Contestatie la executare

Pe rol fiind pronunţarea cauzei civile privind cererea formulată de contestatoarea D N.V, , în contradictoriu cu intimata-creditoare L C M, intimatul D I. T având ca obiect ” contestaţie la executare”.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică  la pronunţare,lipsesc părţile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că, dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 4 aprilie 2016, au fost consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanţa, la solicitarea apărătorilor contestatorilor care solicită amânarea pronunţării pentru a depune concluzii scrise, amână pronunţarea pentru termenul  din 14 aprilie când din lipsă de timp pentru deliberare ,amână pronunţarea pentru termenul de astăzi.

Instanţa lasă cauza în pronunţare, după deliberare dându-se sentinţa de faţă.

INSTANŢA

Asupra acţiunii civile de faţă;

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 1065/244/2015 contestatoarea D V, a chemat în judecată intimaţii L C M, şi D T, formulând contestaţie la executare împotriva executării silite, a încheierii de încuviinţare si a tuturor actelor de executare începute si/sau comunicate de BEJ Plumbu Sergiu Sebastian in dosar executare silita nr. 466/2015, solicitând:

- să se constate nulitatea încheierii de încuviinţare a executării silite din dosar nr. 466/2015, a încheierii de stabilire cheltuieli executare si a executării silite începute in dosar,

- să se dispună anularea tuturor actelor de executare săvârşite şi să se dispună încetarea executării silite înseşi,

- suspendarea executării silite până la soluţionarea pe fond a contestaţiei,

- cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a precizat că, potrivit art.713 alin. 5 Cod proc. civ., în cazul procedurii predării silite a bunului imobil, contestaţia la executare poate fi introdusă şi de o terţă persoană, însă numai dacă aceasta pretinde un drept de proprietate ori un alt drept real cu privire la bunul respectiv. Ea pretinde că este titulara unui drept real de proprietate comună in forma devălmăşiei rezultată din căsătorie. Conform art. 667 Cod civil, există proprietate în devălmăşie atunci când, prin efectul legii sau în temeiul unui act juridic, dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre acestea să fie titularul unei cote-părţi determinate din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor comune.

Conform art. 668 Cod civil dacă devălmăşia s-a născut prin efectul legii, proprietatea în devălmăşie este supusă dispoziţiilor acelei legi care se completează, în mod corespunzător, cu cele privind regimul comunităţii legale din Codul civil.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nrXX/10.04.2010 si înregistrat sub nr. 842 la BNP X, contract intabulat la Cartea Funciara, este proprietar devălmaş al terenului obiect al executării silite. Titlurile executorii invocate in prezenta executare silita (sentinţa civilă nr. 218/20.03.2014 şi sentinţa civilă nr. 256/25.02.2015) nu sunt pronunţate în contradictoriu cu contestatoarea. Ea a cumpărat împreuna cu soţul ei imobilul teren in cauza cu acte autentice, s-au edificat construcţii pe el din banii ei şi ai altor persoane. Fără ştiinţa ei s-a promovat o cerere de revendicare a imobilului teren, dar cererea a fost dresata numai împotriva soţului contestatoarei, nu şi împotriva acesteia.

 Titlurile care-l obligă pe soţul contestatoarei la restituirea unei suprafeţe de teren nu sunt pronunţate si in contradictoriu cu ea, prin hotărâre judecătoreasca in mod inadmisibil s-a transmis dreptul real devălmaş de la soţul contestatoarei către intimata, starea de devălmăşie subzistând in prezent nelegal între contestatoare şi intimată, in condiţiile in care legea interzice apariţia devălmăşiei judecătoreşti conf. art.667 Cod civil. Deşi este titulara unui drept real transcris, analiza si punerea in discuţie a posesiei si folosinţei titlului nu s-au făcut si in contradictoriu cu ea, revendicarea se impunea a fi formulata in contradictoriu cu ea. Se impunea citarea sa in acţiunea reala de revendicare, care-i este opozabila.

Regimul comunităţii legale din căsătorie prevede in art. 339 Cod civil ca bunurile dobândite în regimul comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune devălmaşe ale soţilor. Conform art. 353 Cod civil, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi, a se avea in vedere ca nu ne aflam in prezenta unui drept de creanţă al unui creditor, care sa permită ieşirea din devălmăşie conform al. 2 al aceluiaşi articol. Terenul nu este urmărit silit, ci se urmăreşte a fi predat, aflându-ne în fata pierderii posesiei, chestiune inadmisibila in codevălmăşie. Creditorul personal nu poate cere partajul bunurilor comune pentru ca nu se urmăreşte acoperirea creanţei sale ci predarea posesiei, iar pentru predarea posesiei, nu se iese din devălmăşia maritală.

De asemenea, contestatoarea a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 643 alin. 2 Cod civil, hotărârile judecătoreşti pronunţate în folosul coproprietăţii profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile judecătoreşti potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalţi coproprietari. Dispoziţia este aplicabila per a fortiori si devălmăşiei. Conform art. 897 CPC doar dacă partea care este obligată sa predea un imobil nu îşi îndeplineşte această obligaţie în termen de 8 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, ea va fi îndepărtată prin executare silita, iar imobilul va fi predat celui îndreptăţit. In conformitate cu art.898 CPC in vederea executării silite a obligaţiei prevăzute la art.897, executorul judecătoresc se va deplasa la faţa locului, va soma doar pe debitorul obligat prin titlu să părăsească de îndată imobilul. Contestatoarea nu este debitor al nici unei obligaţii in fata nimănui pentru că stăpâneşte imobilul fără ca sa fie judecătoreşte obligată in fata cuiva.

Contestatoarea a invocat un drept de retenţie debitum cum re junctum, arătând că, de la cumpărarea prin act autentic cu bună-credinţă a imobilului, a creat cale de acces, a nivelat şi taluzat imobilul, a instalat  utilităţi complexe, apă si curent electric, a edificat construcţii durabile, a  înfiinţat exploatare pomicolă, a plantat culturi, a înfiinţat exploatare piscicolă in suprafaţa luciu de 1200 mp, cu 3000 mc apa, sunt încheiate contracte de arenda si exploatare cu societatea E S.R.L si societatea D S.R.L.

