Contestaţie act administrativ fiscal.

Pe rol la ordine fiind pronunţarea  cauzei civile în contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamantul ………..,  în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui şi  Direcţia Generală  Regională a Finanţelor Publice Iaşi, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal.

………………………………………………………………………..

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile  de faţă, constată următoarele; 

 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de ……… reclamantul  …… a chemat în judecată în calitate de pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi  Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui, solicitând:

-constatarea nulităţii Deciziei nr…. decembrie 2016 emise de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin care s-a respins contestaţia înregistrată sub nr….. împotriva Deciziei de răspundere solidară nr………. emise de către A.J.F.P.- Vaslui;

-în subsidiar, anularea Deciziei nr…… decembrie 2016 emise de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin care s-a respins contestaţia înregistrată sub nr…… împotriva Deciziei de răspundere solidară nr…… emise de către A.J.F.P.-Vaslui.

În drept, invocă prevederile  art. 281 alin.2 din Legea 207/2015.

În dovedirea acţiunii a solicitat proba cu  înscrisuri şi proba cu expertiză fiscală.

………………………………………………………………………………………

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin decizia nr….. emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantului G. M.  în temeiul art.25 alin.2  lit. b  din Legea 207/2015, pentru suma de 306.281 lei întrucât acesta a avut calitatea de administrator la SC …. SRL şi a provocat insolvabilitatea acestei societăţi.

Din motivarea acestei dispoziţii rezultă că  societatea a fost declarată insolvabilă începând cu 16.06.2014, potrivit art.176 din OG 92/2003 prin procesul verbal de insolvabilitate nr. ……...

Societatea a fost administrată de reclamant în perioada 1.01.2009 -8.10.2012 şi ulterior de P. P., din 9.10.2012.

Cuantumul sumei de 306 281 lei reprezintă diferenţa dintre suma stabilită de organul fiscal printr-un raport  de inspecţie fiscală anterior din 30.09.2013  şi prin decizia de impunere din aceeaşi dată şi suma de 177 056 lei, achitată în dosarul penal de către reclamant,  reţinută ca fiind prejudiciu penal.

Suma de 306 281 lei este  datorată potrivit deciziei de impunere, pentru lipsa din gestiune a bunurilor de natura stocurilor şi a mijloacelor fixe, lipsa sumelor din casieria unităţii.

Componenţa sumei de 306 271 lei constă în : 32 595 lei TVA, 184 474 lei impozit pe profit şi accesorii –majorări si penalităţi, suma de 99 609 lei reprezintă impozit pe dividende şi accesorii- majorări si penalităţi şi suma de 79 243 lei  accesorii;  toate obligaţiile principale fiind calculate pentru perioada 1.01.2009-31.03.2013.

Împotriva  acestei decizii a fost  formulată contestaţie administrativă, care a fost respinsă prin decizia nr…….,  emisă de pârâta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi  reţinându-se în esenţă că sunt îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii patrimoniale  a administratorului, astfel cum prevede art. 25 alin 2 lit. b din legea 207/2015, motivat de faptul că  reclamantul …, în calitate de administrator, a înstrăinat, ascuns cu rea credinţă activele debitorului şi că a provocat starea de insolvabilitate a societăţii.

Caracterul inadmisibil al contestării direct în instanţă a deciziei de atragere răspundere a administratorului, aspect invocată de pârâte prin întâmpinare, nu va fi însuşit de instanţă.

Acţiunea a fost promovată împotriva deciziei în soluţionarea contestaţiei şi,  pe cale de consecinţă,  împotriva deciziei primare care are valaorea unei decizii potrivit art. 26 din legea 207/20015( Noul cod de procedură fiscală),  împotriva căreia se poate formula contestaţie administrativă potrivit art. 268 NCPF.

Potrivit art. 281 NCPF deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate la instanţa de contencios.

În consecinţă, din acest articol rezultă că decizia primară se contestă împreună cu decizia în soluţionarea contestaţiei, iar reclamantul a  procedat în acest sens prin prezenta acţiune.

