Contestaţie la executare

DOSAR NR.3949/302/2009

Sentinţa civilă nr.3778

Şedinţa publică de la data de 29.04.2009

Pe rol soluţionarea cauzei civile privind pe contestatorul M F P prin D G FP a M B şi pe intimatul L F I, având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns intimatul, prin apărător care depune împuternicire avocaţială la dosar, lipsă fiind contestatorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei ca s-au depus la dosar de către B E J „C şi D”, prin Serviciul Registratură, actele de executare efectuate în cadrul dosarului nr.200/2009.

Intimatul, prin avocat, depune la dosar întâmpinare, însoţită de înscrisuri, arătând că doreşte ca întâmpinarea să fie considerată note scrise.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat şi nici excepţii de invocat, instanţa acordă cuvântul în dezbaterea probatoriului.

Intimatul, prin avocat, solicită instanţei încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Instanţa, în temeiul art.167 C.pr.civ., încuviinţează atât pentru  contestator, cât şi pentru intimat proba cu înscrisuri, apreciind ca este utilă, pertinentă şi concludentă pentru soluţionarea cauzei şi nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Intimatul, prin avocat, solicită respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată, nelegală şi abuzivă, arătând că potrivit jurisprudenţei CEDO (cauza Sacaleanu contra României), refuzul de executare a statului încalcă art.6 din Convenţie. Învederează că titlul executoriu este din 2007, fiind îndeplinit termenul de 6 luni pentru ca Statul sa achite cheltuielile de judecata, însă s-a apelat la executorul judecătoresc pentru executarea obligaţiei. În mod clar prezenta contestaţie este formulată pentru tergiversarea executării obligaţiei. În privinţa cheltuielilor de executare, învederează că suma contestată de contestator este TVA, iar onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit în limitele Legii nr.188/2000. Mai arată că disp.art.274 C.p.c. nu sunt aplicabile în faza executării silite; fără cheltuieli de judecată.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin contestaţia la executare înregistrată la data de 13.04.2009, contestatorul M F P, prin DGFP a M B, în contradictoriu cu intimatul L F I, a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul nr.200/2009 al B.E.J. C şi D.

În motivarea contestaţiei la executare, contestatorul a arătat că la data de 01.04.2009 a primit somaţia şi procesul-verbal emise de B.E.J. C şi D în data de 27.03.2009 în dosarul nr.200/2009, solicitând în baza titlului executoriu – decizia civilă nr.2071/04.12.2007 pronunţată de CAB– Secţia a IV-a C, plata creanţei în sumă de 7.599,20 lei – debit actualizat şi 2.443,37 lei – cheltuieli de executare. S-a arătat că executorul judecătoresc nu a respectat termenul de 6 luni prevăzut expres de O.G. nr.22/2002, termen în care debitoarea are posibilitatea legală de efectuare a plăţii voluntare. S-a precizat că dispoziţiile O.G. nr.22/2002 sunt dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun, dispoziţii nerespectate de executorul judecătoresc. A mai arătat contestatorul că, în privinţa cheltuielilor de executare, suma de 904,30 lei, reprezentând onorariul executorului judecătoresc, depăşeşte baremul maximal prevăzut de art.37 din legea nr.188/2000, respectiv 10% din cuantumul debitului. S-a mai precizat că în mod greşit s-au inclus cheltuielile reprezentând onorariul avocaţial în condiţiile în care prin titlu executoriu acestea s-au stabilit deja cheltuieli de judecată. A mai arătat contestatorul că executorul a reactualizat suma conform indicelui de inflaţie, deşi suma privind cheltuielile de judecată nu poate fi reactualizată. încălcându-se prevederile art.274 C.pr.civ.

În dovedire, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr.22/2002, art.399 şi urm. C.pr.civ., art.37 din Legea nr.188/2000, modificată prin O.U.G. nr.144/2007.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin are a solicitat respingerea contestaţiei la executare, arătând că din analiza textelor art.1 şi 2 din O.G. nr.22/2002, există obligaţia pentru debitorului ca în termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţiile de plată doar în ipoteza în care executarea creanţei nu începe din cauza lipsei de fonduri, dovadă care nu s-a făcut în cauză.  S-a precizat că debitorul avea cunoştinţă despre obligaţia de plată din luna septembrie 2008, intimatul depunând în acest sens o cerere prin care a solicitat efectuarea plăţii tocmai în vederea evitării unei executări silite, iar în termenul de 7 luni acesta nu a făcut nici un demers pentru achitarea sumei. Pe de lată parte, s-a învederat că în cauză nu este indisponibilizată nici o sumă de bani, neexistând un act de executare care să poată fi cenzurat e instanţă, în condiţiile în care somaţia emisă de executor nu poate fi anulată, comunicarea acesteia marcând începutul scurgerii termenului de 6 luni. Referitor la cheltuielile de executare. s-a arătat că onorariul executorului depăşeşte baremul de 10% prevăzut de Legea nr.188/2000, prin adăugarea TVA aferentă sumei. cu referire la invocarea de către contestator a dispoziţiilor art.274 C.pr.civ., s-a învederat că acest text nu este aplicabil în faza de executare silită.

