Prin sentinţa civilă nr. 156/S/2018 a Tribunalului B a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Braşov prin primar, respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, respinsă excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru pârâtul Statul Român, respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamantei, respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat, respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta SC KBC SRL în contradictoriu cu pârâţi PGG, B D, B G, O E L, N G, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, SC RSRL, Municipiul B prin primar, SC D S.R.L..
A fost respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii VI, GV, TIA şi F M şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului B D suma de 20.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu parţial de avocat.
A fost respinsă cererea pârâtei PGG de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a reţinut următoarele:
Municipiul B a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu motivarea că în baza sentinţei civile 11278/2001 şi a Legii 133/1999 între SC R SRL, în calitate de vânzător şi SC I GI SRL, în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare 227/26.05.2005.
Existenţa contractului de vânzare cumpărare menţionat nu este de natură a atrage admiterea acestei excepţii.
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat, pe calea acţiunii oblice, să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin lege, conform Legii 213/1998 şi înscrierea acestui drept în evidenţele de carte funciară în favoarea Municipiului B.
Formularea acestui petit justifică legitimitatea procesuală a Municipiului B, în parcurgerea unor etape succesive de înscriere în cartea funciară a drepturilor de proprietate, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului B a fost respinsă.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a fost respinsă deoarece, pe calea acţiunii oblice, s-au formulat pretenţii în contradictoriu cu această parte, în legătură cu înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară a imobilului obiect al prezentului litigiu.
Statul Român poate deţine în proprietate atât bunuri din domeniul public, cât şi din domeniul privat, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român a fost respinsă.
Potrivit art. 3 pct. 81 din HG 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, în realizarea funcţiilor sale, Ministerul Finanţelor Publice reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa instanţelor precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ, iar art. 223 alin. 1 Cod civil prevede că în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens.
Reclamanta a chemat în judecată statul pentru a se constata că acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, prin naţionalizare, respectiv ca titular al acestui drept, în nume propriu, iar faţă de textele legale mai sus citate Ministerul Finanţelor publice reprezintă statul în faţa instanţelor de judecată în astfel de litigii.
În consecinţă, şi această excepţie va fi respinsă.
În cauză s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentei acţiuni.
Excepţia lipsei de interes a fost formulată în considerarea faptului că statul nu a avut un titlu legal şi că acesta nu se va putea întabula niciodată în mod legal ca proprietar asupra imobilului.
Cu privire la această excepţie reţinem că reclamanta a dobândit drepturile litigioase asupra imobilului în litigiu de la pârâta SC D SRL şi a formulat prezenta acţiune pentru valorificarea drepturilor astfel dobândite.
În prezent, în cartea funciară a imobilului, s-a înscris dreptul de proprietate al pârâtei PGG şi apoi dreptul pârâţilor dobândit prin cumpărare.
Pentru efectuarea operaţiunilor de carte funciară necesare înscrierii dreptului său, reclamanta a solicitat constatarea nulităţii actelor care au stat la baza înscrierilor în cartea funciară şi înscrierea succesivă a drepturilor de proprietate care determină înscrierea dreptului său, astfel că sunt justificate atât interesul cât şi calitatea procesuală ale reclamantei, cu consecinţa respingerii excepţiilor.
Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost invocată raportat la dosarul al Tribunalului Braşov în care reclamanta S.C. DS.R.L. (fostă S.C. IGG S.R.L.) a cumpărat prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 227 / 26. 05. 2005 de la pârâta S.C. R S.R.L, o parte a imobilului situat în Municipiul B cu destinaţia de birou. Vânzarea s-a făcut în baza cererii formulate de reclamantă potrivit Legii 133/1999 şi a Sentinţei civile nr. 11278/2001, definitivă şi irevocabilă. Spaţiul a primit destinaţie comerciala.
Pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de vindere, tranzacţia fiind finalizată şi nu mai subzistă vreo obligaţie a acesteia faţă de reclamantă pentru a se putea reţine existenţa unei creanţe în favoarea acesteia din urmă.
Reclamanta a dobândit proprietatea bunului vândut prin actul autentic emis în baza art. 12 din Legea 133/1999, aceasta având un veritabil drept de proprietate asupra bunului consfinţit printr-un titlu de proprietate apt de întabulare, cum rezultă din chiar conţinutul acestuia.
În aceste condiţii, devin aplicabile prevederile speciale ale Legii 7/1996 care reglementează modalităţile de înscriere în cartea funciară, conform art. 20, al. 1 care prevede că „ Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil„ .
În cauză nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 974 Cod civil pentru promovarea unei acţiuni oblice , conform cărora creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor, cu excepţia celor strict personale. Pentru exercitarea acestei acţiuni este necesară întrunirea mai multor condiţii, respectiv creditorul trebuie să aibă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, debitorul să fie inactiv, creditorul trebuie să facă dovada unui interes serios şi legitim pentru a exercita drepturile şi acţiunile debitorului.