Verificând legalitate şi temeinicia  deciziei nr. ……. şi implicit a deciziei de atragere a răspunderii administratorului nr. … se constată că  acestea sunt parţial nelegale cu privire la  debitul principal de 178 212 lei şi anumite accesorii, si că trebuie menţinute actele pentru  dobândă fiscală şi penalităţi de întârziere  calculate pentru suma de 177 056 lei ( formată din 28 608 lei impozit pe profit şi 148 448 lei taxă pe valoare adăugată)  pentru perioada  31.12.2012-16.06.2014.

Motivul de nelegalitate constând în neindicarea temeiului în drept în decizia nr. 10/2016 nu este întemeiat.

Din  ultimul alineat al motivării deciziei rezultă că temeiul în drept este art.25 alin 2 lit. b din legea 207 iar în decizia în soluţionarea contestaţiei administrative nr. 4008/20.11.2016 i s-a răspuns reclamantului acestui motiv de nelegalitate invocat, prin neindicarea clară a aceluiaşi temei în drept.

In penultimul alineat al deciziei  10/2016 s-a propus  atragerea răspunderii solidare a reclamantului conf. art.25 alin 2 lit. b si d din legea 207/2015, dar în final atragerea răspunderii s-a realizat numai pe lit. b.

In titlul deciziei se retine ca şi temei în drept întregul art. 25 alin 1 lit. a, alin 2 si 3 din legea 207/2015, care reprezintă articolul care reglementează răspunderea solidară.

Întrucât  din întregul conţinut al deciziei rezultă că numai pentru ipoteza art. 25 alin 2 lit. b s-a atras răspunderea reclamantului, numai faţă de aceste temei în drept se vor analiza apărările reclamantului.

Art. 25 alin 2 lit. b din legea 207/2015 prevede:

 „ (2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului;”

În cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii solidare a fostului administrator al SC ….SRL pentru accesorii dobândă fiscală şi penalităţi de întârziere  calculate pentru suma de 177056 lei ( formată din 28 608 lei impozit pe profit şi 148 448 lei taxă pe valoare adăugată)  pentru perioada  31.12.2012-16.06.2014.

Pe fondul  condiţiilor atrageri răspunderii reclamantului se reţine următoarea situaţi de

 fapt:

SC ….. SRL  a fost administrată de reclamant în perioada 1.01.2009-8.10.2012 şi ulterior de P. P., din 9.10.2012.

Prin decizia de impunere din 30.09.2013, precedată de raportul de inspecţie fiscală din aceeaşi dată, în sarcina societăţii au fost stabilite mai multe obligaţii fiscale  principale  pentru perioada 1.01.2009-31.03.2013, şi accesorii pentru perioada  2009-16.09.2013 astfel:  impozit pe profit de 150 857 lei şi accesorii, TVA de 185 894 lei şi accesorii aferente, impozit pe venituri din dividende, de 7138 lei şi accesorii.

Motivul care a stat la baza emiterii acestei decizii de impunere a constat: pentru impozitul pe profit şi pentru TVA s-a reţinut că au fost recalculate pentru că mijloacele fixe, materialele si mărfurile în sold la data de 31.12.2012 lipseau fizic, astfel că această lipsă a fost asimilată unei livrări de bunuri, iar pentru impozit  pentru dividende s-a reţinut că  suma de 44 613 lei nu poate fi justificată faptic sau cu documente.

Împotriva acestei decizii de impunere nu a fost formulată contestaţie administrativă de către societate.

Ulterior emiterii acestei decizii de impunere  AFFP Vaslui a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, pornind de la conţinutul raportului de inspecţie fiscală din 30.09.2013.

Prin rechizitoriul din ….. a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui  s-a dispus clasarea cauzei pentru săvârşirea de către inculpatul G.M. a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.9 alin 1 lit. b din legea 241/2005 motivat de faptul că  prejudiciul total creat bugetului de stat prin vânzarea fără documente legale a stocului de marfă şi prin neînregistrarea operaţiunilor de achiziţii este de 177 056 lei iar inculpatul a achitat integral acestă suma prin chitanţa din 17.02.2015. Având în vedere achitarea integrală a prejudiciului şi faptul că infracţiunea de evaziune fiscală a fost săvârşită sub imperiul legii penale vechi care este mai favorabilă s-a aplicat cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 din  legea 241/2005.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus  trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea  infracţiunii delapidare prevăzută de art. 295 Cod pen. cu referire la art. 308 alin 2 Cod penal, pentru fapta de  însuşire a sumei de 44 613 lei din casa societăţii.

