Efectele deciziilor curții constituționale. achitare

EFECTELE DECIZIILOR CURȚII CONSTITUȚIONALE. ACHITARE

Așadar, cu toate că deciziile Curții Constituționale produc efecte doar pentru viitor, instanța de fond trebuia să țină seama de faptul că declararea neconstituționalității a intervenit în cursul desfășurării procesului penal. În această situație, în care norma procedural penală a fost supusă controlului și reconfigurării prin prisma constituționalității, cu un efect substanțial asupra caracterului penal al faptei din această cauză, aflată în curs de desfășurare, instanța de fond avea obligația să țină seama de rezultatul acestui examen de constituționalitate și să reevalueze situația de fapt prin prisma noii configurații constituționale a normei procedural penale, ajungând la concluzia că infracțiunea de mărturie mincinoasă nu ar mai fi fost comisă.

(Secţia I penală, decizia penală nr. 1567/A din data de 21 noiembrie 2018)

Prin sentinţa penală nr. 251/11.V.2018, din dosarul nr. 8241/740/2016, Judecătoria Alexandria, judeţul Teleorman:

În temeiul art. 396, alin. (1) şi alin. (2) C.pr.pen., l-a condamnat pe inculpatul S.I. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) şi alin. (2) lit. d) C.pen..

În temeiul art. 66 alin. (1), C.pen., i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe perioada de 3 ani şi 6 luni.

În temeiul art. 91, C.pen., a dispus suspendarea executării sub supraveghere, pe durata termenului de supraveghere de 3 ani şi 6 luni, conform art. 92, C.pen..

Conform art. 68, alin. (1), lit. b) C.pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 93, alin. (1) C.pen., a stabilit ca inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile de supraveghere:

a) de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele stabilite de acesta;

b) de a primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) de a anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) de a comunica schimbarea locului de muncă;

e) de a comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă,

În temeiul art. 94, alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93, alin. (1), lit. c) - e), C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman.

În temeiul art.404, alin. (2), C.pr.pen., raportat la art. 93, alin. (3), C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe perioada de 100 de zile, fie în cadrul Primăriei Zimnicea, fie în cadrul Primăriei Pietroşani, judeţul Teleorman, după cum va stabili consilierul de probaţiune.

În temeiul art. 404, alin. (2), C.pr.pen., raportat la art. 91, alin. (4), C.pen. şi art. 96, C.pen., i-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor ori în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 397, alin. (1), C.pr.pen., raportat la art. 1349, C.civ., coroborat cu dispoziţiile art. 25, alin. (1), C.pr.pen., a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă (nota Curții: nu se indică partea civilă).

În temeiul art.274, alin. (1), C.pr.pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Prin încheierea de ședință nr. 929/14.IX.2017, din dosarul nr. 8241/740/2016/a1, Judecătorul de Cameră preliminară, în temeiul art. 346 alin. (1), C.pr.pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei de judecată, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecăţii.

Instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul din data de 16.XII.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, din dosarul nr. 1603/P/2015, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului S. (fostă D.) I., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) C.pen..

Pe situația de fapt, a reținut că inculpatul S. (fost D.) I., prin declarația sa din data de 20.V.2014, în calitate de martor, în dosarul de urmărire penală nr. 211/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, privind comiterea de către inculpatul S. I.-A. a infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 C.pen., raportat la art. 188 - art. 189 lit. e), C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen., a susținut că, pe data de 3.V.2014, inculpatul, concubinul său, a efectuat diferite activităţi agricole şi în gospodărie, iar, în jurul orei 21,00, s-a aflat în locuinţă, unde a rămas până a doua zi dimineaţa, când a părăsit domiciliul, în jurul orei 11,30-11,45. Pe urmă, la cercetarea judecătorească în dosarul nr. 3107/87/2014 al Tribunalului Teleorman – Secția penală, şi-a menţinut declaraţiile din cursul urmăririi penale.

