Cerere acordare drepturi de natură salarială. Indemnizaţie de hrană. Personal din sistemul sanitar. Legalitatea cererii.

Prin acţiunea civilă formulată la data de XXXXX, reclamantul Sindicatul „XXXXX " din Spitalul XXXXX în numele şi pentru membrii de sindicat XXXXX, a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâta Spitalul Orăşenesc XXXXX obligarea paratei Spitalul Orăşenesc XXXXX la plata către fiecare membru de sindicat a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 19.04.2016-31.12.2016; 01.01.2017-31.03.2017; 01.05.2017-30.11.2017, actualizate precum şi la plata dobânzii legale aferente.

În motivarea  acţiunii arată reclamantul că în calitate de salariaţi ai Spitalului Orăşenesc XXXXX şi membrii de sindicat, în conformitate cu prevederile actelor normative in vigoare în perioada menţionată mai sus, aveau dreptul să primească  lunar 20 de tichete de masă.

Cu toate acestea, susţine reclamantul în numele membrilor de sindicat, în anii 2015, 2016 si 2017, pârâtul Spitalul Orăşenesc XXXXX a acordat tichete de masa doar în lunile aprilie şi decembrie 2017, cu precizarea că pentru luna decembrie 2017 au fost acordate fiecărui salariat câte 10 tichete de masă din totalul de 20 de tichete la care era îndrituit. Precizează reclamantul că  solicitarea privind acordarea tichetelor de masă în perioadele sus menţionate se referă la zilele efectiv lucrate, iar nu la perioadele în care salariaţii s-au aflat in situaţii precum concediu de odihnă, concediu pentru incapacitate temporară de muncă sau au beneficiat de zile libere plătite în cazul unor evenimente familiale deosebite, ori s-au aflat în alte situaţii prevăzute de art. 10 din H.G. nr. 23/2015 pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.

Arată reclamantul că scopul Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa a fost acordarea unei alocaţii de hrană sub forma tichetelor de masă, numărul acestora, perioada pentru care se acordă şi utilizarea lor fiind strict reglementate de dispoziţiile legale, pe care le redă în continuare:

Astfel, dreptul comun în materie - Legea 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare, prevede următoarele la art. 1 alin. (1) Salariaţii ... din sectorul bugetar, precum şi ... al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă. Tichetele de masă sunt emise fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic, sunt destinate exclusiv alocaţiei individuale de hrană reglementate de prezenţa lege şi sunt suportate integral pe costuri de angajator." In completare, legea speciala - O.U.G. nr. 115/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instituie (pentru personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate) obligativitatea acordării tichetelor de masa. Redăm textul de lege la care am făcut referire: „Art. 23. - începând cu data intrării în vigoare a prezenţei ordonanţe de urgenţă, personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă" raportat la faptul ca pârâtul se încadrează în categoria acestor unităţi potrivit art. 190 din Legea nr. 95/2006, modificată şi completată, este evident că obligaţia de acordare a tichetelor personalului încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, este imperativa iar nu supletiva, lăsata la aprecierea angajatorului ori condiţionată de prevederea de  obligativitatea  prevederii sumelor necesare în bugetul de venituri şi cheltuieli.

Pe de alta parte,mai arată reclamanta că în  conformitate cu  prevederilor art. 93 alin. (3) si 140 din Contractul colectiv de Munca la nivel de sector de activitate "Sănătate, Activităţi sanitare" pe anii 2014 - 2015, înregistrat M.M.F.P.S.P.V. sub nr. 1726/29.11.2013, rezultă că în bugetele de venituri şi cheltuieli ale Spitalului Orăşenesc XXXXX aferente anilor 2014 -2016, pe lângă toate drepturile salariate trebuiau sa fie cuprinse şi sumele aferente acordării tichetelor de masă.

În conformitate cu prevederile art. 16 din acest contract, efectele sale se întind începând cu data de 01.01.2014 şi până la data de 31.12.2015, prelungindu-se pentru o perioadă de un an în situaţia în care nu este denunţat de către părţi, iar în conformitate cu prevederile art. 2 „se aplică în toate unităţile sanitare, prevăzute la art. 1 alin. (5), conform anexei 10, indiferent de forma de organizare, de provenienţa capitalului, de modul de finanţare şi de caracterul activităţii".

