Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice (art. 337 ncp)

Hotărâre 86/2018 din 30.01.2018


SENTINȚA PENALĂ NR.86

Şedinţa publică din data de 30 Ianuarie 2018

PREŞEDINTE:

Grefier:

Ministerul Public este reprezentat de procuror .., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj

Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul C. G., având ca obiect refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice (art. 337 NCP).

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Se constată că dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 16.01.2018, susţinerile părţilor fiind consemnate în Încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta şi când instanţa, în temeiul disp. art. 391 alin (1) Cod proc. penală a stabilit termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 30.01.2018.

INSTANŢA

Deliberând, asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. /P/ din data de 24.11.2016 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj şi înregistrat pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 06.04.2017 sub număr de dosar.. , inculpatul C. G. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută și pedepsită de art. 337 Cod penal.

În actul de sesizare s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

În fapt, în seara zilei de 17.06.2016, pe DJ 609 B, în localitatea , organele de poliţie au oprit pentru control microbuzul marca .. cu nr. ..ce era condus de inculpat.

Întrucât inculpatul emana miros de alcool i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, refuzând testarea.

După acest moment, inculpatul a fost condus la spital unde i s-a pus în vedere că urmează a i se recolta probe de sânge pentru stabilirii alcoolemiei, refuzând însă recoltarea acestor probe.

Situația de fapt expusă a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul  - verbal de constatare şi sesizare din oficiu; cererea de analiză; buletinul de examinare clinică; procesul - verbal din care rezultă refuzul recoltării; declaraţiile martorilor; declaraţie suspect; declaraţie inculpat și fişa cazierului judiciar.

Prin Încheierea de cameră preliminară din data de 03.01.2017, pronunțată de Judecătorul de Cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Lugoj în dosarul nr. s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. /P/ al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj și s-a dispus începerea judecății.

Împotriva încheierii inculpatul C. G. a formulat contestație, iar prin Încheierea penală nr.  pronunțată de Judecătorul de Cameră preliminară din cadrul Tribunalului Timiș, a fost desființată încheierea atacată și s-a dispus rejudecarea cauzei, formându-se dosarul cu numărul ..care a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 06.04.2017.

Prin încheierea de cameră preliminară din data de 09.06.2017, pronunţată în dosarul nr. …definitivă prin Decizia nr. …a Tribunalului Timiș, în baza art. 346 alin. (1) Cod procedură penală judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanţa a adus la cunoștinţa inculpatului dispoziţiile art. 374 alin (4) Cod de procedură penală raportat la art. 396 alin (10) Cod de procedură penală, privind judecata în procedură simplificată, precum şi soluţiile posibile ca urmare a acestei proceduri.

La termenul de judecată din data de 19.09.2017 inculpatul s-a prezentat în faţa instanţei şi a declarat că nu recunoaşte săvârşirea faptei aşa cum a fost reţinută prin rechizitoriu și a fost de acord să dea o declarație în fața instanței de judecată (f. 22-24).

La acel termen inculpatul a solicitat reaudierea tuturor martorilor audiați în faza de urmărire penală și audierea martorului B. G.. Ulterior la termenul din data de 16.01.2018 inculpatul a revenit asupra acestei poziții procesuale și a arătat că nu mai înțelege să conteste martorul Z. G. solicitând instanței să aplice dispozițiile art. 374 alin. (7) Cod de procedură penală și să nu mai audieze acest martor.

În cadrul cercetării judecătorești a fost administrată proba testimonială cu audierea martorilor B. G. (f. 32-33 dosar instanță), I. I.-M. (f. 34-36 dosar instanță) și P. M.B. (f. 50-52 dosar instanță). De asemenea, a fost audiat inculpatul (f. 22-24 și f. 48-49 dosar instanță).

Analizând actele si lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarele:

În fapt la data de 17.06.2016 inculpatul conducea autovehiculul marca „..” cu nr. de înmatriculare … pe DJ nr. 609B circulând din direcția DN6 către localitatea ... În jurul orelor 23:40 membrii echipajului de poliție rutieră care efectuau serviciul de control și supraveghere a traficului rutier cu autospeciala MAI 34381 i-au făcut inculpatului semnalul regulamentar de oprire însă acesta a refuzat să oprească. În acel moment membrii echipajului de poliție au început urmărirea autovehiculului condus de către inculpat cu autospeciala MAI 34381, având mijloacele acustice și luminoase ale autospecialei în funcțiune.

