Salarizare

Sentinţă civilă 474 din 06.09.2018


Potrivit art.11 din Legea nr.153/2017 pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale Administraţie din cadrul aparatului propriu ale consiliilor judeţene, primăriei şi consiliilor locale şi din subordine acestora, salariile de bază se stabilesc prin HCL a consiliului judeţean sau al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.

Nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr.VIII cap.I lit.A pct.III şi cap.II lit.A pct.IV.

Stabilirea salariilor lunare potrivit alin.1 se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art.25.

Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin.1 şi 3, fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a Municipiului Bucureşti, exclusiv majorările prevăzute la art.16 alin.2, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli.

Prin hotărârea consiliului local se stabileşte un coeficient de ierarhizare şi prin înmulţirea acestuia cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată rezultă salariul de bază, la acesta adăugându-se gradaţiile de vechime corespunzătoare.

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 06.09.2018

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 10.01.2018 sub nr.52/101/2018, reclamantul TF a chemat în judecată pârâta UATV prin Primar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea/desfiinţarea Dispoziţiei nr.xxx/31.07.2017, privind stabilirea salariului său de bază referent treapta I în cadrul aparatului de specialitate al Primarului com.V, începând cu data de 01.07.2017 şi emiterea unei noi dispoziţii privind încadrarea pe funcţia de inspector;

- obligarea pârâtei la reîncadrarea sa cel puţin pe funcţia de inspector, funcţie avută anterior datei de 01.07.2017, cu acordarea drepturilor salariale conform Legii nr.153/2017,

- obligarea pârâtei la plata diferenţelor de drepturi salariale începând cu data de 01.07.2017 la zi,

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor judiciare ocazionate cu judecarea prezentei cauze.

A arătat că este angajat în funcţia de funcţionar şef serviciu de urgenţă, treapta I în cadrul Primăriei V începând cu data de 12.03.2007, conform Dispoziţiei nr.xxx/19.03.2007, iar începând cu data de 01.10.2007 a ocupat funcţia de inspector 1A, conform Dispoziţiei nr.xxxx/18.10.2007, funcţie pe care a deţinut-o, aşa cum reiese din dispoziţia Primarului com.V, până în data de 01.07.2017 şi are pregătirea şi calificarea profesională corespunzătoare pentru a ocupa aceste funcţii, întrucât a urmat diverse cursuri de pregătire profesională, ultimul absolvit fiind în 2016, toate cheltuielile fiind suportate de către Consiliul Local al Primăriei V.

A mai arătat că în urma modificărilor legislative din iulie 2017 au avut loc schimbări în ceea ce priveşte salarizarea funcţionarului public şi a personalului contractual potrivit Legii nr.153/2017, fiind afectat de aceste modificări, astfel că s-a adoptat de către Consiliul Local  V Hotărârea nr.xx/28.06.2017 privind salariile si funcţiile aparatului din cadrul Primăriei com.V.

A susţinut că nu a avut cunoştinţă de HCL nr.xx/28.06.2017 a Consiliului Local al Primăriei V, aceasta nefiind afişată publicităţii şi nici adusă la cunoştinţa sa, ocazie cu care a observat că salariul i-a fost diminuat pin Dispoziţia nr.xxx/23.11.2017.

Astfel, i-a solicitat primarului si secretarului să-i comunice dispoziţia prin care s-a stabilit funcţia şi salariul său, precum şi motivele ce au dus la această situaţie, în cele din urmă fiindu-i comunicată în data de 23.11.2017 dispoziţia din care rezulta că "la propunerea secretarului Primăriei V se stabileşte salariul său pentru funcţia de referent I începând cu data de 01.07.2017", avându-se în vedere prevederile HCLV nr.xx/28.06.2017, prevederile art.11 alin.1 din Legea cadru nr.153/2017, art.68 alin.l şi art.115 alin.l lit.a din Legea nr.215/2001.

A mai arătat că, fiind nemulţumit de schimbarea funcţiei şi a salariului, a formulat contestaţie împotriva acestei dispoziţii, dar pârâta prin primar nu a înţeles să răspundă în termenul legal la această contestaţie, motiv pentru care a introdus prezenta contestaţie la instanţa de judecată.

