Plangere contraventionala

Hotărâre 6508 din 26.04.2016


INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată în data de ........ pe rolul Judecătoriei........., petentul ............., în contradictoriu cu intimata ........., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea procesului-verbal de contravenţie seria .... nr. .........../.........

În motivare, petentul a arătat că a nu a efectuat manevra de mers înapoi, celălalt autoturism intrând în coliziune cu el.

În drept, petentul a invocat art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 iar pentru dovedirea susţinerilor a solicitat încuviinţarea probei testimoniale şi a probei cu înscrisuri, anexând plângerii procesul-verbal contestat (f. 5).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de 20 lei, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 (f. 4).

Intimata a depus în termen întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca nefondată, cu menţinerea procesului-verbal contestat ca legal şi temeinic întocmit.

În motivare s-a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost încheiat cu respectarea menţiunilor prevăzute de lege iar contravenţia săvârşită de către petent rezultă din materialul probator anexat.

În drept au fost invocate art. 205-208 C.pr.civ.

Intimata a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, anexând întâmpinării înscrisurile de la filele 15-20.

Petentul a formulat răspuns la întâmpinare la data de 04.12.2015, arătând că intimata nu a formulat apărări în raport de motivele de fapt şi de drept invocat prin plângerea contravenţională.

În cauză au fost încuviinţate şi administrate următoarele probe: înscrisuri, proba testimonială şi mijloace materiale de probă – înregistrare video.

La termenul din data de ................ au fost audiaţi martorii .......... şi ........., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele: 

În data de .........., în jurul orei ........., pe strada Isaccei din municipiul Tulcea, petentul a condus autoturismul marca Opel cu număr de înmatriculare ........... iar, la intersecţia cu strada Viitorului, fiind incomodat de un conducător auto, a oprit iar, la plecarea de pe loc, autoturismul a rulat înapoi, acroşând autoturismul marca Audi cu număr de înmatriculare .........., care efectua viraj la stânga. De asemenea, petentul nu s-a prezentat în termen de 24 de ore la poliţie pentru declararea evenimentului şi întocmirea actelor de constatare.

Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului verbal de contravenţie pronunţându-se, de asemenea, şi cu privire la sancţiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

În ceea ce priveşte controlul de legalitate, instanţa constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei conţinând menţiunile privitoare la numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârşite, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că procesul-verbal de constatare a contravenţiei este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorităţi administrative învestit cu autoritate statală pentru constatarea şi sancţionarea unor fapte care contravin ordinii sociale, astfel încât acesta se bucură de o prezumţie de validitate şi temeinicie, prezumţie relativă ce poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă. În acelaşi sens s-a pronunţat şi instanţa de contencios constituţional, care, în cadrul Deciziei nr. 251/2003, a reţinut că procesul verbal de constatare a contravenţiei are forţă probantă până la dovada contrară.

În speţă, petentul nu a reuşit să răstoarne prezumţia de validitate şi temeinicie a procesului-verbal contestat. Astfel, din declaraţiile martorilor nu rezultă că autoturismul condus de petent nu a rulat înapoi la plecarea de pe loc iar înregistrarea video (f. 20) relevă faptul că situaţia de fapt expusă în cadrul procesului-verbal corespunde realităţii. Mai mult, chiar petentul a afirmat în şedinţa publică din data de ........ că autoturismul său a rulat aproximativ 10 cm înapoi, dar zgârieturile de pe cele două autovehicule abia erau vizibile.

Deşi petentul invocă nerespectarea dispoziţiilor legii de către celălalt conducător auto, instanţa reţine că eventualele încălcări ale legii de către alte persoane nu au influenţă asupra calificării faptei petentului drept contravenţie atât timp cât conţinutul constitutiv al contravenţiei este întrunit. O eventuală contribuţie la producerea prejudiciului din partea persoanei prejudiciate poate avea relevanţă numai pe planul răspunderii civile delictuale, atrăgând reducerea corespunzătoare a despăgubirilor datorate de autorul faptei ilicite, potrivit art. 1.371 C.civ.

În ceea ce priveşte fapta de a nu se prezenta în termen de 24 de ore la poliţie pentru declararea evenimentului şi întocmirea actelor de constatare, deşi petentul a afirmat că nu a considerat necesar acest demers, având în vedere daunele minore provocate, instanţa reţine că această obligaţie subzista, cu atât mai mult cu cât cei doi conducători auto au sesizat producerea evenimentului imediat, astfel cum reiese din înregistrarea video şi din declaraţiile martorilor.

În drept, art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulaţie sau a direcţiei de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat pagube materiale atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de 3 puncte de penalizare iar, potrivit art. 100 alin. (2), se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (4 sau 5 punte-amendă) săvârşirea unei fapte pentru care se aplică 3 puncte de penalizare.

De asemenea, potrivit art. 79 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorii de vehicule implicaţi într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat numai avarierea vehiculelor sunt obligaţi să se prezinte la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare. Neîndeplinirea acestei obligaţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit art. 100 alin. (3) lit. g) din acelaşi act normativ.

Având în vedere temeiurile de drept indicate, se constată că în mod corect s-a reţinut săvârşirea contravenţiilor de către petent şi s-a dispus sancţionarea acestuia.

Cu privire la individualizarea sancţiunii, instanţa apreciază că agentul constatator a ţinut seamă de toate elementele prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001. Potrivit acestui text de lege, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Având în vedere că din înregistrarea video şi din declaraţia martorului ......... rezultă că petentul a fost incomodat de un autovehicul care a încercat să intre în faţa sa în coloană, obligându-l să frâneze brusc, instanţa reţine că rularea înapoi a autovehiculului condus de petent la plecarea de pe loc din rampă este într-o oarecare măsură justificată prin raportare la caracterul neaşteptat al evenimentului, însă nu într-atât încât să constituie o cauză exoneratoare de răspundere. Prin urmare, în mod corect agentul constatator a apreciat că nu se impune amendarea contravenientului, aplicând doar sancţiunea avertismentului.

Însă în ceea ce priveşte neprezentarea în termen de 24 de ore la poliţie pentru declararea evenimentului şi întocmirea actelor de constatare, petentul nu a prezentat niciun fel de justificare, cu atât mai mult cu cât au fost purtate discuţii în contradictoriu cu celălalt conducător auto. Aşadar, nu existau motive pentru a se aplica sancţiunea avertismentului iar sancţiunea amenzii a fost aplicată la nivelul minim prevăzut de lege.

Având în vedere considerentele expuse anterior, instanţa urmează a respinge plângerea ca nefondată, constatând că procesul-verbal contestat este legal şi temeinic.

 

.