Fond litigii muncă. Aplicarea sancţiunilor disciplinare este permisă cu respectarea unor condiţii de fond şi de formă riguros reglementate de legislaţia muncii,avându-se în vedere prevederile art.252 alin 1 și 2 din Codul Muncii

Aplicarea sancţiunilor disciplinare  este permisă cu respectarea unor condiţii de fond şi de formă riguros reglementate de legislaţia muncii,avându-se în vedere prevederile art.252 alin 1 și 2 din Codul Muncii

Prin  cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 1443/98/2016 la data de 23.06.2016 reclamanta Ţ.C, în contradictoriu cu pârâtul SERVICIUL PUBLIC DE SALUBRITATE AMARA , cu sediul în Amara, str. Libertăţii, nr. 34 , jud Ialomiţa a formulat contestaţie împotriva deciziei de desfacere  disciplinară a contractului de muncă nr. 10/27 mai 2016 solicitând anularea acesteia şi reintegrarea pe postul deţinut anterior desfacerii contractului de muncă ,precum şi obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti de care a fost privată , cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale reclamanta arată că lucrează la unitatea pârâtă din anul 2009 în funcţia de contabil. În data de 09.04.2016 numitul S.C.M  a devenit sef la serviciul public de salubrizare Amara. Din acest moment , arată reclamata, acesta a căutat prin orice mijloace incorecte să o concedieze.

Învederează că deşi comisia de cercetare prealabilă a ajuns la concluzia şi a propus să fie sancţionată cu reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10 % , numitul Stoica Cornel Marian, cel care a făcut  sesizarea şi care a fost audiat ,  a dispus concedierea sa ( desfacerea disciplinară a contractului său de muncă).

Arată că motivele înserate în cuprinsul decizie de concediere nu sunt reale. În acest sens arată că potrivit atribuţiilor sale de serviciu trebuia să facă frecvent activităţi care presupunea deplasarea sa la Trezorerie pentru  lucrări cu caracter financiar, la primăria Amara pentru depunerea situaţiilor privind închiderile de luncă, declaraţii la ANRSC , alte solicitări din partea primăriei Amara, compartimentul contabilitate; la Agenţia de mediu pentru depunerea declaraţiilor lunare ale serviciului de salubritate; la Slobozia pentru materiale de birotică de la SC CONTE SRL; la serviciul AUTO ZIV SRL; la societăţile comerciale cu facturile pentru plata serviciului etc.

De asemenea, arată că nu este real faptul că ar fi avut un comportament necorespunzător faţă de colegi ori clienţi. Cu privire la operaţiunile de arhivare , arată că nu există un spaţiu cu  destinaţie specială ,ci  există o cameră foarte mică în care nu încap documentele societăţii.

În drept, invocă prevederile art. 281 şi urm Codul muncii.

În dovedire solicită proba cu acte şi martori.

Pârâtul SERVICIUL PUBLIC DE SALUBRITATE AMARA formulează întâmpinare prin care solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată , susţinerile reclamantei nefiind reale , în cadrul cercetării prealabile fiind dovedite fapte imputate acesteia.

În dovedirea cererii solicită probele cu înscrisuri , interogatoriu şi martori..

Examinând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Reclamanta este angajata pârâtului conform contractului individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr.4/10.03.2009 astfel cum a fost modificat prin actul adiţional din data de 05.04.2016.

Prin decizia nr. 10/27.05.2016 emisă de pârâtă s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei în temeiul art. 61 lit a din Codul Muncii art. 29 alin 3 din Legea nr.- 51/2006 şi art. 52 din Regulamentul de ordine interioară. În cuprinsul deciziei contestate se consemnează că în urma cercetării disciplinare a rezultat faptul că reclamanta a săvârşit următoarele fapte care constituie abateri disciplinare prevăzute de art. 48 lit c,j,l din Regulamentul de ordine interioară şi anume: părăsirea locului de muncă în timpul programului de lucru fără aprobarea sau pentru alte interese decât ale angajatorului; atitudine necorespunzătoare faţă de ceilalţi angajaţi , faţă de managerul unităţii sau faţă de clienţi; manifestări de natură a aduce atingeri imaginii angajatorului

La dosar au fost ataşate  înscrisurile ce atestă efectuarea cercetării prealabile disciplinare,  rezultatul acesteia fiind consemnat  în procesul – verbal al comisei de cercetare din care rezultă  că reclamanta  a încălcat prevederile art. 48 lit c, lit j şi l din Regulamentul de ordine interioară , propunându-se aplicarea sancţiunii constând în reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10 %.

Tribunalul reţine că aplicarea sancţiunilor disciplinare  este permisă cu respectarea unor condiţii de fond şi de formă riguros reglementate de legislaţia muncii.

