Cerere în anulare. Contract în formă simplificată, menţiunea privind penalităţile de întârziere pe factură nu echivalează cu convenţia între părţi.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de xx.xx.2018, sub nr. xx/299/2018, creditoarea A a formulat cerere în anulare solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în parte a sentinţei civile nr. C/2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr. XXX/299/2018, obligarea pârâtului la plata sumei de 151.552,80 lei, reprezentând penalităţi de întârziere pentru neplata Facturii fiscale seria FF AUT nr. 552010/22.15.2015, calculate până la data de 10.04.2018. În subsidiar, în considerarea exercitării rolului activ al judecătorului, a solicitat obligarea pârâtului B la plata dobânzii legale aferente debitului principal restant, conform OUG nr. 13/24.08.2011.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că prin sentinţa civilă nr. XX/10.10.2016 pronunţată de Tribunalul Ilfov, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului A şi desemnarea X în calitate de lichidator judiciar.

În exercitarea atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 85/2014, X a întreprins demersuri în vederea identificării şi recuperării creanţelor debitoarei B. Raportat la aceste aspecte, s-a constatat că în urma desfăşurării relaţiilor comerciale între B, în calitate de vânzător şi B, în calitate de cumpărător, a fost emisă factura fiscală seria FF AUT nr. 552010/22.12.2015, având scadenţa stabilită la data de 22.12.2015, în valoare de 18.042 lei. Urmare a nerespectării obligaţiei de plată în termenul scadent, creditoarea a aplicat debitului restant dobânda legală penalizatoare, calculată conform clauzei penale inserate – Întârziere la plată, 1% pe zi penalizări. Clauză penală.

Lichidatorul judiciar a comunicat debitorului somaţia nr. 361/06.03.2018 prin intermediul căreia debitorul a fost somat la executarea obligaţiei de plată în termen de 15 zile de la primirea acesteia, respectiv plata creanţei datorate societăţii creditoarei conform facturii fiscale menţionate.

În lipsa unui răspuns din partea debitorului, a formulat la data de 10.04.2018 cerere de emitere a unei ordonanţe de plată nr. 631, prin intermediul căreia a solicitat obligarea debitorului la achitarea către creditor a debitului principal şi  penalităţilor de întârziere.

Prin sentinţa civilă nr. C/2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, instanţa a dispus obligarea debitorului la plata debitului principal restant în cuantum de 18.042 lei, în termen de 20 de zile de la data comunicării sentinţei şi respingerea capătului de cerere privind penalităţile de întârziere, ca neîntemeiat.

A menţionat că sentinţa civilă este nelegală cu privire la respingerea capătului de cerere referitor la penalităţile de întârziere, factura fiscală fiind acceptată în mod expres de către debitor, prin semnarea acesteia de primire, de unde rezultă că implicit a fost acceptată şi clauza penală inserată în conţinutul facturii prin care se stabileşte o penalitate de 1% de zi de întârziere în caz de neplată.

A învederat că sunt îndeplinite toate condiţiile esenţiale prevăzute de art. 1179 Cod civil pentru ca o persoană să poată contracta în mod valabil. Astfel, factura fiscală reprezintă un act juridic însuşit de către părţi, semnat inclusiv de către debitor, iar în cazul în care acesta din urmă nu ar fi fost de acord cu clauza penală impusă de către vânzător ar fi avut posibilitatea refuzării acesteia, solicitând emiterea unei alte facturi care să corespundă voinţei ambelor părţi sau în caz contrar exprimarea refuzului de a finaliza vânzarea-cumpărarea bunului Opel Astra 4. Raportul juridic dintre părţi a fost consfinţit printr-un contract simplificat, după cum a fost reţinut şi prin hotărârea dată în primă instanţă, prin urmare părţile având posibilitatea angajării de negocieri asupra condiţiilor în care se va efectua vânzarea bunului în cauză. Semnarea facturii fiscale de către debitor demonstrează faptul că s-a ajuns la un consens cu privire la toate drepturile şi obligaţiile ce rezultă din vânzare.

