Stabilire program vizitare minor. Criterii de apreciere. Prevalenţa interesului superior al minorului

Prin sentinţa civilă nr. 2166/22.02.2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi  s-a dispus:

„Admite, astfel cum a fost precizată, acţiunea .

Admite în parte cererea reconvenţională.

Stabileşte împreună cu tatăl- F. L.,  locuinţa minorei F. L. A, Obligă pârâta la plata în favoarea minorei a unei pensii de întreţinere lunare în cuantum de 1/4 din venitul net realizat lunar, de la data introducerii acţiunii  şi până la majoratul minorei.

Prezenta hotărâre tine loc de consimţământ al mamei pentru emiterea paşaportului simplu pentru minora, născută la data de 21.02.2006,  şi pentru ca aceasta sa călătorească  în timpul vacanţelor şcolare însoţită de tatăl său în străinătate.

Încuviinţează pârâtei reconveniente următorul program de vizitare a minorei: două week-end-uri pe lună, prin vizitarea minorei la Iaşi, de sâmbătă ora 9:00 până duminica orele 19:00.”

Pentru a se pronunţa în acest sens instanţa de fond reţine următoarele:

„Părţile au fost căsătorite din această relaţie rezultând minora F. L. A născută în data de …Potrivit Sentinţei civile nr 14851/13.09.2012 a Judecătoriei Iaşi din dosarul 30585/245/2011 părţile au divorţat, stabilindu-se totodată ca minora să locuiască cu mama ei. Din luna decembrie 2014 minora a rămas să locuiască împreună cu tatăl său, în iaşi, deoarece mama s-a mutat în Bucureşti sperând să îşi găsească un loc de muncă. Cu prilejul ascultării sale în Camera de Consiliu,  minora a fost indecisă, manifestând aceeaşi atitudine şi când a fost  interpelată despre o eventuală mutare la Bucureşti, alături de mama ei. Deşi nu a fost administrată proba testimonială, reţine instanţa din probele administrate, că raportul de anchetă socială efectuat la reclamant a relevat condiţii bune de trai , propice dezvoltării armonioase a minorei L. A., ea fiind bine integrată în colectivul şcolar.  În ceea ce o priveşte pe pârâtă, aceasta a avut o poziţie procesuală ambiguă, iniţial manifestându-şi acordul cu acţiunea promovată, ulterior a revenit asupra acordului şi  a refuzat să dea curs solicitărilor repetate ale instanţei de a-şi indica adresa unde locuieşte în Bucureşti în scopul efectuării unei anchete sociale, mijloc de probă esenţial pentru stabilirea condiţiilor locative, (pârâta reconvenientă solicitând în principal ca minora să se mute în Bucureşti şi în subsidiar stabilirea unui program de vizitare cu luarea minorei la această locuinţă).Mai notează instanţa că reclamantul, în dorinţa de a forma instanţei o părere cu privire la reperele de moralitate oferite de pârâtă, a depus înscrisuri din care rezultă că fosta soţie a fost condamnată în anul 2016 la închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea  stabilirii alcoolemiei, , o hotarâre judecătorească de emitere a unui ordin de protecţie pentru 2 luni împotriva doamnei F. M. C. prin care aceasta a fost evacuată, obligată să păstreze o distanţă minimă şi i s-a interzis contactul cu victima.

În drept, criteriile avute în vedere la stabilirea locuinţei copilului sunt altele decât cele avute în vedere de judecător la stabilirea exerciţiului autorităţii părinteşti. Spre deosebire de exerciţiul comun al autorităţii părinteşti, care presupune doar consultarea ambilor părinţi în vederea luării împreună a deciziilor importante care privesc creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului, stabilirea locuinţei acestuia nu înseamnă doar asigurarea unui spaţiu de locuit de către unul dintre părinţi, ci chiar îngrijirea şi educarea permanentă de care are nevoie copilul. Părintele la care copilul locuieşte este cel care ia toate deciziile care privesc actele curente privind creşterea şi educarea copilului.

Astfel, se va ţine cont de  criteriile  prevăzute de art 2 alin 6 din legea 272/2004 .