În acest context, stabilirea sancţiunii disciplinare nu poate avea loc în mod arbitrar, ci , exclusiv, în funcţie de responsabilitatea riguroasă şi cumulativă a unor criterii , şi anume : împrejurările în care a fost comisă fapta, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală la serviciu , eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta ( art. 250 Codul muncii republicat ). Această soluţie se impune chiar şi atunci când regulamentul intern prevede abateri disciplinare grave care pot determina concedierea disciplinară.  ,

ART. 252 alin 1 din  Codul muncii prevede că “(1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.”

 Totodată, potrivit art. 252 din alin 2 din Codul muncii „Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;

e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;

f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.”

Din cuprinsul prevederilor legale anterior evocate se poate observa că legiuitorul foloseşte termenul de „descrierea faptei ”, ceea ce presupune menţionarea aspectelor care o individualizează: în ce constă, modalitatea şi împrejurările în care s-a comis, în raport cu care să se poată verifica temeinicia celor reţinute în sarcina salariatului, data la care a fost săvârşită  , pentru a se putea verifica dacă sancţiunea a fost aplicată în termen, dacă a intervenit sau nu prescripţia răspunderii disciplinare ori decăderea angajatorului din dreptul de a mai putea aplica sancţiunea.  Altfel spus angajatorul are obligația de a menționa în cuprinsul deciziei de sancționare suficiente motive și informații care să permită instanței de judecată care efectuează controlul de legalitate, să cunoască fapta și împrejurările de loc, timp și mod în care a fost săvârșită.

În cauza pendinte analizând conţinut deciziei de sancţionare , instanţa constată că nu este indicată data sau intervalul de timp în care au fost comise faptele reţinute în sarcina reclamantei , împrejurările în care au fost săvârşite,  dat fiind că  orice faptă umană are coordonate de timp si de loc. Practic, în cuprinsul deciziei contestate este redat generic conţinutul prevederilor din regulamentul de ordine interioară pretins a fi încălcate de reclamantă , fără a se face o minimă descriere concretă a faptei reclamantei ( de exemplu: Când a părăsit locul de muncă ?;  În ce a constat atitudinea necorespunzătoare faţă de angajaţi, manager , clienţi ?; Care au fost manifestările de natură a aduce  atingeri imaginii angajatorului?, Unde , când şi în ce împrejurări au fost comise aceste fapte ? etc ). Aşadar, numai prezentarea explicită a acestor  aspecte pot conduce la concluzia că fapta salariatului reprezintă o încălcare a obligaţiilor ce îi reveneau în temeiul raporturilor de muncă, de o gravitatea suficient de mare pentru a constitui o abatere disciplinară.

Trimiterea făcută în cuprinsul deciziei la referatele care au stat la baza emiterii acestei este lipsită de relevantă juridică, întrucât decizia de sancţionare nu poate fi completată cu elemente exterioare ce ar explica menţiunile generale din cuprinsul său . Cu toate acestea,  analizând referatele la care se face trimitere în decizia de sancţionare , precum şi procesul – verbal al comisiei care a efectuat cercetarea prealabilă , tribunalul constată că aceste documente nu conţin informaţii certe cu privire la data sau intervalul de timp, împrejurările în care au fost comise faptele reţinute în sarcina salariatei. Or, aşa cum s-a arătat anterior, descrierea faptei este necesar a se face amănunțit și detaliat tocmai pentru a se putea aprecia în concret circumstanțiat și riguros asupra măsurii de sancționare.

Este necesar a se sublinia că nulitatea prevăzută la art. 252 din Codul muncii are caracterul unei nulități exprese, fiind anume prevăzută de lege, fiind suficient a nu se respecta o singură condiție imperativă a legii, pentru ca sancțiunea să intervină, nefiind necesară cumularea mai multor cauze de nulitate.

Faţă de aspectele sus – reţinute tribunalul va admite contestaţia formulată de reclamanta Ţ. C şi va constata nulitatea absolută a deciziei de sancţionare nr. 10/27.05.2016 emisă de pârâtă .

Constatând nulitatea deciziei  nu se mai impune verificarea temeiniciei motivelor care au stat la baza emiterii acesteia, iar ca efect al anulării decizie va dispune reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior emiterii deciziei constată nulă.

Va obligă pârâtul către reclamantă la plata drepturilor salariale cuvenite indexate, majorate şi actualizate, începând cu data concedierii până la reintegrarea efectivă.

În temeiul art. 453 cod procedură civilă va obliga pârâtul către reclamantă la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

În temeiul art. 40 din Regulamentul de Ordine interioară al instanţelor judecătoreşti opinia asistenţilor judiciari este concordanta cu soluţia şi considerentele expuse în motivarea prezentei hotărâri.

Domenii speta

Spete similare