Pretenţii daune materiale, daune morale.

SENTINŢA CIVILĂ Nr. /2017

Şedinţa  publică din 04 Octombrie 2017

Completul constituit din:

PREŞEDINTE:

Grefier:

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A A G, reprezentanta legală A A E, reprezentantul legal A R G şi pe pârâta S.C. S A R C I S.A., intervenientul M A F, având ca obiect pretenţii daune materiale, daune morale.

Instanţa constată că dezbaterea cauzei în fond a avut loc în şedinţa publică din 20 Septembrie 2017, mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor prezente fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunţarea fiind amânată pentru termenul de astăzi, când:

Se constată depuse de către reclamantă, prin serviciul de registratură al instanței la data de 26.09.2017, planșe foto.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28.02.2017 reclamanta A A-G, asistată de reprezentanții legali A A-E și AR G, în contradictoriu cu pârâta S  A-R C I S.A. și cu intervenientul M A F, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 30.000 euro cu titlu  de daune morale.

În motivare, reclamanta a arătat a fost victima unui accident rutier produs de MA F în data de 25.08.2016, în jurul orelor 23:30, pe strada Caraiman din municipiul Lugoj, accident în urma căruia și-a rupt brațul stâng.

Urmare a accidentului, în perioada 26.08.2016-29.08.2016, a fost internată la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Turcanu" din Timişoara, cu un diagnostic principal de Fractura 1/3 medio-distală humerus stâng şi cu un diagnostic secundar de edem şi durere acută. Pe parcursul internării s-a intervenit ortopedic, practicându-se imobilizarea Dessault cu epolet. A fost supusa unui tratament cu Paracetamol, Ketonal şi Algocalmin.

În toată această perioadă avea dureri acute, motiv pentru care, în data de 29.08.2016, părinţii săi au cerut externarea din spital, în vederea internării sale într-o clinică în Germania, raportat la faptul că, în cele 4 zile de spitalizare, nu a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, ci avea în continuare braţul imobilizat şi i se administra doar Paracetamol, Ketonal si Algocalmin.

În 29.08.2016 a fost internată la Clinica Passau din Germania, unde a stat până în data de 05.09.2016. A fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, care a durat 109 minute, timp în care a fost anesteziată, iar braţul i-a fost ghipsat. A fost o perioadă dificilă, întrucât nu îşi putea folosi mâna, rana îi puroia şi avea în continuare dureri.

A mai precizat că după externare a trebuit să continue tratamentul prin personal calificat şi să urmeze şedinţe de fizioterapie iar, în prezent, are în continuare dureri, nu are stabilitate ori forţă şi necesită recuperare.

Având în vedere faptul că autovehiculul condus de M A F era asigurat la pârâtă, reclamanta a înțeles să solicite de la aceasta repararea prejudiciului.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 48-58 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România iar pentru dovedirea susținerilor a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri şi a probei testimoniale, anexând cererii înscrisurile de la filele 10-44.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.876,40 lei, potrivit art. 3 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 80/2013 (f. 49).

Pârâta a formulat întâmpinare la data de 25.04.2017 prin care a invocat informitatea cererii, excepția lipsei calității procesuale pasive a societății de asigurare (sau excepția inadmisibilității cererii față de societatea de asigurare) iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.

În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâta a susținut că vătămarea reclamantei nu s-a produs ca urmare a accidentului, ci ulterior, la momentul coborârii din mașină, astfel încât asigurătorul nu este ținut să răspundă pentru aceasta.

Pe fond, a arătat, pe de o parte, că reclamanta nu a făcut dovada tuturor daunelor materiale solicitate iar, pe de altă parte, că societatea de asigurare nu este ținută să suporte toate cheltuielile efectuate.

Raportat la daunele morale, pârâta a invocat Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, potrivit căruia pentru 60 de zile de îngrijiri medicale valoarea prejudiciului moral este de 18.960 lei.

