Sistare stare de indiviziune

Asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. X/23.05.2016,  Judecătoria C a  respins  cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P S, împotriva pârâţilor V F şi V L.

  A respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii V F şi V L.

Pentru a pronunţa această sentinţă  instanţa de fond a reţinut că în speţă reclamantul P S solicită ieşirea din indiviziune, prin atribuirea bunurilor în cotă de 2/3 pentru reclamant şi cota de 1/3 pentru pârâţi.

Au fost avute în vedere declaraţiile martorilor P E şi P N care au fost coroborate cu interogatoriilor părţilor, reţinându-se că de la cumpărarea cotei 1/3 de către pârât, acesta a exercitat posesia asupra unei camere, sub care se află o pivniţă, care iniţial avea două căi de acces: una (gaură de aerisire-chepeng), prin camera ce o deţine pârâtul care în prezent este acoperită cu ciment, şi a doua, prin spatele camerelor deţinute de către reclamant. De asemenea, mai rezultă că reclamantul exercită posesia asupra pivniţei de sub camera pârâtului, şi asupra celorlalte două camere.

Aspectele reţinute au fost confirmate şi prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză, răspunsul la obiecţiuni, opinia separată d-nul C D, raportul de expertiză efectuat de către d-nul expert M I, raport de expertiză (refăcut), în care se mai menţionează că terenul de sub camera 1 şi pivniţă este folosit, atât de către reclamant, cât şi de pârâţi, precum şi faptul că prin pivniţă trec şi ţevile de scurgere ce aparţin pârâţilor.

Aşa fiind, s-a apreciat că imobilului (camera 1 şi pivniţă), prin prisma modalităţii în care este edificat şi este folosit de către părţi, îi sunt aplicabile dispoziţiile din Regulamentul – cadru al asociaţiilor de proprietari, care constituie anexa nr.2 din Legea nr.114/1996. Atât pivniţa, cât şi terenul de sub pivniţă sunt imobile aflate în coproprietate pe cote părţi, forţată şi perpetuă a părţilor litigante.

S-a reţinut că pârâţii s-au opus, pe întreg procesul asupra sistării stării de coproprietate forţată asupra terenului în suprafaţă de 59,73 m, solicitând o parte din terenul de sub pivniţă şi camera 1, iar pivniţa şi restul terenului să fie atribuite reclamantului. Pârâţii nu au fost de acord nici cu atribuirea camerei 1, pivniţei şi terenului de sub aceste bunuri.

Instanţa a reţinut pe de o parte, că dacă s-ar da eficienţă variantei IV, propusă prin raportul de expertiză efectuat de către d-nul expert M I, respectiv atribuirea pârâţilor a camerei 1, pivniţei şi terenului de sub aceste construcţii, s-ar depăşi cota ce ar trebui să le revină pârâţilor, precum şi faptul că pârâţii ar trebui să plătească, pe lângă sultă, şi despăgubirea pentru servitutea de trecere ce s-ar crea pe o suprafaţă de teren ce ar reveni reclamantului, ceea ce ar fi mult prea împovărător pentru pârâţii.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 618 C.civ. prevăd că la stabilirea servituţii de trecere trebuie avute în vedere atât interesele proprietarului fondului dominant, cât si cele ale proprietarului fondului aservit, precum şi faptul că se acordă la solicitarea proprietarului fondului dominant.

A apreciat instanţa că s-ar crea tensiuni ulterioare între părţi, întrucât s-ar străbate terenul ce ar fi atribuit reclamantului, ocolindu-se prin spatele casei acestuia, iar pârâţii nu sunt de acord cu servitutea de trecere şi nici cu atribuirea pivniţei şi terenului în totalitate.

De asemenea, s-a reţinut din raportul de expertiză întocmit de către d-nul expert M I, că la uşa de acces în pivniţă, reclamantul a edificat un şopru, fapt ce ar impune fie desfiinţarea acestuia, fie atribuirea acestuia către pârâţii, împrejurări cu care instanţa nu este investită.

