Cheltuieli de judecată. Excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a prescripţiei dreptului material la acţiune. Onorariu expert parte. Raport de expertiză extrajudiciar.

Cheltuieli de judecată. Excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a prescripţiei dreptului material la acţiune. Onorariu expert parte. Raport de expertiză extrajudiciar.

- Art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9, art. 116 C.pr.civ., art. 2528 alin. (1) C.civ., art. 453 alin. (1) C.pr.civ, 18 din O.G. nr. 2/2001.

Regula înscrisă în art. 107 C.pr.civ. (cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel) se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial. Or, în cauză, în aplicarea prevederilor art.113 alin. (1) pct. 9 din noul C.pr.civ.., competenţa teritorială, de soluţionare a cererilor care izvorăsc dintr-un fapt ilicit este alternativă între instanţa domiciliului pârâtului, instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta ilicită şi instanţa în raza căreia s-a produs prejudiciul, toate instanţele fiind deopotrivă competente să judece pricina. În aceste condiţii, dispozițiile art. 116 C.pr.civ. conferă reclamantului beneficiul alegerii instanței la care înțelege să introducă acțiunea, astfel că aceea instanță va deveni competentă să soluționeze litigiul cu care a fost investită.

Atât sub reglementarea Codului de procedură civilă de la 1865, cât și sub cea a actualului cod, se poate conchide că cel care câștigă procesul – și care, din varii motive, fie nu solicită cheltuielile de judecată prilejuite de susținerea acestuia în chiar cursul procesului ori, deși le solicită, instanța omite să se pronunțe asupra lor –, poate formula acțiune în termenul general de prescripție de 3 ani de la soluționarea definitivă a litigiului care a fost sursa acestor cheltuieli.

Solicitate fiind pe cale principală, data facturilor nu prezintă relevanță în raport cu termenul de prescripție, cât timp la data emiterii acestora nu se născuse dreptul la acțiune, nu avusese loc pierderea procesului de către apelantă.

Cât privește suma achitată cu titlu de onorariu pentru expertul parte s-a reţinut că sub imperiul vechiului cod de procedură civilă nu era menționat expertul parte decât în situația realizării expertizei în condițiile art. 201 alin. (2) însă nu trebuie ignorat că existau și dispoziții speciale în vigoare, respectiv 18 din O.G. nr. 2/2001 care stabilea că „Partea interesată are dreptul să solicite ca pe lângă expertul tehnic judiciar numit să mai participe la efectuarea expertizei, pe cheltuiala acesteia, şi un expert tehnic judiciar sau un specialist, nominalizat de aceasta şi încuviinţat de organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, în calitate de consilier al părţii, din categoria persoanelor prevăzute la art. 11 - 14. Onorariul expertului tehnic judiciar sau al specialistului care participă la efectuarea expertizei în condiţiile alin. (1) este stabilit de parte şi de expert, de comun acord, în temeiul raporturilor contractuale dintre aceştia, şi este plătit acestuia de către partea care l-a nominalizat.” Or, dispoziția specială în vigoare la data realizării expertizei, stabilea cu claritate persoana care suportă aceste cheltuieli.

Concluzia este mai clară din punctul de vedere al actualului text din procedura civilă care reglementează aceste cheltuieli. Chiar dacă nu era în vigoare la momentul efectuării cheltuieli, acesta se prezintă în realitate ca o reiterare a textelor anterioare care înglobează în același timp aspecte jurisprudențiale. Art. 451 C.pr.civ.. face referire la onorariul experților, în condițiile care experți aleși de parte și încuviințați de către instanță, au calitatea de consilier al părții [art. 330 alin. (5) C.pr.civ.], deci nu de expert, chiar dacă alegerea se poate face doar din lista experților și specialiștilor înscriși pe listele ținute de către Ministerul Justiției în condițiile legii. Deci legea procesuală face distincție între consilierul părți și expertul numit de instanță, art. 451 C.pr.civ.. menționând doar onorariul ultimului dintre aceștia. În aceste condiții, aceste motive urmează a fi admise și suma eliminată din cheltuielile de judecată.

(Secţia a V-a civilă, sentinţa civilă nr. 2475 din data de 29 noiembrie 2018)

Prin cererea formulată la data de 25.11.2016 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VI-a Civilă, reclamanta B. R. SA – M.G.N.B.G. a solicitat obligarea pârâtei S. SA la plata sumei de 785.773,45 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. x, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii s-a arătat că acţiunea de chemare în judecată formulată de pârâtă împotriva reclamantei în cadrul dosarului nr. x a fost respinsă în mod irevocabil de instanţele judecătoreşti, astfel încât pârâta este obligată să suporte cheltuielile de judecată pe care reclamanta le-a efectuat în dosarul respectiv, în valoare totală de 785.773,45 lei reprezentând onorariu avocaţial şi servicii de specialitate prestate în favoarea reclamantei de către E.&Y. SRL.

Consideră reclamanta că sunt îndeplinite în cauză condiţiile angajării răspunderii delictuale a pârâtei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 şi art. 1357 C.civ., art. 453 C.pr.civ..

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În apărare, s-a arătat în esenţă că onorariul avocaţial pretins este nepotrivit de mare faţă de valoarea pricinii şi de munca îndeplinită de avocat, iar cheltuielile efectuate ca urmare a contractării unor servicii de specialitate de la prestatorul E.&Y. SRL nu sunt datorate întrucât au fost efectuate în baza unei obligaţii legale a reclamantei.

Astfel, s-a arătat că onorariul aferent fazei de fond, în valoare de 323.751,64 lei este nejustificat în condiţiile în care reprezentantul convenţional a fost prezent doar la şapte termene de judecată şi a formulat doar note scrise.

În privinţa onorariului de avocat aferent căilor de atac, s-a arătat că munca reprezentantului convenţional a constat doar în susţinerea legalităţii soluţiei atacate care era favorabilă părţii.

Pârâta a formulat completare la întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepţiei invocată de pârâtă şi a apărărilor de fond formulate, arătând că nu se poate susţine caracterul nejustificat sau nerezonabil al cheltuielilor pretinse.

Prin sentinţa civilă nr... a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei civile şi s-a declinat competența de soluţionare a cauzei în favoarea uneia dintre secţiile a III, a IV-a sau a V-a ale Tribunalului Bucureşti.

La rândul său, Secţia a III-a Civilă a Tribunalului a declinat competenţa de soluţionare a cauei în favoarea Secţiei a VI-a prin sentinţa civilă nr..., conflictul negativ de competenţă intervenit fiind soluţionat prin sentinţa civilă nr. (..) a Curţii de Apel București, prin stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei a VI-a a Tribunalului.

Prin încheierea de la 01.02.2018 au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârâtă.

S-a reținut cât privește excepția necompetenţei teritoriale că ”fiind în prezenţa unei competenţe teritoriale alternative,…alegerea instanţei competente aparţine reclamantului, conform art. 116 C.pr.civ.. În acest sens, se va avea în vedere faptul că fundamentul acţiunii îl constituie răspunderea delictuală, culpa procesuală fiind la baza obligaţiei părţii care a pierdut procesul de a plăti cheltuielile de judecată şi împrejurarea că procesul s-a desfăşurat la instanţele din Bucureşti.” 

