Insolvenţa. Declaraţie de creanţă. Termen de depunere a declaraţiilor de creanţă. Repunere în termen.

Insolvenţa. Declaraţie de creanţă. Termen de depunere a declaraţiilor de creanţă. Repunere în termen.

- Art.186 alin. (1) şi alin. (2) C.pr.civ., art. 7 alin. (3) din Legea nr. 85/2006.

Nu este suficient a se cunoaşte starea de insolvenţă a debitoarei, ci, pentru declararea unei creanţe, trebuie cunoscute şi existenţa, cuantumul, condiţiile şi garanţiile creanţei invocate contra debitoarei. Însă art. 7 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 nu stabileşte ca punct de plecare în curgerea termenului de depunere a declaraţiilor de creanţă cunoaşterea creanţei de către creditori, ci doar cunoaşterea insolvenţei debitoarei pentru că doar acest fapt este notificat creditorilor. Prin urmare şi repunerea în termen trebuie să aibă în vedere acelaşi aspect, anume necunoaşterea insolvenţei debitoarei (iar nu eroarea creditorilor cu privire la existenţa/inexistenţa creanţei, adică inclusiv necunoaşterea justificată de cauze obiective a creanţei de către creditori).

(Secţia a V-a civilă, sentinţa civilă nr. 1859 din data de 3 octombrie 2018)

Prin cererea declaraţia de creanţă din data de 06.02.2015 creditoarea T. R. S.R.L a solicitat repunerea sa în termenul de înscriere la masa credală a debitoarei T. E. SRL cu suma de 9.338.779.90 lei.

În motivarea cererii creditoarea a arătat că nu a aflat despre deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei, întrucât nu a fost notificată potrivit dispoziţiilor art. 99 coroborat cu prevederile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei si de insolvenţă, aflând întâmplător despre prezenta procedură, prin intermediul portalului instanţelor de judecată. În aceste condiţii, este evidentă reaua credinţă a societăţii debitoare, având în vedere faptul că reprezentanţii societăţii nu au depus la dosar lista creditorilor, conform art. 67 din Legea nr. 85/2014, deşi aveau cunoştinţă despre raporturile contractuale dintre părţi. A arătat creditoarea că face dovada unei împrejurări mai presus de voinţa sa, care a pus-o în imposibilitatea de a formula declaraţie de creanţă în termen, respectiv omisiunea administratorului judiciar al debitoarei de a o notifica, faţă de neindicarea sa în lista creditorilor. Din motive temeinic justificate, imputabile administratorului judiciar, creditoarea s-a aflat în imposibilitatea de a-şi exercita dreptul înăuntrul termenului legal imperativ. În drept, creditoarea a invocat dispoziţiile art. 186 C.pr.civ.

Prin raportul de activitate depus la termenul din data de 16.01.2018 administratorul judiciar C.I.T.R. F.B. S.P.R.L. a solicitat respingerea cererii de repunere în termen, ca tardivă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată. Prin încheierea pronunţată la data de 01.07.2014, în dosarul nr. .. de către Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei T. E., procedură prevăzută de Legea nr. 85/2006, fiind stabilit ca termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului data de 12.08.2014. Administratorul judiciar a procedat la notificarea creditorilor menţionaţi în lista pusă la dispoziţie de către debitoare potrivit Codului de Procedură Civilă. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii insolvenţei a fost comunicată creditorilor prin publicarea notificării în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 1, în care este specificat termenul limită de depunere a declaraţiilor de creanţă. Faţă de creditoare, notificarea deschiderii procedurii insolvenţei se consideră îndeplinită prin publicarea notificării în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Societatea debitoare, prin fostul administrator judiciar - A. I. S.P.R.L., a formulat declaraţie de creanţă împotriva creditoarei T. R. S.R.L., înregistrată în dosarul procedurii de insolvenţă în data de 27.11.2014, fiind înscrisă la masa credală a acesteia cu suma de 1.956.409 lei. În  aceste condiţii, susţinerile creditoarei potrivit cărora aceasta nu a cunoscut până la data de 06.02.2015 faptul că asupra debitoarei s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei, deoarece nu a fost notificată de către administratorul judiciar, nefiind trecută în lista creditorilor, nu pot fi avute în vedere. Astfel, creditoarea a luat cunoştinţă despre deschiderea procedurii de insolvenţă a T. S.R.L. la data de 27.11.2014 (data înregistrării declaraţiei de creanţă a T. faţă de T. R., cererea fiind formulată prin administrator judiciar). În aceste condiţii, termenul de 15 zile prevăzut de art. 186 alin. (2) C.pr.civ. a fost cu mult depăşit, întrucât încetarea împiedicării (respectiv necunoaşterea deschiderii procedurii de insolvenţă faţă de T.) a operat la data de 27.11.2014.

