Insolvență. Cheltuieli de procedură. Onorariu lichidator judiciar. Dare în plată.

Insolvență. Cheltuieli de procedură. Onorariu lichidator judiciar. Dare în plată.

Art. 1492 Cod civil

Art. 95 alin.6 lit.E  Legea nr. 85/2006.

Legea nr.85/2006 nu admite darea în plată a bunurilor debitoarei în contul cheltuielilor de procedură avansate de practicianul în insolvenţă şi a onorariului acestuia.

În situaţia în care în conturile debitoarei nu există disponibilităţi, cheltuielile de procedură şi onorariul practicianului în insolvenţă se achită de la fondul de lichidare, chiar dacă desemnarea acestuia s-a realizat pe baza ofertei sale financiare, ceea ce demonstrează existenţa unei incompatibilităţi între dispoziţiile Codului civil în materie de dare în plată, ca modalitatea de stingere a unei creanţe, şi dispoziţiile Legii nr. 85/2006, în ce priveşte decontarea cheltuielilor de procedură avansate de practicianul în insolvență şi plata onorariului său.

Dispoziţiile art. 95 alin. 6 lit. E din Legea nr. 85/2006 prevăd posibilitatea dării în plată a bunurilor din averea debitoarei numai în favoarea creditorilor debitorului, aşa cum aceștia sunt definiți la art. 1 pct. 8 din Legea nr. 85/2006, practicianul în insolvenţă neavând în cadrul procedurii calitatea de creditor, ci de organ al procedurii, care, pentru activitatea desfăşurată, este remunerat cu un onorariu, ce trebuie stabilit şi achitat în conformitate cu prevederile legale, şi care este îndreptățit la decontarea cheltuielilor de procedură pe care le-a avansat.

Secția  a II-a civilă, Decizia  civilă  nr. 42 din 5 februarie 2020

Prin cererea înregistrată la Tribunalul A. în dosarul nr. .../.../2012, lichidatorul judiciar P. SPRL - Filiala A. a solicitat ca judecătorul sindic să dispună darea în plată a imobilului înscris în CF nr. ..., nr. top ..., teren în suprafaţă de ...mp şi nr. top ..., construcţie -bucătărie şi a bunurilor mobile situate în localitatea ......, nr. ..., comuna ......, jud. A., rămase în patrimoniul societăţii debitoare, SC A. SRL, în contul cheltuielilor de procedură efectuate şi nerecuperate, precum şi a onorariului  cuvenit acestuia.

Totodată, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar P. SPRL - Filiala A. a solicitat închiderea procedurii de faliment a debitorului SC A. SRL, radierea acestuia din registrul comerţului şi descărcarea sa de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, în conformitate cu prevederile art. 136 din Legea nr. 85/2006.

În motivarea acestei cereri, lichidatorul judiciar a arătat că se află în imposibilitatea de a întreprinde demersurile necesare pentru valorificarea bunurilor menţionate, în condiţiile în care creditorul SC B. SRL, în garanţia căruia se află bunurile menţionate, nu a fost de acord cu niciuna dintre ofertele de cumpărare depuse la sediul lichidatorului judiciar, nici cu diminuarea preţului de pornire a licitaţiei şi nici cu avansarea sumei de 850 lei, necesară reevaluării bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei, ori cu avansarea cheltuielilor efectuate de lichidatorul judiciar şi nerecuperate şi plata onorariului restant.

Lichidatorul judiciar, având în vedere perioada lungă de administrare a procedurii în care nu s-a reuşit valorificarea proprietăţii imobiliare şi a celor două bunuri imobile rămase în patrimoniul debitoarei, faptul că în contul debitoarei nu există fonduri restante care să acopere retribuţia lichidatorului restantă, în sumă de 59.807,10 lei, aferentă perioadei de 01.03.2015 -08.05.2019, şi cheltuielile de procedură nerecuperate, în sumă de 403,72 lei, costurile totale de procedură depăşind cu mult valoarea actuală de vânzare a bunurilor, de 54.267 lei, cu TVA inclus, precum şi faptul că o continuare a procedurii ar duce la creşterea nejustificată a costurilor de procedură, a apreciat că sunt îndeplinite  condiţiile pentru închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 şi darea în plată a bunurilor rămase în contul cheltuielilor de procedură efectuate şi nerecuperate şi a onorariului cuvenit acestuia.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 şi cele art. 1492 alin. 1 Cod civil.

Prin Sentinţa civilă nr. .../F/2019, pronunţată în dosarul nr. .../.../2012, judecătorul sindic a respins cererea formulată de către lichidatorul judiciar  P. SPRL - Filiala Alba.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul sindic a reţinut că hotărârea de închidere a procedurii insolvenţei în temeiul art. 131 din Legea nr 85/2006 nu poate fi una constitutivă de drepturi reale în patrimoniul altei persoane cu privire la bunuri care aparţin debitoarei.