Referitor a prescripție s-a stabilit că ” …fiind în prezenţa unei acţiuni în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, termenul general de prescripţie a început să curgă de la data la care reclamanta a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea, conform art. 2528 alin. (1) C.pr.civ., respectiv de la data pierderii irevocabile de către pârâtă a procesului ce a făcut obiectul dosarului nr......, şi anume 29.09.2015.

Nu este relevată pentru soluţionarea excepţiei, data emiterii facturilor pentru plata sumelor pretinse cu titlul de cheltuieli de judecată, prescripţia neputând începe înainte să se nască dreptul la acţiune.

Or, întrucât pierderea procesului este asimilată unei fapte ilicite, dreptul la acţiune nu se poate naşte înainte de săvârşirea acesteia.

Totodată, caracterul executoriu al hotărârii de primă instanţă vizează soluţiile cuprinse în dispozitivul sentinţei, neavând legătură cu naşterea dreptului la acţiune pentru recuperarea cheltuielilor de judecată, atâta timp cât acestea nu au fost solicitate în procesul în care au fost efectuate, ci pe cale separată.”

Prin sentința civilă nr… a fost admisă cererea și obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 785.773,45 lei,  reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. x și suma de 11.463,73 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

A reținut Tribunalul că ”Prin sentinţa civilă nr...., pronunţată de Tribunalul Bucureşti -  Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr...., rămasă irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S. SA împotriva pârâtei B. R. SA – M.G.N.B. G.

Partea care a câştigat procesul nu a formulat cerere de acordare a cheltuielilor de judecată în cadrul dosarului menționat, înţelegând să se adreseze cu cerere separată în acest sens.

În raport de culpa procesuală a pârâtei S. SA în cadrul dosarului nr... şi de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C.pr.civ., potrivit cărora partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, este evident că acordarea cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei se impune, întrucât pârâta a pierdut procesul care a generat aceste cheltuieli.

Stabilind că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părţii care a căzut în pretenţii, fapta acesteia declanşează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câştigat procesul a fost nevoită să le realizeze.

În ce priveşte culpa procesuală a părţii care cade în pretenţii, aceasta nu trebuie confundata cu exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procedurale. Astfel, pentru acordarea cheltuielilor de judecată este necesar şi suficient a se reţine culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul şi, prin urmare, a căzut în pretenţii.

În cauza de faţă, se solicită a fi acordate cu titlul de cheltuieli de judecată atât sumele plătite de reclamantă societăţii E.& Y. cu titlul de contravaloare servicii de specialitate prestate în cadrul dosarului nr. x – 130.806,17 lei, cât şi onorariul avocaţial plătit societăţii SCPA F. G. şi A. pentru serviciile de asistenţă juridică prestate pe parcursul celor 3 faze procesuale (fond, apel, recurs) – 654.967,28 lei.

În privinţa sumelor plătite pentru serviciile prestate de E.& Y., Tribunalul nu va primi apărările pârâtei, în sensul că acestea au reprezentat costul rapoartelor pe care B. trebuia să le transmită către BNR în executarea obligaţiei legale prevăzute de O.U.G. nr. 99/2006, iar onorariul expertului parte se suportă exclusiv de partea care l-a solicitat.

Astfel, potrivit înscrisurilor de la filele 78 şi urm. Vol. II, suma de 65.116,95 lei a reprezentat preţul serviciilor prestate de E.&Y. în legătură cu contractul de împrumut încheiat între B.R. şi S. SA, având ca obiect evaluarea conformităţii deciziilor interne ale băncii cu standardele profesionale de prudenţă, normele interne şi prevederile contractuale implementate, constatările efectuate de instituţia specializată fiind necesare pentru soluţionarea dosarului în care au fost depuse la termenul din 28.06.2012.

Contrar susţinerilor pârâtei, la data menţionată (f. 63 Vol. IV), reclamanta nu a susţinut că raportul de constatare întocmit de E.&Y. ar fi fost întocmit în executarea unei obligaţii impuse de O.U.G. nr. 99/2006, ci a formulat o cerere distinctă, în sensul de a se depune la dosar şi rezultatul verificărilor întreprinse de BNR.

În privinţa onorariului expertului parte, în valoare de 65.689,22 lei, Tribunalul consideră că reclamanta este îndreptăţită să obţină recuperarea acestuia de la partea care a căzut în pretenţii întrucât a reprezentat o cheltuială ocazionată de desfăşurarea procesului, constatările expertului parte fundamentând obiecţiunile formulate de parte la raportul de expertiză contabilă dispus în cauză.

Nu există nicio dispoziţie legală care să excludă de la aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin.(1) C.pr.civ. onorariul expertului parte.

Împrejurarea că obiecţiunile formulate pe baza concluziilor expertului parte au fost respinse ca tardiv formulate este nerelevantă, în opinia Tribunalului, întrucât culpa procesuală se apreciază în mod global, în raport cu soluţia asupra cererii deduse judecăţii şi nu în funcţie de fiecare act de procedură întocmit în cauză de părţi.

În privinţa onorariului de avocat pretins, se va avea în vedere că acesta a fost stabilit în cuantum fix prin contractele de asistenţă juridică încheiate de reclamantă cu SCPA F. G. şi A., pentru cele trei faze procesuale, reclamata plătind cu acest titlu sumele de 323.751,64 lei pentru prima instanţă, 166.302,64 lei pentru apel şi 164.913 lei pentru recurs.

Faţă de modalitatea în care a fost convenit onorariul, Tribunalul apreciază că munca avocatului trebuie apreciată în mod global şi nu prin raportare la numărul de termene acordat în cauză sau la activităţile concrete întreprinse de avocat, cum pretinde pârâta, de vreme ce în contractul de asistenţă onorariul nu a fost stabilit prin raportare la anumite categorii de servicii profesionale sau pe ora de lucru.

Instanţa nu se poate substitui părţilor contractului de asistenţă prin stabilirea unui onorariu pentru fiecare act de procedură întocmit de avocat sau pentru prezenţa şi activitatea de la termenele de judecată acordate în cauză.

În aceste condiţii, ţinând cont de complexitatea cauzei, stabilită prin raportare la obiectul cererilor deduse judecăţii şi la probatoriul administrat pentru soluţionarea acestora, de valoarea litigiului care a depăşit suma de 6.000.000 Eur, precum şi de munca avocatului care a asigurat reprezentarea reclamantei, care a constat nu numai în efectuarea actelor de procedură scrise, ci şi în prezenţa la termenele de judecată şi în susţinerile orale asupra cererilor puse în discuţia părţilor, Tribunalul apreciază că nu se justifică reducerea onorariului de avocat pretins de reclamantă, în condiţiile art. 451 alin. (2) C.pr.civ., acesta reprezentând o cheltuială reală, conform actelor anexate cererii de chemare în judecată necesară şi utilă, în acord cu practica CEDO.”

Apelanta - pârâtă S. S.A. a formulat apel împotriva încheierii pronunţate la data de 01.02.2018 prin care Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiata excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune si excepţia necompetentei teritoriale si a sentinţei civile nr. (..), pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI - a Civila, în dosarul nr. (..).

Se solicită, în principal anularea Încheierii apelate, în sensul admiterii excepţiei necompetentei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi trimiterea cauzei spre soluţionare la Tribunalul Prahova; într-un prim subsidiar, solicită schimbarea în tot a încheierii atacate, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind prescrisă; într-un al doilea subsidiar, schimbarea în tot a Sentinţei apelate, cu consecinţa respingerii ca neîntemeiată a acţiunii formulate de B. R..

