Dreptul muncii. Specificul nulităţilor ce afectează încheierea unui contract individual de muncă. Posibilitatea de remediere a acestora.

Potrivit disp. art. 57 alin. 3 din Codul Muncii, în ceea ce priveşte posibilitatea ca nulitatea contractului individual de muncă să poată fi acoperit prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege, apelantul consideră că acest text de lege nu poate fi reţinut în cauză.

Astfel, se apreciază că prin acest text de lege, legiuitorul a stabilit ca şi condiţie de acoperirea a nulităţii contractului individual de muncă, numai remedierea ulterioară a condiţiilor impuse de lege.

O asemenea interpretare este subiectivă şi nu poate fi acceptată, de vreme ce orice remediere a unei condiţii nerespectate la momentul încheierii unui act juridic nu ar putea fi decât ulterioară, atâta timp cât părţile nu se pot întoarce in timp in vederea acoperirii respectivei deficienţe.

Prin sentinţa nr. 345/13.02.2018, pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâta O.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut :

Cu privire la exceptiile invocate, analizate cu prioritate, conform art. 248 CPC, s-a constatat că exceptia prescriptiei dreptului material la actiune priveste doar capătul de cerere nr. 4 referitor la obligarea pârâtei la plata prejudiciului în valoare de 50493,63 lei, cerere care a fost disjunsă, formându-se un nou dosar, astfel că instanta  analizând-o în acel dosar.

În ceea ce priveste exceptia autoritatii de lucru judecat invocată de pârâtă faţă de primele două capete de cerere, instanta a respins-o, având în vedere următoarele:

Prin sentinta nr. 21/2017, pronuntată de Tribunalul Dolj, s-a admis exceptia tardivitatii formularii cererii reconventionale privind nulitatea c.i.m. nr. 2/11.03.2015 şi, în consecinţă, s-a respins cererea reconvenţională, s-a admis în parte contestatia, s-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 2/23.12.2015, dispunându-se reintegrarea pârâtei pe postul detinut anterior concedierii şi a fost obligată pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii şi până la reintegrarea efectivă.

Asa cum a  retinut si instanta de apel, în decizia nr. 952/05.04.2017, folosirea notiunii de tardivitate a fost eronată, instanta având, in realitate, în vedere termenul de prescriptie, instituit de art. 268 din CM si art. 211 din Legea 62/2011. Astfel, instanta s-a pronuntat în situatia dată, apreciind că la data formulării cererii de nulitate a contractului individual de muncă prin cererea reconventională, contractul de muncă nu mai era in fiintă, astfel că nu mai era indeplinită conditia prevăzută de art. 211 lit. b din legea dialogului social, care prevede  posibilitatea cererii constatării nulitatii unui contract individul de muncă doar pe perioada în care acel contract se aplică.

Ori, în speta, nulitatea contractului individual de muncă s-a analizat în raport de o altă dată, respectiv cea a depunerii actiunii - 29.05.2017, şi raportându-se la o altă situatie de fapt, ulterioară sentintei de reintegrare a pârâtei, când contractul de muncă era in fiintă, motiv pentru care instanta a reţinut că nu sunt incidente dispozitiile privitoare la autoritatea de lucru judecat, respingând această excepţie.

Nu a fost reţinută aprecierea pârâtei, care a considerat că la data de 29.05.2015, data sesizării instantei, nu fusese reintegrată, astfel că acest contract nu era in fiintă, operând în continuare exceptia tardivitătii, întrucât această apreciere a fost neîntemeiată.

Astfel, desi unitatea reclamantă nu a emis o decizie de reintegrare, ca o consecintă a punerii in executare a sentintei  nr. 2/2017, pârâta nu trebuia să astepte emiterea unei decizii de reîncadrare pe postul detinut, deoarece odată anulată decizia de concediere, aceasta a redobândit calitatea de salariat pe care o avea anterior deciziei anulate.

