Viol

Sentinţă penală - din 28.12.2018


Pe rol fiind pronunțarea cauzei penale privind pe inculpatul T.C. cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și lovire, fapte prev. și ped. de art. 218 al.l cu ref. Ia art. 218 alin. 3 lit. c Cod penal și art. 193 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 C.penal.

La apelul nominal făcut la pronunțare, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în şedinţa publică din 23.11.2018, fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte  integrantă din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunţarea pentru termenul de astăzi.

Deliberând, instanța dă prezenta hotărâre:

 INSTANŢA,

Asupra acţiunii penale de faţă:

Prin rechizitoriul întocmit la data de 22.08.2018 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși în dosarul nr. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul T.C., fără antecedente penale, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de viol în formă calificată și lovire, fapte prev. și ped. de art. 218 alin. 1 cu ref. la art. 218 alin. 3 lit. c Cod penal și art. 193 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal.

În fapt, în actul de sesizare a instanței s-au reţinut următoarele:

Persoana vătămată F.A. este minoră, având vârsta de 16 ani și locuiește împreună cu bunica sa, F.M., în satul / comuna  , jud. Vaslui, fiind abandonată de mamă de la vârsta de 1 an, iar tatăl este plecat la muncă în străinătate.

În seara zilei de 20.07.2018, în jurul orelor 22.00 - 22.30, persoana vătămată a fost trimisă de bunica sa să-l caute pe fratele ei F.C. în vârstă de 15 ani și să-l aducă acasă. Minora și-a găsit fratele la un magazin din centrul satului Gușiței, unde consuma băuturi alcoolice împreună cu inculpatul T.C., cei doi fiind în stare avansată de ebrietate. Persoana vătămată i-a cerut fratelui ei să o însoțească acasă și astfel au plecat spre domiciliu fiind însoțiți și de inculpat, pe care persoana vătămată îl cunoștea doar din vedere, precum și de sora acestuia din urmă, T.A, în vârstă de 11 ani.

În timp ce se deplasau pe drumul public, în apropierea unui pod, afară fiind întuneric, inculpatul a profitat că persoana vătămată a rămas puțin în urma celor care îi însoțeau, s-a apropiat de ea, a luat - o în brațe , i-a pus mâna la gură să nu țipe și a dus-o astfel pe un șes la circa 30 m distanță, unde a trântit-o pe iarbă cu fața în sus. Inculpatul i-a propus minorei să întrețină cu el raporturi sexuale, însă aceasta a refuzat și, în timp ce o ținea cu una dintre mâini strâns în jurul gâtului, inculpatul i-a dat pantalonii jos până la jumătatea gambelor, i-a scos tricoul și i l-a aruncat în apropiere, apoi i-a rupt chiloții. Minora a început să țipe cerând ajutor, însă imediat inculpatul i-a pus mâna la gură și a amenințat-o că dacă nu tace o omoară. Inculpatul și-a dat și el pantalonii jos și a întreținut cu persoana vătămată, prin forță, în timp ce o strângea cu mâna de gât, un raport sexual, mai exact inculpatul și-a introdus penisul în vaginul victimei, de trei ori, întrucât aceasta se zbătea și încerca să scape, iar la final tocmai datorită acestor împrejurări, precum și a stării de ebrietate în care se afla, inculpatul a ejaculat pe pantalonii vătămatei.

Întrucât la un moment dat inculpatul a auzit zgomot, suspectând apropierea unei persoane, pentru a nu fi surprins, s-a ridicat de pe vătămată, aceasta și-a luat obiectele de îmbrăcăminte și a fugit sub pod unde s-a îmbrăcat.

Imediat minora a fugit spre domiciliul ei strigându-și bunica și ieșind în drum s-a întâlnit cu martorii B.F., G.L. care auzind țipetele fetei și văzând-o plângând, au întrebat-o ce a pățit. Aceasta nu a mai reușit să le spună nimic, întrucât din spate a apărut inculpatul, care a lovit-o pe vătămată cu pumnul în zona spatelui, iar martorul B.F. a intervenit pentru a-l opri. Profitând de acest moment, persoana vătămată și-a continuat fuga spre domiciliu, strigându-și în continuare bunica, iar după ce a ajuns acasă și-a luat telefonul mobil, a sunat la 112 și l-a reclamat pe inculpat, apoi i-a povestit bunicii cele întâmplate. Până la sosirea organelor de poliție, întrucât minorei i s-a făcut rău, aceasta a solicitat o ambulanță și a fost transportată la Spitalul Huși, unde a stat internată până a doua zi.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația persoanei vătămate,  declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, proces verbal de cercetare la fața locului, constatare medico-legală, alte acte.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Huși la data de sub nr.  .

