Uzucapiune.Pentru posesia imobilelor situate în regimul de carte funciară, începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938, acţiunea în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune este reglementată de prevederile acestui decret chiar şi după d

Prin DECIZIA CIVILĂ NR. 947/AP de la data de 12.06.2018 s-a respins apelul declarat de apelanţii PE şi PC împotriva sentinţei civile 6817/2 7.06.2017 a Judecătoriei B.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Braşov a reţinut următoarele:

Posesia invocată de reclamanţi ca element al uzucapiunii a început în anul 1998. Faţă de data menţionată era necesar a se stabili care este legea în vigoare care guvernează situaţia juridică a imobilului.

Prin decizia 86/10 decembrie 2007 a ICCJ a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că, în situaţia prescripţiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 şi împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, acţiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispoziţiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938.

În considerentele acestei decizii s-au reţinut următoarele:

„ În practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar cu privire la dispoziţiile legale aplicabile în cazul acţiunilor având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în teritoriile în care s-au aplicat prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, dacă prescripţiile achizitive s-au împlinit după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996.

Astfel, unele instanţe au considerat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996 sistemele de publicitate anterioare şi-au încetat aplicabilitatea, fiind înlocuite de un nou şi unic sistem cu trăsături distincte, care nu mai consacră cazurile speciale de dobândire a proprietăţii prin uzucapiune înscrise în art. 27 - 28 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Ca urmare, făcându-se referire la dispoziţiile Legii nr. 7/1996, s-a considerat că toate acţiunile în uzucapiune înregistrate după intrarea în vigoare a acestei legi pot fi soluţionate numai pe baza dispoziţiilor Codului civil, indiferent de momentul începerii ori împlinirii termenului de prescripţie achizitivă.

Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că până la finalizarea lucrărilor cadastrale şi a registrului de publicitate imobiliară pe teritoriul fiecărui judeţ, în regiunile de carte funciară supuse sistemului reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938, vor fi aplicate în continuare dispoziţiile acestui decret-lege.

Ca urmare, fiind sesizate după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996 cu acţiuni având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, aceste instanţe şi-au întemeiat soluţiile pe dispoziţiile art. 27 - 28 din Decretul-lege nr. 115/1938.

În motivarea acestui punct de vedere s-a relevat că posesia exercitată sub imperiul acestui act normativ poate produce exclusiv efectele recunoscute de la data începerii sale, indiferent de momentul împlinirii termenului, întrucât persoanele care tind să uzucapeze îşi supun acţiunile reglementărilor în vigoare la acel moment, neputând să prevadă eventualele modificări legislative ce vor surveni până la împlinirea termenului de prescripţie achizitivă.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.

În dreptul civil român, regimul dobândirii drepturilor reale prin uzucapiune asupra unui imobil a fost reglementat în două categorii de norme:

Astfel, o primă categorie de reglementări se regăseşte în cartea a III-a din titlul XX al Codului civil, care se completează cu unele prevederi ale Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, aceste norme fiind aplicabile numai în regiunile în care a funcţionat sistemul de publicitate imobiliară bazat pe registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni.

Pe de altă parte, în regiunile supuse regimului de publicitate imobiliară prin vechile cărţi funciare, uzucapiunea a operat în condiţiile prevăzute în art. 27 şi 28 din Decretul-lege nr. 115/1938.

În acest sens, prin art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 s-a prevăzut că "În cazul când s-au înscris fără cauză legitimă drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite, dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună-credinţă, potrivit legii, timp de 10 ani", iar prin art. 28 din acelaşi decret s-a mai prevăzut că dacă "cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat" şi că "de asemenea, va putea cere înscrierea dreptului său cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiile legii, timp de 20 de ani socotiţi de la înscrierea în cartea funciară a declaraţiunii de renunţare la proprietate".

Or, în cadrul Legii nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară s-a reglementat un singur sistem de publicitate imobiliară, la nivelul întregii ţări, respectiv cel al cărţii funciare, iar în ce priveşte uzucapiunea nu mai sunt consacrate cazurile speciale prevăzute de Decretul-lege nr. 115/1938, fiind aplicabilă uzucapiunea de drept comun, astfel cum este reglementată în Codul civil.

Ca urmare, în absenţa unor dispoziţii cu caracter tranzitoriu, care să stabilească raportul dintre legea veche (normele cuprinse în art. 27 şi 28 din Decretul-lege nr. 115/1938) şi legea nouă (prevederile Codului civil referitoare la uzucapiune), trebuie să se recurgă la interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 69 alin. (2) şi (3) cu referire la art. 56 alin. (1) şi art. 58 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicată.