In conf. cu art. 578 Cod civil, a edificat pe fond lucrări autonome cu caracter durabil de mare valoare, care depăşesc de multiple ori valoarea iniţiala a fondului,  acestea sunt construcţiile, plantaţiile şi orice alte lucrări cu caracter de sine stătător realizate asupra unui imobil. In conf. cu art. 581 Cod civil, in cazul în care autorul lucrării autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia este de bună-credinţă, proprietarul imobilului are dreptul să ceară instanţei să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, plătind, la alegerea sa, autorului lucrării fie valoarea materialelor şi a manoperei, fie sporul de valoare adus imobilului prin efectuarea lucrării sau poate să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulaţie pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat. Până la exercitarea acestei opţiuni obligatorii pentru proprietar, constructorul dezvoltă debitum cum re junctum pe fond. In conf. cu art. 2495 Cod civil cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl reţină cât timp creditorul nu îşi execută obligaţia sa izvorâtă din acelaşi raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubeşte pentru cheltuielile necesare şi utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat. Art. 2496 Cod civil nu e este aplicabil deoarece deţinerea bunului provine dintr-o faptă licită nu este abuzivă ori nelegala si bunul este susceptibil de urmărire silită.

Se tentează a se pune in executare silita doua titluri executorii împotriva unui codevălmaş neobligat. Obligaţia de predare silita este inexistenta fata de contestatoare.

Nu s-au respectat Ordinul nr. 2561/2012 din 30/07/2012 (publicat in M. Of. nr. 569/10.08.2012) ce modifica anexa la Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale si maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti. Nu se cunosc elementele componente ale cheltuielilor de executare: onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii, cheltuielile efectuate cu ocazia procedurii de executare silită şi cu efectuarea altor acte de executare silita. Nu se cunosc: cuantumul cheltuielilor de executare ce trebuie suportat de debitor, procedura de stabilire a cheltuielilor de executare, executorul judecătoresc nu emite o încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Cheltuielile de executare se stabilesc pe bază de proces-verbal conf. art. 889 CPC si nu pe bază de încheiere.

Conf. art. 669 CPC partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită, este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activităţile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor. De asemenea, cheltuielile de executare trebuie sa fie efectuate si dovedite de creditor executorului judecătoresc. Creditorul nu a dovedit nici plata onorariului, nici plata celorlalte cheltuieli de executare, care nu sunt efectuate, cu toate acestea, procesul verbal priveşte onorariul de executare si cheltuielile de executare ca deja efectuate si achitate integral, imputându-le contestatoarei.

Legea prevede atât obligativitatea avansării cheltuielilor de executare de către creditor, cat si dovedirea lor executorului, care încheie procese-verbale pe sume dovedite, iar nu ipotetice. Aşa cum magistratul nu poate acorda cheltuieli de judecata pe sume viitoare si nedovedite, per a fortiori intr-o executare silita, executorul nu poate născoci sume achitate pe care sa le considere cheltuieli de executare efectuate.

Onorariul executorului este excesiv. Nu cunoaşte calculul matematic in baza căruia executorul a stabilit acest cuantum, deşi conform Legii nr.188/2000 trebuia sa cunoască acest calcul, calcul care trebuia sa fie expus in procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare. Onorariul este calculat ca si cum creanţa ar fi cumulata cu cheltuielile de executare, însa nici aşa nu iese calculul.

Solicită de asemenea înlăturarea onorariului avocaţial raportat la obiectul pricinii deoarece avocatul a produs prejudiciu clientului sau prin îndrumarea unei executări silite anulabile. Consideraţiile legate de controlul indirect pe care instanţa l-ar face, prin analiza cuantumului onorariului de avocat şi diminuarea lui sunt clarificate de jurisprudenţă. Din analiza actelor de executare silită, rezultă că s-a depus doar o cerere de executare silita in condiţiile lipsei totale de studiu a spetei, onorariul pentru munca prestată de apărător în acest dosar fiind nemeritat conf. art.451 alin.2.

Contestatoarea a arătat că nu cunoaşte dosarul de executare silită, nici toate stările de fapt relevante, a avut la dispoziţie trei zile pentru a redacta contestaţia la executare.

De asemenea a solicitat  suspendarea executării silite pentru motive temeinice. Cererea de suspendare îndeplineşte cerinţele legale spre a fi încuviinţată. Legea, doctrina si jurisprudenţa au conturat criteriile pe care instanţele le au in vedere in aprecierea unei cereri de suspendare a executării silite începute. Legiuitorul nu a menţionat expres criteriile în funcţie de care se poate dispune suspendarea, acestea fiind lăsate exclusiv la latitudinea judecătorului investit cu soluţionarea cauzei care trebuie sa aibă in vedere motive temeinice conf. art.718 CPC. Suspendarea, ca o situaţie de excepţie, se poate cere şi dispune numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube ce ar avea consecinţe serioase asupra debitorului. Aceste condiţii temeinice trebuiesc îndeplinite cumulativ. Ea trebuie dispusă atunci când se justifică, condiţionat însă de o motivare convingătoare. Apreciază ca se impune suspendarea executării având argumente puternice, ce probează un posibil abuz in executare si o paguba importanta ce va fi produsa debitorului prin executare.

Contestatoarea a formulat cerere pentru introducerea in cauza a debitorului din dosarul de executare, respectiv D I. T, având in vedere dispoziţiile art. 644 CPC care prevede participanţii la executarea silita ca fiind părţile, iar conform art. 645 CPC sunt părţi în procedura de executare silită creditorul şi debitorul. Conf. art. 646 CPC creditorul şi debitorul au dreptul să ia cunoştinţă de actele dosarului de executare şi să conteste actele de executare sau executarea silită însăşi, în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.

În drept, contestatoarea a invocat disp. art. 711 şi urm. C.proc.civ. În dovedirea acţiunii, a solicitat proba cu înscrisuri şi interogatoriul civil al intimatei (şedinţa din data de 23.07.2015, fila 182 dosar).

