Obligaţia de plată

Prin cerere înregistrata pe rolul Judecătoriei Moineşti la data de 15.06.2016 în dosarul cu numărul 2891/260/2016, reclamanta L E a chemat in judecată pe pârâtele C SA şi G ASIGURĂRI, solicitând obligarea pârâtei G Asigurări să îşi onoreze obligaţia de plată asumată prin poliţa de asigurare încheiată pe numele L I, soţul reclamantei, decedat la 14.02.2016, în sensul de a achita către C SA debitul restant pentru contractul de credit de refinanţare RQ DIN 14.10.2013. De asemenea obligarea pârâtei C SA la închiderea dosarului de credit.

În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri.

La data de 20.02.2017 pârâta G depune întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată pe motiv că evenimentul declarat nu constituie risc asigurat. A invocat pârâta faptul că soţul reclamantei a răspuns afirmativ la unmele întrebări din chestionarul premergător încheierii asigurării şi consecinţa acestui fapt a fost că în conformitate cu prevederile art. 2.1.1 acoperirea asigurării era doar pentru evenimente produse prin accident.

La întâmpinare au fost anexate înscrisuri.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 21.02.2017 pârâta C a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii pe motiv că decesul asiguratului nu a fost ca urmare a unui accident şi asigurătorul nu a aprobat virarea sumelor din asigurare.

Au fost anexate înscrisuri.

Sub aspect probator au fost admise şi administrate probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâtelor, expertiză medico-legală pe acte.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

În fapt, instanța constată că defunctul L I a contractat cu C, un credit de de refinanţare cu asigurare de viaţă şi şomaj incheiat in data de 14.10.2013. Valoarea creditului era de 25 500 lei și contractul a fost încheiat pentru o perioadă de 5 ani. Din cuprinsul contractului de credit – art. 5 – rezultă că banca pune gratuit la dispoziţia împrumutatului poliţa de grup pentru protecţia creditelor, care va acoperi cel puţin următoarele riscuri: deces din boală sau accident, invaliditate permanentă totală, şomaj involuntar.

Primele de asigurare urmau a fi plătite de bancă. Poliţa urma a fi încheiată în lei pe o durată cel puţin egală cu durata de valabilitate a contractului de credit.

Contractul de asigurare grup a fost depus la dosar de pârâta G la filele 59-65 dosar. Din cuprinsul acestui contract rezultă că asiguratul este persoana fizică, contractantul asigurării şi beneficiarul este C, riscul asigurat este decesul din boală sau accident, invaliditatea permanentă totală, şomaj involuntar.

La punctual 5 se enumeră excluderile din asigurare a evenimentelor asigurate suferite în stare de ebrietate voluntară, a unei condiţii pre-existente ascunse de asigurat etc. Pârâtele nu au invocat în apărare niciun caz de excludere şi nici instanţa nu identifică vreun caz de excludere aplicabil.

Singura apărare a pârâtelor se bazează pe prevederile art. 2.1.1 din contractul de asigurare care menţionează că la solicitarea creditului asiguratul va răspunde la nişte întrebări privind starea de sănătate şi răspunsul cu DA la oricare din cele 4 întrebări conduce la acoperirea doar pentru evenimente produse ca urmare a unui accident sau refuzul de a fi acceptat în asigurare.

La solicitarea C, G Asigurări a deschis dosarul de daună nr. 4135036 privind acordarea de despăgubiri pentru contractul de credit pentru nevoi personale, persoana asigurată L I. După analiza documentelor cuprinse în dosarul de daună societatea de asigurare a respins cererea de despăgubire întrucât asiguratul a răspuns afirmativ la întrebările 2 şi 3 din chestionarul premergător privind starea de sănătate şi astfel asigurarea a devenit valabilă doar pentru decesul ca urmare a unui accident.

Astfel, existența contractului de asigurare de grup nu a fost contestată de niciuna dintre pârâte și este dincolo de orice dubiu. Contractul a fost încheiat la data de 04.10.2013 cu valabilitate până la rambursarea integrală a creditului și decesul asiguratului a intervenit la data de 14.02.2016, înainte de expirarea perioadei contractuale-14.10.2018, deci în perioada de valabilitate.

Motivul invocat de asigurator pentru neplata indemnizației de asigurare este faptul că situația defunctului L I nu este cuprinsă în aria evenimentelor asigurate întrucât decesul a survenit ca urmare a bolii şi nu ca urmare a unui accident, privit ca eveniment datorat unei cauze fortuite, violente şi exterioare, care produce vătămări corporale sau deces.

