Contract de credit

Contract de credit în CHF în evaluarea riscului supra-adăugat, trebuie avut în vedere că la momentul contractării, moneda CHF avea o valoare redusă, prezentând avantaje pentru debitori, astfel că aceştia puteau anticipa o creştere relativă a monedei. Deşi debitorii de bună credinţă fiind şi-au asumat o fluctuaţie rezonabilă a cursului CHF, în nici un caz nu se poate aprecia ca debitorii ar fi acceptat să contacteze şi în ipoteze unei creşteri de 2 ori a valorii cursului

Prin sentinţa civilă nr. 6293/4.08.2017, Judecătoria Baia Mare a admis contestaţia formulată de contestatoarele BP S.A., în contradictoriu cu intimata S (fostă G) V; a anulat Notificarea de dare în plată transmisă de către intimată, contestatoarelor la data de 28.07.2016 şi a repus părţile în situaţia anterioară transmiterii notificării.

Prima instanţă a reţinut în esenţă că:

Instanţa a reţinut că potrivit disp. art. 4 din Legea nr. 77/2016 condiţiile care trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale sunt următoarele:

„a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.”

Instanţa a reţinut că intimatul nu a ataşat notificării dovada că imobilul care a constituit obiectul contractului de ipotecă avea şi are destinaţia de locuinţă (se putea depune în acest sens, de exemplu, un extras de carte funciară, o adeverinţă de la asociaţia de proprietari prin care să se confirme destinaţia imobilului) şi nici că acel contract de credit a fost încheiat de intimat în scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţia de locuinţă.

De asemenea a reţinut că pârâta nu a depus odată cu notificarea adresată băncii cazierul judiciar din care să reiasă că nu a fost condamnată printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea Legii nr. 77/2016.

Prin urmare, nu se poate reţine îndeplinirea cumulativă a condiţiilor cerute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, pentru stingerea creanţei, în sensul în care dovedirea condiţiilor cerute de lit. c) şi lit. d) nu s-a făcut, şi chiar dacă, cele cerute la lit. a) şi b) sunt realizate, respectiv pârâta este consumator, iar contestatoarea este instituţie de credit, şi cuantumul sumei împrumutate nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 250.000 Euro.

În ceea ce priveşte teoria impreviziunii, invocată de intimat în notele de şedinţă din 17.05.2017, aşa cum a fost ea explicitată în Decizia Curţii Constituţionale nr. 623/2016, în sensul „intervenirii în executarea contractului a unui eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta”, nu a fost dovedită de pârâtă prin nicio probă.

Pe cale de consecinţă, a admis cererea contestatoarei, părţile urmând a fi repuse în situaţia anterioară notificării, conform alin. 5 al art. 7 din Legea nr. 77/2016.

Împotriva sentinţei a declarat apel debitoarea S (fosta G) V, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei în sensul respingerii  contestaţiei şi, în consecinţă: în principal, reechilibrarea contractului, respectiv adaptarea contractului de credit bancar ipotecar nr. HL 12308 din 11.06.2007 şi a actelor adiţionale subsecvente (act adiţional nr. 1/11.02.2010, act adiţional nr. 2/10.05.2011, act adiţional nr. 3/22.08.2012), prin îngheţarea cursului leu - CHF la valoarea din momentul acordării împrumutului (1.9811 lei pentru un CHF – curs oficial BNR), sau care ar putea rezulta dintr-o propunere financiară înaintată de bancă. În subsidiar, respingerea contestaţiei şi în consecinţă aplicarea dării în plată a imobilului ipotecat în favoarea băncii, în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit, conform Legii 77/2016, cu cheltuieli de judecată efectuate în prima instanţă şi apel.

Apelanta a arătat că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că în cauză nu ar fi îndeplinite cerinţele art. 4 lit. c) şi d) din Legea nr. 77/2016 şi că nu s-ar fi dovedit existenţa impreviziunii. În realitate toate aceste condiţii sunt îndeplinite în cauză.

Intimata contestatoare a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului atât sub aspectul solicitării principale, cât şi sub aspectul solicitării subsidiare.

În motivarea apărării sale, intimata a arătat că în mod corect, instanţa de fond a reţinut că nu au fost îndeplinite condiţiile de admisibilitate a notificării, pretinse de către Legea nr. 77/2016.

Procedura constatării stingerii datoriei reglementată de prevederile Legii nr. 77/2016 reprezintă o excepţie de la importante principii de drept, şi chiar o încălcare a unor reguli constituţionale.

