Contestatie decizie de concediere. Obligarea pârâtei la reintegrarea efectivă a reclamantei în functia detinută anterior concedierii. Plată despăgubiri.

Repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, astfel cum a  fost reglementată de dispoziţiile art. 80 alin.2 din Codul muncii, constituie una dintre măsurile de restabilire a legalităţii, de apărare eficientă a dreptului la muncă.

Fără posibilitatea repunerii părţilor în situaţia anterioară concedierii, atingerea adusă dreptului la muncă al salariatului nu s-ar putea repara şi nu s-ar asigura stabilitatea raporturilor de muncă.

În cauză reintegrarea a avut loc doar prin înscrisuri, pentru a se crea o aparenţă de drept, dar nu a avut loc şi o reintegrare efectivă.

Art. 80 alin.1 şi 2 din Codul muncii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. …/118/2015, reclamanta [...] a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. [...] S.A., anularea Deciziei de desfacere a contractului de muncă nr…./25.08.2015, repunerea părţilor în situaţia anterioară, obligarea pârâtei la plata drepturilor pârâtă la data reintegrării în munca. De asemenea, reclamanta a solicitat plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanta a fost angajata societăţii pârâte în funcţia de şef compartiment juridic. S-a învederat că prin Sentinţa civilă nr.1538/20.06.2014 din dosarul nr. …/118/2013, definitivă prin Decizia civilă a Curţii de Apel Constanţa nr. 373/CM/09.10.2014, instanţa a dispus anularea Deciziei nr. …/22.03.2013 de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă nr. …/21.10.2011 şi reintegrarea salariatei pe funcţia deţinută anterior emiterii deciziei de concediere, iar întrucât pârâta a refuzat să execute de bunăvoie obligaţiile stabilite de instanţă în sarcina sa, s-a adresat BEJ [...], care a procedat la punerea în executare silită a titlului, in cadrul dosarului de executare silita nr. …/2014.

S-a mai susţinut de către reclamantă că angajatorul nu a respectat dispoziţia definitivă ?i executorie a Tribunalului Constan?a, de reintegrare pe funcţia deţinută anterior emiterii deciziei de concediere nr. …/22.03.2013. Deşi SC [...] SA avea obligaţia să realizeze o repunere a părţilor în situaţia anterioară concedierii care să fie efectivă ?i reală, reîncadrarea a fost una formală şi de natură a o determina să îşi dea demisia.

Se apreciază că decizia de concediere contestată are un caracter abuziv întrucât pârâta a încălcat cu rea - credinţă dispoziţiile stabilite anterior de instanţă, nu a pus la dispoziţia reclamantei actele cercetării administrative şi a încălcat normele ROI care stabileşte gradual sancţiunile disciplinare. Se precizează că sancţiunea aplicată este cea mai grea, în condiţiile în care reclamanta, de la data angajării, nu a avut nici o abatere disciplinară.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.65 Codul muncii.

În apărare, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii. S-a arătat că măsura reintegrării pe funcţia deţinută anterior a fost una efectivă, iar reclamanta, deşi s-a prezentat în data de 27.07.2015, a părăsit locul de muncă după 45 minute fără o aprobare prealabilă şi ulterior, cu rea - credinţă, nu s-a mai prezentat la sediul pârâtei.

S-a mai susţinut că reclamanta, deşi a fost convocată la data de 07.08.2015, nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară prealabilă emiterii deciziei nr…./25.08.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 846 din 15 aprilie 2016, Tribunalul Constanţa a respins contestaţia formulată de reclamanta [...]în contradictoriu cu pârâtul S.C. [...] S.A., ca nefondată şi a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei, în favoarea pârâtei.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:

Conform Sentinţei civile nr.1538/20.06.2014 a Tribunalului Constanţa, instanţa a anulat decizia de concediere nr. …/22.03.2013 şi a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior concedierii, precum şi obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat în calitate de salariat, calculate până la data reintegrării. Decizia instanţei a rămas definită prin Decizia civilă a Curţii de Apel Constanţa nr. 373/CM/09.10.2014.

Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, pârâta a făcut dovada că la data de 10.07.2015 a comunicat prin executor judecătoresc, către reclamantă, notificarea prin care îi aducea la cunoştinţă faptul că are obligaţia de a se prezenta la sediul societăţii, în vederea reintegrării, conform Sentinţei civile nr. 1538/20.06.2014, în data de 27.07.2015 la ora 7,30. De asemenea,  angajatorul a emis şi decizia nr. 129/10.07.2015 prin care se dispune reintegrarea reclamantei în funcţia de şef compartiment juridic, conform contractului individual de muncă nr. …/21.10.2011.

La data de 27.07.2015, ora 7,30, s-a încheiat un proces - verbal între reclamantă, şeful Biroului resurse umane – [...] şi [...], din care rezultă că cele două salariate s-au prezentat la locul de muncă unde şi-au desfăşurat activitatea anterior. Reclamanta a consemnat că locaţia era în conservare, că nu există personal şi dotări tehnice.

Ulterior, la data de 05.08.2015, angajatorul emite decizia nr. … prin care se decide suspendarea CIM al reclamantei pe perioada cercetării disciplinare, în temeiul art.49, 51 alin. 2 şi art. 52 Codul muncii. În cuprinsul acestei decizii se menţionează că reclamanta s-a prezentat în data de 27.07.2015, dar a părăsit locul de muncă după 45 minute, fără o aprobare prealabilă şi ulterior s-a constatat că aceasta nu s-a mai prezentat la sediul pârâtei.

Angajatorul a notificat-o pe reclamantă, prin executor judecătoresc, să se prezinte la data de 25.08.2015, ora 11, pentru a oferi explicaţii cu privire la fapta de părăsi locul de muncă şi cu absenţa nejustificată în perioada 27.07.2015 – 05.08.2015. Acest înscris a fost primit personal de reclamantă la data de 07.08.2015.

La 25.08.2015 a fost întocmit procesul verbal de cercetare disciplinară, în cuprinsul căruia comisia a constatat că salariata nu s-a prezentat şi nici nu a justificat absenţa sa.

Prin decizia nr.4514/25.08.2015 angajatorul a dispus încetarea CIM al reclamantei, în temeiul art.61 lit.a), art.58, art.247, art.248 lit.e) Codul muncii, începând cu data de 25.08.2015. 

Fapta reţinută de angajator constă în: părăsirea locului de muncă fără a solicita în prealabil aprobarea şefului ierarhic şi în perioada 27.07.2015 – 05.08.2015 a figurat absentă nemotivat, faptă ce constituie abatere disciplinară raportat la art.23 alin 1 lit.a), art.32 lit.a) şi b), art.33 lit.a) din Regulamentul Intern al societăţii.

Prin contestaţie reclamanta a invocat nelegalitatea şi netemeinicia deciziei atacate.

Motivele de nelegalitate invocate sunt: lipsa descrierii faptei, necomunicarea actelor cercetării administrative şi încălcarea dreptului la apărare.

Apărările reclamantei urmează a fi înlăturate, având în vedere că angajatorul a făcut dovada convocării acesteia, cercetarea desfăşurându-se în mod legal, iar fapta reţinută este descrisă în mod detaliat. Această situaţie de fapt este şi recunoscută de salariată prin răspunsurile date la interogatoriu: la întrebarea nr. 12 aceasta recunoaşte că a primit notificarea, dar nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară, fără a oferi o motivaţie; din răspunsurile la întrebările nr. 4 şi 5 rezultă că reclamanta cunoştea conţinutul faptei reţinute de angajator.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei şi prin raportare la dispoziţiile art.252 din C.muncii, se constata ca in cuprinsul deciziei de sancţionare sunt precizate motivele care au determinat luarea acestei masuri, iar decizia cuprinde toate elementele obligatorii, prevăzute de aceste dispoziţii legale. De asemenea, se constată că nu sunt nesocotite nici dispoziţiile art.251 din Codul muncii referitoare la cercetarea disciplinară prealabilă.

În consecinţa, instanţa a constatat că decizia de sancţionare nr…./25.08.2015 este legală.

  În ceea ce priveşte temeinicia măsurii luate de către angajator, din analiza probelor se constată că s-a făcut dovada că fapta disciplinară constatată de angajator a fost săvârşită de către reclamantă.

La interogatoriu reclamanta a recunoscut că a părăsit locul de muncă după 45 minute fără o aprobare prealabilă, motivând că în clădire nu erau telefoane şi nici personal, precum şi faptul că s-a prezentat a doua zi împreună cu colega sa, [...], dar nu a putut lua legătura cu conducerea societăţii întrucât poarta era încuiată, iar portarul nu i-a permis accesul în curte.