De asemenea, a susținut că reparaţia morală trebuie să fie una echitabilă şi nu poate constitui temei al îmbogăţirii fără justă cauză, în caz contrar denaturându-se finalitatea acordării unei astfel de daune. Astfel, consideră că valoarea daunelor morale solicitate de reclamantă este disproporţionată şi nerezonabilă.

Faţă de taxa judiciară de timbru achitată de reclamantă, pârâta a solicitat ca aceasta să nu fie pusă în sarcina sa întrucât reprezintă o  plată nedatorată, art. 29 alin. (l) din O.U.G. nr. 80/2013, coroborat cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din România, prevăzând că acţiunea ce are ca obiect solicitarea de daune materiale şi morale ca urmare a suferirii unui accident auto este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

În drept, pârâta a invocat prevederile art. 205 C.pr.civ., art. 1386 C.civ., Norma ASF nr. 23/2014 și Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România iar pentru dovedirea susținerilor a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi prezumţii judiciare, anexând întâmpinării înscrisurile de la filele 64-69.

La data de 25.04.2017 intervenientul M A F a formulat întâmpinare, arătând că situația de fapt prezentată de reclamantă este incompletă, existând și alți factori care au contribuit la producerea accidentului, iar declarațiile persoanelor implicate au fost modificate.

Pentru dovedirea susținerilor a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, anexând întâmpinării înscrisurile de la filele 75-80.

La data de 12.05.2017 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinările formulate, solicitând respingerea apărărilor pârâtei și intervenientului și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În cauză au fost încuviințate și administrate următoarele probe: înscrisuri, proba testimonială, mijloace materiale de probă – planșe foto. La data de 11.07.2017 a fost depus la dosar dosarul de urmărire penală nr. 1534/P/2016 privind pe M A F. La termenul din data de 20.09.2017 au fost audiați martorii S T-L, B A-B și L F-O, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar (f. 124, 125 și 126).

Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 25.08.2016 intervenientul M A F a condus autoturismul marca cu număr de înmatriculare TM  pe str. Caraiman din municipiul Lugoj din direcția str. Tapiei către str. Insulei și la intersecția cu str. Timișului a virat stânga fără să se asigure, intrând în coliziune cu autoturismul marca Mercedes cu număr de înmatriculare, condus de P L, care era angajat în depășirea acestuia. După impact, ambele mașini au ricoșat în autoturismul marca Dacia Logan cu număr de înmatriculare ce se afla parcat în fața imobilului cu numărul .

În urma impactului, reclamanta A A-G, care era pasager pe bancheta din spate a autoturismului  cu număr de înmatriculare și care nu purta centura de siguranță, și-a fracturat brațul stâng, fiind necesară internarea sa la Spitalul „Louis Turcanu” din Timișoara. Ulterior, aceasta a fost supusă unor intervenții chirurgicale în Germania, urmând o perioadă de recuperare ce nu se finalizase la data pronunțării prezentei hotărâri. Aspectele expuse anterior rezultă din coroborarea înscrisurilor existente la dosar (f. 15-20, 119) cu declarațiile martorilor audiați în cauză.

Conducătorul auto vinovat de producerea accidentului, M A F, avea autoturismul asigurat RCA la pârâta S A-R C I S.A., aspect necontestat de pârâtă.

În drept, potrivit art. 248 alin. (1) C.pr.civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că vătămarea reclamantei nu s-a produs ca urmare a accidentului, ci ulterior, la momentul coborârii din mașină, astfel încât asigurătorul nu este ținut să răspundă pentru aceasta.

Instanța nu poate reține această apărare, întreg materialul probatoriu administrat în cauză dovedind că situația de fapt declarată inițial în fața medicilor și a polițiștilor nu corespunde adevărului, escamotarea situației reale fiind realizată ca urmare a presiunilor venite din partea adulților îngrijorați de soarta juridică a celor doi conducători auto implicați în incident. Motivarea dezvoltată a reținerii aspectelor expuse anterior urmează a fi realizată de instanță cu ocazia analizării legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul produs.

