Redeschiderea procesului penal

Sentinţă penală 40/2018 din 01.03.2018


Pe rol judecarea cauzei Penale privind persoana condamnată F R având ca obiect redeschiderea procesului penal (la judecarea în lipsă) (art.466 NCPP) -.

……………………………………………………………………………………

 

TRIBUNALUL

Pe rolul Tribunalului Vaslui la nr. 86/89/2018, a fost înregistrată solicitarea formulată de condamnata F.R., privind redeschiderea procesului penal judecat în lipsa sa de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. …, prin care s-a dispus prin sentinţa penală nr. …, rămasă definitivă prin neapelare la data de 18.06.2007, condamnarea pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. b cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi b, art. 76 alin. 1 lit. b CP 1968, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, care a fost suspendată conf. art. 81 şi următoarele CP 1968.

Condamnata invocă faptul că nu a cunoscut de existenţa acestui proces penal la Tribunalul Vaslui şi totodată, Tribunalul Vaslui nu s-a pronunţat şi motivat cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii şi faptul că aceasta nu se face vinovată de comiterea acesteia, fiind pe nedrept condamnată în lipsă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Conform art. 466 alin. 1 NCPP, persoana condamnată definitiv, judecată în lipsă, poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat la cunoştinţă prin orice notificare oficială, că s-a desfăşurat un proces penal împotriva sa.

Condamnata la data de 06.12.2017, a depus o cerere prin avocat ales, de eliberare a unor copii de pe dosarul nr. … al Tribunalului Vaslui, care i-au fost înmânate în acea zi avocatului ales, cu delegaţie la dosar …

Ulterior, avocatul ales al condamnatei a depus prezenta cerere la data de 17.01.2018 la Tribunalul Vaslui împreună cu delegaţia de avocat ales al acesteia.

Termenul prin care condamnata, prin avocat ales, a luat la cunoştinţă de condamnarea sa la Tribunalul Vaslui, a depăşit astfel termenul legal de o lună prevăzut în mod expres de art. 466 alin. 1 NCPP.

Mai mult decât atât, pe parcursul fazei de cercetare judecătorească, condamnata a fost asistată de apărător ales, care la fila 74 dosar Tribunalul Vaslui, are delegaţie de avocat ales, semnată de chiar condamnată, în calitate de inculpată la acel moment, ceea ce indică faptul că aceasta avea la cunoştinţă de procesul penal de la Tribunalul Vaslui, unde avea calitatea de inculpată.

Pe parcursul procesului de la Tribunalul Vaslui, condamnata a fost citată la domiciliul său, chiar şi cu mandat de aducere, cât şi prin afişare. Conform art. 70 alin. 4 CPP 1968, inculpatul are obligaţia de a anunţa orice schimbare de locuinţă, domiciliu.

La acel moment, însă, condamnata, în calitate de inculpată, nu a anunţat Tribunalul Vaslui schimbarea de domiciliu, ea plecând în străinătate la o adresă necunoscută, fiind găsită la acel domiciliu bunica inculpatei, …., care s-a angajat să o anunţe pe aceasta de procesul penal de la Tribunalul Vaslui, unde avea calitatea de inculpată. Ulterior, mama inculpatei, …., a declarat agentului de poliţie însărcinat cu aducerea inculpatei …. la Tribunalul Vaslui, că aceasta a plecat în străinătate şi nu mai cunoaşte nimic de aceasta şi nu poate lua legătura cu ea, efectuându-se ulterior citarea lui F.R. la uşa instanţei, prin afişare ( locul comiterii infracţiunii de tâlhărie), art. 177 alin. 4 CPP 1968.

La fila nr. 81 dosar fond Tribunalul Vaslui, inculpata a depus un memoriu, scris de mână, în nume personal, unde îşi indică, din nou acelaşi domiciliu la care fusese citată anterior ca inculpată ( jud…….), prin care aceasta recunoaşte infracţiunea de care este acuzată, indicând că nu se sustrage de la judecată şi că a plecat în străinătate la muncă ( fără a indica noul domiciliu), ceea ce atestă luarea la cunoştinţă personal de procesul penal.

În cursul urmăririi penale, inculpata a dat declaraţii personal, despre infracţiunea reţinută în sarcina sa, aducându-i-se la cunoştinţă calitatea de inculpată şi prezentându-i-se materialul de urmărire penală de procuror la data de 10.08.2006, astfel încât condamnata a luat la cunoştinţă în acel moment în mod integral de dosarul de urmărire penală, ceea ce indică faptul că aceasta cunoştea care este situaţia sa juridică în concret, la acel moment.

