Uzucapiune

Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanţii-reclamanţi B M şi B C în contradictoriu cu intimata-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI ZORLENI, împotriva sentinţei civile nr. 419/13.03.2017 pronunţată de Judecătoria Vaslui în cauza având ca obiect uzucapiune.

………………………………………………………………………….

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele:

I.Procedura în faţa primei instanţe

1.Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad, reclamanţii B M şi B C au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a comunei Zorleni, prin Primar, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate  că au  dobândit dreptul de proprietate ca efect al uzucapiunii, asupra suprafeţei de 500  mp, teren situat in com. Zorleni, jud. Vaslui.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 419/13.03.2017, Judecătoria Bârlad a respins ca neîntemeiată acţiunea,  astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii B M, şi  B C  ambii domiciliați în com. Zorleni, jud. Vaslui, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat Chiriece Cătălin în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Zorleni, prin Primar, cu sediul în com. Zorleni, jud. Vaslui.

………………………………………………………………………………………..

II.Soluţia instanţei de apel

Verificând, în limitele motivelor de apel, conform art.477 şi art.479 alin.(1) Cod procedură civilă, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea de către prima instanţă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Tribunalul constată următoarele:

Din perspectiva situaţiei de fapt, din probatoriul administrat în primă instanţă şi în apel, rezultă că în anul 1990 reclamanţii B M şi B C au intrat în posesia suprafeţei de teren pretinse, de aprox.500 mp, invocând împrejurarea că au cumpărat-o de la descendenţii defunctei A N, fără a întocmi actele legale. La dosarul cauzei nu a fost depus nici vreun înscris sub semnătură privată care să ateste vânzarea-cumpărarea.

Din cele declarate de martorii audiaţi în cauză rezultă că A N a folosit anterior acest teren timp de 40 de ani, iar anterior acestei posesii exercitate de ea (căci nu există acte de proprietate pe numele ei) terenul a aparţinut defunctei I V. C (după cum rezultă din registrul cadastral al posesorilor), aşa cum s-a relevat prin raportul de expertiză.

Rezultă totodată din Certificatul de moştenitor nr.648/1989 eliberat de Notariatul de Stat local Bârlad, că moştenitorii defunctei A N sunt în număr de 4 (patru): A V, B R, S I şi T S. Tot certificatul de moştenitor atestă faptul că în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei A N figura „una casă de locuit şi construcţiile gospodăreşti anexe, precum şi suprafaţa de 250 mp teren de construcţii, imobil situat în com.Zorleni, jud.Vaslui (…) Defuncta a dobândit aceste bunuri prin cumpărare din anul 1913, fără a mai poseda acte”.

Din depoziţia martorei A M, rezultă că terenul a fost „vândut” reclamanţilor de ea şi de soţul ei (AV), ei posedându-l de la defuncta sa soacră A N. A mai arătat martora că terenul a fost ocupat de soacra ei, A Na, până în anul 1990, când aceasta a decedat (deşi conform certificatului de moştenitor data decesului a fost 13 martie 1989), iar din 1991 l-au ocupat reclamanţii.

Coroborând toate aceste date, Tribunalul reţine că prima atestare a acestui teren a fost în Registrul cadastral al posesorilor, pe numele C V. I. Ulterior, în 1913, aparent, ar fi fost vândut defunctei A N. Nu au fost identificate acte de vânzare-cumpărare. În continuare, deşi la decesul acesteia au rămas patru comoştenitori, doar unul dintre aceştia (A V), împreună cu soţia (A M) l-au „vândut” reclamanţilor din prezenta cauză. Nu au fost identificate, nici în această situaţie, acte de vânzare-cumpărare, nici, cel puţin, un înscris sub semnătură privată.

Totodată, faţă de data decesului defunctei A N, coroborat cu cele declarate de martora A M, în sensul că a „dat” terenul reclamanţilor aprox. 1 an mai târziu, rezultă că, în realitate, reclamanţii au intrat în posesia terenului în 1990, aşa cum au şi susţinut în cererea de chemare în judecată. Reclamanţii au introdus cerere de chemare în judecată pentru constatarea dobândirii dreptului lor de proprietate prin efectul prescripţiei achizitive de 30 de ani, la data de 01.03.2016, după 26 ani de posesie proprie. Pentru complinirea diferenţei de 4 ani, au invocat joncţiunea posesiei lor, cu cea a „autoarei” lor, A N.