Având în vedere aceste considerente, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei va fi respinsă ca neîntemeiată, asigurătorul fiind ținut a răspunde pentru prejudiciile cauzate de vehiculul asigurat, astfel cum prevede art. 26 alin. (1) din Norma nr. 23 din 6 noiembrie 2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Cu privire la fond, instanţa reţine că sumele solicitate în procedura de faţă îşi au cauza juridică în fapta ilicită din data de 25.08.2016 a asiguratului pârâtei.

Potrivit art. 1349 alin. (1) C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Art. 1357 C.civ. prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare iar autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Astfel cum prevede art. 2223 alin. (1) C.civ., în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii faţă de terţele persoane prejudiciate şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil. Conform art. 2224 C.civ., drepturile terţelor persoane păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, asigurătorul putând fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligaţiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare.

Prin urmare, pentru a se antrena răspunderea delictuală a asigurătorului pentru fapta asiguratului, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (1) existenţa unei fapte ilicite, (2) existenţa unui prejudiciu, (3) legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, (4) existența unui contract de asigurare între autorul faptei ilicite și asigurător și (5) fapta ilicită să constituie risc asigurat. În ceea ce priveşte sarcina probei îndeplinirii tuturor acestor condiţii, art. 249 C.pr.civ. prevede că cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

(1) În ceea ce priveşte fapta ilicită, instanţa constată că aceasta este reprezentată de acțiunea intervenientului M A F, care, la data de 25.08.2016, pe str. Caraiman din municipiul Lugoj, a condus autoturismul marca cu număr de înmatriculare din direcția str. Tapiei către str. Insulei și la intersecția cu str. Timișului a virat stânga fără să se asigure, intrând în coliziune cu autoturismul marca Mercedes cu număr de înmatriculare, care era angajat în depășire regulamentară. Fapta intervenientului a încălcat prevederile art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, aceasta fiind sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei (f. 64).

(2) În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta constă în daunele materiale și morale cauzate reclamantei A A-G, care era pasager pe bancheta din spate a autoturismului  cu număr de înmatriculare. În urma impactului, aceasta și-a fracturat brațul stâng, fiind necesară internarea sa la Spitalul „Louis Turcanu” din Timișoara. Ulterior, a fost supusă unor intervenții chirurgicale în Germania, urmând o perioadă de recuperare ce a presupus o serie de costuri, acoperirea tuturor cheltuielilor și repararea prejudiciului moral fiind solicitate prin cererea ce face obiectul prezentului dosar.

(3) În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, instanța constată că fracturarea brațului este urmarea directă și imediată a faptei ilicite săvârșite de M A F.

Deși imediat după producerea accidentului reclamanta a declarat că fractura a fost urmarea unei căzături la momentul coborârii din mașină, celelalte mijloace de probă administrate în cauză dovedesc faptul că fractura s-a datorat impactului dintre autoturismele implicate în evenimentul rutier.

Astfel, martora S T-L a declarat că afirmația de la spital potrivit căreia reclamanta și-ar fi rupt mâna în urma unei căzături de pe bicicletă a fost efectuată pentru a nu înrăutăți situația celor doi conducători auto, care erau prieteni ai pasagerilor din mașina condusă de P L. Mai mult, a afirmat că reclamanta nu a căzut din mașină după accident, ci a coborât normal, așezându-se voluntar pe jos din cauza durerii (f. 124). De asemenea, martorii A-B și L F-O au declarat că tatăl numitei P L i-a spus reclamantei să nu declare că lovitura la mână a fost cauzată de impactul autoturismelor (f. 125 și 126), cel din urmă martor declarând că inclusiv tatăl celuilalt conducător auto a făcut presiuni asupra reclamantei pentru a nu spune adevărul.