De vreme ce instanta a dispus anularea deciziei de concediere, intra în functiune principiul retroactivitatii, adică nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci si pentru trecut, înlăturând efectele concedierii produse între momentul emiterii actului si cel al anulării de către instantă.

Din acest principiu izvorăste si cel al repunerii în situatia anterioară, ceea ce înseamnă că persoana în cauză trebuie să-si recupereze toate drepturile de care a fost deposedată prin decizia nelegală a angajatorului, respectiv statutul de salariat, functia, postul, locul de muncă, precum si despăgubiri echivalente cu salariul datorat pe acea perioadă cât a fost împiedicat să-si îndeplinească atributiile de serviciu.

In aceste conditii, nu a fost necesară emiterea unei decizii noi, prin care angajatorul să dispună repunerea salariatului în postul detinut anterior, deoarece cu ocazia solutionării litigiului s-a transat aceasta problema a functiei ocupată de salariat, astfel că angajatorul trebuie să se conformeze, reintegrându-l pe salariat în litera si în spiritul titlului executoriu.

 Reintegrarea salariatului în funcţia si postul deţinute anterior concedierii operează în temeiul hotărârii judecătoresti, ce reflectă aplicarea dispoziţiilor art.80 alin.2 C.muncii.

 Prin urmare, nu reprezintă un demers obligatoriu în vederea punerii în executare a hotărârii judecătoresti emiterea de către angajator a unei dispoziţii interne de reîncadrare a salariatului şi nici înregistrarea sa în REVISAL, deoarece hotărârea judecătorescă este executorie prin sine însăşi, fără a depinde de eventualele formalităţi interne ale angajatorului, care, de altfel, nu produc efecte juridice diferite de cele ale titlului executoriu.

 Instanta a reţinut astfel că prin reintegrarea pârâtei pe postul si functia detinute anterior au fost înlăturate efectele concedierii, renăscând în sarcina sa obligaţiile ce dau continut raporturilor juridice de muncă, inclusiv prezentarea la serviciu pentru îndeplinirea atributiilor specifice functiei deţinute.

 S-a remarcat faptul că reclamanta nu a rămas inactivă cu privire la punerea în executare a dispozitiei de reintegrare, adresele prin care societatea i-a cerut să se prezinte la serviciu, făcând dovada ca aceasta a dat curs dispozitiei cuprinsă în titlul executoriu, astfel că refuzul salariatului de a se prezenta justifică emiterea deciziei de concediere ulterioară.

Instanta a apreciat, astfel, că la data formulării actiunii-29.05.2017, contractul de muncă al pârâtei era în fiinţă.

Şi exceptia prematuritatii invocata de pârâtă faţă de primele două capete de cerere a fost neîntemeiată, instanta respingând-o, având în vedere faptul că, deşi pârâta a sustinut faptul că exista obligatia legală de a se constata nulitatea si efectele acesteia prin acordul partilor, conform art 57 alin 6 din CM, din interpretarea textului legal reiese clar ,,posibilitatea”, ci nu obligatia părtilor de a constata amiabil nulitatea contractului de muncă, astfel încât nu se poate retine existenta unei proceduri prealabile obligatorii instituite prin art. 57 din CM si nici prematuritatea cererii de chemare în judecata înainte de a se face demersuri pentru o constatare amiabila a nulitătii.

Pe fond,

 Reclamanta A a solicitat in principal  constatarea de catre instantă a nulitatii absolute a contractului individual de munca nr. 2/11.03. 2015 si încetarea acestuia, în temeiul art. 1246, 1247, 1250, 1254 din C.civ. coroborat cu art. 56, alin 1, art. 57 si art. 268 alin 1 lit. d  din C.M., pe motiv ca la data incheierii acestui contract de munca, numita C, care a semnat actul pentru angajator, nu mai avea calitatea de reprezentant al acesteia.

 În fapt, prin hotărârea nr. 9520/2015 dată de Judecătoria Craiova, s-a constatat în mod irevocabil că, în cadrul Adunării generale a A din data de 26.01.2015, a fost ales ca presedinte si reprezentant al asociatiei d-nul D.

