Violenţă în familie prev. de art. 199 alin. 1 raportat la art. 194 alin.1 lit.b Cod penal,

S-a luat în examinare judecarea cauzei penale privind pe inculpatul RCDtrimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie prev. de art. 199 alin. 1 raportat la art. 194 alin.1 lit.b Cod penal, rele tratamente aplicate minorului prev. de art. 197 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă JT. 

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de şedinţă după care,

Instanţa constată că dezbaterea cauzei pe fond a avut loc în şedinţa publică din data de 10.05.2018, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat deliberarea şi pronunţarea pentru termenul din data de 24.05.2018, iar mai apoi pentru data de 07.06.2018, mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea din aceeaşi zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentinţă.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă JTdin data de 07.12.2016, întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 2985şi înregistrat pe rolul JTla data de 15.12.2016, sub nr.32263/325/2016, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului RCD, pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie prev. de art. 199 alin. 1 raportat la art. 194 alin. 1 lit. b Cod penal, rele tratamente aplicate minorului prev. de art. 197 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal.

În actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că, la începutul lunii decembrie 2013, seara, în timp ce se afla în locuința părinților săi, situată în localitatea T, jud. CS, inculpatul a ridicat-o în aer și a trântit-o pe pat pe fiica sa minoră, persoana vătămată RAE, după care, ulterior, a lovit-o cu palmele și cu piciorul, producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 160 de zile îngrijiri medicale, conform raportului de expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr.2349/A1/12.11.2015. de asemenea, s-a reținut faptul că a lovit-o cu palmele și cu piciorul, a forțat-o să stea în picioare și a obligat-o să se deplaseze, atât în interiorul imobilului, cât și în afara acestuia, deși aceste acitivități îi provocau persoanei vătămate dureri puternice.

Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu a rezultat din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală si materializate în : declarație suspect RCD, declarație persoană vătămată RAE, declarație martor RCD, declarație martor PM, raport de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr.2349/A1/12.11.2015, înscrisuri.

 La dosarul cauzei a fost anexat dosarul de urmărire penala nr. 2985/ al Parchetului de pe lângă JT.

PROCEDURA CAMEREI PRELIMINARE

Prin încheierea penală nr.1570/15.03.2017, pronunțată de JT în dosarul nr.32263/325/2016/a1 s-a dispus admiterea excepției de necompetență teritorială a JT, cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița.

Prin încheierea penală nr. 271 din data de 30.06.2017, pronunţată în dosarul nr. 32263/325/2016/a1, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 342 rap. la art. 35 alin. 1 şi art. 41 Cod pr.pen., a constatat că Judecătoria Reşiţa este competentă să soluţioneze cauza.

În baza art. 346 alin. 1 Cod pr.pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2985/P/2015 al Parchetului de pe lângă JT privind pe inculpatul RCD trimis în judecată în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie prev. de art.199 alin.1 raportat la art.194 alin.1 lit.b Cod penal, rele tratamente aplicate minorului prev. de art.197 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.2 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat.

LATURA CIVILĂ A CAUZEI

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în cursul urmăririi penale persoana vătămată RAE nu s-a constituit parte civilă.

În cursul procedurii camerei preliminare (f.29-31 dos 32263/325/2016/a1), persoana  vătămată RAE, prin reprezentant legal, s-a constituit parte civilă faţă de inculpat cu suma de 100.000 euro, reprezentând daune morale pentru suferinţele psihice cauzate.

În cursul judecăţii prin adresa de la filele 21- 24, 27-30 dosar, partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Louis Ţurcanu T s-a constituit parte civilă faţă de inculpat cu suma de 3.550 lei.

PROCEDURA DE JUDECATĂ

Inculpatul RCD nu a putut fi audiat deşi a fost citat atât cu citaţie simplă cât şi cu mandat de aducere.

Asistența juridică obligatorie a persoanei vătămate minore a fost asigurată de av. oficiu SR, desemnat în baza delegației nr.0100/15.05.2017 și nr.0914/14.11.2017. Asistența juridică a inculpatului a fost asigurată de av. ales AP, confrom delegației nr.0285422 (f.68).

La dosarul cauzei a fost anexat dosarul de urmărire penală nr. 2985/P/2015 al Parchetului de pe lângă JT, fişa de cazier judiciar actualizată a inculpatului RCD (f. 20, 102-103 , dosar), note scrise ( filele 70 – 72, 113-117 dosar), înscrisuri în circumstanţiere ( filele 89-90 dosar).

În faza de cercetare judecătorească au fost administrate proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii :  HCD( filele 91-92 dosar), PM ( filele 105 – 106 dosar), ZES( filele 111-112 dosar) .

În cursul cercetării judecătorești s-a solicitat, atât de reprezentantul persoanei vătămate, av. oficiu SR cât și de avocatul ales al inculpatului, audierrea persoanei vătămate minore, solicitare care a fost respinsă având în vedere faptul că audierea minorei în vârstă de 12 ani ar putea avea un efect negativ asupra stării sale psihice. Mai mult, s-a apreciat că această solicitare nu afectează dreptul la apărare al inculpatului, care nu a înțeles să conteste această probă, declarația persoanei vătămate dată în cursul urmăririi penale urmând a fi avută în vedere la soluționarea cauzei.