Instanţa constată că în cuprinsul contractului de credit a fost specificat în mod expres la art. 5 că banca pune gratuit la dispoziţia împrumutatului poliţa de grup pentru protecţia creditelor, care va acoperi cel puţin următoarele riscuri: deces din boală sau accident, invaliditate permanentă totală, şomaj involuntar.

Capitolul privind asigurările nu cuprinde niciun fel de alte menţiuni, precizări sau excluderi. Acesta este un prim aspect care creează unui consumator/împrumutat obişnuit, având cunoştinţe medii, convingerea că va fi încheiată o poliţă de asigurare în aceste condiţii.

În al doilea rând, în anexa la cererea de credit nr. 502/14.10.2013, depusă la fila 67 dosar care reprezintă chestionarul privind starea de sănătate la care a răspuns împrumutatul cu ocazia încheierii poliţei de asigurare, în ultimul paragraf, în josul paginii se menţionează-am luat act de informaţiile preliminare încheierii asigurării, respective dacă am răspuns cu DA la oricare din cele 4 întrebări de mai sus, sunt de acord cu condiţiile de încadrare corespunzătoare şi am primit Extrasul din Condiţiile de asigurare de viaţă.

Un nou exemplu al limbajului de lemn, prin care banca încearcă să inducă în eroare asiguratul prin ascunderea voită a unor elemente esenţiale contractului. Nicăieri în acest paragraf nu scrie clar şi pe înţeles că prin răspunsul afirmativ la oricare din cele 4 întrebări asigurarea devină valabilă doar în cazul decesului urmare a unui accident.

În al treilea rand în cadrul chiar al contractului de asigurare, prima pagină-fila 59 dosar, la definirea termenilor, evenimentul asigurat este definit ca oricare dintre următoarele: deces din boală sau accident, invaliditate permanentă totală ca urmare a unei boli sau accident, şomaj involuntar.

Această definiţie, prezentă vizibil pe prima pagină, coroborată cu elementele menţionate mai sus creează idea şi convingerea că acest contract de asigurare acoperă riscul de deces din boală. Aceasta a fost convingerea defunctului şi a soţiei acestuia la semnarea contractelor.

Instanţa nu neagă prezenţa pe fila nr. 3 a contractului de asigurare a punctului nr. 2.1.1 cu conţinutul enunţat mai sus dar consideră că această menţiune anulează practice contractul de asigurare şi îl face inaplicabil. Ori acest element nu a fost adus la cunoştinţa părţilor. Practic tot restul contractului de asigurare este lipsit de orice efecte juridice prin inserarea punctului 2.1.1. Cu atât mai mult cu cât la o lectură superficială a acelui chestionar privind starea de sănătate este evident faptul că o persoană peste 60 de ani este mai mult decât probabil să sufere d cel puţin una dintre acele afecţiuni.

Mai mult decât atât, acest punct 2.1.1 vine în contradicţie cu definiţia dată evenimentului asigurat prin chiar contractul de asigurare. Nu este admisibil ca asigurătorul să formuleze pe prima pagină a contractului o definiţie a evenimentului asigurat potrivit căreia evenimentul în speţă să se încadreze la evenimente asigurate şi să revină ulterior cu o notă prin aplicarea căreia decesul împrumutatului nu se mai încadrează în aria evenimentelor asigurate.

Practic în mod voit și unilateral asigurătorul limitează aria persoanelor pentru care contractul de asigurare își produce efecte doar la un număr extrem de limitat, al celor care decedează din accidente.

În drept, potrivit art. 4 alin 1, alin.2 și alin.3 din Legea nr. 193/2000 o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

 Rezultă că, pentru a reţine existenţa unei clauze abuzive, instanţa trebuie să verifice îndeplinirea următoarelor condiţii:

1.-  clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată direct cu consumatorul;

2.- prin ea însăşi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor;

3.-  dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerinţa bunei credinţe.

Din această perspectivă, caracterul negociat al contractelor nu poate fi apreciat doar prin simpla semnare a contractului, deoarece părţile nu se află pe poziţii de egalitate, nici în ce priveşte cunoştinţele de specialitate, nici în ce priveşte puterea de negociere, pârâta fiind un profesionist care se ocupă cu încheierea contractelor de asigurare, iar reclamanta și defunctul soț fiind simple persoane fizice care nu au avut posibilitatea să negocieze, în cunoştinţă de cauză, contractul, ci doar să-l semneze sau nu.

Simpla informare a consumatorului în legătură cu prevederile contractului nu echivalează, în niciun fel, cu negocierea contractului, în cazul contractelor de acest tip, jurisprudenţa CJUE şi a Instanţei Supreme, fiind în concordanţă cu ideea că acest tip de contracte, de adeziune, sunt prezumate a fi nenegociate, cât timp, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, clauza a fost prestabilită unilateral de comercianţi, fiind de datoria comerciantului (în prezent profesionistului) de a prezenta probe în sensul negocierii clauzei, ceea ce în speţa de faţă nu s-a petrecut.