Potrivit art. 268 alin.1 lit. d din CM, constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă poate fi cerută de părţi pe întreaga perioadă de timp în care contractul respectiv este în fiinţă.

Nu există, deci, nicio distincţie, sub aspectul termenelor, între nulitatea absolută şi cea relativă.

Nulitatea determinată de existenţa viciilor de consimţământ are caracter relativ şi este remediabilă.

O deosebire esentială fată de regimul nulităţii în dreptul civil constă în faptul că în dreptul muncii sunt remediabile şi o serie de nulităţi absolute ale contractului individual de muncă, cum ar fi şi lipsa consimţământului la încheierea contractului de muncă de către cel împuternicit de lege în acest scop, cum este cazul de faţă.

De altfel, art. 57 alin.3 din CM este formulat generic, încorporând deci si cazurile de nulitate absolută, respectiv: nulitatea contractului individual de muncă poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege.

Se observă, deci, că nulitatea contractului individual de muncă este reglementată direct în legislaţia muncii în situaţia în care nu au fost respectate condiţiile legale pentru încheierea valabilă a sa.

Nulitatea nu constituie un scop în sine şi de aceea, se prevede că aceasta poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege, prin confirmare.

Ori, confirmarea expresa sau tacita este o manifestare de vointa, prin care o persoana renunta la dreptul său de a invoca nulitatea unui act juridic. Partea nu mai poate invoca nulitatea actului juridic nici pe cale de actiune, nici pe cale de exceptie.

Instanta a constatat că, în cazul de faţă, munca prestată de pârâtă timp de 9 luni, potrivit atributiilor postului, chiar dacă acest contract individual de muncă, în baza căruia a lucrat, a fost încheiat de către reclamantă printr-o persoana fără putere de reprezentare, culpa apartine reclamantei si poate fi acoperită în raport de dispozitiile art. 57 din CM.

În spetă, unitatea a acceptat ca pârâta să se prezinte zilnic la muncă, să presteze muncă în folosul său, să îi plătească salariu pentru munca prestată, să îi dea responsabilităti, drept de semnatură a documentelor asociatiei.

S-a reţinut, astfel, că acest comportament al reclamantei reprezintă o confirmare tacită a contractului individual de muncă încheiat la data de 11.03.2011 si afectat de o nulitate.

 Noua conducere a asociatiei a acceptat si permis pe toată perioada lucrată de pârâtă ca acest contract de muncă să producă efecte juridice.

 Reclamanta a solicitat, în subsidiar, constatarea nulitătii relative a clauzei de la lit. C din contractul de muncă al pârâtei, clauza referitoare la durata ,,nedeterminată” a contractului.

 Instanţa a retinut, pe de o parte, că, faţă de cele menţionate mai sus, şi această nulitate a fost  confirmată tacit, după cum a rezultat din comportamentul reclamantei.

 Pe de altă parte, reclamanta a sustinut că angajarea reclamantei s-a făcut pe postul doamnei S, al cărei contract de muncă era suspendat pe durata concediului pentru cresterea si îngrijirea copilului până la vârsta de 1 an, începând cu data de 03.09.2014.

 În fapt, prin cererea nr. 34/25.08.2014, salariata S, a solicitat  intrarea în concediul pentru cresterea si îngrijirea copilului, aceasta având la acea dată, potrivit contractului individual de muncă al acesteia, functia de ,,administrator-contabil-casier”. Ori,  pârâta a fost angajată doar pe postul de ,,contabil”, angajatorul nefăcând dovada că potrivit organigramei nu există decât un singur post de contabil si nici faptul că angajarea  pârâtei nu se putea face decât pe postul detinut de d-na S.

 Mai mult, nu a fost menţionat, în contractul de muncă nr. 2/2015, vreunul din cazurile enumerate la art. 83 C. muncii care este aplicabil, în condiţiile în care regula este cea a încheierii contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, sens în care sunt dispoziţiile art. 12 C. muncii.