  Aceste răspunsuri se coroborează doar în parte cu declaraţiile martorilor. Astfel, numita [...] a declarat că au plecat după aproximativ 25 minute, în data de 27.07.2015, iar că în sediul în care s-au prezentat pentru a fi reintegrate nu existau dotări tehnice şi nici personal, precum şi faptul că a doua zi nu li s-a permis accesul în curte.

Din declaraţia martorei [...] rezultă că reclamanta şi colega sa s-au prezentat conform notificării la data de 27.07.2015, au semnat condica şi au întocmit împreună un proces verbal, precum şi faptul că cele două salariate au fost atenţionate că vor fi anunţate în legătură cu atribuţiile ce le revin, dar au părăsit locul de muncă într-un timp foarte scurt. De asemenea, martora a declarat că salariatele aveau posibilitatea să se deplaseze la sediul alăturat al societăţii, unde se afla conducerea, precum şi faptul că nu s-au mai prezentat nici în zilele următoare.

Declaraţia acestei martore se coroborează cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, întocmite în cursul cercetării disciplinare.

 Instanţa a avut în vedere, în aprecierea declaraţiilor martorilor, împrejurările în care aceştia au luat cunoştinţă de faptele relatate. În consecinţă, având în vedere că martora [...] se află în aceeaşi relaţie cu angajatorul, ca şi reclamanta, instanţa apreciază declaraţia acesteia ca fiind subiectivă şi o va înlătura.

 Pe cale de consecinţă, instanţa a constatat că apărările formulate de reclamantă nu sunt susţinute prin probe.

De asemenea, se constată că reclamanta nu a depus un minim de diligenţe pentru a se interesa de posibilitatea de a relua activitatea desfăşurată anterior şi de postul pe care îl ocupa ca urmare a reintegrării. Atât timp cât avea posibilitatea de face demersuri pentru a lua legătura telefonic cu conducerea societăţii, de a se deplasa efectiv la noul sediu al angajatorului aflat în incinta aceleiaşi curţi, ori de a respecta programul de 8 ore de muncă, nu se poate reţine că atitudinea angajatorului, pe care o reclamă ca fiind abuzivă prin acţiune, justifică poziţia sa, de nerespectare a prevederilor din regulamentul societăţii.

Faptele de a părăsi locului de muncă fără a solicita în prealabil aprobarea şefului ierarhic şi de a absenta nemotivat – recunoscute de reclamantă – nu pot fi justificate prin nemulţumirea pe care fosta salariată o are faţă de angajator, chiar şi situaţia în care acesta ar fi încercat să aibă o atitudine necorespunzătoare. Din analiza atitudinii reclamantei se poate concluziona că pârâta a dovedit reaua-credinţă a acesteia.

 Pe cale de consecinţă, din analiza coroborată a probelor administrate, instanţa a constatat că reclamanta se face vinovată de săvârşirea abaterii disciplinare reţinute de către instituţia angajatoare. Raportând circumstanţele săvârşirii faptei, la sancţiunea aplicată de angajator, instanţa a constatat că la emiterea deciziei au fost avute în vedere criteriile legale de stabilire a sancţiuni disciplinare, încadrarea acesteia fiind făcuta în mod corect prin decizia contestată.

 Pentru considerentele expuse, instanţa a apreciat decizia de desfacere disciplinară a CIM ca fiind legală şi temeinică, astfel încât măsura luată de angajator este justificată şi a respins acţiunea ca fiind nefondată.

 Potrivit art. 453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la  cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Constatând că reclamanta este cea care a căzut în pretenţii şi existând şi o cerere în acest sens, instanţa a obligat-o  la plata sumei de 1500 lei, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva sentinţei civile nr. 846 din 15 aprilie 2016, pronunţată de  Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în termen legal a declarat apel reclamanta [...].