Astfel, nu se poate realiza împărţeala incluzând în modalitatea de împărţire un bun asupra căruia părţile nu se află în indiviziune. Coproprietarul căruia i s-a atribuit în natura bunul, nu poate fi obligat să accepte, un bun imobil proprietatea exclusivă a celuilalt copartajant. Dacă ar achiesa la o asemenea modalitate de sistare a stării de indiviziune, în evidenta contradicţie cu dispoziţiile legale mai sus amintite, s-ar excede obiectului pricinii, respectiv, împărţeala bunului aflat in coproprietate şi ar pronunţa o hotărâre prin care ar suplini consimţământul părţilor la dobândirea unui drept de proprietate asupra unui bun care nu are nici o legătură juridică cu partajul solicitat de către părţi.

Un alt aspect, potrivit răspunsului la raportul de expertiză dat de către d-nul expert N D, nu se recomandă nici intervenţia în structura de rezistenţă a clădirii, întrucât intervenţia asimetrică sau chiar simetrică în acest planşeu pentru realizarea de goluri pentru acces (în principal scară), ar duce la apariţia de eforturi neuniforme de împingere în plan orizontal sau înclinat, care ar duce la prăbuşirea parţială sau totală a bolţilor de cărămidă, afectând grav planşeul de peste subsol şi în acelaşi timp şi structura construcţiei de rezistenţă la parter.

Din actele menţionate (contract de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul X din data de 07.12.1992, certificatul de moştenitor nr.43 din 27.08.2001, rezultă că bunurile succesorale ale autoarei G G, certificatul de moştenitor nr.X din data de 10.02.2009), s-a reţinut că nu rezultă cu certitudine mărimea suprafeţei de teren ce le revine pârâţilor, întrucât E T M B a dobândit de la tatăl său teren loc de casă lat de 6 m şi 20 cm şi lungime de 41,85 m, aceasta a înstrăinat pârâţilor cota de 1/3 din casa de cărămidă şi 1/3 teren loc de casă de 840 mp, apoi a lăsat moştenire surorii sale P G o casă de locuit cu două camere şi o sală, împreună cu 278,66 mp, iar din măsurile experţilor rezultă că suprafaţa totală de teren este de aproximativ 331 mp.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâţi instanţa a avut în vedere, pe de o parte soluţia faţă de cererea de chemare în judecată iar pe de altă parte, că pârâţii solicită lipsa de folosinţă indicând ca temei de drept art. 635 C.civ. şi art. 638 C.civ., care reglementează dreptul la fructele civile şi nu lipsa de folosinţă a terenului.

Lipsa de folosinţă implică o folosire fără drept (faptă ilicită) de către reclamant a unei anumite suprafeţe de teren, aşa cum prevăd dispoziţiile art.1349 Noul C.civ.

Însă, din răspunsurile la întrebările nr.8 şi 9 la interogatoriu luat din oficiu pârâtului, s-a reţinut că pârâtul nu a fost împiedicat vreodată să se folosească de vreo suprafaţă de teren, precum şi faptul că atunci când a cerut să se folosească de teren pentru a pune ceva, i s-a permis.

Modul concret în care coproprietarii utilizează bunul nu presupune întotdeauna o înţelegere expresă între aceştia. Astfel, simpla îngăduinţă reciprocă poate fi suficientă pentru utilizarea succesivă, totală sau parţială, a bunului de către unul sau altul dintre coproprietari. Deci, important este ca utilizarea bunului de către un proprietar să nu excludă accesul celorlalţi coproprietari la o asemenea utilizare.

Mai mult, nu s-a precizat care este suprafaţa de care pârâţii au fost lipsiţi pentru a folosi ci se arată numai „pentru terenul ce le-ar reveni, teren care este închiriat de P S”.

Calea de atac exercitată:

 Împotriva acestei sentinţe au declarat  apel atât reclamantul P S şi  recurs pârâţii V F şi V L, cale de atac care a fost calificata la data de 17.01.2017 ca fiind apel, prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată, precum şi la dispoziţiile art. 24 din noul Cod de procedură civilă şi art. 282 alin.1 Vechiul Cod de procedură civilă.

În motivele de apel formulate de reclamantul  P S se critică sentinţa ca netemeinică şi nelegală sub aspectul respingerii cererii de sistare a stării de indiviziune, impunându-se astfel părtilor  sa ramână mai departe incurcate intr-o indiviziune devenită forţată, prin voinţa instanţei.

Cum in cauza nu se poate vorbi de  o clădire, bloc de locuinţe, condominiu (noţiuni la care s-a raportat instanţe de fond), ci de o gospodărie  cu caracter unic, care anterior  a aparţinut autorilor apelantului reclamant,  soluţia este aceea a sistării stării de indiviziune.