Declarațiile martorilor se coroborează și cu declarația dată în fața poliției de martorul T R M V din data de 21.01.2017 (f. 9-10 DUP nr. 1534/P/2016) și cu declarația reclamantei din data de 24.11.2016 (f. 22-23 DUP nr. 1534/P/2016), astfel încât instanța reține că fractura brațului reclamantei nu s-a produs în urma căzăturii din mașină, ci ca urmare directă și imediată a impactului dintre autoturismele implicate în evenimentul rutier, fiind îndeplinită și această condiție pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei.

(4) În ceea ce privește existența unui contract de asigurare între autorul faptei ilicite și asigurător, instanța constată că pârâta a recunoscut existența acestui contract, în cuprinsul declarației intervenientului M A F din data de 25.08.2016 dată cu ocazia producerii accidentului făcându-se referire la polița de asigurare seria  valabilă de la 16.03.2016 până la 15.03.2017 (f. 4 DUP nr. 1534/P/2016). Prin urmare, este îndeplinită și cea de-a patra condiție prevăzută de lege.

(5) În ceea ce privește caracterul de risc asigurat al faptei ilicite, instanța constată că obiectul asigurării de răspundere civilă obligatorie a conducătorilor auto este reprezentat tocmai de acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asiguraţii răspund delictual faţă de terţe persoane (art. 1 din Norma nr. 23 din 6 noiembrie 2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, act normativ în vigoare la data încheierii poliței de asigurare). În acest sens, art. 26 alin. (1) din normă prevede că asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăşi limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial și pentru pagube materiale.

Având în vedere că accidentul rutier cauzat de intervenient a avut ca urmare producerea de prejudicii patrimoniale și morale reclamantei, aceasta reprezintă un risc asigurat de polița încheiată cu pârâta.

Constatând îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru fapta persoanei asigurate, instanța urmează a analiza în continuare valoarea prejudiciului pentru care este ținută a răspunde pârâta.

Potrivit art. 1385 alin. (1) și art. 1386 alin. (1) C.civ., prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare, sau, dacă aceasta nu este cu putinţă ori dacă victima nu este interesată de reparaţia în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părţilor sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească.

Art. 1387 alin. (1) C.civ. instituie unele criterii pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a vătămării integrităţii corporale, prevăzând că despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală şi, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, precum şi orice alte prejudicii materiale. De asemenea, potrivit art. 1391 alin. (1) C.civ., în această situație poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

În fine, art. 1371 alin. (1) C.civ. prevede că, în cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

Prin raportare la temeiurile de drept indicate anterior, instanța constată că pârâta este ținută a repara partea din prejudiciul material și moral pricinuită reclamantei de intervenientul M AF prin accidentul rutier din data de 25.08.2016.

(1) În ceea ce privește prejudiciul material, reclamanta a depus la dosar o serie de înscrisuri care dovedesc cheltuielile efectuate ca urmare a vătămării integrităţii corporale cauzate de intervenient. Astfel:

- la fila 31 în dosar se regăsesc două facturi și chitanțe emise de Institutul de Medicină Legală în cuantum de 63 lei fiecare;

- la fila 34 (traducere la f. 117 și 118) se regăsesc patru bonuri fiscale ce atestă achiziționarea a 143,45 l benzină în valoare de 162,89 lei, 150,04 lei, 32,99 euro și 60,99 euro cu ocazia transportului efectuat pe ruta România-Germania, martorul LF-O confirmând faptul că drumul a fost efectuat cu autovehiculul deținut de tatăl reclamantei; de asemenea, față de distanța dintre Lugoj și Eggenfelden, locul clinicii (916,45 km, potrivit http://ro.distance.to, 1832,90 km dus-întors), având în vedere un consum mediu al autoturismului de 7,5 l/100 km, 138 l combustibil ar fi necesari pentru efectuarea drumului, la care se adaugă alte drumuri între clinică și locul de cazare al părinților și către farmacii, astfel încât se confirmă faptul că alimentarea a fost efectuată în scopul acordării de îngrijiri medicale calificate reclamantei;