A apreciat că această dispoziţie este netemeinică şi nelegală întrucât potrivit art.68 alin.l din Legea administraţiei publice nr.215/2001 republicată, "în exercitarea atribuţiilor sale, primarul emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai pupă ce sunt aduse la cunoştinţa publică sau după ce au fost comunicate persoanei interesate, după caz.

Mai mult, dispoziţia emisa de Primarul com.V este dată cu încălcarea legii şi nu produce efecte, fiind nulă de drept, dispoziţia de schimbare a unui element al raporturilor de serviciu, trebuind realizată într-un mod apt să asigure recepţionarea lui fără echivoc de către destinatar.

De asemenea, conform art.8 alin.l din Legea cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ierarhizarea posturilor in condiţiile stabilirii salariului de bază au la baza o serie de criterii de performanta generale în vederea promovarea în funcţii, grade, trepte… prevăzute de alin.2 al aceluiaşi text de lege, respectiv cunoştinţe profesionale si abilitaţi; calitate, operativitate si eficienţă în activităţile desfăşurate; perfecţionarea pregătirii profesionale; integritate şi etica profesională, etc.

Potrivit art.11 alin.l din aceeaşi Lege cadru, salariile se stabilesc prin hotărârea consiliului local în urma consultării reprezentanţilor salariaţilor. La alin.2 regăsindu-se nomenclatorul de funcţii printre care şi funcţia pe care a deţinut-o de inspector 1A.

Conform art.36 din acelaşi act normativ, reîncadrarea personalului salarizat pe noile funcţii, grade, trepte, etc., se face corespunzător vechimii în muncă şi vechimii în specialitate cu stabilirea salariului de bază.

A precizat că prin dispoziţia emisă i-a fost schimbată funcţia deţinută până la data de 01.07.2017 aceea de inspector IA, clasa de salarizare 5, nivel maxim, schimbându-i-se încadrarea pe funcţia de referent treapta I, fără a fi încunoştinţat, diminuându-i-se şi salariul, însă potrivit prevederilor legale, chiar dacă funcţia s-a schimbat salariul trebuia să fie stabilit tot clasei 5 nivel maxim.

A considerat că această schimbare din funcţia de inspector IA - situaţii de urgenţă în referent treapta I, s-a făcut cu rea-credinţă, fără niciun temei legal, neavând o cauză reală şi serioasă, întrucât şi-a îndeplinit întocmai sarcinile de serviciu, fără nicio abatere disciplinară sau alte asemenea sancţiuni, de altfel sarcinile au rămas aceleaşi, doar funcţia i-a fost schimbată, mai mult a îndeplinit toate funcţiile pe linie de situaţii de urgenţă fiind singur la Compartimentul Situaţii de Urgenta al Primăriei com. V (şef serviciu voluntar situaţii de urgenţă, de apărare împotriva inundaţiilor, cadru tehnic privind apărarea împotriva incendiilor, instructaj periodic pe P.S.I. pentru tot personalul Primăriei V).

În drept, şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile Legii nr.554/2004 republicată, art.37 din Legea nr.153/2017, Legea nr.215/2001, republicată.

În dovedirea celor susţinute a solicitat proba cu înscrisuri şi expertiză specialitatea contabilitate.

În susţinerea acţiunii a depus la dosar în copie: contestaţia înregistrată sub nr.xxxx/22.11.2017, dispoziţia nr.xxx/31.07.2017, dispoziţia nr.xxxx/18.10.2007, dispoziţia nr.xxx/19.03.2007, cererea nr.xxxx/08.11.2017, adresa nr.xxxx/25.09.2017 emisă de Instituţia Prefectului M, adresa nr.xxxxxxx/01.02.2016 emisă de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă D al judeţului M, adresa nr.xxxxx/octombrie 2017, certificate de absolvire a cursurilor de inspector de protecţie civilă,

Prin încheierea din şedinţa publică din 15.01.2018, Tribunalul M a admis excepţia de necompetenţă materială a secţiei şi a declinat cauza în favoarea a Tribunalului M secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că reclamantul a fost angajat, începând cu data de 01.10.2007, ca inspector I A (funcţie contractuală) la Primăria comunei V, conform  dispoziţiei nr.xxxx/18.10.2007.