Totodată, reţinând culpa procesuala a intimatei - reclamante, în conformitate cu prevederile art. 451 şi urm. C.pr.civ., solicită obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată cauzate pârâtei în legătură cu soluţionarea prezentei cauze.

După expunerea situaţiei de fapt şi a parcursului procesual, apelanta – pârâtă consideră că în mod greşit a dispus prima instanţă respingerea excepţiei necompetentei teritoriale şi arată că sediul social al societăţii pârâte este situat in oraşul Câmpina, care se află în circumscripţia Tribunalului Prahova, astfel că în raport de art. 107, coroborat cu art. 129 si urm. C.pr.civ., prima instanţă avea obligaţia de a dispune declinarea cauzei către Tribunalul Prahova.

In acest sens nu există nicio normă procesuală care să stabilească o competenţă alternativă în soluţionarea prezentei cauze, în conformitate cu art. 113 C.pr.civ., considerentele instanţei fiind greşite pe acest aspect.

Se precizează că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei şi la plata unor pretinse cheltuieli constând în rapoartele întocmite de un auditor independent cu privire la modalitatea în care B. a respectat legislaţia bancară şi normele prudenţiale în relaţia cu S. SA, dar şi alte cheltuieli efectuate de auditorul independent E&Y. Aceste cheltuieli au o natură diferită de cea a cheltuielilor de judecată, nefiind activităţi prestate de avocaţi sau în cadrul procesului. Se mai arată că obiectul prezentei cauze nu îl reprezintă strict cheltuielile de judecată ocazionate de reclamantă, ci şi alte cheltuieli străine de proces, astfel că nu pot fi aplicabile prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 C.pr.civ.., din moment ce obiectul şi natura prezentului dosar nu se rezumă doar la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ci şi obligarea la suportarea unor cheltuieli care nu au legătură cu dosarul nr. x, motiv pentru care în cauză sunt aplicabile prevederile art. 107 C.pr.civ..

Drept urmare, apelanta – pârâtă solicită anularea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre soluţionare de către Tribunalul Prahova.

În mod greşit prima instanţa a dispus respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, având in vedere că dreptul material la acţiune în ceea ce priveşte pretinsele cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă era prescris la momentul formulării cererii de chemare în judecată.

Contrar celor reţinute de prima instanţa, dreptul material la acţiune al Băncii, prin care avea posibilitatea să solicite obligarea pârâtei la plata pretinselor sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată s-a prescris, având în vedere că momentul la care a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani a fost la data la care aceste facturi au fost emise.

B. avea posibilitatea să solicite aceste cheltuieli de judecată în cadrul dosarului de fond şi de apel, prin formularea unui capăt de cerere accesoriu, astfel că apreciază că termenul de prescripţie a început sa curgă de la data emiterii facturii.

Drept urmare, dreptul Băncii de a solicita obligarea societăţii pârâte la plata cheltuielilor de judecată s-a născut la momentul la care aceste facturi au fost emise, astfel că în cauză se impune schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei.

Pe de altă parte, litigiul desfăşurat între părţi era calificat de vechiul Cod de procedură civilă ca fiind un litigiu între profesionişti, astfel că hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti la data de 06.12.2012 este executorie, în conformitate cu art. 7208 din acest act normativ, care prevedea ca:„Hotărârile date in prima instanţa privind procesele si cererile in materie comerciala sunt executorii. Exercitarea apelului nu suspenda de drept executarea."

Dreptul Băncii de a solicita obligarea societăţii noastre la plata cheltuielilor de judecata s-a născut la momentul la care aceste facturi au fost emise, însă cel mai târziu la data la care hotărârea primei instanţe a devenit executorie, pentru cheltuielile aferente primei faze procesuale.

Astfel, şi din această perspectivă, se impune cel puţin schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru cheltuielile de judecată aferente primei faze procesuale.

Referitor la netemeinicia hotărârii atacată se arată că prima instanţă în mod eronat a considerat că cererea de chemare în judecată este întemeiată.

In acest sens, se apreciază că în cauză se impunea respingerea acţiunii, având în vedere că B. nu este îndreptăţită să solicite de la societatea pârâtă toate cheltuielile efectuate în raport de activitatea care a fost necesară în litigiu, având în vedere că onorariul plătit de Bancă, în cuantum de 656.356,92 lei, este nepotrivit de mare faţă de valoarea pricinii, de complexitatea cauzei şi de munca depusă. Pretinsele cheltuieli în valoare de 130.806,17 lei efectuate de reclamantă privind contractarea unor pretinse servicii de specialitate de la prestatorul E & Y. SRL sunt nedatorate de pârâtă, din moment ce acestea au fost efectuate în baza unei obligaţii legale a reclamantei.

Astfel, prima instanţă a considerat ca fiind neîntemeiate apărările pârâtei referitoare la faptul că B. a formulat o parte din apărările în cadrul litigiului pentru care sunt solicitate cheltuielile de judecată prin consilier juridic.

Această apreciere a instanţei este vădit eronată, în condiţiile în care B. a achitat un onorariu avocaţial nejustificat de mare, în raport cu activitatea de reprezentare juridică necesitată de proces, din moment ce cea mai importantă parte a litigiului, începutul acestuia, respectiv întâmpinarea depusă în prima instanţă a fost întocmită de Bancă.

În situaţia cenzurării cheltuielilor de judecata, instanţa nu va modifica in niciun fel contractul intervenit între parte şi reprezentantul convenţional al acesteia, ci instanţa doar apreciază în ce măsura onorariul achitat şi dovedit de partea care a avut câştig de cauză trebuie suportat de partea adversă.

După cum reiese din înscrisurile depuse de intimata - reclamantă B. solicită pârâtei plata sumei de 323.751,64 lei, reprezentând onorariu avocaţial aferent acestei faze procesuale, această sumă nefiind justificată, în condiţiile în care B. a depus întâmpinarea în nume propriu, deci, întreaga strategie procesuală, dar şi elementele esenţiale ale apărării au fost stabilite de Bancă; cheltuielile în sumă de 323.751,64 lei pretinse de bancă prin prezenta de la pârâtă nu se justifică în raport cu activitatea efectuată în cauză, astfel: la termenele de judecata din data de 13.10.2011, 01.11.2011 şi 10.11.2011, B. R. şi-a asigurat singură reprezentarea, termenul din data de 24.11.2011 fiind solicitat în scopul de a-şi angaja un avocat; la termenul de judecata din data de 24.11.2011, a fost invocată excepţia litispendenţei, respinsă de instanţa de judecată; la termenul din 26.01.2012, cauza a fost amânată, pentru a da posibilitatea Băncii sa studieze înscrisurile aflate la dosarul cauzei, moment la care s-a invocat şi excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii, împrejurare faţă de care instanţa a amânat succesiv pronunţarea asupra acestor excepţii (16.02.2012, 23.02.12 si 01.03.2012- când a respins aceste excepţii); la termenul din 05.04.2012, s-a discutat admisibilitatea cererii de intervenţie formulată de M. SRL, în favoarea pârâtei, cerere admisă de către instanţa de judecată; la termenul din data de 24.05.2012, s-a discutat probatoriul solicitat de părţi, discuţia asupra admisibilităţii probei cu expertiza financiar contabilă fiind prorogată la următorul termen de judecată; la termenul de judecată din data de 26.06.2012, instanţa a dispus respingerea probei cu expertiza financiar contabilă solicitată de pârâtă; la termenul din data de 04.10.2012, cauza s-a amânat, pentru a se lua la cunoştinţă de înscrisurile comunicate; la termenul din data de 08.11.2012, părţile au pus concluzii asupra fondului cauzei, sens în care instanţa a amânat succesiv pronunţarea, până la data de 06.12.2012, când a dispus respingerea acţiunii.