 Prin actul adiţional înregistrat la MMFPSPV sub nr. XXXXX, anexa nr. 10 a fost completată cu unităţile care au aderat, conform procedurii, la acest contract colectiv, pârâta regăsindu-se la lit. D, poziţia 150.

Prin urmare, contractul colectiv anterior menţionat a produs efecte la nivelul Spitalului Orăşenesc XXXXX in perioada 22.12.2014 - 31.12.2016.

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 5 din 28.03.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a admis sesizările formulate de Curtea de Apel XXXXX - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. XXXXX, nr. XXXXX şi nr. XXXXX privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi a stabilit că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, alocaţia individuala de hrană sub forma tichetelor de masă pentru personalul încadrat in unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate reprezintă un drept, iar nu o vocaţie". Din interpretarea data de înalta Curte reiese foarte clar ca textul de lege amintit nu lasă nicio posibilitate angajatorului de a decide dacă acordă sau nu tichete de masă şi nici nu condiţionează existenţa dreptului de existenţa resurselor financiare. Prin urmare, fiind o prevedere specială, este cert că se aplică prioritar în raport de Legea nr. 142/1998.

Referitor la refuzul nejustificat al paratei de acordare a tichetelor de masa,  susţine reclamantul că acesta nu s-a manifestat doar în anii 2016 si 2017 (excepţie fac lunile aprilie 2017 şi, respectiv, decembrie 2017, în această ultimă lună angajatorul acordând jumătate din numărul de tichete la care personalul era îndrituit), existând acţiuni anterioare ale salariaţilor  şi sindicatului reprezentativ din unitate, admise de instanţele judecătoreşti.

Astfel,  arată reclamantul că prin sentinţa civilă nr. XXXXX, pronunţată în dosarul nr. XXXXX şi decizia nr. XXXXX, având ca obiect plata drepturi salariale - tichete de masa, Tribunalul XXXXX - Secţia XXXXX a admis în parte acţiunea formulata de salariaţii din cadrul Spitalului Orăşenesc XXXXX si a dispus obligarea paratului Spitalul Orăşenesc XXXXX la plata către reclamanţi a contravalorii tichetelor de masa aferente perioadelor 12.06.2012 - 01.12.2014 si 01.01.2015 până la pronunţarea hotărârii - 09.05.2016, proporţional cu perioada de timp lucrată de aceştia, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă şi dobânda legală, de asemenea, respingând ca nefondat capătul de cerere privind obligarea unităţii sanitare la plata contravalorii tichetelor de masa în continuare, cât timp reclamanţii au calitatea de salariaţi ai pârâtei şi cadrul legal va rămâne neschimbat.

Mai arată reclamantul că începând cu data de 01.07.2017 a intrat in vigoare noua lege a salarizării - legea nr. 153/2017, care, prin art. 18, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 91/2017, prevede acordarea indemnizaţiei de hrană începând cu data de 01.12.2018 ,pentru toţi ordonatorii de credite (cu unele excepţii expres prevăzute), iar pentru personalul din sistemul sanitar începând cu 1 ianuarie 2018, fiind  evident astfel că, şi pentru a doua perioadă vizată prin prezenta acţiune, pentru care se solicită obligarea angajatorului la plata contravalorii tichetelor de masa - 20.01.2016 -31.12.2017 (excepţie fac lunile aprilie 2017 şi, respectiv, decembrie 2017, în această ultimă lună angajatorul acordând jumătate - 10 tichete - din numărul de tichete la care personalul era îndrituit), acordarea tichetelor este reglementată de aceleaşi acte normative în vigoare până la data de 31.12.2017.