La termenul de judecată din data de 10.05.2018, cu ocazia dezbaterilor pe fond, av ales  AP pentru inculpatul RCD a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul de a nu se reţine infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului prev de art. 197 Cod penal, respectiv schimbarea încadrării juridice şi din infracţiunea de vătămare corporală în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin 2 Cod penal.

Analizând şi coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, instanţa reţine următoarele:

În fapt:  la începutul lunii decembrie 2013, seara, persoana vătămată, minora RAE, născută la  data de 19.09.2005, și inculpatul RCD se aflau în imobilul aparținând părinților inculpatului, situat în localitatea T, jud. CS.

La un moment dat, pe fondul consumului de alcool, inculpatul s-a enervat deoarece persoana vătămată nu a mers să mânânce când acesta i-a cerut acest lucru, astfel că a ridicat-o în aer și a trântit-o pe pat. În urma acestei agresiuni, persoana vătămată s-a lovit de perete la piciorul drept, suferind o fractură cominutivă de col femoral drept.

În continuare, pe parcursul serii, inculpatul nu a crezut-o pe persoana vătămată când aceasta i-a spus că o doare piciorul și a forțat-o de mai multe ori să stea în picioare sau să se deplaseze în interiorul imobilului sau în afara acestuia. De asemenea, inculpatul a lovit-o de mai multe ori pe persoana vătămată, atât cu palmele, cât și cu piciorul.

În urma agresiunii fizice exercitate de către inculpat asupra persoanei vătămate, aceasta din urmă a fost internată la Spitalul Louis Țurcanu T în perioada 04.12.2013-11.12.2013. De asemenea, în urma agresiunii fizice a rezultat un număr de 160 zile de îngrijiri medicale, necesare persoanei vătămate în vederea recuperării, aspect ce rezultă din raportul de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr.2349/A1/12.11.2015.

Procedând la analiza şi evaluarea probelor administrate în cauză, instanţa reţine că situaţia de fapt prezentată anterior reiese din ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale precum şi în cursul judecăţii, în acest sens fiind avute în vedere declaraţiile inculpatului, declaraţiile persoanei vătămate precum şi pe cele ale martorilor HCD( filele 91-92 dosar), PM ( filele 105 – 106 dosar), ZES( filele 111-112 dosar), coroborate cu raportul de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr.2349/A1/12.11.2015.

 Astfel, fiind audiată, persoana vătămată a relatat că, în data de 1 sau 2 decembrie 2013, în timp ce se afla acasă la bunicii săi, părinții inculpatului, împreună cu inculpatul și martorul PM, inculpatul a ridicat-o cu brațele în sus și a aruncat-o pe un pat în camera unde locuiau. În momentul căderii, persoana vătămată a simțit o durere în zona șoldului, rostogolindu-se pe pat și lovindu-se de perete. În continuare, persoana vătămată arată că, în timp ce era jos, acuzând dureri, inculpatul a lovit-o cu palmele peste față și cu piciorul. Motivul agresiunii, susține persoana vătămată, a fost acela că inculpatul a chemat-o la masă iar aceasta a întârziat câteva minute, astfel că inculpatul a venit după ea, a luat-o de păr și a târât-o până în bucătărie pentru a mânca, unde a obligat-o să mânînce cu mână, fără să folosească furculița, iar, ulterior, a împins-o cu fața în farfurie pentru a mânca ca un câine. De asemenea, persoana vătămată mai precizează că, la un moment dat, în seara respectivă, a dorit să meargă la toaletă iar inculpatul a luat-o de păr și a scos-o afară în curte, unde a așezat-o pe banca din curte ce era plină cu zăpadă și unde a stat aproxiamtiv o oră. În tot acest timp inculpatul se afla în casă iar după aproximativ o oră a venit și a luat-o în casă unde a continuat să o  lovească cu palmele peste față. După aceasta, inculpatul a pus-o pe persoana vătămată să stingă becul, aceasta mergând târâș până la întrerupător, iar inculpatul îl aprindea din nou, repetând acest lucru de aproxiamtiv 5-6 ori.

În momentul lovirii persoanei vătămate de către inculpat, în interiorul imbilului în care se aflau aceștia doi s-a aflat și cumnatul inculpatului, martorul PM. Potrivit declarației acestuia, în data de 01.12.2013, în timp ce se afla în bucătărie, a auzit-o pe persoana vătămată că plângea, astfel că a intrat în camera unde se afla inculpatul și persoana vătămată și a văzut-o pe aceasta din urmă pe jos, acuzând dureri în zona șoldului. În continuare, martorul relatează că, în acel moment inculpatul a prins-o pe persoana vătămată de păr și a ridicat-o în sus, însă aceasta nu putea să stea în picioare. De asemenea, martorul mai precizează că inculpatul era frecvent agresiv cu persoana vătămată, supunând-o deseori la tratamente degradante, respectiv o pune pe persoana vătămată să stea în genunchi, să aducă un obiect de mai multe ori, o trăgea de păr și o folosea la diferite munci în gospodărie.