Prin sentinţa nr.771 din 29 iunie 2016 a Judecătoriei Vaslui  s-a dispus achitarea inculpatului G. M.  pentru  fapta de delapidare, pentru că nu există probe  privind săvârşirea acestei fapte( potrivit art. 16 lit. c CPC) iar prin decizia nr……. a Curtii de apel Iaşi s-a desfiinţat în parte hotărârea  în sensul că achitarea inculpatului s-a dispus pentru motivul fapta nu există,( conf. art.16 lit. a CPC).

Din  motivarea deciziei penale rezultă că justificarea pentru soluţia de achitare constă în faptul că nu există probe că suma de 44 613 lei  a existat în materialitate ei sau scriptic, şi astfel că nu poate exista fapta de însuşire.

Din raportul de expertiză în fiscalitate realizată în prezenta cauză de către  D. C.  rezultă că  suma de  306 281 lei, din decizia de atragere a răspunderii contestate,  este compusă din diferenţele de TVA, impozit pe profit sşi impozit pe dividende şi accesorii din raportul de inspecţie fiscală din 30.09.2013( si implicit din decizia de impunere), după deducerea sumei de 177 056 lei achitată de reclamant din dosarul penal  şi din accesorii calculate la restul de debit principal,  pentru perioada ulterioară avută în vedere în decizia de impunere, respectiv pentru perioada  16.09.2013 până la starea de insolvabilitate: 16.06.2014.

Din suplimentul la raportul de expertiză realizat în cauză  rezultă că suma achitată de reclamant  în dosarul  penal( stabilită potrivit expertizei )  este formată numai din debit principal, reprezentând din impozit  pe profit si TVA.

Această suma de 177 056 lei  stabilită ca fiind datorată în dosarul penal ca impozit pe profit si TVA, pentru vânzarea fără documente legale a stocului de marfă şi prin neînregistrarea operaţiunilor de achiziţii, trebuia avută în vedere de pârâte la emiterea deciziei nr. 10/2016.

Prejudiciul fiscal creat statului  177 056 lei a fost stabilit prin rechizitoriul din  4 iulie 2015 iar pentru fapta de evaziune fiscală constând  omisiunea a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, prevăzută de art.9  lit. b din legea 241/2005, pentru care s-au realizat cercetări penale s-a dispus clasarea, motivat de faptul că există o clauză de nepedepsire.

Acest rechizitoriu prin care s-a dispus clasarea pentru fapta de evaziune fiscală nu are autoritate de lucru judecată în privinţa faptei, pentru că numai  hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, conf. art.28 alin 1 Cod proc. penală.

Art. 28 alin 1  Cod proc. pen. prevede:

„Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei sau  a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penale în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului sau a vinovăţiei autorului faptei.”

Din acest articol rezultă că numai hotărârea penală are autoritate de lucru judecat cu privire la existenţa faptei sau  a persoanei care a săvârşit-o.

În cauză rechizitoriul prin care s-a dispus clasarea faptei de evaziune fiscală pentru suma de 177 056  lei datorată de inculpat cu titlul de TVA şi impozit pe profit nu are autoritate de lucru judecat.

Dar, AJFP,  în calitate de persoană vătămată şi parte civilă( calitate ce rezultă din actul  de la fila 31 dosar), nu a formulat plângere împotriva soluţiei de clasare potrivit art. 339 alin 4 Cod proc. penală, prin care să invoce faptul că acest prejudiciu este mai mare.

In cauză  este aplicabil principiul „ne bis in idem” invocat de reclamant, care este reglementat de art. 4 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei europene a drepturilor omului, care prevede:

„1.Nimeni nu poate fi urmărit  sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi Stat pentru săvârşirea  infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii si procedurii penale ale statului.