Prin sentinţa penală nr. 63/24.V.2016, din dosarul nr.3107/87/2014, Tribunalul Teleorman – Secția penală l-a condamnat pe inculpatul S. I.-A. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 32, C.pen., raportat la art. 188 - art. 189, lit. e), C.pen., cu aplicarea art. 41, alin. (1), C.pen., și a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă L. A.-M., obligându-l pe inculpat să-i plătească suma de 30.000 lei, despăgubiri civile, din care suma de 10.000 lei reprezintă daune materiale, iar suma de 20.000 reprezintă daune morale. Prin decizia penală nr. 1.491/A/10.X.2016, din dosarul nr. 3107/87/2014 (2172/2016), Curtea de Apel Bucureşti – Secția I penală a desfiinţat, în parte, sentinţa penală şi a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 32, C.pen., raportat la art.188-art.189, lit. a) și e) C.pen., cu aplicarea art. 41, alin. (1), C.pen. și art.19 din Legea nr. 682/2002, cu majorarea cuantumului daunelor morale de la suma de 20.000 lei la suma de 50.000 lei. În considerentele deciziei penale, s-a constatat nesinceritatea martorului D. E., concubina inculpatului S. I.-A., care a arătat, în faţa instanţei de fond, că în noaptea respectivă inculpatul se afla acasă, fără să fi părăsit incinta curţii.

În motivare, a arătat că inculpatul nu a spus adevărul în declaraţia sa din data de 20.V.2014, în faţa organelor de urmărire penală, din dosarul nr. 211/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, după cum rezultă, cu claritate, din împrejurarea că inculpatul S. I.-A. a fost condamnat definitiv pentru infracţiunea prevăzută de art. 32, C.pen., raportat la art. 188 - art.189, lit. a) și e), C.pen., cu aplicarea art. 41, alin. (1), C.pen., comisă pe data de 3/4.V.2014, noaptea, astfel că este mincinoasă afirmaţia sa, conform căreia concubinul său se afla în locuinţa acestora în noaptea respectivă. Afirmaţiile mincinoase au fost făcute într-o cauză penală în legătură cu împrejurări esenţiale ale cauzei care constituia dosarul nr.211/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.

A mai arătat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 273, alin. (3) C.pen., întrucât inculpatul, în primul rând, nu şi-a retras niciodată, în mod real, mărturia, iar afirmaţia sa din data de 13.XII.2016, conform căreia nu ştie dacă inculpatul S. I.-A. s-a ridicat şi a plecat în timpul nopţii, a fost făcută la mult timp după punerea în mişcare a acţiunii penale în dosarul nr. 211/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman şi, chiar, după condamnarea inculpatului.

Prin Decizia nr. 562/2017, publicată în Monitorul Oficial pe data de 23.X.2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art.117, alin. (1), lit. a) şi lit. b) C.pr.pen., care exclude de la dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, este neconstituţională. În motivare, se arată că raţiunea dreptului de a refuza să declare în calitate de martor al persoanelor enumerate în art. 117, alin. (1), lit. a) şi lit. b) C.pr.pen. rezidă în ocrotirea sentimentelor de afecţiune pe care soţul, fostul soţ, ascendenţii sau descendenţii, fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului le pot avea faţă de aceştia din urmă, aşa încât problema de conştiinţă cu care se confruntă persoanele enumerate în norma procesual penală respectivă justifică scutirea acestora de la obligaţia civică de a da probe într-un proces penal. Reglementând dreptul acestora de a refuza să fie audiate în calitate de martor împotriva unei rude, soţ/fost soţ, legiuitorul a recunoscut valoarea socială a acestor relaţii în societate şi a urmărit să împiedice martorii să se confrunte cu dilema morală de a alege între a da declaraţii, conforme cu adevărul, cu riscul periclitării vieţii de familie, ori a da declaraţii, neconforme cu adevărul, în scopul protejării vieţii de familie, dar cu riscul condamnării pentru mărturie mincinoasă.

A arătat că organele de urmărire penală nu puteau să prevadă, în anul 2014, că ulterior, în anul 2017, Curtea Constituţională va face constatarea expusă. Prin urmare, nu aveau un temei în drept pentru a-i aduce la cunoştinţă inculpatului că ar putea să refuze să fie audiat ca martor. Cu toate acestea, la momentul declaraţiei, inculpatul s-a confruntat cu dilema morală de a alege între a da declaraţii, conforme cu adevărul, cu riscul periclitării vieţii de familie, ori a da declaraţii, neconforme cu adevărul, în scopul protejării vieţii de familie, dar cu riscul condamnării pentru mărturie mincinoasă, aşa cum a reţinut Curtea Constituțională. Prin urmare, deşi a fost obligat să declare ca martor, inculpatul s-a confruntat cu dilema morală respectivă, alegând cea de-a doua variantă. Această situaţie vine să atenueze din gravitatea faptei penale, prin componenta subiectivă.

Referitor la încadrarea juridică a faptei penale, a constatat că mărturia mincinoasă a fost făcută în legătură cu o faptă penală pentru care legea prevede închisoarea de 10 ani sau mai mare, respectiv infracţiunea prev. de art. 32, C.pen., raportat la art. 188 - art.189, lit. a) și e), C.pen., astfel că a reținut dispozițiile art. 273, alin. (1) şi alin. (2) lit. d) C.pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei închisorii, a avut în vedere dispoziţiile art.74, C.pen., și anume gravitatea faptei penale, prin încercarea de a ascunde adevărul într-o cauză privind infracțiunea de tentativă la omor calificat, inculpata era, la data de 20.V.2014, concubina lui S. I.-A., iar, ulterior, pe data de 27.VII.2016, a devenit soţia acestuia, nu are antecedente penale și nu a recunoscut săvârșirea faptei penale, insistând că nu a minţit, deși soțul său a fost condamnat, astfel că i-a aplicat pedeapsa închisorii orientată spre mediul special prevăzut de lege.

Sub aspectul executării, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91, C.pen., privind suspendarea sub supraveghere, respectiv pedeapsa aplicată este mai mică de 3 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii și şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, prin declaraţia din data de 13.XII.2016, din cursul urmăririi penale. A mai ținut seama de situaţia problematică în care inculpatul s-a aflat, din punct de vedere subiectiv la momentul mărturiei mincinoase, fiind, în mod vădit, pus într-o situaţie dificilă, de a spune un adevăr care ar fi afectat grav relaţia cu concubinul său. Faptul că a minţit, nu-l exonerează de răspunderea penală, însă fapta penală este mai puţin gravă.

Pe latură civilă, a reținut că L. A.-M. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei, daune morale, întrucât, din cauza declaraţiilor mincinoase, i s-a creat temerea că inculpatul S. I.-A. ar fi putut să scape de răspunderea penală.

A arătat că infracţiunea de mărturie mincinoasă este o infracţiune contra înfăptuirii justiţiei, prin urmare împotriva Statului Român, și nu împotriva vreunei persoane fizice. De asemenea, mărturia mincinoasă nu şi-a produs efectul urmărit, inculpatul fiind condamnat. Ca atare, nu a identificat vreun prejudiciu cauzat părții civile, prin mărturia mincinoasă. În plus, chiar dacă un astfel de prejudiciu ar exista, nu există o vinovăţie a inculpatului care să justifice angajarea răspunderii civile delictuale. Nu rezultă că inculpatul a intenţionat să-i cauzeze un prejudiciu părții civile sau că, măcar, a avut reprezentarea că ar putea-o prejudicia. Ceea ce a urmărit inculpatul a fost evitarea condamnării concubinului său şi împiedicarea înfăptuirea justiţiei, nu să o prejudicieze pe partea civilă L. A.-M.. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel că acțiunea civilă este neîntemeiată.

În termen legal, au declarat apel de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, pentru nelegalitatea laturii penale, și inculpatul S. (fostă D.) I., pentru nelegalitatea condamnării.

Pe data de 9.X.2018, a fost înregistrat apelul declarat de partea civilă L. A.-M., trimis prin fax pe aceeași dată.

În motivarea în scris și orală a apelului, Ministerul Public a susținut că instanța de fond, în mod nelegal, nu a stabilit în sarcina inculpatului una dintre obligațiile de la art. 93, alin. (2), C.pen., care nu au caracter facultativ, ci obligatoriu.

În motivarea în scris și orală a apelului, apelantul-intimat-inculpat a susținut, în principal, că, la momentul la care a dat declaraţie, avea calitatea de concubină a inculpatului S. I.-A., iar art.117 din Codul de procedură nu includea concubinii în categoria persoanelor care au dreptul să refuze să depună mărturie, ulterior modificat, prin decizia nr. 562/19.IX.2017 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că inclusiv concubinii fac parte din această categorie, intenţia legiuitorului constând în a nu pune o persoană în situaţia de a opta între afectarea vieţii de familie şi de a nu spune adevărul, raportat la relaţiile de afecţiune, şi, prin urmare, de a fi supus riscului unei condamnări, precum s-a întâmplat în acest caz. A arătat că, deși decizia nr.562/19.IX.2017 a Curții Constituționale a apărut ulterior, este aplicabilă decizia nr.651/25.X.2018 a Curţii Constituţionale, prin care a fost declarată neconstituţională soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 C.pen., astfel că deciziile Curţii Constituţionale trebuie să fie asimilate, din punctul de vedere al efectelor, cu legea penală de dezincriminare, așa încât, în acest caz, fapta a fost dezincriminată, deoarece, la momentul respectiv, nu a avut posibilitatea să refuze să depună mărturie.

