Acţiune în constatare clauze abuzive – lipsa caracterului abuziv al clauzei de risc valutar

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 27 ianuarie 2015  sub nr.2517/3/2015, în urma disjungerii din dosarul nr.1687/3/2015, reclamanţii A.M., B.K., C.I.P., C.M.A.A., C.D., C.E., C.G., C.I., C.O.G., D. (L) M., G.M.C., G.L.C., L.G.A., I.S.A:, N.M., N.C., R.A.C., R.O., T.M. si V.F., prin reprezentant convenţional C.A., în contradictoriu cu parata P.B. S.A., a formulat cerere de chemare în judecata prin care au solicitat instanţei:

1.Să constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar (art.8.1 din contractele de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum, art.8.1 din contractele de împrumut pentru nevoi personale şi art.6.3 din contractele de credit)

2.Denominarea creditului în moneda naţionala la cursul de la data semnării contractului de credit

3.Stabilizarea cursului de schimb CHF-RON de la data semnării contractului de credit.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, în esenţă, nu s-au adus reglementări si proceduri clare de stopare, diminuare a riscului valutar, ceea ce a dus la un total dezechilibru contractual în sarcina exclusiva a debitorului, care are o poziţie de inferioritate în raportul de creditor.

A susţinut că banca trebuia să acţioneze cu onestitate, corectitudine, transparenţă si profesionalism, ţinând seama drepturile si interesele consumatorilor.

A invocat faptul că banca s-a îmbogăţit fără justă cauză, prin faptul că debitorul suportă în integralitate riscul de depreciere sau de apreciere a valutei străine.

A arătat că la momentul semnării contractului de credit, consumatorului îi era imposibil să vizualizeze si să cunoască evoluţia indicilor de referinţă sau a cursului valutar. Faptul că legiuitorul prin OUG nr.50/2010 vine si arata ca daca acel contract obligă pe consumator si nu face referire si la posibilitatea bancii de previziune, nu înseamnă că această situaţie nu se circumscrie în rigoarea Legii nr.193/2000.

A susţinut că banca avea obligaţia de a informa în mod corect consumatorul, pentru a nu se ajunge la procedura executării silite.

Reclamanţii au invocat şi jurisprudenţa CJUE nr.26/13.

A arătat că în contractul de împrumut trebuia să se indice într-un mod transparent motivul si particularităţile mecanismului de schimb al monedei străine, precum şi relaţia dintre acest mecanism si cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încat consumatorul să poată sa prevada, pe baza unor criterii clare si inteligibile, consecinţele economice. Astfel, prin raportare la situaţia de faţă, este evident că o creştere a cursului de schimb în raport cu riscul valutar poate fi la fel interpretata de către instanţa de judecata ca si în raport cu celelalte aspecte sa conduca către constatarea ca abuzivă a acelei situaţii.

În ceea ce priveşte particularitatile mecanismului de schimb al monedei străine astfel cum sunt prevăzute prin clauza III/2, revine instanţei de trimitere sarcina de a stabili daca, avand în vedere ansamblul elementelor de fapt pertinente, prin care se numără publicitatea si informaţiile furnizate de împrumutător în cadrul negocierii unui contract de împrumut, un consumator mediu, normal informat si suficient de atent si avizat, putea nu numai sa cunoască existenţa diferenţei, în general prezentă pe piaţa valorilor mobiliare, dintre cursul de schimb la vanzare si cursul de schimb la cumparare ale unei monede străine, si si să evalueze consecinţele economice, potenţial semnificative, pentru acesta ale aplicarii cursului de schimb la vanzare pentru calcularea ratelor la care va fi în definitiv obligat si, prin urmare, costul total al împrumutului sau.

Art.6 alin.1 din Directiva CEE 93/13 trebuie interpretat în sensul că această dispoziţie nu se opune unei norme de drept naţional care permite instanţei naţionale să remedieze nulitatea clauzei respetive prin înlocuirea cu o dispoziţie de drept naţional cu caracter supletiv.

Omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de devalorizare a leului în raport de CHF, fenomen previzibil pentru experţii financiari ce activează in cadrul acestora,  creşterea valorii fata de moneda naţionala fiind inevitabila, constituie o încălcare a obligaţiei de consiliere, sever sancţionat in dreptul european si naţional întrucât este de natura sa angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformata a întinderii drepturilor si obligaţiilor asumate.

Contractul de credit reprezintă un contract de adeziune conţinând clauze prestabilite de către banca care se impun clientului fără a-i da posibilitatea de a influenţa conţinutul acestora, fapt ce determina inegalitatea poziţiilor juridice, în detrimentul consumatorului. Astfel, prin prisma acestei reglementări, clauza de risc valutar constituie o clauză abuzivă, întrucat reclamanţii nu au posibilitatea de a negocia continutul acestei clauze, fiind constransi, prin natura redactării contractului de credit la acceptarea acestuia astfel cum a fost prestabilit.

În aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual trebuie să se aibă în vedere criteriul echivalenţei prestatiilor, fapt ce presupune existenţa unei proporţionalităţi între drepturile si obligaţiile asumate de către parti. Or, clauza de risc valutar ce cade în sarcina exclusiva a consumatorului denaturează raportul juridic obligaţional prin îngreunarea excesiva a situaţiei consumatorului si conferirea bancii a unui avantaj economic vadit disproporţionat.

Această clauză se materializează prin obţinerea de către banca a unui castig injust in detrimentul consumatorului, contrar principiului echitătii si bunei-credinţe.

A susţinut că toate consecinţele de ordin negativ ale variaţiei cursului sunt suportate de către consumator, în timp ce banca este scutita total de aceste consecinte negative.

Creşterea valorii CHF fata de moneda naţionala a determinat o schimbare a condiţiilor contractuale avute în vederea la data contractarii creditului si, în consecinţă, incumba în sarcina reclamanţilor obligaţii vadit disproporţionate faţa de cele în considerarea carora si-a exprimat voinţa de se angaja juridic.

Banca a nesocotit obligaţia de informa in mod complet, corect si precis cu privire la aspectele esenţiale ale produsului/serviciului oferit (art.18 din OG nr.21/1992) si implic cu privire la implicaţiile indatoririi si la riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar, aşa cum reiese din OUG Nr. 50/2010.

Banca este obligata să justifice executarea adecvata a obligaţiilor sale precontractuale. Un creditor diligent trebuie să fie constient de necesitatea de a colecta si de a conserva probe privind executarea obligaţiilor sale de a furniza informaţii si explicatii.

În cazul în care o instanţa naţionala ar avea posibilitate să modifice conţinutul clauzelor abuzive, o asemenea posiblitate ar putea aduce atingerea realizării obiectivului pe termen lung urmărit prin articolul 7 din Directiva nr.93/13. Astfel, această posibilitate ar contribui la eliminarea efectului descurajator pe care îl are asupra vanzatorilor sau furnizorilor faptul că astfel de clauze nu sunt pur si simplu aplicate în ceea ce priveşte consumatorul, în masura în care acestia ar fi în continure tentaţi să utilizeze clauzele menţionate, stiind ca, chiar daca acestea ar fi invalidate, contractul va putea fi totusi completat de instanţa naţionala in masura in care este necesar, garantand astfel interesul respectivilor vanzatori sau furnizori (Banca Espanol de Credito EU 2012:349, punctul 69).

Clauza referitoare la plata a fost facuta in cunoştinţă de cauza, banca avand posibilitaea unei previzualizari a faptului ca moneda CHF in raport de LEU va creşte cu pana la 100%.

Banca nu a discutat despre aceasta posibilitate financiara cu clientul si astfel i-au fost fie ascunse, fie neprezentate niste elemente definitorii la semnarea contractului de credit.

Banca nu a prevăzut în contractele de credit, cu rea-credinţă si premeditare economica, posibilitatea fie de reconversie la leu (aceasta era privita strica ca o facilitate), astfel urmarind inca de la început împovararea si transformarea clientilor în debitori au unei case de schimb.

Banca s-a îmbogăţit fără just temei prin inducerea în eroare a cumpărătorului de servicii bancare, cu privire la stabilitatea monedei si injectarea ei pe piata romaneasca strict sub forma scriptica.

În ceea ce priveşte conversia la moneda naţionala, reclamanţii au invocat amendamentul nr.17 al Parlamentului European în legătură cu împrumuturile în moneda străină.

Judecătorul naţional are posibilitatea efectivă sa puna in balanţa daca o asemenea reglementare este de natura să producă un dezechilibru semnificativ in contract si astfel, legislaţia naţionala îi permite acestuia să substituie o anumită clauză cu inca care să fie prevăzută în legislaţia naţională si astfel să îi permită continuarea contractului.

Judecătorul naţional are posibilitatea să cerceteze prin prima Legii nr.193/2000 clauza referitoare la plata/restituirea împrumutului la cursul de la data plăţii ratei.

Legislaţia europeană obligă banca să traga semnalul de alarma atunci cand costul total creste peste 20% în raport de cursul valutar contractat, astfel insemnand ca judecatorul naţional are posibilitatea pentru a pune în balanta echitabilului faptul că un cost cu 20% mai mare prin prisma cursului valutar este îndestulatoare pentru a satisface obiectul comercial al contractului (profitul bancii).