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 25.09.2018, rămasă definitive prin necontestare, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de şedinţă în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecăţii, instanţa l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., iar în urma răspunsului afirmativ al acestuia a procedat la audierea sa, în conformitate cu dispoziţiile art. 375 C.pr.pen. 

La același termen persoana vătămată F.A, asitată de reprezentantul legal F.M. s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 40.000 de lei, cu titlu de daune  morale și cu suma de 1.000 de lei cu titlu de daune material, depunând la dosar mai multe înscrisuri.

 Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanţa reţine aceeași situaţie de fapt cu cea descrisă în actul de sesizare, astfel: 

Persoana vătămată F.A. este minoră, având vârsta de 16 ani și locuiește împreună cu bunica sa, F.M., în satul /  , jud. Vaslui, fiind abandonată de mamă de la vârsta de 1 an, iar tatăl este plecat la muncă în străinătate.

În seara zilei de 20.07.2018, în jurul orelor 22.00 - 22.30, persoana vătămată se întorcea acasă de la un magazin din centrul satului Gușiței, împreună cu fratele ei, F.C., în vârstă de 15 ani, cu inculpatul T.C. și cu sora acestuia din urmă, T.A., în vârstă de 11 ani.

În timp ce se deplasau pe drumul public, în apropierea unui pod, afară fiind întuneric, inculpatul a profitat că persoana vătămată a rămas puțin în urma celor care îi însoțeau, s-a apropiat de ea, a luat - o în brațe, i-a pus mâna la gură să nu țipe și a dus-o astfel pe un șes la circa 30 m distanță, unde a trântit-o pe iarbă cu fața în sus. Inculpatul i-a propus minorei să întrețină cu el raporturi sexuale, însă aceasta a refuzat și, în timp ce o ținea cu una dintre mâini strâns în jurul gâtului, inculpatul i-a dat pantalonii jos până la jumătatea gambelor, i-a scos tricoul și i l-a aruncat în apropiere, apoi i-a rupt chiloții. Minora a început să țipe cerând ajutor, însă imediat inculpatul i-a pus mâna la gură și a amenințat-o că dacă nu tace o omoară. Inculpatul și-a dat și el pantalonii jos și a întreținut cu persoana vătămată, prin forță, în timp ce o strângea cu mâna de gât, un raport sexual, mai exact inculpatul și-a introdus penisul în vaginul victimei, de trei ori, întrucât aceasta se zbătea și încerca să scape, iar la final tocmai datorită acestor împrejurări, precum și a stării de ebrietate în care se afla, inculpatul a ejaculat pe pantalonii vătămatei.

Întrucât la un moment dat inculpatul a auzit zgomot, suspectând apropierea unei persoane, pentru a nu fi surprins, s-a ridicat de pe vătămată, aceasta și-a luat obiectele de îmbrăcăminte și a fugit sub pod unde s-a îmbrăcat.

Imediat minora a fugit spre domiciliul ei strigându-și bunica și ieșind în drum s-a întâlnit cu martorii B.F., G.N., care auzind țipetele fetei și văzând-o plângând, au întrebat-o ce a pățit. Aceasta nu a mai reușit să le spună nimic, întrucât din spate a apărut inculpatul, care a lovit-o pe vătămată cu pumnul în zona spatelui, iar martorul B.F. a intervenit pentru a-l opri. Profitând de acest moment, persoana vătămată și-a continuat fuga spre domiciliu, strigându-și în continuare bunica, iar după ce a ajuns acasă și-a luat telefonul mobil, a sunat la 112 și l-a reclamat pe inculpat, apoi i-a povestit bunicii cele întâmplate. Până la sosirea organelor de poliție, întrucât minorei i s-a făcut rău, aceasta a solicitat o ambulanță și a fost transportată la Spitalul Huși, unde a stat internată până a doua zi.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut faptele. De asemenea, inculpatul a recunoscut integral faptele, astfel cum au fost descrise, în fața instanței.

Concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 165/E din 21.07.2018, întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, existent la dosar, confirmă că persoana vătămată F.A. prezintă o deflorare veche a cărei dată nu se poate preciza, prezintă leziuni traumatice de tipul tumefacției și excoriației, care pot data din 20.07.2018 și au putut fi produse în contextul infracțiunii de viol. De asemenea, în raport se precizează că excoriația cervicală s-a putut produce cel mai probabil prin zgâriere cu unghiile, tumefacția și excoriația de la nivelul buzei inferioare s-a putut produce cu lovire cu mijloc contondent, precum și faptul că în probele biologice recoltate nu s-au pus în evidență spermatozoizi, aspect care se coroborează cu declarația persoanei vătămate care a precizat că inculpatul, în timpul comiterii infracțiunii de viol, a ejaculat în afara vaginului său.

Procesul – verbal de cercetare la fața locului și planșele foto confirmă săvârșirea violului și se coroborează cu declarațiile persoanei vătămate, fiind identificate căștile de telefon aparținând persoanei vătămate, căști pe care aceasta și le-a pierdut în timpul comiterii infracțiunii de viol, iar în apropierea porții locuinței sale a fost identificată perechea de chiloți ruptă aparținând minorei.

Faptele sunt dovedite și de declarațiile martorilor B.F., G.A. T.V., M.P. audiați în cursul urmăririi penale. Aceștia au arătat că au auzit-o pe F.A. țipând și că au văzut-o plângând, iar când au întrebat-o ce a pățit, aceasta nu a mai reușit să le spună nimic, întrucât din spate a apărut inculpatul, care a lovit-o cu pumnul în zona spatelui,  martorul B.F. intervenind pentru a-l opri.

În drept, faptele inculpatului T.C. care, la data de 20.07.2018, prin violență fizică și amenințări, a întreținut raporturi sexuale cu minora în vârstă de 16 ani, numita F.A., iar, în cursul aceleiași zile, 20.07.2018, ulterior consumării faptei de viol, a lovit-o cu pumnul în spate pe aceasta, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de viol în formă calificată și lovire, fapte prev. și ped. de art. 218 alin. 1 cu ref. la art. 218 alin. 3 lit. c Cod penal și art. 193 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal.

Sub aspectul laturii subiective, ambele infracţiuni au fost comise cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât inculpatul, cunoscând vârsta persoanei vătămate și profitând că afară era întuneric și nu era nimeni de față, iar persoana vătămată rămăsese singură și nu se putea apăra, a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea acestuia prin săvârşirea faptei. De asemenea, inculpatul a lovit ulterior victima cu intenție directă, scopul fiind să o împiedice pe aceasta să povestească martorilor că fusese violată de inculpat.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 218 alin 1 Cod penal, instanţa reţine că elementul material al acesteia a fost realizat prin acţiunea inculpatului de a realiza un raport sexual normal finalizat în afara vaginului persoanei vătămate, punând persoana vătămată în imposibilitatea de a se apăra prin folosirea forței fizice.

Între activitatea inculpatului şi rezultatul produs, respectiv încălcarea libertăţii sexuale a persoanei vătămate, există legătură de cauzalitate directă.

Instanța va reține forma calificată a infracțiunii de viol, prev. de art. 218 alin. 3 lit. c Cod penal, persoana vătămată fiind la data săvârșirii faptei minoră, aspect cunoscut de inculpat, conform probelor existente la dosar.

De asemenea, acţiunea inculpatului de a o lovi cu pumnul în zona spatelui pe persoana vătămată minoră și de sex feminin, provocându-i acesteia suferințe fizice, constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de lovire. Urmarea imediată a acestei acţiuni a constat în afectarea integrităţii corporale și suferințele fizice provocate victimei, iar legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă din însăşi săvârşirea faptei.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunilor, motivul săvârşirii infracţiunilor şi scopul urmărit, conduita după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Instanţa reţine că violul este o infracţiune de o gravitate sporită, gravitate ce rezultă din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar şi din natura şi importanţa valorilor sociale protejate prin incriminarea faptei, respectiv drepturi fundamentale ale persoanei precum dreptul la integritate sexuală și corporală.