De asemenea, lipsește scopul sau urmarea imediată, raportat la art. 273, alin. (3), C.pen., conform căruia există o cauză de nepedepsire dacă revine asupra declaraţiei, înainte să se fi pronunţat o soluţie, ca urmare a mărturiei mincinoase. Ori, hotărârea de condamnare în dosarul în care a dat declarația nu a fost afectată în nici un fel.

A solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și, rejudecând în fond, în principal, achitarea sa, în temeiul art. 16, alin. (1), lit. h), C.pr.pen., întrucât există o cauză de nepedepsire, raportat la deciziile Curţii Constituţionale, nefiind o situaţie juridică expres prevăzută de lege, dar care poate fi asimilată, iar, în subsidiar, reţinerea acestei împrejurări ca fiind circumstanţă atenuantă, cu efectul reducerii pedepsei închisorii sau amânării aplicării pedepsei, avându-se în vedere faptul că nu are antecedente penale.

La termenul de judecată din data de 9.XI.2018, Curtea a pus în discuție tardivitatea apelului declarat de apelantul-intimat-parte civilă L. A.-M.

Analizând actele şi lucrările dosarelor, precum şi sentinţa penală apelată, atât din punct de vedere al motivelor de nelegalitate și de netemeinicie invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 417, alin. (2) C.pr.pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a apreciat că doar apelul formulat de apelantul-intimat-inculpat este fondat, iar apelul declarat de apelantul-intimat-parte civilă L. A.-M. este tardiv.

Întregul raționament juridic al instanței de fond, care a condus către condamnarea inculpatului, este eronat. Prin urmare, împrejurarea că inculpatul, la momentul declarațiilor de la urmărirea penală, avea relații asemănătoare relațiilor dintre soţi cu inculpatul în altă cauză S. I.-A. nu a constituit temei al achitării, ci o împrejurare ușurătoare, în cadrul criteriilor generale de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 74, alin. (1) C.pen.. A constatat că prima instanță, deși a avut în vedere considerentele Deciziei nr.562/19.IX.2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial pe data de 23.X.2017, a făcut o greșită aplicare a legii.

Curtea a constatat că elementul material al infracțiunii de mărturie mincinoasă, în varianta simplă de la art. 273, alin. (1) C.pen., constă în acțiunea de face afirmații necorespunzătoare adevărului ori în omisiunea de a declara tot ceea ce știe cu privire la fapte sau împrejurări esențiale. Locul în care s-a aflat inculpatul în altă cauză S. I.-A. în noaptea de 3/4.V.2014, când a avut loc tentativa la omor calificat asupra persoanei vătămate L. A.-M. din cauza penală respectivă, constituie o împrejurare esențială. Prin urmare, inculpatul S. (fostă D.) I., la momentul la care a declarat, ca martor, în dosarul de urmărire penală nr. 211/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, nu avea posibilitatea legală de a refuza să depună mărturie, motivând că avea relații asemănătoare relațiilor dintre soţi cu inculpatul S. I.-A. din cauza penală respectivă. În această situație, inculpatul avea opțiunea fie de a declara adevărul, riscând deteriorarea sau ruperea relațiilor sale sentimentale, fie de a declara mincinos, susținând o situație faptică necorespunzătoare realității ori ascunzând ceea ce știa. Prin urmare, inculpatul s-a aflat în situația inacceptabilă de a produce un sacrificiu, unica sa opțiune fiind doar între sacrificarea vieții afective ori sancționarea sa penală. Inculpatul a ales să nu sacrifice viața sa sentimentală cu persoana care, între timp, i-a devenit soț și, deci, să mintă, afirmând că inculpatul, concubinul său, împreună cu care locuia, s-a aflat în casă, pe toată durata nopții în care a avut loc fapta penală.