Prin încheierea din 16.01.2018 Tribunalul Bucureşti a respins cererea de repunere în termen ca tardiv formulată reţinând următoarele:

„Prin hotărârea pronunţată la data de 01.07.2014 în dosarul nr..., a fost deschisă procedura insolvenţei împotriva debitoarei S.C. T. S.R.L., fiind stabilit ca termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului data de 12.08.2014. În exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege în sarcina sa, administratorul judiciar A. I. S.P.R.L. a procedat la notificarea creditorilor societăţii debitoare cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei. În ceea ce o priveşte însă pe creditoarea S.C. T. R. S.R.L, judecătorul sindic reţine că aceasta nu a fost notificată de către administratorul judiciar, astfel cum s-a menţionat la termenul din data de 16.01.2018, întrucât petenta nu figurează în lista creditorilor depusă de către societatea debitoare, potrivit art. 28 din Legea nr. 85/2006. În acest sens, judecătorul sindic reţine prevederile tezei a doua a art. 7 alin. (3) din Legea insolvenţei, conform cărora pentru creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută de art. 28 alin. (1) lit. c) din legea insolvenţei, procedura notificării prevăzută de art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Astfel, constatând că petenta creditoare nu a fost menţionată în lista creditorilor prevăzută de art. 28 alin. (1) lit. c) din Lege, procedura de comunicare în ceea ce o priveşte pe aceasta se consideră îndeplinită prin  publicare în B.P.I. Distinct de aceste aspecte, fără a antama temeinicia motivelor invocate în argumentarea întârzierii cu care a formulat declaraţia de creanţă, judecătorul sindic apreciază necesar, faţă de susţinerile administratorului judiciar, a verifica formularea în termen a însăşi cererii de repunere în termen. Sub acest aspect, reţine instanţa că potrivit art. 186 alin. (1) şi alin. (29 C.pr.civ.., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. Rezultă astfel că dreptul de a solicita repunerea în termen este supus la rândul său unui termen legal imperativ a cărui depăşire se sancţionează prin decăderea părţii din dreptul de a mai solicita repunerea în termen. În cauză, nu e indic de către creditoare momentul la care aceasta a luat cunoştinţă de procedura insolvenţei derulată împotriva debitoarei. Cu toate acestea, astfel cum administratorul judiciar a arătat, există elemente obiective de natură a proba momentul de la care creditoarea a descoperit în mod concret, efectiv, existenţa procedurii insolvenţei. În acest sens se reţine că la data de 27.11.2014 fostul administrator judiciar al debitoarei S.C. T. S.R.L. a formulat cerere de înscriere la masa credală a S.C. T. R. S.R.L., astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 19 Vol. 11 al dosarului. De altfel, urmare a analizării declaraţiei de creanţă formulată de către debitoare, prin administrator judiciar, administratorul judiciar al creditoarei a dispus înscrierea T. în tabelul preliminar, la poziţia 242, cu suma de 1.956.409 lei, astfel cum rezultă din B.P.I. nr. x. Pe cale de consecinţă, de la momentul formulării declaraţiei de creanţă de către debitoarea din prezenta procedură, creditoarea a luat cunoştinţă despre faptul că aceasta se află în procedura insolvenţei. Acesta este momentul de la care se determină, în mod obiectiv, termenul de 15 zile prevăzut de art. 186 C.pr.civ.. Or, faţă de data de 27.11.2014, cererea de repunere în termen formulată la data de 06.02.2015 a fost în mod evident introdusă cu încălcarea termenului antemenţionat. În aceste condiţii, judecătorul sindic apreciază întemeiată excepţia tardivităţii formulării cererii de repunere în termen, invocată de către administratorul judiciar, pe care o va admite. În consecinţă, va respinge cererea de repunere în termen formulată de creditoarea S.C. T. R. S.A., ca tardiv formulată.”

Împotriva acestei încheieri la data de 15.06.2018 a declarat apel creditoarea, apelul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 28.06.2018.

În motivarea apelului s-au susţinut în esenţă următoarele: dat fiind arestarea reprezentantului său şi sechestrarea actelor contabile nu a putut cunoaşte existenţa şi cuantumul creanţei sale, deci există o împrejurare mai presus de voinţa sa.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa de apel reţine următoarele:

Conform art. 477 C.pr.civ. judecata în apel este limitată la analiza motivelor de apel.

Într-adevăr, nu este suficient a se cunoaşte starea de insolvenţă a debitoarei, ci, pentru declararea unei creanţe, trebuie cunoscute şi existenţa, cuantumul, condiţiile şi garanţiile creanţei invocate contra debitoarei. Însă art. 7 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 nu stabileşte ca punct de plecare în curgerea termenului de depunere a declaraţiilor de creanţă cunoaşterea creanţei de către creditori, ci doar cunoaşterea insolvenţei debitoarei pentru că doar acest fapt este notificat creditorilor. Prin urmare şi repunerea în termen trebuie să aibă în vedere acelaşi aspect, anume necunoaşterea insolvenţei debitoarei (iar nu eroarea creditorilor cu privire la existenţa/inexistenţa creanţei, adică inclusiv necunoaşterea justificată de cauze obiective a creanţei de către creditori). Privite astfel aserţiunile judecătorului sindic asupra încetării împiedicării şi începerii curgerii termenului de formulare a cererii de repunere în termen sunt corecte şi complete deoarece este cert că apelanta a observat starea de insolvenţă în care se afla debitoarea la data indicată de judecătorul sindic (adică data la care debitoarea indicându-şi insolvenţa s-a declarat la rândul său creditoare contra apelantei), iar acest lucru este suficient pentru discutarea problematicii termenului de declarare a creanţei sau a accesoriilor acesteia, cum este cazul problematicii repunerii în acest termen.

Trebuie menţionat că eroarea asupra existenţei/inexistenţei creanţei suscită alte discuţii, precum cele din domeniul art. 75 din Legea nr. 85/2006.

Domenii speta

Spete similare