Infracţiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 C.pen. la art. 199 alin. 1 C.pen. rap. la art. 188 alin. 1 C.pen.

Sentinţă penală 439 din 12.12.2018


TITLUinfracţiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 C.pen. la art. 199 alin. 1 C.pen. rap. la art. 188 alin. 1 C.pen.

TIP SPEŢĂSENTINŢĂ

NUMĂR SPEŢĂ439

DATA SPEŢĂ12.12.2018

DOMENIUL ASOCIATTENTATIVE

CONŢINUT SPEŢĂSENTINŢĂ PENALĂ

DATA: 12.12.2018

AUTOR: OPĂRIUC VIRGINIA

DOMENIUL ASOCIAT: TENTATIVE

OBIECT: omorul (art.188 NCP) - tentativa la omor

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

La data de 06.07.2018, pe rolul Tribunalului Prahova s-a înregistrat sub nr. 3136/105/2018, rechizitoriul nr. 232/P/2018 din data de 05.07.2018, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei J.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 C.pen. la art. 199 alin. 1 C.pen. rap. la art. 188 alin. 1 C.pen.

Prin actul de sesizare s-a reţinut că în data de 09.06.2018, în jurul orelor 17:00, inculpata J.I., în timp ce se afla la locuinţa sa în comuna Scorţeni, sat Mislea, judeţul Prahova, împreună cu persoana vătămată G.C., concubinul său, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict legat de lipsa banilor, a lovit-o pe aceasta, o singură dată, cu cuţitul în zona abdominală stânga, provocându-i o leziune traumatică ce a necesitat 30 – 40 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii în absenţa complicaţiilor şi care i-a pus în primejdie viaţa.

Procurorul a arătat că a reţinut situaţia de fapt, pe baza următoarelor mijloace de probă: proces verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto, raport de expertiză medico-legală traumatologică a victimei G.C. nr. 477/11.06.2018 efectuată de SML Ploieşti, declaraţia persoanei vătămate G.C., declaraţiile martorilor J.C.A. şi B.C.G., declaraţiile inculpatei J.I..

La dosarul cauzei s-a ataşat fişa de cazier judiciar a inculpatei J.I. (fila 37), care potrivit fişei menţionate nu este cunoscută cu antecedente penale.

Pe parcursul procesului penal, inculpata J.I. s-a aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar.

În cursul procedurii de cameră preliminară inculpata J.I. nu a formulat cereri şi excepţii şi nici nu au fost ridicate din oficiu.

Prin încheierea nr. 304/03.09.2018, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, cu privire la rechizitoriul nr. 232/P/2018 al  Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova privind pe inculpata J.I. şi a dispus începerea judecăţii (filele 13 - 14, dosar asociat nr. 3136/105/2018/a1).

La termenul de judecată din data de 05.12.2018, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanţa a adus la cunoştinţa inculpatei J.I. dispoziţiile art. 374 şi urm. C.pr.pen., respectiv că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate fapta reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare, caz în care limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, potrivit art.396 alin.10 C.proc.pen.

Inculpata a solicitat ca judecata sa aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin. 4 C.pr.pen., astfel încât instanţa, în temeiul art. 375 C.pr.pen., a procedat la audierea inculpatei J.I. în conformitate cu art. 378 C.pr.pen., acesta arătând că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei şi că doreşte ca judecata să se facă doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Declaraţia inculpatei a fost consemnată şi ataşată dosarului cauzei (filele 42 -43).

În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpată, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluţionată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii, Tribunalul reţine următoarele:

Inculpata J.I. şi persoana vătămată G.C. au o relaţie de concubinaj de aproximativ 30 de ani, în urma relaţiei rezultând doi copii gemeni în vârstă de 20 de ani, respectiv J.C.A.şi B.C.G..

La data de 09.06.2018 dimineaţa, inculpata J.I. s-a deplasat la numita G.V. din satul Mislea la care munceşte cu ziua. Persoana vătămată G.C. a rămas la locuinţa consumând alcool, respectiv vin şi bere. În jurul orelor 14:00, inculpata a revenit la locuinţa comuna aflându-se în stare de ebrietate. Între cei doi, ambii aflaţi în stare de ebrietate, a izbucnit un conflict verbal legat de lipsa banilor, certându-se ore în şir.