S-a reţinut că, în fapt, pârâta a desfasurat activitate după data de 02.10.2015, când a revenit la serviciu d-na S, lucrând simultan până la 23.12.2015, fapt retinut si de instantă cu ocazia judecării contestatiei la decizia de concediere. Motivul concedierii pârâtei a fost ,,desfiintarea postului”, ceea ce denotă faptul că postul de contabil al acesteia a existat  concomitent cu cel de administrator al d-nei S.

 Atât Tribunalul Dolj, cât si Curtea de Apel Craiova au retinut, cu ocazia cercetării si solutionării fondului si apelului, că postul pârâtei ,,nu a fost desfiintat”, acest post fiind detinut de alta persoană prin cumul de functii.

Astfel, clauza invocată de reclamantă, prin care s-a stabilit ,,durata nedeterminată” a contractului de muncă nu încalcă nici una din normele invocate de reclamantă, astfel că cererea acesteia de a se constata nulitatea relativa a clauzei este neîntemeiată.

 Ca o consecinta a respingerii celor doua capete de cerere principale, instanta a respins-o, potrivit principiului ,,accesorium sequitur principale” si cererea accesorie de restituire a sumelor de bani plătite cu titlu de indemnizatie sau despăgubiri pentru perioada în care pârâta nu si-a desfăsurat efectiv activitatea, respectiv de la 02.10.2015 până la data pronuntarii prezentei sentinte.

 Faţă de considerentele expuse, instanta a respins actiunea ca neîntemeiată.

 Conform dispozitiilor art. 453 CPC, instanta a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal şi motivat  a declarat apel apelanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin cererea de chemare în judecată depusă la data de 29.05.2017 a solicitat în principal instanţei de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută a contractului individual de muncă nr. 2/11.03.2015 şi încetarea acestuia, iar în subsidiar a solicitat constatarea nulităţii relative a clauzei litera C) privind Durata contractului de muncă, litera a) "privind menţiunea duratei nedeterminate a derulării contractului individual de muncă" şi încetarea contractului individual de muncă nr. 02/11.03.2015, începând cu data de 02.10.2015. Ca o consecinţă a acestor capete de cerere a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani, plătite cu titlu de indemnizaţie sau despăgubiri pentru perioada în care pârâta nu şi-a desfăşurat efectiv activitatea respectiv începând cu data de 02.10.2015 şi până la data soluţionării prezentei cauze.

 În ceea ce priveşte capătul principal al cererii de chemare în judecată, instanţa a apreciat în mod netemeinic şi nelegal faptul că este vorba de o nulitate relativă şi nu una absolută, deşi din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese în mod clar faptul că a invocat lipsa totală a consimţământului asociaţiei la încheierea contractului de muncă nr. 2/11.03.2015 .

Ca şi condiţie de valabilitate a actului juridic civil, consimţământul celui ce se obligă trebuie să existe la momentul încheierii acestuia.

Ori, în speţa de faţă aşa cum a dovedit şi totodată aşa cum a recunoscut şi instanţa de fond, numita C nu deţinea calitatea de preşedinte al asociaţiei prin care ar fi avut posibilitatea să încheie un contract de muncă valabil cu intimata-pârâtă O.

Deşi în speţă, instanţa de fond invocă disp. art. 57 alin. 3 din Codul Muncii în ceea ce priveşte posibilitatea ca nulitatea contractului individual de muncă să poată fi acoperit prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege, consideră că acest text de lege nu poate fi reţinut în cauză.

In primul rând prin acest text de lege, legiuitorul a stabilit ca şi condiţie de acoperirea a nulităţii contractului individual de muncă, remedierea ulterioară a condiţiilor impuse de lege.

In speţă a fost invocată lipsa semnăturii valabile a persoanei care deţinea calitatea de preşedinte al asociaţiei de proprietari şi care în conformitate cu disp. art. 31 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, avea posibilitatea legală să încheie acest contract.