Pentru sistarea stării de indiviziune a propus ca variantă atribuirea imobilului în lotul său, urmând să acorde sultă pârâţilor V F şi V L sau atribuirea imobilului în lotul pârâţilor, urmând să primească sultă, raportat la imprejurarea ca  respectiva gospodărie nu este comod partajabilă în natură.

În apelul declarat de V F şi V L se critică sentinţa ca netemeinică şi nelegală, susţinându-se că  părţile nu pot fi obligate să rămână în indiviziune dacă nu doresc acest lucru.

În mod greşit instanţa de fond a apreciat că pivniţa şi terenul de sub ea  sunt imobile aflate în coproprietate pe cote părţi fără să aibă în vedere că pivniţa a fost folosită de reclamant, accesul la aceasta  făcându-se din imobilul deţinut de reclamant.

Imobilul este partajabil  în natură, iar singura neînţelegere vizeaza pivniţa, care apelantii pârâţi solicita a fi atribuita in lotul reclamantului.

În mod greşit instanţa de fond a respins cererea reconvenţională fără  să aibă în vedere că apelanţii pârâţi nu  pot folosi terenul întrucât a fost închiriat de reclamant la o societate care şi-a construit fără autorizaţie de construire o spălătorie, fiind îndreptăţiţii  ca pentru  cota de 1/3 din teren să li se acorde despăgubiri pentru lipsa de folosinţă.

Prin decizia civilă nr. X/21.02.2017 Tribunalul Olt a admis apelul declarat de apelantul reclamant P S şi apelul declarat de  apelanţii pârâţi V F şi V L, împotriva sentinţei civile nr. X/23.05.2016 pronunţată de Judecătoria C în dosar nr. X/21372014 şi a sentinţei civile nr. X/06.10.2014, pronunţată de Judecătoria  C, în dosar nr. X/213/2010*, a schimbat sentinţa în sensul că a admis în parte cererea formulată de V F şi V L şi cererea formulată de P S.

A dispus ieşirea părţilor din indiviziune  şi a repartizat loturile, valoarea totală a bunurilor  fiind de 221047,45 lei.

Lotul nr. 1 în valoare de 169884 lei se atribuie lui P S care primeşte:- casă (3 camere, verandă, pivniţă) şi suprafaţa de 274mp. Total valoare bunuri atribuite 167.255 lei.  Plăteşte sultă lotului nr. 2 suma de 2529 lei. Primeşte sultă de la lotul nr. 2 suma de 139,80 lei.

Lotul nr. 2 în valoare de 80372,35 lei se atribuie lui V L şi V F care primeşte 1 cameră din casă şi terenul aferent în suprafaţă de 57 mp. Total valoare bunuri atribuite 80.511,15 lei. Primeşte sultă de la lotul nr. 1 suma de 2529 lei. Plăteşte sultă lotului nr. 1 suma de 139,80 lei.

A respins capătul de cerere privind lipsa de folosinţă.

A compensat, în parte, cheltuielile de judecată şi i-a obligat pe apelanţii V F şi V L la 3200 cheltuieli de judecată către apelantul P S, la fond şi  în apel.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, potrivit cu care bunul poate fi împărţit în natură,  stabilindu-se  bunul ce urmează a fi atribuit fiecărui lot în funcţie de cota ce revine fiecăruia.

Au fost avute în vedere dispoziţiile art. 673 ind. 9 şi 10 din vechiul Cod de procedură civilă, precum şi art. 471 Cod civil.

S-a reţinut că apelanţii V F şi V L folosesc o cameră din casă, sens în care le-a fost atribuită aceasta şi terenul aferent în suprafaţa de 57 m.p., iar diferenţa de imobil şi teren a fost atribuit lui P S.

S-a reţinut o valoare a bunurilor de 221047,45 lei, iar valoarea loturilor corespunzător cotelor ca fiind de 169.884 lei pentru P S  şi 80372,35 lei pentru V F şi L.

Capătul de cerere privind obligarea la plata  lipsei de folosinţă  pentru suprafaţa de teren  revendicată a fost respins întrucât nu au fost administrate probe din care să rezulte imposibilitatea folosirii suprafeţei de teren şi care ar fi beneficiul  nerealizat pentru această suprafaţă de teren.