Chiar dacă se admite că această ultimă condiţie este îndeplinită, din perspectiva dorinţei reclamantei de a-şi întabula dreptul de proprietate, celelalte condiţii nu sunt întrunite, respectiv nici unul dintre pârâţi nu este debitor al reclamantei, iar aceasta nu are vreo creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de aceştia.
Nici incidenţa prevederilor art. 111 Cod procedură civilă nu poate fi reţinută, de vreme ce reclamanta are calea realizării dreptului său potrivit prevederilor Legii 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, procedură specială în raport cu dreptul comun şi în cadrul căreia are atribuţii de cenzurare specifice şi instanţa de judecată.
Pe de altă parte, se solicită constatarea unor drepturi în favoarea pârâţilor persoane juridice şi inexistenţa acestora în defavoarea pârâţilor persoane fizice, în baza unui decret care nu mai este în fiinţă juridică şi pe care însăşi statul l-a declarat ca fiind abuziv şi fără efect prin art. 2 al. 1 lit. a din Legea 10/2001 .
Acest decret este abrogat, chiar dacă nu în mod expres, potrivit prevederilor art. 121 ale Constituţiei României din anul 1965, fiind contrar prevederilor art. 36, potrivit cărora „ Dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege. Pot constitui obiect al dreptului de proprietate personală casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea şi terenul pe care ele se află„ .
Din conţinutul cărţii funciare rezultă existenţa imobilului în proprietatea pârâtelor iniţiale, fiind înregistrată şi o acţiune în restituire a acestuia în baza Legii 10/2001. Imobilul intră sub incidenţa acestei legi, aspect cunoscut de reclamantă chiar prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat asupra părţii din imobil ce i-a fost vândută, neputând fi reţinute susţinerile acesteia în sensul că nu cunoştea dacă proprietarii deposedaţi mai trăiesc, de altfel s-a şi dovedit contrariul pe parcursul procesului.
În prezentul litigiu au calitatea de părţi şi alte persoane, s-au formulat şi alte petite, de anulare a actelor care au stat la baza înscrierii drepturilor pârâţilor în cartea funciară, astfel că în cauză nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 430 Cod procedură civilă pentru a se reţine existenţa autorităţii de lucru judecat.
Cu privire la fondul litigiului s-au reţinut următoarele:
Asupra imobilului înscris în CF B, nr. top, imobil compus din teren în suprafaţă de 806 mp, casă de piatră şi casă, au calitatea de proprietari tabulari pârâţii BD şi BG asupra cotei de 2/5 parte din imobil, pârâta OEL asupra cotei de 1/5 parte şi pârâtul NG asupra cotei de 2/5.
Dreptul de proprietate al acestor pârâţi a fost înscris în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 658/14.03.2016, calitatea de vânzătoare având pârâtaPGG .
Această pârâtă a avut calitatea de proprietar asupra cotei de ½ parte din imobil anterior naţionalizării, cealaltă cotă de ½ parte aparţinând numitei WDR, sora pârâtei PGG.
Imobilul a făcut obiectul naţionalizării conform Decretului 92/1950. Ca urmare a acestui decret, statul nu şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară.
WDR a decedat la data de 17.09.1998.
La data de 11.0.2011 a fost emis certificatul de moştenitor nr. 2 de către BNP IM şi GA, după defuncta BWDR, în favoarea numitului RB.
Acest act a fost desfiinţat ca urmare a unei plângeri penale.
Ulterior, la data de 20 februarie 2015, a fost emis certificatul de moştenitor nr. 15 de SPNMI şi IC , după defuncta WDR, decedată la data de 17.09.1998, în favoarea pârâtei PGG, în calitate de moştenitoare legală, soră, masa succesorală fiind compusă din cote de ½ parte din imobilul obiect al prezentului litigiu.
Pârâta SC RIAL SRL Braşov, în calitate vânzător, a încheiat cu SC IGG SRL – devenită SC D SRL – în calitate de cumpărător, contractul de vânzare cumpărare 227/2005 prin care, în conformitate cu prevederile Legii 133/1999 şi a sentinţei civile 11278/2001, s-a înstrăinat spaţiul cu destinaţie de birou situat în Braşov, str..
La art. 15 din contract s-a menţionat că acesta are valoare de înscris autentic şi constituie titlu executoriu, cumpărătorul putând să îşi întabuleze dreptul astfel obţinut în cartea funciară.
Pârâta SC D SRL a încheiat cu reclamanta contractul de cesiune de drepturi litigioase prin care reclamantei i-au fost cedate toate drepturile litigioase cu privire la spaţiul cu destinaţia birouri din imobilul situat în Braşov, str.