 Conform actelor depuse la dosarul de fond la data încheierii CIM cu intimata-pârâtă, respectiv 11.03.2015, preşedinte al asociaţiei era domnul D. Doamna C., persoana care de altfel a semnat contractul de muncă al intimatei-pârâte nu deţine nici o calitate din punct de vedere legal, însă a blocat activitatea asociaţiei de proprietari prin îngrădirea accesului preşedintelui în sediul asociaţiei, prin însuşirea ştampilei asociaţiei etc.

Toate aceste aspecte reies în mod clar din decizia civilă nr. 1315/07.09.2015 pronunţată de către Tribunalul Dolj, prin care instanţa a obligat-o pe numita C. să permită accesul preşedintelui D. în sediul asociaţiei, să îi predea cheile de acces, ştampila asociaţiei etc.

 Această hotărâre a fost pusă în executare abia la data de 02.10.2015, când cu ajutorul BEJ F., A. a reuşit să îşi reia activitatea.

În toată această perioadă, niciodată Preşedintele asociaţiei, respectiv domnul D. nu a validat prin semnătură CIM al intimatei-pârâte.

După data de 02.10.2015, intimata-pârâtă O. nu s-a mai prezentat la sediul asociaţiei pentru a presta vreo activitate.

Ca atare în nici un moment, conducerea A. nu a validat, ratificat, semnat contractul de muncă al intimatei-pârâte pentru a putea aprecia că în speţă sunt incidente disp. art. 57 alin. 3 din Codul Muncii.

 Unitatea sau mai bine zis A., nu avea cum să accepte prezenţa la lucru a intimatei-pârâte, întrucât în perioada cuprinsă între datele de 11.03.2015 (data încheierii CIM) şi 02.10.2015, data executării silite, nu a avut acces la sediul acesteia, la documentele sau ştampila acesteia, toate fiind în posesia lui C. şi O. Acest fapt este dovedit prin afişele, pe care fiecare dintre aceste  două persoane le-au afişat la sediul asociaţiei prin care îşi dispută reciproc şi îşi arogă atribuţii nelegale de conducere a asociaţiei de proprietari, respectiv anunţul din data de 16.09.2015 afişat de O. şi cel din 24.09.2015 afişat de C.

In ceea ce priveşte capătul de cerere subsidiar, consideră că instanţa a făcut o greşită intrepretare şi aplicare a legii.

Aşa cum s-a arătat la punctul anterior, conducerea asociaţiei nu a negociat şi nici întocmit contractul de muncă  nr. 2/11.03.2015, care a fost încheiat între numita C. şi O.

Ca atare, asociaţia nu a avut posibilitatea inserării în cuprinsul clauzelor contractuale, o clauză întemeiată pe disp. art. 83 litera a) din Codul Muncii, însă prin cererea de chemare în judecată a invocat disp. art. 57 alin. 4) din Codul Muncii, potrivit căruia: " în situaţia în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabileşte drepturi sau obligaţii pentru salariaţi, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispoziţiile legale sau convenţionale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri."

Sub acest aspect, dreptul doamnei S., de a-şi relua activitatea în calitatea sa de contabil al asociaţiei, după perioada de suspendare a contractului de munca pentru creşterea copilului este afectat de această clauză contractuală existentă în contractul individual de muncă al intimatei-pârâte O.

 Contractul de muncă nr. 02/11.03.2015 în condiţiile în care s-ar accepta valabilitatea şi opozabilitatea acestuia, nu putea fi încheiat decât pe o perioadă determinată, respectiv până la reluarea contractului de muncă încheiat cu doamna S., al  cărei contract de muncă fusese suspendat pentru concediu parental în perioada 03.09.2014-23.07.2015. Doamna S. exercita conform contractului de muncă nr. 05/07.02.2012 activitatea de administrator-contabil-casier. Intimata-pârâta, desfăşura doar activitatea de contabil, postul asimilat de către S.  funcţiei pe care o deţinea în cadrul asociaţiei.