La un moment dat, în jurul orelor 17:00, inculpata a început să prepare mâncare, folosind la tăierea alimentelor un cuţit cu mâner verde şi lamă cu model floral. Aceasta stătea în şezut pe marginea patului din încăpere, curăţând o ceapă cu cuţitul descris mai sus pe tocătorul aşezat pe genunchi.

Persoana vătămată era întinsă pe acelaşi pat, iar martorul J.C.A. stătea pe acelaşi pat, în dreptul picioarelor persoanei vătămate.

La un moment dat, pe fondul discuţiilor contradictorii dintre ei, persoana vătămată a lovit-o uşor cu piciorul în cap pe inculpată, moment în care aceasta s-a ridicat în picioare şi a lovit-o pe aceasta cu cuţitul pe care îl avea asupra sa, o singură dată, în partea stângă a abdomenului. Martorul J.C.A. a precizat că a observat că lama cuţitului a pătruns în abdomenul tatălui său circa 6 - 8 cm şi când a fost scoasă, era pătată de sânge (fila 36, DUP).

Persoana vătămată nu a reacţionat în niciun fel, rămânând întinsă pe pat.

Imediat martorul J.C.A.i-a luat mamei sale cuţitul din mână, precum şi alte două cuţite din casă şi o foarfecă pe care le-a aruncat în spatele casei, pe iarbă, încercând astfel să preîntâmpine un nou atac. De asemenea, a scos-o pe mama sa din locuinţă, după care i-a acordat ajutor tatălui său pansându-i rana cu apă oxigenată.

Martorul J.C.A. a dorit să anunţe un echipaj de salvare însă persoana vătămată l-a asigurat că nu este nevoie întrucât se simte bine, adormind întins pe spate (fila 37, DUP).

Martorul J.C.A. a anunţat-o telefonic pe sora sa, martora B.C.G., în legătură cu incidentul, aceasta din urmă deplasându-se imediat la locuinţa părinţilor săi.

În jurul orelor 20:00, martora B.C.G. a anunţat incidentul prin SNUAU 112, persoana vătămată G.C. fiind transportată la Spitalul Municipal Câmpina unde a fost diagnosticat cu „Plaga înjunghiată penetrantă flanc stâng. Hemiperitoneu prin interesare de mezenter şi apiplon. Perforaţie punctiforma jejunala. Evisceratie post-operatorie precoce” şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.

Potrivit raportului de expertiza medico-legala nr. 477/11.06.2018 numitul G.C. prezintă o leziune traumatică ce a putut fi produsă prin lovire cu corp tăietor-inţepător (cuţit), poate data din 09.06.2018 şi necesită 30 - 40 zile de îngrijiri medicale de la data producerii în absenţa complicaţiilor. Intre episodul agresional şi leziunea de violenţă constatată există legătură de cauzalitate directă. Prin gravitata ei leziunea constatată a pus viaţa victimei în primejdie (fila 31, DUP).

De asemenea, în cauză s-a efectuat cercetarea locului faptei, stabilindu-se că incidentul a avut loc în locuinţa comună a numiţilor J.I. şi G.C., situată în comuna Scorţeni, sat Mislea, Str. Valea Telegei nr. 72, judeţul Prahova, în unul dintre dormitoarele imobilului. Aici a fost identificat tricoul de culoare gri purtat de persoana vătămată la momentul agresiunii şi care, pe partea din faţă lateral stânga, prezintă mai multe pete de culoare  brun roşcată cu aspect de sânge precum şi o tăietură cu dimensiunea de 2 cm.

Cu ocazia cercetării la faţa locului, martorul J.C.A., a condus organele de poliţie în curtea imobilului, în spatele locuinţei unde le-a indicat un cuţit în lungime totală de 22,5 cm, cu lama de 12,5 cm cu motive florale şi mâner de culoare verde despre care a afirmat că este cuţitul cu care, în data de 09.06.2018, mama sa, inculpata J.I., l-a lovit în abdomen pe tatăl său, persoana vătămată G.C.. Lama cuţitului prezenta pete de culoare brun roşcat cu aspect de sânge pe o lungime de 8 cm de la vârf spre mâner.

Cu ocazia cercetării au fost ridicate de la faţa locului, tricoul şi cuţitul sus indicate în vederea continuării cercetărilor în cauză (fila 25, DUP).

