Buna credinta. prezumtie relativa

Decizie 1048 din 29.11.2018


Asupra apelului civil de faţă.

Prin sentinţa  civilă nr. X din 27.03.2018,  pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr.X/311/2016, s-a  respins acţiunea civila având ca obiect constatare nulitate absoluta a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.X din 17.07.2013 formulată de reclamanta F M A împotriva pârâţilor G I si V G , ca fiind neîntemeiata.

S-a respins cererea de chemare in garanţie formulate de pârâtul V G ca fiind neîntemeiata.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 01.06.2016 sub nr. X/311/2016, reclamanta F M A în contradictoriu cu pârâţii G I si V G a solicitat să se constate nulitatea absolută a contactului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. X din 17.07.2013, la Biroul Notarial V C şi desfiinţarea lui în întregime.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pe rolul Judecătoriei Slatina a fost dosarul de partaj succesoral de pe urma autorului S I cu nr. X/311/2011. Acest dosar s-a soluţionat prin semnarea unei tranzacţii - sentinţa civilă nr. X din 8.12.2011. S-a făcut şi un supliment la partaj prin ds. X/311/2012 şi acesta soluţionat cu tranzacţie. Acesta din urmă a rămas definitiv în luna februarie 2013.

 Imediat după semnarea tranzacţiei G I a vândut un imobil ce făcea parte din tranzacţie lui V G prin contractul de vânzare cumpărare autentificat cu nr. X din 17.07.2013.

Ulterior, sentinţa civilă nr. X/2011, respectiv tranzacţia a fost constatată nulă întrucât acel partaj succesoral s-a dezbătut fără toţi moştenitorii legali: ds.civil nr. X/311/2015- sentinţa civilă nr. X din 22.04.2015. Tot în această sentinţă se precizează că: " sentinţa civilă nr. X/8.12.2011 este lipsită de orice efecte juridice".

Având în vedere că actualul contract de vânzare cumpărare are la bază o sentinţă declarată nulă considera că şi contractul este nul ca act subsecvent.

 Nu ar putea să rămână valabil un contract încheiat în baza unei hotărâri care este lipsită de orice efecte juridice.

Art. 1254 C.civ. alin.2 spune foarte clar: "Desfiinţarea contractului atrage în condiţiile legii şi desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui."

Reclamanta  a considerat că acest contract de vânzare cumpărare este nul pentru mai multe considerente:

În primul rând cumpărătorul  a fost de rea credinţă şi vânzarea cumpărarea s-a făcut între rude imediat după ce s-a semnat tranzacţia. Fata cumpărătorului V G este căsătorită cu nepotul vânzătoarei G I. Deci în nici un caz nu se poate pune problema de cumpărător de bună credinţă. S-a încercat cu bună ştiinţă de către ambii scoaterea cât mai repede a imobilului din patrimoniul moştenitoarei G I după ce anterior la partaj  tot cu bună ştiinţă nu a indicat toţi moştenitorii. Cum tranzacţia încheiată a fost declarată nulă consideră că şi contractul de vânzare cumpărare încheiat în baza unei tranzacţii nule este nul ca act subsecvent.

Este încălcat principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipients (principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulări actului iniţial).

Ar fi profund inechitabil ca să rămână valabil actul de vânzare cumpărare în condiţiile în care actul care a stat la baza încheierii actului notarial a fost declarat nul şi lipsit de efecte juridice. Inechitatea ar consta în faptul ca aceasta în calitate de moştenitoare aş fi lipsită de posibilitatea de a obţine casa în lotul meu, casă pe care mi-o doresc. Prin menţinerea contractului de vânzare cumpărare notarial practic este favorizată vânzătoarea nesinceră care a fraudat legea şi a încheiat o tranzacţie fără toţi moştenitorii legali, la partaj, imobilul nu poate fi acordat decât tot în lotul ei.

Practic se încalcă un drept al succesorilor care spune că între descendenţii de acelaşi grad, moştenirea se împarte în mod egal. Deci toţi succesorii au aceleaşi drepturi, însă în cazul de faţă nu se mai poate aplica principiul echităţii, nu mai pot fi pe picior de egalitate, nu mai poate avea acelaşi drept de opţiune cu privire la casa autorului pentru că dacă actul de vânzare cumpărare rămâne valabil atunci nu mai pot obţine casa în lotul sau.

Reclamanta  a considerat că situaţia ar fi fost cu totul altfel dacă cumpărătorul era o terţă persoană neutră însă în cazul de fata în condiţiile de rudenie dintre părţi este cert că a existat intenţia de a înşela pe ceilalţi moştenitori.

Mai mult decât atât, există neconcordanţe în ceea ce este reţinut în actul de partaj şi ceea ce este trecut în contractul de vânzare cumpărare.

Reclamanta a solicitat să se observe neregulile existente în acest contract de vânzare cumpărare, respectiv faptul că în sentinţa civilă nr. X din 8.12.2011 în lotul lui G I este o casă de locuit de 46 mp. şi suprafaţa de 232mp iar în contract a fost trecută o casă de 72 mp. Deci vânzătoarea a vândut ceea ce nu a avut trecut în sentinţa civilă.

Pentru toate argumentele de mai sus solicită admiterea cererii şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. X din 17.07.2013 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

În drept au fost invocate dispoz. art. 1254 alin2 N.cod. civ., 1246, 1247 C.civ.

In susţinerea cererii reclamanta a depus la dosar înscrisuri ( f. 6-12, 17-20)

Pârâtul V G C a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii invocând dispoz. art. 17 C.p.civ. Pârâtul a încheiat actul autentic de vânzare cumpărare la data la care G I era proprietara imobilelor din anul 2012, cu hotărâre judecătorească înscrisă în cartea funciară.

Cererea pentru stabilirea filiaţiei fată de tată a reclamantei a fost introdusă în 05.08.2013 după încheierea actului de vânzare-cumpărare iar între el şi vânzătoarea G I nu erau relaţii apropiate, el şi soţia sa având reşedinţa în Austria iar fiica lor s-a căsătorit cu fiul d-nei G I în vara anului 2015.

Pârâtul a precizat că nu sunt în fata relei credinţe aşa cum se susţine în cererea introductivă, iar celelalte motive de nulitate nu subzistă.