În drept, au fost invocate prevederile art.115 C.pr.civ.

Sub aspectul probatoriului, instanţa a încuviinţat pentru fiecare din părţi proba cu înscrisuri, depunându-se la dosar, în copii, următoarele: somaţia din 31.03.2009, procesul-verbal privind cheltuielile de executare din 27.03.2009, procesul-verbal de actualizare a creanţei din 27.03.2009 emise în dosarul de executare nr.200/2009 al B.E.J. C şi D, sentinţa civilă nr.2071/04.12.2007 pronunţată de CAB – Secţia a IV-a C, practică judiciară..

La solicitarea instanţei, B.E.J. C şi D a înaintat actele de executare efectuate în dosarulnr.200/2009 (f.2235).

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin somaţia emisă la data de 31.03.2009 de B.E.J. C şi D în dosarul de executare nr.200/2009, contestatorul a fost somat, în baza titlului executoriu – decizia civilă nr.2071/04.12.2007 pronunţată de C AB – Secţia a IV-a C – ca, în termen de 15 zile, să execute obligaţia stabilită în titlul executoriu, în sumă de 7.559,20 lei, reprezentând, suma fiind actualizată în funcţie de coeficientul de inflaţie pentru perioada decembrie 2007-februarie 2009, conform procesului-verbal nr.3562/27.03.2009, precum şi cheltuielile de executare în cuantum de 2.443,37 lei, în baza procesului-verbal nr.3563/27.03.2009.

Conform art.2 din O.G. nr.22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. De asemenea, potrivit art.3 din acelaşi act normativ, în cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut la art.2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie.

Instanţa reţine însă că aceste prevederi legale nu se aplică automat, ci, faţă de textul art.2 din O.G. nr.22/2002, termenul de 6 luni poate deveni aplicabil dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri. Numai în cazul în care executarea creanţei nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri – dovedită ca atare – instituţia publică debitoare este obligată să facă demersurile pentru efectuarea plăţii în termenul de 6 luni stabilit de O.G. nr.22/2002. În cauza de faţă, contestatorul s-a limitat la a invoca în sprijinul său dispoziţiile art.2 din O.G. nr.22/2002, fără a învedera şi/sau proba că executarea creanţei nu poate începe din cauza lipsei de fonduri. Instanţa apreciază că nu este suficient ca debitorul să invoce prevederile O.G. nr.22/2002, ci este necesar ca acesta să facă, în primul rând, dovada lipsei de fonduri, iar în cazul în care fondurile nu există, să dovedească că s-au întreprins demersuri pentru îndeplinirea obligaţiei de plată.

O altă interpretare ar semnifica încălcarea dispoziţiilor art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi a prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 al aceleiaşi Convenţii. Astfel, un proces echitabil nu acoperă numai procedura până la pronunţarea hotărârii, ci şi executarea acesteia, iar statul are obligaţia de a se supune dispoziţiilor unei hotărâri judecătoreşti pronunţate contra lui, aşa cum a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Hornsby c. Greciei. Mai mult decât atât, în interpretarea art.6, Curtea a decis că există obligaţia pozitivă a statului şi a instituţiilor publice de a se ,,plia’’ la hotărârile judecătoreşti definitive şi obligatorii prin care au fost obligate la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane, care a obţinut o creanţă contra statului ( sau contra unei instituţii publice) în urma unei proceduri judiciare, să trebuiască să iniţieze procedura executării pentru satisfacerea creanţei sale ( cauza Metaxas c. Greciei). Prin urmare, a statuat Curtea că statul şi instituţiile publice nu pot să refuze, să omită sau să întârzie executarea unor asemenea hotărâri, în caz contrar încălcându-se atât art.6 din convenţie, cât şi art.1 din Protocolul nr.1 al Convenţiei, având în vedere că o creanţă constituie un ,,bun’’ în sensul Convenţiei, dacă este suficient de bine stabilită pentru a fi exigibilă (cauza Beis c. Greciei, cauza  Rafinăriile greceşti Stran şi Stratis Andreatis c. Greciei), precum în cauza de faţă.

Instanţa are în vedere şi faptul că, în cauză, hotărârea judecătorească ce constituie titlul executoriu a fost pronunţată la data de 04.12.2007, dată de la care, conform art.6 Convenţie şi art.1 din Protocolul nr.1 revine statului obligaţia de a executa, cu celeritate, obligaţia stabilită în sarcina sa. A refuza executarea unei hotărâri judecătoreşti ce cuprinde o obligaţie de plată impusă statului, în lipsa unei justificări valabile pentru ingerinţa cauzată prin neexecutarea hotărârii presupune încălcarea principiului legalităţii; de asemenea, în lipsa unei astfel de justificări nu este necesar nici a se mai cerceta dacă a fost păstrat un just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi imperativele de salvgardare a drepturilor individuale ale creditorului (cauza Metaxas c. Greciei).