Sub acest aspect este de reţinut că prin art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, republicată, s-a prevăzut că numai la finalizarea lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unui judeţ îşi încetează aplicabilitatea Decretul-lege nr. 115/1938, iar în conformitate cu dispoziţia alin. (3) al aceluiaşi articol, doar ca urmare a definitivării cadastrului la nivelul întregii ţări intervine şi abrogarea acestui decret.

Din această dispoziţie a Legii nr. 7/1996, prin care s-a reglementat regimul general al cadastrului şi al publicităţii imobiliare, rezultă astfel neîndoielnica voinţă a legiuitorului de a institui o aplicare treptată a noii legi, cu consecinţa incidenţei, în continuare, a vechilor dispoziţii ale Decretului-lege nr. 115/1938 în regimul de carte funciară.

Mai este de observat că prin art. 60 din Legea nr. 7/1996, în conţinutul ce l-a avut la data intrării în vigoare, se prevedea că "acţiunile introduse în temeiul art. 22, 23, 27, 28 şi 38 - 40 din Decretul-lege nr. 115/1938 aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor soluţiona potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate", iar "hotărârile judecătoreşti definitive, prin care s-au admis aceste acţiuni, vor fi înscrise în cartea funciară".

Tot astfel, în actuala reglementare, ca urmare a modificării ce i s-a adus prin titlul XII din Legea nr. 247/2005, art. 58 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicată, prevede că "în regiunile de carte funciară supuse Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare sau, după caz, Legii nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii din Vechiul Regat în cărţi de publicitate funciară, înscrierile privitoare la imobile, cuprinse în cărţile funciare sau, după caz, în cărţile de publicitate funciară, vor continua să fie făcute în aceste cărţi, cu respectarea şi în condiţiile dispoziţiilor prezentei legi".

Aşa fiind, în raport cu conţinutul ce s-a dat succesiv articolului sus-menţionat, se impune să se considere că numai înscrierile ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996 vor trebui făcute cu respectarea prevederilor acestei legi.

O atare interpretare este conformă şi soluţiilor care au fost consacrate expres în dispoziţiile tranzitorii cuprinse în diferite acte normative care au reglementat prescripţia achizitivă de-a lungul timpului în diverse zone ale ţării, precum şi cu principiile generale privind aplicarea legii civile în timp.

În acest sens, făcându-se referire la Transilvania, prin art. 31 din Decretul-lege nr. 389/1943 s-a precizat că "prescripţiunile începute înaintea punerii în aplicare a acestei legi sunt cârmuite în ce priveşte natura, durata şi efectele lor de dispoziţiile legii sub care au început."

Tot în acest sens, prin art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, s-a prevăzut că dispoziţiile Decretului-lege nr. 115/1938 îşi încetează aplicabilitatea la data finalizării lucrărilor de cadastru general şi a registrelor de publicitate imobiliară pe întreg teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale.

De aceea, se impune să se reţină că, în timp, legea veche (Decretul-lege nr. 115/1938) ultraactivează în întregul ei, acţiunea sa neputând înceta decât în momentul fixat de legiuitor.

Rezultă, deci, că pentru posesia imobilelor situate în regimul de carte funciară, începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938, acţiunea în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune este reglementată de prevederile acestui decret chiar şi după data intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi ale art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că, în cazul prescripţiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 şi împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, acţiunile în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispoziţiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938.”

Prin această decizie s-au analizat şi tranşat aspectele legate de legea aplicabilă în cazul invocării prescripţiei achizitive, raportat la data începerii posesiei şi evoluţia legislativă în timp.

În cauză, reclamanţii au invocat posesia începută în anul 1998, situaţie în care legea aplicabilă este DL 115/1938, deoarece la nivelul anului 1998 Legea 7/1996 nu putea fi aplicată faţă lipsa finalizării lucrărilor de cadastru general şi a registrelor de publicitate imobiliară pe întreg teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale.

DL 115/1938 prevede, la art. 27 şi 28, situaţiile în care se poate dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune, iar situaţia din prezenta cauză nu se circumscrie condiţiilor impuse de textele de lege mai sus citate.

În cazul în care norma aplicabilă nu prevede situaţia în care se află apelanţii reclamanţi, nu se poate reţine existenţa unui vid legislativ, ci faptul că legea nu recunoaşte posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune decât în anumite condiţii, strict prevăzute şi recunoscute de lege.

Norma generală, reprezentată de Codul civil, nu este aplicabilă în cauză, părţile neavând la dispoziţie alegerea normei pe care o consideră favorabilă.

În consecinţă, instanţa de fond a analizat corect situaţia dedusă judecăţii şi legea aplicabilă, cu incidenţa Deciziei 86/2007 a ICCJ, astfel că apelul a fost respins ca neîntemeiat.

Domenii speta

Spete similare