Aşadar, contrar prevederilor legale, în perioadele vizate în prezenta acţiune, angajatorul Spitalul Orăşenesc XXXXX nu şi-a îndeplinit obligaţia de acordare a tichetelor de masă, invocând diverse pretexte, cum ar fi acela că spitalul are datorii la bugetul de stat sau către diverşii furnizori şi din această cauză nu poate acorda tichete de masă. Consideră reclamanta  că refuzul angajatorului de a acorda tichete de masa în perioadele menţionate mai sus este nejustificat, dreptul salariaţilor de a primi tichete de masă având o tripla legitimare juridică (dubla legitimare legală dar şi convenţională) şi anume art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, cu modificările si completările ulterioare, prevederile art. 1 din Legea nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare, art. 93 alin. (3) si art. 140 din Contractul colectiv de Munca la nivel de sector de activitate "Sănătate. Activităţi sanitare" pe anii 2014-2015, înregistrat M.M.F.P.S.P.V. sub nr. XXXXX), în forma în vigoare în aceste perioade.

 Susţine reclamantul că pretextele invocate de către angajator, potrivit cărora acordarea tichetelor de masă ar depinde de datoriile acumulate ori de înscrierea în capitolele bugetare a unor prevederi pentru sumele necesare, sunt lipsite de fundament juridic, atât prin prisma actelor normative invocate anterior, Deciziei I.C.C.J. nr. 5 din 28.03.2016, cât şi prin raportare la dispoziţiile art. 160-162 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, tichetele de masa având natura juridică a unui drept salarial.

Având în vedere că prin neacordarea la termen a tichetelor de masă,  s-a produs un prejudiciu raportat la prevederile art. 166 alin. (4) din Codul Muncii, considera reclamantul  că se impune obligarea pârâtului la plata drepturilor cuvenite şi neacordate cu actualizare la data plăţii.

De asemenea, având în vedere prevederile art. 1516 din Codul Civil potrivit cărora creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei, art. 1530 din Codul Civil, conform cărora "Creditorul are drepturi la daune- interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz culpabile a obligaţiei", precum şi prevederile art. 1535 din alin. (1) Codul Civil, potrivit cărora "în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune morale, de la scadenţă până la momentul plăţii, în cuantumul cuvenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui sa dovedească vreun prejudiciu", există dreptul creditorilor salariaţi de a li se plăti de către debitorul angajator atât suma de bani de care au fost lipsiţi în perioada 2015 - 2017, cât şi actualizarea debitului cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală aferentă.

În drept, îşi întemeiază acţiunea reclamantul pe dispoziţiile art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, cu modificările si completările ulterioare, art. 1 din Legea nr. 142/1998, cu modificările si completările ulterioare, art. 93 alin (3) din C.C.M. la nivel de unitate valabil pentru perioada 2012-2013 si art. 140 din Contractul colectiv de Munca la nivel de sector de activitate " Sănătate. Activităţi sanitare" pe anii 2014 - 2015, inregistrat la M.M.F.P.S.P.V. sub nr. XXXXX, art. 40 alin. (2) litera c), art. 160 - 162, art. 166 alin. (4) din Codul Muncii, art. 1530 si următoarele din Codul Civil, art. 192, art. 194 si urm. din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi toate celelalte dispoziţii legale invocate anterior.

 Conform prevederilor  art. 411 alin. 1 pct. 2 teza finala din Legea 134/2010 (NCPC), solicită reclamantul  şi  judecarea cauzei în lipsă.

În susţinerea acţiunii depune reclamantul în xerocopie acte-filele 11-21.

 Pârâta SPITALUL ORĂŞENESC XXXXX a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată arătând în esenţă că "legea generală" în materia acordării tichetelor de masă o constituie legea 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform art. 1 alin. (1), "Salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă. Tichetele de masă sunt emise fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic, sunt destinate exclusiv alocaţiei individuale de hrană reglementate de prezenta lege  şi sunt suportate integral pe costuri de angajator", iar conform alin. (2) al aceluiaşi text de lege, "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, dupa caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".

De asemenea, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din actul normativ sus-menţionat, "tichetele de masă pe suport hârtie se distribuie lunar, în ultima decadă a fiecărei luni pentru luna următoare, de către angajator", iar conform alin. (2) "În condiţiile prevăzute la alin. (1) angajatorul distribuie, pe salariat, un număr de tichete de masă corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna pentru care se face distribuirea, şi prevederile art. 1 alin. (6) din actul normativ sus-menţionat, conform cărora, "angajatorul are libertatea de a decide dacă acordă tichete de masă şi sub ce formă, în urma consultării cu salariaţii, prin organizaţiile sindicale legal constituite sau prin reprezentanţii salariaţilor, dupa caz."