Evaluată atât prin prisma gravităţii abstracte şi concrete, a împrejurărilor concrete în care fapta au fost comisă - asupra unei persoane de sex feminin minore, fapt cunoscut de inculpat, conform propriei declarații, la data comiterii faptei, persoană care nu avea capacitatea fizică de a opune o rezistenţă viabilă, situație de care inculpatul a profitat - fapta denotă curaj infracţional deosebit şi o totală lipsă de respect pentru normele sociale.

Instanța va lua în considerare la individualizarea pedepselor și atitudinea inculpatului imediat după comiterea violului, acesta încercând să o intimideze pe persoana vătămată prin lovirea cu pumnul pentru a o opri pe aceasta să povestească martorilor că fusese abuzată de inculpat. De asemenea, instanța va avea în vedere și consecințele pe termen lung ale faptelor comise de inculpat asupra psihicului persoanei vătămate minore, astfel cum rezultă din fișa de psihodiagnostic și evaluare clinică depusă la dosar. Conform acesteia, persoana vătămată prezintă, în urma abuzului sexual la care a fost supusă de inculpat, ”configurație anxios – depresivă cu manifestări anxioase și paroxisme anxioase, cu dificultăți de adaptare și tulburarea funcționării emoționale, a relaționării și integrării pe fondul stresului acut posttraumatic.”

Inculpatul are 18 ani, nu este căsătorit, lucrează ca cioban nu este cunoscut cu antecedente penale, iar pe parcursul cercetărilor a manifestat o atitudine sinceră și cooperantă.

Instanța va avea în vedere şi va acorda relevanţa necesară atitudinii procesuale manifestată de inculpat în cursul procesului penal, care a recunoscut faptele comise şi va face aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., ţinând cont de limitele reduse cu o treime ale pedepselor prevăzute de lege.

În consecinţă, constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 396 alin. 1 şi 2 C.P.P., va condamna pe inculpatul T.C., aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarului Vaslui, la următoarele pedepse:

1. 4 ani de închisoare în regim de detenție pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă calificată, prevăzută de art. 218 alin.1 cu ref. la art. 218 alin. 3 lit. c C. pen., cu aplicarea art. 375 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b, f și n C. pen., va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a fi tutore sau curator, de a comunica prin orice mijloace și de a se apropia de persoana vătămată Florea Andreea Daniela la o distanță mai mică de 50 m, pe o perioadă de 3 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b, f și n C. pen., va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a fi tutore sau curator, de a comunica prin orice mijloace și de a se apropia de persoana vătămată Florea Andreea Daniela la o distanță mai mică de 50 m, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal.

2. 9 luni de închisoare în regim de detenție pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin.1 C. pen., cu aplicarea art. 375 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen., va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen., va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal.

În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, instanța va contopi cele două pedepse cu închisoarea aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, pe care o va spori cu 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv cu 3 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 4 ani și 3 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. 2 lit. a Cod penal, va aplica inculpatului, alături de pedeapsa rezultantă principală stabilită în prezenta cauză, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a fi tutore sau curator, de a comunica prin orice mijloace și de a se apropia de persoana vătămată F.A. la o distanță mai mică de 50 m, pe o perioadă de 3 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a fi tutore sau curator, de a comunica prin orice mijloace și de a se apropia de persoana vătămată F.A, la o distanță mai mică de 50 m, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 Cod penal.

Instanţa apreciază că interzicerea exerciţiului acestor drepturi este necesară pentru asigurarea unui scop legitim, respectiv desfăşurarea instrucţiei penale, măsură care este necesară într-o societate democratică.

În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen., instanța va menține măsura arestării preventive a inculpatului.

În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a C. proc. pen. cu ref. la art. 72 C.pen., va deduce din pedeapsa rezultantă cu închisoarea de 4 ani și 3 luni durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la data de 21.07.2018 la zi.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța constată că persoana vătămată F.A, asitată de reprezentantul legal F.M., s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 40.000 de lei, cu titlu de daune  morale și cu suma de 1.000 de lei cu titlu de daune materiale, depunând la dosar mai multe înscrisuri.