După cumpărarea imobilelor a procedat la demolarea parţială a locuinţei şi a edificat practic o parte din locuinţa nouă în suprafaţa de 21,95 mp. Părţii din imobil care a rămas nedemolată i-a adus îmbunătăţiri în luna septembrie 2014.

Pe cale de consecinţă pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată prin aplicarea principiului error communis facit ius.

In susţinerea întâmpinării pârâtul a depus la dosar înscrisuri.( f. 29-35)

De asemenea pârâtul V G C a depus la dosar cerere de chemare în garanţie împotriva evicţiunii, în contradictoriu cu G I, vânzătoarea din contractul de vânzare - cumpărare  autentificat sub nr.X din 17.07.2013 solicitând obligarea acesteia la înapoierea în întregime a preţului şi sporul de valoare acumulat la data evicţiunii.

A arătat că în condiţiile în care instanţa va constata totuşi nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare se impune ca vânzătorul să garanteze împotriva evicţiunii ce rezultă din pretenţiile unui terţ chiar dacă tulburarea se întemeiază pe fapte ulterioare momentului actului.

Se impune ca G I să-l despăgubească cu preţul plătit şi cum după cumpărare a făcut investiţii la imobilul în cauză este necesar ca aceasta să plătească pe lângă preţul vânzării sporul de valoare acumulat pana la data evicţiunii.

In drept au fost invocate dispoz. art. 1695 (3) şi 1705 (1) C.civ.

Pârâta G I a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a lipsei de interes întrucât bunul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare de mai sus a aparţinut autorilor S N decedata la data de 29.09.1998 si S M decedat la data de 30.08.2010.Reclamanta este fiica unui fiu predecedat al autorilor, S M , decedat la data de 29.11.1994.

Prin sentinţa civila nr.X/9.01.2014 pronunţata in Dos.nr.X/311/2013 reclamanta si-a stabilit paternitatea fata de tatăl sau S I. Reclamanta nu a făcut dovada calităţii sale de moştenitor fata de autorii S N si S M astfel ca nu poate pretinde vreun drept cu privire la bunurile ce au aparţinut autorilor.

De asemenea pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală.

Potrivit art.700 c.civ dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii. Termenul începe sa curgă de la data morţii autorului. Se poate observa ca la data morţii autorilor 29.09.1998 si respectiv 30.08.2010 reclamanta nici măcar nu-si stabilise paternitatea fata de tatăl sau S I, antedecedat, ci mult mai târziu prin sentinţa civila nr.X/9.01.2014, adică cu mult peste termenul de 6 luni prevăzut de lege pentru acceptarea succesiunii autorilor.

 Potrivit art.689 c.c/v acceptarea poate fi expresa sau tacita; este expresa când se însușește titlul sau calitatea de erede printr-un act autentic sau privat si este tacita atunci când eredele face un act pe care nu l-ar putea face decât in calitatea sa de erede si care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de acceptare. Aşadar, chiar claca reclamanta si-a stabilit paternitatea fata de tatăl sau si ar fi putut veni prin reprezentarea acestuia la moştenirea autorilor, sa se constate ca in cauza a intervenit prescripţia privind termenul de 6 luni de opţiune succesorala ,termen in care reclamanta nu si-a manifestat dreptul de opţiune succesorala fata de autori, bunicii săi.

 Pe fondul cauzei pârâta a  apreciat ca cererea este neîntemeiata si  a solicitat a fi respinsă deoarece contractul a fost încheiat valabil, la data încheierii acestuia nu a existat nici o cauza de nulitate a contractului.Astfel, potrivit art.948c.civ, pentru valabilitatea unui contract este necesara întrunirea cumulativa a următoarelor condiţii, capacitatea de a contracta, consimţământul, un obiect determinat, o cauza licita.

 Contractul de vânzare cumpărare nr.X/17.07.2013 a fost încheiat intre persoane majore, având capacitatea de a contracta neexistând vreo interdicţie in acest sens, consimţământul fiind valabil dat, neexistând vreun viciu de consimţământ intre părţile contractantele asemenea, obiectul contractului a fost clar determinat, prin sentinţa civila de partaj nr.X/8.12.2011, parata fiind proprietara bunului vândut, achitând taxe si impozite in calitate de proprietar conform Certificatului de atestare fiscal nr.X/2013 eliberat de Primăria V M, imobilul fiind liber de sarcini aşa cum rezulta din extrasele de carte funciara nr. X si X/15.07.2013 eliberate de OCPI O; si in ceea ce priveşte cauza acestei convenţii aceasta a avut o cauza licita, vânzarea nefiind interzisa de vreo lege, sau contrara ordinii publice sau bunelor moravuri. De asemenea, precizează ca imobilul ce face obiectul contractului de mai sus a intrat in circuitul civil, cumpărătorul V G intrând in posesia bunului la data întocmirii contractului autentic de vânzare cumpărare ca un adevărat proprietar nefiind tulburat de nimeni pana in prezent.

Mai mult, acesta a adus si numeroase modificări la imobil in sensul ca l-a demolat parţial si a efectuat construcţii noi astfel incit desfiinţarea contractului ar crea numeroase prejudicii,aducând atingere dreptului de proprietate Reclamanta nu poate susţine ca am fost de rea credinţa si ca s-a făcut partajul succesoral fara ştirea sa sau in detrimentul ei, deoarece sora sa S I C a fost parte la acest partaj,fiind reprezentata de mama sa S C care este si mama reclamantei. De asemenea, neîntemeiata este si susţinerea reclamantei privind momentul vânzării imobilului/faptul ca am înstrăinat imobilul după procesul de partaj deoarece legea nu prevede un termen anume pentru vânzarea bunului proprietate,vânzarea putând fi făcuta oricând. De altfel si sora reclamantei a înstrăinat cota sa parte din imobil către V M,cealaltă moştenitoare.

In drept au fost invocate dispoz. art. 205 şi următ. C.p.p.

Reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta G I solicitând respingerea excepţiei cu privire la calitatea procesual activă întrucât atâta timp cât sunt parte în dosarul ce are ca obiect partaj succesoral pentru bunurile ce au aparţinut autorilor S N şi S M, în mod cert are calitate procesuală activă. Constatarea nulităţii absolute poate fi invocată şi de un terţ al contractului.

Reclamanta  a solicitat şi respingerea excepţiei lipsei de interes întrucât este evident interesul. Ea nefăcând parte din tranzacţia constatată nulă de către instanţă are şi ea dreptul la moştenirea care îi revenea tatălui sau iar imobilul din contract face parte din masa succesorală.