Nu poate fi concepută aplicarea prevederilor art. 23 din O.U.G. 115/2004 fără a se realiza o coroborare a acestui text de lege cu prevederile Legii 142/1998, care reglementează toate aspectele privind acordarea acestor drepturi. Conform acestui text de lege "începând cu data intrării in vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă".

 Raportând textul de lege la celelalte îngrădiri/interdicţii impuse de actele normative în succesiunea lor în timp (cu titlu de exemplu O.U.G. nr. 83/2014), în interpretarea anterioara anului 2016, consideră pârâta  că accentul legiuitorului era pus pe numărul de tichete, astfel încât numărul maxim de tichete de masă care se putea acorda într-o lună era de 20 - conform art. 23 din O.U.G. 115/2004, iar nu 23 cum stabilea anterior legea generala - 142/1998, cu modificările si completările ulterioare.

În acest sens, întru lămurirea categoriilor de personal care beneficiază de tichete de masă, precum şi a caracterului de drept sau de vocaţie pe care îl are alocaţia de hrană sub forma tichetelor de masă, conform legii generale sus-mentionate, invederam considerentele înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie cuprinse in Decizia nr. 14/2008 a acestei instanţe, conform cărora, "Personalul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea care efectuează activităţi de gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire are calitatea de personal contractual, de salariat cu contract individual de muncă, aplicându-i-se în mod direct legislaţia muncii.

 Această categorie de personal are dreptul de a primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, beneficii ce nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza doar in condiţiile în care sunt prevăzute în buget sume cu aceasta destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă ".

Susţine pârâta că modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale sus-mentionate, s-a schimbat radical ca urmare a survenirii deciziei nr. 5 din 28.03.2016, prin care, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a admis sesizările formulate de Curtea de Apel XXXXX - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. XXXXX privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi a stabilit că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă pentru personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate reprezintă un drept, iar nu o vocaţie"

Mai mult,  arată pârâta că ulterior survenirii deciziei nr. 5 din 28.03.2016, în bugetele de venituri şi cheltuieli aferente anilor 2016-2017, aprobate în condiţiile legii, unitatea sanitară a avut prevăzute sume cu destinaţia „tichete de masă", pentru personalul finanţat din contractele încheiate în aceasta perioadă cu C.A.S. XXXXX, înregistra plăţi restante către furnizori, în cuantum total de 846627 lei în anul 2016 şi, respectiv, 797628 lei în anul 2017, conform înscrisurilor doveditoare anexate prezentei intitulate „Plăţi restante decembrie 2016 - Anexa 30 si „Plăţi restante decembrie 2017 - Anexa 30".

Raportat la aceste realităţi şi prin prisma prevederilor legale invocate,  apreciază pârâta că nu reaua-credinţă, ci insuficienţa fondurilor au determinat unitatea să nu acorde tichete de masă reclamanţilor in perioada 2016-2017. De altfel, dupa cum reclamanţii au recunoscut in acţiunea introductiva, angajatorul a reuşit sa găsească resursele necesare şi a acordat salariaţilor reclamanţi tichete de masă în lunile aprilie 2017 şi, respectiv, decembrie 2017, în această ultimă lună angajatorul acordând jumătate - 10 tichete - din numărul de tichete la care personalul era indrituit.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea unităţii la „... plata actualizată a contravalorii tichetelor de masă precum şi la plata dobânzii legale aferente", pârâta arată că lasă la aprecierea instanţei.

In conformitate cu prevederile art. 411 alin. I pct. 2 teza finala din Legea 134/2010 (NCPC), solicită şi judecarea cauzei în lipsă.

IN DREPT, îşi întemeiază pârâta întâmpinarea pe dispoziţiile art. 201 alin. (1) si art. 205 din Legea 134/2010 (NCPC), cu modificările si completările ulterioare, precum si toate celelalte dispoziţii legale invocate anterior.

În susţinerea întâmpinării depune pârâta în xerocopie acte.