Daca se constata reaua-credinţă a bancii si abuzul folosit de aceasta pentru imbogatirea nejustificata, judecătorul naţional trebuie să modifice acea stare.

Posibilitatea de efectuare a conversiei este data de legea naţionala si internaţionala prin extinderea OUG nr.50/2010 în baza directivei si Amendamentele adoptate de Parlamentul European la 10 septembrie 2013 referitoare la propunerea de directiva a Parlamentului European si Consiliului privind contractele de credit pentru proprietăţi rezidenţiale.

Reclamanţii au invocat inexistenţa unei pierderi efective din partea bancii in ipoteza în care s-ar declara abuziva clauza referitoare la plata creditului în raport de schimbul valutar actual, dat fiind faptul că banca nu a platit niciodata împrumutul în CHF catre client.

Se impune denominare în moneda naţionala a platilor conform regulamentului valutar care prevede obligativitatea efectuării plăţilor între rezidenţi ce fac obiectul comerţului de bunuri si servicii în moneda naţionala.

A susţinut ca efectuarea plăţilor în valută implică suportarea unor costuri suplimentare în sarcina consumatorului cu consecinţa împovărării consumatorului.

Referitor la stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului, reclamanţii au arătat următoarele:

Avand in vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, in detrimentul consumatorului, determinând onerozitatea excesiva a executării obligaţiei de către reclamanti, aceştia considera ca se impune restabilirea prestaţiilor inerente contractului asumat prin îngheţare cursului de schimb CHF - LEU la momentul semnării contractului astfel incat sa se asigure o proportionalitate a prestatiilor asumate de parti care sa corespunda manifestării de voinţa in sensul angajarii in acest raport juridic.

Contractul de credit se supune regulilor generale prevăzute de Codul Civil cu privire la obligaţii, din acest fapt decurgând anumite consecinţe asupra regimului juridic aplicabil. Astfel, contractul de credit, fiind un contract comutativ caracterizat prin faptul ca intinderea drepturilor si obligaţiilor pârtilor la momentul incheierii contractului este determinata sau determinabila astfel incat părţile se angajeaza fi punt de vedere juridic tocmai in considerarea efectelor contractului pentru care si-au manifestat acordul, exclude expunerea uneia dintre parti la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor si incert si oferirea celeilalte parti a unei sanse de castig. Plecând de la aceasta caracteristica inerenta contractului de credit, stipularea unei clauze de risc valutar este contrara dispoziţiilor legale intrucat, in lipsa unui acord expres al pârtilor prin care sa-si asume posibilitatea unui castig sau a unei pierderi, contractul nu poate fi considerat aleatoriu cu consecinţa strămutării asupra reclamanţilor a riscului generat de hipervalorizarea euro.

Hiper-valorizarea euro constituie un eveniment imprevizibil, viitor si incert raportat la puterea de intelegere a consumatorului, intrucat acesta nu are cunostinte de specialitate in domeniul financiar bancar care sa-i permită anticiparea unei creşteri accelerate a cursului de schimb si, in consecinţa, asumarea in cunostinta de cauza a riscului valutar.

Conform art. 75 coroborat cu art. 76 din Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului, contractele de credit pentru consum precum si toate celelalte condiţii aplicabile contractului trebuie sa conţină clauze clare, corecte, care sa nu determine interpretări echivoce ale acestora si pentru intelegerea cărora sa fie necesare cunostinte de specialitate. Norma BNR nr. 17/2003 prevede obligaţia băncii de a administra riscul in sensul diminuării lui prin organizarea adecvata a activitatii de creditare. Astfel, aceasta prevedere exclude asumarea riscului operaţiunii de creditare de către consumator iar o masura (în acest sens o constituie îngheţarea cursului de schimb valutar la momentul incheierii contractului, masura ce corespunde cerinţelor echitatii si bunei-credinte.

Avand in vedere prevederile art. 969 C.Civ conform carora părţile trebuie sa acţioneze cu buna-credinta atat la negocierea si încheierea contractului, cat si pe tot timpul executării sale, neputand inlatura sau limita aceasta obligaţie, distributia intre parti a pierderilor si beneficiilor rezultate ca urmare a creşterii valorii euro fata de moneda naţionala, apara ca o soluţie justa si echitabila ce materializeaza aplicarea acestui principiu. Întrucât s-au schimbat imprejurarile avute in vedere de parti la momentul incheierii contractului si, pe cale de consecinţa, efectele actului juridic au ajuns sa fie altele decât cele pe care partile au inteles sa le stabileasca, considera ca se impune revizuirea efectelor contractului in temeiul teoriei impreviziunii care odata cu intrarea in vigoare Noului Cod Civil beneficiaza de o reglementare cu caracter general, reglementare care constituie o transpunere legislativa a soluţiilor conturate in practica. Luand in considerare ca noua reglementare consacra ca soluţie legislativa una dintre soluţiile date in jurisprudenta, in considerarea imperativului de a avea o practica judiciara previzibila, se poate da soluţia statuata in Noul Cod Civil fara a se putea reproşa ca s-ar atribui efect retroactiv legii noi.