Reţinând, în raport de situaţia de fapt prezentată, că din înscrisurile dosarului coroborate cu poziţia procesuală a pârâtei şi cu imposibilitatea efectuării unei anchete sociale la locuinţa acesteia din culpa pârâtei-reconveniente, rezultă fără nici un dubiu că este în interesul minorei L. A. ca o situaţie de fapt deja existentă din decembrie 2014 să fie şi confirmată din punct de vedere juridic, iar aceasta să continue să locuiască în Iaşi, instanţa va admite cererea de stabilire a locuinţei minorei împreună cu tatăl reclamant.

Raportat la soluţionarea acestui capăt de cerere, se impune ca obligaţia de plată a pensiei de intreţinere să treacă din sarcina reclamantului în sarcina pârâtei, aceasta având în prezent calitatea de părinte nerezident,  in temeiul disp art 402 Cod Civ rap la art 529-534 Cod Civ,  ambii parinti fiind  obligati sa contribuie la intretinerea minorei.

Pentru părintele nerezident- pârâta, obligaţia de întreţinere va fi stabilită în bani, în cuantum de 1/4 din venitul net realizat  lunar, de la data introducerii acţiunii-24.02.2016 până la majoratul minorei.

Din înscrisurile depuse de reclamant- în special transcrierile convorbirilor telefonice rezultă că pârâta se opune în mod nejustificat ca minorei să i se elibereze paşaport şi  să călătorească în străinătate în vacanţele şcolare.

Potrivit prevederilor art. 23 alin.2 din Legea nr. 272/2004 deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.

Art 30 din Legea 248/2005, astfel cum a fost modificată de Legea 169/2016 prevede: (1) Organele poliţiei de frontiera permit ieşirea din ţara a cetãţenilor romani minori numai dacã sunt insotiti de o persoana fizica majorã, în urmãtoarele cazuri:…  b) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărţi de identitate/cărţi electronice de identitate şi călătoreşte în străinătate împreună cu unul dintre părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu acesta numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 ani de la data întocmirii acesteia sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte;"

Astfel cum rezultă din lecturarea art.31 al.3 din Legea nr.248/2005, ieşirea din România a minorilor, în situaţia în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului, se permite numai după soluţionarea neînţelegerilor de către instanţa de judecată, în condiţiile legii. 

Având în vedere considerentele expuse cu ocazia analizării primului capăt de cerere  instanţa retine ca interesul superior al minorei este ca aceasta sa poată părăsi tara împreuna cu tatăl său în timpul vacanţelor şcolare. Întrucât potrivit dispoziţiilor legale menţionate anterior,  acest acord este necesar,  instanţa, reţinând ca este in interesul minorei ca aceasta sa călătorească in străinătate va admite şi acest capăt de cerere, hotărârea urmând a tine loc de consimţământ al mamei, pentru ca minorei F. L. A., născută la data de 21.02.2006 să i se elibereze paşaportul simplu şi sa calatoreasca in străinătate, însoţită de tatăl său în timpul vacanţelor şcolare.

În ceea ce priveşte dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorii, art. 401 C.civ, conţine o dispoziţie de principiu, potrivit căreia părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Din corelarea acestor dispoziţii legale, se deduce că nu numai părintele este îndreptăţit la a avea legături personale cu copilul său ci şi copilului îi este recunoscut dreptul de a menţine legături cu ambii părinţi, atâta timp cât aceste legături nu sunt contrare interesului său. Art 17 din aceeaşi lege menţionează şi dreptul de a menţine legături şi cu alte persoane decât părinţii, în speţa de faţă persoanele vizate fiind bunicii paterni. 

Instanţa apreciază că este atât dreptul copilului cât şi al pârâtei de a avea o viaţă de familie, deziderat ce se poate realiza numai prin menţinerea legăturilor personale în mod efectiv, însă acest drept trebuie să se exercite între anumite limite, fără a perturba copilul.

De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, recunoscând dreptul de vizitare al părintelui căruia nu i-a fost încredinţat minorul şi obligaţia pozitivă a statelor de a lua măsuri pentru exercitarea efectivă a acestui drept (cauza Keegan c. Irlandei, hotărârea din 26 mai 1994), a statuat totuşi că autorităţile trebuie să ţină seama de interesele, de drepturile şi libertăţile minorilor, în special de interesul superior al copilului, iar in ipoteza în care contactele cu părinţii riscă să ameninţe aceste interese sau să încalce drepturile respective, autorităţile naţionale trebuie să vegheze la stabilirea unui raport de proporţionalitate între ele (cauza Ignaccolo-Zenide c. României, hotărârea din 11.01.2000). Obligaţia autorităţilor nu este absolută, chiar dacă este vorba despre relaţii de familie având la bază filiaţia naturală.