Reclamanta a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului de opţiune succesorală întrucât obiectul acestui dosar nu este partajul. Această excepţie poate fi invocată în acel dosar dar nu în acesta care are ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare cumpărare.

Mai mult decât atât, acceptarea succesiunii au făcut-o tacit toţi copiii tatălui sau S I prin faptul că au locuit în acea casă care face parte din masa de partaj si care a fost ocupată în mod abuziv de cumpărătorul V G C, fără ca măcar să facă parte dintre imobilele pe care el le-a cumpărat. Mai exact într-o curte erau două case, prin tranzacţie una i-a revenit vânzătoarei G I şi alta sorei sale S I C.

 Deşi vânzătoarea a vândut doar jumătate din teren şi o casă, cumpărătorul a acaparat şi a demolat anexa care nu le-a cumpărat şi s-a mutat în imobilul care prin tranzacţie a fost dat lui S C care practic a construit acea casă împreună cu tatăl sau S I.

 Pe fondul cauzei, atât pârâta G I cât şi pârâtul cumpărător omit să spună că la data vânzării cumpărării ei nu se cunoşteau şi că vânzarea s-a făcut întâmplător. Cumpărătorul spune că fiica lui s-a căsătorit cu nepotul pârâtei G I dar omite să recunoască faptul că erau încă dinainte în relaţii de concubinaj.

 Deci în nici un caz nu se pune problema că a fost cumpărător de bună credinţă, din contră au încercat împreună cât mai repede să înstrăineze imobilul ce a fost dat prin tranzacţie pârâtei G I ca apoi să acapareze şi celălalt imobil care a fost dat în lotul lui S C, sora sa.

Şi afirmaţia că nu a fost tulburat de nimeni până în prezent este una nesinceră întrucât încă de când a cumpărat şi a intrat în curte ei i-au spus că nici nu ştie ce anume a cumpărat, a cumpărat fără să vadă efectiv terenul pentru că el ca să treacă în curtea din spate nu poate merge decât trecând abuziv prin terenul ce a fost dat prin tranzacţie sorei sale S C.

Mai mult decât atât, pentru faptul că s-a instalat şi în cealaltă casă pe care nu a cumpărat-o i s-a şi făcut o plângere penală. Deci nu poate afirma că a avut o posesie netulburată.

În drept au fost invocate dispoz. art. 205 N.cod. proc. civ.

Reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtul V G, arătând următoarele.

Cu privire la invocarea art.17 alin.2 C.civ. a solicitat respingerea acestei teorii motivat de faptul că potrivit art. 17 alin.3 Cciv se arată că eroarea comuna şi invincibilă nu se prezumă.

Ea va dovedi ca cei doi nu au cum să spună că au fost în eroare. Pe de o parte vânzătoarea este mătuşa sa şi au crescut jucându-se cu copiii ei în curtea ei. Deci este exclus să poată spune că nu ştia că este fiica fratelui ei. Iar cumpărătorul la data când a cumpărat erau în relaţii foarte apropiate cu vânzătoarea, vizitându-se în calitate de viitoare rude. Este de asemenea greu de crezut că el fiind tatăl fetei care era în concubinaj notoriu (ulterior s-au şi căsătorit) cu nepotul vânzătoarei, când a văzut actul de proprietate al acesteia prin care s-a dezbătut succesiunea nu a văzut că nu sunt toţi nepoţii trecuţi acolo. De asemenea şi în prezent cumpărătorul se face că nu ştie că el a cumpărat decât o casă iar el le-a acaparat pe amândouă. Mai mult decât atât, chiar înainte de a cumpăra, verişorii săi, fiii lui V M au discutat cu cumpărătorul şi i-au spus să nu cumpere întrucât partajul nu este corect, că G I le-a înşelat pe celelalte două părţi din tranzacţie.

In drept au fost invocate dispoz. art. 205 N.cod. proc. civ.

Pârâta G I a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in garanţie formulata de V G C prin care acesta îi solicita despăgubiri in situaţia in care instanţa ar dispune nulitatea actului de vânzare cumpărare autentic nr.X/17.07.2013.

În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că bunul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare de mai sus a aparţinut autorilor S N decedata la data de 29.09.1998 si S M decedat la data de 30.08.2010.Reclamanta este fiica unui fiu predecedat al autorilor, S M , decedat la data de 29.11.1994.Prin sentinţa civila nr.X/9.01.2014 pronunţata in Dos.nr.X/311/2013 reclamanta si-a stabilit paternitatea fata de tatăl sau S I. Reclamanta nu a făcut dovada calităţii sale de moştenitor fata de autorii S N si S M astfel ca nu poate pretinde vreun drept cu privire la bunurile ce au aparţinut autorilor.

Chiar daca reclamanta si-a stabilit paternitatea fata de tatăl sau si ar fi putut veni prin reprezentarea acestuia la moştenirea autorilor, aceasta nu si-a exercitat dreptul de opţiune succesorala in termenul legal de 6 luni fata de autori, bunicii săi, ceea ce înseamnă ca dreptul sau de opţiune succesorala s-a prescris.

 Cererea de chemare in garanţie formulata de V G C este neîntemeiata si solicită a fi respinsă deoarece nu sunt îndeplinite în cauza condiţiile legale contra evicţiunii prevăzute de art.1695 C.CIV.

Potrivit art. 1695 alin 2 C.civ. garanţia este datorata împotriva evicţiunii ce rezulta din pretenţiile unui terţ numai daca acestea sunt întemeiate pe un drept născut anterior datei vânzării si nu a fost adus la cunoştinţa cumpărătorului pana la acea data. Or, din probatoriile invocate in cauza pana in prezent rezulta fara putinţa de tăgada ca la data perfectării vânzării cumpărării si nici anterior vânzării cumpărării nu era născut vreun drept in favoarea altei persoane respectiv al reclamantei) pentru a-l aduce la cunoştinţa cumpărătorului.

De asemenea; potrivit art.1695alin3c.civ.garant/a este datorata împotriva evicţiunii ce provine din fapte imputabile vânzătorului chiar daca acestea s-au ivit ulterior vânzării. Nici in ceea ce priveşte aceasta condiţie, referitoare la fapte imputabile vânzătorului, nu este îndeplinita, deoarece nu exista nici un fapt sau act care sa fie imputabil vânzătorului. Astfel, contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat valabil, la data încheierii acestuia nu a existat nici o cauza de nulitate a contractului.