Doamna S. şi-a reluat activitatea începând cu data de 02.10.2015, conform deciziei nr. 01 emisă de către A.

În organigrama Asociaţiei nu figurează două posturi de contabil, ci

unul singur fiind cel menţionat în contractul doamnei S. De altfel

nici din extrasul revisal care vizează acea perioadă nu apar două persoane angajate pe

acelaşi post de contabil.

Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că intimata-pârâtă a desfăşurat activitate după data de 02.10.2015, începând cu această dată intimata-pârâtă nu s-a mai prezentat la sediul asociaţiei aşa cum a arătat anterior.

Pe locul de muncă al unui salariat al cărui contract de muncă a fost suspendat pentru concediul de creştere al copilului de până la 2 ani, angajatorul nu poate încadra decât angajaţi cu contract de muncă încheiat pe o perioadă determinată, conform disp. art. 83 litera a) coroborat cu art. 84 alin. 2) din Codul Muncii.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind cererea accesorie de restituire a sumelor de bani plătite cu titlu de indemnizaţie sau despăgubiri, pentru perioada în care intimata-pârâtă nu şi-a desfăşurat efectiv activitatea, respectiv începând cu data de 02.10.2015 şi până la data pronunţării sentinţei consideră ca se impune admiterea acestuia în condiţiile în care vor fi admise oricare din cele două capete de cerere principale menţionate anterior.

Intimata, la data de 03.05.2018 a formulat întâmpinare prin care a solicitat  respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond.

Apelul este nefondat.

 În ceea ce priveşte capătul principal al cererii de chemare în judecată, se critică in mod greşit că instanţa ar fi apreciat faptul că este vorba de o nulitate relativă şi nu una absolută, atâta timp cât din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese în mod clar faptul că a fost invocat lipsa totală a consimţământului asociaţiei la încheierea contractului de muncă nr. 2/11.03.2015 .

Prima instanţă a reţinut că o deosebire esentială fată de regimul nulităţii în dreptul civil constă în faptul că în dreptul muncii sunt remediabile şi o serie de nulităţi absolute ale contractului individual de muncă, cum ar fi şi lipsa consimţământului la încheierea contractului de muncă de către cel împuternicit de lege în acest scop.

Prin urmare nu a fost tratată o astfel de nulitate ca una relativă, ci ca una absolută, care in raport de specificul raporturilor de muncă ar fi remediabilă.

Totodată, în speţă, instanţa de fond invocă disp. art. 57 alin. 3 din Codul Muncii, în ceea ce priveşte posibilitatea ca nulitatea contractului individual de muncă să poată fi acoperit prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege, faţă de care apelantul consideră că acest text de lege nu poate fi reţinut în cauză.

Astfel, se apreciază că prin acest text de lege, legiuitorul a stabilit ca şi condiţie de acoperirea a nulităţii contractului individual de muncă, numai remedierea ulterioară a condiţiilor impuse de lege.

O asemenea interpretare este subiectivă şi nu poate fi acceptată, de vreme ce orice remediere a unei condiţii nerespectate la momentul încheierii unui act juridic nu ar putea fi decât ulterioară, atâta timp cât părţile nu se pot întoarce in timp in vederea acoperirii respectivei deficienţe.

Pe de altă parte nu poate fi valorificată critica potrivit căreia, în nici un moment, conducerea A., nu ar fi fost in poziţia de a valida sau ratifica contractul de muncă al intimatei-pârâte, ceea ce este de natură a aprecia că în speţă sunt incidente disp. art. 57 alin. 3 din Codul Muncii.