Întrucât legiuitorul a stabilit condiţii stricte pentru ca solicitanţii să beneficieze de prevederile legii, apreciază că proba acestor condiţii revine solicitanţilor, nefiind suficient să afirme îndeplinirea lor. Proba trebuie făcută cu înscrisuri corespunzătoare, exterioare contractului de credit, cel puţin în ceea ce priveşte dovedirea condiţiilor de la art. 4 lit. a), c) şi d).

Fiind sesizată cu notificarea, nu se poate susţine că banca ar trebui să considere îndeplinite condiţiile fără un minim probatoriu, din moment ce îndeplinirea sau nu a condiţiilor determină conduita viitoare a acesteia.

Orice cerere privind valorificarea unui drept recunoscut de lege trebuie însoţită de dovada îndeplinirii condiţiilor pentru a beneficia de acel drept, neexistând o prezumţie legală sau de altă natură în sensul îndeplinirii lor doar în baza declaraţiei solicitantului.

În ceea ce priveşte condiţia a) prevăzută la art. 4 din Legea nr. 77/2016, împrumutatul trebuie să facă dovada că a acţionat în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

Condiţia c) a art. 4 din Legea nr. 77/2016, precizează că deşi împrumutul a fost făcut pentru achiziţionarea unui imobil nu se poate trage concluzia că în tot acest timp imobilul a avut destinaţia de locuinţă dacă nu are ataşată o dovadă în acest sens. Oricine şi oricând poate schimba destinaţia imobilului, proprietate personală iar intimata nu are toate informaţiile cu privire la toţi debitorii şi locuinţele acestora. Din acest motiv este necesar ca la momentul trimiterii notificării debitorul să aducă dovezi solide în sprijinul cererii sale.

Dispoziţiile art. 4 lit. C) din Legea nr. 77/2016 arată clar condiţia ce trebuie îndeplinită de debitor, creditul ce a fost contractat de consumator trebuie să fie folosit cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţia de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă.

Dicţionarul explicativ oferă următoarea definiţie pentru termenul de locuinţă -„Loc, casă, construcţie în care locuieşte sau poate locui cineva; domiciliu”.

Faţă de faptul că debitoarea nu a ataşat notificării dovezile privind destinaţia de locuinţă a bunului, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate de la lit. c) a art. 4, instanţa de fond reţinând în mod corect aceste aspecte.

Analizând întreg probatoriu administrat în cauză, Tribunalul reţine următoarele:

Referitor la cererea de adaptare a contractului, prin modificarea acestuia în sensul stabilizării cursului valutar, sub forma motivelor de apel, apelanta pârâtă formulează cereri noi în calea de atac, dorind investirea acestei instanţe cu o cerere nouă, nesupusă atenţiei instanţei de fond printr-o cerere reconvenţională: solicitarea de adaptare a contractului de credit, respectiv stabilizarea cursului valutar.

O astfel de cerere este inadmisibilă, potrivit art. 478 Cod procedură civilă, care stabileşte că în apel nu pot fi schimbare calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nu pot fi formulate pretenţii noi.

Sub aspectul fondului contestaţiei, motivarea sentinţei este lacunară şi superficială, atât din punct de vedere al probelor administrate cât şi al motivelor de apel.

În ceea ce priveşte probele, acestea deşi au fost încuviinţate nu au fost administrate în întregime. Astfel, s-a admis în probaţiune cererea de a fi depuse la dosar de către creditoare scoringul (evaluarea debitorilor) de la momentul contractării creditului, normele BNR- acte care nu au fost depuse; nu s-a depus nici evoluţia monedei de la data contractării creditului până în prezent-ci doar din anul 2012-; s-a prorogat discutarea administrării probei testimoniale, însă cauza rămânând în pronunţare nu s-a mai putut pune în discuţie-chiar dacă teza probatorie confirmă cele ce rezultă din înscrisuri; înscrisurile care s-au depus de către creditoare nu au fost comunicate debitoarei pentru a putea fi studiate, astfel fiind lipsită de apărare.

În ceea ce priveşte motivarea debitoarei, nu au fost făcute aprecieri, analizări de către instanţă sub nicio formă, la nici un argument adus: nici obiective (despre francul elveţian, evoluţie, impreviziune, creşterea dobânzii, solicitările de negociere a contractului, existenţa unor clauze abuzive) şi nici subiective (starea familială).

Instanţa reţine că apelanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor literelor c) şi d) din art. 4 Legea 77/2016, privind dovada ca imobilul are destinaţie de locuinţă şi că apelanta nu are fapte înscrise în cazierul judiciar.