Cele relatate de persoana vătămată sunt confirmate de mama acesteia, martora HCD care, în data de 01.12.2013, a vorbit la telefon cu fiica ei, persoana vătămată RAE, și i-a povestit că a fost bătută de către inculpat, adică a aruncat-o pe un pat, apoi s-a rostogolit lovindu-se cu picioarele de pereți și acuza dureri la unul dintre șolduri.

De asemenea, inculpatul, cu ocazia audierii sale în calitate de suspect, a recunoscut că a luat-o în brațe pe fiica sa, persoana vătămată RAE, și a aruncat-o pe pat, iar după ce aceasta a căzut a început să acuze dureri în zona șoldului. Totodată, inculpatul a negat că ar fi exercitat și alte violențe asupra persoanei vătmate.

Agresiunea fizică exercitată de inculpat asupra persoanei vătămate rezultă și din înscrisurile, ca mijloace de probă, aflate la dosar, respectiv cererea de chemare în judecată în care se precizează că inculpatul a agresat-o fizic pe persoana vătămată, scrisoare medicală din care rezultă diagnosticul persoanei vătămate, și anume fractură cominutivă col femoral drept, radiografiile cu fractura șoldului persoanei vătămate,, declarațiile numițiilor PM și NT, luate în calitate de martori în procesul civil, din care rezultă, de asemenea, agresiunea fizică exercitată de inculpat asupra persoanei vătămate, precum și declarația olografă dată de persoana vătămată în procesul civil.

 Ţinând cont de cele expuse anterior, se constată că în cauză există suficiente probe care conduc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, la concluzia că inculpatul RCDa săvârşit faptele reţinute în sarcina sa.

Cu privire la legea penală aplicabilă, instanţa reţine faptul că, de la săvârşirea acestor infracţiuni – decembrie 2013– şi până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o nouă lege penală, instanţa urmează să analizeze infracţiunile deduse judecăţii, conform art.5 C. pen. De asemenea, pentru identificarea legii penale mai favorabile se va avea în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr.265/06.05.2014, publicată în M.Of nr. 373 din 20.05.2014, obligatorie pentru instanţe potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie comparate legile penale succesive (cea din momentul săvârşirii faptei şi cea din momentul judecării faptei) în raport de normele şi instituţiile care guvernează răspunderea penală în cauza concretă dedusă judecăţii. Folosirea criteriilor de determinare a legii penale mai favorabile trebuie să conducă la găsirea acelei legi care oferă soluţia cea mai favorabilă pentru infractor.

Prin urmare, instanţa, pentru a determina legea penală mai favorabilă în raport de regimul sancţionator al infracţiunilor comise, are în vedere faptul că, în ceea ce privește infracțiunea de violență în familie în modalitatea vătămării corporale, la momentul comiterii faptei, aceasta era prevăzută de dispoziţiile art.182 alin.1 C.pen.1969, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, iar, ca urmare a adoptării noului cod penal,  este  prevăzută de dispoziţiile art.199 alin.1 rap la art.194 alin.1 lit.b Cod pen., fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 ani și 6 luni la 8 ani și 9 luni. Cât privește infracțiunea de violență în familie, aceasta la momentul săvârșirii era prevăzută de art.306 Cod pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15  ani și interzicerea unor drepturi, iar sub imperiul noului Cod penal, aceasta este prevăzută de art.197 alin.1, fiind pedepsită cu închisoarea de la 3 la 7 ani.

În aceste condiţii, având în vedere faptul că regimul sancţionator al celor două infracţiuni nu s-a modificat în mod substanţial, instanţa apreciază că un criteriu determinant pentru stabilirea legii penale mai favorabile îl reprezintă tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, prevăzut în cele două legi penale succesive, întrucât potrivit ambelor legi sunt îndeplinite condiţiile de existenţă ale concursului ideal, fiind săvârşite de către inculpat până la condamnarea definitivă pentru vreuna dintre ele, fiind astfel concurente.

Aşadar, instanţa constată că dispoziţiile art.34 al.1 lit. B Cod pen. 1969 stabilesc că sancţionarea concursului, în cazul aplicării unor pedepse cu închisoarea, se face prin cumul juridic, cu aplicarea unui spor facultativ de până la 5 ani, în timp ce dispoziţiile art.43 al.1 Cod pen., consacră pentru sancţionarea acestui tip de concurs cumulul juridic cu spor obligatoriu şi fix.

Pe cale de consecinţă, având în vedere toate aceste criterii de determinare a legii penale mai favorabile, analizate în concret în raport de starea de fapt şi situaţia personală a inculpatului, instanţa apreciază, per global, ca fiind lege penală mai favorabilă vechiul cod penal şi, astfel va analiza infracţiunile deduse judecăţii prin raportare la dispoziţiile vechiului cod penal.