A mai reţinut judecătorul sindic că, potrivit art. 120 din acelaşi act normativ, actele de transfer asupra bunurilor din averea debitoarei sunt fie contracte de vânzare-cumpărare încheiate de lichidatorul judiciar, fie procese verbale de adjudecare semnate de lichidatorul judiciar atunci când vânzarea activelor se face prin licitaţie publică.

Totodată, judecătorul sindic a reţinut că niciunde în Legea nr.85/2006 nu este reglementată darea în plată a bunurilor debitoarei către lichidatorul judiciar, ca modalitate de lichidare finală a patrimoniului acesteia şi închidere a procedurii insolvenţei. Dimpotrivă,  dispoziţiile art.116 - 120 din Legea nr.85/2006 reglementează expres modalitatea de efectuare a lichidării bunurilor din averea debitorului, respectiv prin vânzare, întrucât procedura insolvenţei este o  procedură concursuală şi colectivă, destinată îndestulării tuturor creditorilor înscrişi la masa credală, cu respectarea drepturilor şi ordinii de preferinţă derivând din natura creanţei şi a regulilor de distribuire a sumelor realizate în urma lichidării, reglementate expres şi imperativ de art. 121 şi urm. din Legea nr. 85/2006.

Împotriva Sentinţei civile nr. .../F/2019, pronunţată de Tribunalul A. în dosarul nr. .../.../2012, a declarat recurs lichidatorul judiciar P. SPRL - Filiala A., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul  admiterii cererii formulate.

În expunerea motivelor de recurs se arată că respingerea cererii de dare în plată şi închidere a procedurii s-a făcut cu încălcarea prevederilor Legii nr. 85/2006.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de închidere a procedurii insolvenţei, lichidatorul judiciar susţine că instanţa de fond s-a limitat la a analiza această cerere doar prin prisma cererii de dare în plată, fără să analizeze dacă în cauză sunt îndeplinite condiţiile privind închiderea procedurii falimentului, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Or, potrivit acestor dispoziţii legale, în orice stadiu al procedurii, se va dispune închiderea procedurii dacă în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri sau acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile de procedură, iar creditoarea nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare. În acest sens, recurenta susţine că în patrimoniul debitoarei există bunuri a căror valoare este cu mult sub nivelul cheltuielilor de procedură acumulate şi nerecuperate, iar lichidatorul judiciar se află în imposibilitatea de a întreprinde demersurile necesare pentru valorificarea acestora, în condiţiile în care creditoarea debitoare nu a fost de acord cu niciuna din ofertele de cumpărare înregistrate la sediul RTZ și nici cu diminuarea preţului de pornire la licitaţie ori cu avansarea sumei de 850 lei, necesară reevaluării bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei, şi a sumei ce reprezintă cheltuielile efectuate de lichidatorul judiciar şi nerecuperate în procedură, precum şi onorariul restant al acestuia.

Ca urmare, având în vedere perioada foarte lungă de administrare a procedurii în care nu s-a reuşit valorificarea proprietăţii imobiliare, faptul că în contul de procedură nu există fonduri care să acopere cheltuielile de procedură, în condiţiile în care până în prezent valoarea acestora depăşeşte cu mult valoarea actuală de vânzare a bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei, precum şi faptul că prelungirea procedurii ar conduce la creşterea nejustificată a costurilor totale, lichidatorul judiciar apreciază că se impune închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 şi darea în plată a bunurilor din patrimoniul debitoarei în contul cheltuielilor de procedură, efectuate de către lichidatorul judiciar şi nerecuperate, şi a onorariului ce i se cuvine.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de dare în plată, recurentul susţine că pornind de la dispoziţiile art.123 din Legea nr. 85/2006, care stabilesc în mod imperativ ordinea  de plată a creanţelor într-o procedură de faliment, şi ajungând la prevederile art. 1492 alin. 1 Cod civil, care stabilesc că debitoarea se poate libera executând o altă obligaţie decât cea datorată dacă creditorul consimte la aceasta, şi având în vedere situaţia existentă în cauză, se poate dispune darea în plată a bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei în contul cheltuielilor de procedură efectuate de către lichidatorul judiciar şi nerecuperate şi onorariului cuvenit acestuia.

Acesta precizează, totodată, că propunerea de dare în plată nu se află în contradicţie cu dispoziţiile art. 95 alin. 6 lit. e din Legea nr. 85/2006 şi, deşi lichidatorul judiciar nu este un creditor în sensul art. 3 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul a ţinut să prioritizeze recuperarea creanţelor deţinute de acesta, indiferent dacă activele supuse valorificării sunt libere de sarcini sau grevate de sarcini. Prin darea în plată a activelor debitoarei către lichidatorul judiciar nu se realizează o valorificare a acestora, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond, ci stingerea creanţelor cu maximă prioritate. În sprijinul celor susţinute sunt şi dispoziţiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, care prevăd că toate cheltuielile de procedură vor fi suportate din averea debitorului.