Mai mult, prin întâmpinarea depusă debitorul nu a contestat existenţa penalităţilor de întârziere, ci doar faptul că pârâtul nu a ştiut de existenţa clauzei penale, lucru ce nu poate fi acceptat din moment ce a semnat factura în care era stipulată penalitatea chiar în apropierea locului unde este semnătura pârâtului.

A menţionat că devine relevant principiul conform căruia nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria culpă, pârâtul trebuind să depună diligenţe minime, în sensul cunoaşterii actului pe care l-a semnat, deoarece semnătura reprezintă consimţământul acestuia cu privire la conţinutul actului, dobândind astfel putere de lege între părţi. Prin urmare, în sarcina debitorului se regăseşte obligaţia de a achita creditoarei o penalitate de 1% pe zi de întârziere conform clauzei penale inserate în factura fiscală acceptată în mod expres de către acesta.

A mai arătat că tabelul întocmit în cererea pentru emiterea ordonanţei de plată cuprinde toate informaţiile necesare cu privire la modalitatea în care s-a stabilit suma cu titlu de clauză penală, fiind calculată pentru 840 de zile de întârziere, la o valoare de 180,42 lei pe zi.

A învederat că opinia lichidatorului judiciar este împărtăşită de jurisprudenţă, care a reţinut în mod constant că neîndeplinirea obligaţiilor contractuale la scadenţă nu poate rămâne nesancţionată. În prezenta cauză se pun în discuţie peste 800 de zile de întârziere, interval de timp în care creditoarea a fost lipsită atât de bunul mobil, cât şi de contravaloarea acestuia. Or, instanţa de fond a anihilat întru totul scopul clauzei penale – repararea prejudiciului pe care îl suferă creditorul prin neplata la scadenţă, creând un dezechilibru contractual între prestaţiile la care părţile s-au obligat.

În subsidiar, se impune obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente debitului principal, deoarece trebuie avută în vedere pasivitatea pârâtului de a-şi îndeplini obligaţiile care reies din raporturile juridice dintre părţi. Astfel, conform Ordinului 13/24.08.2011, debitorul poate fi obligat la plata unei dobânzi legal penalizatoare în cuantum de 2403,66 lei, calculată la nivelul ratei de referinţă, astfel cum a fost prevăzută de BNR, plus 4 puncte procentuale.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1024 din Codul de procedură civilă, art. 58 litera l din Legea nr. 85/2014.

În dovedirea cererii au fost depuse înscrisuri (f. 9-62).

Cererea a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Debitorul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.

La dosarul cauzei a fost ataşat dosarul nr. 10121/299/2018 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Aşa cum rezultă din art. 1024 C.pr.civ., împotriva ordonanţei de plată se poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia, în care se poate invoca numai nerespectarea cerinţelor prevăzute de Titlul IX din Codul de procedură civilă (Procedura ordonanţei de plată), precum şi, dacă este cazul, cauze de stingere ulterioare emiterii ordonanţei de plată.

 Prin sentinţa civilă nr. C/2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. XX/299/2018 (filele 55-56 dosar ataşat), instanţa a admis în parte cererea, a ordonat debitorului să plătească către creditoare suma de 18.042 lei reprezentând debit principal, a respins capătul de cerere privind penalităţile, ca neîntemeiat şi a fixat termen de plată 20 de zile de la comunicare.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţa a reţinut că între părţi  s-au desfăşurat raporturi civile în formă simplificată prin care creditoarea a transmis către debitor dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Opel Astra 4 nr. de identificare XX şi a emis în acest sens factura fiscală nr. 552010 din 22.12.2015 în cuantum de 18042 lei. Instanţa a reţinut faptul că s-a făcut de către creditoare proba existenţei unui contract civil încheiat în formă simplificată, constatat printr-un înscris însuşit de părţi atestând drepturi şi obligaţii corelative decurgând din raporturile juridice contractuale, fiind astfel îndeplinite cerinţele stabilite de art. art. 1014 alin. 1 Cod Proc. Civilă. Totodată, instanţa a respins apărările debitorului cu privire la incertitudinea faptului că semnătura îi aparţine cât timp acesta recunoaşte că a dobândit în decembrie 2015 de la creditoare autoturismul marca Opel, constatând totodată că în dosarul nr. 1370/93/2016/a24 în care acesta a fost parte s-a reţinut cu putere de lucru judecat faptul că societatea creditoare a înstrăinat către debitor acest autoturism, la preţul de 18042 lei, valoare care a fost apreciată ca nefiind derizorie.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la penalități, instanţa a constatat însă că nu s-a făcut dovada faptului că acestea ar fi fost stabilite de comun acord de către ambele părţi, neexistând un contract scris în care acestea să fie prevăzute şi nereieşind nici din cuprinsul facturii întrucât acestea atestă însuşirea de către debitor doar a debitului principal, semnătura fiind aplicată la rubrica semnătură de primire, nu şi a penalităţilor în cuantumul solicitat de creditoare, în raport de care ar trebui să existe consimţământul expres al debitorului pentru această clauză penală.

