Executare silită

Hotărâre **** din 10.10.2018


ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III A CIVILĂ

DOSAR NR. ...........

DECIZIA CIVILĂ NR. ...............

Ședința din camera de consiliu din data de 25.09.2018

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE – ****

JUDECĂTOR – ****

GREFIER – *****

Pe rolul instanței, se află spre soluționare apelul formulat de apelanta-creditoare .......... împotriva încheierii de ședință din data de 10.07.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr. ................., având ca obiect - încuviințare executare silită.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu a răspuns apelanta-creditoare.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

Se expune referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Tribunalul analizând actele dosarului, constată cauza în stare de judecată și față de faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține dosarul în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă de la 10.07.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr. ........... a fost respinsă cererea formulată de petentul ................ la solicitarea creditorului ................

La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de fond a avut în vedere cererea înregistrată la data de 20.06.2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, prin care ................. a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorului Moise Tatiana l, la cererea creditorului ...................., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr...............................

Pentru a pronunţa această soluţie, analizând actele dosarului instanța de fond a reţinut următoarele:

Potrivit art. 632 din Cod de procedură civilă, executarea silită se va efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie titluri executorii: hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

Conform art. 666 alin. 5 Cod procedură civilă instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă: 1. cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat; 2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; 3. înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întruneşte toate condiţiile de formă cerute de lege sau alte cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege; 4. creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă; 5. debitorul se bucură de imunitate de executare; 6. titlul cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită; 7. există alte impedimente prevăzute de lege.

Art. 951 alin. 1 din OUG 50/2010 prevede faptul că începând cu data de 1 ianuarie 2017 vor putea să desfăşoare activitatea de recuperare creanţe doar entităţile înregistrate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Alin. 10 al aceluiaşi articol prevede că activităţile de recuperare creanţe pot fi desfăşurate doar de creditorii prevăzuţi la art. 7 pct. 5 (respectiv creditor - persoana juridică, inclusiv sucursalele instituţiilor de credit şi ale instituţiilor financiare nebancare din străinătate, care desfăşoară activitate pe teritoriul României şi care acordă sau se angajează să acorde credite în exerciţiul activităţii sale comerciale ori profesionale) şi de entităţile care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe admise potrivit alin. (1)-(8)

Alin. 2 şi 3 ale art. 951 din OUG 50/2010 prevăd următoarele condiţii pentru înregistrarea de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor: pentru a fi înregistrate, entităţile prevăzute la alin. (1) transmit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor o cerere însoţită de informaţii şi documente care atestă respectarea cerinţelor prevăzute de prezentul articol.  (3) Entităţile prevăzute la alin. (1) îndeplinesc următoarele condiţii: a) sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii şi pentru a răspunde contravenţional şi/sau penal în faţa autorităţilor publice; b) persoanele responsabile pentru conducerea şi administrarea activităţii au o bună reputaţie şi dispun de cunoştinţe şi experienţa adecvate naturii, extinderii şi complexităţii activităţii vizate; c) în cazul societăţilor de recuperare creanţe, modul în care este remunerat şi motivat personalul nu trebuie să depindă exclusiv de realizarea unor obiective privind recuperarea creanţelor şi nici nu este raportat exclusiv la sumele recuperate.

Pe baza acestor dispoziţii legale, reţinând că ................ nu  este creditor în sensul art. 7 pct. 5 din OUG. 50/2010, instanţa constată că această entitate ar putea desfăşura activitate de recuperare creanţe doar în măsura în care face dovada înregistrării de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în condiţiile art.  951 din OUG 50/2010.

Întrucât pe baza actelor depuse la dosar nu se poate reţine înregistrarea creditoarei la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, instanţa va respinge cererea de încuviinţare a executării silite.

Apelanta ............. a formulat apel împotriva încheierii pronunţate in data de 10.07.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr. .............. având ca obiect încuviințarea executării silite, in dosarul de executare nr. ..............., aflat pe rolul B..............., prin care solicita admiterea acţiunii de apel introduse si schimbarea in totalitate a încheierii menţionate, in sensul încuviinţării executării silite, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea din data de 10.07.2018, in dosarul de instanţa nr. ............., Judecătoria Sector 6 Bucureşti, s-a pronunţat asupra cererii de încuviinţare a executării silite, formulata, in dosarul de executare nr. ..............., aflat pe rolul ..................., respingând-o ca neîntemeiata  pentru lipsa condițiilor de formă cerute de lege și respectiv înregistrarea creditoarei la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Fata de acest aspect consideră încheierea de respingere a instanţei de fond netemeinica si nelegala pentru următoarele motive:

Potrivit art. 632 alin. 1 și 2 C.p.civ., executarea silită poate începe numai în temeiul unui titlu executoriu.