Din actele şi lucrările dosarului,instanţa reţine în esenţă următoarele:

Prin acţiunea civilă formulată la data de XXXXX, reclamantul Sindicatul „XXXXX " din Spitalul Orăşenesc XXXXX în numele şi pentru membrii de sindicat XXXXX, a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâta Spitalul Orăşenesc XXXXX obligarea paratei Spitalul Orăşenesc XXXXX la plata către fiecare membru de sindicat a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 19.04.2016-31.12.2016; 01.01.2017-31.03.2017; 01.05.2017-30.11.2017, actualizate precum şi la plata dobânzii legale aferente.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că acţiunea este întemeiată

Reclamanţii membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat acţiunea  sunt salariaţi  în cadrul unităţii pârâte şi, deşi în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 şi art. 93 alin. (3) şi 140 din CCM la nivel de sector de activitate –Sănătate. Activităţi sanitare valabil pe perioada 2014-2015, prelungit cu încă un an prin nedenunţare de către părţile semnatare,  aceştia  aveau dreptul să primească lunar câte 20 tichete de masă pentru perioada menționată, angajatorul nu și-a îndeplinit obligaţia de acordare a tichetelor de masă, pârâtul justificându-şi refuzul pe împrejurarea că bugetul de venituri și cheltuieli s-a întocmit pe baza veniturilor contractate cu CAS XXXXX, iar în anii 2016 – 2017, cheltuielile spitalului au depășit veniturile realizate, din cauza necorelării fondurilor necesare desfășurării activității medicale cu legislația aplicabilă privind valoarea serviciilor medicale prestate și decontate de CAS XXXXX.

Astfel, potrivit art. 93 alin. (3) şi art. 140 din Contractul colectiv de muncă la nivel de sector de activitate Sănătate .Activităţi Sanitare  valabil pentru perioada 2014 – 2016, în bugetul de venituri şi cheltuieli vor fi cuprinse toate drepturile salariale şi sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă conform legislaţiei în vigoare.

Date fiind prevederile art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, angajatorul are obligaţia de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă, iar din dispoziţiile art. 148 din Legea nr. 62/2010 rezultă că executarea contractului de muncă este obligatorie pentru părţi, neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin Contractul colectiv de muncă atrăgând răspunderea părţilor care se fac  vinovate de aceasta.

Prin urmare, din cele expuse rezultă că angajatorul avea obligaţia de a respecta dispoziţiile art. 93 alin. (3)  şi art. 140 din Contractul colectiv de muncă la nivel de sector de activitate Sănătate. Activităţi sanitare pe anul 2014-2015, prelungit pentru anul 2016 prin nedenunţare, şi să cuprindă în bugetul de venituri şi cheltuieli sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă, obligaţie îndeplinită de altfel.

Legislaţia în vigoare la care se face trimitere prin art. 93 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă este Legea nr. 142/1998, care la art. 1 alin. (2) prevede acordarea tichetelor de masă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori, precum şi prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, potrivit cărora personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 de tichete de masă.

Ori, dispoziţiile speciale ale art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, spre deosebire de dreptul comun aplicabil celorlalţi salariaţi, Legea nr. 142/1998, care nu beneficiază de texte speciale, prevăd obligaţia de acordare a tichetelor de masă, nu posibilitatea acordării acestora.

Pe de altă parte, din analiza textelor de lege menţionate, se reţine că în sarcina angajatorului a fost instituită obligaţia acordării unui număr determinat de tichete de masă pentru fiecare lună, respectiv câte 20 de tichete lunar, fără ca această acordare să fie condiţionată de existenţa fondurilor necesare plăţii prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli sau de existenţa altor obligaţii ale pârâtului, aşa încât obligaţia de acordare a tichetelor de masă personalului sanitar era imperativă.

În legătură cu ultima condiţie, se impune şi precizarea că distribuirea tichetelor de masă a fost convenită la negocierea Contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii sanitare prin trimitere la legislaţia aplicabilă, adică la O.U.G. nr. 115/2004 care se referă strict la unităţile sanitare finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel că este de neînţeles cum pârâtul, deşi şi-a asumat obligaţiile prevăzute la art. 93 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă, şi era ţinut de respectarea obligaţiei de bună – credinţă în îndeplinirea obligaţiei asumate, nu şi-a îndeplinit-o.