Acţiunea civilă exercitată în procesul penal este mijlocul procesual prevăzut de lege prin care persoana vătămată prin săvârşirea unei infracţiuni ori succesorii acesteia solicită tragerea la răspundere civilă a inculpatului, a părţii responsabile civilmente ori a succesorilor în drepturi ai acestora care au acceptat succesiunea, în vederea reparării integrale, în natură sau prin echivalent a prejudiciului direct, material sau moral produs prin activitatea infracţională.

Temeiul de drept al acţiunii civile îl constituie încălcarea normei de drept ce îndrituieşte la tragerea la răspundere civilă, iar temeiul de fapt reprezintă fapta ilicită concretă cauzatoare de prejudiciu.

Răspunderea delictuală este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului material care este dovedit prin probe, precum şi a prejudiciului moral, stabilit de instanţă prin evaluare, în aşa  fel încât să nu fie pur subiectivă sau să tindă la către o îmbogăţire fără just temei.

Acţiunea civilă, ca acţiune privată, facultativă, patrimonială, divizibilă şi disponibilă, alăturată acţiunii penale în procesul penal având un caracter accesoriu, soluţiile pronunţate de instanţă cu privire la latura penală au o influenţă hotărâtoare cu privire la modul de rezolvare a acţiunii civile.

Astfel, potrivit art.1357 alin.1 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, condiţiile existenţei răspunderii civile delictuale fiind: existenţa unui prejudiciu de natură materială sau morală, existenţa unei fapte ilicite care în cazul de faţă este reprezentată de săvârşirea de către inculpat a infracţiunii individualizate mai sus, fiind dovedită vinovăţia acestuia şi de asemenea legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi faptele ilicite săvârşite.

În acest sens, în soluţionarea acţiunii civile, instanţa va avea în vedere soluţia de condamnare pronunţată cu privire la latura penală a cauzei.

 Prejudiciul nepatrimonial constituie un element structural al răspunderii civile delictuale, alături de fapta ilicită, de culpa autorului şi de raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

În raport de toate aceste considerente, având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale și înscrisurile depuse de persoana vătămată la dosar în cursul judecății în dovedirea laturii civile a cauzei, instanţa constată că inculpatul a provocat părţii civile evidente traume psihice care se vor vindeca cu greu ori deloc, astfel cum rezultă din fișa de psihodiagnostic și evaluare clinică depusă la dosar. Aceste traume sunt cu atât mai grave, având în vedere situația familială preexistentă a minorei, aceasta fiind abandonată de mamă la vârsta de un an, aflată doar în grija bunicii, tatăl fiind plecat în străinătate.

Prin urmare, instanța apreciază că suma de 40000 de lei solicitată de partea civilă pentru acoperirea daunelor morale este rezonabilă și nu realizează o îmbogăţire nejustificată a părţii civile, ci o reparare proporţională a suferinţelor acesteia.

În ceea ce privește capătul de cerere formulat de către persoana vătămată F.A., asitată de reprezentantul legal F.M., având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumei de 1.000 de lei cu titlu de daune materiale, instanța urmează să îl respingă ca neîntemeiat, având în vedere că la dosar nu există dovezi care să ateste cu certitudine existența și cuantumul acestui prejudiciu.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 397 alin. 1 C. pr. penală şi art. 25 alin. 1 C. pr. penală cu aplic. art.  1381 şi urm. C.civ., instanța va admite în parte acţiunea civilă exercitată de către persoana vătămată F,A., asitată de reprezentantul legal F.M. şi va obliga inculpatul să achite acesteia suma de 40.000 de lei cu titlu de daune  morale.

Va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de către persoana vătămată F.A, asitată de reprezentantul legal F.M., având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumei de 1.000 de lei cu titlu de daune materiale.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va obliga pe inculpat la plata sumei de 1.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (1.000 de lei în cursul urmăririi penale și 500 de lei în cursul judecății).

În baza art. 276 alin. 1 Cod procedură penală va oblige pe inculpat la plata către partea civilă F.A. a sumei de 1.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat, având în vedere soluția de admitere în parte a acțiunii civile.

În baza dispozițiilor art. 274 alin. 1 și art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, doamna avocat  , în cuantum de 520 de lei, din care 260 de lei pentru camera preliminară (delegația nr. 449 din 27.08.2018) și 260 de lei pentru fond  (delegația nr. 608 din 08.10.2018), va fi avansat către Baroul Vaslui din fondurile Ministerului Justiției.

