Contestaţie decizie de concediere.

S-a luat în examinare acţiunea civilă formulată de reclamantul ..., în contradictoriu cu pârâta S.C. AQUCARAŞ  SA, având obiect contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, lipsă reclamantul, reprezentat de av. ..., lipsă fiind pârâta S.C. AQUCARAŞ  SA.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-au verificat actele şi lucrările de la dosar, după care reprezentantul pârâtei depune la dosarul cauzei chitanţă onorariu avocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat şi probe de administrat, instanţa constată încheiată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantului, av..., solicită admiterea acţiunii,  anularea deciziei de concediere şi obligarea pârâtei la reintegrarea reclamantului pe postul de muncă avut anterior concedierii, cu consecinţa obligării pârâtei la plata despăgubirirlor legale a drepturilor salariale  indexate la data plăţii. Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Învederează instanţei că lipsa răspunsului  pârâtei la interogatoriu  echivalează cu o mărturisire din partea acesteia, conform  dispoziţiilor art. 358 Cod proc.civ.

În baza art. 4 Cod proc.civ., instanţa consideră lămurite toate împrejurările  de fapt şi temeiurile de drept, închide dezbaterile şi procedează la soluţionarea cauzei.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra litigiului de muncă de faţă, constată că:

Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin, cu nr. 1641/115/07.05.2018, reclamantul … a chemat în judecată pârâta S.C. „Aquacaraş” S.A. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză, să dispună anularea Deciziei de concediere colectivă nr. 155/20.04.2018, emisă de către pârâtă, reintegrarea sa pe postul avut anterior, respectiv acela de purtător de cuvânt în cadrul Compartimentului Marketing şi Relaţii Publice, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că, a fost angajat al pârâtei în baza contractului individual de muncă înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor sub nr. 1043/15.10.2010, în funcţia de purtător de cuvânt în cadrul Compartimentului Marketing şi Relaţii Publice.

Prin Decizia de concediere colectivă nr. 155/20.04.2018, emisă de către pârâtă, s-a dispus concedierea sa, începând cu data de 21.04.2018, în baza dispoziţiilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii.

Reclamantul apreciază că decizia de concediere este nelegală întrucât, în cuprinsul ei au fost enumerate criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, însă nu s-a indicat în mod concret care dintre aceste criterii i-au fost aplicate în mod efectiv pentru ca instanţa să poată verifica corecta lor aplicare.Ca atare nu se poate spune dacă alegerea pârâtei a fost una obiectivă, efectuată în urma aplicării criteriilor de selecţie.

De asemenea, reclamantul consideră că un alt motiv de nelegalitate a concedierii  este reprezentat de faptul că, la data emiterii Deciziei de concediere colectivă nr. 155/20.04.2018 exista la nivel de unitate un post vacant compatibil cu pregătirea sa profesională, respectiv un post de consilier juridic, şi nu a primit nicio ofertă privind ocuparea acestui post.

Reclamantul arată că, doamna … nu a fost desemnată de către salariaţii unităţii, jumătate plus unu, să participe la negocierea şi semnarea contractului colectiv de muncă astfel că, întreaga procedură de concediere colectivă demarată în cadrul societăţii pârâte în condiţiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii pentru anii 2018-2020 este lovită de nulitate.

De asemenea, reclamantul mai arată că, procedura concedierii colective nu a fost impusă de dificultăţi economice independente de voinţa angajatorului şi impusă de necesităţi evidente pentru îmbunătăţirea activităţii societăţii.

În drept, reclamatul şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile art. 269 şi următoarele din Codul muncii, republicat, şi pe dispoziţiile Legii nr. 62/2011 a dialogului social.

Faţă de acţiunea formulată de reclamant, pârâta a formulat ,,Întâmpinare” prin care a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei formulate împotriva Deciziei de concediere colectivă nr. 155/20.04.2018, iar, pe fond, respingerea ca netemeinică, nefondată şi nedovedită a contestaţiei formulate.