Natura şi întinderea acestora depind de circumstanţele fiecărei cauze în parte (cauza Pini,  Bertani, Manera şi Atripaldi c. României ).

În esenţă,  părţile au căzut de acord că este necesar să se stabilească  pentru mamă un program de legături personale cu minora în ipoteza în care locuinţa fiicei părţilor este stabilită în Iaşi, împreună cu tatăl iar disensiunile  au vizat în principal modalitatea în care se va desfăşura acest program. Reţine instanţa că pârâta a refuzat să indice adresa locuinţei din Bucureşti astfel încât să poată fi analizate condiţiile locative. Pentru acest considerent, urmează  ca pârâtei reconveniente să i se încuviinţeze doar un program de vizitare a minorei la Iaşi, două weekenduri pe lună, de sâmbătă ora 9:00 până duminică orele 19:00, nu şi prin modalitatea găzduirii la Bucureşti.

Se va lua act de faptul că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta reclamantă F. M. C. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Arată apelanta că instanţa a pronunţat hotărârea atacată fără a deţine toate informaţiile necesare soluţionării cauzei, respectiv fără a avea punctul ei de vedere, astfel că a fost lipsită de obiectivism, nu a dat eficienţă art. 22 Cod procedură civilă, în sensul că nu şi-a manifestat rolul activ în aflarea adevărului.

Instanţa de fond nu doar că nu i-a pus în vedere să-şi exprime punctul de vedere dar nu i-a dat nici măcar posibilitatea de a se apăra, astfel că la data de 15.02.2017 doar reclamantul pârât a pus concluzii pe fond, prin intermediul avocatului său. Prin notele scrise depuse ulterior datei de 15.02.2017 a arătat care este adresa unde s-ar fi putut realiza ancheta socială, însă instanţa s-a considerat edificată fără a repune cauza pe rol.

Fostul său soţ a făcut afirmaţii scoase din context, astfel încât să pară adevărate, s-a folosit de anumite situaţii jenante şi periculoase pentru ea pe care el însuşi le-a creat, în scopul de a o menţine lângă dânsul pe fetiţa lor. Instanţa trebuia să îi dea posibilitatea să se apere, să depună în contradovadă documente veridice şi complete, care să-i ateste spusele şi să le infirme pe ale reclamantului pârât. Avea, la rândul său, dreptul la administrarea probatoriului solicitat.

Instanţa a constatat, exclusiv pe materialul probator administrat de reclamant, culpa ei evidentă în a-şi educa şi îngriji corespunzător fetiţa, astfel că i-a dat întru totul câştig de cauză reclamantului. I s-a acordat dreptul de a-şi vedea copilul de două ori pe lună, practic lipsind-o de legătura personală cu minora. Instanţa nu s-a pronunţat şi asupra altor perioade de timp din viaţa copilului, rezultând astfel intenţia instanţei de fond de a o îndepărta total de copilul ei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 470 şi urm., art. 480 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul F. L. a solicitat respingerea cererii de apel arătând că înscrisurile la care face referire apelanta nu fac altceva decât să contureze personalitatea acesteia, situaţiile conflictuale şi periculoase în care aceasta s-a pus singură, problemele pe care le are datorită consumului de alcool şi caracterului său labil. Toate afirmaţiile făcute la fond au fost dublate de probe certe, veridice şi necontestate de apelantă şi au fost apte să conducă la formarea unei opinii obiective din partea judecătorului fondului. Apelantei i-au fost respectate drepturile procedurale, i s-a pus în vedere în nenumărate rânduri să indice reşedinţa la care urma să se efectueze ancheta socială. Starea de pasivitate de care a dat dovadă apelanta denotă faptul că problemele din viaţa ei personală au primat şi continuat, fiind implicată în mai multe incidente care au condus la instituirea unui ordin de protecţie pe numele său şi a logodnicului său.

Pe baza întregului material probator instanţa de fond a putut să îşi facă o idee clară asupra reperelor de moralitate ale apelantei, a profilului său social şi psihologic, conchizând cu privire la persoana care poate oferi cele mai bune condiţii de creştere şi educare minorei A. L.