1. În drept, fapta inculpatului RCD care, la începutul lunii decembrie 2013, seara, în timp ce se afla în locuința părinților săi, situată în localitatea T, jud. CS, a ridicat-o în aer și a trântit-o pe pat pe fiica sa minoră RAE, după care, ulterior, a lovit-o cu palmele și cu piciorul, producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 160 de zile îngrijiri medicale, conform raportului de expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr.2349/A1/12.11.2015, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev de art.182 alin.1 Cod pen. 1969.

Elementul material al infracțiunii a constat în acțiunea de trântire a persoanei vătămate, urmată de acțiunea de lovire cu palmele și piciorul, acțiuni generatoare de suferințe fizice care au provocat o vătămare integrității corporale și sănătății acesteia.

 Urmarea imediată a infracțiunii a constat în atingerea adusă integrității corporale și sănătății persoanei vătămate, aceasta suferind o fractură cominutivă de col femural drept, fiindu-i necesare un număr de 160 de zile de îngrijiri medicale, raportului de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr.2349/A1/12.11.2015.

Raportul de cauzalitate este stabilit prin legătura directă ce există între fapta săvârșită și consecințele acesteia, neinterpunându-se nicio cauză sau condiţie care ar fi putut să întrerupă lanţul cauzal.

Sub aspectul laturii subiective, se reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea de vătămare corporală gravă cu intenție indirectă, prevăzută de art. 19 pct.1 lit. b C. pen.1969, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerea lui.

În considerarea faptului că actele de violență au fost exercitate de către inculpat asupra fiicei sale minore cu care la acea dată locuia împreună, fiind astfel îndeplinite condițiile prev de art.1491 Cod pen.1969, instanța va reține circumstanța agravantă prevăzută de art.75 alin.1 lit.b Cod pen.1969.

 Instanţa constată, aşadar, dincolo de orice dubiu rezonabil, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C. proc. Pen., va dispune condamnarea acestuia.

 2. În drept, fapta inculpatului RCD care, la începutul lunii decembrie 2013, seara, în timp ce se afla în locuința părinților săi, situată în localitatea T, jud. CS, a ridicat-o în aer și a trântit-o pe pat pe fiica sa minoră, persoana vătămată RAE, a lovit-o cu palmele și cu piciorul, a forțat-o să stea în picioare și a obligat-o să se deplaseze, atât în interiorul imobilului, cât și în afara acestuia, deși aceste acitivități îi provocau persoanei vătămate dureri puternice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 306 Cod pen. 1969.

Elementul material al infracțiunii a constat în acțiunea de lovire a persoanei vătămate, urmat de tratamentul ce a pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică a acesteia, și anume obligarea persoanei vătămate de către inculpat de a sta în picioare și de a se deplasa, în condițiile în care aceasta acuza dureri foarte mari la nivelul piciorului.

 Urmarea imediată a infracțiunii a constat în starea de pericol creată pentru dezvoltarea fizică a persoanei vătămate.

Raportul de cauzalitate este stabilit prin legătura directă ce există între fapta săvârșită și consecințele acesteia.

Sub aspectul laturii subiective, se reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului cu intenție indirectă, prevăzută de art. 19 pct.1 lit. b Cod pen.1969, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerea lui.

Instanţa constată, aşadar, dincolo de orice dubiu rezonabil, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C. proc. Pen., va dispune condamnarea acestuia, urmând ca la individualizarea pedepsei să ţină cont de dispoziţiile art. 72 Cod pen.1969.

În ceea ce privește solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării jurdice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracțiunile de violență în familie, în modalitatea vătămării corporale, prev de art.199 alin.1 rap la art.194 alin.1 lit.b Cod pen. și rele tratamente aplicate minorului, prev de art.197 alin.1 Cod pen., totul cu aplicarea art.38 alin.2 Cod pen. în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev de art.193 Cod pen., instanța, în considerarea faptului că sunt întrunite elementele constitutive ale ambelor infracțiuni, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective, va respinge cererea ca neîntemeiată.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa va ţine seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 Cod penal 1969, care arată că, la stabilirea si aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în codul penal pentru această infracţiune, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În concret, instanţa reţine că infracțiunile de vătămare corporală gravă și rele tratamente aplicate minorului sunt infracţiuni de o gravitate sporită, gravitate ce rezultă din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar şi din natura şi importanţa valorilor sociale protejate prin incriminarea faptei, respectiv drepturi fundamentale ale persoanei minore precum dreptul la integritate integritate fizică și morală. Mai mult, se are în vedere obiectul juridic lezat, respectiv relaţiile privind convieţuirea socială în cadrul familiei, relaţii ce implică grija faţă de dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a minorului, legea urmărind să ocrotească aceste persoane împotriva oricăror abuzuri.

Pericolul real al infracţiunilor urmează a fi evaluat atât prin prisma gravităţii abstracte şi concrete, a împrejurărilor concrete în care au fost comise– asupra unei persoane de în vârstă de doar 8 ani, persoană care nu are capacitatea fizică de a opune o rezistenţă viabilă,  în condiţiile în care victima este fiica inculpatului, aspecte ce denotă curaj infracţional deosebit şi o totală lipsă de respect pentru normele sociale.