Analizând cererea în anulare, prin prisma susţinerilor petentei, instanţa reţine următoarele:

Instanţa nu va reţine susţinerile petentei cu privire la caracterul datorat al penalităţilor de întârziere în cuantum de 151.552,80 lei, pentru neplata Facturii fiscale seria FF AUT nr. 552010/22.15.2015, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa arată că în condiţiile în care operaţiunile comerciale dintre părţi s-au desfăşurat în baza unui contract în formă simplificată, aspect reţinut de către instanţa de fond şi tranşat cu putere de lucru judecat şi prin în dosarul nr. XX/93/2016/a24, simpla menţiune pe factură a unor penalităţi de întârziere nu poate fi asimilată unei clauze penale din perspectiva principiului forţei obligatorii a contractului consacrat de art. 1270 Cod civil, întrucât este un act unilateral de voinţă al creditoarei, neasumat de către debitor.

Instanţa menţionează că în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 778 din 22 februarie 2011 pronunţată în recurs de Secţia comercială, arătându-se că acceptarea la plată a unei facturi nu echivalează cu acordul celeilalte părţi cu privire la pretinsele penalităţi de întârziere, iar acest aspect este confirmat atât de doctrină, cât şi de jurisprudenţă.

În ceea ce priveşte solicitarea creditoarei, formulată în baza prevederilor art. 22 alin 1 din Codul de procedură civilă, de obligare a debitorului la plata dobânzii legale aferente debitului principal restant, conform OUG nr. 13/24.08.2011, instanţa o va respinge ca neîntemeiată.

Astfel, art. 1024 C.pr.civ. arată că împotriva ordonanţei de plată se poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia, în care se poate invoca numai nerespectarea cerinţelor prevăzute de Titlul IX din Codul de procedură civilă (Procedura ordonanţei de plată), precum şi, dacă este cazul, cauze de stingere ulterioare emiterii ordonanţei de plată. De asemenea, art. 204 alin 1 Cod procedură civilă arată că reclamantul poate să îşi modifice cererea, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. Mai reţine că art. 204 alin 3 Cod procedură civilă acordă posibilitatea modificării cererii de chemare în judecată şi peste termenul prevăzut la alin. 1, însă numai cu acordul expres al tuturor părţilor.

Având în vedere că art. 1024 C.pr.civ. prevede în mod clar motivele pentru care se poate formula cerere în anulare (motive care exclud posibilitatea modificării cererii iniţiale în calea de atac), precum şi faptul că debitorul nu şi-a exprimat un acord expres cu privire la modificarea cererii, deşi cererea în anulare i-a fost legal comunicată, instanţa va respinge capătul de cerere subsidiar ca neîntemeiat, creditorul având posibilitatea formulării unei acţiuni separate pentru a solicita dobânda legală aferentă debitului principal.

Pe cale de consecinţă, pentru toate considerente, instanţa va respinge cererea în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea în anulare formulată de creditoarea A, prin …. cu sediul în ….  în contradictoriu cu debitorul B cu domiciliul în ….., împotriva Sentinţei civile nr. Cpronunţate la data de XX.XX.2018 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. XX/299/2018, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, azi, XX.XX.2018.

Domenii speta

Spete similare