Până în prezent apelanta nu a achitat nimic din ceea ce-i datora minorei cu titlu de pensie de întreţinere. Minora a susţinut examene de admitere la toate liceele de renume din

Iaşi, a fost permanent alături de aceasta, a trăit emoţiile fiecărei testări, a susţinut-o şi încurajat-o în toată această perioadă dificilă pentru ea. Are o inserţie socială foarte bună, o relaţie foarte apropiată cu rudele sale din Iaşi şi Gura Humorului, este înconjurată de prieteni de vârsta sa cu care socializează foarte bine. El are un loc de muncă stabil, realizează venituri îndestulătoare pentru a-i asigura minorei un trai decent, nu a schimbat niciodată locuinţa în care stă cu minora, aceasta fiind ataşată de acest loc. Nu există niciun motiv pentru ca minora să fie scoasă din mediul său familial şi familiar, evoluţia sa fiind una foarte bună pe plan şcolar şi social, hotărârea primei instanţe respectând principiul interesului superior al copilului.

 Analizând actele dosarului prin prisma cererii de apel formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul reţine următoarele:

Susţinerile apelantei relative la transgresarea de către judecătorul fondului a principiilor fundamentale ale procesului civil, respectiv a dreptului la apărare, consacrat de art. 13 Cod procedură civilă şi a rolului judecătorului în aflarea adevărului, consacrat de art. 22 Cod procedură civilă, nu pot fi primite.

În procedura regularizării cererii de chemare în judecată, pârâta şi-a precizat poziţia procesuală faţă de actul de învestire a instanţei prin întâmpinarea depusă la dosar. Totodată, aceasta a formulat pretenţii derivând din acelaşi raport juridic împotriva reclamantului prin mijlocirea cererii reconvenţionale adresate instanţei.

În şedinţa publică din data de 12.10.2016 Judecătoria Iaşi a acordat cuvântul părţilor în susţinerea probelor şi a încuviinţat, la solicitarea pârâtei reclamante F. M. C., probe constând în înscrisuri, anchetă socială la domiciliul pârâtei reclamante şi proba testimonială cu un martor, în privinţa cărui pârâta urma fie a indica cu listă numele şi adresă acestuia, fie a asigura prezenţa în şedinţă publică în vederea audierii sale, potrivit menţiunilor cuprinse în încheierea pronunţată. Motivat de faptul că la data de 06.12.2016 apărătorul ales al pârâtei reclamante a adus la cunoştinţa instanţei revocarea contractului de asistenţă juridică, judecătorul primei instanţe a acordat în şedinţa din 07.12.2016 un nou termen de judecată pentru data de 15.02.2017, dispunând citarea pârâtei cu menţiunea de a indica adresa pentru efectuarea referatului de anchetă socială şi de a asigura prezenţa martorului propus. La termenul de judecată astfel acordat, pârâta reclamantă nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu s-a conformat celor dispuse de instanţă tocmai în vederea administrării probelor ce i-au fost încuviinţate acesteia spre dovedirea susţinerilor sale. Ulterior datei pronunţării hotărârii apelate, pârâta reclamantă a depus la dosar o cerere, înregistrată la data de 24.02.2017, prin care solicită comunicarea actelor de procedură la adresa indicată în cuprinsul său.

Contextul factual relevat conduce instanţa spre concluzia că judecătorul fondului a asigurat respectarea şi a respectat el însuşi, în acord cu dispoziţiile cuprinse în art. 20 Cod procedură civilă, principiile fundamentale ale procesului civil.

Prin modul de desfăşurare a procesului înaintea primei instanţe pârâtei reclamante i-a fost respectat dreptul la apărare, în absenţa indicării de către aceasta a adresei de domiciliu la care urma a se face ancheta socială precum şi a numelui şi adresei martorului instanţa neputând proceda la administrarea probelor încuviinţate. Totodată, nimic nu a împiedicat-o pe pârâta reclamantă să combată, fie oral, fie în scris susţinerile reclamantului, să se înfăţişeze în instanţă şi să prezinte concluzii pe fondul litigiului.

