Soluţionarea unei cauze fără participarea unui procuror din cadrul dna. Consecinţa - desfiinţarea sentinţei si rejudecarea cauzei

Decizie 103/C din 31.05.2018


Prin sentinţa penală nr. 1406/19.04.2018 pronunţată de Judecătoria Baia Mare s-a respins sesizarea Serviciului de probaţiune Maramureş cu privire la intimatul MI având ca obiect revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2073/12.09.2014 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin decizia penală nr. 550/A/12.04.2016 a Curţii de Apel Cluj

In baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare sub nr. 1234/182/2018 Serviciul de Probaţiune Maramureş a solicitat revocarea suspendării executării pedepsei, constatarea incapacităţii de îndeplinire a obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. 1 Cod penal, lit.a-e Cod penal  şi obligaţiile prevăzute de art. 93 alin.2 lit.b Cod penal şi a art. 93 alin.3 Cod penal, impuse condamnatului MI, prin Sentinţa penală nr. 2073 din 12.09.2014 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin decizia penală nr. 550/A/12.04.2016 a Curţii de Apel Cluj, în dosarul nr. 2633/182/2010.

În motivarea cererii, petenta a arătat că din informaţiile prezentate pe larg în cuprinsul referatului de evaluare, cu excepţia neachitării în termenul legal a despăgubirilor civile, intimatul MI s-a raportat în mod corespunzător dispoziţiilor impuse în sarcina sa prin hotărârea judecătorească. S-a apreciat că, raportat la ansamblul conduitei, neîndeplinirea obligaţiilor civile nu este determinată de rea – credinţă, ci mai degrabă de convingerea intimatului că acţiunea iniţiată la CEDO îi va duce reparaţii morale şi îl va absolvi de răspundere penală.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 2073 din 12.09.2014 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin decizia penală nr. 550/A/12.04.2016 a Curţii de Apel Cluj, în dosarul nr. 2633/182/2010, intimatul MI a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În baza art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabilindu-se un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod  penal.

a) să se prezinte la  Serviciul de probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta;

b)  să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune Maramureş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de  supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria municipiului Baia Mare – Serviciul Public Ambient Urban sau la Primăria municipiului Baia Mare – Direcţia Poliţia locală, pe o perioadă de 60.

În baza art. 91, alin. 4 Cod penal, s-a atras atenţia intimatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 19 şi art. 397 Cod procedură penală, art.1357, art. 1373 şi art. 1382 Cod civil, a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit ( prin reorganizarea Agenţiei SAPARD), cu sediul în Bucureşti, str. Ştirbei Vodă, nr. 43 şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, iar inculpatul Pârjol Alexandru în solidar şi cu partea responsabilă civilmente S.C. I.M.I. S.A. cu sediul în Baia Mare, Aleea Mocirei nr. 1, jud. Maramureş la despăgubiri civile în sumă de 1.416.640,28 lei, reprezentând debit principal, la care se vor adăuga accesoriile aferente, respectiv dobânzi şi penalităţi, până la data achitării integrale a debitului.

S-au efectuat adrese la Inspecţia Muncii Inspectoratul Teritorial de muncă care prin adresa nr. 3415/23.03.2018 a comunicat intimatul că nu figurează ca fiind angajat în evidenţe. Prin adresa nr. 32570/23.03.2018,  Direcţia Generală a Finanţelor Publice a arătat că intimatul nu figurează cu venituri realizate în perioada solicitată, iar prin adresa 13358/28.03.2018 Direcţia de Venituri a Municipiului Baia Mare se arată că acesta nu figurează în evidenţele Direcţiei de Venituri cu bunuri impozabile.

Potrivit art. 96 alin.  2 Cod penal, dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanţa a reţinut că intimatul nu figurează angajat în evidenţele Inspectoratului Teritorial de Muncă (adresa nr. 3415/23.03.2018), nu figurează cu venituri realizate în perioada solicitată (adresa nr. 32570/23.03.2018 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice) şi nu figurează în evidenţele Direcţiei de Venituri cu bunuri impozabile (adresa 13358/28.03.2018  emisă de Direcţia de Venituri a Municipiului Baia Mare), neputând fi reţinută astfel o rea - credinţă a condamnatului în ceea ce priveşte neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite printr-o hotărâre definitivă.

Pentru aceste considerente, instanţa, a respins sesizarea Serviciului de Probaţiune Maramureş cu privire la intimatul MI având ca obiect revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2073/12.09.2014 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin Decizia penală nr. 550/A/12.04.2016 a Curţii de Apel Cluj.

Impotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă I.C.C.J.-Direcţia Naţională Anticorupţie-Biroul Teritorial Baia Mare solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe – Judecătoria Baia Mare deoarece cauza a fost judecată fără participarea unui procuror din cadrul D.N.A.

In motivarea contestaţiei s-a arătat, în esenţă, că deşi dosarul penal în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare a numitului MI a fost instrumentată de D.N.A. şi pe parcursul judecăţii cauzei în fond şi în calea de atac în cauză a participat în calitate de reprezentant al Ministerului Public un procuror din cadrul D.N.A., cererea formulată de Serviciul de Probaţiune Maramureş a fost judecată cu participarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare. Pentru acest motiv s-a apreciat că sentinţa atacată este nelegală solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei atacate şi retrimiterea cauzei Judecătoriei Baia Mare pentru rejudecarea cauzei cu participarea unui procuror din cadrul D.N.A.

Procedând la soluţionarea contestaţiei, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, tribunalul a reţinut următoarele:

Cu privire la tardivitatea formulării contestaţiei, excepţie invocată de către intimatul MI, tribunalul constată că Biroului Teritorial Baia Mare al D.N.A. i s-a comunicat hotărârea la data de 26.04.2018 (f.66 din dosarul instanţei de fond) astfel că, prin raportare la acest moment, declararea căii de atac a contestaţiei la aceeaşi dată este în termenul prevăzut de lege.

In ceea ce priveşte solicitarea D.N.A. de a se admite contestaţia formulată, a se dispune desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Baia Mare, instanţa investită cu soluţionarea căii de atac promovate a apreciat că o atare soluţie se impune în raport de dispoziţiile art. 1 alin.c2 din O.U.G. nr.43/04.04.2002 ce instituie, alături de alte atribuţii ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi obligativitatea participării, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată.

Intrucât la şedinţa de judecată din 19.04.2018, pentru când a fost stabilit termen de judecată în dosarul nr. 1234/182/2018 şi când s-a pronunţat sentinţa penală nr.1406 a Judecătoriei Baia Mare nu a participat procuror D.N.A., s-a dispus admiterea contestaţiei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.