Reclamanta poate conveni cu reprezentantul convenţional onorariul in cuantumul pe care îl apreciază adecvat, însă aceasta nu înseamnă că, în raport de activitatea necesitata de proces, complexitatea cauzei şi celelalte criterii, reclamanta este îndreptăţită să solicite subscrisei plata oricăror cheltuieli de judecată, ci doar ale celor necesare şi rezonabile în cauză.

Referitor la faza procesuală a apelului, apelanta – pârâtă arată că  B. a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 166.302,64 lei, aferent fazei procesuale a apelului, care nu se justifică în raport cu activitatea efectuată, în condiţiile în care: în urma apelului formulat de pârâtă, B. a depus întâmpinare, în care a susţinut soluţia instanţei de fond, precum şi argumentele invocate anterior (de B.) în faza procesuală a fondului, astfel că nu se justifică pretenţia acesteia împotriva pârâtei de plata a sumei de 166.302,64 lei, cu atât mai mult cât soluţia pronunţată de Tribunalul Bucureşti era favorabilă B.;

În acelaşi timp, în cadrul fazei procesuale a apelului a fost încuviinţată proba cu expertiză financiar-contabilă solicitată de pârâtă, împrejurare faţă de care reprezentantul convenţional al Băncii a formulat obiecţiuni depuse la termenul de judecată din data de 04.06.2014, cu toate ca: însăşi B., în nume propriu, a formulat obiecţiuni la data de 07.05.2015 dar şi că expertul parte al Băncii a formulat obiecţiuni pentru termenul din data de 04.06.2014. In orice caz, toate aceste obiecţiuni au fost depuse după primul termen de judecată la care raportul de expertiza a fost depus, astfel că instanţa a admis excepţia decăderii Băncii din dreptul de a formula obiecţiuni şi cererea de refacere a raportului;

Societatea pârâtă nu poate fi obligată la plata unor cheltuieli efectuate de B. pentru redactarea şi susţinerea obiecţiunilor (de către expert parte şi apărător) din moment ce actele de procedură întocmite de către aceştia nu au fost valorificate în dosarul nr. (..), în sensul că acestea nu au produs niciun efect, în condiţiile în care instanţa de judecată a constatat că obiecţiunile formulate sunt nule, ca urmare a decăderii reclamantei din dreptul de a mai formula astfel de obiecţiuni.

Se învederează că în cauză nu sunt justificate cheltuielile solicitate de B. cu titlu de onorariu avocaţial, acestea neavând un caracter necesar, real şi rezonabil, astfel că se impune cenzurarea acestora, mai ales având în vedere că soluţia din fond a fost favorabilă Băncii, iar obiecţiunile formulate la raportul de expertiză au fost respinse ca tardiv formulate, acestea neavând niciun impact asupra cauzei.

De asemenea, deşi prima instanţa a apreciat că nu se impune cenzurarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, se apreciază că instanţa nu a avut în vedere că în căile de atac, intimata - reclamantă nu a făcut decât să susţină hotărârile instanţelor inferioare.

Referitor la faza procesuala a recursului se arată că în această fază procesuală a fost un singur termen de judecată, la care s-au susţinut concluziile asupra fondului, iar soluţia pronunţată în apel a fost favorabilă Băncii, astfel că a fost necesară doar susţinerea legalităţii hotărârii atacate, împrejurare faţă de care cheltuielile pretinse de la pârâtă în cuantum de 164.913 lei nu au un caracter necesar şi rezonabil, acestea fiind în mod evident disproporţionat de mari faţă de activitatea care a fost necesară.

Referitor la pretinsele cheltuieli efectuate de Bancă privind pretinsele servicii de specialitate prestate de E.& Y.SRL, se susține că în ceea ce priveşte prima factura, respectiv factura nr. (..), urmează a se observa ca din conţinutul acesteia, reiese ca aceasta a fost emisa in baza Contractului din data de 14.06.2012, dar si ca au fost prestate „servicii de specialitate referitoare la redactarea raportului asupra băncii şi asupra relaţiilor acesteia cu privire la anumiţi clienţi".

Apelanta – pârâtă arată că aceste cheltuieli nu reprezintă cheltuieli efectuate în cadrul dosarului nr. x ci reprezintă costurile efectuate de Bancă pentru a se întocmi rapoartele care trebuiau transmise către BNR, aşa cum această obligaţie legală este prevăzută în O.U.G. nr.99/2006.

Această împrejurare este recunoscută în mod expres şi de B., prin Cererea depusa la data de 26.06.2012, la Tribunalul Bucureşti, prin care solicită instanţei de judecată să dispună emiterea unei adrese către BNR pentru a se comunica „rezultatul verificărilor întreprinse de instituţia specializată privind respectarea/nerespectarea raporturilor dintre utilizatorul serviciilor (reclamanta) si prestator serviciilor (parata) întreprinse în cauzele nr.IV/1/12.02.2009 si nr. IV/1/13501/19.09.2011, investigate de BNR pe baza de documentare, conform art. 179 din O.U.G. nr. 113/2009 (...) Din înscrisurile depuse, in apărare, de parata, rezulta efectuarea de verificări de specialitate de BNR – D.S.."

Or, tocmai în cadrul acestui control efectuat de BNR, auditorul independent a întocmit raportul de verificare a conformităţii şi modalităţii în care B. respecta legislaţia bancară şi normele prudenţiale.

În consecinţă se învederează că aceste cheltuieli nu se încadrează în categoria cheltuielilor de judecată, din moment ce art. 451 C.pr.civ., nu prevede posibilitatea părţii de a solicita şi cheltuielile străine de litigiu şi care sunt efectuate pentru îndeplinirea obligaţiilor legale sau statutare faţă de o instituţie publică (BNR).

În al doilea rând, în ceea ce priveşte cea de-a doua factură, respectiv Factura nr. –(..), din care reiese că fost emisă în baza Contractului din data de 03.12.2013 şi că reprezintă „onorariile noastre pentru servicii profesionale conform contract.,", prima instanţa a reţinut în mod greşit că nu există nicio dispoziţie legală care să excludă de la aplicarea dispoziţiilor art.451 alin. (1) C.pr.civ onorariul expertului parte, în condiţiile în care din interpretarea art. 201 şi art. 202 din vechiul C.pr.civ. reiese că acesta nu poate fi imputat părţii adverse.

Cu alte cuvinte, onorariul expertului parte se suportă exclusiv de partea care l-a solicitat, singurul onorariu care poate fi imputat părţii adverse fiind onorariul expertului judiciar desemnat de instanţa de judecată.

În al treilea rând, se arată că prin obligarea părţii care a pierdut procesul la suportarea unor cheltuieli de judecată excesive se încalcă dreptul la un proces echitabil. In acest sens, se apreciază că una dintre părţi nu poate fi obligată la suportarea unor cheltuieli excesive realizate de bancă cu onorariul avocaţial, doar pentru că a înţeles să formuleze o cerere de chemare în judecată pe care în mod rezonabil a considerat-o întemeiată.