Aşadar, în condiţiile în care lichidatorul judiciar şi-a dat acordul, conform dispozițiilor art. 96 alin. 6 lit. E din Legea nr. 85/2006 coroborate cu cele ale art. 1492 alin. 1 Cod civil, în sensul primirii, şi nu a valorificării, în proprietate a bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei în contul creanţelor deţinute împotriva debitoarei, se justifică darea în plată a acestor bunuri către lichidatorul judiciar.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 85/2006, ale Codului civil şi cele ale Codului de procedură civilă.

Intimata B.  SRL, în calitate de cesionar al creanţei deţinute de R. Bank SA,  a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 nu prevăd posibilitatea dării în plată a unor bunuri din averea debitoarei în favoarea lichidatorului judiciar. Cu toate că Legea nr. 85/2006 nu reglementează instituţia dării în plată, aceasta ar putea fi, cel mult, aplicabilă faţă de un creditor înscris la masa credală în temeiul dispoziţiilor Codului civil.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate în raport cu criticile formulate, precum şi conform art. 304 1 C.pr.civilă, Curtea constată următoarele:

Prin cererea adresată judecătorului sindic, lichidatorul judiciar P. SPRL - Filiala A. a solicitat ca, în conformitate  cu prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006, să se dispună închiderea procedurii falimentului debitoarei SC A. SRL, radierea acesteia din registrul comerţului, aprobarea dării în plată a imobilului şi a bunurilor imobile care nu au putut fi valorificate în cadrul procedurii falimentului în contul cheltuielilor de procedură efectuate de către lichidatorul judiciar şi încă nerecuperate (403,72 lei TVA inclus) şi onorariului restant (59.807,10 lei, cu TVA inclus), şi descărcarea sa de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură.

Art. 131 din Legea nr. 85/2006 prevede că în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentinţă de închidere a procedurii, prin care se dispune şi radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Criticile recurentului, referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 de către judecătorul sindic, prin pronunţarea soluţiei de respingere a cererii de dare în plată şi de închidere a procedurii falimentului, sunt neîntemeiate.

În primul rând, se impune a se reține că prin aspectele prezentate de recurent la pct. I.1 din cererea de recurs se critică greşita aplicare de către judecătorul sindic a dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, argumentându-se îndeplinirea condiţiei prevăzute de acest articol pentru închiderea procedurii falimentului, respectiv insuficienţa bunurilor rămase în averea debitoarei pentru acoperirea cheltuielilor de procedură şi refuzul creditorilor de a avansa sumele  corespunzătoare continuării procedurii, în timp ce prin aspectele expuse la pct. I.2 din cererea de recurs se critică greşita aplicare de către judecătorul sindic a aceleiaşi dispoziţii legale, prin raportare la art. 4 alin. 1, art. 95 alin. 6 lit. E, art. 121 alin. 1 pct. 1, art. 123 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, precum şi la art.1492 alin.1 Cod civil, argumentându-se existenţa posibilităţii dării în plată a bunurilor rămase nevalorificate în patrimoniul debitoarei în contul cheltuielilor de procedură avansate de lichidatorul judiciar şi onorariului cuvenit acestuia.

În ceea ce privește critica de la pct. I.1 din cererea de recurs se constată că, din actele dosarului rezultă o insuficienţă a bunurilor din averea debitorului pentru a acoperi cheltuielile administrative, precum şi faptul că nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, ceea ce ar fi de natură să justifice închiderea procedurii falimentului în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește critica de la pct. I.2 din cererea de recurs, se constată, contrar celor susţinute de recurent, că judecătorul sindic a reţinut în mod corect că Legea nr. 85/2006 nu admite darea în plată a bunurilor debitoarei în contul cheltuielilor de procedură avansate de practicianul în insolvenţă şi a onorariului acestuia. Legea nr. 85/2006 nu prevede în mod expres o atare modalitate de stingere a creanţei practicianului în insolvenţă, iar faptul că nu o exclude nu înseamnă că o permite, deoarece nu tot ceea ce nu este interzis este permis întotdeauna.

Este adevărat că, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, toate cheltuielile aferente procedurii, inclusiv cele privind notificarea convocării şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, vor fi suportate din averea debitorului, iar, potrivit art. 38 din OUG nr. 86/2006, practicienii în insolvenţă au dreptul pentru activitatea desfăşurată la onorariu.