Cuţitul a fost examinat criminalistic şi fixat prin fotografie judiciară, constatându-se că acesta are lungimea totală de 22,5 cm din care lama de 12,5 cm, mânerul este de culoare verde, iar lama este prevăzută cu model floral. S-a constatat că lama prezintă pete brun-roşcate.

Persoana vătămată a fost audiată, aceasta declarând că în data de 09.06.2018, s-a aflat la locuinţă împreună cu concubina sa, J.I., consumând împreună alcool. La un moment dat, în timp ce stătea întins pe patul din dormitorul locuinţei, iar concubina sa stătea pe marginea patului, pe fondul consumului de alcool, fără niciun motiv şi fără alte discuţii, aceasta a luat de pe masa din apropierea patului un cuţit cu care l-a lovit în abdomen. Imediat inculpata J.I. a plecat de la locuinţă (fila 33, DUP).

Fiind audiată, inculpata J.I. a recunoscut comiterea faptei, arătând că l-a lovit pe concubinul său G.C. o singură dată cu cuţitul în abdomen, precizând însă că anterior acesta a lovit-o de mai multe ori cu piciorul în cap.

Prin urmare, analizând probele administrate atât în susţinerea acuzării, cât şi cele în susţinerea apărării, având în vedere şi că inculpata în faţa instanţei a recunoscut în totalitate fapta reţinută în sarcina sa, Tribunalul constată că probele reţinute în acuzare sunt apte şi suficiente să conducă dincolo de orice dubiu la concluzia că inculpata J.I. a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată, respectiv infracţiunea de tentativă de omor asupra unui membru de familie (concubinul).

În drept, fapta inculpatei J.I. care, la data de 09.06.2018, în jurul orelor 17:00, în timp ce se afla la locuinţa sa din comuna Scorţeni, sat Mislea, judeţul Prahova împreună cu persoana vătămată G.C., concubinul său, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict legat de lipsa banilor, a lovit-o pe aceasta, o singura dată, cu cuţitul în zona abdominală stânga provocându-i o leziune traumatică ce a necesitat 30 - 40 zile de îngrijiri medicale de la data producerii în absenţa complicaţiilor şi care i-a pus în primejdie viaţa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 C.pen. rap. la art. 199 alin. 1 C.pen. rap. la art. 188 alin. 1 C.pen.

Elementul material al laturii obiective constă în acţiunea inculpatei de aplicare a loviturii cu cuţitul asupra persoanei vătămate.

Urmarea imediată constă în provocarea unei leziuni persoanei vătămate care a necesitat 30 40 zile de îngrijiri medicale şi căreia i s-a pus în primejdie viaţa.

Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârşită de inculpata J.I. cu intenţie directă, modalitate prevăzută de art. 16 alin. 3 lit. a C.pen., dat fiind că inculpata a prevăzut starea de pericol care rezultă din săvârşirea infracţiunii, urmărind producerea rezultatului.

Întrucât fapta dedusă judecăţii există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpata J.I., atrăgând răspunderea penală, instanţa urmează să pronunţe o soluţie de condamnare a acesteia.

Prin urmare, instanţa constată dovedită vinovăţia inculpatei J.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, respectiv a infracţiunii de tentativă de omor asupra unui membru de familie (concubinul).

La individualizarea sancţiunii şi proporţionalizarea acesteia, Tribunalul va avea în vedere, în conformitate cu dispoziţiile art. 74 C.pen., gradul de pericol social concret al faptei săvârşite în raport de gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcţie de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi de mijloacele folosite, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Întrucât cunoaşterea caracteristicilor unui infractor prezintă o deosebită importanţă pentru determinarea gradului concret de pericol social al acestuia şi pentru stabilirea unei pedepse eficiente, instanţa de judecată a verificat situaţia antecedenţei penale a inculpatei J.I., constatând că acesta nu este cunoscută cu antecedente penale.

În privinţa limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanţa reţine că potrivit art. 188 alin. 1 C.pen., fapta dedusă judecăţii se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar potrivit art. 199 alin. 1 C.pen. dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193 – 195 sunt săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

Instanţa reţine că potrivit art. 177 alin. 1 lit. c C.pen. prin membru de familie se înţelege persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc.

Totodată, potrivit art. 33 alin. 2 C.pen. tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate.

De asemenea, instanţa reţine că potrivit art. 396 alin. 10 C.pr.pen. limitele legale ale pedepsei închisorii se reduc cu o treime, având în vedere că inculpata J.I. a solicitat aplicarea procedurii simplificate, iar instanţa a admis cererea acesteia, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 374 alin. 4 C.pr.pen. şi art. 375 C.pr.pen.