Ulterior, în dosarul nr. …… al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, unde avea din nou calitatea de învinuită, la data de 08.09.2006, condamnata declară personal, că are la cunoştinţă de materialul de urmărire penală din dosarul nr. …. al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, unde era inculpată pentru infracţiunea de tâlhărie, pentru care în prezent solicită redeschiderea procesului penal întrucât nu a avut cunoştinţă de acesta.

Declaraţia condamnatei în dosarul  nr. …. al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, din data de 08.09.2006 indică ca şi domiciliu mun. …., locul unde la data de 19.08.2006 a fost citată de Tribunalul Vaslui ca inculpată în dosarul unde solicită redeschiderea, ceea ce atestă că citaţia emisă de Tribunalul Vaslui şi afişată la domiciliul acesteia a fost luată la cunoştinţă, inculpata nefiind plecată la acel moment din ţară şi locuind în continuare la acea adresă, unde fusese citată în calitate de inculpat de Tribunalul Vaslui.

În dosarul de la Curtea de Apel Iaşi, unde se judeca recursul declarat de inculpata … împotriva deciziei penale nr. … a Tribunalului Vaslui exista o cerere de declarare a recursului formulată personal de aceasta la data de 28.06.2008, unde indică locul unde doreşte să fie citată şi anume la sediul profesional al avocatei angajată de aceasta pentru Curtea de Apel Iaşi.

Declaraţia de recurs a lui F. R., aşa cum am indicat  anterior, este semnată personal de aceasta, ceea ce indică faptul  că a luat la cunoştinţă de sentinţa penală nr. … a Judecătoriei Vaslui, cât şi de decizia penală nr. … a Tribunalului Vaslui, unde se indică faptul că se anulează beneficiul suspendării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată de Tribunalul Valsui prin sentinţa penală nr. …, rămasă definitivă prin neapelare şi a cărei anulare se solicită de condamnată prin prezenta cerere de redeschidere a judecăţii acestei cauze penale, ca urmare a faptului că nu a luat la cunoştinţă că s-a desfăşurat acest proces penal împotriva sa.

Instanţa de recurs a citat inculpata recurentă la sediul profesional al avocatului ales a inculpatei, pe care l-a indicat personal în cererea de recurs formulată.

Anterior, la Tribunalul Vaslui condamnata a declarat personal, printr-o cerere apel împotriva sentinţei penale nr. … a Judecătoriei Vaslui, ceea ce indică la fel, faptul că aceasta cunoştea şi de condamnarea de la Tribunalul Vaslui, care fusese anulată, conform acestei sentinţe penale a Judecătoriei Vaslui.

Şi la Tribunalul Vaslui la judecata apelului, condamnata în calitate de inculpată-apelantă, a avut avocat ales, ceea ce indică faptul că a ştiut de existenţa acestui proces penal şi de soluţia dată de Judecătoria Vaslui cu referire la sentinţa penală a Tribunalului Vaslui faţă de care se solicită redeschiderea procesului penal.

Avocata aleasă a inculpatei de la judecata apelului declarat de aceasta la Tribunalul Vaslui a depus o solicitare la arhiva Tribunalului Vaslui prin care a cerut copii de actele de la dosarul de urmărire penală al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui dar şi de la Judecătoria Vaslui, unde se face referire la sentinţa penală a Tribunalului Vaslui, faţă de care se solicită redeschiderea procesului penal şi care era menţionată în sentinţa penală a Judecătoriei Vaslui, atacată cu calea ordinară a apelului.

Condamnata, prin avocat ales, la data de 07.11.2016, a formulat o contestaţie la executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată de Judecătoria Vaslui prin sentinţa penală nr. …, rămasă definitivă prin decizia penală nr. … a Curţii de Apel Iaşi, prin care se solicită constatarea împlinirii termenului de prescripţie a acestei pedepse. Contestaţia la executare a fost întocmită de avocatul ales al condamnatei în numele acesteia, având împuternicire la dosarul cauzei, ceea ce indică faptul că această condamnată a avut la cunoştinţă de conţinutul sentinţei penale nr. … a Judecătoriei Vaslui, care face referire şi la condamnarea de la Tribunalul Vaslui, care se cere a fi rejudecată.