Din situaţia juridică a imobilului, prezentată în cartea funciară, rezultă că pârâtul Statul Român nu şi-a înscris dreptul dobândit prin naţionalizare asupra imobilului, pârâta SC R SRL nu şi-a înscris dreptul de administrare asupra aceluiaşi imobil, şi nici pârâta SC D SRL nu şi-a înscris dreptul dobândit prin cumpărare de la pârâta SC R SRL.
Demersurile efectuate de pârâta SC D SRL şi continuate de reclamantă, în dosarul, în vederea înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, au fost respinse irevocabil.
În prezentul litigiu s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărate autentificat sub nr. 658/2016 la SPN M pentru cauză ilicită şi fraudă la lege şi a certificatului de moştenitor 15/2015 pentru fraudă la lege.
Frauda la lege la emiterea certificatului de moştenitor, invocată de reclamantă este eludarea prevederilor Legii 10/2001.
S-a susţinut astfel că nici pârâta PGG, nici sora sa, nu mai aveau calitatea de proprietari deoarece imobilul fusese naţionalizat.
Aşa cum s-a arătat anterior, în evidenţele de carte funciară au figurat, ca proprietari, pârâta PGG, cu cota de ½ parte şi sora sa, WDR, cu cota de ½ parte, până în anul 2015.
Decretul de naţionalizare 92/1950 nu fost urmat de înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român.
În conformitate cu prevederile art. 32 din DL 31/1938, act în vigoare la data înscrierii dreptului de coproprietate al pârâtei PGG şi al surorii sale, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.
Faţă de acest text de lege, există prezumţia că dreptul de proprietate a aparţinut acestora la data deschiderii succesiunii după defunctaWDR, situaţie faţă de care nu se poate reţine frauda la lege la emiterea certificatului de moştenitor nr. 15/2015.
Reclamanta a susţinut că Statul Român a devenit proprietar asupra imobilului, prin naţionalizare, în lipsa înscrierii în cartea funciară.
În conformitate cu prevederile art. 26 din DL 115/1938, drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită şi expropriere; titularul nu va putea însă dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea.
Din textul de lege mai sus citat, rezultă că Statul Român dobândeşte dreptul de proprietate fără înscriere în cartea funciară doar în cazurile mai sus prevăzute, respectiv prin expropriere, nu şi prin naţionalizare.
Textul de lege citat reglementează excepţiile de la regula instituită de art. 32 din DL 115/1938, astfel că este de strictă interpretare şi aplicare.
Chiar dacă s-a accepta teoria reclamantei, în sensul că statul a dobândit dreptul de proprietate fără înscriere în cartea funciară, nu poate dispune de acest drept, respectiv nu poate vinde fără înscriere în cartea funciară.
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 lit. a din Legea 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege imobilele naţionalizate prin Decretul 92/1950.
Titlul invocat de reclamantă în favoarea statului este lipsit de eficienţă prin însăşi legea pe care aceasta o consideră fraudată prin emiterea certificatului de moştenitor.
Prin certificatul de moştenitor s-a stabilit calitatea de moştenitor legal a pârâtei PGG după sora sa, iar masa succesorală a fost declarată ca fiind cota de ½ parte din imobilul în litigiu.
Motivele de nulitate absolută invocate de reclamantă vizează doar compunerea masei succesorale, nu şi celelalte aspecte.
Masa succesorală a fost stabilită în conformitate cu evidenţele de carte funciară, astfel că cererea reclamantei de constatare a nulităţii absolute a certificatului de moştenitor 15/2015 va fi respinsă.
Despre contractul de vânzare cumpărare 658/14.03.2016 reclamanta a afirmat că acesta este fictiv deoarece unul dintre cumpărători, pârâtul BD, este persoana care anterior a uzat de acte false pentru a întabula dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea unui moştenitor fictiv, că notarul care a întocmit acest act este fiul notarului care a emis certificatul de moştenitor pe numele moştenitorului fictiv şi că se încearcă încurcarea situaţiei juridice a imobilului.
Niciunul din motivele de fapt invocate de reclamantă nu se circumscriu noţiunii de cauză ilicită sau imorală.
Pârâţii cumpărători au dorit să devină proprietari ai imobilului şi în acest scop au încheiat contractul de vânzare cumpărare, asumându-şi riscurile ce rezultă din litigiile aflate pe rolul instanţelor în legătură cu acest imobil.
Faptul că anterior încheierii acestui contract unul din pârâţii cumpărători a fost implicat în emiterea unui certificat de moştenitor după defuncta WDR pe numele unui moştenitor fictiv nu duce la concluzia că şi acest act este fictiv, pârâta PGG având calitatea de moştenitor după sora sa.