Arată apelanta reclamantă că a fost angajată a societăţii în funcţia de Şef Compartiment Juridic. Ca urmare a faptului că devenise incomodă, i-a fost desfăcut contractul individual de muncă pe nişte motive inexistente. Drept urmare, a contestat decizia de concediere la instanţa de judecată, care, prin sentinţa civilă nr. 1538/20.06.2014 pronunţată de  Tribunalul Constanţa în dosarul nr. …/118/2013 a constatat caracterul abuziv al măsurii şi a dispus :

- anularea deciziei nr. 56/22.03.2013 de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă nr. 837/21.10.2011;

- reintegrarea salariatei pe funcţia deţinută anterior emiterii deciziei de concediere;

- obligarea S.C. [...] S.A. la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat, începând cu data de 22.03.2013 şi până la data efectivei reîncadrări.

Deoarece S.C. [...] S.A. a refuzat să execute de bună voie obligaţiile stabilite de instanţă în sarcina s-a, s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc [...], care a procedat la punerea în executare silită a titlului, în cadrul dosarului de executare silită nr. 219/2014.

Simulând modalitatea de pretinsă integrare, pârâta a chemat-o la biroul unde sediul fusese mutat, fiind practic trimisă singură într-o clădire aflată într-o stare puternică de degradare fără minimul de dotare pentru desfăşurarea activităţii de şef departament juridic.

Deoarece a solicitat ca încadrarea sa să se facă efectiv, pârâta a refuzat, comunicându-i prin executor decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă 5414/25.08.2015.

Motivele de apel sunt următoarele:

În mod greşit instanţa de fond a respins criticile reclamantei vizând nulitatea deciziei, fără a le analiza în concret, ci doar instituind o prezumţie de legalitate.

Cu privire la nulitatea decizie, solicită să se aibă în vedere următoarele aspecte:

Nu se face referire la faptul că i s-ar fi pus la dispoziţie actele cercetării administrative. Practic comisia de disciplină s-a întocmit ad-hoc şi a emis  decizia fără a-i da posibilitatea să ia cunoştinţă, să-şi expună punctul de vedere şi să se apere.

Astfel, caracterul abuziv rezultă din încălcarea cu rea-credinţă a dispoziţiilor stabilite de către instanţă prin această sentinţă, repunerea doar fictivă în situaţia anterioară, ca mai apoi să-i fie desfăcut contractul de muncă pe un considerent disciplinar.

În mod greşit instanţa de fond a interpretat probele administrate în cauză şi a apreciat că reclamanta nu am depus "un minim de diligenţe" pentru a relua activitatea desfăşurată anterior atâta timp cât, în fapt, prin conduita pârâtei s-a urmărit încă de la început crearea unei imposibilităţi de a-mi desfăşura activitatea de lucru prin instituirea unui climat total inadecvat celui avut anterior.

Solicită apelanta reclamantă să se constate că S.C. [...] S.A. nu a respectat dispoziţia definitivă şi executorie a Tribunalului Constanta de reintegrare a reclamantei pe funcţia deţinută anterior emiterii deciziei de concediere.

Deşi S.C. [...] S.A. avea obligaţia să realizeze o repunere a părţilor în situaţia anterioara concedierii care sa fie efectiva si reala, reîncadrarea sa a fost una formală şi de natură a o determina să-şi dea demisia.

Potrivit dispoziţiilor legale, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 80 alin. 2  din Codul muncii, constituie una dintre măsurile cele mai energice de restabilire a legalităţii, de apărare eficientă a dreptului la muncă. Ea reprezintă o adevărată restitutio în integrum, implicând nu numai reîncadrarea pe postul deţinut anterior, ci repunerea în situaţia anterioară, ca şi cum raportul de muncă nu ar fi fost niciun moment întrerupt.

Din probele administrate rezultă faptul că pârâta nu a realizat o reintegrare efectivă, ci doar a emis o serie întreagă de înscrisuri menite a da o aparenţă de drept manifestării sale abuzive. Astfel, în data de 10.07.2015 i-a fost comunicată prin executor judecătoresc notificarea nr. 3752/10.072015 prin care S.C. [...] S.A îi solicita ca in data de 27.07.2015, ora 7,30, să se prezinte la sediul societăţii din Constanta, …, pentru repunerea sa in funcţia deţinută anterior concedierii şi pentru reluarea raporturilor de muncă.

Solicită apelanta reclamantă să se înlăture aprecierea instanţei de fond cum că aceasta cunoştea locul unde s-a mutat activitatea societăţii şi să se reţină faptul că nu a ştiut în data de 27.07.2015 că structurile administrative ale intimatei s-au mutat undeva în apropiere. A fost surprinsă la acea dată că sediul este în construcţie, că este nefuncţional. Nimeni nu i-a spus în care din clădirile din zonă sunt ceilalţi angajaţi.