Mai mult, chiar şi în situaţia în care angajatorul ar fi avut alte priorităţi, această împrejurare nu poate fi imputată reclamantei şi nu conferă pârâtului, în calitatea sa de angajator, dreptul de a nu acorda salariaţilor drepturile stabilite prin prevederile legale menţionate, întrucât nu se poate ignora principiul fundamental al dreptului român, potrivit căruia nimeni nu poate invoca în apărarea sa propria sa greşeală.

Aşadar, existenţa priorităţilor nu poate avea ca efect neplata drepturilor către salariaţi, întrucât această interpretare se situează în afara prevederilor legale de vreme ce, în cauză, dreptul salariaţilor de a primi tichete de masa avea o tripla legitimare juridică: art. 1 din Legea nr. 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art. 93 alin. (3) din CCM la nivel de unitate valabil în perioada 2012-2015.

Dacă s-ar accepta ipoteza contrară, s-ar lăsa câmp liber de exprimare arbitrariului şi în locul respectului datorat pentru obligaţiile prevăzute în legi şi alte acte cu valoare normativă, s-ar recunoaşte angajatorilor instituţii publice facultatea de a nu plăti drepturile prevăzute de lege, ceea ce nu poate fi primit.

Ca urmare, dat fiind faptul că dreptul la acordarea tichetelor de masă pentru perioada în discuţie a fost stabilit atât legal, cât şi convenţional, iar dispoziţiile art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 reglementează obligativitatea acordării acestora, se apreciază că pretenţiile reclamantei sunt întemeiate.

De altfel, prin decizia nr. 5/28.03.2016 pronunțată în recursul în interesul legii pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ÎCCJ a stabilit că:

„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă pentru personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate reprezintă un drept, iar nu o vocaţie.”

 Pe de altă parte se reţine că începând cu data de 01.07.2017 , a intrat în vigoare noua lege a salarizării –legea nr 153/2017, care prin art. 18, astfel cum a fost modificat prin OUG nr 91/2017, prevede acordarea indemnizaţiei de hrană începând cu data de 01.12.2018, pentru toţi ordonatorii de credite iar pentru personalul din sistemul sanitar, începând cu 1 ianuarie 2018, astfel că pentru perioada 20.01.2016-31.12.2017, pentru care reclamantul solicită acordarea acestor tichete de masă,acestea se acordă în temeiul aceloraşi acte normative în vigoare până la data de 31.12.2017, aşa cum au fost precitate.

În consecinţă, se va admite acţiunea formulată de reclamant în numele şi pentru membrii săi de sindicat nominalizaţi  în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Orăşenesc XXXXX, şi faţă de prevederile art. 11 din H.G. nr. 5/1999 şi art. 10 din H.G. nr. 23/2015  privind aprobarea normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998, se va obliga pârâtul să plătească contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 19.04.2016-31.12.2016, 01.01.2017-31.03.2017, 01.05.2017-30.11.2017, proporţional cu perioada lucrată.

În ceea ce priveşte problema actualizării unei sume de bani cu indicele de inflaţie şi dobânda legală pe perioada solicitată, având în vedere prevederile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, se apreciază că legislaţia civilă se aplică în toate cazurile în care legislaţia muncii nu conţine dispoziţii îndestulătoare, situaţie ce se regăseşte şi în prezenta cauză.

Astfel, potrivit art. 1516 din Codul civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei, iar art. 1530 din acelaşi cod statuează: „Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei.”

În fine, art. 1531 referitor la repararea integrală conţine prevederea potrivit căreia creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării, prejudiciul cuprinzând atât pierderea efectiv suferită de creditor, cât şi beneficiul de care acesta a fost lipsit, iar în art. 1535 alin. (1) se prevede expres că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, debitorul neavând dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior expuse, rezultă dreptul creditorului salariat de a i se plăti de către debitorul angajator atât suma de bani de care a fost lipsit în concret (contravaloarea tichetelor de masă), cât şi actualizarea acestui debit cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data plăţii efective.

Domenii speta

Spete similare