Intimata C L M a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea contestaţiei la executare, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. A arătat că este proprietara unei suprafeţe de teren de 7,5 ha situate in extravilanul comunei Berezeni, dobândită in anul 2010. Datorita faptului ca 5 ha din acest teren au fost ocupate de către D T, a promovat o acţiune in revendicare, acţiune care a făcut obiectul dosarului 834/244/2013 al Judecătoriei Husi si care a fost admisă. Întrucât după finalizarea litigiului, paratul nu a eliberat de buna voie suprafaţa, a procedat la executarea silita a titlului executoriu, împotriva executării silite făcând contestaţie D V, care este soţia paratului din revendicare, D T. În contestaţie se susţine faptul că, contestatoarea are, in calitate de soţie, un drept de coproprietate asupra bunului si prin urmare executarea silita este nula întrucât nu a fost chemata in proces si hotărârea nu ii este opozabila.

Contestaţia trebuie respinsa din doua motive. In primul rând contestatoarea nu este titulara niciunui drept asupra terenului intimatei, astfel încât să aibă îndreptăţire la anularea executării. In analiza spetei trebuie plecat de la evidenta ca executarea silita, faza finală a procesului civil, se poarta intre părţile litigante sau, in cazul in care titlul nu este hotărâre judecătoreasca, intre părţile din înscrisul care constituie titlu executoriu, astfel in general calea de atac împotriva executării se formulează si judeca părţile de mai sus, creditor si respectiv debitor al unei obligaţii. Cu titlu de excepţie, un terţ care pretinde un drept asupra bunului executat are posibilitatea in temeiul art. 712 al. 5 C.p.c. sa formuleze contestaţie la executare, admiterea contestaţiei fiind astfel condiţionata de dovada dreptului de proprietate sau a altui drept real. Evident nu este vorba de un drept privit in general, ci de un drept vizând chiar bunul executat.

In acest caz contestaţia la executare va avea o natura juridica mixta, atât cate de atac împotriva executării (din punct de vedere formal, timbraj, procedura) cat, mai ales, acţiune in constatare negatorie prin care contestatorul pretinde ca instanţa sa constate dreptul sau asupra bunului si in consecinţa sa anuleze executarea silita si astfel sa ii apere dreptul si bunul. Interpretarea textului este aşadar in sensul ca admiterea contestaţiei se poate face doar daca dreptul terţului este pe deplin dovedit (in caz contrar lipsind atât vătămarea cat si interesul de a ataca o executare silita care nu te priveşte) si doar pentru motive legate de existenta dreptului real. Este si firesc sa fie aşa pentru ca daca admitem unui terţ sa intervină in executare pe calea contestaţiei fără a fi nevoie sa uzeze de procedura de drept comun (art. 714 al. 5), legea ii permite aceasta doar pentru un motiv concret si pentru a înlătura o vătămare adusa sieşi potenţial de nereparat.

In cazul nostru implicaţia practica a acestor consideraţii teoretice este aceea ca pretenţia de anulare a lui D Ve privind executarea silita va putea fi admisa doar in măsura in care aceasta va reuşi sa dovedească dreptul de proprietate asupra terenului executat, deci nu doar detenţia sau posesia. In condiţiile in care aceasta nu este proprietar pe suprafaţa de teren executată, evident nu are de ce sa ceara desfiinţarea executării. Acesta este singurul caz in care legea permite terţului sa ceara si obţine anularea unei executări de care este străin. Acest drept însa nu exista, instanţele -Judecătoria Husi si Tribunalul Vaslui stabilind deja cu putere de lucru judecat ca drepturile părţilor nu sunt suprapuse si ca asupra terenului intimatei este exercitata o simpla stăpânire de către debitorul executat D T. Nefiind parte in proces, hotărârea de revendicare nu are autoritate de lucru judecat împotriva lui D V (deci nu beneficiază de executorialitate împotriva acesteia), dar are putere de lucru judecat pe aspectele judecate legate de drepturile de proprietate si amplasarea terenurilor, odată ce o instanţa a stabilit definitiv situaţia unor drepturi cele constatate sunt prezumate irefragabil adevărate si nu pot fi ignorate ulterior nici de un terț si nici de către o alta instanţa.

Odată ce s-a statuat ca dreptul lui D provenit dintr-un anume contract de vânzare este in alta parte decât dreptul intimatei, o instanţa nu ar putea ulterior sa revină si sa spună invers ca dreptul coproprietarului/soţiei lui D este suprapus dreptului intimatei. Singura cale de a se întâmpla asta ar fi intr-o cale extraordinara de atac si nu intr-un nou litigiu. Ceea ce s-a judecat in litigiul respectiv nu au fost drepturi personale astfel încât sa aibă relevanta situaţia particulara a titularilor, ci judecata s-a purtat asupra unor drepturi reale ceea ce înseamnă ca indiferent de poziţia sau prezenta lui D V in procesul de revendicare, situaţia este aceeaşi: suprafaţa a cărei predare o executam silit este a intimatei si a nimănui altcuiva. In acest sens este si art. 563 al 4 C.civ., care chiar daca nu aplica direct in cauza nefiind vorba de un dobânditor, ne arata ca legiuitorul a înţeles sa instituie principiul stabilităţii in materie de revendicare pentru securitatea circuitului civil, dublând puterea de lucru judecat. De precizat si faptul ca dreptului intimatei nu i-a fost opus niciodată un alt drept preferabil, ci o simpla înscriere eronata in Cartea funciara. Odată ce decizia din apel rectifica si înscrierea la OCPI este evidenta lipsa oricărui drept al soţilor D asupra terenului.

În al doilea rând, contestatoarea nu a posedat niciodată terenul revendicat si prin urmare nu avea de ce sa fie chemata ca parte in revendicare pentru ca intimata nu avea ce lua înapoi de la aceasta prin mijlocirea forţei coercitive a statului. Deşi este coproprietar in contractul cu DT, drepturile sale sunt in cu totul alta parte şi nu a stăpânit niciodată terenul intimatei astfel încât sa fie nevoie de hotărâre si împotriva sa. Revendicarea este acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, indiferent ca D T, paratul din revendicare, este căsătorit sau nu, atâta vreme cat a posedat terenul singur, singur trebuia chemat in judecat in revendicare. Un litigiu in revendicare nu este din punct de vedere ai cadrului procesual un litigiu in nulitatea sau rezoluţiunea unui contract, astfel încât toţi titularii de drepturi sa trebuiască sa fie chemaţi in judecata, fiind vorba de un litisconsortiu procesual pasiv, abia in acel caz intr-adevăr hotărârea ar fi fără efecte in privinţa unui titular care nu a fost parte. Atunci când acţiunea este in revendicare calitatea procesual pasiva este data de calitatea de posesor nelegitim al terenului si atât, mai departe faza de executare este oglinda fazei litigioase, deci nu avem nici o neregula in executarea silita.