Astfel, potrivit art.948 c.civ, pentru valabilitatea unui contract este necesara întrunirea cumulativa a următoarelor condiţii capacitatea de a contracta, consimțământul, un obiect determinat, o cauza licita. Contractul de vânzare cumpărare nr.X/17.07.2013a fost încheiat intre persoane majore, având capacitatea de a contracta neexistând vreo interdicţie in acest sens,consimţământul fiind valabil dat, neexistând vreun viciu de consimţământ intre părţile contractantele asemenea, obiectul contractului a fost clar determinat, prin sentinţa civila de partaj nr. X/8.12.2011,pa rata fiind proprietara bunului vândut, achitând taxe si impozite in calitate de proprietar conform Certificatului de atestare fiscal nr.X/2013eliberat de Primăria V M, imobilul fiind liber de sarcini aşa cum rezulta din extrasele de carte funciara nr.X si X/15.07.2013 eliberate de OCPI O si in ceea ce priveşte cauza acestei convenţii aceasta a avut o cauza licita, vânzarea nefiind interzisa de vreo lege, sau contrara ordinii publice sau bunelor moravuri.

De asemenea, precizează ca imobilul ce face obiectul contractului de mai sus a intrat in circuitul civil, comparatorul V G intrând in posesia bunului la data întocmirii contractului autentic de vânzare cumpărare ca un adevărat proprietar nefiind tulburat de nimeni pana in prezent.

Desfiinţarea contractului ar crea numeroase prejudicii tuturor pârtilor implicate, aducând atingere însuşi dreptului de proprietate.

In cauza nu se poate vorbi nici de existenta relei credinţe la efectuarea partajului succesoral, deoarece chiar sora reclamantei S I C a fost parte la acest partaj ,fiind reprezentata de mama sa S C care este si mama reclamantei ,deci familia reclamantei avea cunoştinţa de existenta procesului.

In ceea ce priveşte momentul vânzării bunului, faptul ca a înstrăinat imobilul după procesul de partaj nu reprezintă vreun impediment la vânzarea, deoarece legea nu prevede un termen anume pentru vânzarea bunului proprietate, vânzarea putând fi făcuta oricând. De altfel chiar si sora reclamantei a înstrăinat cota sa parte din imobil către V M,  cealaltă moştenitoare.

In drept au fost invocate dispoz. art.205si urm CPP

Prin încheierea pronunţată la data de 31.01.2017 instanţa de fond a dispus respingere excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei F M A invocată de parata G I, ca fiind neîntemeiată.

S-a respins excepţia invocată de aceeaşi parte a lipsei de interes a reclamantei, ca fiind neîntemeiată.

S-a respins excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală invocată de aceeaşi parte în ceea ce  o priveşte pe reclamanta, ca fiind neîntemeiată.

In cursul cercetării judecătoreşti a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba cu interogatoriul părţilor, proba testimonială, sens în care au fost audiaţi martorii S S, S F şi N C, propuşi de reclamanta, martorii I P şi A D, propuşi de parata, martorii I V şi J V, propuşi de chematul în garanţie V G şi proba cu expertiză de specialitate construcţii civile întocmită de expert N C D ( f. 143-155)

Analizând întregul material probator instanţa de fond a reținut următoarele:

In fapt, pe rolul Judecătoriei Slatina a fost dosarul de partaj succesoral de pe urma autorului S I cu nr. X/311/2011.

Acest dosar s-a soluţionat prin semnarea unei tranzacţii - sentinţa civilă nr. X din 8.12.2011. S-a făcut şi un supliment la partaj prin ds. X/311/2012 şi acesta soluţionat cu tranzacţie. Acesta din urmă a rămas definitiv în luna februarie 2013.

Imediat după semnarea tranzacţiei pirita G I a vândut un imobil ce făcea parte din tranzacţie piritului chemat in garanţie V G prin contractul de vânzare cumpărare autentificat cu nr. X din 17.07.2013.

Ulterior, sentinţa civilă nr. X/2011,respectiv tranzacţia a fost constatată nulă întrucât acel partaj succesoral s-a dezbătut fără toţi moştenitorii legali: ds. Civil nr. X/311/2015- sentinţa civilă nr. X din 22.04.2015. Tot în această sentinţă se precizează că: " sentinţa civilă nr. X/8.12.2011 este lipsită de orice efecte juridice".

Având în vedere că actualul contract de vânzare cumpărare are la bază o sentinţă declarată nulă  reclamanta a considerat că şi contractul este nul ca act subsecvent.

Astfel s-a susţinut de către reclamanta ca in primul rând cumpărătorul este de rea credinţă şi vânzarea cumpărarea s-a făcut între rude imediat după ce s-a semnat tranzacţia deoarece fata cumpărătorului V G este căsătorită cu nepotul vânzătoarei G I si  deci în nici un caz nu se poate pune problema de cumpărător de bună credinţă. S-a încercat cu bună ştiinţă de către ambii scoaterea cât mai repede a imobilului din patrimoniul moştenitoarei G I după ce anterior la partaj  tot cu bună ştiinţă nu a indicat toţi moştenitorii. Cum tranzacţia încheiată a fost declarată nulă consideră că şi contractul de vânzare cumpărare încheiat în baza unei tranzacţii nule este nul ca act subsecvent.

In consecinţa s-a susţinut ca nu ar putea să rămână valabil un contract încheiat în baza unei hotărâri care este lipsită de orice efecte juridice.

Însa instanţa  de fond a apreciat ca in speţă trebuie analizate condiţiile de valabilitate ale unui contract pornind de la cele reglementate in mod expres de disp.art.948 din CCIV  potrivit cărora pentru  valabilitatea unui contract este necesara întrunirea cumulativa a următoarelor condiţii capacitatea de a contracta consimțământul ,un obiect determinat si o cauza licita.

Prin urmare contractul de vânzare cumpărare cu nr. X/17.07.2013 a fost încheiat intre persoane majore având capacitatea de a contracta neexistând interdicţie in acest sens, consimțământul fiind valabil dat neexistând nici un viciu de consimțământ intre pârtile contractante.