Astfel, la dozarea şi individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpatului, instanţa va avea în vedere în primul rând împrejurările şi modul de comitere al faptelor, reţinând în acest sens că inculpatul, fiind sub  băuturilor alcoolice, a înțeles să îi aplice o serie de lovituri persoanei vătămate minore, de doar 8 ani la data săvârșirii faptei.

De remarcat este și faptul că inculpatul, după ce a trântit minora de pat, cauzându-i fractura de șold, fiind deranjat de faptul că minora acuza dureri, apreciind că aceasta îl minte cu privire la durerile resimțite, a prins-o pe minoră de păr și a ridicat-o în sus, obligând-o, de mai multe ori, să stea în picioare, deși aceasta nu putea, și să se deplaseze la întrerupător pentru a stinge/aprinde becul, fapt pe care minora a reușit să îl facă doar prin târâre pe jos.

În raport de modalitatea de comitere a faptelor, instanța constată că inculpatul a dat dovadă de o violență atroce față de minoră, la limita sadismului, motiv pentru care se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum ridicat.

În ceea ce privește mobilul inculpatului, se observă că acesta a înțeles să o supună pe minoră unor agresiuni fizice, trântire în pat, lovituri cu palmele și cu piciorul, în scopul de a-i corija comportamentul și de o pedepsi pentru insubordonare și obrăznicie, dând astfel dovadă de o totală lipsă de considerație față de viața și integritatea corporală a minorei, cu atât mai mult cu cât, în calitatea sa de părinte, avea, în primul rând obligația morală de a veghea la creșterea și educarea sa.

În această ordine de idei se remarcă faptul că inculpatul, în calitatea sa de părinte, este primul care este ţinut de obligaţia legală şi morală de a-şi creste, educa si îngriji copiii în condiţii de deplină sănătate si moralitate, spre a se asigura o dezvoltare armonioasă fizică şi psihică a acestora. Ceea ce inculpatul a ignorat, chiar cu cinism, îl reprezintă tocmai dreptul minorei de a creste într-un mediu familial sănătos si armonios, dreptul la sănătate, integritate fizica si morala. De asemenea, inculpatul a dat dovadă de indiferenţă faţă de consecinţele faptelor asupra întregii vieţi a persoanei vătămate, care este un copil cu personalitate în formare, iar derularea evenimentelor la care a fost supusă crează un risc real ca acestea să producă sechele permanente asupra psihicului minorei, frustrări, automarginalizări, autoflagelare, precum distorsionarea întregului sistem de valori morale şi cele care privesc viaţa de familie, astfel spus compromiterea echilibrului psihic şi mintal al acesteia. Acest comportament al inculpatului denotă o periculozitate deosebită a acestuia.

În ceea ce privește urmările faptelor inculpatului, instanța reține că minora, în urma acestor agresiuni a suferit o fractură cominutivă de coș femural drept, fiind supusă la o intervenție chirurgicală majoră, fiind intrenată de mai multe ori în spital, necesitând un număr de 160 de zile de îngrijiri medicale

Atitudinea procesuală reprezintă o componentă semnificativă pentru determinarea periculozităţii inculpatului, sens în care instanţa observă că acesta, în faza de urmărire penală a dat dovadă de o atitudine procesuală nesinceră, recunoscând doar acțiunea sa de a trânti minora de pat nu și celelalte lovituri aplicate, încercând să minimalizeze contribuţia şi gravitatea faptei, fapt care denotă că acesta nu conştientizează gravitatea acţiunilor sale, neasumând responsabilitatea comiterii acestora.

De remarcat în acest sens și atitudinea inculpatului cu ocazia spitalizării minorei, unde a declarat că fractura de col femural s-a produs ca urmare a unui accident de joacă, aspect menționat în fișele medicale ale minorei. Această atitudine relevă faptul că inculpatul nu și-a asumat niciodată responsabilitatea faptelor sale și nici responsabilitatea de creștere și educare a minorei, ceea ce este de natură să imprime acestuia un grad ridicat de periculozitate.

Totodată, atitudinea manifestată de inculpat, care a găsit o justificare a abuzurilor fizice, apreciind că acesta este modul firesc de a corija comportamentul unui minor și de a educa minorul într-o lume care se vrea a fi civilizată.

De asemenea, pericolul social al faptei este conturat şi prin elementele care caracterizează persoana inculpatului. În acest sens, instanţa are în vedere că este în vârstă de 45 de ani, are un nivel educaţional mediu, nu este încadrat în muncă, , consumă în mod frecvent băuturi alcoolice, iar comportamentul său în raport de membrii familiei sale este violent.

În ceea ce privește antecedența sa penală, observând fișa de cazier judiciar (f.102), instanța constată că acesta a suferit o serie de condamnări la pedepse cu amendă penală, respectiv cu închisoarea, în străinătate, pentru săvârșirea unor infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Instanţa  mai reţine că, pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise, motiv pentru care, în raport de pericolul social concret al infracţiunii precum şi de toate criteriile de individualizare prezentate, instanţa va aplica inculpatului pedepse cu închisorea într-un cuantum moderat, apreciate ca fiind apte să răspundă exigenţelor şi criteriilor stabilite de dispoziţiile art. 52 C.pen.1969.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.182 alin.1 Cod pen. 1969 cu aplicarea art.75 alin.1 lit.b Cod pen.1969, totul cu aplicarea art. 5 C.pen., va condamna pe inculpatul RCD la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă.