Mai mult decât atât, se apreciază că prin obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată într-un cuantum atât de ridicat, i se aplica o sancţiune pentru introducerea cererii de chemare în judecată.

În drept: art. 466 si urm. C.pr.civ..

Probe: înscrisuri.

Intimata – reclamantă B. R. S.A. M.G.N.B.G., a formulat întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepţia de netimbrare, iar pe fondul cauzei,a solicitat respingerea apelului formulat, ca neîntemeiat.

În ceea ce priveşte excepţia de netimbrare se invocă dispoziţiile art. 23 alin. (1), pct. b) din O.U.G. nr. 80/2013, coroborat cu faptul că prezenta cerere de chemare în judecată are ca obiect acţiune în pretenţii şi se solicită obligarea apelantei să timbreze la valoarea pretenţiilor, iar dacă acesta nu va fi timbrat corespunzător, la valoarea pretenţiilor solicitate solicită anularea acestuia ca netimbrat.

Cu privire la excepţia necompetentei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, invocată în apel, intimata – reclamantă solicită respingerea acesteia având în vedere incidenţa art. l13 alin. (1), punctul 9, respectiv în situaţia unei competenţe teritoriale alternative. In acest sens, fapta ilicită - respectiv, procesul iniţiat de pârâtă împotriva subscrisei a fost pe rolul instanţelor din Bucureşti, astfel că Tribunalul Bucureşti este competent teritorial a soluţiona prezenta cauză.

Se mai precizează faptul că nu are nicio relevanţă natura pretenţiilor solicitate întrucât fapta ilicită şi prejudicierea reclamantei s-a produs exclusiv din cauza litigiului generat de către apelanta, respectiv litigiul din dosarul nr. x, care a fost soluţionat de către 3 instanţe de grad diferit din Bucureşti. Astfel, faptul că atât onorariile avocaţiale cât şi rapoartele solicitate către E.&Y. depuse în dosar reprezintă cheltuieli de judecată pe care le solicită în acest dosar, întrucât au fost generate strict şi exclusiv de litigiul din dosarul nr. x pe care apelanta - pârâtă a înţeles să-l demareze împotriva reclamantei, motiv pentru care solicită respingerea excepţiei invocate ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă, prin apelul formulat, se învederează faptul că în funcţie de criteriul de clasificare determinat de calea procedurală aleasă de parte, cererea prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată rezultate din procese finalizate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (litigiul primar) este o cerere principală şi cu caracter autonom.

Litigiul primar dintre reclamantă şi SC S. SA (judecata dosarului nr.....) s-a finalizat definitiv şi irevocabil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a Civila, prin decizia nr. (..).

Astfel, la 29.09.2015 se poate stabili in mod cert care dintre părţile litigiului primar "a pierdut procesul".

Astfel, în raport de ambele momente la care se poate considera că S. SA "a pierdut procesul", termenul de prescripţie a dreptului la acţiune nu s-a împlinit la 25 noiembrie 2016, data formulării cererii de obligare a S. SA la plata cheltuielilor de judecată, a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar şi a oricăror alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului, în sensul art. 451 alin. (1) C.pr.civ.

In ambele cazuri sunt incidente dispoziţiile art. 2.512 şi 2.513 din Codul civil, aplicabile prescripţiilor care încep să curgă după intrarea sa în vigoare (1 octombrie 2011).

Potrivit art. 2528 C.civ. data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a acţiunii în repararea pagubei produse prin săvârşirea unei fapte ilicite este momentul la care cel păgubit a luat cunoştinţă sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Cu privire la fondul pretenţiilor şi faţă de afirmaţiile apelantei - pârâte din apelul formulat se arată că în speţă sunt incidente prevederile art. 1381 C.civ. şi ale art. 1385 C.civ.

Legea instituie principiul potrivit căruia cauzarea unui prejudiciu, indiferent de natura sau întinderea lui, determină, în favoarea victimei, naşterea dreptului de a solicita şi obţine repararea daunei suferite.

În speţă sunt dovedite cheltuieli ale experţilor şi cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Referitor la onorariile avocaţiale sunt incidente dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr.51/1995, art. 89 din Statutul profesiei de avocat. Activitatea avocatului într-un litigiu nu se reduce la desfăşurarea activităţii sale profesionale numai în forma reprezentării clientului său la termenele stabilite de instanţă.

Sub aspectul exercitării/neexercitării şi îndeplinirii/neîndeplinirii activităţilor profesionale avocaţiale şi a obligaţiilor profesionale asumate faţă de client, nu are relevanţă împrejurarea că anumite acte de procedură sunt semnate numai de către client, în condiţiile în care legea impune ca şi în cazul în care actele de procedură sunt redactate exclusiv de către avocat, acestea să fie depuse la dosarul instanţei semnate numai de către parte, care îşi însuşeşte, astfel, conţinutul actelor de procedură.

Importanţa intereselor confruntate în cauză a fost deosebită. Miza procesului, cu evident "caracter lucrativ", a fost deosebită. În litigiul primar, cererea de chemare în judecată formulată de S. SA a avut ca obiect obligarea reclamantei la plata de daune interese în cuantum de 6.019.283,15 euro. În apel, pretenţiile SC S. SA s-au majorat de la suma de 6.019.283,15 Euro la suma de 13.719.942,31 Euro (cuantumul prejudiciului stabilit ipotetic de expertiza efectuată în cauză) - aproape dublul sumei pretinse la prima instanţă.

Litigiul s-a extins in ceea ce priveşte latura sa subiectivă. La 05.04.2012, a formulat cerere de intervenţie in interesul reclamantei SC M. SRL ,in calitatea sa de "garant", dar si de acţionar al reclamantei. Prin cererea de intervenţie litigiul s-a complicat deoarece intervenienta a "produs" dovada"preconcepţiei" litigiului în pretenţii (litigiul primar), în contextul situaţiei juridice create ca urmare a încheierii unei tranzacţii ignorate deliberat î ceea ce priveşte efectele ei juridice.

Toate aceste circumstanţe particulare au imprimat procesului o dinamică specifică.

La mai multe termene de judecată, la prima instanţă şi in apel, pentru rezolvarea unor chestiuni incidentale, instanţele au rămas în pronunţare şi au îndatorat la depunerea de concluzii scrise elaborate, pe probleme de drept noi, insuficient abordate doctrinar sau în jurisprudenţă.

Cazul a fost unul dificil, având în vedere problemele de drept ridicate în dosar, notorietatea, titlurile de profesori universitari ale avocaţilor apelantei - pârâte SC S. SA, vechimea în muncă, experienţa, reputaţia şi specializarea avocaţilor care au reprezentat S. SA în proces. Durata soluţionării litigiului a fost de 50 de luni de zile, respectiv de la 10.06.2011, data la care a fost introdusă cererea de chemare în judecată şi până la 29.09.2015, data la care a fost pronunţată Decizia irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a Civilă, nr. 1915/29.09.2015.

Notorietatea şi reputaţia profesională a avocatului F. G., vechimea în muncă şi experienţa profesională de asistenţă şi reprezentare în litigii, precum şi specializarea avocatului F. G. în materia dreptului procesual civil sunt de necontestat.