Împotriva deciziei de apel, s-a declarat recurs atât de reclamant cât şi de pârâţi.

Prin decizia nr. X/05.07.2017 Curtea de Apel Craiova a admis recursurile, a casat decizia nr. X/21.02.2017 şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Olt.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de recurs a reţinut in esenţă,  că motivarea solutiei instanţei de apel este insuficienta sub aspectul concluziei ca imobilul este partajabil in natura, deficitara sub aspectul alegerii variantei de lotizare, inexistenta in privinta  înlaturarii pozitiei procesuale a reclamantului  cu privire la iesirea din indiviziune propusa prin atribuirea integrala unuia dintre copartasi, dar si contradictorie in raport cu solutia  pronuntata.

In masura in care o constructie are mai multe nivele, in cazul de fata subsol si parter, iar cele doua nivele nu se atribuie aceluiasi copartas, ci unor copartasi diferiti, terenul pe care este edificata aceasta constructie, nu poate fi atribuit exclusiv in proprietate proprietarului unui singur nivel, fara consimtamantul acestuia, urmand a ramane in indiviziune  fortata pe perioada existentei respectivei constructii – art. 646 alin.1 rap. la art.  649 alin. 1 lit. a Cod civil.

In al treilea rand,  solutia pronuntata este contradictorie in raport cu motivarea, in ceea ce priveste  stabilirea sultelor raportat la valoarea dreptului si la valoarea lotului fizic.

Referitor la cererea reconventională, s-a reţinut că  abordarea primei instante, pastrata in apel,  este gresita si incompleta, iar acest procedeu a condus la neanalizarea pe fond a cererii. 

Aceasta solutie a fost posibila ca urmare a utilizarii unei premise de lucru gresite, aceea a neîmpiedicării de catre reclamant a  folosirii terenului de catre  parati, fara legatura cu sustinerile concrete ale  paratilor,  dar si a argumentului privind neprecizarea beneficiului nerealizat, dublat de  neanalizarea sustinerii privind inchirierea  terenului, desi  prin cererea reconventionala dincolo de termenii folositi,  s-a solicitat obligarea reclamantului la plata unor sume de bani reprezentand  venituri din inchirierea  terenului  liber coproprietate, societatii SC M & M C srl, deci fructe civile.

Avand in vedere stransa legatura intre recursuri si pentru a se asigura o judecata unitara, dar si calitatile duble ale partilor in iesirea din indiviziune, au fost admise  ambele recursuri,  casată in intregime decizia atacata si trimisă  cauza spre rejudecare aceleiasi instante- Tribunalul Olt- in baza art. 312 alin.. 1  teza I,  alin. 3 teza finala, alin. 5 teza I Cpc, raportat la art. 304 pct. 9 Cpc.

Cauza a fost reînregistrata  pe rolul Secţiei I Civile, în apel, sub nr.X/213/2014*.

Prin încheierea din data de 28 noiembrie 2017, instanţa a dispus completarea raportului de expertiză in specializarea constructii civile, stabilind ca expertul să precizeze dacă este posibilă împărţeala în natură a  imobilului sau dacă această împărţeală  ar cauza o scădere  importantă  a valorii  acestuia ori i-ar modifica  în mod păgubitor destinaţia economică, să  justifice punctul  de vedere.

Suplimentul la raportul  de expertiză a fost depus la dosar la data de 11 ianuarie 2018.

Împotriva acestui raport a formulat obiecţiuni apelantul reclamant P S, care au fost respinse prin încheierea din data de 13 februarie 2018, când s-a apreciat asupra necesităţii efectuării unei expertize topo-cadastrale care să identifice suprafaţa totală de teren  stăpânită de părţi în indiviziune, cu întocmirea unei schiţe de configuraţie  în care  să se evidenţieze  toate imobilele  edificate pe terenul de 331 mp; raportat la  cele 4 propuneri de lotizare  efectuate de expertul în construcţii, să se întocmească, pentru fiecare în parte,  o schiţă în care să se individualizeze  terenul aferent fiecărui lot şi căile de acces către construcţii; să se individualizeze  prin puncte, dimensiuni şi vecinătăţi cele două loturi propuse  de expertul în construcţii, pentru fiecare dintre cele 4 variante  de lotizare întocmite.

Expertul M I a depus la dosar raportul de expertiză, la data de 05 iunie 2018.

Împotriva acestuia a formulat obiecţiuni reclamantul P S.