Solicită să se aprecieze că a depus suficiente diligenţe pentru a-şi relua activitatea la S.C. [...] S.A. În acest sens a venit chiar şi a doua zi la porţile instituţiei. A venit a doua zi dimineaţa, la începutul programului de muncă, la 7,30, împreună cu d-na [...] şi soţul acesteia. Dar de data aceasta portarul nici măcar nu a lăsat-o să intre în curte.

Reclamanta împreună cu martora erau singurele în clădire, în contextul în care aceasta se afla în plin proces de renovare, iar departamentul în care trebuia să-şi desfăşoare activitatea fusese mutat în celălalt corp de clădire.

Biroul nu era dotat cu sistem de comunicare, calculatoare şi nici nu se predase vreun act, reclamantei şi martorei oferindu-li-se un pix şi hârtie (de interes este faptul că martora nu a putut să explice cum ar fi putut reclamanta să-şi desfăşoare activitatea în aceste condiţii în situaţia în care este vorba de funcţia de jurist, care impune o pregătire constantă şi legătura permanentă cu societatea).

Mai mult, caracterul premeditat  care a însoţit această reîncadrare fictivă rezultă şi din faptul că, anterior martora a anunţat paza să fie anunţată când  vor pleca reclamanta şi martora [...]. Din conduita acesteia precum şi din refuzul de a da o explicaţie cu privire la această conduită ce excede uzanţei şi regulamentului de ordine interioară, se poate spune că pârâta a premeditat situaţia şi a urmărit încă de la început determinarea reclamantei să-şi dea demisia sau să o concedieze disciplinar.

Un alt aspect important îl reprezintă faptul că, legătura reclamantei cu sediul în care îşi desfăşura activitatea era blocat efectiv, în contextul în care lipseau numerele de contact şi posibilitatea de apelare telefonică, iar a doua zi când s-au deplasat la locul de muncă încercând să intre în noul sediu au fost oprite de către pază. Acest aspect este relevant şi din perspectiva situaţiei arătate de către martora [...], respectiv că portarul a luat legătura cu conducerea de unde i s-a comunicat că nu are acces în clădire. Întrebată de către apărătorul reclamantei, martora propusă de către societate arată că nu se ţine o evidenţă a solicitărilor de intrare în societate, accesul fiind lăsat la libera voinţă a conducerii.

A mai susţinut pârâta în apărare că reclamanta nu ar fi avut interes în reluarea relaţiilor de muncă deoarece are un alt loc de muncă, situaţie care a condus la constituirea prezumţiei de legalitate a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă  de către instanţă.

Reîncadrarea în muncă nu s-a făcut de către pârâtă prin executarea voluntară a hotărârii judecătoreşti, ci ca urmare a executării silite întreprinsă de către reclamantă prin B.E.J. [...]. Acest lucru demonstrează fără drept de tăgadă că dorea reîncadrarea.

În realitate intimata nu a avut niciun moment intenţia reală de a respecta hotărârea judecătorească de reintegrare a reclamantei pe funcţia de Şef Compartiment Juridic.

Solicită apelanta reclamantă să se aprecieze că S.C. [...] S.A. nu a respectat dispoziţia definitivă şi executorie a Tribunalului Constanţa de reintegrare a sa pe funcţia deţinută anterior emiterii deciziei de concediere.

Pârâta nu a repus-o în situaţia anterioară emiterii deciziei nr. …/22.03.2013 de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă nr. …/21.10.2011.

S.C. [...] S.A., are obligaţia să realizeze o repunere a părţilor în situaţia anterioară concedierii care să fie efectivă şi reală.

Repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, astfel cum este reglementată de disp. art. 80 alin.2 Codul muncii, constituie una dintre măsurile cele mai energice de restabilire a legalităţii, de apărare eficientă a dreptului la muncă., Ea reprezintă o adevărată restitutio in integrum, implicând nu numai încadrarea în postul deţinut anterior, ci repunerea în situaţia anterioară, ca şi cum raportul de muncă nu ar fi fost nici un moment întrerupt.