Or, este evident că imobilul are destinaţia de locuinţă, aspect care reiese din documentele care au stat la baza contractării creditului. Pe lângă documentele care au stat la baza contractării creditului, în cursul primei instanţe, s-au depus extras de carte funciară, declaraţie de venituri şi de stabilire impozite ANAF, direcţia impozite şi taxe) din care rezultă că imobilul are destinaţia de locuinţă.

La acel moment al contractării creditului, s-a depus certificat de la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale, în care imobilul apare cu destinaţia de locuinţă. De asemenea, din documentele depuse rezultă în mod evident că debitoarea este profesor angajat al Liceului Vasile Lucaciu cu program întreg de muncă. Nu prestează nicio activitate comercială sau de altă natură şi nici nu se poate face dovada unui fapt negativ, ci doar ceea ce rezultă din actele deja existente la creditoare de la  momentul contractării creditului.

La data contractării creditului, s-au întocmit asigurări pentru imobil, în care se specifică destinaţia de locuinţă a imobilului.

În ceea ce priveşte condiţia că debitorul să nu fi fost condamnat pentru vreo infracţiune în legătură cu creditul, cu menţiunea că în cuprinsul notificării de dare în plată, debitoarea a declarat pe propria răspundere că nu a suferit vreo condamnare. Apoi, în faţa instanţei s-a depus şi cazierul judiciar, pentru suplimentarea probaţiunii.

Astfel, împrejurările economice în care a fost încheiat contractul de credit s-au schimbat ulterior semnării acestuia, şi anume hipervalorizarea monedei contractului a intervenit după încheierea contractului de credit, schimbarea împrejurărilor economice a fost imprevizibilă, şi anume creşterea dramatică a cursului valutar LEU/CHF nu a putut fi prevăzută în mod rezonabil, deoarece deciziile Băncii Naţionale a Elveţiei care au generat valorizarea excesivă a francului elveţian nu puteau fi prevăzute în mod rezonabil, în contractul de credit nu exista clauze din care să rezulte în mod expres şi neechivoc ca debitorii şi-ar asumat la semnarea contractului riscul valorizării excesive a francului elveţian faţă de moneda naţională, debitorii au dorit negocierea contractului de credit şi au încercat să obţină din partea unităţii bancare o propunere financiară rezonabilă care să permită continuarea raporturilor contractuale, însă banca nu a dat niciodată curs dorinţelor debitorilor, refuzând chiar să se prezinte la notar atunci când au fost convocaţi pentru efectuarea procedurii de dare în plată.

Fostul soţ al intimatei, creditor principal al creditului a decedat la vârsta de 45 de ani, intimata rămânând cu un copil minor şi cu o situaţie financiară grav afectată, neavând posibilitatea achitării ratelor excesiv de mari, cursul de schimb la data contractării creditului a fost de 1.9811 ajungând la valoarea de 4.23, mult peste orice fel de previziune, atât a unui om cu consecinţe financiare generale cât şi a unui specialist, datorită creşterii excesive a valorii francului, ponderea ratei de plată a creditului din totalul venitului în familie a crescut excesiv de mult, nemaiputând fi acoperite alte nevoi strict necesare, creşterii dobânzii de la 5.9% la momentul acordării la peste 8% după primul an, numeroase solicitări a creditorilor de a reechilibra/adapta contractul potrivit cu posibilitatea de plată şi lipsa unui răspuns din partea creditorului, lipsa disponibilităţii de a găsi o soluţie şi a oferi sprijin, existenţa unor clauze abuzive în cadrul contractului, aşa cum definitiv s-a soluţionat dosarul 13504/300/2016 Tribunalul Bucureşti, având ca părţi intimata şi creditoarea, valoarea creditului de 50.000 CHF, cu titlu comparativ la cursul 1.9811 reprezintă 00.055 lei, iar la cursul de 4.23 reprezintă 211.500 lei, adică mai mul decât dublu, la care se mai aplică dobânda anuală, modificată decât cea iniţială, aşa cum s-a arătat deja mai sus.

Se constată aplicabil vechiul Cod Civil în cauza de faţă, raportat la data încheierii contractului de credit 11.06.2007.

Curtea Constituţională în decizia sa privind Legea dării în plată, a recunoscut aplicarea teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepţional şi exterior voinţei părţilor, ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului, ar face excesiv de oneroasă îndeplinirea obligaţiei. Impreviziunea rezultă din însăşi reglementarea principiului relativităţii efectelor contractelor, ea fiind justificată prin elemente de bună credinţă şi echitate ce caracterizează executarea contractelor. Sub regimul vechiului cod civil, teoria impreviziunii era fundamentată pe prevederile art. 970, potrivit căruia „convenţiile trebuie executate cu bună credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa.”