Însă, plata acestor onorarii, precum şi cheltuielile de procedură efectuate de către practicianul în insolvență, în cazul în care în conturile debitoarei nu se regăsesc disponibilităţi, se va face, aşa cum rezultă din coroborarea art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia, în lipsa disponibilităţilor în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile urmând a fi făcute, în conformitate cu art. 37 din OUG nr. 86/2006, pe baza unui buget previzionat, și a art. 19 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia (…) creditorii pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator judiciar, stabilindu-i şi renumeraţia; în cazul în care renumeraţia se va achita din fondul constituit conform prevederilor art.4, aceasta va fi stabilită de judecătorul sindic, pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician în insolvenţă, chiar dacă practicianul în insolvenţă a fost desemnat în procedură pe baza ofertei sale financiare.

Nici faptul că dispoziţiile art. 1492 alin.1 Cod civil reglementează darea în plată, ca mod de stingere a unei creanţe, şi nici faptul că dispoziţiile art. 95 alin. 6 lit. E din Legea nr. 85/2006 prevăd posibilitatea de dare în plată a tuturor sau unora dintre bunurile averii debitorului către creditorii debitorului în contul creanţelor pe care aceştia le au faţă de averea debitorului nu constituie argumente temeinice pentru a consacra pe cale judecătorească preluarea de către practicianul în insolvenţă, în contul cheltuielilor de procedură şi a onorariului solicitat, a unor bunuri din averea debitorului.

Aceasta deoarece, pe de o parte, în conformitate cu prevederile art. 149 din Legea nr. 85/2006, dispoziţiile acestei legi se completează cu cale ale Codului civil numai în măsura compatibilităţii lor; or, în situaţia în care în conturile debitoarei nu există disponibilităţi, aşa cum rezultă din dispoziţiile menţionate mai sus, cheltuielile de procedură şi onorariul practicianului în insolvenţă se achită de la fondul de lichidare, chiar dacă desemnarea acestuia s-a realizat pe baza ofertei sale financiare, ceea ce demonstrează existenţa unei incompatibilităţi între dispoziţiile Codului civil în materie de dare în plată, ca modalitatea de stingere a unei creanţe, şi dispoziţiile Legii nr. 85/2006  în ce priveşte decontarea cheltuielilor de procedură avansate de practicianul în insolvență şi plata onorariului său.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 95 alin. 6 lit. E din Legea nr. 85/2006 prevăd posibilitatea dării în plată a bunurilor din averea debitoarei numai în favoarea creditorilor debitorului, aşa cum aceștia sunt definiți la art. 1 pct. 8 din Legea nr. 85/2006, practicianul în insolvenţă neavând în cadrul procedurii calitatea de creditor, ci de organ al procedurii care, pentru activitatea desfăşurată, este remunerat cu un onorariu, ce trebuie stabilit şi achitat în conformitate cu prevederile legale, şi care este îndreptățit la decontarea cheltuielilor de procedură pe care le-a avansat.

De asemenea, nici faptul că legiuitorul a înţeles să prioritizeze plata cheltuielilor de procedură şi a remuneraţiilor persoanelor angajate în condițiile art. 10, 19 alin. 2, art. 23 şi 24, deci inclusiv a onorariului practicianului în insolvenţă, nu validează criticile recurentei sub aspectul dării în plată a bunurilor rămase în averea debitoarei, câtă vreme această ordine de prioritate este stabilită de legiuitor în ce priveşte distribuirea fondurilor obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitoarei, în considerarea faptului că respectivele cheltuieli au fost realizate în derularea procedurii insolvenţei, al cărei scop este lichidarea bunurilor în vederea îndestulării creditorilor debitorului.

Cererea practicianului în insolvenţă, de dare în plată a bunurilor din averea debitoarei în contul onorariului și cheltuielilor de procedură avansate și nerecuperate, este neîntemeiată şi prin prisma faptului că practicienii în insolvenţă nu sunt creditori în procedură, ci organe care aplică procedura şi, chiar dacă remuneraţia practicienilor în insolvenţă se suportă din averea debitoarei, derularea transparentă şi corectă a procedurii insolvenţei presupune evitarea oricărui conflict de interese între practicianul în insolvenţă, pe de o parte, şi creditorii sau asociaţii debitoarei, pe de altă parte.

Pentru considerentele ce au fost expuse, în contextul în care criticile recurentei privind modul de soluţionare al cererii de dare în plată de judecătorul sindic au fost considerate neîntemeiate, iar cele privind închiderea procedurii sunt nu numai subsecvente acestora, ci și în strânsă legătură cu acestea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanţa urmează a respinge recursul declarat de recurenta P. SPRL - Filiala A. împotriva Sentinţei nr. .../F/2019, pronunţată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului A. în dosarul nr. .../.../2012.

Domenii speta

Spete similare