Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat

Sentinţă penală 206 din 18.12.2018


Pe rol soluţionarea cauzei penale de faţă, privind pe inculpatul  G. G.  trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe  drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat” prev. de art. 334 al. 1 Cod penal, a săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare , prev. de art. 334 alin. 2 C.p.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică,se  constată lipsa inculpatului.

Procedura legal îndeplinită.

Se constată că dezbaterile în fond au avut loc în şedinţă publică din data de 05.12.2018, susținerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi când instanţa a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 19.12.2018 pentru a studia materialul probator, a hotărât următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa, la data de .. în dosarul nr. 902/P/2017, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului G.G.,  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe  drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat” prev. de art. 334 al. 1 Cod penal , a săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare , prev. de art. 334 alin. 2 C.p.

S-a reţinut în esenţă prin actul de sesizare a instanţei că la data  de .., inculpatul G.  G. a condus pe ruta .. pe DN .. până in loc. O., un autoturism neînmatriculat, la care a aplicat numărul fals de înmatriculare ., numere anterior ce au aparținut unui autoturism marca ., înstrăinat de inculpat, dar pentru care a reținut plăcuțele de înmatriculare.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante; declaraţie inculpat; declaraţii martori; verificările efectuate la Punctul de Control O.; Adresa nr. . privind verificări la SPCRPIV; dovada ridicare plăcuţe nr. înmatriculare ... fişă cazier judiciar inculpat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Oraviţa la data de 18.04.2018, sub nr..

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu nr.211 din data de 20.06.2018,  judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

Inculpatul nu a  fost  audiat,  lipsind  la  termenele  de  judecată stabilite  de  instanţă, din cuprinsul motivelor ce au condus la neexecutarea mandatului  de  aducere ,  organul de  poliţie  din cadrul  Postului de  Poliţie  .. a reținut la  data  de ...,  că inculpatul  G. G.,  este  plecat  în  străinătate.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

La data  de .., organele  de  poliţie s-au  sesizat  cu privire  la  faptul că inculpatul G.  G. a condus autoturismul marca ..., cu număr de înmatriculare  ce  aparţine altui autoturism, respectiv unui Volkswagen Golf.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că în cursul anului 2017, inculpatul G. G. a achiziţionat un autoturism marca ... de la o persoană din localitatea .... Ulterior inculpatul a vândut autoturismul la un depozit de fier vechi, păstrând plăcuţele cu numărul de înmatriculare. În cursul aceluiaşi an , inculpatul G. G. a achiziţionat un autoturism marca ... din Germania, pe care l-a transportat pe platformă până la domiciliul său din localitatea ...

La data de ..., inculpatul G. G. a montat plăcuţele cu nr. de înmatriculare pe care le avea de la autoturismul marca .., respectiv ... pe autoturismul .. şi a condus acest autoturism din loc. .. pe DN .. până in loc..., unde a fost oprit de organele de poliţie. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autoturismul marca ... condus de inc. G. G. a avut atribuit număr de ... temporar, valabil în perioada ..., la data constatării acesta fiind expirat.

Fiind audiat, in  cadrul  urmăriri penale, iniţial inculpatul G. G. nu a recunoscut faptele, însa cu ocazia reaudierii din 22-03-2018, i s-a comunicat faptul că a fost stabilit traseul autoturismul marca ... cu nr... de la primul proprietar şi există indicii care confirmă că el este ultimul proprietar, ocazie cu care inculpatul a recunoscut faptele.

 Nu  au formulate cereri şi excepţii de către  inculpat şi nici din oficiu nu se impun a fi invocate.

Instanţa a reţinut situaţia de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv:  proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante; declaraţie inculpat; declaraţii martori; verificările efectuate la Punctul de Control ..; Adresa nr. 31713 privind verificări la SPCRPIV; dovada ridicare plăcuţe nr. înmatriculare ...; fişă cazier judiciar inculpat.

Potrivit disp. art.334 al.1 Cod penal, constituie infracţiunea de „Conducere pe drumurile publice a unui vehicul  neînmatriculat ,se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau  cu amendă.

Potrivit disp. art. 334 alin. 2 C.p., constituie infracţiunea conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare și se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

 Probele administrate în cauză, formează pe deplin convingerea instanţei că inculpatul a săvârşit faptele reţinute  în sarcina sa.

În drept, faptele inculpatului G. G. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de „conducere pe drumuri publice  a  unui  vehicul  neînmatriculat”  prevăzute şi pedepsite de art. 334 al. 1 C. pen., respectiv  întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare , prev. de art. 334 alin. 2 C.p.

Analizând laturile obiective ale fiecărei infracțiuni în parte, mai sus enumerate, se reține atingerea adusă relaţiilor sociale create în jurul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, valoare socială ocrotită penalmente.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată este prezumată de lege.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptelor

La individualizarea pedepsei ce se va  aplica inculpatului, instanţa va avea  în vedere disp. art. 74 Cod penal, respectiv criteriile generale de individualizare a pedepsei,  împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, limitele de pedeapsă, prevăzute de lege

Faţă de cele arătate instanţa,  în temeiul art. 334 alin.1 C.p., va condamna inculpatul G. G., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii.

În temeiul art. 334 alin. 2 C.p., va condamna inculpatul G. G., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.

În baza art. 38, 39 alin 1 lit. b Cod Penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea , de de 1 an închisoare, la care se va adăuga un spor de 1/3 din totalul celeilalte pedepse stabilite, urmând astfel a executa o pedeapsă rezultantă de  1 (un) an şi 4 luni, cu privare de libertate.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va obliga  pe inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 334 alin.1 C.p., condamnă inculpatul G. G. domiciliat in loc....,  la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii.

În temeiul art. 334 alin.2 C.p., condamnă inculpatul G.G. , la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.

În baza art. 38 alin.1 Cod penal , art.39 alin.1 lit. b C.p., inculpatului G. G. se aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor în condiţiile art.39 lit.c C.p., de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite adică de 4 luni.

Inculpatul G. G., va executa pedeapsa de 1 (un) an şi 4 luni, cu privare de libertate.