Prin Dispoziţia nr.xxx/31.07.2017 s-a stabilit salariul de bază lunar pentru reclamant, referent treapta I, în cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei V, începând cu data de 01 iulie 2017.

Aşadar reclamantul nu este funcţionar public, ci face parte din personalul contractual.

Acesta a chemat în judecată pe pârâta UATV prin Primar pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună: anularea/desfiinţarea Dispoziţiei nr.xxx/31.07.2017, privind stabilirea salariului său de bază referent treapta I în cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei V, începând cu data de 01.07.2017 şi emiterea unei Dispoziţii privind încadrarea pe funcţia de inspector, obligarea pârâtei la reîncadrarea sa cel puţin pe funcţia de inspector, funcţie avută anterior datei de 01.07.2017, cu acordarea drepturilor salariale conform Legii nr.153/2017, obligarea pârâtei la plata diferenţelor de drepturi salariale începând data de 01.07.2017 la zi.

Conform art.109 din Legea nr.188/1999 „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe”.

Potrivit art.266 din Legea nr.53/2003 „jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.

Art.269 din aceeaşi lege prevede că „judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii şi că cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul”.

Conform art.210 din Legea nr.62/2011 „cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.

Potrivit dispoziţiilor legale anterior enunţate, instanţa a reţinut că, cererea reclamantului, personal contractual, este de competenţa Secţiei Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale din cadrul Tribunalului M.

În urma declinării cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale la data de 16.01.2018.

Pârâta UATV a formulat şi depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca lipsită de obiect, arătând că, în urma verificării documentaţiei privind încadrarea salarială a reclamantului a fost emisă dispoziţia nr.xx/08.01.2018 privind stabilirea salariului şi încadrarea corespunzătoare a reclamantului.

În susţinerea apărării, a depus la dosar în copie dispoziţia nr.xx/08.01.2018.

Reclamantul a formulat şi depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că prin emiterea dispoziţiei nr.xx/08.01.2018 nu i-au fost redate toate drepturile solicitate, având în vedere că această dispoziţie produce efecte pentru viitor, respectiv începând cu luna ianuarie 2018 şi nu retroactiv pe perioada iulie 2017–data emiterii dispoziţiei nr.xx/2018.

De asemenea, a arătat că a contestat şi această dispoziţie la ordonatorul de credite.

Din oficiu, în baza rolului activ, instanţa a solicitat relaţii de la pârâtă, referitor la modul de stabilire a salariului de bază al reclamantului, relaţii comunicate cu adresa nr.xxx/27.03.2018, la care s-a anexat HCLV nr.xx/28.07.2017, grila de salarizare începând cu 01.07.2017 şi contractul individual de muncă al reclamantului.

Prin încheierea din şedinţa publică din 29.03.2018, instanţa, faţă de faptul că reclamantul face parte din aparatul de specialitate al Primarului com.V, a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Primarului com.V.

Reclamantul a formulat note de şedinţă prin care a învederat că există neconcordanţă între susţinerile pârâtei şi dispoziţia nr.xxx/2017, în care este menţionată funcţia de referent tr.1, iar HCL nr.xx/28.06.2017 funcţia de şef birou.

A arătat că potrivit HCL, alţi angajaţi ai Primăriei V cu funcţii de referent, referent superior, cu gradaţia 3 au fost salarizaţi cu salarii mult mai mari decât funcţia sa de inspector 1A, cel mai mic salariu fiind 2.346 lei.

Astfel, a susţinut că în cea ce priveşte salarizarea sa, trebui avute în vedere dispoziţiile art.11 alin.2,3,4, art.10, art.25 din Legea nr.230/2017.

De asemenea, reclamantul a prezentat şi modul de calcul al salariului, apreciind că pârâta ar fi trebuit să îi stabilească un salariu de 3.418 lei.

Referitor la coeficientul de salarizare acordat de pârâtă, ţinând cont de vechimea în muncă de peste 20 de ani, a susţinut că acesta trebuia să fie de 2,2 şi nu de 2.