Îndatorirea judecătorului de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului reclamă, pe de o parte, ca acesta să deţină toate elementele apte a-i îngădui exercitarea rolului său în aflarea adevărului. În acest sens, notează Tribunalul că instanţa de fond nu a dispus, din culpa pârâtei reclamante, de datele necesare pentru efectuarea referatului de anchetă socială la domiciliul său şi de cele necesare audierii martorului. Faţă de schimbarea intervenită cu privire la domiciliul pârâtei reclamante, instanţa nu avea la îndemână nicio pârghie necesară identificării noului domiciliu al pârâtei, iar cu privire la proba testimonială se reţine că numele martorului nici măcar nu a fost indicat. În egală măsură, nota scrisă cu adresa la care a solicitat pârâta comunicarea actelor de procedură a fost înregistrată la dosar ulterior pronunţării de către instanţă a soluţiei apelate. Pe de altă parte, procesul civil este guvernat deopotrivă şi de principiul disponibilităţii, în a cărui aplicare partea poate să se desisteze de probele ce i-au fost încuviinţate. Poziţia procesuală a pârâtei reclamante, care a înţeles să nu se mai prezinte în instanţă şi să nu indice acesteia elementele necesare administrării probelor încuviinţate, nu putea fi interpretată de către judecătorul primei instanţe decât în sensul renunţării la aceste testimonii.

Notează instanţa şi dispoziţiile cuprinse în art. 254 alin. 6 Cod procedură civilă, potrivit cărora părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

Situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză a fost în mod corect şi exhaustiv reţinută de judecătorul fondului în expunerea de motive a sentinţei apelate. Acestei situaţii i-au fost în mod temeinic aplicate dispoziţiile legale relevante. Justeţea soluţiei pronunţate de instanţa de fond în primul capăt de cerere subzistă şi în prezenţa probelor administrate în calea de atac a apelului.

Prin sentinţa civilă de divorţ nr. 14851/13.09.2012 minorei A. L., rezultată din căsătoria părţilor, i-a fost stabilită locuinţa la domiciliul mamei, tatălui fiindu-i încuviinţat dreptul de a avea legături personale cu aceasta. Ca urmare a plecării apelantei în Bucureşti la sfârşitul anului 2014 din dorinţa de a-şi găsi un loc de muncă, A. L. a rămas în grija şi sub supravegherea tatălui său. În dosarul nr. 38xx/245/2016 a fost pronunţată de Judecătoria Iaşi sentinţa civilă nr. 3xxx/16.03.2016, prin care a fost admisă cererea  formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială de reclamantul F. L., fiind stabilită la tată până la soluţionarea prezentului dosar locuinţa A.

În tot acest interval de timp A. L. s-a bucurat de prezenţa ambilor părinţi în viaţa ei, tatăl încurajând şi facilitând menţinerea legăturilor personale mamă - fiică. În acest sens, notează instanţa răspunsul apelantei la întrebarea nr. 2 din interogatoriu, potrivit căruia A. a mers la mamei ei în Bucureşti de două ori la iniţiativa tatălui, în celelalte ocazii minora fiind luată de către mama ei în localitatea acesteia de reşedinţă. Între mamă şi fiică au loc zilnic convorbiri telefonice, şi ori de câte ori apelanta are timpul necesar îşi poate vizita fiica în localitatea Iaşi. Despre vizitele apelantei în Iaşi în vederea menţinerii legăturii cu A.face vorbire şi martora P.A. E., audiată în calea de atac a apelului.

Ataşamentul A.L. atât faţă de mama sa cât şi faţă de tatăl său, transpus în dorinţa acesteia de a creşte deopotrivă alături de ambii părinţi, rezultă şi din declaraţiile  date cu ocazia audierii sale în camera de consiliu. În dosarul având ca obiect stabilirea domiciliului minorei pe cale de ordonanţă preşedinţială, A.a fost audiată la data de 04.03.2016 şi a declarat că locuieşte cu tatăl său din toamna anului 2014, că este ataşată de ambii părinţi, că nu ar dori să părăsească oraşul Iaşi, unde sunt toţi prietenii şi rudele apropiate şi unde este îngrijită în mod corespunzător de tatăl său. Ulterior, la data de 21.10.2016, când a fost audiată în prezentul litigiu, A. a declarat că îşi iubeşte amândoi părinţii şi nu poate să îşi exprime o opţiune în legătură cu stabilirea locuinţei la unul sau altul dintre ei.