Posesia este o simpla stare de fapt care nu se supune regulilor comunităţii de bunuri astfel încât implicit sa consideram ca un soţ poseda si pentru celalalt. Fiecare dintre posesori trebuie sa dovedească nemijlocit in propria persoana atât corpus, contactul direct cu bunul in intenţia de a-l stăpâni, cat si animus, intenţia de deţinere ca posesor. Or contestatoarea nu justifica nici corpus nici animus, ceea ce înseamnă ca nu trebuia sa stea in judecata in revendicare. Iar daca nu trebuia sa stea in judecata evident nici nu poate pretinde sa se anuleze executarea. Invocata calitate de coproprietar a lui D V este fără relevanţă in contestaţia la predarea bunului deoarece intimata nu îi contestă dreptul de proprietate asupra terenului său situat in cu totul alta parte si nu cere predarea acelui teren, ci urmăreşte doar reposedarea cu propriul ei teren uzurpat de DT. Daca cumva contestatoarea ar vrea sa invoce si ea o uzurpare împotriva realului proprietar Lascu Carmen, aceasta nu este o apărare legitima - sa ceri desfiinţarea unei executări a titularului real in absenta unui titlu legitim pe bun - si instanţa nu ii poate da eficienta admiţând contestaţia. Consecinţa celor de mai sus este lipsa unei vătămări in executare si lipsa interesului in contestaţie.

Contestatoarea, in calitate de soţie a lui D T a ştiut despre proces si daca a considerat ca asupra terenului revendicat are un drept sau o simpla stăpânire care trebuie apărata putea uza de calea intervenţiei in proces, de asemenea D T putea arata faptul ca nu poseda singur si astfel sa ceara introducerea celuilalt posesor in proces, ceea ce nu a făcut, aspecte care demonstrează reaua-credinţa in promovarea contestaţiei. In realitate singurul care a posedat si încă poseda terenul este D T si doar el trebuie executat. Aspectul este demonstrat si de arendarea terenului către SC D SRL, arendare in care doar D T apare ca arendator fără nici o menţiune privitoare la soţia sa, contractul de arendare fiind depus in acest dosar chiar de către soţie.

Cât priveşte invocata retenţie, susţinerile sunt realmente hilare. Retenţia nu poate constitui niciodată motiv de admitere a contestaţiei la executare si nici un text nu o legitimează ca atare pentru ca ar permite părții fără vreun titlu valabil sa evite supunerea pe termen nedeterminat la o hotărâre judecătoreasca, fără a promova vreun demers judiciar, pe baza unor simple susţineri. Retenţia operează doar in raporturile contractuale sau cvasi-contractuale, pana la momentul executării unei hotărâri judecătoreşti, in raporturi mai mult sau mai puţin amiabile, dar intre privaţi egali si câta vreme nu intervine forţa publica. Daca una din părţi obţine însa titlu executoriu si celalalt a stat in pasivitate (de ex. In cazul nostru paratul nu a făcut reconvenţionala pentru îmbunătăţiri) nu se mai poate opune cu succes retenţia executării silite, ci exista alte demersuri judiciare. In acel moment dreptul celui care executa este întărit, „ramforsat" de forţa publica si nu mai poate fi paralizat de retenţie. Art. 703 C.p.c. prevede situaţiile in care se poate anula executarea silita si aplicarea sa nu poate fi extinsa la invocarea unor drepturi eventuale si neconstatate (eventuale pentru ca atâta vreme cat nu exista o hotărâre judecătoreasca care sa stabilească creanţa - retenţia fiind întotdeauna accesorie unei creanţe, vorbim de o simpla alegaţie, nu de un drept).

Mai mult art. 566 C.civ. reglementează efectele revendicării si interpretarea sa arata ca bunul in sine nu poate fi supus retenţiei. Al. 6 face referire doar la produse, deci per a contrario, este exclus însuşi imobilul (interpretarea teleologica, sistematica si gramaticala este in acelaşi sens cu argumentul logic de mai sus), iar al. 7 stabileşte expres ca retenţia este inadmisibila pentru bunul frugifer - terenul agricol este întotdeauna bun frugifer - si in caz de frauda - intabularea abuziva in speţă.

Intimata a solicitat în contradovadă proba cu înscrisuri, solicitând şi ataşarea dosarului de executare şi a celui de revendicare, interogatoriul  civil al contestatoarei şi 2 martori (încheierea din data de 23.07.2015, fila 182 dosar).

Cererea de suspendare silită a executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare, formulată de D V, a fost respinsă de instanţă prin încheierea din data de 23.07.2015, instanţa nu va mai relua motivaţia din încheierea respectivă.

La acest dosar a fost ataşat dosarul nr. 1135/244/2015 având ca obiect contestaţie la executare formulată de D I. T în contradictoriu cu intimata L C M formulată împotriva executării silite in acelaşi dosar de executare silita nr. 466/2015 al BEJ Y

În motivarea cererii, contestatorul a precizat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.730/10.04.2010 si înregistrat sub nr. 842 la BNP Y din Negreşti, contract intabulat la Cartea Funciara, este proprietar devălmaş al terenului obiect al executării silite. Hotărârile judecătoreşti invocate in prezenta executare silita (sentinţa civilă nr. 218/20.03.2014 şi sentinţa civilă nr. 256/25.02.2015) nu sunt pronunţate şi în contradictoriu cu soţia sa, D Ve. El a cumpărat acest teren cu acte autentice, s-au construit şi edificat imobile pe teren, la cumpărarea acestuia, terenul era aproape inutilizabil, de atunci a creat cale de acces, a adus utilităţi, a plantat pomi şi a înfiinţat exploatare piscicolă cu suprafaţa de 1200 mp luciu apă, sunt încheiate contracte de arenda si exploatare cu societatea E S.R.L si societatea D S.R.L.

Contestatorul a solicitat instanţei constatarea unui drept de proprietate codevălmaş asupra imobilului executat, drept exercitat împreună cu soţia sa, D V. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.730/10.04.2010 si înregistrat sub nr. 842 la BNP Ydin Negreşti, contract intabulat la Cartea Funciara, este proprietar codevălmaş al terenului obiect al executării silite. Hotărârile judecătoreşti invocate in prezenta executare silita (sentinţa civilă nr. 218/20.03.2014 şi sentinţa civilă nr. 256/25.02.2015) nu sunt pronunţate şi în contradictoriu cu soţia sa. Ei au cumpărat împreuna terenul in cauza cu acte autentice.