În acest sens, pârâta învederează instanţei faptul că, contestaţia formulată este inadmisibilă, având în vedere că în noua Organigramă şi în noul Stat de funcţii al societăţii, postul de „purtător de cuvânt” nu se mai regăseşte, desfiinţarea lui fiind efectivă, acesta fiind suprimat din noul Stat de funcţii, şi având în vedere că, în procedura ofertării posturilor vacante la nivel de societate, reclamantul nu a înţeles să opteze pentru niciunul dintre posturile vacante oferite. Este adevărat că, la data de 20.04.2018, în cadrul societăţii exista un post de consilier juridic definitiv vacant, însă acesta nu a făcut obiectul concedierii colective ci s-a vacantat la data de 02.04.2018 prin demisia ocupantului. Ori, una dintre cerinţele pentru ocuparea acestui post era calitatea de consilier juridic definitiv iar reclamantul nu a lucrat niciodată ca şi consilier juridic.

Pârâta mai arată că, prin procesul-verbal încheiat la data de 12.12.2017, reprezentanţii salariaţilor din societate au convenit, în unanimitate, să se susţină reciproc în negocierea Contractului Colectiv de Muncă pe Unitate şi să desemneze pentru semnarea contractului, în calitate de reprezentant al salariaţilor, pe doamna ….

În urma negocierilor purtate şi semnării contractului colectiv de persoanele desemnate în acest scop, la data de 17.01.2018, societatea a depus la sediul ITM Caraş-Severin cererea de înregistrare a  Contractului Colectiv de Muncă pe Unitate, acesta fiind înregistrat în Registrul Unic de evidenţă al ITM Caraş-Severin la poziţia nr. 2/17.01.2018.

Astfel, în calitate de angajator, societatea a parcurs şi respectat toate etapele prevăzute de Codul muncii cu privire la concedierea colectivă, concedierea fiind impusă de dificultăţi economice şi de necesităţi evidente pentru îmbunătăţirea activităţii.

În drept, pârâta a invocat prevederile art. 205 şi 150 din Codul de procedură civilă şi ale art. 41 şi următoarele, art. 55 lit. c, art. 58 alin. 2, art. 64, art. 65 şi următoarele, art. 72 alin. 1-3, art. 75 alin. 1 raportat la art. 76 lit. b din Codul muncii.

În cauză, s-au administrat probe cu înscrisuri, în copii certificate, şi cu interogatoriul pârâtei, material probator din analiza căruia instanţa reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 248 din Codul de procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei formulate de către reclamant, împotriva Deciziei de concediere colectivă nr. 155/20.04.2018, excepţie invocată de către pârâtă prin întâmpinare, pe care, apreciind că aceasta nu este o veritabilă excepţie, o va analiza odată cu fondul.

Înacestsens, faţă de dispoziţiile art. 266, art. 268 alin. 1 lit. aşi art. 269 dinCodulmuncii, republicat, instanţareţinecă, jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă putând fi formulate în faţa instanţelor judecătoreşti stabilite potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.

Ori, în speţă, interesul reclamantului constă tocmai în anularea Deciziei de concediere colectivă nr. 155/20.04.2018, care, din punctul său de vedere, este nelegală, fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor din Codul Muncii.

În acest context, instanţa reţine că, reclamantul a desfăşurat activitate în cadrul pârâtei în funcţia de ,,purtător de cuvânt” în baza contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată încheiat şi înregistrat sub nr. 1043/15.10.2010.

La data de 21.03.2018 reclamantului i-a fost înmânată Notificarea nr. 66/19.03.2018, prin care, în temeiul art. 75 alin. 1 raportat la art. 76 lit. b din Codul muncii, republicat, i-a fost comunicat „Preaviz de concediere” prin care a fost înştiinţat că, de la data de 21.03.2018, va beneficia de un număr de 20 de zile lucrătoare, urmând ca la expirarea respectivei perioade să înceteze relaţiile de muncă din iniţiativa angajatorului, în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, republicat, din motive organizatorice şi economice constând în reducerea costurilor cu salariile, având în vedere Decizia nr. 1/04.01.2018 a Consiliului de Administraţie prin care s-a aprobat noua organigramă a societăţii (fila 14 dosar).