Totodată obiectul contractului a fost determinat prin sentinţa civila de partaj cu nr. X din 8.12.2011 pirita fiind proprietara bunului vândut ,achitând taxe si impozite in calitate de proprietar conform certificatului de atestare fiscala cu nr. X/2013 eliberat de Primăria V M ,imobilul fiind liber de sarcini așa cum rezulta din extrasele de Carte Funciara cu nr. X si X din 15.07.2013 eliberat de OCPI O.

 In ceea ce priveşte cauza acestei convenţii s-a observat ca a avut o cauza licita nefiind interzisa de vreo lege sau contrara ordinii publice sau bunelor moravuri.

 In ceea ce priveşte imobilul s-a reținut ca a intrat in circuitul civil iar pârâtul chemat in garanţie intrând in posesia bunului de la data întocmirii contractului autentic de vânzare cumpărare s-a comportat ca un adevărat proprietar nefiind tulburat de nimeni pana in prezent si efectuând o serie de îmbunatatiri la imobil astfel cum au fost identificate si evaluate in raportul de expertiza tehnica judiciara specialitatea construcţii civile aflat la dosar filele 143 -155 la suma de 16.174 lei.

 In ceea ce priveşte dovedirea bunei credinţe instanţa de fond a reținut din răspunsurile la interogatoriu  ale părtilor si din declaraţiile martorilor chiar daca soţia comparatorului era născuta in aceeaşi localitate cu vizatoarea precum si faptul ca fiica comparatorului era in relaţii de prietenie cu nepotul piritei aceste aspecte nu pot fi reţinute ca având relevanta asupra valabilității sau nu a contractului de vânzare cumpărare deoarece la momentul vânzării tranzacţia era perfect valabila .

Cu atât mai mult instanța de fond a reținut ca la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare reclamanta nu avea stabilita filiaţia fata de autorul sau decedat fiind pronunţata sentinţa civila in dosarul cu nr. X/311/2013 data de la care s-a stabilit ca S I este tatăl reclamantei si astfel ulterior cu ocazia pronunţării sentinţei civile cu nr. X din 22.04.2015 s-a constata nulitatea tranzacţiei încheiata in 2011.

Totodată instanţa a avut  in vedere si decizia civila cu nr. X din 13.12.2016 data de către secţia a II a civila a ICCJ si care a stabilit ca potrivit literaturii si practicii judiciare buna credinţa are ca punct de plecare supoziţia ca subiecţii raporturilor juridice in relaţiile dintre ei se comporta onest sânt sinceri si loiali unul fata de altul.

Buna  credinţa este credinţa achizitorului unui bun imobil ca acela de la care a dobândit imobilul avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea fara a exista un dubiu.

De asemenea buna credinţa este prezumata până la proba contrarie potrivit art. 1899 alin 2 din Cciv.

O aplicaţie a principiului ocrotirii bunei-credinţe constituie o excepţie de la principiul că actele juridice de înstrăinare a imobilelor sunt nule absolut dacă se anulează actele precedente, şi anume că aceste acte de înstrăinare rămân valabile dacă au fost încheiate cu bună-credinţă.

Într-o asemenea situaţie, principiul ocrotirii bunei-credinţe îşi găseşte o aplicabilitate practică, dându-se naştere unei prezumţii relative, care dă forţă juridică raportului juridic respectiv, până la proba contrară.

Această teorie presupune pentru aplicarea sa îndeplinirea următoarelor condiţii: a) actul juridic de dobândire să fie cu titlu oneros; b) terţul dobânditor să se fi aflat într-o eroare comună şi de neînlăturat cu privire la calitatea de proprietar a înstrăinătorului; c) terţul dobânditor să fi fost de bună-credinţă.

Fata de aceste considerente ,întrucât nu s-a dovedit de către reclamanta ca la momentul încheierii actului de vânzare cumpărare vânzătoarea in speţa pirita G I nu avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea fara a exista vreun dubiu, instanţa de fond a respins acţiunea civilă având ca obiect constatare nulitate absoluta a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.X din 17.07.2013 formulate de reclamanta F M A împotriva pârâţilor G I si V G ca fiind neîntemeiata.

Pentru aceleaşi considerente mai sus expuse si anume referitor la faptul ca nu s-a dovedit existenta vreunui fapt sau act care sa-i fie imputabil vânzătoarei ,respectiv piritei G I instanţa de fond a respins cererea de chemare in garanţie formulate de pârâtul V G ca fiind neîntemeiata.

Împotriva sentinţei a declarat apel apelantul pârât  V G, in ceea ce priveşte nesoluționarea cererii privind obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

Precizează că în şedinţa publica din 20.03.2018 paratul V G a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata reprezentând onorariu avocat.

Prin sentinţa civila apelata s-a respins cererea de chemare in judecata si cererea de chemare in garanţie a paratului V G si nu s-a dispus nimic legat de cererea privind cheltuielile de judecata.

Chiar in situaţia in care s-a respins cererea de chemare in garanţie paratul a făcut cheltuieli cu apărătorul in acţiunea principala.

In aceste condiţii sentinţa civila este nelegala ca urmare a neaplicării disp. art.451 CPciv.

In temeiul art.480(2) CPciv solicită admiterea apelului si schimbarea in parte a hotărârii apelate sub aspectul cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei a declarat apel şi apelanta reclamantă  F M A,  pe care o consideră netemeinică.

Arată că în dispozitivul sentinţei civile nr. X din 22.04.2015 s-a precizat foarte clar că sentinţa civilă nr. X din 8.12.2011 este lipsită de orice efecte juridice. Ori în această situaţie dacă a fost declarată ca lipsită de orice efecte juridice, atunci actul de vânzare este lovit de nulitate absolută întrucât este act subsecvent.

Potrivit art. 1254 C.civ. alin 2 " Desfiinţarea contractului atrage în condiţiile legii şi desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui."

Consideră că acest contract de vânzare cumpărare este nul pentru mai multe considerente.

În primul rând, cumpărătorul este de rea credinţă şi vânzarea cumpărarea s-a făcut între rude imediat după ce s-a semnat tranzacţia. Fata cumpărătorului V G este căsătorită cu nepotul vânzătoarei G I. Deci în nici un caz nu se poate pune problema de cumpărător de bună credinţă. S-a încercat cu bună ştiinţă de către ambii scoaterea cât mai repede a imobilului din patrimoniul moştenitoarei G I după ce anterior, la partaj, tot cu bună ştiinţă nu a indicat toţi moştenitorii. Cum tranzacţia încheiată a fost declarată nulă considerăm că si contractul de vânzare cumpărare încheiat în baza unei tranzacţii nule este nul ca act subsecvent.