De asemenea, contestatorul D T a solicitat instanţei să constate existenţei calităţii de coautor de bună-credinţă de lucrări autonome cu caracter durabil asupra imobilului executat, s-au edificat construcţii pe el şi constatarea existenţei unui drept de retenţie asupra imobilului executat până la exprimarea opţiunii legale de către intimata L C M.

Solicită anularea actelor de executare, cheltuielile de executare se stabilesc pe bază de proces-verbal şi nu prin încheiere, aşa cum a procedat executorul judecătoresc.

Din analiza şi coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Huşi sub nr. 834/244/2013, reclamanta L CM l-a chemat în judecată pe pârâtul D I. T, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa în cauză, să oblige pârâtul să îi lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de teren de 75.000 mp situată în extravilanul com. Berezeni, jud. Vaslui, în punctul „La Gheorghiu”, precum şi modificarea Cărţii Funciare nr. 70371 a com. Berezeni, în sensul corectării amplasamentului imobilului. La primul termen de judecată, reclamanta îşi modifică acţiunea, precizând că pârâtul îi ocupă 5 ha teren.

Prin sentinţa civilă nr. 218 pron. la data de 20.03.2014 de Judecătoria Huşi, s-a admis în parte acţiunea civilă intentată de reclamanta L C-M, iar pârâtul D I. T a fost obligat să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 50.022 m.p. teren situat în extravilanul loc. Berezeni, com. Berezeni,  jud. Vaslui, punctul „La Gheorghiu”, Tarlaua 53, Parcela 1433, între punctele de contur 4-5-6-7-8-11-12-13-14-15-16-17-18-4, conform schiţei anexă nr. 1 la raportul de expertiză, delimitat cu culoare roşie (exp. Flechea Gabriel). S-a respins cererea privind modificarea Cărţii Funciare nr. 70371 a Comunei Berezeni, jud. Vaslui. Pârâtul a fost obligat să achite reclamantei suma de 1.915,25 lei,  reprezentând  cheltuieli de judecată.

Ambele părţi au formulat apel împotriva acestei sentinţe, iar prin decizia civilă nr. 256/A pron. la data de 25.02.2015, Tribunalul Vaslui a respins ca nefondat apelul formulat de D T şi a admis apelul formulat de L C M împotriva aceleaşi sentinţe, care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a admis capătul de cerere formulat de reclamantă având ca obiect rectificarea Cărţii funciare nr.16417/15.11.2010, în sensul înscrierii amplasamentului suprafeţei de 7,50 teren menţionată în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub 60/15.11.2010 la BNP A MI, ca fiind în punctul „La Gheorghiu", Tarlaua 53, Parcela 1433, între vecinii: Nord - A V, Est - Izlaz comunal (Păşune Primărie), Sud - CC1435 A V (actualmente SC E S.A. Berezeni), Vest - D.E.363, delimitat pe schiţa anexă nr.1 a raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert Flechea Gabriel, punctele de contur: 2, 3, 4, 5, 6, 7, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 2. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Prin cererea înregistrată sub nr. 466/2015, creditoarea L C M a solicitat Biroului Executorului Judecătoresc Plumbu Sergiu Sebastian executarea silită a debitorului DT, în baza titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 218 pron. la data de 20.03.2014 de Judecătoria Huşi şi de decizia civilă nr. 256/A pron. la data de 25.02.2015 de Tribunalul Vaslui. S-a solicitat punerea în posesie cu terenul în suprafaţă de 50.022 mp teren situat în extravilanul loc. Berezeni, com. Berezeni,  jud. Vaslui, punctul „La Gheorghiu”, Tarlaua 53, Parcela 1433, între punctele de contur 4-5-6-7-8-11-12-13-14-15-16-17-18-4, precum şi poprirea debitorului în vederea achitării sumei de 1.915,25 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin încheierea nr. 1 din data de 11.05.2015, Biroul Executorului Judecătoresc P S S a admis cererea formulată de creditoarea L C M împotriva debitorului D T şi s-a dispus încuviinţarea executării silite prin poprire şi punere în posesie, conform cererii formulate.

Prin încheierea nr. 2 din data de 11.05.2015, Biroul Executorului Judecătoresc P Sergiu Sebastian a stabilit cheltuielile de executare a celor două titluri, în cuantum de 5.107,14 lei, din care 1.860 lei onorariu avocat, achitat cu chitanţa nr. 379 din 14.05.2015, 236, 84 lei onorariu executor judecătoresc aferent sumelor de bani şi 3.010,30 lei onorariu executor judecătoresc aferent punerii în posesie, din care creditoarea a achitat suma de 2000 lei cu chitanţa nr. 4167 din 14.05.2015.

La data de 15.05.2015 Biroul Executorului Judecătoresc P Se S emite somaţie către debitorul D T şi dispune înfiinţarea popririi asupra tuturor sumelor de bani datorate acestuia până la concurenţa sumei de 7.022,39 lei, sumă compusă din 1.915,25 lei reprezentând cheltuieli de judecată la care debitorul a fost obligat prin sentinţa civilă nr. 218 pron. la data de 20.03.2014 de Judecătoria Huşi, plus cheltuielile de executare a celor două titluri, în cuantum de 5.107,14 lei.

În cauza de faţă, contestatoarea se legitimează din punct de vedere procesual activ, arătând că este titulara unui drept de proprietate comună în devălmăşie asupra suprafeţei care face obiectul executării silite, rezultată din căsătorie, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.730/10.04.2010 si înregistrat sub nr. 842 la BNP I M din Negreşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 711 NCPC:

,,(1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii.

(2) Dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.

(3) De asemenea, după începerea executării silite, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condiţiilor legale”.

Legea recunoaşte dreptul la contestaţie în favoarea oricărei persoane interesate sau vătămate prin executare, categorie în care se includ nu numai părţile din hotărârea judecătorească ce constituie titlul executoriu, ci si terţii care invoca un drept de proprietate sau alt drept real asupra bunului – obiect al executării silite, însă pe calea contestaţiei la executare se pot invoca numai neregularităţi ce vizează executarea silită, ca fază finală a procesului civil, în cadrul acestei proceduri nu vor putea fi invocate apărări de fond, de natură a repune în discuţie fondul pricinii, acestea trebuie formulate doar cu prilejul soluţionării cauzei.