Potrivit art. 403 Cod civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanţa de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi faţă de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinţi. Din dispoziţiile de principiu înscrise în art. 400 Cod civil, rezultă că stabilirea de către instanţă a locuinţei copilului minor se face ţinând seama de interesul său superior. Elementele ce se impun a fi eficientizate în determinarea şi evaluarea interesului superior al copilului sunt cele cuprinse în art. 2 alin. 6 şi în art. 21 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, dispoziţii redate în hotărârea instanţei de fond şi a căror reluare nu se mai impune. Tribunalul îşi însuşeşte consideraţiile teoretice ale judecătorului fondului relative la conţinutul noţiunii de locuinţă a copilului.

De la momentul pronunţării sentinţei civile nr. 14xxx/13.09.2012 împrejurările care au fundamentat înţelegerea părţilor la stabilirea locuinţei A. L., reflectate în acordul ce a constituit dispozitivul hotărârii judecătoreşti, s-au modificat. Se are în vedere de către instanţă că, sub imperiul factorilor cu efect decizional, în viaţa apelantei au intervenit schimbări nu doar în ceea ce priveşte localitatea sa de reşedinţă, stabilitatea locului de muncă şi constanta veniturilor necesare traiului cotidian, ci mai cu seamă în ceea ce priveşte atitudinea, comportamentul şi limbajul său. Pe termen scurt, urmările acestor schimbări se regăsesc în măsurile luate împotriva apelantei şi sunt relevante în acest sens hotărârea de condamnare ca urmare a săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere a conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, ordinul de protecţie emis în favoarea numitei C. G., persoană împreună cu care locuia în Bucureşti apelanta, precum şi procesul verbal de contravenţie seria PBY, nr. 42xxx din data de 02.01.2018. Sub aspectul lor material, urmările imediate se regăsesc în insecuritatea veniturilor şi a spaţiului locativ.

Subliniază Tribunalul că statuările cuprinse în hotărârile judecătoreşti pronunţate se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel că în prezentul litigiu cele acolo definitiv stabilite nu pot face obiectul cenzurii instanţei, impunându-se în fapt drept manifestare a trăsăturilor de personalitate şi de temperament ale apelantei. Departe de a face integral dovada personalităţii apelantei, aceste testimonii pot şi trebuie a fi valorificate de instanţă chiar dincolo de administrarea altor probe apte a reliefa întreg tabloul manifestărilor comportamentale ale apelantei.

Instanţa nu neagă legătura naturală, firească şi sentimentele de dragoste ce consolidează relaţia mamă - fiică, disponibilitatea mamei de a se ocupa de creşterea, îngrijirea şi educaţia A. L., precum şi nevoia acesteia de a se bucura de prezenţa, sprijinul şi sfaturile mamei sale, astfel cum declară martora audiată în apel la solicitarea pârâtei reclamante, numita P.A. E.. Primeşte instanţa şi susţinerile conform cărora sistemul de valori al apelantei nu poate fi raportat în mod exclusiv evenimentelor ce au avut loc în ultima perioadă în viaţa apelantei. Importanţa relaţiei mamă – fiică, impactul emoţional al prezenţei precumpănitoare a mamei în viaţa fiicei sale şi puterea dragostei necondiţionate ce permite surmontarea părăsirii stării de confort pe care o presupune locuinţa în Iaşi, relevate de martora audiată la solicitarea apelantei, sunt primite de către instanţă doar la nivelul lor pur teoretic.

Ponderea în hotărârea instanţei de stabilire a locuinţei A. L. la tată nu este dată însă de urmările pe termen scurt ale modificărilor intervenite în viaţa apelantei, anterior relatate prin prisma testimoniilor administrate în cauză. Hotărâtoare în adoptarea soluţiei pronunţate nu sunt dificultăţile de ordin material şi juridic pe care le întâmpină apelanta ci derapajele acesteia în modul de comunicare cu A., care sunt de natură a impieta pe termen lung baza unei vieţi afective normale şi optime pentru o bună dezvoltare fizică, psihică şi emoţională. Are în vedere instanţa limbajul folosit de apelantă în discuţiile cu fiica sa, modul în care intervine ca factor de decizie în viaţa acesteia, anihilarea dorinţelor exprimate de A. dincolo de existenţa unui motiv argumentat, imposibilitatea de gestionare a propriilor emoţii în prezenţa minorei, toate acestea fiind relevate de transcrierile depuse la dosar şi de declaraţia martorului audiat la solicitarea intimatului, H. A. C..