Analizând sentinţa apelată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis apelul ca fondat  pentru  următoarele  considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 1538/20.06.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. …/118/2013 s-a anulat decizia de concediere nr. …/23.03.2013, s-a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior concedierii, precum şi obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat în calitate de salariat, calculate până la data reintegrării. Sentinţa primei instanţe a rămas definitivă prin decizia civilă a Curţii de Apel Constanţa nr. 373/CM/09.10.104.

Reclamanta a făcut demersuri în vederea executării silite a sentinţei civile nr. 1538/20.06.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa.

În urma acestor demersuri pârâta a emis notificarea nr. …/10.07.2015 prin care o înştiinţa pe reclamantă să se prezinte la sediul societăţii din Constanţa la data de 27.07.2015, ora 730, în vederea repunerii în funcţia deţinută anterior concedierii şi reluării raporturilor de muncă.

La data de 27.07.2015, ora 730, s-a încheiat un proces-verbal între reclamantă şi şefa Biroului Resurse umane – [...] şi [...] din care rezultă că cele două salariate s-au prezentat la sediul societăţii ca urmare a notificărilor de reintegrare începând cu data de 27.07.2015 pe funcţiile deţinute anterior şi în locaţia unde şi-au desfăşurat activitatea anterior.

Reclamanta a consemnat în acest proces-verbal că la sediul din .. locaţia este în conservare, nu există personal şi nici dotări tehnice.

Din declaraţia martorei [...], care s-a ocupat de reintegrarea reclamantei, rezultă că întreaga clădire fusese evacuată şi s-au mutat într-o altă locaţie aflată în apropiere, întrucât urma să se zugrăvească.

În camera unde a fost condusă reclamanta se aflau un scaun, birou, coli de scris şi un pix. Calculatoarele fuseseră mutate şi nu exista telefon. Înainte de a pleca le-a spus că urmau să fie anunţate ce vor avea de făcut. Societatea îşi desfăşura activitatea la aceeaşi adresă, dar într-o altă clădire, alăturată celei în care a fost dusă reclamanta, unde exista un Serviciu Juridic. Întrucât fusese un timp scurt, reclamantei nu i s-a comunicat un număr de telefon pentru a lua legătura cu conducerea, pentru că urma să se ia legătura ulterior. În jurul orei 800 reclamanta a plecat din incinta unităţii, acest lucru fiindu-le adus la cunoştinţă de agentul de pază.

Personal s-a deplasat şi a constatat că aceasta nu mai era la sediul societăţii şi nici nu a mai revenit în acea zi şi în zilele următoare.

Motivul pentru care reclamanta a fost reintegrată în aceeaşi locaţie unde îşi desfăşura activitatea a fost acela de a respecta întocmai dispoziţiile hotărârii judecătoreşti. Ulterior, urma să fie mutată în alt birou sau clădire în funcţie de cum stabilea conducerea.

Martora a mai relatat că a încheiat un proces-verbal prin care a sesizat conducerea că reclamanta nu s-a prezentat la societate după ce a părăsit locul pe data de 27.07.2015. Nu există o evidenţă a persoanelor care solicită să intre în societate.

Din declaraţia martorei [...] reintegrată în aceeaşi zi cu reclamanta, rezultă că în data de 27.07.2015 s-a prezentat la sediul societăţii ca urmare a deciziilor de reintegrare. A urcat la etajul 3 unde au avut înainte birourile, dat a constatat că peste tot era moloz, praf, nu mai erau alţi salariaţi. În biroul în care s-au prezentat nu exista decât un birou, un scaun, două coli de cerere şi un pix.

A încheiat împreună cu persoana de la Resurse Umane un proces-verbal în care a indicat faptul că s-a prezentat la ora cerută. Pe spatele acestui proces-verbal reclamanta  a scris că în acea clădire nu se mai află nicio persoană, nu există echipamente şi nici alte utilităţi, după care d-na Purnavel a plecat.

Au aşteptat aproximativ 25 de minute şi au plecat. A doua zi dimineaţa după ora 700 s-au prezentat la sediul menţionat unde se afla persoana de la pază care le-a spus că acolo nu mai există nimeni de un an de zile, s-au prezentat şi la noul sediu, dar nu au putut intra întrucât poarta era încuiată cu lacătul şi paznicul nu le-a permis accesul.

Din declaraţiile martorelor audiate în cauză rezultă faptul că reintegrarea reclamantei a avut loc în mod formal, nefiind o reintegrare efectivă.