Totodată, în analiza clauzelor contractului ce face obiectul speţei de faţă, trebuie pornit chiar de la prevederile art. 1 din Legea nr. 193/2000, care, în alin. (2) arată că „în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului".

Există o practică constantă, atât a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi a CJUE, cu privire la faptul că o instanţă poate analiza o clauză ce se referă la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al preţului sau al renumeraţiei, cât timp acestea nu au fost redactate în mod clar şi inteligibil.

Astfel, în cauza C-484/08 se arată că: „dispozițiile art. 4 alin. 2 şi art. 8 din Directiva nr. 93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări… care autorizează un control jurisdicţional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar şi inteligibil”.

Mai mult, în cauza C-241/98, CJUE a arătat că recunoaşte judecătorului puterea de a declara, din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract, arătând, totodată, că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecţiei speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivităţii, care, făcând parte din ordinea publică economică, depăşeşte interesele specifice ale unor părţi. Există, cu alte cuvinte, un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-şi producă efectele”.

Ca atare, instanţele au dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor privind condițiile de asigurare și riscul asigurat chiar dacă acestea sunt redactate în mod clar şi inteligibil, cu atât mai mult având acest drept atunci când aceste clauze nu sunt redactate într-un limbaj clar şi inteligibil, astfel încât se poate afirma că instanţele nu au doar dreptul, ci au, chiar, această obligaţie.

În acest context, trebuie analizat ce înseamnă sintagma „redactarea clauzelor într-un limbaj clar şi inteligibil”, dar această analiză trebuie făcută nu din perspectiva dreptului comun, ci din perspectiva legislaţiei speciale, privind protecţia consumatorului.

Limbaj clar înseamnă, în primul rând, exprimarea corectă din punct de vedere gramatical, însă, sub acest aspect, chiar dacă respectivele clauze au fost exprimate clar din punct de vedere gramatical, trebuie ţinut seama de faptul că ele nu au fost negociate, aşa după cum s-a arătat mai sus, contractul fiind unul de adeziune, iar faptul că asiguratorul a informat pe consumator în legătură cu conţinutul contractului şi că a lăsat timp de analiză şi gândire nu înseamnă că a şi negociat aceste clauze.

În ce priveşte limbajul inteligibil, Înalta Curte apreciază că acest caracter înseamnă mai mult, respectiv, înseamnă posibilitatea pentru consumatori să prevadă consecinţele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecinţelor economice care rezultă din acesta, în ceea ce-i priveşte.

În acest sens, sunt relevante concluziile la care a ajuns CJUE în cauza C-26/13 (Arpad Kasler împotriva OTP Jelzalogbank Zrt), expuse în paragrafele 67, 72, 73, 74 şi mai ales 75.

CJUE a arătat următoarele: „Art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce priveşte o clauză contractuală…, cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar şi inteligibil trebuie înţeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci şi ca contractul să expună în mod transparent funcţionarea concretă a mecanismului… la care se referă clauza respectivă, precum şi relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauze…., astfel încât consumatorul să poată să evalueze pe baza unor criterii clare şi inteligibile consecinţele economice care rezultă în ceea ce-l priveşte”.

Pentru toate aceste motive instanţa va considera clauza contractuală prevăzută la punctul 2.1.1 din contractul de asigurare ca o clauză abuzivă și îi va aplica regimul clauzei reputate ca nescrise fiind eliminată din contract.

Contractul de asigurare va continua să producă efecte în lipsa acestei clauze, primul efect fiind acela că decesul împrumutatului L I, fiind un deces din cauza bolii, se încadrează la evenimentul asigurat şi pârâta G Asigurări va fi obligată să își execute obligațiile asumate prin contractul de asigurare de viață grup anexă la contractul de credit de refinanțare nr. RQ din 14.10.2013 încheiat pe numele L I, în sensul achitării către C  SA a debitul restant din contractul de credit de refinanțare.

Corelativ, pârâta C SA să accepte plata debitului restant de la asigurător și să constate închis contractul de credit de refinanțare nr. RQ din 14.10.2013 încheiat pe numele L I.

Întrucât pârâta G a condus prin atitudinea sa la naşterea prezentului litigiu şi a căzut în pretenţii va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, respective suma de 65 lei reprezentând cheltuieli de judecată-taxă timbru, onorariu expertiză.

Domenii speta

Spete similare