 Astfel, chiar dacă se poate accepta ipoteza in raport de care Asociaţia sau mai bine spus reprezentantul său legal, nu avea cum să accepte prezenţa la lucru a intimatei-pârâte, întrucât în perioada cuprinsă între datele de 11.03.2015 (data încheierii CIM) şi 02.10.2015, data executării silite, nu ar fi avut acces la sediul acesteia, la documentele sau ştampila acesteia, trebuie să se facă trimitere şi la alte manifestări de voinţă care pot fi interpretate ca fiind o ratificare a contractului de muncă ce se solicită a fi anulat.

Or, Asociaţia a ales să concedieze pe pârâtă prin decizia nr. 2/2015, prin încetarea raporturilor de muncă derulate in baza contractului a cărui anulare se solicită, ceea ce este de natură a ratifica respectivul act, pentru că numai intr-o astfel de ipoteză se poate dispune încetarea contractului, in baza art. 65 din codul muncii.

In primul rând, a înceta efectele unui act in baza art. 65 din codul muncii înseamnă a accepta existenţa sa validă, ceea ce nu poate echivala in niciun caz cu solicitare de anulare a actului pe motivul că nu ar fi fost respectate condiţiile prevăzute de lege pentru valida sa încheiere.

 In al doilea rând, este de esenţa art. 65 din codul muncii că o astfel de concediere nu are legătură cu persoana salariatului, deci are cauze obiective ce ţin de desfiinţarea postului; or, o astfel de desfiinţare a postului pe premise ce nu ţin de persoana salariatului reprezintă o veritabilă acceptare a existenţei unui asemenea post in organigrama societăţii. Este clar că nu se poate desfiinţa un post care nu a fost niciodată validat.

Dacă asociaţia nu ar fi ratificat respectivul contract de muncă, atunci reclamanta trebuie a fi solicitat din prima abordare a acestui contract anularea acestuia pe cale amiabilă sau in faţa instanţei de judecată, iar nu încetarea contractului, pe motivul că postul respectiv trebuie desfiinţat in mod obiectiv.

In ceea ce priveşte capătul de cerere subsidiar, apelantul consideră că asociaţia nu a avut posibilitatea inserării în cuprinsul clauzelor contractuale, a unei clauze întemeiată pe disp. art. 83 litera a) din Codul Muncii, vizând durata determinată a unui asemenea contract.

O astfel de apărare nu poate fi de natură a justifica un caz de nulitate a contractului de muncă, ci eventual o modificare a acestuia, care nu se poate efectua decât in temeiul voinţei ambelor părţi contractante, potrivit art. 41 din c. muncii.

Pe de altă parte, potrivit disp. art. 82 din c. muncii, prin derogare de la regula prevăzută la art. 12 alin. (1), angajatorii au posibilitatea de a angaja, în cazurile şi în condiţiile prezentului cod, personal salariat cu contract individual de muncă pe durată determinată. Contractul individual de muncă pe durată determinată se poate încheia numai în formă scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie.

Or, un asemenea contract de muncă pe durată determinată se poate încheia numai în formă scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie, ceea ce înseamnă că o astfel de excepţie de la regula incheierii pe durată nedeterminată a contractelor de muncă trebuie să fie in mod expres inserată in conţinutul actului juridic, iar nu subînţeleasă din alte împrejurări de fapt de la data incheierii sau executării actului.

Pe de altă parte, o asemenea apărare chiar subsidiar efectuată, potrivit căreia contractul de muncă al pârâtei ar fi fost de fapt încheiat pe o perioadă determinată, adică pe durata absenţei titularului, este de natură a justifica argumentarea in raport de care s-a concluzionat in sensul ratificării contractului de muncă incheiat cu o persoană care nu ar fi avut calitatea de reprezentant al societăţii.

În ceea ce priveşte cererea accesorie de restituire a sumelor de bani plătite cu titlu de indemnizaţie sau despăgubiri, prima instanta a respins-o in mod corect, ca o consecinta a respingerii celor doua capete de cerere anterioare, potrivit principiului ,,accesorium sequitur principale”.

In concluzie, potrivit disp. art. 480 cpc, apelul va fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare