Contestaţie Lg 77/2016

Pe rol fiind pronunţarea cauzei civile privind pe contestatoarea BCR S.A  şi pe intimaţii  AV şi AV, ambii domiciliaţi în municipiul Huşi, ,judeţul Vaslui,având ca obiect „contestaţie creditor Legea 77/2016”.

 La apelul nominal făcut în şedinţa publică la pronunţare,lipsesc părţile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că, dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 11.09.2017, au fost consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanţa,  din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea pentru termenul de astăzi.

Instanţa lasă cauza în pronunţare, după deliberare dându-se sentinţa de faţă.

INSTANŢA

Asupra cauzei civile de faţă;

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 439/244/2017 contestatoarea BT , i-a chemat în judecată pe intimaţii AV şi A V solicitând să se constate ineficacitatea Notificării nr. 66348/06.02.2017 precum şi faptul că notificarea contestata nu îndeplineşte condiţiile legale de admisibilitate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, creditoarea a arătat că, în fapt, între Banca Transilvania, în calitate de împrumutător, pe de o parte şi AVşi AV (împrumutaţi), pe de altă parte, a fost încheiată convenţia de credit nr. 0165041/14.10.2008.

Astfel cum menţionează art. 7 intitulat „GARANŢII” din Condiţiile speciale ale Convenției de credit nr. -----creanţa decurgând din Contractul de credit încheiat a fost garantată cu ipoteca de rang II asupra imobilului casa şi teren situate în Huși, str. Diaconu Irimia nr.8, jud. Vaslui, având nr. cad. 448 înscris în CF 565, aflat în proprietatea garanților ipotecari. Ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate de către A V şi AV convenţia de credit menţionata a fost declarată scadentă anticipat la data, fiind deschis dosarul execuţional nr. 6/2017 de către BEJ D şi A.

La data de 06.02.2017, BT - a recepţionat notificarea contestată, respectiv - Notificarea nr. 66348 în vederea încheierii actului translativ de proprietate privind imobilul garantat şi stingerii tuturor  datoriilor izvorâte din contractul de credit nr.-------. În cadrul  acestora, contestatoarea este invitată la BNP MR T, la datele de 15.03.2017 sau 16.03.2017 pentru a lua în plată imobilul-garantat situat în Huși, jud. Vaslui, având nr. cad. 448 înscris în CF 565.

Împotriva notificării de dare în plată sus amintite, contestatoarea a înţeles să promoveze prezenta contestaţie, prin care să demonstreze, în lumina recentelor decizii ale Curţii Constituţionale proaspăt publicate în Monitorul Oficial, nerespectarea condiţiilor de admisibilitate ale Legii dării în plată de către notificarea depusă de către intimaţi în cazul convenţiei de credit nr. --------.

Cu privire la neîndeplinirea condiţiilor impuse de lege în legătură cu procedura dării în plată, contestatoarea a arătat că demersul contestat nu poate duce la deznodământul dorit de către intimaţi (efectul liberatoriu privitor la obligaţia voluntar şi consensual asumată de restituire a sumelor împrumutate prin contractul de credit nr.-------, deoarece în speţă fie nu sunt incidente, fie nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor formale şi substanţiale stabilite de lege spre acest scop.

1. Inaplicabilitatea procedurii de notificare a dării în plată în cazul situaţiilor prevăzute de art. 8.5 din Legea nr. 77/2016.

Potrivit articolului 8.5 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată „Dreptul de a cere instanţei sa constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori, de forma executării silite care se continuă contra debitorului.

În cadrul Deciziei nr. 623 din 25.10.2016, Curtea Constituţională precizează următoarele aspecte în legătură cu darea în plată în faza executării silite:

„în privinţa art.8.5 din legea nr. 77/2016(..) executarea unei obligaţii a debitorului poate avea loc, în principiu, în doua moduri: de bună-voie sau prin executare silită. Darea, în plată poate opera şi în cadrul executării silite, legiuitorul necontestând caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, ci limitează executarea acesteia la concurenţa bunului imobil ipotecat.

În accepţiunea Curţii, pentru a se face aplicabilitatea art. 8.5 este necesară îndeplinirea a doua condiţii: 1. existenţa unui dosar execuţional pe numele intimaţilor debitori şi 2. existenţa în proprietatea garanţilor ipotecari a bunului constituit ca garanţie reală imobiliară.

În plus, prin Decizia nr. 639/27.10.2016, Curtea Constituţională a statuat faptul că în cazul în care debitorul se află în executare silită şi bunul imobil a fost valorificat în cadrul procedurii de executare silită, cel din urmă nu poate pretinde stingerea datoriilor în baza Legii 77/2016, întrucât aceasta condiţionează stingerea tuturor datoriilor consumatorilor de transmiterea voluntară a dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat, din patrimoniul consumatorilor în cel al profesioniştilor. Acest efect rezultă nu doar din însăşi denumirea legii 77/2016 ci şi din art. 3 al acesteia potrivit căruia „consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plata a imobilului ipotecat în favoarea creditorului” -pct.17 Decizia nr.639.

Pe cale de consecinţă, prin coroborarea celor două decizii ale Curţii cu prevederile art. 8.5, nu se poate ajunge decât la concluzia că singura cale de realizare a procedurii dării în plată în faza de executare silită este prin acţionarea în instanţă în scopul stingerii datoriei, acţiune ce incumbă în mod exclusiv debitorului.

Notificarea depusă de intimaţi în data de 17.01.2017 nu poate avea efectul liberatoriu scontat, ca urmare a efectului singular al Legii, nr. 77/2016, textul de lege şi interpretările unitare ale Curţii prevăzând o procedură specială în sarcina debitorului, în speţă acţiunea în constatarea stingerii datoriei ca efect al dării în plată.

În acest caz, contestatoarea a precizat ca nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru situaţia de fapt a intimaţilor, a solicitat sa se constate inaplicabilitatea procedurii dării în plată şi admiterea contestaţie formulată de aceasta.

2. Neîndeplinirea de principiu a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016.

Deşi, aşa cum s-a demonstrat anterior, procedura notificării nu este aplicabilă convenţiei de credit nr. 0165041. Intimaţii nu au dovedit existenţa dezechilibrului contractual sau a condiţiilor aplicării impreviziunii, ca modalitate de echilibrare a prestaţiilor prin darea în plată.

Este evident, principial vorbind, că instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 623 din 25.10.2016 a pus în sarcina instanţelor învestite cu soluţionarea litigiilor generate de Legea nr. 77/2016 verificarea punctuală şi concretă a intervenirii sau nu a unei cauze de impreviziune în derularea contractului ale cărui efecte se doresc a înceta prin sus-amintita procedură.

Din moment ce impreviziunea dispune de o reglementare expresă în actualul Cod (chiar dacă, acesta nu este direct aplicabil pricinii), aceasta poate şi trebuie avută în vedere (pentru raţiuni de asemănare) în cercetarea faptului dacă şi în ce măsură în cazul soţilor Nistor a intervenit o cauză de impreviziune.

Potrivit art. 1271 alin. 1 Cod civil, „părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei. Având în vedere că în reglementarea Vechiului Cod civil nu există impreviziunea, ca instituţie juridică, impreviziunea este o excepţie de la principiul forţei obligatorii a contractului şi, ca orice excepţie, este de strictă şi excepţională aplicare. În deplină concordanţă cu doctrina actuală, darea în plată este o modalitate de aplicare a impreviziunii, instituţie ce este reglementată de Codul civil la art. 1271. Astfel, trebuie să fie îndeplinite condiţiile ce sunt solicitate pentru aplicarea teoriei impreviziunii atunci când se doreşte darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

Practic, instanţele învestite cu soluţionarea cauzelor ce au la bază Legea dării în plată(contestaţiile Băncilor ori cererile introduse de către consumatori) trebuie să facă o analiză a situaţiei financiare a celor ce vor să dea în plată imobilul, a riscului (dacă acest risc s-a produs şi a destabilizat relaţia contractuală) şi să constate dacă darea în plată a acestuia este singura modalitate de echilibrare a riscurilor.

Nu se poate considera că o lege ce are un caracter social se aplică indiferent de situaţia financiară a celor ce vor să beneficieze de dispoziţiile sale. Legiuitorul nu a înţeles să acorde consumatorilor dreptul de a face alegeri de oportunitate financiară în sensul de a da în plată imobilul, adică să analizeze dacă la momentul deciziei de dare în plată imobilul s-a devalorizat şi, deşi situaţia financiară le permite să plătească în continuare, să decidă dacă doresc să o mai facă, ipoteza sancţionată de altfel şi de Decizia nr. 623 a Curţii Constituţionale.