Totodată, tribunalul are în vedere că inculpata a cooperat cu organele judiciare, a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii.

În raport de toate aceste elemente de individualizare, ţinând cont de gravitatea faptei săvârşite, de persoana inculpatei, de atitudinea procesuală de cooperare a inculpatei cu organele judiciare şi totodată de regret sincer faţă de cele întâmplate, instanţa apreciază că în cauză se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cuantum de 5 (cinci) ani închisoare.

De asemenea, Tribunalul are în vedere dispoziţiile art. 188 alin. 1 C.pen., cu privire la pedepsele complementare şi accesorii (pedeapsa interzicerii unor drepturi) şi în temeiul art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. va aplica inculpatei J.I., pedepsele complementare şi accesorii, constând în interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 (cinci) ani în ceea ce priveşte pedeapsa complementară şi pe durata executării pedepsei principale în ceea ce priveşte durata pedepsei accesorii.

Cu privire la măsura preventivă a controlului judiciar, instanţa reţine că prin ordonanţa nr. 232/P/2018 din data de 10.06.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de J.I., pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 10.06.2018 şi până la data de 08.08.2018, inclusiv (filele 49 – 50, DUP).

Prin încheierile din 12.07.2018 şi 04.09.2018, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Prahova a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii controlului judiciar şi a menţinut măsura faţă de inculpata J.I., iar ulterior, prin încheierea din data de 25.10.2018, instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar şi a menţinut măsura faţă de inculpată.

Tribunalul constată că în continuare sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 202 C.pr.pen. rap. la art. 211 C.pr.pen., măsura preventivă a controlului judiciar fiind necesară în continuare pentru buna desfăşurare a procesului penal, proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatei şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, având în vedere atât pericolul social generat de faptele presupus a fi săvârşite, cât şi circumstanţele personale ale inculpatei.

De asemenea, instanţa are în vedere circumstanţele reale, respectiv gravitatea faptei comise, modul de comitere a acesteia, luând în considerare şi celelalte împrejurări, dar şi circumstanţele personale ale inculpatei şi constată că şi la acest moment această măsură este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Astfel, măsura preventivă neprivativă de libertate a controlului judiciar apare ca actuală şi oportună, având în vedere scopul măsurilor preventive, respectiv, buna desfăşurare a procesului penal în etapa judecăţii, împiedicarea sustragerii inculpatei de la judecată, prin obligaţiile prevăzute de art. 215 C.pr.pen. reprezentând conţinutul controlului judiciar şi prevenirea săvârşirii, de către aceasta a unor alte infracţiuni.

În temeiul art. 3 şi 4 lit. b din Legea nr. 76/2008, va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpata J.I. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, va informa inculpata J.I. că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

Tribunalul va lua act că persoana vătămată G.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul 397 C.pr.pen. şi art. 320 din Legea nr. 95/2006, va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Prahova, cu sediul în municipiul Ploieşti, Str. Şoseaua Vestului nr. 24, judeţul Prahova şi obliga inculpata J.I. să plătească suma de 214,10 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prespitaliceşti acordate persoanei vătămate G.C., în urma intervenţiei din data de 09.06.2018, la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri la data plăţii efective.

În temeiul 397 C.pr.pen. şi art. 320 din Legea nr. 95/2006, va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Municipal Câmpina, cu sediul în municipiul Câmpina, B-dul Carol I nr. 117, judeţul Prahova şi va obliga inculpata J.I. să plătească suma de 15.656,94 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, ocazionate de îngrijirile medicale care i-au fost acordate şi de investigaţiile medicale care i-au fost efectuate persoanei vătămate G.C., la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri la data plăţii efective.

În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b C.pen. va confisca de la inculpata J.I. un cuţit cu mâner de culoare verde şi lamă cu model floral, în lungime totală de 22,5 cm din care lama de 12,5 cm, aflat la camera de corpuri delicte de la Tribunalul Prahova, conform procesului verbal fără dată aflat la fila 94 dosar.

În temeiul art. 398 C.proc.pen. rap. la art. 274 alin. 1 şi 2 C.proc.pen. va obliga inculpata J.I. la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 272 C.pr.pen. rap. la art. 275 alin. 6 C.pr.pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 490 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.