În baza art. 306 Cod pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., va condamna pe inculpatul RCD la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare  pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.

În conformitate cu prevederile art.12 din Legea nr.187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă. Prin urmare, având în vedere că, în raport de infracţiunea comisă, în speţă a fost identificată ca lege mai favorabilă Cod Penal din 1969, instanţa urmează să aplice dispoziţiile acestuia în ceea ce priveşte pedepsele accesorii şi complementare.

Aplicarea pedepselor complementare şi accesorii inculpatului se impune  a fi realizată atât în baza dispozițiilor Codului penal 1969., cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, a Protocoalelor adiţionale la Convenţie şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. 2 şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, ţinând seama de natura faptelor săvârşite, pericolul social concret al infracţiunilor şi mai ales de persoana infractorului, instanţa apreciază că se impune aplicarea pe lângă fiecarea pedeapsă a închisorii atât pedepse complementare cât și accesorii.

Astfel, în baza art.65 alin.1 Cod pen.1969 şi art.53 pct.2 lit.a Cod pen.1969 va interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a, teza a II-a, lit.b, lit.d Cod pen.1969, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi drepturile părinteşti pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art.71 alin.1 Cod pen.1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a şi lit.b, lit.d Cod pen. 1969, pe durata executării pedepsei principale.

Instanţa va reţine că faptele săvârşite de inculpat au fost comise în condiţiile concursului  ideal de infracţiuni, prev. de art. 33 lit.b Cod pen.1969, fiind vorba de o acțiune a inculpatului, acțiunea care, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs, întrunește elementele mai multor infracțiuni, astfel că pedepsele ce vor fi aplicate pentru fiecare din infracţiunile concurente se vor contopi, în temeiul art.34 lit.b Cod pen.1969, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare.

În considerarea gravității deosebite a faptelor și a urmărilor acestora, a atitudinii manifestate de inculpat, care nu a afișat nici cea mai mică urmă de regret, instanţa apreciază că, pentru o justă individualizare a pedesei și pentru ca aceasta să răspundă funcției de constrângere, se impune sporirea pedepsei aplicate inculpatului cu 6 (şase luni), inculpatul urmând a executa pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

Având în vedere că în cauză au fost stabilite pedepse complemenatare și accesorii pe lângă fiecare pedeapsă cu închisoarea, instanța, în baza art.35 al.3 Cod pen., va aplica inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.64 lit.a, teza a II-a, lit.b, lit.d Cod pen.1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi drepturile părinteşti pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa ia în considerare funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, care pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii şi a executării acesteia, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.

Nu se poate face abstracţie de contextul actual şi de amploarea pe care au înregistrat-o faptele de agresiune îndreptate împotriva minorilor, agresiuni deosebit de periculoase ce produc urmări de o mare gravitate, acest gen de infracţiuni generând un sentiment de dezaprobare din partea societăţii civile, care resimte necesitatea unei reacţii adecvate împotriva făptuitorilor, pe măsura tulburărilor pe care le produc în mediul social, corespunzător gradului de pericol creat prin săvârşirea lor.

Este demn de remarcat că inculpatul nu a manifestat regret în faţa instanţei de judecată faţă de infracţiunile comise. Din piesele dosarului, nu a rezultat că inculpatul a conştientizat propriile acţiuni şi gravitatea infracţiunii pentru care este judecată, lipsind exersarea asumării responsabilităţii pentru propriile fapte, aspect în raport de care nu se impune acordarea din partea instanţei a clemenţei ce caracterizează modalităţile de executare fără privare de libertate, cu atât mai mult cu cât cuantumul pedepsei rezultante aplicate nu permite o altă individualizare a modalității de executare.

Raportând aceste criterii la pericolul social concret al infracţiunilor deduse judecăţii şi al inculpatului, instanţa apreciază că se impune aplicarea unei pedepse ferme, în regim de detenţie, şi prin prisma faptului că o reacţie mai blândă, din partea autorităţilor statului, ar fi de natură să perpetueze impresia că organele judiciare manifestă toleranţă faţă de infracţiunile îndreptate împotriva vieţii și integrității fizice, precum şi ideea nerespectării legii cu complicitatea autorităţilor, cu consecinţe grave asupra existenţei efective a statului de drept.

În baza art.7 al.1 rap la art.3, art.4 al.1 lit.b din Legea nr.76/2008 şi pct.5, pct.8 din Anexa 1 din Legea nr.76/2008, va dispune, ca la rămânerea definitivă a hotărârii, să se preleveze de la inculpatul RCD probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

Cu privire la latura civilă, instanţa reţine că pentru a fi admisibilă  acţiunea civilă trebuiesc întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum acestea sunt  prevăzute de art. 1349 şi următoarele Cod Civil, şi anume să existe dovada prejudiciului, a culpei inculpatului, precum şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul prejudiciabil cauzat.