La solicitarea instanţie, pârâta prin adresa nr.xxxx/07.05.2018 a învederat că, reclamantul a ocupat anterior datei de 01.07.2017, funcţia de referent treapta I, având în vedere că la acea dată acesta aşa era menţionat în statul de funcţii aprobat prin hotărârea Consiliului Local, ulterior acesta fiind încadrat în funcţia de inspector I A, gradaţia 5, ca urmare a solicitării acestuia şi a îndreptării erorii materiale produse la data încadrări în cadrul aparatului de specialitate al Primarului.

De asemenea, a arătat că la data de 01.07.2017, în cadrul aparatului de specialitate al Primarului com.V nu există funcţie similară cu cea a reclamantului, respectiv inspector IA, gr.5.

Referitor la salariul de bază brut s-a arătat că acesta a fost stabilit conform art.11 din Legea nr.1536/2017, prin HCLV care a stabilit coeficienţii de ierarhizare ai angajaţilor din cadrul aparatului de lucru al Primarului, respectiv prin HCL nr.xx/28.07.2017, reclamantului fiindu-i stabilit un coeficient de 1.30.

În acest sens, a mai depus la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii HCL nr.xx/28,07.2017, HCL nr.x/28.01.2016 privind aprobarea statului de funcţii şi organigrama, precum şi HCL nr.xx/25.08.2018 privind aprobarea statului de funcţii şi organigrama.

La solicitarea instanţei, pârâta a înaintat la dosar statele de plată aferente perioadei 01.07.2017-01.01.2018.

Prin încheierea din şedinţa publică din 24.05.2018, având în vedere că pe rolul Tribunalului M a mai fost înregistrat şi dosarul nr.xxx/101/2018 care are aceleaşi părţi, iar obiectul şi cauza au strânsă legătură cu prezentul litigiu, în baza art.139 alin.1 C.proc. civ. a dispus conexeze cele două cauze.

Prin cererea formulată în dos. nr.xxx/101/2018, reclamantul în contradictoriu cu UATV a solicitat: anularea/desfiinţarea Dispoziţiei nr.xx/01.08.2018, privind stabilirea salariului său de bază pentru funcţia de inspector 1A în cadrul aparatului de specialitate al Primarului com.V, începând cu data de 01.07.2018 şi emiterea unei noi dispoziţii privind acordarea salariului conform dispoziţiilor legale; obligarea pârâtei la plata diferenţelor de drepturi salariale începând data de 01.01.2018 la zi; obligarea la plata contribuţiilor de stat conform  art.40 alin.2 lit.f C.muncii

Astfel, a arătat că în urma modificărilor legislative din iulie 2017 respectiv intrarea în vigoare a Legii nr.153/2017, la nivelul Primăriei V a fost adoptată HCL nr.xx/28.07.2017, în baza căreia a fost emisă dispoziţia nr.xx/13.02.2018, dispoziţie pe care a contestat-o.

A arătat că prin această dispoziţie i s-a stabilit pentru funcţia contractuală de execuţie de inspector 1A, gr.5, un coeficient de ierarhizare de 1.30 şi un salariu în cuantum de 3.078 lei, la care se adaugă sporul de condiţii vătămătoare în cuantum de 462 lei, rezultând un salariu brut de 3.540 lei, începând cu 01.01.2018.

De asemenea, a învederat că a contestat această dispoziţie la ordonatorul de credite care nu i-a răspuns până la data formulării prezentei contestaţii.

A arătat că a înţeles să conteste dispoziţia sub aspectul netemeiniciei şi nelegalităţii acestei, susţinând că faţă de dispoziţiile art.68 alin.1 din Legea nr.215/2001, dispoziţiile Primarului devin executorii dup ce au fost aduse la cunoştinţa persoanelor interesate.

Referitor la dispoziţia contestată, a arătat că acesta nu arată în concret componenţa salariului acordat.

Mai mult, invocând dispoziţiile art.8 alin.1 şi art.36 din Legea 153/2017, a susţinut că reîncadrarea personalului salarizat pe noile funcţii, grade, trepte se face corespunzător vechimii în muncă şi în specialitate cu stabilirea salariului de bază.

Prezentând modul de calcul a salariului, reclamantul a arătat că pentru funcţia deţinută trebuia să i se aplice un coeficient de 2,5 şi nu de 1,30 aşa cum i-a aplicat pârâta, apreciind că ar fi trebuit să i se acorde un salariu de 5.600 lei.