Este incorect ca resursele contractate pe baza regulilor profesionale ale avocaţilor si experţilor, folosite pentru o apărare validată cu titlu de adevăr judiciar in legătură cu pretenţii de mărimea celor care au fost deduse judecăţii de SC S. SA, în circumstanţe apte să expună prestigiul Băncii intr-un mediu concurenţial amplificat de atitudinea generala fata de sistemul bancar român, să fie estompate si să creeze un profit unei părţi de rea-credinţă, care în loc să recunoască apărările subscrisei, formulate si comunicate până la primul termen de judecată, a ales să irosească resursele adversarului (subscrisa am fost totdeauna parat şi intimat în litigiul primar) şi ale sistemului judiciar, iar prejudiciul încercat de subscrisa să nu fie reparat integral.

Probe: înscrisurile depuse în dosarul de fond.

Nu au fost administrate probe noi în apel.

Analizând motivele de apel, Curtea reține:

Nu sunt fondate criticile referitoare la necompetența teritorială a Tribunalului București.

Raportat la prevederile noului Cod de procedură civilă (art. 107 şi art. 113), în materia răspunderii civile delictuale sunt competente, din punct de vedere teritorial, mai multe instanțe, alegerea între acestea revenind reclamantului. Aşadar, regula înscrisă în art. 107 C.pr.civ. (cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel) se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial. Or, în cauză, în aplicarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C.pr.civ., competenţa teritorială, de soluţionare a cererilor care izvorăsc dintr-un fapt ilicit este alternativă între instanţa domiciliului pârâtului, instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta ilicită şi instanţa în raza căreia s-a produs prejudiciul, toate instanţele fiind deopotrivă competente să judece pricina. În aceste condiţii, dispozițiile art. 116 C.pr.civ. conferă reclamantului beneficiul alegerii instanței la care înțelege să introducă acțiunea, astfel că aceea instanță va deveni competentă să soluționeze litigiul cu care a fost investită.

Stabilirea competenței se realizează raportat la cererea de chemare în judecată, mai precis obiectul și cauza acesteia, astfel cum au fost stabilite de către reclamant și nu la apărările pârâtului și la modul în care se contestă pretențiile părții adverse. Or, drept cauză s-a indicat răspunderea civilă delictuală, ilicitul procesual. Dacă pretențiile se încadrau, în concret, în situația de fapt calificată juridic, aceasta ținea de temeinicia pretenției și nu de stabilirea competenței.

Cât privește considerentele sentinței civile nr. 161/F de stabilire a competenței, aprecierile trebuie raportate la limitele învestirii; printr-un astfel de act procedural nu se dau dezlegării în drept asupra obiectului și cauzei pretențiilor, instanța stabilind doar care dintre judecători este mai bine plasat în analiza cauzei conform dispozițiilor legale, observând că tot aceea instanță a arătat că suma de bani este inclusă de către reclamantă în cuantumul pretins cu titlu de cheltuieli de judecată. Deci, sentința analizează dosarul prin prisma incidentului ivit și nu a calificării cererii sau a unei părți a pretențiilor ca ținând de un raport civil contractual.

Concluzionând, se observă că raportat la caracterul autonom al unei astfel de cereri - în toate situațiile în care cheltuielile de judecată sunt solicitate printr-o acțiune separată, aceasta se înfățișează ca o cerere având caracter principal – și, raportat la temeiul acțiunii – ilicitul procesual, competența soluționării procesului se raportează la dispozițiile art. 107 coroborate cu art. 113 alin. (1) pct. 9 și 116 C.pr.civ., soluția Tribunalului sub acest aspect fiind corectă.

Nici criticile privind soluția prescripției nu pot fi primite.

Atât sub reglementarea Codului de procedură civilă de la 1865, cât și sub cea a actualului cod, se poate concluziona că cel care câștigă procesul – și care, din varii motive, fie nu solicită cheltuielile de judecată prilejuite de susținerea acestuia în chiar cursul procesului ori, deși le solicită, instanța omite să se pronunțe asupra lor –, poate formula acțiune în termenul general de prescripție de 3 ani de la soluționarea definitivă a litigiului care a fost sursa acestor cheltuieli.

Solicitate fiind pe cale principală, data facturilor nu prezintă relevanță în raport cu termenul de prescripție, cât timp la data emiterii acestora nu se născuse dreptul la acțiune, nu avusese loc pierderea procesului de către apelantă.

Într-adevăr, hotărârea primei instanțe era executorie, însă se reține că, în concret, aceasta nu stabilea obligația la plata unei sume de bani în sarcina apelantei, pentru a stabili drept punct de reper pentru curgerea termenului prescripției data pronunțării acestui act procesual. Oricum, chiar dacă ar fi conținut o asemenea obligație, în speță s-ar fi pus problema prescripție executării silite. Or, în speță, în discuție, este prescripția dreptului material la acțiune.

Tribunalul a respins în mod corect excepția prescripției, cât timp, dată fiind pretenția formulată-cheltuielile de judecată pe cale separată-era necesar a se aștepta finalizarea litigiului, neputând a se cunoaște înainte de acest moment soluția și dacă partea putea pretinde acoperirea prejudiciului și determinarea creanței pe cale separată.

Cât privește criticile referitoare la stabilirea în concret a cheltuielilor de judecată se reține faptul că art. 274 C.pr.civ., sub imperiul căruia s-a derulat litigiul care a determinat formularea prezentei pretenții nu stabilea în mod exhaustiv care erau cheltuielile de judecată, indicând în mod exemplificativ doar sumele care odată dovedite a fi efectuate în legătură cu litigiul, nu puteau fi reduse.

Se ține seama în analiza criticilor de vechiul cod de procedură cât timp litigiul s-a derulat sub imperiul acestuia; chiar dacă cererea a fost introdusă ulterior, pretenția poate fi formulată doar dacă legea în vigoare la momentul efectuării cheltuielilor dădea dreptul la pretinderea lor.

Nu se poate primi susținerea în sensul că suma rezultând din factura nr. – (..) are legătură cu activitatea de verificare a intimatei efectuate de către BNR, această susținere nerezultând din probele dosarului.

Se mai observă că la data de 28.06.2012 s-a depus raportul extrajudiciar (fila 20 și următoarele vol. IV dosar x - Tribunal), dar și solicitarea de a se efectua o adresă către BNR pentru a se afla rezultatul verificărilor întreprinse de instituție, cerere reiterată ulterior de două ori. Or, apare ilogic ca, fiind în posesia raportului, să se solicite ajutorul instanței pentru obținerea unei probe. De altfel, intimata a depus la dosar răspunsul BNR prin care se arată că raportul poate fi obținut doar la solicitarea instanței (fila 67-69 vol. IV dosarul x – Tribunal). Totodată se reține din contractul depus în fața primei instanțe că raportul extrajudiciar s-a realizat la solicitarea intimatei și nu se indică o relație cu activitatea de raportare către BNR.

În cuprinsul cererii introductive, reclamanta, în legătură cu această cheltuială, indică faptul că reprezintă oferirea de servicii de specialitate în cadrul litigiului, respectiv, auditarea modului în care B. a respectat legislația în relație de apelanta (fila 5 vol. I dosar. Tribunal), pentru ca în răspunsul la întâmpinare dar și în cuprinsul întâmpinării depuse în calea de atac să se indice oferirea de servicii de specialitate în cadrul litigiului, respectiv efectuarea expertizei contabile în calitate de expert parte). Însă expertiza a fost încuviințată în apel la data de 13.01.2013 (fila 174 vol. I dosar. X Curtea de Apel București) și nu în anul 2012 de către Tribunal. 