Doar în mod absolut excepţional instanţa poate dispune adaptarea contractului pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor sau încetarea contractului şi doar dacă sunt aplicabile prevederile referitoare la teoria impreviziunii. Analiza situaţiei în care poate interveni instanţa se face ţinând cont de următorii factori: executarea a devenit excesiv de oneroasă, caracterul excesiv de oneros se datorează unei schimbări excepţionale a împrejurărilor, iar aceste schimbări fac vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei.

Executarea trebuie să devină excesiv de oneroasăastfel încât simplul caracter oneros al executării obligaţiei contract contractuale nu are niciun efect în materia impreviziunii. Chiar şi existenţa unei obligaţii excesive nu este suficienta, ci este necesar ca aceasta să survină ca urmare a apariţiei unor schimbări excepţionale a împrejurărilor. Astfel trebuie analizat şi caracterul excepţional al împrejurărilor ce s-au modificat, adică trebuie să fie evenimente neprevăzute, deosebite. Şi, pe lângă acestea condiţii, trebuie şi ca schimbările excepţionale să conducă la o obligaţie vădit injustă. Pentru ca obligaţia să devină vădit injustă trebuie să existe o disproporţie majoră între obligaţia iniţială şi cea la care s-a ajuns ca urmare a apariţiei schimbărilor excepţionale.

Prin aceşti termeni extrem de importanţi („excesiv”, „excepţional”, „vădit”) precum şi prin instituirea regulii prevăzute de art. 1271 alin. (1) amintit mai sus, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că impreviziunea este o instituţie de drept ce se aplică în mod absolut excepţional. Prin analogie, şi darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite trebuie să fie permisă doar în cazuri de excepţie atunci când există un dezechilibru major între riscurile asumate de bancă şi cele asumate de consumator şi având în vedere devalorizarea bunurilor imobile.

Simpla devalorizare a imobilelor achiziţionate, chiar cu respectarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 77/2016 nu conduce la posibilitatea consumatorilor de a profita de pe urma acestor prevederi dacă nu există un major dezechilibru între riscurile suportate de Bancă şi cele suportate de către consumator, mai exact dacă nu se află consumatorul în imposibilitatea de a plăti în continuare ratele Practic, riscul în care se afla consumatorul este acela al insolvabilităţii sale, aspect nedovedit prin documente justificative evidente şi verificabile. De altfel, Curtea Constituţională a şi admis excepţia de neconstituţionalitate a celei de a doua teze din art. 11 din Legea nr. 77/2016 („...precum şi din devalorizarea bunurilor imobile...”). În notificările comunicate, intimaţii nu au precizat nimic în legătură cu chestiunea veniturilor actuale.

În drept, contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 77/2016, coroborate cu dispoziţiile art. 30 şi urm. C. proc. civ., precum şi toate textele de lege invocate în cuprinsul cererii. În dovedirea acţiunii a solicitat proba cu înscrisuri, precum şi orice altă probă a cărei necesitate ar rezulta din dezbateri.

În temeiul art. 233 din C. Proc. Civ., contestatoarea a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa sa.

Pârâții AV şi AV au formulat întâmpinare şi au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Au arătat că prin contestaţia depusă împotriva notificării de dare în plată, contestatoarea, B T S.A., invocă motive de netemeinicie şi nelegalitate.

Faţă de motivele invocate de contestatoare, au precizat următoarele: 1. Referitor la faptul că nu ar fi intervenit niciun element excepţional şi exterior voinţei părţilor contractante, ce ar fi putut să facă excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor intimaţilor,- după încheierea contractului au intervenit cel puţin trei elemente exterioare, care nu au putut fi prevăzute şi care sunt de notorietate publică: criza financiară, creşterea cursului CHF faţă de leu şi scăderea veniturilor populaţiei.

Toate aceste elemente s-au răsfrânt şi asupra intimaţilor şi au dus la un blocaj financiar, care nu le-au permis debitorilor să achite ratele la credit, aşa cum au fost stabilite în graficul de rambursare. Astfel a apărut şi un al patrulea element (ce a făcut excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor) - aplicarea penalităţilor de întârziere. În consecinţă, nemaiputând achita creditul cu penalităţile corespunzătoare, pârâţii au optat pentru darea în plată a imobilului.

2. Contestatoarea pretinde că notificarea nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 4, lit. a) din Legea nr. 77/2016 şi anume: „creditul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială”.

Au arătat că nu au regăsit în conţinutul contestaţiei argumentele care susţin acest motiv iar ei, debitorii, îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 77/2016, în sensul că sunt „consumatori” faţă de creditul pe care l-au contractat de la V S.A. cu care au încheiat un raport juridic specific.