Cu probele administrate în cauză respectiv răspunsurile la interogatoriu susţine că se observa că pârâta G I în continuare este nesinceră şi spune la întrebarea nr.2 că nepotul ei s-a împrietenit cu fiul domnului V după întocmirea vânzării, dar intervenientul V G recunoaşte că fiica dumnealui era prietenă cu nepotul vânzătoarei dinainte de întocmirea actului. Cu martorii S S -fila 127 dosar fond.: " menţionez că nepotul pârâtei G I a cunoscut-o de mai mult timp pe fiica lui V G şi care s-au căsătorit după ce s-a vândut acea casă dar nu pot preciza în ce an." şi N C-fila 133 care a declarat: " Menţionez că băiatul meu a fost coleg de casă cu nepotul lui G I şi ştiu că acesta a cunoscut fata lui V G încă înainte de a se vinde casa în anul  2013. De asemenea cunosc că în vara acelui an au existat discuţii chiar băiatul lui V M, A a insistat ca acel imobil să nu fie vândut lui V G, existând discuţii şi neînţelegeri în vederea încheierii acelei tranzacţii. Tot această martoră declară că în comunitate se ştia că reclamanta împreună cu ceilalţi doi copii sunt moştenitorii lui S I.

Cum din răspunsurile la interogatoriu ale lui V G rezultă că soţia lui era născută şi trăia în V M, şi date fiind relaţiile de familie dintre V G şi G I, intervenientul nu are cum să spună că nu cunoştea şi nu a fost avertizat dinainte să cumpere că erau probleme cu tranzacţia. Aşa cum declară şi martora N, chiar V A, fratele reclamantei apelante, 1-a avertizat în mod expres pe V G să nu cumpere că va ataca tranzacţia că au fost înşelaţi de G I.

Martora N C declară că ştie că înainte de a se vinde imobilul au apărut discuţii legate de faptul că nu au fost trecuţi toţi nepoţii la tranzacţie. Această declaraţie este dovedită chiar de înscrisurile de la dosar, respectiv de faptul că acea hotărâre a fost anulata. Tot aceasta martoră a recunoscut că era de notorietate în localitate care erau copiii lui V M, sora pârâtei, încă de atunci unul dintre nepoţi solicitând pârâtei ca sa nu îi vândă lui V G casa.

Susţine apelanta că este cert că era imposibil ca vânzătoarea şi cumpărătorul să nu cunoască toţi moştenitorii, fiind din aceeaşi localitate precum şi relaţiile de rudenie apropiate. Aşa cum este pe deplin dovedit atitudinea vădit nesinceră a pârâtei care a declarat la partaj că sora ei are doar un copil în loc de trei, deşi copiii ei au crescut împreună cu copiii pârâtei G I.

Din toate probele administrate la dosar consideră că a făcut pe deplin dovada că intervenientul V G şi pârâta nu au fost de bună credinţă şi actul s-a făcut încercând în continuare să înşele pe moştenitorii care nu au fost trecuţi la partaj.

Mai arată că este încălcat principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipients (principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulări actului iniţial), apreciind că ar fi profund inechitabil să rămână valabil actul de vânzare cumpărare în condiţiile în care actul care a stat la baza încheierii actului notarial a fost declarat nul şi lipsit de efecte juridice. Practic la momentul actual vânzătorul nu avea calitatea de proprietar pentru a putea vinde. Inechitatea ar consta în faptul că apelanta în calitate de moştenitoare ar fi lipsită de posibilitatea de a obţine casa în lotul său, casă pe care şi-o doreşte.

Prin menţinerea contractului de vânzare cumpărare notarial practic este favorizată vânzătoarea nesinceră care a fraudat legea şi a încheiat o tranzacţie fără toţi moştenitorii legali, la partaj, imobilul nu poate fi acordat decât tot în lotul ei.

Practic se încalcă un drept al succesorilor care spune că între descendenţii de acelaşi grad, moştenirea se împarte în mod egal. Deci toţi succesorii au aceleaşi drepturi. Insă în cazul de faţă nu se mai poate aplica principiul echităţii, apelanta nu mai poate fi egală, nu mai poate avea acelaşi drept de opţiune cu privire la casa autorului pentru că dacă actul de vânzare cumpărare rămâne valabil atunci apelanta nu mai poate obţine casa în lotul său.

Consideră că situaţia ar fi fost cu totul altfel dacă cumpărătorul era o terţă persoană neutră, însă în cazul de fată în condiţiile de rudenie dintre părţi este cert că a existat intenţia de a înşela pe ceilalţi moştenitori.

Mai mult decât atât, susţine apelanta, există neconcordanţe în ceea ce este reţinut în actul de partaj şi ceea ce este trecut în contractul de vânzare cumpărare.  Solicită a se observa  de către instanţa de apel neregulile existente în acest contract de vânzare cumpărare, respectiv faptul că în sentinţa civilă nr. X din 8.12.2011 în lotul lui G I este o casă de locuit de 46 mp. şi suprafaţa de 232mp iar în contract a fost trecută o casă de 72 mp. Deci vânzătoarea a vândut ceea ce nu a avut trecut în sentinţa civilă.

In concluziile formulate de intimata G I aceasta  a afirmat că apelanta nu a formulat cerere de acceptare a succesiunii în termenul legal de 6 luni. Această apărare nu are nicio legătură cu obiectul cauzei. In cadrul dosarului de partaj poate dovedi şi calitatea de acceptant tacit, dar la momentul actual nu se judecă partajul ci anularea actului de vânzare cumpărare.

Consideră că a făcut pe deplin dovada că intervenientul nu a fost în niciun caz cumpărător de bună credinţă dat fiind faptul că a fost avertizat de V A, fratele reclamantei, să nu cumpere, locuia în comună şi erau şi în relaţii de prietenie dat fiind că fiica lui V  G era în relaţii strânse de prietenie cu nepotul lui G I de altfel s-au şi căsătorit imediat.

Pentru toate argumentele de mai sus solicită admiterea apelului, anularea sentinţei şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. X din 17.07.2013. Solicită repunerea părţilor în situaţia anterioară.

În drept a invocat art. 466 şi următoarele C.proc.civ..