Cu toate acestea, și, chiar acceptând că susținerile contradictorii ale intimatei se datorează doar unei erori între scopul celor două plăți către E. &Y., nu rezultă legătura cu derularea litigiului, s-a dovedit doar efectuarea cheltuielii. Pentru a se pretinde această sumă, trebuia dovedită legătura cu litigiul derulat între părți.

Nu orice cheltuială, în speță cu un raport extrajudiciar, efectuată de parte doar la alegerea sa, apreciind că i-ar putea fi util într-un litigiu în curs și depusă la dosar este posibil să fie pusă în sarcina părții adverse, ci doar pe acelea necesare derulării procesului. Într-adevăr instanța a încuviințat proba cu înscrisuri la un termen anterior depunerii raportului într-o manieră generală, însă, după depunerea înscrisului nu s-au realizat ulterior dezbaterii din care să rezulte legătura cu cauza supusă  judecății. Nu s-a dovedit în concret necesitatea raportului de expertiză extrajudiciară în economia litigiului, sub acest aspect criticile urmând a fi valorificate, calea de atac admisă și înlăturată această sumă.

Cât privește suma achitată cu titlu de onorariu pentru expertul parte, încuviințarea participării acestuia a fost solicitată la termenul din data de 11.12.2013 în persoana doamnei expert R. S. I. (fila 182-183 vol. I dosar Curtea de Apel București).

Din înscrisul reprezentând obiecțiunile la raportul de expertiză realizat în apel apare și sigla E. &Y. SRL (fila 283 și urm vol. I dosar Curtea de Apel București), de unde se deduce legătura dintre această solicitare și suma pretinsă cu acest titlu, nefiind invocate alte motive de apel sub acest aspect.

Sub imperiul vechiului cod de procedură civilă nu era menționat expertul parte decât în situația realizării expertizei în condițiile art. 201 alin. (2). Însă nu trebuie ignorat că existau și dispoziții speciale în vigoare, respectiv 18 din O.G. nr. 2/2001 care stabilea că ”Partea interesată are dreptul să solicite ca pe lângă expertul tehnic judiciar numit să mai participe la efectuarea expertizei, pe cheltuiala acesteia, şi un expert tehnic judiciar sau un specialist, nominalizat de aceasta şi încuviinţat de organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, în calitate de consilier al părţii, din categoria persoanelor prevăzute la art. 11 - 14. Onorariul expertului tehnic judiciar sau al specialistului care participă la efectuarea expertizei în condiţiile alin. (1) este stabilit de parte şi de expert, de comun acord, în temeiul raporturilor contractuale dintre aceştia, şi este plătit acestuia de către partea care l-a nominalizat.”

Or, dispoziția specială în vigoare la data realizării expertizei, stabilea cu claritate persoana care suportă aceste cheltuieli.

Concluzia este mai clară din punctul de vedere al actualului text din procedura civilă care reglementează aceste cheltuieli. Chiar dacă nu era în vigoare la momentul efectuării cheltuieli, acesta se prezintă în realitate ca o reiterare a textelor anterioare care înglobează în același timp aspecte jurisprudențiale.

Art. 451 C.pr.civ. face referire la onorariul experților, în condițiile care experți aleși de parte și încuviințați de către instanță, au calitatea de consilier al părții [art. 330 alin. (5) C.pr.civ.], deci nu de expert, chiar dacă alegerea se poate face doar din lista experților și specialiștilor înscriși pe listele ținute de către Ministerul Justiției în condițiile legii. Deci legea procesuală face distincție între consilierul părți și expertul numit de instanță, art. 451 C.pr.civ. menționând doar onorariul ultimului dintre aceștia.

În aceste condiții, aceste motive urmează a fi admise și suma eliminată din cheltuielile de judecată.

Cât privește onorariul achitat reprezentantului convențional, într-adevăr, întâmpinarea în fața primei instanțe a fost formulată de către intimată prin reprezentanții săi (fila 259 și urm. vol. I dosar x - Tribunal), la termenul de judecată din data de 13.10.2011 și din data de 10.11.2011 intimata a fost reprezentată de către consilierul juridic (fila 131, 179 vol. II dosar x - Tribunal).

Nu se poate minimaliza amplitudinea serviciile avocațiale de care partea a beneficiat pe parcursul litigiului.

Astfel în fața Tribunalului acestea au constat în: reprezentarea convențională prin avocat la termenul din data de 24.11.2011 când s-au pus concluzii de către această parte asupra necesității existenței ambelor dosare pentru a se analiza excepția litispendenței (fila 180, 214 vol. II dosar x - Tribunal); la termenul din data de 26.01.2012 când s-a solicitat și acordat un termen pentru ca reprezentatul acestei părți să i-a cunoștință de dosarul x (fila 217 vol. II dosar x - Tribunal); la termenul din data de 16.02.2013 când s-au pus concluzii ample asupra a două excepții (fila 240-241 vol. II dosar x - Tribunal); la data de 05.04.2012 când s-au pus concluzii asupra cererii de intervenție accesorie (fila 273 și urm. vol. II dosar x - Tribunal); reprezentarea la termenul din data de 24.05.2012 când s-au discutat probele (fila 137 vol. III dosar x - Tribunal); la termenul din data de 28.06.2012 când au fost discutate tot probe (fila 63-64 vol. IV dosar x - Tribunal); la termenul din data de 04.10.2012 când au fost discutate probe (fila 177 - 178 vol. V dosar x - Tribunal); reprezentarea la termenul din data de 08.11.2012 când s-au formulat concluzii orale (fila 270 și urm. vol. V dosar x - Tribunal).

Activitatea a mai constat și în studiul dosarului la arhivă la data de 09.02.2012, formularea de concluzii scrise asupra unor excepții (fila 218, fila 233 și urm. vol. II dosar x - Tribunal); solicitarea de xerocopii la data de 30.03.2012 (fila 246 vol. II dosar x - Tribunal); studierea dosarului la data 26.05.2012 (fila 274 vol. III dosar x - Tribunal); solicitarea de xerocopii la data 19.06.2012 (fila 139 vol. III dosar x - Tribunal); depunerea de înscrisuri la data de 21.06.2018 (fila 140 și urm. vol. III dosar x - Tribunal formularea de cerere de probatorii scrise la data de 26.06.2012 (fila 19 vol. IV dosar x - Tribunal); xerocopii la data de 06.07.2012 (fila 66 vol. IV dosar x - Tribunal); studierea dosarului la data de 25.10.2012 (fila 182 vol. V dosar x - Tribunal); formularea de concluzii scrise la data de 14.11.2012 (fila 228 vol. V dosar x - Tribunal).

Pentru această fază s-a achitat suma de 162.221,8 lei la data de 23.11.2011 și suma de 161.529,84 lei la data de 29.12.2011.