În baza dispozițiilor art. 274 alin. 1 și art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana vătămată minoră, doamna avocat  , în cuantum de 390 de lei, din care 195 de lei pentru camera preliminară (delegația nr. 583 din 25.09.2018) și 195 de lei pentru fond (delegația nr. 609 din 08.10.2018), va fi avansat către Baroul Vaslui din fondurile Ministerului Justiției.

O copie de pe dispozitivul prezentei sentințe se va comunica, la data rămânerii definitive, Primăriei comunei /, jud. Vaslui, în vederea aducerii la îndeplinire a pedepselor principale și accesorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În temeiul art. 396 alin. 1 și 2 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul T.C., fiul lui  , cu domiciliul în satul / jud. Vaslui, CNP: , fără antecedente penale, aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarului Vaslui, la următoarele pedepse:

1. 4 ani de închisoare în regim de detenție pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă calificată, prevăzută de art. 218 alin.1 cu ref. la art. 218 alin. 3 lit. c C. pen., cu aplicarea art. 375 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b, f și n C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a fi tutore sau curator, de a comunica prin orice mijloace și de a se apropia de persoana vătămată F.A. la o distanță mai mică de 50 m, pe o perioadă de 3 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b, f și n C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a fi tutore sau curator, de a comunica prin orice mijloace și de a se apropia de persoana vătămată F.A. la o distanță mai mică de 50 m, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal.

2. 9 luni de închisoare în regim de detenție pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin.1 C. pen., cu aplicarea art. 375 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal.

În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte cele două pedepse cu închisoarea aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv cu 3 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 4 ani și 3 luni închisoare în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. 2 lit. a Cod penal aplică inculpatului, alături de pedeapsa rezultantă principală stabilită în prezenta cauză, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a fi tutore sau curator, de a comunica prin orice mijloace și de a se apropia de persoana vătămată Florea Andreea Daniela la o distanță mai mică de 50 m, pe o perioadă de 3 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal plică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a fi tutore sau curator, de a comunica prin orice mijloace și de a se apropia de persoana vătămată F.A. la o distanță mai mică de 50 m, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 Cod penal.

În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen. menține măsura arestării preventive a inculpatului.

În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a C. proc. pen. cu ref. la art. 72 C.pen., deduce din pedeapsa rezultantă cu închisoarea de 4 ani și 3 luni durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la data de 21.07.2018 la zi.

În  baza art. 397 alin. 1 C. pr. penală şi art. 25 alin. 1 C. pr. penală cu aplic. art.  1381 şi urm. C.civ., admite în parte acţiunea civilă exercitată de către persoana vătămată F.A., asitată de reprezentantul legal F.M., ambele cu domiciliul în satul / jud. Vaslui şi obligă inculpatul să achite acesteia suma de 40.000 de lei cu titlu de daune  morale.

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de către persoana vătămată F.A, asitată de reprezentantul legal F.M., având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumei de 1.000 de lei cu titlu de daune materiale.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (1.000 de lei în cursul urmăririi penale și 500 de lei în cursul judecății).

În baza art. 276 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către partea civilă F.A. a sumei de 1.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.

În baza dispozițiilor art. 274 alin. 1 și art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, doamna avocat , în cuantum de 520 de lei, din care 260 de lei pentru camera preliminară (delegația nr. 449 din 27.08.2018) și 260 de lei pentru fond  (delegația nr. 608 din 08.10.2018), va fi avansat către Baroul Vaslui din fondurile Ministerului Justiției.

În baza dispozițiilor art. 274 alin. 1 și art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana vătămată minoră, doamna avocat  , în cuantum de 390 de lei, din care 195 de lei pentru camera preliminară (delegația nr. 583 din 25.09.2018) și 195 de lei pentru fond (delegația nr. 609 din 08.10.2018), va fi avansat către Baroul Vaslui din fondurile Ministerului Justiției.

O copie de pe dispozitivul prezentei sentințe se va comunica, la data rămânerii definitive, Primăriei comunei /, jud. Vaslui, în vederea aducerii la îndeplinire a pedepselor principale și accesorii.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 

Domenii speta