3. In ultimul rând contestatoarea menţionează că pârâţii nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 4 lit. c) din Legea nr. 77/2016 privind destinaţia de locuinţă a imobilului. Contestatoarea arată că imobilul ce face obiectul contractului de garanţie a constituit sediu social al unei societăţi denumite AVANTAJ INVESTMENTS S.R.L.

Chiar dacă, în mod temporar, în acest imobil a avut sediul social o societate comercială, destinaţia sa este de locuinţă, iar nu de birouri administrative. Pentru aceste motive au solicitat respingerea contestaţiei formulate.

În drept, pârâţii au invocat disp. art. 205 N.C.P.C.. În dovedire au solicitat proba cu înscrisuri.

Dispoziţiile legale incidente în cauză: potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Lg. 289/2009 privind codul civil, „actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii, sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.”

Deoarece convenţia de credit nr. 0165041 a fost încheiată la data de 13.10.2008, anterior intrării în vigoare a noului cod civil la data de 1 octombrie 2011, incidente în cauză sunt prevederile vechiului cod civil din 1864. Prin Decizia nr.623 din 25 octombrie 2016 cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate ale unor dispoziții din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art.7 şi art. 8 din Legea nr.77/2016 sunt constituționale numai în măsura în care instanța judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii. Aşadar, instanțele judecătorești în fața cărora au fost introduse acțiuni în baza Legii nr.77/2016 vor fi obligate să verifice condițiile referitoare la existența impreviziunii şi să o aplice. Având în vedere că acele contracte de credit din dosarele analizate de Curtea Constituţională au fost încheiate sub regimul Codului civil din 1864 (vechiul Cod civil), Curtea a constatat că acele contracte în curs de derulare menţionate de art.11 din Legea nr. 77/2016 se referă şi la contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare, în 2011, a Legii nr. 287/2009 (noul Cod civil).

Din analiza şi coroborarea probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de 13.10.2008, între A V şi AV, în calitate de împrumutaţi şi VR S.A., în calitate de creditor, a fost încheiată convenţia de credit nr. 0165041, prin care banca a acordat pârâţilor un împrumut în cuantum de 61.500 CHF, pentru o durată de 204 luni, destinaţia creditului fiind ,,acoperire cheltuieli personale curente, refinanţarea unui credit acordat de BCR şi a două credite acordate de Banca Comercială Carpatica."

Creanţa a fost garantată cu ipoteca de rang II instituită asupra imobilului casă şi teren aferent situat în mun. Huşi, , având nr. cad. 448 înscris în CF 565, aflat în proprietatea garanților ipotecari, aşa cum rezultă din art. 7 din convenția de credit nr. 0165041/14.10.2008.

La data de 16.08.2010, între V R S.A. şi pârâţii A V şi A V, se încheie actul adiţional nr. 1 la convenţia de credit nr. 0165041 prin care se acordă împrumutaţilor un termen de graţie de 12 luni, perioadă în care urmau să achite doar dobânda curentă, nu şi ratele datorate şi se instituie o garanţie reală mobiliară asupra părţilor sociale pe care împrumutaţii la deţineau la S.C. I S.R.L.

Între VR S.A. şi pârâţii AV şi AV se mai încheie două  acte adiţionale la convenţia de credit nr. 0165041, respectiv nr. 2 din data de 14.10.2010 şi nr. 3 din 25.04.2012 prin care se modifică dobânda datorată la creditul acordat. Prin actul adiţional nr. 4 din data de 07.10.2013, părţile au hotărât conversia creditului din CHF în EUR şi modificarea dobânzii.

Potrivit notificării depuse la fila 29 dosar, la data de 30.12.2015 a avut loc fuziunea Vo R S.A. cu B T, creditele aflate în portofoliul V fiind transferate la B T, inclusiv cel al pârâţilor A V şi A V.

 Ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate de către AV şi A V convenţia de credit nr. 0165041 din data de 13.10.2008 a fost declarată scadentă anticipat, iar Banca Transilvania a formulat cerere de executare silită la BEJA D şi A, fiind deschis dosarul de executare nr. 6/2017.