Faţă de cele expuse, instanţa apreciază că în cauza de faţă, contestatorul nu se poate prevala de dispoziţiile O.G. nr.22/2002, pentru a obţine astfel întârzierea executării obligaţiei stabilite în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, cât timp nu s-a invocat şi/sau probat nici un motiv justificat pentru neexecutarea obligaţiei până la acest moment, în condiţiile în care contestatorul a fost parte în procesul de fond, creanţa nu are un cuantum ridicat, iar intimatul a iniţiat chiar şi un demers în vederea executării benevole, prin notificarea înregistrată la data de 18.09.2008, la care nu a primit nici un răspuns.

În privinţa actualizării debitului pus în executare în raport de coeficientul de inflaţie, instanţa constată o astfel de actualizare este posibilă şi legală, în temeiul art.3712 alin.3 C.pr.civ., dispoziţia legală nefăcând nici o distincţie în raport de natura sau izvorul creanţei.

Cu referire la procesul-verbal de cheltuieli de executare, instanţa reţine că potrivit art.37 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti, aceştia au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale şi maximale stabilite de ministrul justiţiei, cu consultarea Consiliului U.N.E.J. În cauză, prin procesul-verbal de cheltuieli de executare din 27.03.2009, s-a stabilit cuantumul acestora ca fiind de 2.443,37 lei, reprezentând: onorariul executorului – 904,30 lei; onorariul avocaţial – 1000 lei; onorariul aferent consultanţei – 238 lei; formare dosar – 11,9 lei; emitere somaţie – 11,90 lei; cheltuieli de transport – 3,57 lei; proces-verbal de actualizare debit – 119 lei, proces-verbal distribuire sume – 119 lei; arhivare dosar -35,7 lei. Potrivit Anexei 1 din Ordinul nr.2550/C/2006 – pct.14, onorariul în legătură cu constituirea actelor execuţionale este cuprins între 20 lei şi 200 lei. Suma de 11,9 lei – formare dosar – nu respectă prevederile Anexei 1 din Hotărârea U.N.E.J. nr.2/2006, care stabileşte suma de 10 lei (pct.2). De asemenea, onorariul pentru emiterea somaţiei este de până la 10 lei, conform Anexei 1 din Hotărârea U.N.E.J. nr.2/2006 (pct.7), nu de 11,9 lei. Aceeaşi este situaţia şi în privinţa cheltuielilor privind arhivarea dosarului, pentru care Hotărârea U.N.E.J. nr.2/2006 – Anexa 1 – pct.19, stabileşte suma maximă de 30 lei. Nu este justificată în nici un mod suma de 119 lei, aferentă procesului-verbal de distribuire sume, în condiţiile în care un acest act de executare este prevăzut de art.570 alin.1 C.pr.civ., cu referire la eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executarea silită şi oricum în cadrul dosarului de executare nu există un asemenea act. În privinţa onorariului avocaţial, deşi există în dosarul de executare o chitanţă în acest sens, nu există la dosar o împuternicire avocaţială de reprezentare în procedura de executare. De asemenea, onorariul executorului depăşeşte plafonul maxim de 10% din valoarea creanţei, respectiv 759,92 lei, potrivit art.37 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti şi, deoarece textul de lege este fără echivoc, reglementând onorariile maxime cuvenite executorilor judecătoreşti, nu prezintă relevanţă, sub aspectul aplicabilităţii acestuia, că executorii judecătoreşti sunt plătitori de TVA, astfel încât instanţa apreciază că onorariul stabilit nu trebuie să depăşească limitele maxime impuse de lege, incluzând şi T.V.A.

Prin urmare, se constată că prin procesul-verbal de cheltuieli de executare, s-au stabilit fie sume nejustificate, fie sume mai mari decât cele maxime prevăzute de actele normative ce au acest obiect de reglementare, încălcându-se astfel de către executorul judecătoresc dispoziţiile art.37 din O.G. nr.188/2000.

Pentru considerentele expuse, instanţa va admite în parte contestaţia la executare şi va anula procesul-verbal de cheltuieli de executare din data de 27.03.2009 întocmit de B.E.J. Asociaţi „C şi D” în dosarul nr.200/2009, urmând ca executorul să procedeze la refacerea actului în limitele impuse de Ordinul Ministerului Justiţiei nr.2550/C/2006 şi de Hotărârea U.N.E.J. nr.2/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatorul M F P, prin D G a F P a M B, cu sediul în Bucureşti, împotriva intimatului L F I, domiciliat în Bucureşti.

Anulează procesul-verbal de cheltuieli de executare încheiat la data de 27.03.2009 de B.E.J „C şi D”.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.04.2009.

Domenii speta

Spete similare