Tentativă la infracțiunea de omor.

Tentativă la infracțiunea de omor. Lovirea repetată a victimei și punerea în primejdie a vieții acesteia. Încadrare juridică.

În prezenta cauză, prin rechizitoriul nr. 1276 / P / 2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus trimiterea în judecată a inculpatului SC, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor, prevăzută de art. 32(1) raportat la art. 188(1) Cod Penal și violare de domiciliu, prevăzută de art. 224(1) Cod Penal. Ca situație de fapt s-a reținut în sarcina acestuia că ar fi încerca, pe fondul unor relaţii tensionate, să ucidă persoana vătămată DB, în dimineaţa zilei de 01.08.2018, ora 10.00, prin aplicarea de lovituri cu pumnii şi picioarele în zona toracică, atât în timp ce  aceasta s-a aflat la stradă, cât şi după ce s-a refugiat în curte, provocându-i leziuni care au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi traumatism toracic cu fracturi costale bilateral, hemopneomotorax bilateral, emfizem subcutanat, peritoracic bilateral şi pneomomediastin, punându-i viaţa în primejdie.

La termenul din data de 12.12.2018 inculpatul (prin avocat ales) a solicitat schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare, respectiv din cea de tentativă la omor – art. 32(1) raportat la art. 188(1) Cod Penal în cea de vătămare corporală – art. 194(1)(e) Cod Penal, solicitare motivată de faptul că la momentul aplicării loviturii persoanei vătămate, inculpatul nu ar fi avut intenția de a suprima viața victimei.

Tribunalul apreciază că cererea de schimbare a încadrării juridice este nefondată, urmând a fi respinsă. Atât legislația relevantă, cât și practica judiciară a stabilit că intenția poate îmbrăca atât forma intenției directe, cât și a celei indirecte. Dacă în cazul intenției directe făptuitorul urmărește producerea rezultatului socialmente periculos (în cauza de față provocarea decesului), în cazul celei indirecte acest rezultat nu este urmărit, ci doar acceptat sub aspectul posibilității producerii. Existența acestei ultime forme de vinovăție, precum și posibilitatea existenței doar a unei intenții de a vătăma integritatea corporală a victimei se determina analizând o serie de elemente de fapt, precum obiectul vulnerant folosit (instrument apt ori nu de a produce moartea), regiunea corpului vizată (o zonă vitală sau nu), numărul și intensitatea loviturilor (o singură lovitură ori mai multe lovituri aplicate cu forță ridicată). Analizând aceste criterii prin prisma situației de fapt anterior expuse în prezenta hotărâre, se constată acestea sunt îndeplinite, ceea ce face ca încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu să fie corectă. Astfel, inculpatul a aplicat persoanei vătămate în mod repetat lovituri cu pumnii și picioarele, lovituri ce au vizat printre altele și zone vitale ale corpului, respectiv capul și zona toracică), acceptând în acest fel posibilitatea producerii decesului victimei. Mai mult decât, forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul nu este cea specifică infracțiunii de vătămare corporală prevăzute de art. 194(1)(e) Cod Penal, pentru că în cazul acesteia forma cerută este cea a intenției depășite (praeterintenției). Or, apare ca evident că inculpatul a acționat cu intenție la momentul agresării victimei, leziunile suferite fiind consecința directă a loviturilor aplicate. Fapta inculpatului ar fi constituit infracțiunea de vătămare corporală doar în situația în care loviturile aplicate nu ar fi avut aptitudinea de a pune în primejdie viața persoanei vătămate, ci acest rezultat s-ar fi produs unui fapt ulterior agresiunii (ex. căderea și lovirea cu o zonă vitală de un plan dur) și în privința căruia inculpatul s-ar fi aflat în culpă.

Domenii speta

Spete similare