2. Dispoziţiile paragrafului precedent nu împiedică redeschiderea procesului, conform legii si proceduri penale a Statului respectiv, dacă fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul proceduri precedente  sunt de natură să afecteze hotărârea pronunţată.”

În  hotărârea Marei Camere a Curtii Europene a Drepturilor Omului cauză A si B c Norvegiei s-a stabilit la pct. 109  că scopul art. 4 din Protocolul 7 a fost de a interzice repetarea procedurii penale care s-a încheiat printr-o hotărâre definitivă iar la pct. 110 că acest articol include si dreptul de a nu fi urmărit  sau judecat de 2 ori, chiar şi în cazul în care justiţiabilul a fost urmărit penal în cadrul unei proceduri care nu s-a finalizat printr-o condamnare.

Acest articol împiedicarea purtării unei noi judecăţi chiar administrative, în cazul în care persoana  fost judecată penal.

Pentru prejudiciul reprezentând TVA şi impozit pe profit, decurgând din aceeaşi situaţie de fapt, reclamantul nu mai poate fi judecat încă o dată.

Dacă  se reţine că nu este aplicabil acest principiu,  se va raţiune că prejudiciul de 177 056 lei este corect stabilit de expertul …. în expertiza realizat în dosarul penal, probă care a fost administrată şi în prezenta cauză.

Prin decizia de impunere din 30.09.2013 au fost stabilite  sume cu titlul de impozit  de profit şi TVA în sarcina societăţii ca urmare a  vânzării fără documente legale a stocului de marfă şi prin neînregistrarea operaţiunilor de achiziţii.

Această decizie de impunere nu  fost contestată în instanţă, de societate, astfel că  beneficiază de prezumţia de legalitate  faţă de  fostul administrator al societăţii, a cărui  calitate de administrator încetase anterior emiterii şi care nu avea calitate de a contesta decizia.

Reclamantul, în calitate de terţ, faţă de această decizie  de impunere poate aduce probe care să stabilească  o altă pagubă creată.

Art. 25 alin 2 lit. b din legea 207/2015 prevede  că „ Pentru  obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod , răspuns solidar cu acesta următoarele persoane: administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului “.

Din raportul de expertiză fiscală realizat de expertul …. în dosarul penal rezultă că  prejudiciul cauzat bugetului de stat  de 177 056  lei  rezultă din :

-bunuri care  figurează în balanţa scriptică de verificare din 31.12.2012 şi care nu există în stocul de mărfuri, considerându-se ca fiind vândute fără documente legale, astfel că s-a recalculat impozit pe profit si TVA

 -pentru vânzare epavă auto Audi

- pentru cumpărări neînregistrate de societate.

Această expertiză va fi însuşită pentru că expertul  în  raportul iniţial, în suplimente şi anexe  a explicat diferenţele faţă de sumele stabilite de organul fiscal.

Din expertiza realizată în cauză rezultă că prejudiciul de 177 056  lei reprezintă numai debit principal.

Astfel pentru diferenţa de impozit pe profit si TVA din decizia de impunere din 30.09.2013, reclamantul nu poate răspunde pentru că acest prejudiciu nu există.

Pârâta AJFP Vaslui, la emiterea deciziei 4008 din 20.12.2016, avea obligaţia de a ţine  cont de conţinutul rechizitoriului prin care se finalizează cercetarea penală şi de concluziile expertului fiscal …..

În cauză sunt întrunite condiţiile art. 25 alin 2 lit. b pentru ca reclamantului  să i se poată atrage răspunderea pentru accesorii  la creanţa principală de  177 056  lei,  pentru  perioada 31.12.2012-16.06.2014 ( data de 31.12.2012, reprezentând data de la care s-a constat diferenţa între stocul scriptic si cel  al faptic din data de 31.12.2012, iar  data de 16. 06. 2014, fiind data declarării insolenţei  societăţii SC …. SRL). Din raportul de expertiză realizat de D. C. rezultă că în decizia contestată accesoriile au fost stabilite pentru perioada din decizia de impunere şi până la 16.06.2014, data declarării insolvabilităţii.