Potrivit dispoziţiilor art. 19 C.p.p., obiectul acţiunii civile exercitată în cadrul procesului penal îl constituie repararea pagubei pricinuită părţii vătămate, iar potrivit art. 1349 şi urm. C.civ., răspunderea civilă delictuală este antrenată atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite, existenţa prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei.

Persoana  vătămată RAE, prin reprezentant legal, s-a constituit parte civilă faţă de inculpat cu suma de 100.000 euro, reprezentând daune morale pentru suferinţele psihice cauzate.

Cu privire la solicitarea părţii civile de obligare a inculpatului, la plata daunelor morale, în cuantum de 100.000 euro, instanţa, apreciind-o întemeiată, urmează să o admită, în parte.

Astfel, prejudiciul constă în consecinţele negative patrimoniale sau morale suferite de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşită de inculpat; acesta trebuind să fie cert, ceea ce presupune că este sigur în ce priveşte existenţa sa şi posibilităţile de evaluare. Mai trebuie reţinut că prejudiciul cert este atât cel actual, adică deja produs; cât şi cel viitor, care este sigur că se va produce şi este susceptibil de evaluare; însă nu şi prejudiciul eventual.

Trebuie reţinut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menţine la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferinţe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, "creează o stare de nelinişte, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm şi paşnic al vieţii sufleteşti, deci o daună". Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existenţa lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilităţile de orientare a judecătorilor în cunoaşterea sufletului uman şi a reacţiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăşi, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanţele unui caz dat, ar putea constitui o reparaţie suficientă. Despăgubirile acordate pentru daunele morale au semnificaţia unei compensaţii, a unei satisfacţii acordate victimei. 

În acelaşi sens sunt şi reglementările Consiliului Europei referitoare la repararea daunelor morale adoptate cu ocazia Colocviului de la Londra din perioada 21 - 25 iunie 1969, dintre care sunt semnificative următoarele: „1. Dauna morală constă în prejudiciul care nu se pretează unei evaluări pecuniare. Semnificaţia şi conţinutul său exact prezintă diferenţe nesemnificative în diferite sisteme de drept; 2. Principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut, pe de o parte, în cazul leziunilor corporale, pe de altă parte, în caz de atingeri grave aduse altor drepturi ale personalităţii umane, ca defăimarea, amestecul în viaţa privată, sechestrarea ilegală a persoanei; 3. În caz de deces, repararea daunelor morale trebuie acordată rudelor apropiate ale victimei dacă repararea este justificată în mod deosebit…5. Despăgubirea are ca scop de a da o compensare sau satisfacţie victimei. În anumite cazuri, cuantumul compensaţiei va putea fi determinat şi de gravitatea faptei autorului care a cauzat dauna; 6. Repararea trebuie să cuprindă, în afară de despăgubirea bănească şi măsuri care să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea faptelor dăunătoare; 7. La acordarea despăgubirilor trebuie să se facă distincţie între dauna materială şi dauna morală.; 8. În cazurile constatate, reparaţia poate fi acordată sub formă de vărsăminte periodice. În aceste cazuri este indicat ca beneficiarii să fie protejaţi împotriva devalorizării monedei; …”

La stabilirea cuantumului daunelor morale instanţa are în vedere atât suferinţele, cât şi perioada de tratament şi recuperare a victimei, dar şi impactul psihologic, sens în care se ia în considerare faptul că partea civilă, în vârstă de 8 ani la data faptei, a fost victima unei infracţiuni de vătămare corporală gravă și rele tratamente aplicate minorului, suferind traume fizice și psihice deosebite, având în vedere modaliatea concretă în care au fost săvârşite infracţiunile.

La stabilirea cuantumului acestor despăgubiri, instanța va avea în vedere traumatismele suferite de minoră, respectiv fractură cominutivă de col femoral drept, a fost supusă unei intervenții chirurgicale, a fost spitalizată de mai multe ori, necesitând un număr de 160 de zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, instanța, la dozarea despăgubirilor, va avea în vedere suferința fizică și psihică a minorei, precum și repercursiunile pe care o astfel de faptă le are şi le va avea în viitor asupra dezvoltării fizice şi psihice ale minorei.

 Totodată, instanţa este obligată să se raporteze la jurisprudenţa în materie, la nivelul salariului mediu pe economie, la nivelul de trai al colectivităţii, astfel încât să stabilească cu titlu de daune morale o sumă care să păstreze un grad de rezonabilitate, să nu constituie o îmbogăţire fără just temei. Prin urmare, instanţa apreciază că suma de 75.000 euro este proporţională cu prejudiciul moral cauzat acesteia.

Prin urmare, pentru toate aceste considerente, instanţa, în baza art.397 al.1 şi art.19 al.5, art.25 alin 1, art. 86 C.pr.pen, raportat la art.1357 rap la art.1349 şi urm Cod civ., va admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă RAE, sens în care va obliga inculpatul să plătească părţii civile minore suma de suma de 75.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale suferite.