Însă, prin Decizia nr. 562/19.IX.2017, Curtea Constituțională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 117, alin. (1) lit. a) şi lit. b) C.pr.pen., care exclude de la dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, este neconstituţională, considerând că intenția legiuitorului, în reglementarea expresă a unor categorii de persoane care au dreptul să refuze să declare ca martori, a constat în ocrotirea sentimentelor de afecţiune în cazul acestora și în a-i împiedica să se confrunte cu dilema morală de a alege între a da declaraţii, conforme cu adevărul, cu riscul periclitării vieţii de familie, ori a da declaraţii, neconforme cu adevărul, în scopul protejării vieţii de familie, dar cu riscul condamnării pentru mărturie mincinoasă. Așadar, cu toate că deciziile Curții Constituționale produc efecte doar pentru viitor, instanța de fond trebuia să țină seama de faptul că declararea neconstituționalității a intervenit în cursul desfășurării procesului penal. În această situație, în care norma procedural penală a fost supusă controlului și reconfigurării prin prisma constituționalității, cu un efect substanțial asupra caracterului penal al faptei din această cauză, aflată în curs de desfășurare, instanța de fond avea obligația să țină seama de rezultatul acestui examen de constituționalitate și să reevalueze situația de fapt prin prisma noii configurații constituționale a normei procedural penale, ajungând la concluzia că infracțiunea de mărturie mincinoasă nu ar mai fi fost comisă. Curtea a apreciat că nu se poate trece cu vederea peste constatarea Curții Constituționale, chiar dacă este ulterioară comiterii faptei penale, cu motivarea pur teoretică, potrivit căreia deciziile Curții Constituționale produc efecte doar pentru viitor. Independent de configurația legislativă de la momentul luării declarației de martor și de împrejurarea că neconstituționalitatea a fost constată ulterior, modificarea intervenită în timpul desfășurării procesului penal trebuie să-și producă efectele. Ca atare, Curtea a constatat că declarațiile date de inculpat, în cursul urmăririi penale, în dosarul de urmărire penală nr.211/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, sunt rezultatul unei constrângeri legislative, care a fost, între timp, înlăturată, astfel că, în actuala configurație a legii procesual penale, inculpatul, în situația în care și-ar fi păstrat calitatea de concubin și nu ar fi devenit soț pe data de 27.VII.2016, ar fi beneficiat de dreptul de a refuza să declare. Prin urmare, la data comiterii faptei, voința sa a fost alterată, prin inexistența posibilității de a refuza să declare.

Cât privește apelul declarat de apelantul-intimat-parte civilă L. A.-M., a constatat că dovada de comunicare a minutei sentinței penale poartă data de 17.V.2018 (fila 76, dosar de fond), iar apelul a fost trimis prin fax și înregistrat pe data de 9.X.2018, evident cu mult peste termenul de 10 zile, care curge de la data comunicării copiei minutei, prevăzut de art. 410, alin. (1), C.pr.pen..

În consecință, Curtea, în temeiul art. 421, punctul 2, lit. a) C.pr.pen., a admis apelul formulat de apelantul – intimat - inculpat S. (fostă D.) I. împotriva Sentinţei penale nr.251/11.V.2018 a Judecătoriei Alexandria, judeţul Teleorman, din dosarul nr.8241/740/2016, pe care a desființat-o, în totalitate, şi, rejudecând pe fond:

În temeiul art. 396, alin. (5), C.pr.pen., raportat la art.16, alin. (1), lit. b) teza I, C.pr.pen., a achitat pe inculpatul S. (fostă D.) I., pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în variantă agravată, prev. de art. 273, alin. (1) şi alin. (2) lit. d) C.pen..

În temeiul art. 25, alin. (5), C.pr.pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă, formulată de partea civilă L. A.-M.

În temeiul art. 276, alin. (6) C.pr.pen., a respins, ca neîntemeiată, solicitarea părţii civile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 275, alin. (3), C.pr.pen., a constatat că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare în fond avansate de acesta.

În temeiul art. 421, pct. 1, lit. b), C.pr.pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În temeiul art. 421, pct. 1, lit. a) C.pr.pen., a respins, ca tardiv, apelul declarat de apelantul – intimat - parte civilă L. A.-M. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Domenii speta

Spete similare