Instanţa îşi va însuşi data de început ca fiind 31.12.2012, dată la care s-a raportat  expertul I. N., aceasta fiind data stocului de marfă  lipsă avut în vedere  şi  de organul fiscal.

Potrivit art.120 şi următoarele din OG 92/2003, aplicabilă, faţă de perioada  de referinţă, pentru taxe şi impozite datorate bugetului de stat sunt  calculate si dobânzi şi penalităţi.

Întrucât debitul principal rezultă din perioada în care reclamantul avea calitatea de administrator  si nu a menţionat corect în evidente fiscale circuitul bunurilor constatate lipsă, rezultă că acesta trebuie să suporte şi accesoriile.

Aceste accesorii pe care trebuie să le achite reclamantul au fost cuprinse în  procesul verbal al declarării stării de insolvabilitate si rezultă din  înstrăinarea unor bunuri şi neînregistrarea operaţiunilor în contabilitate, fiind întrunite condiţiile art. 25  alin 2 lit. b din legea 207/2015. 

Cu privire la suma de  7138 lei, reprezentând impozit pe dividende  si accesorii, pentru care s-a atras răspundere a penală  a reclamantului care a fost achitat pentru că  fapta nu există, se retine că  aceasta nu este datorată,  motivat de faptul că sentinţa penală, astfel cum a fost modificată prin decizia CA Iasi are autoritate de lucru judecat.

Din raportul de expertiză realizat de D. C. rezultă că suma de 7138 lei impozit pe dividente din decizia contestată în prezenta cauză, rezultă din decizia de impunere din 30.09.2013.

Din decizia de impunere si raportul de inspecţie fiscală  rezultă că acest impozit pe dividende a avut la bază  suma de 44 613 lei, sold în casă lipsă, pentru care s-a reţinută că a fost însuşită de administrator si pentru care s-a calculat impozit pe dividende.

Prin sentinţa nr. …. a Judecătoriei Vaslui desfiinţată în parte prin decizia nr. …. a Curtii de apel Iaşi s-a  dispus achitarea inculpatului  G.M. pentru infracţiunea de delapidare,  pentru motivul fapta nu există( conf. art. 16 lit. a CPC).

În motivarea deciziei penale rezultă că soluţia de achitare s-a dispus pentru  că nu există probe că suma de 44 613 lei  a existat în materialitate ei sau scriptic, şi astfel că nu poate exista fapta de însuşire pe nedrept a acestei sume.

Această sentinţă a Judecătoriei Vaslui, modificată prin decizia Curţii de Apel Iasi,  are autoritate de lucru judecată  pentru fapta inculpatului G. M. de  a-şi însuşi suma de 44 613 lei, potrivit art. 28 alin 1 Cod proc pen.

Întrucât nu există fapta de însuşire  a sumei, rezultă că reclamantul nu datorează impozit pe dividend şi accesorii aferente.

În consecinţă pentru suma de 7138 lei impozit pe dividente nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii administratorului, potrivit art. 25 alin 2 lit. b din legea 207/2015.

Sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii administratorului pentru accesorii aferente  sumei de 177 056 lei ( formată din 28 608 lei impozit pe profit şi 148 448 lei taxă pe valoare adăugată) accesorii formate din  dobândă fiscală şi penalităţi de întârziere  calculate pentru perioada  31.12.2012-16.06.2014.

În consecinţă se vor anula deciziile contestate pentru debitul principal de 178 212 lei  şi diferenţa de accesorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de reclamantul ….,  în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui şi  Direcţia Generală  Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

Anulează în parte decizia nr. …016 emisă de Direcţia Generală  Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi  decizia nr….. emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui.

Păstrează  deciziile cu privire la dobândă fiscală şi penalităţi de întârziere  calculate pentru suma de 177056 lei ( formată din 28 608 lei impozit pe profit şi 148 448 lei taxă pe valoare adăugată)  pentru perioada  31.12.2012-16.06.2014.

Anulează deciziile pentru debitul principal de 178 212 lei  şi diferenţa de accesorii.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, care se depune la prezenta instanţă.

Domenii speta

Spete similare