În faza apelului partea a necesitat aceste servicii specializate pentru: reprezentarea pentru termenul din data de 26.06.2013 când s-a comunicat apelul, cauza amânându-se (fila 43 vol. I dosar Curtea de Apel București); formularea întâmpinării (fila 57 și urm vol. I dosar Curtea de Apel București); reprezentarea la termenul din data de 18.09.2013 când s-a depus întâmpinarea (fila 142 vol. I dosar Curtea de Apel București); reprezentarea la termenul din data de 13.11.2013 când s-au discutat probele (fila 174 vol. I dosar Curtea de Apel București); reprezentarea pentru termenul din data de 11.12.2013 când s-au pus concluzii asupra expertizei (fila 186 vol. I dosar Curtea de Apel București); reprezentarea pentru termenul din data de 22.01.2014 când s-a înlocuit expertul contabil (fila 196 vol. I dosar Curtea de Apel București); reprezentarea pentru termenul din data de 19.02.2014 când s-a acordat termen pentru depunerea expertizei (fila 200 vol. I dosar Curtea de Apel București); reprezentarea pentru termenul din data de 07.05.2014 când s-a discutat asupra raportului de expertiză și s-au pus concluzii asupra admisibilității cereri de majorarea a câtimii pretențiilor în apel (fila 263-265 vol. I dosar Curtea de Apel București); reprezentarea la termenul din data de 04.06.2014 (fila 45 vol. II dosar Curtea de Apel București); reprezentarea la termenul din data de 24.09.2014 (fila 176 vol. II dosar Curtea de Apel București); depunerea de concluzii scrise în apel la data de 26.09.2014 (fila 101 și urm. vol. II dosar Curtea de Apel București).

Pentru această fază s-a achitat suma de 84,088,74 lei la data de 02.07.2013 și suma de 82.213,9 lei la data de 22.08.2013.

În recurs activitatea avocatului a fost necesară pentru depunerea întâmpinării (fila 52 și urm. dosar Înalta Curte de Casație și Justiție) și reprezentarea la termenul de judecată a căii de atac (fila 82 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție).

Pentru această fază s-a achitat suma de 164,913 lei la data de 21.09.2015.

Interpretând literal şi raţional dispoziţiile legale, se reține că reducerea onorariului este o măsură permisă instanței când acesta este vădit disproporționat raportat la valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat ținând seama de circumstanțele cauzei, diminuarea neproducând efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

Dispozițiile legale nu impun judecătorului, obligaţia de a modifica onorariul (în sensul de cheltuieli de judecată la care partea căzută în pretenţii, va fi obligată) la însăşi contravaloarea muncii îndeplinite de avocat sau la valoarea pricinii, însă permite judecătorului să intervină la momentul la care apreciază că este necesar a se crea un echilibru între pretenţiile formulate şi munca depusă, însă aprecierea nu se realizează pentru fiecare act în parte așa cum pretinde apelanta, nici un text legal neimpunând acest lucru .

În lipsa a unor prevederi legale sau criterii jurisprudenţiale care să stabilească cert, matematic, care este valoarea optimă a onorariului (în sensul de cheltuială de judecată ce va fi acordată) pentru o anumită valoare a pricinii sau pentru o anumită muncă îndeplinită (contravaloare a muncii îndeplinite) de avocat, judecătorul nu va putea aprecia asupra unei asemenea modificări, decât în baza unor principii generale de drept care de altfel, stau la baza şi guvernează virtual, orice normă scrisă, precum ar fi: principiul echităţii, principiul rezonabilităţii. Toate aceste principii devin aplicabile în ceea ce priveşte munca îndeplinită de avocat, prin intermediul altor trei criterii subsecvente: al efectivităţii, al utilităţii şi al necesităţii activităţilor întreprinse de avocat (în sensul de activităţi/servicii precis determinate şi totodată, nesupraevaluate), deci ceea ce partea apelantă a invocat în apel respectiv cu luarea în considerare a realității, necesității și cuantumului rezonabil.

Urmează a se analiza aceste aspecte, activitatea efectuată coroborat cu ultimele 3 criterii indicate prin raportare la sumele achitate cu acest titlu, observând așa cum s-a indicat anterior că aprecierea este una general și nu matematică și subliniind că deși se invocă aspecte care conduc la ideea unei analize în concret a necesității fiecărui act de procedură efectuat de avocat sub aspectul utilității sale, a accepta această susținere ar însemna chiar a se ignora chiar specificitatea activității avocațiale –apărarea clientului chiar apelând la stratageme care nu converg întotdeauna scopului realizării justiție într-o manieră suplă, rapidă și eficientă.

Totodată se apreciază că activitatea reprezentantului convențional nu constă doar în participarea efectivă la ședință, ci și pregătirea dosarului pentru fiecare termen, studiul acestuia, aspect relevat și de prezența la arhivă a reprezentatului convențional, cel puțin în fața tribunalului. Totodată activitatea derulată presupune și o bază logistică, activitatea cabinetul avocatului presupune și alți angajați care asigură suport administrativ. Într-adevăr legea specială, Statutul profesiei, arată criterii în funcție de care părțile pot stabilii acest onorariu, așa cum indică și intimata, însă, în concret, toate acestea sunt supuse cenzurii instanței când se solicită cheltuieli de judecată părții adverse; spre exemplu, doar criteriul notorietății, fără analiza în concret a litigiului și a activității în ansamblu nu justifică un onorariu foarte ridica comparativ cu acela al unui alt avocat mai puțin cunoscut și care pledează în același tip de cauze.

Se reține că în faza fondului activitatea fost diversificată, durând circa un an și presupunând efectuarea în concret de acte procesuale, studiul dosarului în mod repetat  așa cum s-a reținut anterior. Se observă că obiectul dosarului a fost unul de o  complexitate de loc redusă, presupunând și cunoștințe de activitate bancară, pretenția ridicându-se la peste 6.000.000 de euro.

Însă, cu toate acestea suma totală de 323.751,64 lei apare disproporționată circumstanțelor concrete ale cauzei, faptului că anumite activități nu au reprezentat o complexitate deosebită, au fost doar 7 termene la care partea a fost reprezentată, s-a solicitat spre exemplu termen pentru studierea unui dosar, s-au dat termene pentru a se lua cunoștință de înscrisuri, au fost invocate excepții de către această parte, respinse de instanță.

Ținând cont de valoarea obiectului pricinii, a complexității și a activității necesare derulate în vederea realizării apărării, se apreciază că suma solicitată pentru această fază încalcă un raport de proporționalitate, apreciind că suma de 150.000 lei, corespunde criteriilor și aprecierilor anterioare coroborat cu motivele de apel formulate.

În faza apelului, se reține că din 10 termene, la unele dintre acestea cauza a fost amânată pentru a se lua cunoștință de întâmpinare, pentru înlocuirea expertului, pentru efectuarea raportului de expertiză sau pentru a se verifica taxa judiciară, aspect care nu a presupus o complexitate deosebită a activității avocațiale, motive pentru care ținând cont de toate cele indicate anterior se apreciază că suma de 100.000 lei corespunde activității depuse.

Pentru recurs, reținând în concret faptul că activitatea a presupus întocmirea întâmpinării și a susținere concluziilor, se apreciază că suma 50.000 lei corespunde unei sume rezonabile ce poate fi imputată părții adverse pentru activitatea integrală, ținând cont așa cum s-a indicat anterior de complexitatea activității avocațiale, inclusiv de studiul dosarului, de consultarea și consfătuirea cu clientului, elaborarea strategiei, valorii și complexității cauzei.

Concluzionând, urmează a fi respins apelul împotriva încheierii, admis apelul împotriva sentinței, schimbată în parte soluția, în sensul stabilirii sumei de 300.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și pe cale de consecință a taxei judiciar de timbru în cuantum de 6.605 lei, conform art. 477 C.pr.civ., observând totodată că spre deosebire de cererea de apel, în cadrul concluziilor nu s-au solicitat cheltuieli de judecată pentru această fază procesuală.

Domenii speta

Spete similare