În speţă, contestatoarea, în calitate de soţie a lui Dima Toader a avut cunoştinţă de acţiunea în revendicare şi putea interveni oricând în cursul procesului pentru a invoca dreptul său de proprietate asupra terenului. DT putea, de asemenea, să arate în cursul procesului de revendicare să indice instanţei că deţine terenul alături de soţia sa. Ambii soţi puteau formula apel pentru acest motiv, al lipsei contestatoarei din cadrul procesual al revendicării, fapt ce nu s-a întâmplat. Lipsa unui coproprietar în cadrul oricărei acţiuni reale trebuie invocată în judecata pe fond sau în căile de atac, nu poate constitui un motiv de verificare în cadrul unei contestaţii la executare care este o cale de atac deschisă contra actelor de executare nelegale, astfel ca cel care recurge la acest mijloc procedural nu poate invoca decât vicii si neregularităţi ale actelor de executare.

Mai mult, Codul Civil care a intrat în vigoare în data de 1 octombrie 2011 a înlocuit regula unanimităţii care guverna acţiunile în revendicare. Astfel, prevederile art. 643 din NCC dispun:

,,(1) Fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală, în orice acţiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare.

(2) Hotărârile judecătoreşti pronunţate în folosul coproprietăţii profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile judecătoreşti potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalţi coproprietari.

(3) Când acţiunea nu este introdusă de toţi coproprietarii, pârâtul poate cere instanţei de judecată introducerea în cauză a celorlalţi coproprietari în calitate de reclamanţi, în termenul şi condiţiile prevăzute în codul de procedură civilă pentru chemarea în judecată a altor persoane.

Aşadar, legea permite posibilitatea ca un coproprietar să-şi apere singur dreptul, fie că este vorba de întregul bun, fie că este vorba doar de o cotă parte, iar legea nu distinge după calitatea procesuală în care apare în cauză, poate fi atât reclamant, cât şi pârât, important este să se pună în discuţie şi să se compare două titluri de proprietate, caracteristic acţiunii în revendicare.

De asemenea, conform art. 643 alin. 3 C.civ., atunci când acţiunea nu este introdusă de toţi coproprietarii, pârâtul poate cere instanţei de judecată introducerea în cauză a celorlalţi coproprietari, însă această posibilitate va trebui raportată la circumstanţele cauzei, pârâtul neputând cunoaşte întotdeauna identitatea celorlalte persoane care ar putea pretinde, alături de reclamant, un drept de proprietate asupra bunului pe care îl stăpâneşte.

În speţă, L C M a chemat în judecată posesorul neproprietar al terenului, nu a contestat niciodată că D T nu ar fi proprietar pe terenul lui, nu a contestat niciodată validitatea titlului acestuia, pentru a avea obligaţia de a chema în judecată toţi coproprietarii. În mod corect, intimata arată că calitatea de coproprietar a lui D V este fără relevanţă in contestaţia la predarea bunului deoarece intimata nu îi contestă dreptul de proprietate asupra terenului său situat in cu totul alta parte si nu cere predarea acelui teren, ci urmăreşte doar reposedarea cu propriul ei teren uzurpat de DT Deşi este coproprietar in contractul cu D T, locaţia terenului proprietatea contestatoarei nu se suprapune cu cea a intimatei. Scopul acţiunii în revendicare este restituirea lucrului, este acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, acţiunea trebuie introdusă împotriva celui ce deţine lucrul, contestatoarea nu a stăpânit niciodată terenul intimatei, astfel încât sa fie nevoie de hotărâre si împotriva sa.

De menţionat că jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg a determinat modificarea concepţiei în materia acţiunii în revendicare, reglementându-se în mod expres situaţia coproprietarilor în noul Codul civil, intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, în sensul că fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală, în orice acţiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare. Anterior hotărârii CEDO pronunţate în cauza Lupaş şi alţii c. României (cererile nr. 1434/02, 35370/02 şi 1385/03), practica instanţelor române era covârşitor majoritară în sensul respingerii acţiunilor în revendicarea unui bun proprietate comună pe cote-părţi dacă nu figurau ca reclamanţi toţi coproprietarii. În urma acestei hotărâri Curtea Europeană a statuat că, prin raportare la circumstanţele specifice cazului (existenţa unui număr însemnat de succesori, precum şi refuzul unora de a participa la judecată), impunerea respectării regulii unanimităţii reprezintă un obstacol insurmontabil pentru orice tentativă viitoare de revendicare a bunurilor indivize.

Atât în concluziile pe fondul cauzei, dar şi oral, în timpul şedinţelor de judecată, contestatoarea DV a arătat că obiectul cererii sale îl constituie nu numai contestaţia la executare, ci reprezintă o acţiune în revendicare a suprafeţei de teren ce face obiectul executării silite, or nu se poate formula o cerere de revendicare în cadrul contestaţiei la executare. Dacă s-ar admite o soluţie contrară, ar însemna sa se aducă atingere autorităţii de lucru judecat a titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 218 pron. la data de 20.03.2014 de Judecătoria Huşi şi de decizia civilă nr. 256/A pron. la data de 25.02.2015 de Tribunalul Vaslui.

În cadrul contestaţiei la executare promovata de contestatoarea D V nu mai pot fi repuse în discuţie aspectele de fond ce vizează titularul şi întinderea suprafaţa de 50.022 m.p. teren situat în extravilanul loc. Berezeni, com. Berezeni,  jud. Vaslui, punctul „La Gheorghiu”, Tarlaua 53, Parcela 1433, între punctele de contur 4-5-6-7-8-11-12-13-14-15-16-17-18-4, sentinţa civilă nr. 218 pron. la data de 20.03.2014 de Judecătoria Huşi şi decizia civilă nr. 256/A pron. la data de 25.02.2015 de Tribunalul Vaslui stabilind cu autoritate de lucru judecat că sunt proprietatea intimatei C L M.

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesitaţii de stabilitate juridica si ordine sociala, fiind interzisa readucerea in fata instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate. Numai în ipoteza în care executarea silita se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede în acest scop o alta cale de atac.