Prin Decizia de concediere colectivă nr. 155/20.04.2018, emisă de către pârâtă şi comunicată reclamantului la data de 23.04.2018, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, având funcţia de purtător de cuvânt în cadrul Compartiment Marketing şi Relaţii Publice, din iniţiativa angajatorului, pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective, începând cu data de 21.04.2018, în temeiul dispoziţiilor art. 55 lit. c, art. 58 alin. 2 şi art. 65 alin. 1 şi următoarele din Codul muncii, republicat (fila 13 dosar).

Împotriva acestei decizii de concediere, reclamantul a formulat, în termen legal, contestaţie.

Verificând cuprinsul deciziei contestate, se constată că aceasta a fost emisă în temeiul dispoziţiilor art. 55 lit. c, art. 58 alin. 2 şi art. 65 alin. 1 şi următoarele din Codul muncii, republicat, avându-se în vedere Decizia nr. 1/04.01.2018 a Consiliului de Administraţie prin care s-a aprobat noua organigramă a societăţii, care are la bază situaţia economico-financiară a societăţii care nu mai permite menţinerea numărului de personal existent întrucât, din totalul cheltuielilor de exploatare 80% reprezintă cheltuieli legate de personal, ceea ce duce la blocarea activităţii economice a societăţii, şi ţinând cont de Notificarea privind intenţia de concediere colectivă înregistrată la ITM Caraş-Severin sub nr. 496/18.01.2018, Notificarea privind decizia de aplicare a măsurii de concediere colectivă înregistrată la ITM Caraş-Severin sub nr. 778/31.01.2018.

Au fost luate în considerare propunerile reprezentanţilor salariaţilor făcute prin adresa nr. R404/29.01.2018 în vederea evitării concedierilor ori diminuării numărului salariaţilor concediaţi şi atenuarea consecinţelor concedierii, îndeplinind obligaţiile prevăzute de art. 69 din Codul muncii, republicat, a fost avut în vedere Procesul verbal nr. R462/30.01.2018 privind rezultatul consultării dintre conducerea societăţii şi reprezentanţii salariaţilor în vederea ajungerii la o înţelegere cu privire la aplicarea măsurii de concediere colectivă în condiţiile art. 72 alin. 1-3 din Codul muncii, republicat, pentru a permite reprezentanţilor salariaţilor să formuleze propuneri, ocazie cu care le-au fost furnizate toate informaţiile relevante.

A fost avut în vedere faptul că societatea a solicitat sprijinul Agenţiei Teritoriale de Ocupare a Forţei de Muncă pentru recalificarea, reconversia profesională sau redistribuirea salariaţilor concediaţi, conform pregătirii profesionale conform prevederilor art. 64 alin. 2 din Codul muncii, republicat, şi că a fost prezentată lista tuturor locurilor de muncă disponibile în societate şi termenul în care salariaţii au avut posibilitatea să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64 din Codul muncii, republicat.

Au fost enumerate criteriile minimale avute în vedere potrivit legii, contractului colectiv de muncă, aşa cum acestea au fost menţionate în Notificarea privind decizia de aplicare a măsurii de concediere colectivă înregistrată la ITM Caraş-Severin sub nr. 778/31.01.2018 pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.

A fost precizat faptul că, în perioada 21 martie-20 aprilie 2018, salariatului i s-a acordat un preaviz de 20 de zile lucrătoare, conform Preavizului înregistrat cu nr. 66/19.03.2018.

  Analizând Decizia de concediere contestată precum şi documentele depuse de către pârâtă la filele 149-176, prin prisma prevederilor art. 76, coroborate cu dispoziţiile art. 64, art. 65, art. 68 şi art. 70-74 din Codul muncii, republicat, faţă de criticile formulate de către contestator, instanţa constată că, anterior emiterii deciziei de concediere contestate societatea pârâtă şi-a respectat obligaţiile impuse în sarcina sa în cuprinsul dispoziţiilor art. 69-73 din Codul muncii, republicat.