În susţinerea cererii a depus la dosar dispoziţia nr.xx/08.01.2018, contestaţia nr.xxx/21.02.2018.

La data de 30.03.2018, reclamantul şi-a precizat acţiunea, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu cu Primarul com. V, înţelegând totodată să conteste şi adresa nr.xxx/20.03.2018 prin care i s-a soluţionat contestaţia formulată împotriva Dispoziţiei nr.xx/08.01.2018.

În cauză a formulat întâmpinare pârâta UATV care a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive a UAT, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, faţă de faptul că reclamantul a fost salarizat şi a beneficiat de drepturile salariale acordate conform calităţii de personal contractual–inspector 1A.

Prin încheierea din şedinţa publică din 24.05.2018, faţă de precizarea de acţiune a reclamantului formulată în dos. xxx/101/2018, instanţa a constat că în prezentul dosar nu se mai impune introducerea în cauză a Primarului com.V, acesta fiind parte în acest dosar.

Prin adresa nr.xxxx/05.06.2018, Primăria com. V a arătat modul de calcul al salariului stabilit reclamantului începând cu 01.07.2018 şi cu 01.01.2018, solicitând ca reclamantul să expliciteze modul de stabilire a coeficientului de ierarhizare de 2,5 raportat la art.11 alin.1 din Legea nr.153/2017.

La data de 08.06.2018, reclamantul a formulat o nouă precizare de acţiune, prin care a arătat că înţelege să conteste şi dispoziţia nr.xx/26.02.2018, primită ulterior prin care i-au fost stabilite drepturile salariale începând cu 01.02.218.

Faţă de această ultimă precizare, instanţa a constat că este formulată peste termenul prevăzut de lege, cu atât mai mult cu cât prin adresa depusă la dosar la data de 18.06.2018, pârâta nu a fost de acord cu modificarea cererii de chemare în judecată.

Reclamantul a formulat şi depus concluzii scrise.

Analizând acţiunea în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul constată şi reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art.248 Cod procedură civilă instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

În cauză pârâta UATV, prin întâmpinarea depusă în termen legal a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţie pe care instanţa o găseşte întemeiată din următoarele considerente:

Calitatea procesual pasivă presupune stabilirea unei identităţi între persoana chemată în judecată şi persoana obligată din raportul juridic dedus judecăţii.

Conform prevederilor art.267 lit.a şi b din Codul Muncii, pot fi părţi în conflictele de muncă salariaţii şi angajatorii.

În speţa, calitatea de angajator nu o are UATV, reclamantul fiind angajat pe funcţia contractuală de execuţie în aparatul de specialitate al primarului.

Astfel, potrivit art.23 alin.1 şi alin.2 Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare, „(1) Autorităţile administraţiei publice locale  prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive.... (2) Consiliile locale şi primarii funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale şi rezolvă treburile publice din comune, oraşe şi municipii, în condiţiile legii”.

Aşadar, potrivit acestor dispoziţii legale, primarul este un organ al unităţii administrativ teritoriale, care nu se confundă cu acesta, iar faptul că aşa cum se prevede la art.62 alin.1 din acest act normativ Primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în relaţiile cu alte autorități publice, cu persoane fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie, nu este de natură a conferi calitate procesuală pasivă UATV în prezenta cauză.

Cum UAT nu are calitate procesuală pasivă în cauză, cererea îndreptată împotriva acesteia urmează a fi  respinsă.

Pe fond se constată următoarele:

Prin Legea nr.153/2017 a fost stabilit un sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului începând cu data de 01.07.2017.

Potrivit art 2, pct.1 lit a dispoziţiile legii se aplică personalului din autorităţile şi instituţiile publice, respectiv Parlament, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, unităţi teritoriale, autorităţi ale administraţiei publice locale, ale autorităţii publice, autorităţii administrative autonome precum şi instituţii din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale.

Cum reclamantul este angajat pe funcția contractuală de execuţie în cadrul Aparatului de specialitate al Primarului com.V, începând cu data de 01.07.2017 salarizarea acestuia s-a făcut în conformitate cu art.11 din Legea nr.153/2017 şi anexa VIII, cap.II, lit pct IV din lege.