În legătură cu solicitarea unităţii sanitare- Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”LOUIS ȚURCANU”, de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea persoanei vătămate, instanţa constată că sunt incidente dispoziţiile art. 313 al.1 din Legea nr.95/2006. potrivit cărora „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată.”

Astfel, analiza sistematică a conţinutului textelor de lege menţionate coroborate cu probele administrate, respectiv înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că persoana vătămată RAE a fost internată în această unitate sanitară, fiind supusă unor proceduri medicale (f.21-23), determină concluzia că furnizorul de servicii medicale, în speţă Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”LOUIS ȚURCANU”, este îndreptăţit să solicite acordarea de despăgubiri civile cu acest titlu,  motiv pentru care instanţa va admite acţiunea civilă formulată de către această parte civilă.

Pentru aceste considerente, în baza art.397 al.1 şi art.19 al.5, art.25 alin 1 C.pr.pen, raportat la art.1357 rap la art.1349 şi urm Cod civ., art.320 din Legea nr.95/2006, va obliga inculpatul la plata sumei de 3550 lei lei către Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”LOUIS ȚURCANU”, cu sediul în T,  reprezentând cheltuieli de spitalizare.

În temeiul art.274 alin.1, alin.2 C. proc.pen., va obliga pe inculpatul RCD la plata sumei de 1563 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat., din care suma de 63 lei, reprezentând lucrărilor medico-legale va fi virată în contul IML Timișoara deschis la Trezoreria Timişoara nr.RO.

Onorariul avocatului din oficiu pentru persoana vătămată minora, în sumă totală de 390 lei –delegatia 0100/15.05.2017 și delegația 0914/14.11.2017-, rămâne în sarcina statului şi va fi virat din fondurile Ministerului de Justiţie.

În baza art.386 Cod pr.pen., respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, formulată de către inculpat prin avocat ales din infracțiunile de violență în familie, în modalitatea vătămării corporale, prev de art.199 alin.1 rap la art.194 alin.1 lit.b Cod pen. și rele tratamente aplicate minorului, prev de art.197 alin.1 Cod pen., totul cu aplicarea art.38 alin.2 Cod pen. în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev de art.193 Cod pen.

I. În temeiul art.396 al.1, al.2 Cod pr.pen. rap la art.182 alin.1 Cod pen. 1969 cu aplicarea art.75 alin.1 lit.b Cod pen.1969, totul cu aplicarea art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul RCD, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă.

În baza art.65 alin.1 Cod pen.1969 şi art.53 pct.2 lit.a Cod pen.1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a, teza a II-a, lit.b, lit.d Cod pen.1969, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi drepturile părinteşti pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art.71 alin.1 Cod pen.1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a şi lit.b, lit.d Cod pen. 1969, pe durata executării pedepsei principale.

II. În temeiul art.396 al.1, al.2 Cod pr.pen. rap la art. 306 Cod pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul RCD la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare  pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.

În baza art.65 alin.2 Cod pen.1969 şi art.53 pct.2 lit.a Cod pen.1969 rap la art.306 Cod pen.1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a, teza a II-a, lit.b, lit.d Cod pen.1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi drepturile părinteşti pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art.71 alin.1 Cod pen.1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a şi lit.b, lit.d Cod pen. 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.33 lit.b şi art.34 lit.b Cod pen.1969, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, pe care o sporește cu 6 (lase) luni închisoare, urmând ca inculpatul să fie condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare, în regim de detenție.

În temeiul art.71 alin.1 Cod pen.1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a şi lit.b, lit.d Cod pen. 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.35 al.3 Cod pen., aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.64 lit.a, teza a II-a, lit.b, lit.d Cod pen.1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi drepturile părinteşti pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art.7 al.1 rap la art.3, art.4 al.1 lit.b din Legea nr.76/2008 şi pct.5, pct.8 din Anexa 1 din Legea nr.76/2008, dispune, ca la rămânerea definitivă a hotărârii, să se preleveze de la inculpatul RCD probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În temeiul art.397 al.1 şi art.19 al.5, art.25 alin 1, art. 86 C.pr.pen, raportat la art.1357 rap la art.1349 şi urm Cod civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă RAE, prin reprezentant legal HCD sens în care obligă inculpatul să plătească părţii civile minore suma de suma de 75.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale suferite.

În temeiul art.397 al.1 şi art.19 al.5, art.25 alin 1 C.pr.pen, raportat la art.1357 rap la art.1349 şi urm Cod civ., art.320 din Legea nr.95/2006, obligă inculpatul la plata sumei de 3550 lei către Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”LOUIS ȚURCANU”, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

În temeiul art.274 alin.1, alin.2 C. proc.pen., obligă pe inculpatul RCD la plata sumei de 1563 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat., din care suma de 63 lei, reprezentând lucrărilor medico-legale va fi virată în contul IML Timișoara deschis la Trezoreria Timişoara .

Onorariul avocatului din oficiu pentru persoana vătămată minora, în sumă totală de 390 lei –delegatia 0100/15.05.2017 și delegația 0914/14.11.2017-, rămâne în sarcina statului şi va fi virat din fondurile Ministerului de Justiţie.

Domenii speta

Spete similare