De asemenea, instanţa constată că dispoziţiile art. 76 codul muncii, republicat, care se referă la forma şi conţinutul unei astfel de decizii de concediere, au fost respectate, în totalitate, de către pârâtă, şi că Decizia de concediere colectivă nr. 155/20.04.2018 îndeplineşte, cumulativ, elementele obligatorii care-i dau forţă juridică.

În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. 1 lit. c din Codul muncii, republicat, în cazul concedierilor colective, decizia de concediere trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform dispoziţiilor art. 69 alin. 2 lit. d din Codul muncii, republicat, dispoziţii care prevăd criteriile de ordin social ce trebuie avute în vedere pentru stabilirea ordinii de priorităţi. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. 1 lit. d codul muncii, republicat, numai în condiţiile concedierii dispuse potrivit dispoziţiilor art. 64 codul muncii, republicat, decizia de concediere trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariatul urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant.

În cauză, însă, nu suntem în situaţia unei concedieri dispuse pentru motivele prevăzute de art. 61 lit. c şi lit. d din Codul muncii, republicat.

Instanţa mai reţine că dispoziţiile art. 69 alin. 3 codul muncii, republicat, stabilesc procedura aplicării criteriilor de ordin social, în sensul că, aceste criterii sunt aplicabile numai după evaluarea realizării obiectivelor de performanţă. Astfel, legiuitorul a reglementat, în mod expres, drept criteriu principal, ce trebuie avut în vedere de către angajator, la stabilirea ordinii de prioritate, realizarea obiectivelor de performanţă de către salariaţi, urmând ca celelalte criterii de natură socială, să fie avute în vedere, doar în subsidiar, pentru departajarea profesională a salariaţilor. Această procedură este impusă de codul muncii, de asemenea, ca o măsură de protecţie a salariaţilor, numai în situaţia unei concedieri colective şi se aplică doar în ipoteza în care se impune departajarea salariaţilor.

În cauză, însă, dat fiind faptul că postul ocupat de către reclamant în cadrul societăţii, respectiv cel de purtător de cuvânt în cadrul Compartimentului de Marketing şi Relaţii Publice, era unic în Statul de funcţii – Suprastructură, valabil începând cu luna noiembrie 2017 (fila 78 dosar), pârâta nu avea de ce să mai procedeze la evaluarea realizării obiectivelor de performanţă ale reclamantului, sau la aplicarea criteriilor de ordin social pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere în cazul său.

Astfel fiind, la data de 19.02.2018, Comisia de selectare şi evaluare a salariaţilor din cadrul Suprastructurii societăţii pârâte, constituită în baza Deciziei nr. 99/31.01.2018 (filele 177-179 dosar), faţă de faptul că postul de purtător de cuvânt ocupat de către reclamant nu se mai regăsea în Statul de funcţii – Suprastructură aprobat prin Decizia nr. 10/13.02.2018 a Consiliului de Administraţie al societăţii (filele 130-135 dosar), a decis trecerea reclamantului pe listele de disponibilizări, urmând ca, în raport de pregătirea sa, să se identifice şi să i se ofere posturi vacante în societate, ţinându-se cont de pregătirea necesară pentru posturile oferite (fila 184 dosar).

Ca urmare, la data de 28.02.2018, pârâta i-a comunicat reclamantului oferta de posturi vacante în cadrul societăţii, cu rugămintea ca acesta să-şi manifeste în scris consimţământul cu privire la locurile de muncă oferite, ţinând cont de pregătirea necesară fiecărui post oferit. Reclamantul a înţeles să solicite un termen pentru a studia oferta şi a-şi manifesta opţiunea, conform art. 74 alin. 3 din Codul muncii, republicat (filele 187 şi 190 dosar).

Prin Adresa înregistrată la societate cu nr. R204R/05.03.2018 reclamantul a precizat că nu doreşte să opteze pentru ocuparea vreunui post dintre cele cuprinse în oferta societăţii (filele 192-193 dosar).