Or, aşa cum corect a subliniat prima instanţă, alături de condiţia existenţei unei posesii propriu-zise în persoana reclamanţilor, pentru a opera joncţiunea posesiilor, este necesară întrunirea cumulativă şi a condiţiei ca reclamanţii să fie succesorii în drepturi ai autorului menţionat, respectiv ai posesorului anterior. În acest sens, trebuie menţionat că, în lipsa actelor de proprietate, calitatea defunctei A N asupra terenului a fost aceea de posesor. Cu toate acestea, reclamanţii invocă în mod neîntemeiat că sunt succesorii în drepturi ai acesteia, în condiţiile în care au „cumpărat” de la moştenitorii defunctei iar nu de la ea şi, în plus, preluarea posesiei s-a făcut doar de la un comoştenitor, fără a exista date că aceasta a fost şi voinţa celorlalţi trei comoştenitori ai defunctei.

Joncţiunea posesiilor presupune continuarea posesiei autorului, iar nu a comoştenitorilor acestuia. Cu alte cuvinte, joncţiunea se face cu autorul propriu iar nu cu cel al vânzătorilor, aşa cum este cazul în speţă. Şi aceasta pentru că, aşa cum s-a arătat, posesia trebuie continuată între autor şi cei care invocă joncţiunea, fără întreruperi în care, ca urmare a transmiterii posesiei celor patru moştenitori, aceasta a fost afectată de viciul echivocităţii, punându-se problema dacă A V, unul dintre comoştenitori ar fi putut să o transmită fără acordul celorlalţi.

Echivocul se referă la elementul subiectiv, intenția de a poseda (animus). Chiar dacă nu a fost cuprins la art.1847 Cod civil din 1864 printre viciile posesiei, noțiunea a fost conturată în doctrină juridică și în practica judiciară și s-a concis asupra necesității sale.

Posesia este echivocă atunci când nu se cunoaște dacă posesorul are sau nu elementul intentional adică animus domini. Acest viciu al posesiei există atunci când două sau mai multe persoane săvârșesc acte de stăpânire ale unui bun, fără a putea pretinde o posesie proprie distinctă. Posesia este echivocă şi atunci când nu se știe precis datorită coproprietății că posesia este exercitată pentru sine sau pentru altul. Coproprietarii trebuie să facă dovada intervertirii posesiei peste cota-parte care le aparține, altfel posesia pe care o exercită este afectată de viciul echivocului.

Dincolo de acest aspect, nerelevant în cauză în condiţiile în care nu s-a invocat joncţiunea posesiei cu cea a comoştenitorilor N A, dar totuşi demn de menţionat în contextul anterior, trebuie notat faptul că succesorii în drepturi, în accepţiune juridică, înseamnă:

-succesori universali (care dobândesc un întreg patrimoniu, o universalitate, întreaga masă succesorală): moştenitorul legal unic sau legatarul care a cules întreaga moştenire;

-succesorii cu titlu universal (care dobândesc o fracţiune din patrimoniu, respectiv o cotă-parte din masa succesorală): moştenitorii legali sau legatarul ori legatarii care au primit o cotă-parte din moştenire;

-succesorii cu titlu particular (care dobândeşte un anumit bun): cumpărătorul unui bun, donatarul, cesionarul, legatarul cu titlu particular.

Chiar dacă reclamanţii susţin că au primit terenul de la moştenitorii N A, ei sunt succesorii cu titlu particular ai acestora sau a unuia dintre ei (A V) iar nu a defunctei A N, întrucât nu au cumpărat de la ea. Or, ca să invoce calitatea de autor a acesteia şi să ceară unirea posesiei lor cu cea exercitată de ea anterior, reclamanţii ar fi trebuit să încheie pretinsa vânzare-cumpărare cu aceasta. În ceea ce priveşte calitatea de succesori universali sau cu titlu universali, este evident că ea aparţine comoştenitorilor defunctei A N, iar nu reclamanţilor, aceştia nefiind moştenitorii legali sau testamentari ai acesteia.

În consecinţă, în mod corect a reţinut prima instanţă că reclamanţii nu sunt succesorii în drepturi ai defunctei A N, nefiind îndeplinită cea de-a doua condiţie pentru invocarea joncţiunii. Dincolo de invocarea joncţiunii, prima instanţă a reţinut în mod corect şi că nu este întrunită cerinţa temporală a exercitării unei posesii de 30 ani pentru ca reclamanţii să uzucapeze, probatoriul atestând până la data de 01.03.2016 a introducerii acţiunii, o durată a posesiei proprii de aprox.26 ani.

Prin urmare, Tribunalul constată că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică sub aspectul criticilor formulate astfel încât, în temeiul art.480 alin.(1) Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de B M şi B C împotriva Sentinţei civile nr.419/13.03.2017 a Judecătoriei Bârlad, pe care o păstrează.

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Domenii speta

Spete similare