La data de 21 iunie 2018  apelanta reclamantă F M A a formulat întâmpinare la apelul formulat de apelantul V G, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

Apelantul consideră că sentinţa civilă pronunţată de instanţa de fond este netemeinică deoarece nu i s-au acordat cheltuielile de judecată. Consideră că instanţa a pronunţat o soluţie corectă sub acest aspect deoarece s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul V G. In aceste condiţii în mod corect s-au respins şi cheltuielile de judecată.

În drept  au fost invocate dispoz. art. 205 C.p.civ.

La data de  01.08.2018  intimata pârâtă  G I a formulat întâmpinare la apelul declarat de reclamanta F M, solicitând respingerea ca nefondat si obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata.

Arată că reclamanta nu a făcut dovada calităţii sale de moştenitor fata de autorii S N si S M, la data deschiderii succesiunii, acestora astfel ca nu poate pretinde vreun drept cu privire la bunurile ce au aparţinut autorilor. Chiar daca reclamanta si-a stabilit paternitatea fata de tatăl sau si ar fi putut veni prin reprezentarea acestuia la moştenirea autorilor, aceasta nu si-a exercitata dreptul de opţiune succesorala in termenul legal de 6 luni fata de autori ,bunicii săi, ceea ce  înseamnă ca dreptul sau de opţiune succesorala s-a prescris. Termenul de exercitare a dreptului de opţiune succesorala începe sa curgă de la data morţii autorului; or, la data morţii autorilor S N si S M, (adică in anul 1998 si respectiv 20I0) reclamanta nici măcar nu-si stabilise paternitatea fata de tatăl sau la aceasta data si,deși a cunoscut despre vânzarea imobilului,aceasta nu ar fi avut calitate succesorala la data respectiva. In concluzie, reclamanta si-a câştigat dreptul la nume dupa tata prin stabilirea paternităţii, nu insa si dreptul la moştenire dupa bunici deoarece nu si-a exercitat acest drept in termenul legal de 6 luni conform art.700 vechiul cod civil sau de 1 an potrivit noului cod civil de la decesul autorilor si nici nu a solicitat repunerea in termenul de acceptare.

Si in ceea ce priveşte cererea de chemare in garanţie formulata de V G C in mod corect a fost respinsa de instanţa deoarece nu sunt îndeplinite in cauza condiţiile legale contra evicțiunii prevăzute de art.1695 C.CIV.

Potrivit art.1695 alin.3 Cod civil garanţia este datorata împotriva evicțiunii ce rezulta din pretenţiile unui terț numai daca acestea sunt întemeiate pe un drept născut anterior datei vânzării si nu a fost adus la cunoştinţa cumpărătorului pana la acea data. Din probatoriile invocate in cauza pana in prezent rezulta fara putinţa de tăgada ca la data perfectării vânzării cumpărării si nici anterior vânzării cumpărării nu era născut vreun drept in favoarea altei persoane (respectiv al reclamantei) pentru a-l aduce la cunoştinţa cumpărătorului.

De asemenea, potrivit art .l695alin. 3 C.civ. garanţia este datorata împotriva evicțiunii ce provine din fapte imputabile vânzătorului chiar daca acestea s-au ivit ulterior vânzării.

Nici in ceea ce priveşte aceasta condiţie, referitoare la fapte imputabile vânzătorului,nu este îndeplinita, deoarece nu exista nici un fapt sau act care sa fie imputabil vânzătorului.

Aşadar, Contractul de vânzare cumpărare nr.X/2013 a fost încheiat valabil, la data încheierii acestuia nu a existat nici o cauza de nulitate a contractului.

Astfel, potrivit art.948c.civ, pentru valabilitatea unui contract este necesara întrunirea cumulativa a următoarelor condiții: capacitatea de a contracta, consimţământul, un obiect determinat, o cauza licita.

Contractul de vânzare cumpărare nr. X/17.07.2013 a fost încheiat intre persoane majore, având capacitatea de a contracta neexistând vreo interdicţie in acest sens,consimțământul fiind valabil dat, neexistând vreun viciu de consimţământ intre părţile contractantele, obiectul contractului a fost clar determinat, prin sentinţa civila de partaj nr. X/8.12.2011, parata fiind proprietara bunului vândut, achitând taxe si impozite in calitate de proprietar conform Certificatului de atestare fiscal nr. X/2013 eliberat de Primăria V M,imobilul fiind liber de sarcini asa cum rezulta din extrasele de carte funciara nr. X si X/15.07.2013 eliberate de OCPI O; si in ceea ce priveşte cauza acestei convenţii aceasta a avut o cauza licita, vânzarea nefiind interzisa de vreo lege, sau contrara ordinii publice sau bunelor moravuri.

De asemenea, precizează ca imobilul ce face obiectul contractului de mai sus a intrat in circuitul civil, comparatorul V G intrând in posesia bunului la data întocmirii contractului autentic de vânzare cumpărare ca un adevărat proprietar nefiind tulburat de nimeni pana in prezent si efectuând o serie de îmbunătăţiri la imobil.

Desfiinţarea contractului ar crea numeroase prejudicii tuturor părţilor implicate, aducând atingere însuși dreptului de proprietate.

In cauza nu se poate vorbi nici de existenta relei credinţe la efectuarea partajului succesoral, deoarece chiar sora reclamantei S I C a fost parte la acest partaj, fiind reprezentata de mama sa S C care este si mama reclamantei, deci familia reclamantei avea cunoştinţa de existenta procesului.

In ceea ce priveşte momentul vânzării bunului, faptul ca a înstrăinat imobilul după procesul de partaj nu reprezintă vreun impediment la vânzarea, deoarece legea nu prevede un termen anume pentru vânzarea bunului proprietate, vânzarea putând fi făcuta oricând.

De altfel chiar si sora reclamantei a înstrăinat cota sa parte din imobil către V M, cealaltă moştenitoare.

Având in vedere întreaga situaţie de fapt solicită respingerea apelului ca nefondat si obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata la fond si in apel.

In drept, au fost invocate dispoz. art.205cp.civ.

Întrucât la termenul din data de 29.11.2018 excepţia inadmisibilităţii apelului declarat de apelantul pârât a fost admisă, pentru motivele arătate în partea introductivă a prezentei decizii, tribunalul va respinge ca inadmisibil apelul declarat de apelantul pârât.