Este adevărat că, reclamantul este licenţiat în ştiinţe juridice, şi că, la data de 20.04.2018, în cadrul societăţii exista un post de consilier juridic definitiv vacant, însă acesta nu a făcut obiectul concedierii colective ci s-a eliberat la data de 02.04.2018 prin demisia ocupantului.

Ori, aşa cum i-a fost comunicat şi reclamantului prin Notificarea nr. 628/21.05.2018, una dintre cerinţele pentru ocuparea acestui post era definitivarea în profesia de consilier juridic iar reclamantul nu a lucrat niciodată ca şi consilier juridic. Astfel, reclamantul nu îndeplinea condiţiile cerute pentru a ocupa acest post vacant.

Instanţa mai reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 65 din Codul muncii, republicat, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia şi că desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

În cauză, coroborând statele de funcţiuni, anterioare şi ulterioare concedierii reclamantului, instanţa constată că, Compartimentul Marketing şi Relaţii Publice din cadrul Suprastructurii societăţii a fost desfiinţat, ocazie cu care s-a produs şi desfiinţarea postului de „purtător de cuvânt” ocupat de către reclamant, şi că postul acestuia a fost suprimat din structura pârâtei, desfiinţarea locului de muncă ocupat de către reclamant fiind, astfel, efectivă.

Faptul că, atât înainte cât şi ulterior concedierii reclamantului, pârâta a făcut angajări, nu poate duce la concluzia că desfiinţarea postului de „purtător de cuvânt” ocupat de către reclamant, nu ar fi fost efectivă, câtă vreme pârâta a înţeles ca postul acestuia să fie suprimat efectiv, din structura organizatorică a societăţii, şi nu a mai făcut angajări pe funcţia de „purtător de cuvânt”.

De asemenea, analizând documentele depuse de către pârâtă la fila 107 dosar-volumul I şi la filele 15-52 dosar-volumul II, instanţa reţine că desfiinţarea locului de muncă, ocupat de către reclamant, are o cauză reală şi serioasă, fiind obiectivă şi impusă de nevoia reorganizării şi restructurării activităţii societăţii, în condiţiile constatării existenţei unor datorii neachitate substanţiale la finalul anului 2017, în condiţiile existenţei unei noi abordări manageriale, în scopul realizării unui management mai eficient şi riguros, având la bază principii moderne, şi de necesitatea reducerii costurilor, inclusiv prin măsuri de corelare a necesarului de personal cu volumul activităţii prestate, măsuri care au impus, în condiţiile în care în anul 2017 din totalul sumelor încasate de către societate aproximativ 80% sunt cheltuite pe drepturile salariale, redimensionarea forţei de muncă, prin renunţarea la serviciile unor salariaţi.

Mai mult, instanţa constată că desfiinţarea locului de muncă, ocupat de către reclamant, nu a disimulat realităţile cu care s-a confruntat societatea pârâtă la data modificării organigramei şi statului de funcţii, aprobate de Consiliul de Administraţie prin Decizia nr. 1/04.01.2018 şi prin Decizia nr. 10/13.02.2018.

Astfel fiind, faţă de susţinerea reclamantului, potrivit căreia desfiinţarea locului său de muncă este justificată şi nu a fost impusă de dificultăţi economice independente de voinţa angajatorului sau impusă de necesităţi evidente pentru îmbunătăţirea activităţii societăţii, instanţa apreciază că raţiunea de a exista a unei societăţi pe acţiuni constă tocmai în realizarea unui profit şi că, cu cât acest profit este mai mare cu atât interesul acţionarilor este mai bine realizat. Se apreciază că, în condiţiile în care profitul realizat nu-i mai satisface, acţionarii, prin reprezentanţii lor din Consiliul de Administraţie, pot lua măsuri prin care să crească rentabilitatea societăţii şi că, într-o economie de piaţă, produsele şi serviciile aflate pe piaţă sunt într-o permanentă concurenţă, inclusiv la nivel de preţ, iar producătorii şi prestatorii de servicii într-o permanentă încercare de a reduce costurile. Ori, este bine cunoscut faptul că, în economia modernă a României, costurile cu forţa de muncă sunt tot mai mari, astfel încât, necesitatea redimensionării forţei de muncă prin renunţarea la serviciile unor salariaţi, apare ca una dintre măsurile de rentabilizare a activităţii societăţilor comerciale. Mai mult, în condiţiile recesiunii economice mondiale, un management competitiv şi performant al societăţii comerciale presupune şi anticiparea climatului economic în ansamblul său şi, în consecinţă, adoptarea măsurilor necesare rentabilizării activităţii societăţii înainte ca societatea să devină nerentabilă sau să-şi desfăşoare activitatea în pierdere.