Fără a considera necesară în justificarea soluţiei adoptate redarea din cuprinsul transcrierilor depuse la dosar a cuvintelor denigratoare, ofensatoare, injurioase folosite de apelantă la adresa A. şi în prezenţa acesteia, Tribunalul notează doar schimbarea bruscă a dispoziţiei minorei, prin instalarea stării de tristeţe, în urma convorbirilor telefonice purtate cu mama sa, în contrast cu starea de bună dispoziţie a Almei manifestată la vederea şi alături de tatăl ei, ce rezultă din declaraţia martorului H.A.C.. Acelaşi martor face vorbire despre faptul că în perioada de după divorţ a perceput-o pe Alma Laura ca fiind un copil trist, stresat, iar ulterior, după ce aceasta a început să locuiască cu tatăl său, minora a devenit mai comunicativă. 

Nu este de ignorat nici faptul că potrivit adeverinţei nr. 507/13.02.2018 eliberată de G.A.contractul individual de muncă nr. 78xx/17.10.2017 încheiat cu apelanta pe durată nedeterminată, în funcţia de consilier suport brokeri junior a încetat la data de 09.01.2018. Ca atare, la momentul contemporan prezentei judecăţi apelanta nu are un loc de muncă şi nici o altă sursă de venituri care să-i permită din punct de vedere material creşterea, educarea şi îngrijirea minorei A. L..

Probele administrate în cauză relevă faptul, reţinut şi de prima instanţă, că tatăl este cel în măsură să-i asigure A. o dezvoltare armonioasă, bazată pe un climat de stabilitate, echilibru şi mansuetudine. Aceasta întrucât tatăl este cel care începând cu anul 2014 se implică zilnic în programul copilului, de natură să satisfacă nevoile sale de educare precum şi cele de divertisment, alăturat celor materiale şi afective. Tatăl este cel care i-a asigurat perpetuu şi constant minorei un climat de siguranţă şi securitate, apt a-i conferi nu numai afectele de natură să o susţină în toate demersurile sale ci şi sentimentul de confienţă, încredere în propriile acţiuni. Condiţiile materiale şi de locuit şi climatul asigurat de intimat au permis şi favorizat o educare, creştere şi dezvoltare armonioasă a minorei în acord cu nevoile impuse de vârsta şi însuşirile sale. Subliniază instanţa că dezvoltarea corespunzătoare a A. L. atât din punct de vedere fizic cât şi psihic nu presupune doar asigurarea strictă a unei locuinţe dotate şi utilate corespunzător, a hranei zilnice, a învăţăturii, ci mai cu seamă desfăşurarea vieţii cotidiene în acel spaţiu în care minora găseşte toate sursele menite a o susţine afectiv, emoţional, intelectual, ca sumă a ceea ce este şi tinde a deveni. Afecţiunea, comunicarea, înţelegerea în deplin acord umorilor A.L. presupun înainte de toate stabilitate, consecvenţă, unitate, caracteristici care cel puţin la momentul actual nu-i pot fi atribuite apelantei.

În cererea având ca obiect dreptul apelantei de a avea legături personale cu A.L., în mod corect au fost reţinute de judecătorul fondului dispoziţiile art. 401 alin. 1 Cod civil şi cele ale art. 14 din Legea nr. 272/2004.

Legiuitorul consacră atât dreptul părintelui de a menţine relaţii personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeaşi răspundere în ce priveşte creşterea şi educarea copilului, cât şi dreptul copilului care, pentru a-şi dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult şi a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menţine legături personale nu numai cu ambii părinţi, ci şi cu rudele sale, dat fiind faptul că între drepturile sale se înscrie şi acela de a creşte în familie.

Însă, aşa cum s-a stabilit şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin derogare de la regula potrivit căreia orice drept dă expresie unui interes legitim, dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului. De aceea, se reţine că dreptul părintelui de a menţine legături personale cu copilul nu este un drept absolut, putând fi limitat atunci când acest lucru este dictat de interesul superior al copilului.

Însuşindu-şi în integralitate incidenţa jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului relevată de instanţa de fond, Tribunalul reţine că programul de legături personale stabilit de judecătorul primei instanţe, program ce a urmărit ocrotirea interesului superior al minorei prin raportare la condiţiile locative ale apelantei, este unul restrictiv.