Pentru a se edifica în legătură cu anumite aspecte din lucrarea de specialitate întocmită, instanţa a dispus ca expertul să se prezinte şi să dea lămuriri legate de întinderea unor suprafeţe de teren identificate in fapt.

Prin încheierea de şedinţă din 18 septembrie 2018 instanţa a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză întocmit de expert M I, cu obiective: să  se întocmească propunerile de lotizare având în vedere cotele indivize de 2/3 pentru apelantul P S şi 1/3 pentru apelanţii pârâţi V F şi V L, urmând  a reface  doar  variantele din propunerile de lotizare in care s-a propus  menţinerea stării  de indiviziune  forţata asupra terenului de 57 mp de sub pivniţa şi C1; să se întocmească propuneri de lotizare  cu variante de lotizare în care într-un lot sa fie cuprins întregul  imobil, iar lotul nr.2 să fie alcătuit din sultă corespunzătoare pentru cealaltă parte; să se întocmească o variantă de lotizare în care într-un lot sa fie cuprinsa pivniţa şi camera C1, cu terenul aferent de 57 m2, iar al doilea lot va cuprinde diferenţa de imobil, respectiv cele două camere  şi terenul aferent, urmând a se va evidenţia de către domnul expert şi calea de acces  spre pivniţă.

Suplimentul la raportul de expertiză a fost depus la data de 12 noiembrie 2018.

Împotriva acestuia, părţile au precizat că nu au de formulat obiecţiuni.

Analizând apelurile declarate in cauza prin prisma motivelor invocate, raportat la dispozitiile legale incidente  si la probatoriul administrat, Tribunalul reţine următoarele:

Se constată, cu titlu preliminar, ca prin decizia de casare, instanţa de recurs a dispus rejudecarea  cererii de iesire din indiviziune si a cererii reconventionale, asupra cărora instanta de fond s-a pronuntat prin sentinţa civila nr.X/23.05.2016, motiv pentru care aceasta  va face obiectul analizei, in rejudecare.

Printr-un prim motiv de apel, atât reclamantul P S, cât si pârâtii V F si L critică, în mod întemeiat, soluția instanţei de fond de respingere a cererii de sistare a stării de indiviziune in care se află părțile din acest proces.

Reclamantul P S deţine două treimi din imobilul  situat în C str. în calitate de moştenitor al autoarei P G, iar pârâţii V F şi V L - 1/3 din imobilul  casă şi teren, in baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. X/1992.

Este evident că, în temeiul dispoz art.728 C Civ de la 1864 si asa cum a statuat, de altfel,  Curtea de Apel prin decizia de casare, nimeni nu poate fi silit a rămâne in indiviziune.

Este considerentul pentru care  ambele apeluri vor fi admise sub aspectul încetării stării de indiviziune in care se află părtile.

Problema care se ridică, mai departe, este aceea a formării si atribuirii loturilor, in conditiile in care, pe o suprafata relativ mica de teren- 331mp- exista casa de locuit– parter, compusă din 4 camere, verandă si pivniţă - identificate de expertii desemnati in cauza, pivniţa  fiind folosită de apelantul reclamant, cu acces de pe proprietatea acestuia, dar situată sub camera aflata in posesia pârâţilor (C1).

Prin suplimentul la expertiza in constructii (filele 34,35), la solicitarea instantei, intemeiata pe dispozitiile art.673 ind.10 V C pr civ, pentru a se stabili daca impărţeala in natura este posibilă, expertul constructor a arătat ca  imobilul casa de locuit cu hol si pivniţă este comod partajabil, raportându-se la  configurația si structura imobilului, dar având in vedere  si amplasarea acestuia, la intersecţia dintre două străzi. A mai arătat însă că intrarea in pivniţa situata sub camera  folosita de pârâţi face imposibila iesirea din indiviziune a terenului  comun pivniţei si camerei C1.

Prin lamuririle aduse de expertul topo- fila 94 ds apel rejudecare- acesta a arătat ca suprafata terenului aferent pivniţei este de 57mp, teren pe care l-a considerat in indiviziune forţată.

Date fiind punctele de vedere ale celor doi experti, se retine că in situaţia  partajării in natura a imobilului, in ipoteza de a se atribui  pârâtilor camera C1 iar reclamantului – pivniţa, la care are acces de pe terenul proprietatea sa,  terenul aferent camerei C1 si pivniței ar rămâne in coproprietate forţată.