Astfel prin dispoziţia nr.xxx/31.07.2017 emisă de Primarul com,V, începând cu data de 01.07.2017 s-a stabilit un salariu de bază lunar pentru reclamant, referent tr.I în cadrul aparatului de specialitate al primarului în cuantum de 2.346 lei la care se adaugă spor pentru condiţii vătămătoare de 352 lei.

Decizia a fost emisă ţinând cont de HCLV nr.xx/28.06.2017 şi a anexei la hotărâre prin care s-a stabilit nomenclatorul de funcţii necesare desfăşurării activităţii şi grila de salarizare pentru fiecare salariat.

Prin Dispoziţia nr.xx/08.01.2018, începând cu data de 01.01.2018 a fost stabilit salariul de bază al reclamantului având funcţia contractuală de execuţie, inspector 1A, gradaţia a 5-a, coeficientul de ierarhizare 1,30 în cadrul aparatului de specialitate al Primarului în cuantum de 3.078 lei la care se adaugă spor pentru condiţii vătămătoare de 462 lei.

Şi această decizie a avut în vedere HCL nr.xx/28.06.2017 precum şi OUG nr.91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.153/2017 şi HG nr.846/29.11.2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Referitor la dispoziţia nr.xxxx/31.07.2017 reclamantul a susţinut că i-a fost schimbată funcţia deţinută până la data de 01.07.2017 aceea de inspector 1A – situaţii de urgenţă în referent treapta 1, fără temei legal.

Cât privește salariul pentru funcţia de inspector 1A avea clasa de salarizare 5, nivelul maxim astfel că, coeficientul de ierarhizare trebuia să fie cel puţin 2 sau 2,5 iar salariul de încadrare trebuia să fie 3,418 lei şi nu 2.346 lei.

Susţinerile reclamantului nu sunt întemeiate.

Începând cu data de 19.03.2007 reclamantul a fost angajat al Primăriei V şi prin dispoziţia nr.xxxx/18.10.2007 a fost schimbată funcţia în inspector 1A, funcţie contractuală de execuţie.

Prin HCLV nr.x/28.01.2016 a fost aprobată organigrama şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului şi începând cu acea dată reclamantul este încadrat pe funcţia contractuală de referent, treapta profesională 1, studii medii.

Ca atare la date emiterii deciziei de încadrare salarială conform Legii nr.153/2017 funcţia ocupată de reclamant nu s-a schimbat.

Cât priveşte modul de stabilire al salariului de bază se constată că acesta a fost în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile.

Potrivit art.11 din Legea nr.153/2017 pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale Administraţie din cadrul aparatului propriu ale consiliilor judeţene, primăriei şi consiliilor locale şi din subordine acestora, salariile de bază se stabilesc prin HCL a consiliului judeţean sau al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.

Nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr.VIII cap.I lit.A pct.III şi cap.II lit.A pct.IV.

Stabilirea salariilor lunare potrivit alin.1 se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art.25.

Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin.1 şi 3, fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a Municipiului Bucureşti, exclusiv majorările prevăzute la art.16 alin.2, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli.

Prin hotărârea consiliului local a fost stabilit un coeficient de ierarhizare de 1,30 şi prin înmulţirea acestuia cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de 1.450 lei a rezultat salariul de bază, la acesta adăugându-se gradaţiile de vechime corespunzătoare.

Din raportul la proiectul de hotărâre rezultă că salariile de bază pentru funcţiile de execuţie au fost calculate pornindu-se de la gradaţia 0 şi ţinând cont de tranșele de vechime în muncă, în funcţie de care s-au acordat 5 gradaţii precum şi cotele procentuale corespunzătoare acestora, calculate la salariul de bază, avut la data îndeplinirii condiţiilor de trecere în gradaţie şi incluse în acestea după cum urmează: gradaţia 1 – de la 3 ani  la 5 ani - s-a determinat prin majorarea salariului de bază prevăzut în anexa la hotărâre la gradaţia 0, cu cota procentuală de 7,5%, rezultând noul salariu de bază; gradaţia 2- de la 5 ani la 10ani- s-a determinat prin majorarea salariului de bază prevăzut în anexa la hotărâre la gradaţia 1, cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază; gradaţia 3- de la 10 ani la 15 ani - s-a determinat prin majorarea salariului de bază prevăzut în anexa la hotărâre la gradaţia 2, cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază; gradaţia 4- de la 15 ani la 20 ani - s-a determinat prin majorarea salariului de bază prevăzut în anexa la hotărâre la gradaţia 3, cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază; gradaţia 5- peste 20 de ani - s-a determinat prin majorarea salariului de bază prevăzut în anexa la hotărâre la gradaţia 4, cu cota procentuală de 2,5% , rezultând noul salariu de bază.