Ori, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. 1 lit. a din Codul muncii, republicat, unul dintre principalele drepturi ale angajatorului este acela de a stabili organizarea şi funcţionarea unităţii iar instanţa de judecată nu poate aprecia asupra oportunităţii măsurilor luate de către angajator ci poate doar verifica dacă aceste măsuri au fost luate cu respectarea procedurii şi a cerinţelor impuse de Codul muncii.

Cât priveşte susţinerea reclamantului în sensul că doamna … nu a fost desemnată de către salariaţii unităţii, jumătate plus unu, să participe la negocierea şi semnarea contractului colectiv de muncă astfel că, întreaga procedură de concediere colectivă demarată în cadrul societăţii pârâte în condiţiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii pentru anii 2018-2020 este lovită de nulitate, instanţa constată că, prin procesul-verbal încheiat la data de 12.12.2017, reprezentanţii salariaţilor din societate au convenit, în unanimitate, să se susţină reciproc în negocierea Contractului Colectiv de Muncă pe Unitate şi să desemneze pentru semnarea contractului, în calitate de „reprezentantul salariaţilor semnatar”, pe doamna …, cu respectarea prevederilor art. 221-224 din Codul muncii, republicat, şi ale art. 130 alin. 5, art. 134 alin. 2 lit. a şi art. 135 din Legea nr. 62/2011-Legea dialogului social, republicată.

În urma negocierilor purtate şi semnării contractului colectiv de către persoanele desemnate în acest scop, la data de 17.01.2018, societatea a depus la sediul ITM Caraş-Severin cererea de înregistrare a Contractului Colectiv de Muncă pe Unitate nr. 456/17.01.2018, conform dispoziţiilor art. 143 din Legea nr. 62/2011-Legea dialogului social, republicată.

După efectuarea verificărilor de legalitate impuse de dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 62/2011-Legea dialogului social, republicată,  Contractul Colectiv de Muncă pe Unitate a fost înregistrat în Registrul Unic de evidenţă al ITM Caraş-Severin la poziţia nr. 2/17.01.2018, perioada de valabilitate a acestui Contract Colectiv de Muncă fiind cuprinsă în intervalul 17.01.2018-17.01.2020.

Astfel, instanţa reţine că, în cadrul procedurii legale de înregistrare a acestui contract colectiv de muncă, ITM Caraş-Severin nu a identificat lipsuri, nelegalităţi sau orice alte aspecte de natură a determina refuzul de înregistrare a acestuia.

De asemenea, instanţa reţine că, în cauză, nu s-a făcut dovada existenţei vreunei cereri în vederea soluţionării unui conflict de muncă formulate în condiţiile art. 268 alin. 1 lit. d şi e din Codul muncii, republicat, care să aibă ca obiect acest contract colectiv de muncă.

Faţă de aceste considerente, având în vedere motivele de fapt şi de drept expuse mai sus, văzând şi dispoziţiile art. 451 şi următoarele din Codul de procedură civilă, instanţa va respinge acţiunea formulată de către reclamantul … în contradictoriu cu pârâta S.C. „AQUACARAŞ” S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge acţiunea formulată de către reclamantul …., în contradictoriu cu pârâta S.C. „AQUACARAŞ” S.A., înregistrată la Registrul Comerţului Caraş-Severin sub nr. J11/831/2004, cod fiscal RO16868757, cu sediul în Reşiţa, Piaţa Republicii, nr. 7, Judeţul Caraş-Severin.

Fără cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 septembrie 2018.

Domenii speta

Spete similare