În prezenta speţă, este de analizat dacă prevederile clauzei convenţiei de credit ce instituie obligaţia apelantei de a restitui creditul în moneda CHF, la cursul la care se realizează plata creditului respectă cerinţele pentru aplicarea teoriei impreviziunii. Dacă a intervenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acestea.

La data contractării creditului, paritatea CHF/LEU era de 1,9811, iar în prezent şi de mai mulţi ani, CHF a ajuns la valoarea de 4,23. Ulterior contractării creditului a avut loc o creştere de 2 ori a valorii monedei CHF, în raport cu moneda naţională.

Debitoarea nu a putut previziona creşterea exagerată, spectaculoasă a monedei CHF, ca urmare a crizei economice mondiale, întrucât amploarea acestei crize nu a putut fi determinată în mod rezonabil  la momentul încheierii contractului de către părţi. Potrivit doctrinei, pentru a putea fi verificată această condiţie, interesează ca impreviziunea, precum şi aspectul economico-financiar – care trebuie să caracterizeze efectul asupra contractului - să se raporteze nu atât la natura sau cauza evenimentului, cât mai ales la efectele acestuia asupra executării obligaţiilor contractuale.

Subliniem că prin raportare la alte contracte de credit încheiate în moneda străină, doar moneda CHF a avut o creştere spectaculoasă, ca urmare a deciziei Băncii Centrale a Elveţiei de a nu mai susţine plafonul de schimb valutar al francului elveţian faţă de euro. Acest fapt a fost un eveniment imprevizibil, exterior contractului, care nu putea fi anticipat de părţi la momentul contractării, apreciind că este îndeplinită condiţia.

Condiţia creşterii oneroase este pe deplin îndeplinită, având în vedere că o creştere de 2 ori a monedei CHF în raport cu moneda naţională cauzează o onerozitate excesivă a obligaţiilor debitoarei, în comparaţie cu obligaţiile băncii.

În lipsa unei definiţii legislative a noţiunii de onerozitate excesivă, procentul de 50% de mărire a valorii obligaţiei debitorilor este reţinut şi propus de către comentatorii Proiectului Codului Privat European ca un criteriu în acest sens.

În evaluarea riscului supra-adăugat, trebuie avut în vedere că la momentul contractării, moneda CHF avea o valoare redusă, prezentând avantaje pentru debitori, astfel că aceştia puteau anticipa o creştere relativă a monedei.

Nu este de neglijat nici faptul că o creştere de asemenea anvergură, respectiv de 2 ori a monedei CHF în raport cu moneda naţională, nu putea fi în mod rezonabil previzionată, de către un consumator mediu, potrivit standardului de referinţă instituit de jurisprudenţa CJUE.

Trebuie avută în vedere poziţia de inferioritate a consumatorului la momentul contractării, atât din punct de vedere economic, faţă de cocontractantul sau, cât mai ales din punct de vedere al lipsei conştiinţelor de specialitate. Acestea deoarece, aşa cum a subliniat şi Curtea Constituţională în decizia citată, evaluarea intervenirii acestui risc trebuie privită şi realizată în ansamblu, prin analiza cel puţin a calităţii şi pregătirii economice/juridice a cocontractanţilor.

Mai mult, urmare a creşterii monedei CHF, echilibrul contractual din prezenta cauza nu se mai atinge, fiind perturbat în mod grav, iar efectele asupra situaţiei debitorilor sunt dramatice, aceştia văzându-se nevoiţi să restituie lunar, o dobândă al cărei cuantum excede semnificativ valoarea celei previzionate, în mod rezonabil, la data contractării.

Deşi debitorii de bună credinţă fiind şi-au asumat o fluctuaţie rezonabilă a cursului CHF, în nici un caz nu se poate aprecia ca debitorii ar fi acceptat să contacteze şi în ipoteze unei creşteri de 2 ori a valorii cursului.

Se reţine că a fost soluţionat definitiv dosarul 13504/300/2016  a Tribunalului Bucureşti prin care s-a constatat existenţa clauzei abuzive, ceea ce denotă din nou dezechilibrul contractual.

Situaţia familială a apelantei, prin faptul că fostul soţ – debitor principal – a decedat la vârsta de doar 45 de ani, situaţia financiară a familiei având de suferit, neexistând posibilitatea plăţii ratelor excesiv de mari.

Toate motivele de mai sus expuse, nu au fost analizate sub nicio formă de către prima instanţă.

Având în vedere considerentele de mai sus, apelul va fi admis sub aspectul solicitării subsidiare şi sentinţa atacată va fi schimbată conform dispozitivului.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă intimata contestatoare va fi obligată la plata către apelantă a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi apel conform chitanţelor doveditoare depuse la dosar.

Domenii speta

Spete similare