La data de 06.02.2017, BT a înregistrat sub nr. 66348 Notificarea de dare în plată în vederea încheierii actului translativ de proprietate privind imobilul garantat şi stingerii tuturor  datoriilor izvorâte din convenţia de credit nr.--------. Conform acesteia, contestatoarea era invitată de către cei doi debitori, AV şi AV, la BNP M R T, la datele de 15.03.2017 sau 16.03.2017 pentru a lua în plată imobilul-garantat situat în Huși, , jud. Vaslui, având nr. cad. 448 înscris în CF 565, în temeiul Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

Analizând condiţiile prevăzute de Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, instanţa constată că în cazul contractului încheiat de debitorii AV şi AV nu pot fi aplicate dispoziţiile acestei legi.

Astfel, legea dării în plată se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor. Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plata a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, daca în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3), părțile contractului de credit nu ajung la un alt acord.

În vederea aplicării legii, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează ca a decis sa ii transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condițiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4 din lege.

Notificarea trebuie sa cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în doua zile diferite, în care reprezentantul legal sau convențional al instituției de credit sa se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalități, izvorând din contractul de credit ipotecar. Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilita la un termen mai scurt de 30 zile libere, perioada în care se suspenda orice plata către creditor, precum şi orice procedura judiciara sau extrajudiciara demarata de creditor sau de persoane care se subroga în drepturile acestuia îndreptata împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 77/2016:

,,(1) Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:

a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislația speciala;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, suma calculata la cursul de schimb publicat de către B N a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință;

d) consumatorul sa nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitiva pentru infracțiuni în legătura cu creditul pentru care se solicita aplicarea prezentei legi.”

În concret, părţile fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), fiind vorba despre un raport juridic dintre consumatori şi o instituţie de credit. Suma împrumutată este în cuantum de 61.500 CHF şi, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al sumei de 250.000 euro.

Din actele dosarului instanţa constată că debitorii nu au fost condamnaţi printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătura cu creditul pentru care se solicita aplicarea legii dării în plată, fiind vorba despre un fapt negativ, dovada contrară incumbă contestatoarei.

Condiţia care nu este îndeplinită în speţă se referă la dispoziţiile de la pct. ,,c” şi anume ,creditul să fi fost acordat pentru achiziţionarea unei locuinţe sau să fi fost garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință.

Conform art. 7 din convenția de credit nr. --------- încheiată între V R S.A. şi pârâţii AV şi AV, creanţa a fost garantată cu ipoteca de rang II instituită asupra imobilului casă şi teren aferent situat în mun. Huşi, , jud. Vaslui, având nr. cad. 448 înscris în CF 565, aflat în proprietatea garanților ipotecari.

Conform adresei emise de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vaslui, imobilul casă şi teren aferent situat în mun. Huşi, jud. Vaslui este sediul social al societăţii AI S.R.L. Acest imobil era sediul social al societăţii şi la data acordării creditului (14.10.2008), conform adresei menţionate, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu a fost 10.10.2008.

 Dat fiind faptul că legea dării în plată are un caracter social şi destinaţia sa este aceea de a proteja consumatorii, ea nu se aplică în cazul imobilelor care constituie sedii de firme, societăţi comerciale etc.

În concluzie, instanţa constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a procedurii dării în plată astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 4 din Lege, motive pentru care va admite contestaţia formulată de contestatoarea B T S.A, împotriva intimaţilor AV şi A V şi va constata că Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite nu este aplicabilă convenției de credit nr. ----------încheiată între părţi.

De asemenea, va dispune anularea Notificarea de dare în plată emisă la data de 02.02.2017 de avocat R B, înregistrată la B T S.A. sub nr. 66348 din data de 06.02.2017 şi repunerea părţilor în situația anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.

În temeiul art. 453 cod pr. Civilă, instanţa va obliga pârâţii să achite reclamantei 20 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

.

Admite cererea formulată de contestatoarea BT S.A., cu sediul în mun. Cluj-Napoca, , împotriva intimaţilor AV şi AV, ambii cu  domiciliul în mun. Huși, jud. Vaslui.

Constată că Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite nu este aplicabilă convenției de credit nr. -------încheiată între părţi.

Anulează Notificarea de dare în plată emisă la data de 02.02.2017 de avocat R B, înregistrată la BT S.A. sub nr. 66348 din data de 06.02.2017.

Dispune repunerea părţilor în situația anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. În cazul declarării apelului, cererea se va depune la Judecătoria Huşi.

În temeiul art. 453 cod pr. civilă, obligă pârâţii să achite reclamantei 20 lei cheltuieli de judecată.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.09.2017.

Domenii speta

Spete similare