- la fila 35 se regăsește un bon fiscal în valoare de 15,50 lei reprezentând contravaloare Baneocin;

- la fila 37 se regăsește o chitanța în valoare de 250 lei care atestă plata ședințelor de kinetoterapie, martorii audiați confirmând faptul că reclamanta a urmat astfel de ședințe pentru recuperare;

- la fila 38 se regăsește un bon fiscal în valoare de 39,98 lei reprezentând contravaloare produse medicale;

- la fila 38 (traducere la f. 116) se regăsește un bon fiscal în valoare de 5 euro reprezentând contravaloare Ibuflam;

- la fila 36 (traducere la f. 120-122) se regăsesc trei bonuri de control în valoare totală de 25 euro care atestă plata respectivei sume către Clinica Passau.

Împrejurarea că o parte din aceste cheltuieli au fost efectuate în scopul transportării și acordării de îngrijiri medicale reclamantei în Germania nu este de natură a exonera pârâta de la suportarea lor, pe de o parte întrucât art. 26 alin. (1) din Norma ASF nr. 23/2014 nu face vreo distincție în acest sens iar, pe de altă parte, întrucât operația efectuată în Germania era necesară pentru o vindecare corectă și accelerată a brațului, aspect recunoscut și de medicii din Timișoara (declarația martorului LF-O – f. 126).

În ceea ce privește decontul de cheltuieli pacient de la fila 21, astfel cum a remarcat pârâta, acest înscris nu atestă efectuarea vreunei cheltuieli de către reclamantă, astfel încât nu va fi avut în vedere de instanță la stabilirea prejudiciului material cauzat. Pentru același motiv va fi ignorată și factura finală – tratament staționar în clinică de la fila 42, reclamanta nedepunând vreun înscris constatator al efectuării plății sumei prevăzute în factură.

Adunând sumele amintite anterior, instanța constată că daunele materiale suferite și dovedite de reclamantă sunt în cuantum de 744,41 lei și 123,98 euro.

Cu toate acestea, pârâta nu va fi obligată la plata întregii sume către reclamantă, reținându-se și contribuția victimei la cauzarea prejudiciului.

Potrivit art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, persoanele care ocupă în autovehicule locuri prevăzute prin construcţie cu centuri sau dispozitive de siguranţă omologate trebuie să le poarte în timpul circulaţiei pe drumurile publice.

În speță, la momentul accidentului reclamanta ocupa în autoturismul marca cu număr de înmatriculare locul din mijloc de pe bancheta din spate, loc prevăzut cu centură de siguranță omologată, însă nu purta centura de siguranță, astfel cum reiese din declarația acesteia efectuată în ședință publică în data de 20.09.2017.

Având în vedere că ceilalți pasageri ai autoturismului în care se afla reclamanta nu au suferit leziuni în urma impactului cu autoturismul condus de intervenientul M A F, precum și nerespectarea de către reclamantă a obligației legale de a purta centura de siguranță, a existat o contribuție a victimei la cauzarea prejudiciului, contribuție evaluată de instanță la 20%. Pe cale de consecință, contribuția autorului faptei ilicite la producerea prejudiciului este de 80%, în această măsură urmând a fi obligat asigurătorul la plata către reclamantă a daunelor materiale. Așadar, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 595,20 lei (80% din 744,41 lei) și a sumei de 99,19 euro (80% din 123,98 euro) cu titlu de daune materiale.

(2) În ceea ce privește prejudiciul moral, în urma analizării înscrisurilor depuse în probațiune de reclamantă și a declarațiilor martorilor, având în vedere și constatările prin propriile simțuri ce au avut loc la termenul de judecată din data de 20.09.2017 de către instanță, se reține fără putință de tăgadă că reclamanta a suferit un prejudiciu moral sever.