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de apel invocate de reclamantă, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Tribunalul reţine că apelanta a invocat ca temei al nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/17.07.2013, încheiat între intimaţii-pârâţi, principiul anulării actelor subsecvente ca urmare a anulării actului iniţial "resoluto iure dantis, resorvitur ius accipientis".

Astfel s-a susţinut că, urmare a constatării nulităţii absolute a contractului de tranzacţie încheiat în dosarul nr. X/311/2011, soluţionat de Judecătoria Slatina, nulitate constatată prin sentinţa civilă nr. X/22.04.2015, prin care s-a constatat în plus că sentinţa civilă nr. X/08.12.2011 este lipsită de orice efecte juridice, actul subsecvent, contractul de vânzare-cumpărare, este nul absolut.

Principiul "resoluto iure dantis, resorvitur ius accipientis" priveşte efectele nulităţii actelor juridice faţă de terţi, ce poate fi definit ca acea regulă de drept potrivit căreia anularea actului iniţial, primar, atrage anularea şi a actelor subsecvente, următoare, datorită legăturii sale cu primul.

De la acest principiu, care se bucură de o consacrare legală într-un text de principiu sau cu caracter general, există însă excepţii, respectiv cazuri, în care, deşi se anulează actul principal, actul subsecvent este menţinut.

Menţinerea actului subsecvent, în caz de excepţii de la principiul mai sus enunţat, se justifică prin două principii de fapt, acela al ocrotirii bunei-credinţe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros şi principiul asigurării stabilităţii circuitului civil.

Ca o excepţie de la principiul "resoluto iure dantis" este şi cazul subdobânditorilor de bună-credinţă şi cu titlu oneros al unui imobil, cum este cazul în speţă.

În speţă, tribunalul constată că subdobânditorul cu titlu oneros a fost de bună-credinţă, întrucât nu a cunoscut că cea cu care a contractat nu avea calitatea de unic proprietar al bunului în cauză şi nici nu putea, cu minime diligenţe, să cunoască faptul că actul juridic, respectiv contractul de tranzacţie încheiat în dosarul nr. X/311/2011, în baza căruia aceasta a înstrăinat imobilul, era nul absolut, nulitate ce se putea constata numai pe cale judecătorească, ceea ce s-a şi dispus prin sentinţa civilă nr. X/2015 pronunţată de Judecătoria Slatina, pe de o parte, iar pe de altă parte această sentinţă civilă a fost pronunţată ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare între intimaţii-pârâţi.

Aşa fiind tribunalul constată că prezumţia bunei-credinţe, ce operează în favoarea subdobânditorului cu titlu oneros, nu a fost răsturnată şi în consecinţă actul juridice subsecvent nu este sancţionat cu nulitatea absolută ca urmare a legăturii lor cu actul primar constatat nul.

Mai mult, împrejurarea că  printr-o hotărâre judecătorească s-a constatat  nul contractul de tranzacţie ce a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare, nu conduce  automat (în virtutea  principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului  principal) și la  anularea actului subsecvent, întrucât înfăptuirea dreptății înseamnă mai mult decât aplicarea mecanică a legilor, ci presupune aplicarea acelor principii care guvernează sistemul de drept și interpretarea normelor juridice concrete prin prisma acestor principii.

Această excepție se întemeiază pe principiul necesității asigurării securității și stabilității circuitului civil și, nu în ultimul rând, pe principiul echității și ocrotirii bunei credințe a terțului subdobânditor (precum pârâtul cumpărător V G C), motiv pentru care în mod temeinic instanța de fond a apreciat că în cauză se impune menținerea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/17.07.2013.

Existenţa bunei-credinţe a pârâtului V G C, la momentul încheierii contractului sus-menţionat, a fost, de asemenea, în mod temeinic reţinută de către instanţa de fond.

Constată tribunalul că, atât Codul civil de la 1865, cât şi actualul Cod civil ridică buna-credinţă la rangul de principiu, care trebuie să stea la baza tuturor raporturilor juridice de drept privat. Toate drepturile trebuie exercitate şi toate obligaţiile trebuie executate cu bună-credinţă.

Buna-credinţă se presupune totdeauna şi sarcina probei cade asupra celui ce aleagă rea-credinţă. Argumentarea în sensul că terţul cumpărător nu şi-a dovedit buna-credinţă nu poate fi primită, pentru că astfel s-ar inversa sarcina probei.

Este de reţinut că la data de 17.07.2013 paternitatea reclamantei nu fusese stabilită, deşi tatăl său, S I, era decedat încă din data de 29.11.1994. Este lipsit de relevanţă, din această perspectivă, împrejurarea că în comunitatea locală descendența reclamantei faţă de S I constituia sau nu o chestiune notorie, atât timp cât starea civilă se dovedeşte prin actele de naştere, căsătorie sau deces, precum şi prin certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.

Ori, stabilirea paternității în privinţa reclamantei a avut loc numai ca urmare a soluţionării dosarului nr. X/311/2013, înregistrat pe rolul instanţelor judecătoreşti ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărei nulitate se solicită în cauză.

Originea soţiei pârâtului V G C din aceeaşi localitate cu reclamanta sau avertizarea cumpărătorului, anterior încheierii convenţiei, de către fratele reclamantei cu privire la probleme legate de tranzacţie nu constituie argumente care să răstoarne prezumţia de bună-credinţă a cumpărătorului.

Şi aceasta, pentru simplul motiv că existenţa contractului de tranzacţie şi a hotărârii de expedient nr. X/08.12.2011 sunt de natură a demonstra, la momentul acordului de voinţă dintre pârâţi, calitatea de proprietar exclusiv a vânzătoarei asupra bunurilor înstrăinate. A solicita unui terţ să nu ţină cont de cele rezultate dintr-o hotărâre judecătorească, irevocabilă la acea dată, echivalează că a ignora valoarea de înscris autentic a hotărârii judecătoreşti şi forţa probantă corespunzătoare unui asemenea înscris.

Ori, în aceste condiţii, nu se poate constata în persoana pârâtului V G C lipsa elementelor bunei-credinţe, care reprezintă valorile juridice corespunzătoare valorilor morale ale onestităţii.

Raportat la considerentele din precedent, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă.

În temeiul art. 453 C.proc.civ. coroborat cu art. 451 C.proc.civ., tribunalul va obliga pe apelanţi să plătească  intimatei G I suma de 1.500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

Data publicarii pe portal: 13.02.2019