Comunicarea sentinţei penale nr. … a Tribunalului Vaslui  faţă de condamnată s-a efectuat la domiciliul acesteia, indicat de aceasta în declaraţiile date la urmărirea penală, cât şi ca urmare a faptului că aceasta figura în evidenţele legale la acea adresă că locuieşte. Această comunicare a sentinţei penale de condamnare echivalează cu o notificare oficială aşa cum prevede art. 466 alin. 1 NCPP, condamnata fiind înştiinţată de soluţia Tribunalului Vaslui.

Dispoziţiile art. 177 CPP 1968 aplicabile la acea dată indică clar unde se face citarea persoanelor, fiind respectate întru totul aceste proceduri de citare, dispunându-se şi citarea acesteia, conf. art. 4 al acestui articol, prin afişare la uşa consiliului local al mun. Vaslui, locul comiterii infracţiunii de tâlhărie.

Citarea condamnatei la Tribunalul Vaslui în calitate de inculpată s-a efectuat şi conform art. 179 alin. 1 CPP 1968, fiind înmânată citaţia mamei inculpatei, cât şi bunicii acesteia, persoane care locuiau cu aceasta la adresa indicată în acel moment de inculpată.

Condamnata, în calitate de inculpată, a fost citată la Tribunalul Vaslui şi conform art. 184 alin. 1 ind. 2 şi 3 CPP 1968, aceasta nefiind găsită acasă  de fiecare dată, însă au fost înştiinţate despre procesul de la Tribunalul Vaslui rudele apropiate ale acesteia, care locuiau la aceeaşi adresă cu aceasta, fiind întocmite procese-verbale de agentul procedural conf. art. 184 alin. 3 CPP 1968, fiind astfel respectate întru totul dispoziţiile legale referitoare la mandatul de aducere.

Conform procesului-verbal de predare-primire din data de 03.05.2017 întocmit de agenţi ai autorităţilor româneşti şi anume IGPR-Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională şi ANP- Penitenciarul Rahova, cu ocazia predării condamnatei din Marea Britanie autorităţilor române în vederea executării pedepsei închisorii nr… emis de Judecătoria Vaslui şi în care condamnata are în prezent o întrerupere a executării pedepsei închisorii, se indică faptul că personal, i s-a înmânat acestei condamnate o copie de pe mai sus indicatul mandat, pe care aceasta l-a semnat personal, luând astfel la cunoştinţă din nou de condamnarea dispusă de Tribunalul Vaslui, prin sentinţa penală nr. …, rămasă definitivă prin neapelare la data de 18.06.2007 pentru comiterea unei infracţiuni de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. b CP 1968.

Acest proces-verbal trimis Tribunalului Vaslui de Penitenciarul Bacău, unde condamnata şi-a executat doar în parte pedeapsa aplicată de Judecătoria Vaslui prin sentinţa penală nr. …, rămasă definitivă prind decizia penală nr. …a Curţii de Apel Iaşi, indică aşadar, luarea la cunoştinţă, sub semnătură personală în prezenţa a doi oficiali ai autorităţilor competente româneşti, ANP- Penitenciarul Rahova, respectiv IGPR-Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, de condamnarea de la Tribunalul Vaslui, unde se cere redeschiderea procesului penal de condamnată, cerere introdusă prin avocat ales, la data de 17.01.2018, conform art. 466 NCPP şi următoarele.

Astfel, se va admite excepţia tardivităţii cererii de redeschidere a procesului penal formulată de condamnata …, …., conform art. 466 şi următoarele C.pr.pen., invocată din oficiu de instanţa de judecată, conf. art. 469 alin. 1 lit. a teza a I-a, raportat la art. 268 alin. 1 N.C.pr.pen.

În baza art. 469 alin. 4 N.C.pr.pen.  se va dispune respingerea ca tardivă a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate …, referitoare la condamnarea acesteia de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. …, rămasă definitivă prin neapelare la data de 18.06.2007 a Tribunalului Vaslui, în dosarul nr. …

Se va lua act că persoana condamnată a fost asistată de avocat ales.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va fi obligată condamnata …. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia tardivităţii cererii de redeschidere a procesului penal formulată de condamnata …, …. invocată din oficiu de instanţa de judecată, conf. art. 469 alin. 1 lit. a teza a I-a, raportat la art. 268 alin. 1 N.C.pr.pen.

În baza art. 469 alin. 4 N.C.pr.pen. dispune respingerea ca tardivă a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate …., referitoare la condamnarea acesteia de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. …, rămasă definitivă prin neapelare la data de 18.06.2007 a Tribunalului Vaslui, în dosarul nr. …

Ia act că persoana condamnată a fost asistată de avocat ales.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă condamnata … la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.