Contestatoarea D V a invocat un drept de retentie debitum cum re junctum, arătând că, de la cumpărarea prin act autentic cu buna credinţa a imobilului a creat cale de acces, a nivelat si taluzat imobilul, a instalat  utilităţi complexe, apa si curent electric, a edificat construcţii durabile, a  înfiinţat exploatare pomicolă, a plantat culturi, a înfiinţat exploatare piscicola in suprafaţa luciu de 1200 mp, cu 3000 mc apa, sunt încheiate contracte de arenda si exploatare cu societatea E S.R.L si societatea D S.R.L. şi, în conf. cu art. 581 Cod civil, in cazul în care autorul lucrării autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia este de bună-credinţă, proprietarul imobilului are dreptul să ceară instanţei să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, plătind, la alegerea sa, autorului lucrării fie valoarea materialelor şi a manoperei, fie sporul de valoare adus imobilului prin efectuarea lucrării sau poate să ceara obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulaţie pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat. Până la exercitarea acestei opţiuni obligatorii pentru proprietar, constructorul dezvolta debitum cum re junctum pe fond. In conf. cu art. 2495 Cod civil cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl reţină cât timp creditorul nu îşi execută obligaţia sa izvorâtă din acelaşi raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubeşte pentru cheltuielile necesare şi utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.

Aceeaşi cerere o formulează şi contestatorul DT. Cererea este neîntemeiată, potrivit dispoziţiilor art. 566 alin.6 Cod Civil, ,,Dreptul de retenţie nu poate fi exercitat în niciun caz asupra bunului frugifer sau când intrarea în stăpânirea materială a bunului s-a făcut prin violenţă ori fraudă sau când produsele sunt bunuri perisabile ori sunt supuse, ca urmare a trecerii unei perioade scurte de timp, unei scăderi semnificative a valorii lor”. Or bunul în cauză este producător de fructe, iar posesia asupra terenului nu a fost nicidecum una legitimă. De asemenea, nu este posibilă invocarea unui drept de retenţie decât dacă s-a stabilit în prealabil existenţa unei creanţe a celui care reţine bunul, or nu există nici o dovadă certă a existenţei unei lucrări efectuate de contestatoare sau a valorii acestora, pentru stabilirea certă a acestora trebuie promovată o acţiune separată, nu pot fi acordate în procedura contestaţiei la executare.

Mai arată contestatoarea că nu s-a respectat Ordinul nr. 2561/2012 din 30/07/2012 (publicat in M. Of. nr. 569/10.08.2012) ce modifica anexa la Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale si maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti. Nu se cunosc elementele componente ale cheltuielilor de executare: onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii, cheltuielile efectuate cu ocazia procedurii de executare silită şi cu efectuarea altor acte de executare silita. Nu se cunosc: cuantumul cheltuielilor de executare ce trebuie suportat de debitor, procedura de stabilire a cheltuielilor de executare, executorul judecătoresc nu emite o încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Cheltuielile de executare se stabilesc pe bază de proces-verbal conf. art.889 CPC si nu pe bază de încheiere. Creditorul nu a dovedit nici plata onorariului, nici plata celorlalte cheltuieli de executare, care nu sunt efectuate, cu toate acestea, procesul verbal priveşte onorariul de executare si cheltuielile de executare ca deja efectuate si achitate integral, imputându-le contestatoarei. Onorariul executorului este excesiv. Nu cunoaşte calculul matematic in baza căruia executorul a stabilit acest cuantum, deşi conform Legii nr.188/2000 trebuia sa cunoască acest calcul, calcul care trebuia sa fie expus in procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare. Onorariul este calculat ca si cum creanţa ar fi cumulata cu cheltuielile de executare, însa nici aşa nu iese calculul.

Solicită de asemenea înlăturarea onorariului avocaţial raportat la obiectul pricinii deoarece avocatul a produs prejudiciu clientului sau prin îndrumarea unei executări silite anulabile. Consideraţiile legate de controlul indirect pe care instanţa l-ar face, prin analiza cuantumului onorariului de avocat şi diminuarea lui sunt clarificate de jurisprudenţă. Din analiza actelor de executare silită, rezultă că s-a depus doar o cerere de executare silita in condiţiile lipsei totale de studiu a spetei, onorariul pentru munca prestată de apărător în acest dosar fiind nemeritat conf. art.451 alin.2.

Contestatoarea a arătat că nu cunoaşte dosarul de executare silită, nici toate stările de fapt relevante, a avut la dispoziţie trei zile pentru a redacta contestaţia la executare.

Susţinerile contestatoarei sunt neîntemeiate, prin încheierea nr. 2 din data de 11.05.2015, Biroul Executorului Judecătoresc P S S a stabilit cheltuielile de executare a celor două titluri, în cuantum de 5.107,14 lei, din care 1.860 lei onorariu avocat, achitat cu chitanţa nr. 379 din 14.05.2015, 236, 84 lei onorariu executor judecătoresc aferent sumelor de bani şi 3.010,30 lei onorariu executor judecătoresc aferent punerii în posesie, din care creditoarea a achitat suma de 2000 lei cu chitanţa nr. 4167 din 14.05.2015.

Aşadar, au fost detaliate cheltuielile de executare şi s-a notat şi nr. chitanţelor cu care s-au achitat onorariile avocatului şi ale executorului judecătoresc. În ceea ce priveşte onorariul apărătorului, acesta nu este exagerat, executarea creanţei a presupus activitatea avocatului împuternicit constând în studierea dosarului de fond şi obţinerea titlului executoriu (copie legalizată a hotărârii judecătoreşti), consultaţii acordate creditorului, formularea cererilor de începere a executării, plata taxelor aferente, deplasări la biroul executorului judecătoresc, urmărirea executării.