Astfel cum reiese și din înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei (f. 23, traducere f. 22), reclamanta acuza dureri puternice la internarea în Clinica Passau, dureri ce au persistat și după operație. Martorii audiați în cauză au confirmat faptul că reclamanta suferă în continuare efectele accidentului rutier.

În data de 26.08.2016 s-a intervenit chirurgical asupra brațului, practicându-se imobilizare Dessault cu epolet, îndepărtarea bandajului fiind efectuată cu dificultate la Clinica Passau din Germania (f. 12 DUP nr. 1534/P/2016).

Gravitatea leziunilor fizice reiese şi din concluziile Raportului de prima expertiză medico-legală cu examinarea persoanei – supliment – nr. /A1/21.12.2016 eliberat de Institutul de Medicină Legală Timișoara, potrivit cărora leziunile suferite de către reclamantă necesită 60 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, de la data producerii lor (f. 19-20 DUP nr. /P/2016).

De asemenea, potrivit declarațiilor martorilor, reclamanta are o capacitate inferioară de mobilitate și funcțiune și o sensibilitate a braţului stâng ca urmare a vătămărilor. În plus, actele medicale existente la dosarul cauzei relevă caracterul succesiv, de continuitate a suferinţelor fizice şi psihice suferite în urma accidentului de circulaţie, reclamantei fiindu-i necesară o nouă intervenţie chirurgicală, în cadrul căreia să se procedeze la extragerea plăcii de titan inserate cu ocazia primei operații, operație amânată întrucât zona fracturată nu s-a sudat.

Sub aspect estetic, reclamanta prezintă o cicatrice postoperatorie de circa 22 cm pe fața postero-internă a brațului stâng, o cicatrice postoperatorie de circa 6 cm pe fața externă a articulației cotului stâng și trei cicatrici rotunde cu diametrele de circa 0,3 cm (f. 12 DUP nr. /P/2016, aspecte confirmate prin prezentarea spre examinare a brațului în ședința publică din data de 20.09.2017). Cicatricile au o puternică influență asupra psihicului reclamantei, având în vedere că aceasta se află la vârsta adolescenței iar orice anormalitate de ordin fizic ar putea fi speculată în cadrul grupului în scopul impresionării semenilor, conștientizarea acestui aspect determinând-o să fie reticentă în expunerea brațului marcat vederii altora, cu efecte negative în plan social.

În raport de toate aspectele expuse, instanța reține că suferințele reclamantei și intensitatea ridicată a acestora au fost dovedite. Mai mult, instanța apreciază că la stabilirea cuantumului daunelor morale nu trebuie avute în vedere doar suferințele morale suferite până la momentul pronunțării hotărârii de față, ci trebuie să acopere toate efectele, prezente și viitoare, în materie de daune morale, rezonanța faptei ilicite a asiguratului pârâtei producându-se pe o perioadă lungă de timp în viitor.

Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare. Deşi este real că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Altfel spus, suferințele morale și traumele psihice ale reclamantei nu pot fi niciodată acoperite în natură, nefiind în puterea omenească a înlătura aceste traume suferite și nici a le înlătura consecințele psihice, însă doctrina și jurisprudența au apreciat că o anumită sumă de bani poate facilita viața persoanei vătămate de la acest moment înainte, pentru ca înlesnirile oferite să contrabalanseze suferințele cauzate.

Pe de altă parte, cuantumul acestor daune nu trebuie stabilit la un nivel la care ar însemna o adevărată îmbogățire pentru reclamantă și o cauză de sărăcire excesivă pentru pârâtă. La stabilirea acestei sume instanța trebuie să aibă în vedere și jurisprudența instanțelor române în materie de reparare a prejudiciului moral.