Art. 95 alin. 1 din OUG nr. 50/2010 prevede faptul că începând cu data de 1.01.2017 vor putea sa desfășoare activitatea de recuperare creanțe doar entitățile înregistrate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Potrivit art. 95 alin. 2 și 3 din OUG nr. 50/2010, pentru înregistrarea de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, entitățile trasnsmit acesteia o cerere însoțită de informațiile și documentele care atestă respectarea cerințelor prevăzute de acest articol.

În continuare, apelanta a arătat că a îndeplinit aceste cerințe și a depus în acest sens înscrisuri, atașate cererii de apel.

 Apelanta a solicitat admiterea cererii, desfiinţarea in totalitate a încheierii pronunţate de Judecătoria Sector 6 Bucureşti, in dos. ................ la data de ............... si încuviinţarea executării silite împotriva debitorului .............. in baza titlului executoriu constând in Contractul nr. ....................

Cererea de apel a fost legal timbrată cu suma de 20 Ron.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea civilă apelată prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu  prealabil, Tribunalul reține că prin cererea sa, apelanta a înțeles să învestească instanța de fond cu o cerere de încuviințare a executării silite a contractului de credit nr................., încheiat între .............. în calitate creditor, pe de o parte și  ..............., contract ce ulterior a făcut obiectul unei cesiunii încheiată de .............. în calitate de cedent si apelanta ...........................

Potrivit art. 632 Cod procedură civilă, „Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu."

Reține tribunalul că titlul executoriu invocat de către apelantă este reprezentat de contractului de credit nr................. cesionat apelantei de către creditoare unei societăți ce are în obiectul său de activitate recuperarea creanțelor.

Motivul pentru care instanța de fond a respins cererea de încuviințare a executării silite este acela că apelanta creditoare nu a fost înregistrată de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, potrivit dispozițiilor Lg. 50/2010.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, rezultă că ................... a fost înregistrată la această autoritate, astfel că acest motiv trebuie înlăturat.

Mai departe, Tribunalul reține că potrivit actelor de la dosar, contractul de cesiune de creanță a fost notificat debitoarei, fiind depusă recipisa poștală precum și notificarea.

Motivele pentru care o cerere de încuviințare a executării silite urmează să fie respinse sunt strict prevăzute de lege în art. 666 alin. 5 C.p.civ..

Tribunalul constată că, în speţă, s-au îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 632 C.pr.civ., creditoarea deţinând un titlu executoriu în conformitate cu disp. art. 663 C.pr.civ., în titlul executoriu fiind menționate în mod explicit toate obligațiile debitorului.

Procedura sumară a încuviințării executării silite, nu permite instanței de executare să procedeze la o analiză în detaliu a drepturilor conferite în baza titlului executat.

Potrivit dispozițiilor art. 666 alin. 4 C.p.civ., încuviințarea executării silite permite creditorului să ceara executorului judecătoresc care a solicitat încuviințarea să recurgă simultan ori succesiv la toate modalitățile de executare silită prevăzute de lege. Încuviințarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul țării.

De asemenea, tribunalul apreciază că executarea silita se face la organul competent având in vedere ca debitorul își are domiciliul in Bucureşti.

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 480 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul formulat de apelantul – creditor, împotriva încheierii de şedinţă pronunţată la data de 10.07.2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în Camera de Consiliu, având ca obiect încuviinţare executare silită, va schimba încheierea apelată în sensul că va încuviinţa executarea silită a titlului executoriu reprezentant de contractului de credit nr.................

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelanta-creditoare ................ cu sediul în ..................., împotriva încheierii de ședință din data de 10.07.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr.......................

Dispune încuviințarea executării silite a contractului de credit bilunar  nr...............

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică și dată în cameră de consiliu, astăzi 25.09.2018.

 

Președinte, ****

Judecător,****

Grefier,*****

RED.E.M.S.

DACT.M.G./4EX.

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

JUDECĂTOR FOND – *****