În ceea ce priveşte onorariul executorului judecătoresc, se observă că acesta a stabilit suma de 236, 84 lei onorariu executor judecătoresc aferent sumelor de bani şi 3.010,30 lei onorariu executor judecătoresc aferent punerii în posesie. Potrivit dispoziţiilor Ordinului nr. 2561/2012 din 30/07/2012 (publicat in M. Of. nr. 569/10.08.2012) ce modifica anexa la Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale si maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti, pentru creanţele in valoare de pana la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanţei ce face obiectul executării silite. Pentru suma de executat în cuantum de 1.915,25 lei s-a stabilit un onorariu de 10% plus TVA, în limitele maxime prevăzute de lege. Cheltuielile pentru punerea în posesie respectă dispoziţiile Ordinului nr. 2550/C din 14 noiembrie 2006 privind aprobarea onorariilor minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti, care prevede la pct. 3 din Anexă că onorariile pentru puneri în posesie, grăniţuiri, servituţi, predări de bunuri etc. sunt cel minimal de 60 lei, iar cel maximal de 2.200 lei pentru debitor persoană fizică. Executorul avea dreptul să încaseze onorariul maximal, de 2.200 lei, la această sumă se adaugă şi cheltuielile pentru notificarea părţilor şi comunicarea actelor de procedură în cuantum de 400 lei maxim, conform pct. 1 din acelaşi ordin. Adunând cele două sume, rezultă un cuantum de 2600 lei, la care, dacă se adaugă TVA-ul de 20%, adică 520 lei, rezultă un total de 3120 lei, mai mic decât cel încasat de executor, de 3010, 30 lei.

În ceea ce priveşte contestaţia la executare formulată de D T, motivele invocate de acesta au aceeaşi premisă ca cele ale contestatoarei DV, invocarea unui drept de proprietate codevălmaş şi lipsa contestatoarei din procesul de revendicare, iar cele două cereri au fost conexate, având ca obiect aceeaşi cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 139 NCPC, ,,pentru asigurarea unei bune judecăţi, în primă instanţă este posibilă conexarea mai multor procese în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură”. În această situaţie, probele se administrează simultan pentru toate cererile conexate, aceasta fiind şi raţiunea conexării dosarelor respective, cu scopul de a preveni pronunţarea a mai multe hotărâri judecătoreşti, eventual contrarii, pentru acelaşi litigiu. Sunt citate toate părţile din dosarele conexate, probele se propun o singură dată pentru toate cererile formulate şi conexate, de aceea instanţa a respins cererile lui D Tde introducere în cauză a soţiei sale ca parte în contestaţia formulată de el, D V era deja parte în dosar, în calitate de contestatoare. Cererile se judecă o singură dată, nu distinct, de aceea au fost respinse cererile de probatorii în contestaţia lui DT conexată la contestaţia soţiei sale. În dosarul introdus iniţial şi la care se conexează celelalte cereri, au fost propuse şi încuviinţate probe. Oricum, toate cererile formulate de D T de introducere în cauză a soţiei şi de administrare probatorii erau tardive.

Contestatorul a solicitat instanţei constatarea unui drept de proprietate codevălmaş asupra imobilului executat, drept exercitat împreună cu soţia sa, DV, arătând că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.730/10.04.2010 si înregistrat sub nr. 842 la BNP I M din Negreşti, contract intabulat la Cartea Funciara, este proprietar codevălmaş al terenului obiect al executării silite.

Cererea este inadmisibilă, titlurile părţilor au fost analizate în acţiunea în revendicare, D T este proprietarul terenului său, acest drept nu este contestat de nimeni, dar terenul are alt amplasament şi nu se suprapune cu terenul proprietatea intimatei L C M şi pe care el a făcut mai multe îmbunătăţiri.

De asemenea, contestatorul D T a solicitat instanţei să constate existenţei calităţii de coautor de bună-credinţă de lucrări autonome cu caracter durabil asupra imobilului executat, s-au edificat construcţii pe el şi constatarea existenţei unui drept de retenţie asupra imobilului executat până la exprimarea opţiunii legale de către intimata L C M.

Cererile formulate nu pot fi invocate în cadrul contestaţiei la executare, aceasta este o procedură specială care are ca obiect expunerea unor motive de nelegalitate ale executării silite. Or, aşa cum am expus anterior, potrivit dispoziţiilor art. 566 alin.6 Cod Civil, ,,Dreptul de retenţie nu poate fi exercitat în niciun caz asupra bunului frugifer

De asemenea, a solicitat anularea actelor de executare, cheltuielile de executare se stabilesc pe bază de proces-verbal şi nu prin încheiere, aşa cum a procedat executorul judecătoresc.

Susţinerile contestatorului nu sunt întemeiate, potrivit dispoziţiilor art. 669 NCPC

,, (3) Sunt cheltuieli de executare:

1. taxele de timbru necesare declanşării executării silite;

2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii;

3. onorariul avocatului în faza de executare silită;

4. onorariul expertului, al traducătorului şi al interpretului;

5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silită şi cu efectuarea altor acte de executare silită;

6. cheltuielile de transport;

7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite.

(4) Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii.

(6) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât şi pentru executorul judecătoresc”.

Aşadar, în mod corect, BEJ P a stabilit cheltuielile de executare prin încheiere, care constituie titlu executoriu în condiţiile legii, dispoziţiile invocate, prev. în art. 889 NCPC se referă la executarea bunurilor mobile şi nu se aplică în speţa de faţă.

Instanţa constată că executarea silită s-a desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor legale, motivele invocate în cererile formulate de cei doi contestatori sunt neîntemeiate, nu există alte motive de nulitate ale actelor de executare, motiv pentru care va respinge contestaţiile formulate, precum şi cererea de instituirea unui drept de retenţie asupra bunului ce constituie obiect al executării silite.

În baza art. 453 Cod pr. civilă, va obligă contestatorii DV şi D I. T, în solidar, să achite intimatei L C M 6.200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul apărătorului ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea D VE, , în contradictoriu cu intimatul-contestator D I. T, şi intimata L CM, domiciliată în sat Satu Nou, comuna Berezeni, jud. Vaslui, formulată împotriva executării silite in dosar executare silită nr. 466/2015 al BEJ P S S.

 Respinge contestaţie la executare formulată de contestatorul D I. T în contradictoriu cu intimata L C M formulată împotriva executării silite in dosar executare silită nr. 466/2015 al BEJ P S S.

Respinge cererea de instituire a unui drept de creanţă în favoarea contestatorilor.

În baza art. 453 Cod pr. civilă, obligă contestatorii D V şi D I. T, în solidar, să achite intimatei L C M 6.200 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. În cazul declarării apelului, cererea se va depune la Judecătoria Huşi.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.04.2016.

Domenii speta

Spete similare