Cauza unui act juridic este reprezentată de motivul care determină pe fiecare parte să încheie actul, în conformitate cu prevederile art. 1235 Cod civil.
Pentru a fi valabilă, cauza actului juridic trebuie să existe, să fie licită şi morală.
Pârâţii cumpărători au încheiat actul pentru a obţine dreptul de coproprietate asupra imobilului, motiv care nu poate fi calificat nici ilicit, nici imoral în prezenta cauză.
Pârâta vânzătoare a urmărit înstrăinarea dreptului de proprietate asupra imobilului pentru suma de 224.000 euro, scopul acesteia fiind acela de a încasa preţul, care, în economia speţei, nu apare ca fiind ilicit sau imoral, mai cu seamă că nu s-a ascuns cumpărătorilor existenţa litigiilor duse cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului.
Faptul că actul a fost încheiat de fiul notarului care a fost sancţionat pentru neglijenţă pentru certificatul de moştenitor emis pe numele moştenitorului fictiv, nu reprezintă cauză ilicită sau imorală a actului, neexistând nici o interdicţie ca un notar să încheie un act, indiferent de activitatea rudelor sale.
Nu există nici o dovadă care să ducă la concluzia că pârâţii cumpărători nu au urmărit să dobândească dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar să încurce situaţia juridică a imobilului.
Frauda la lege, invocată ca motiv de nulitate absolută a contractului, este motivată prin aceleaşi considerente ca frauda la lege invocată cu privire la certificatul de moştenitor nr. 15/2015 şi nu este justificată, pentru aceleaşi considerente.
Cererile de constatare a dobândirii dreptului de proprietate cu titlu de drept de naţionalizare conform Decretului nr. 92/1950 de către Statul Român şi de a se dispune înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. xxx Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. xxx Braşov), nr. top xxx, xxx, cu titlu de drept de naţionalizare va fi respinsă, deoarece în cartea funciară sunt înscrişi, în prezent, pârâţii cumpărători, persoane în contra cărora pârâtul Statul Român nu justifică nici un act care să îi permită înscrierea dreptului .
Pentru aceleaşi considerente vor fi respinse şi cererile formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii SC RSRL şi Municipiul B, privind înscrierea dreptului de administrare operativă, respectiv a dreptului de proprietate.
Cererea formulată pe calea acţiunii oblice în contradictoriu cu pârâtul D S.R.L. în sensul de a fi obligaţi pârâţii SC R SRL şi Municipiul B să încheie cu acest ultim pârât contract autentic de vânzare-cumpărare asupra imobilului indicat potrivit CVC nr. 227/26.05.2005 (sub semnătură privată), în caz contrar, hotărârea să ţină loc de act autentic şi să se dispună înscrierea dreptului de proprietate al acestui pârât asupra imobilului înscris în CF nr. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. Braşov), nr. top cu titlu de drept de cumpărare va fi respinsă faţă de clauzele din contractul de vânzare 227/2005 în care, la art. 15, se prevede că acesta este act autentic.
Cererea reclamantei de înscrierea a dreptului său de proprietate în CF conform Contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 1040/13.04.2011 va fi respinsă deoarece în cartea funciară nu sunt înscrise drepturile persoanei de la care a preluat drepturile litigioase, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 893 Cod civil.
Faţă de soluţia de respingerea a acţiunii reclamatei, raportat la prevederile art. 67 Cod procedură civilă, va fi respinsă şi cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul reclamantei.
Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în cauză, instanţa reţine că pârâtul BD a achitat suma de 30000 lei cu titlu de onorariu de avocat. Această sumă este apreciată va fiind disproporţionat de mare faţă de complexitatea cauzei, astfel că în conformitate cu prevederile art. 451 alin. 1 şi 453 Cod procedură civilă va obliga pe reclamantă să plătească pârâtului BD suma de 20.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu parţial de avocat.
Cererea pârâtei PGG de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă deoarece această pârâtă nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate pentru prezentul litigiu.
Judecătoria Sinaia
Ordonanţă preşedinţială
Curtea de Apel Oradea
DREPT CIVIL. ACTIUNE ÎN REVENDICARE.IMOBIL TRECUT ÎN DOMENIUL PUBLIC. IMPOSIBILITATEA RESTITUIRII BUNULUI ÎN NATURA.
Curtea de Apel Timișoara
Nedepunerea notificării în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001. Decădere.
Curtea de Apel Oradea
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Actiune introdusa de debitoare, prin administrator special, în cadrul procedurii de insolventa, împotriva uneia din creditoare, prin care solicita deblocarea accesului la bunurile sale, retinute în spatiile creditoarei. Compet
Curtea de Apel Pitești
CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. TERŢ. TEREN AFERENT CASEI DE LOCUIT ŞI ANEXELOR GOSPODĂREŞTI