Deşi iniţial prin întâmpinarea depusă înaintea instanţei de fond, reclamantul-pârât şi-a exprimat acordul cu privire la programul de vizită propus de către pârâta-reclamantă prin cererea reconvenţională, ulterior, faţă de schimbarea situaţiei de fapt în urma pronunţării ordinului de protecţie, acesta a revenit asupra acordului său, aceeaşi poziţie fiind menţinută şi în calea de atac a apelului.

Reţine instanţa că în apel s-a depus la dosar de către pârâta reclamantă contractul de comodat nr. 2/01.05.2017 încheiat de către aceasta cu numitul I. M., contract are ca obiect cedarea pe o durată de 3 ani a folosinţei gratuite a imobilului situat în Bucureşti, str. Ş. nr. 1, bl. Vxx, et. 1, ap. 24, sector 5. Deşi prin adresa nr. 5635/19.01.2018 Primăria Sectorului 5 Bucureşti aduce la cunoştinţa instanţei că în urma discuţiilor purtate cu preşedintele Asociaţiei de Proprietari a blocului V19 a rezultat că apelanta F. M. C.locuieşte în fapt la o altă adresă, pentru termenul de judecată din data de 20.02.2018 a înaintată la dosar ancheta socială efectuată la solicitarea instanţei, din cuprinsul căreia rezultă efectuarea ei ca urmare a verificărilor şi discuţiilor purtate cu apelanta. Potrivit acestei anchete sociale, apelanta locuieşte din luna aprilie la adresa din Bucureşti, str. Ş. nr. 1, bl. V19, et. 1, ap. 24, sector 5, într-o garsonieră confort I, cu contract de comodat, interiorul locuinţei fiind corespunzător mobilat cu un pat dublu, bibliotecă şi birou în cameră şi cu dulap, masă, aragaz şi frigider în bucătărie, curat şi întreţinut în ordine.

Minora A. L. are în prezent vârsta de xx ani. Nici susţinerile intimatului făcute înaintea instanţei şi nici testimoniile administrate în cauză nu se circumscriu existenţei în persoana apelantei a unei atitudini de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului rezultat din căsătoria părţilor. De altfel, inexistenţa unui asemenea pericol rezultă din chiar poziţia intimatului care a facilitat şi permis vizitarea de către minoră a mamei sale în Bucureşti. Deşi între părţi relaţiile specifice calităţii de soţi s-au frânt, acest aspect nu trebuie să influenţeze în sens negativ creşterea şi dezvoltarea A.care reclamă deopotrivă, spre asigurarea armoniei necesare, prezenţa ambilor părinţi în viaţa ei. Dragostea necondiţionată prezumată a exista în relaţia mamă – fiică, precum şi interesul superior al copilului permit şi îngăduie ca relaţiile personale dintre mamă şi fiică să se poată realiza şi în afara municipiului Iaşi, fie în localitatea de reşedinţă a apelantei, fie în orice alt loc în care acestea îşi pot petrece timpul pe perioada vacanţelor şcolare ale A..

 Faţă de frecvenţa vacanţelor şcolare şi putinţa mamei de a-şi petrece parte din acestea alături de fiica sa unite cu vizitele pe care apelanta le poate face minorei de două ori pe lună la Iaşi, Tribunalul consideră că finalitatea urmărită de legiuitor prin edictarea art. 401 Cod civil este atinsă fără a fi necesar a stabili şi găzduirea minorei de către mama sa la Bucureşti un weekend la două luni.

În considerarea celor anterior expuse, alăturat integral celor reţinute de prima instanţă în cererea privind stabilirea locuinţei minorei şi parţial statuărilor primei instanţe în cererea privind dreptul mamei de a avea legături personale cu minora, în baza art. 480 Cod procedură civilă, Tribunalul a dispus admiterea cererii de apel formulată de pârâta – reclamantă F.M. C. împotriva sentinţei civile nr. 2166/22.02.2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care o schimbă în parte,  Exercitarea dreptului apelantei de a avea legături personale cu minora L. A. se va realiza după următorul program:

- două week-end-uri pe lună, prin vizitarea minorei la Iaşi, de sâmbătă de la ora 9 până duminică la ora 19;

- două săptămâni în perioada vacanţei de vară, o săptămână în perioada vacanţei de iarnă şi trei zile în perioada vacanţei de primăvară. 

Domenii speta

Spete similare