Pe de altă parte, nu se poate atribui pivniţa , impreună cu  camera C1, catre  apelanţii pârâţi V, deoarece aceasta ar presupune instituirea unei servituţi de trecere (cale de acces catre pivniţă) pe proprietatea  apelantului reclamant- ce nu s-a solicitat in cauza.

Apare astfel ca justificată soluția de atribuire a întregului imobil catre unul dintre copărtaşi,  cu respectarea criteriilor instituite de dispoz art. 673 ind.9 V. C pr civ, iar dintre acestea, prin raportare la criteriul mărimii cotei – părti.

Aceasta soluţie este de natură a preîntâmpina  orice alte eventuale litigii legate de raporturile de vecinătate/servitute între părtile din prezenta cauza, care de-a lungul a patru ani de judecată nu au fost in măsură să clarifice situaţia terenului de 57 mp aferent pivniţei.

In acest context, se va atribui întregul imobil (teren+ constructie), către apelantul reclamant, care este, de altfel si succesorul  fostului proprietar al imobilului, si care detine cota de 2/3 din imobil, faţă de cota de 1/3, cât deţin apelanţii pârâţi (aceştia urmând a fi despăgubiţi prin sultă corespunzătoare).

Referitor la cererea reconvenţională, prin decizia de casare s-a retinut ca ,,terenul este in indiviziune, deci fiecare copartas este coproprietar in limita cotei sale, asupra terenului liber si de sub casa.  Copartasii nu au facut  in speta,  provizoriu si voluntar o imparteala a  terenului liber, pentru a sustine ca fiecare a avut posibilitatea reala de a utiliza teren liber macar  proportional cu cota sa. Pe de alta parte, un coindivizar are posibilitatea legala a folosirii  bunului comun in conditiile art. 636 Cod civil, iar  fructele obținute de exemplu, prin exploatarea in intregime a  unui teren agricol coproprietate,  se împart tuturor coindivizarilor, in masura in care acestia suporta si cheltuielile  proportional cu aceleasi cote.  In orice caz, coproprietarii vor imparti beneficiile si vor suporta sarcinile coproprietatii, proportional cu cota lor parte din drept – art. 635 Cod civil, iar fructele produse de bunul comun, se cuvin tuturor coproprietarilor proportional cu cota parte din drept – art. 637 Cod civil.”

S-a mai reţinut, cu putere de lucru judecat si obligatoriu pentru instanta de rejudecare, împrejurarea ca neîmpiedicarea de catre reclamant a  folosirii terenului de catre  parati reprezintă, in acest context o  premisă de lucru gresită.

Pentru considerentele de fapt si de drept anterior reţinute, raportându-se la concluziile raportului de expertiza contabila efectuata la fond – filele 179-186 ds fd  vol I, care au stabilit întinderea  prejudiciului suferit de apelantii pârâţi- reclamanti, cu titlu de c/val lipsa de folosinţă a cotei de 1/3 din terenul ce s-a aflat in indiviziune, se va admite cererea reconvenţională şi în consecinţă va fi obligat reclamantul pârât P S să plătească pârâţilor reclamanţi V F si V L suma de 26.309 lei, cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă teren, aferentă perioadei 03.11.2011 - 31.10.2015.

Va compensa în parte cheltuielile de judecată efectuate la fond si va obliga pe reclamantul pârât P S să plătească pârâţilor reclamanţi V F si V L suma de 903,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecata efectuate la fond.

Pentru aceste considerente, in temeiul dispoz art.296 V C Pr Civ, Tribunalul va admite apelurile declarate si va schimba sentinţa civilă nr. 411 din data de 23 mai 2016 pronunţată de Judecătoria C, în dosar nr. X/213/2014, în sensul celor de mai sus.

In temeiul dispoz art.274 al.1 V C Pr Civ , raportat la obiectul cauzei si la cota-parte ideala afiecărei părti litigante, Tribunalul va compensa  în parte cheltuielile de judecată efectuate în căile de atac si în consecinţă,  va obliga apelanţii pârâţi reclamanţi sa plătească apelantului reclamant pârât P S suma de 1861,6 lei- cu titlul de cheltuieli de judecată în căile de atac.

Data publicarii pe portal: 13.02.2019

Domenii speta

Spete similare