Salariile de bază pentru funcţiile de conducere, cuprind sporul de vechime la nivelul maxim, conform Legii nr.153/2017.

Din anexa la HCL nr.xx/28.07.2017 rezultă că salariul de bază al reclamantului a fost stabilit conform actelor premergătoare emiterii hotărârii, reclamantul beneficiind de gradaţia 5, corespunzătoare vechimii în muncă.

În notele de şedinţă depuse de reclamant acesta a susţinut că există neconcordanțe majore între înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi dispoziţia de reîncadrare salarială nr.xxx, fără însă a preciza în ce constau aceste neconcordanţe şi faptul că alţi angajaţi cu funcţii de referent, referent superior au salariul mai mare decât al său.

Susţinerile reclamantului nu sunt întemeiate având în vedere că la stabilirea salariului de bază au fost avute în vedere dispoziţiile legale aplicate în cauză.

Mai mult, reclamantul a susţinut că se impune, având în vedere vechimea în muncă de peste 20 ani coeficientul de ierarhizare să fie 2, însă nici această susţinere nu este fondată deoarece pentru vechimea în muncă a reclamantului a fost stabilită gradaţia 5 şi salariul de bază rezultat prin aplicarea cotei procentuale de 2,5% a fost corect stabilită.

Referitor la dispoziţia nr.xx/01.08.2018 a fost invocat ca motiv de nelegalitate tot aplicarea coeficientului de ierarhizare de 1,30 în loc de 2,5, însă aşa cum s-a arătat mai sus reclamantul confundă cota procentuală aplicată la salariul de bază pentru gradaţia 5 corespunzător vechimii în muncă cu coeficientul de ierarhizare stabilit prin HCL.

Aşa cum rezultă din expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei V au fost consultaţi reprezentanţii salariaţilor aleşi în condiţiile legii (procesul verbal nr.xxxx/20.07.2017) iar ierarhizarea funcţiilor s-a făcut şi prin raportare la principiile prevăzute în art.6, lit.b - f din Legea nr.153/2017 dar şi ţinându-se cont de criteriile generale prevăzute în art.8 din lege, cunoștințe şi experienţă; complexitate, creativitate şi diversitate a activităţilor, judecata şi impactul deciziilor, responsabilitate, coordonare şi supervizare, dialog social şi comunicare, condiţii de muncă, incompatibilităţi şi regimuri speciale.

Faţă de aceste considerente contestaţia formulată de reclamant împotriva deciziilor de reîncadrare salarială nr.xxx/31.07.2017 şi nr.xx/01.08.2018 va fi respinsă ca neîntemeiată.

Se constată de asemenea că reclamantul a solicitat şi anularea adresei nr.xxx/20.03.2018 prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva dispoziţiei nr.xx/08.01.2018 cerere care nu poate fi primită având în vedere dispoziţiile art,37 din Legea nr.153/2017 potrivit cărora soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază este de competenţa ordonatorilor de credite şi împotriva modului de soluţionare a contestaţiei persoana nemulţumită se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii.

Se constată de asemenea că în timpul cercetării procesului, respectiv la data de 08.06.2018 reclamantul a depus o precizare de acţiune prin care a contestat decizia nr.xx/26.02.2018 privind stabilirea salariului de bază începând cu data de 01.02.2018.

Prin încheierea de şedinţă din 14.07.2018 instanţa a constatat că această cerere modifică acţiunea principală şi este formulată peste termenul prevăzut de lege (art.204 alin.1 Cod procedură civilă) şi de asemenea pârâţii nu şi-au exprimat acordul cu această modificare motiv pentru care s-a constatat că este tardiv formulată şi nu se impune analizarea acesteia.

Această sentinţă a rămas definitivă prin neapelare.