Membrii echipajului de poliție au reușit să oprească autovehiculul condus de către inculpat iar după oprire au legitimat conducătorul auto acesta fiind inculpatul C. G. I-au solicitat acestuia să prezinte pentru control documentele personale și pe cele ale autoturismului însă inculpatul a refuzat, fiind legitimat prin verificarea bazei de date. De asemenea, întrucât inculpatul avea un comportament agitat și emana miros de alcool i-au solicitat acestuia să efectueze testul alcooltest cu aparatul marca Drager seria … iar acesta a refuzat. În urma refuzului inculpatului, acesta a fost urcat în autospeciala de poliție și a fost transportat la Spitalul Municipal Lugoj în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. La spital, în prezența personalului SMU și a martorului asistent (Z. G.), conducătorul auto a declarat că refuză recoltarea probelor biologice.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere următoarele mijloace de probă: procesul - verbal de constatare şi sesizare din oficiu (f. 3-4 din dosarul de urmărire penală); cererea de analiză (f. 5 din dosarul de urmărire penală); buletinul de examinare clinică (f. 7 din dosarul de urmărire penală); procesul - verbal din care rezultă refuzul recoltării (f. 6 din dosarul de urmărire penală); declaraţiile martorilor (f. 8-16 din dosarul de urmărire penală și f. 32-36, 50-52 dosar instanță); declaraţie suspect (f. 18-19 din dosarul de urmărire penală); declaraţie inculpat (f. 27 din dosarul de urmărire penală și 22-24, 48-49 dosar instanță).

Instanța reține că inculpatul nu a negat că a condus autovehiculul pe drumurile publice în acea dată și nu neagă nici că a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta neagă doar faptul că a fost oprit de către agenții constatatori în trafic susținând că ajunsese acasă cu câteva minute înainte de sosirea echipajului de poliție și că între timp coborâse din autovehicul.

În ceea ce privește susținerea inculpatului în sensul că nu a fost oprit în trafic ci a fost luat de acasă de către organele de control instanța reține că nu este întemeiată.

În aceste sens, instanța reține că cele constatate de către agenții de poliție se coroborează cu cele declarate de către martorii P. M. B. și Z. G.. Din aceste probe rezultă că inculpatul conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare … pe DJ nr. 609B când membrii echipajului de poliție i-au făcut semnalul regulamentar de oprire însă acesta a refuzat să oprească. În urma acestui refuz echipajul de poliție a plecat în urmărirea inculpatului și l-au oprit.

Raportat la cele expuse, instanța urmează să înlăture declarația martorei I. I.-M. ca fiind nesinceră. Astfel, cele declarate de această martoră nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă. De asemenea, martora nu este consecventă în ceea ce privește declarațiile sale, în faza de urmărire penală declarând că inculpatul s-a întors la microbuz pentru a lua banii (f. 15 verso din dosarul de urmărire penală) pentru ca mai apoi în faza de judecată să arate că ea i-a spus inculpatului să meargă să își aducă din microbuz ce mai avea, întrucât urmau să plece de acasă (f. 34 dosar instanță). Declarație martorei se contrazice și cu declarația inculpatului (f. 23 dosar instanță) care a arătat că soția i-a spus să verifice microbuzul, dacă sunt toate ușile încuiate. Declarația acestei martore se contrazice cu cea a inculpatului și în ceea ce privește momentul în care au apărut organele de poliție, martora declarând că la acel moment a vrut să îi dea telefonul inculpatului dar nu a fost lăsată în timp ce inculpatul a declarat că martora s-a dus în casă pentru a aduce telefonul și buletinul.

Instanța mai reține că martora I. I.-M. este subiectivă fiind concubina inculpatului.

În ceea ce privește declarația Martorului B. G., instanța reține că aceasta nu cunoaște aspecte relevante întrucât el s-a oprit înainte de a ajunge inculpatul acasă „la stația peco din ..” și a ajuns acasă la inculpat doar după ce acesta fusese dus la spital. De asemenea, așa cum rezultă din declarația martorei I. I.-M. între stația peco din .. și domiciliul inculpatului este o distanță de aproximativ 2 km.

Raportat la solicitarea apărătorului inculpatului de a se dispune achitarea acestuia în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) Cod procedură penală întrucât lipsește vinovăția, instanța apreciază că nu este întemeiată pentru că, așa cum am arătat în cele ce preced, inculpatul a condus autovehiculul pe drumurile publice și în acest context a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, deși avea această obligație.

În drept, fapta inculpatului, care la data de 17.06.2016 orele 23:40 după ce a condus autovehiculul marca „…” cu nr. de înmatriculare … pe drumurile publice (DJ 609 B), a refuzat a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 Cod penal.

Elementul material al laturii obiective constă în refuzul inculpatului, în calitate de conducător auto, de a se supune prelevării de mostre biologice la solicitarea justificată a agentului constatator.

Urmarea imediată în cazul acestei infracțiuni constă în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale privind siguranța pe drumurile publice.

Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

În ceea ce privește latura subiectivă instanța reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenția directă prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal.

La încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului instanţă va reţine disp. art. 337 alin. (1) Cod penal, constatând totodată că inculpatul nu are antecedente penale, după cum rezultă din fișa de cazier a acestuia (f. 9 dosar instanță).

Aşadar, în temeiul art. 396 alin. (1) și (2) Cod procedură penală, se constată că faptele deduse judecăţii există, constituie infracţiune şi au fost săvârşite de către inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, instanţa urmând a proceda la condamnarea inculpatului.

Individualizarea pedepsei:

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În concret, instanţa reţine că inculpatul a condus autoturismul marca „..” cu nr. de înmatriculare … pe DN 6 iar mai apoi pe DJ 609 B, fiind oprit pe acest din urmă drum, la ora 23:40 o oră la care traficul nu este foarte aglomerat astfel că pericolul pentru siguranța publică a fost unul mediu. În acest sens se reține că, așa cum rezultă chiar din declarațiile inculpatului, acesta a condus autovehiculul din mun. .. și până în localitatea .., pe DN6. DN6 este un drum foarte circulat chiar și la ore târzii.

Existența și cuantumul alcoolemiei nu au putut fi stabilite tocmai din cauza refuzului inculpatului de a permite prelevarea de probe biologice.

Instanța reține și faptul că inculpatul a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest cât și prelevarea de mostre biologice devenind în același timp recalcitrant. De asemenea, din fișa pacientului (f. 6 din dosarul de urmărire penală) rezultă că inculpatul nu a fost cooperant și că a refuzat chiar și să semneze refuzul de recoltare probe biologice.

În ceea ce privește persoana inculpatului, instanța constată că acesta nu a mai suferit condamnări penale. Inculpatul avea la momentul săvârșirii infracțiunii vârsta de .. de ani, o vârstă la care ar trebui să fie conștient de consecințele acțiunilor sale. Acesta are întemeiată o familie având și un copil minor (f. 67 dosar instanță) și are studii 12 clase.

Instanța mai reține că inculpatul a avut o atitudine necooperantă pe tot parcursul procesului fiind și sancționat cu amendă judiciară pentru nerespectarea măsurilor luate de către președintele completului de judecată (f. 37 dosar instanță).

În consecinţă instanţa va condamna inculpatul C. G. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 Cod penal.

Cu toate că, pentru infracțiunea pe care a săvârșit-o inculpatul nu este obligatorie aplicarea pedepselor complementare, raportat la circumstanțele speței, și la pericolul pe care astfel de infracțiuni îl generează pentru siguranța rutieră, instanța consideră necesară aplicarea pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) Cod Penal (constând în interzicerea dreptului de a conduce orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere) pentru a determina inculpatul să conștientizeze gravitatea faptelor sale și să nu mai ajungă în următorii 2 ani în situația de a pune în pericol viața celorlalți participanți la trafic.

Astfel, în temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. i) Cod Penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. (constând în dreptul de a conduce orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere), pe o perioadă de 2 ani, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) Cod Penal (constând în dreptul de a conduce orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere) pe durata și în condițiile prev. de art. 65 alin. (3) C. penal.

La modalitatea de individualizare a executării pedepsei instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 91 C.pen. conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată – inclusiv în cazul concursului de infracţiuni  este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prev. de art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Aşa fiind, instanţa consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentinţă fiind de 2 ani și 6 luni închisoare, inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărirea penală ori judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, astfel încât instanţa are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.

În consecință, în temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate în cauză, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. (1) Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta,

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa,

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială respectiv obligaţia de a frecventa programul „Drink&Drive” derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiş.

În temeiul art. 93 alin. (3) C.pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 zile, la una dintre următoarele două instituţii: Primăria comunei .. sau Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei”.

În baza art. 404 alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 96 C. penal atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință , nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege ori săvârșește o nouă infracțiune intenționată, instanța revocă suspendarea executării pedepsei și dispune executarea pedepsei în regim de detenție.

În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 880 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C.A G., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 Cod penal.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. i) Cod Penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. (constând în dreptul de a conduce orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere), pe o perioadă de 2 ani, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) Cod Penal (constând în dreptul de a conduce orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere) pe durata și în condițiile prev. de art. 65 alin. (3) C. penal.

În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate în cauză, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. (1) Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta,

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa,

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială respectiv obligaţia de a frecventa programul „Drink&Drive” derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiş.

În temeiul art. 93 alin. (3) C.pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 zile, la una dintre următoarele două instituţii: Primăria comunei … sau Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei”.

În baza art. 404 alin. (2) Cod procedură penală rap. la art. 96 C. penal atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință , nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege ori săvârșește o nouă infracțiune intenționată, instanța revocă suspendarea executării pedepsei și dispune executarea pedepsei în regim de detenție.

În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 880 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.01.2018.