În raport de circumstanțele expuse anterior, instanța, statuând în echitate, va stabili că suma cuvenită reclamantei pentru acoperirea prejudiciului moral ar fi de 50.000 lei, sumă inferioară celei solicitate, dar pe care instanţa o consideră o justă şi echitabilă pentru suferinţele fizice şi psihice suferite în urma accidentului rutier.

Pentru stabilirea acestei sume instanța a avut în vedere în principal Ghidul pentru soluționarea daunelor morale invocat de pârâtă, o fracțiune din ghid regăsindu-se la fila 68 în dosar.

Potrivit acestui înscris depus la dosar de pârâtă, la nivelul anului 2010, când media câștigului salarial mediu net lunar pe economie era de 1.407 lei, despăgubirea medie pentru o zi de îngrijire medicală fără existența unei infirmități era de 316 lei.

Actualizând acest ghid la nivelul anului 2017, când media câștigului salarial mediu net lunar pe economie era de 2.334 lei, instanța constată că despăgubirea medie pentru o zi de îngrijire medicală fără existența unei infirmități ar fi de 524 lei (2334*316/1407).

Prin urmare, întrucât reclamanta a necesitat 60 de zile de îngrijiri medicale și nu a rămas cu o infirmitate, suma ce i s-ar cuveni cu titlu de despăgubiri, potrivit ghidului, ar fi de 31.440 lei.

Însă ghidul prezintă despăgubirea medie în lei/zi de îngrijiri medicale, fără a oferi indicii cu privire la variația acestei valori în funcție de circumstanțele concrete ale speței. Or, în cazul de față, prin raportare la vârsta fragedă a reclamantei, la suferințele la care a fost expusă și la consecințele negative ale accidentului pe plan psihic, se impune o majorare a sumei de la 31.440 lei la 50.000 lei, circumstanțele deosebite justificând această opțiune a instanței.

Cu toate acestea, având în vedere contribuția victimei la producerea acestor suferințe, contribuție estimată la 20%, după cum s-a precizat cu ocazia motivării cuantumului daunelor materiale acordate, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a 80% din suma de 50.000 lei, și anume 40.000 lei, cu titlu de daune morale.

Având în vedere considerentele expuse anterior, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâta S A-R CI S.A. la plata către reclamantă a sumei de 595,20 lei și a sumei de 99,19 euro cu titlu de daune materiale, precum și a sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată:

Potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța reține că singura dovadă a cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantă este chitanța de la fila 49 atestând plata unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 3.877 lei.

Însă, întrucât acțiunea urmează a fi admisă numai în parte, pârâta va fi obligată la plata către reclamantă numai a cheltuielilor aferente părții din cerere admise.

Prin urmare, întrucât instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a unor sume echivalente cu suma de 1043,43 lei cu titlu de daune materiale iar taxa de timbru aferentă acestei sume este de 78,04 lei, pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 78,04 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente primului capăt de cerere.

În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, întrucât instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale iar taxa de timbru aferentă acestei sume este de 1.805 lei, pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 1.805 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente celui de-al doilea capăt de cerere.

Așadar, însumând cele două valori, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.883,04 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Susținerea pârâtei că plata efectuată de reclamantă cu titlu de taxă judiciară de timbru este nedatorată nu este întemeiată.

Potrivit art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din acestea.

Cu toate acestea, în speță nu se poate vorbi despre o cauză penală atât timp cât fapta săvârșită de intervenientul MA F nu este prevăzută de legea penală (a se vedea Ordonanța de clasare din data de 27.01.2017 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj în dosar nr. /P/2016), astfel încât nu operează scutirea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea formulată de reclamanta A A G, , domiciliată în, asistată de în contradictoriu cu pârâta S.C. S A R C I S.A., , cu sediul în, str., nr., și intervenientul M A F, , domiciliat în, str., nr. , jud..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 595,20 lei și a sumei de 99,19 euro cu titlu de daune materiale.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.883,04 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Lugoj.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04.10.2017.

Domenii speta

Spete similare