Reclamanta a fost reintegrată într-o locaţie evacuată, în care se zugrăvea, nu existau alţi salariaţi şi dotări tehnice, angajatorul mutându-şi sediul într-o altă locaţie. În biroul în care a fost reintegrată exista doar un birou, câteva foi şi un pix, aceasta fiind în imposibilitate să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu, într-o clădire evacuată, în lipsa personalului şi a dotărilor tehnice corespunzătoare.

În mod greşit prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a depus minime diligenţe pentru a-şi relua activitatea, atâta timp cât aceasta a fost reintegrată formal, într-o clădire evacuată, în care se zugrăvea, era moloz, praf şi nu exista personal, utilităţi şi dotările tehnice necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în bune condiţii.

În biroul în care a fost reintegrată nu se afla nici măcar un telefon pentru ca reclamanta să poată contacta conducerea societăţii şi nici nu i s-a adus la cunoştinţă unde s-a mutat sediul societăţii.

Dacă se dorea reintegrarea reală a reclamantei, aceasta ar fi fost reintegrată în noul sediu în care angajatorul îşi desfăşura activitatea unde se afla Biroul Juridic, astfel încât aceasta să aibă condiţiile necesare îndeplinirii obligaţiilor de serviciu prevăzute în fişa postului.

În mod greşit, prima instanţă a înlăturat declaraţia martorei [...] apreciind-o ca fiind subiectivă, atât timp cât aceasta se coroborează cu declaraţia martorei [...], şefa Biroului Resurse Umane, care s-a ocupat personal de reintegrarea reclamantei. Din declaraţiile ambelor martore rezultă că reintegrarea a avut loc în vechea clădire a societăţii, care fusese evacuată, şi că în aceasta se efectuau lucrări de zugrăvire. În biroul în care au fost reintegrate se aflau doar un birou, câteva coli şi un pix.

Martora [...] a arătat că Serviciul Juridic în care îşi desfăşurase reclamanta activitatea fusese mutat în celălalt corp de clădire.

Repunerea salariatului în situaţia anterioară concedierii trebuie să fie efectivă şi reală.

Repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, astfel cum a  fost reglementată de disp.art. 80 alin.2 din Codul muncii, constituie una dintre măsurile de restabilire a legalităţii, de apărare eficientă a dreptului la muncă.

Fără posibilitatea repunerii părţilor în situaţia anterioară concedierii, atingerea adusă dreptului la muncă al salariatului nu s-ar putea repara şi nu s-ar asigura stabilitatea raporturilor de muncă.

În cauză reintegrarea a avut loc doar prin înscrisuri, pentru a se crea o aparenţă de drept, dar nu a avut loc şi o reintegrare efectivă.

Reclamanta a efectuat suficiente demersuri pentru a fi reintegrată apelând la executare silită prin executor judecătoresc, societatea fiind notificată în vederea punerii în executare a sentinţei civile nr. 1538/20.06.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa.

După reintegrarea efectivă într-un sediu total inadecvat în care angajatorul nu îşi mai desfăşura activitatea, reclamanta a părăsit sediul dar a revenit a doua zi pentru a lua legătura cu conducerea societăţii dar nu i s-a permis acest lucru.

Curtea nu a reţinut nulitatea deciziei ca urmare a nerespectării procedurii cercetării disciplinare, întrucât angajatorul a făcut dovada convocării reclamantei, cercetarea desfăşurându-se în mod legal. Această situaţie de fapt este recunoscută de salariată care la întrebarea nr. 12 din interogatoriu a arătat că a primit notificare, dar nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că cercetarea disciplinară s-a efectuat cu respectarea dispozi?iilor art. 251 din Codul muncii.

Pentru considerentele  expuse mai sus, potrivit art. 480 alin.2 Cod procedură civilă Curtea a admis apelul formulat şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul admiterii contestaţiei şi anulării deciziei pârâtei nr. 4514/25.08.2015.

Potrivit art. 80 alin.1 şi 2 din Codul muncii Curtea a obligat pârâta la reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior concedierii şi la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, începând cu data concedierii (25.08.2015) până la reintegrarea efectivă.

În conformitate cu prevederile art. 453 Cod procedură civilă, Curtea a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă.

Domenii speta

Spete similare