În sensul admiterii teoriei impreviziunii a statuat Curtea Suprema de Justitie in decizia nr. 21/1994 privind revizuirea clauzei referitoare la pret intr-un contract cu executare succesiva (Buletinul Jurisprudentei 1996, pg. 230.)

In susţinerea revizuirii efectelor contractului prin stabilizarea cursului de schimb valutar si denominarea platii, au invederat faptul ca părţile s-au obligat in condiţiile economice existente la data incheierii contractului cand euro avea o valoare moderata fata de moneda naţionala asa incat, ca urmare a schimbării acestor condiţii, este necesar ca si contractul sa fie adaptat la noile imprejurari economice.

De asemenea, intrucat schimbarea condiţiilor economice a fost imprevizibila, reclamanţii neavand cunostinte de specialitate in domeniul financiar-bancar care sa-i permită anticiparea unei devalorizări vădite a leului fata de euro, revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de voinţa al pârtilor intrucat hiper-valorizarea euro deturneaza contractul de la scopul in vederea caruia a fost incheiat si executarea acestuia in contextul actual nu mai corespunde voinţei concordante a partilor.

In drept, reclamanţii au invocat Legea nr.193/200, Cod Civil articole indicate, OG nr.21/1992, OUG nr.174/2008.

În probaţiune, reclamanţii au solicitat încuviinţarea probei prin înscrisuri, expertiza si interogatoriu.

În data de 18.08.2015, parata P.B.R. S.A., prin C.A. O.L., a formulat întampinare, prin care a solicitat disjungerea cererilor, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiata. Totodata, parata a solicitat acordarea cheltuielilor de judecata.

În apărare, parata a arătat că, în esenţă, clauzele contestate reflectă regula generala aplicabila în materia împrumutului de consumaţie înscrisă în art.1584 C.civil 1864. Principala obligaţie a împrumutatului este de a restitui lucrurile împrumutate în aceeasi calitate si cantitate. Potrivit art.1578 C.civil 1864, obligaţie ce rezulta dintr-un împrumut este întotdeauna pentru aceeasi suma numerica înscrisă în contract.

Dat fiind principiul nominalismului monetar suma acordata cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia.

De altfel, ambele părţi îşi asumă riscul ca pe parcursul executării contractului suma restituită de împrumutat sa valoreze mai puţin la momentul restituirii decat la momentul acordarii, raportat la o altă moneda considerata etalon, sau, mai corect din punct de vedere obiect, raportat la aur.

A susţinut ca banca nu putea prevedea modificările de curs de schimb ce facut ca plta ratelor mai oneroasa pentru împrumutaţi.

A arătat că evoluţia cursului de schimb CHF/RON si CHF/EUR anterior acordării creditelor demonstrează ca francul elveţian este o moneda stabila.

A precizat ca banca nu putea prevedea variaţiile de curs de schimb CHF/RON.

Factori externi voinţei bancii si imprevizibil au contribuit la aprierea CHF ulterior acordarii creditelor.

A susţinut ca prevederile contractuale care reglementează restituirea creditelor în valuta in care au fost acordate si deblocate creditele nu pot fi analizate din perspectiva caracterului abuziv.

A invocat inaplicabilitatea deciziei pronunţate de CJUE în cauza C-26/13.

A aratat ca prevederile contractuale care reglementează restituirea creditelor în valuta au fost acordate si deblocate creditele au fost redactate in mod clar si inteligibil. În plus, acestea nu au caracter abuziv.

Clauzele contractelor au fost negociate, respecta cerinţa bunei-credinţe si nu creează un dezechilibru între drepturile si obligatiile partilor.

A mai invocat imposibilitatea modificarii contractelor de credit de catre instanţa de judecata.

Prevederile art.1271 C.civil sunt aplicabile contractelor încheiate după intrarea în vigoare a noului Cod civil.

În,drept, parata a invocat dispoziţiile art. 59, art 100, art. 205, art. 451 si art. 453 din C.P.C, dispoziţiile art. 4 alin.6 din Legea nr. 193/2000; pe prevederile art. 4 alin. 2 din Directiva nr.93/13/CEE, prevederile art. 3 alin. (1) din Decretul nr.167/1958, art.969, art.1092-1121, art.1578, art.1584, art.1587-1590 C.civil, art.107 din Legea nr.71/2011, art.1 lit.d) din Anexa la Regulamentul nr.4/2005.

În probaţiune, parata a solicitat încuviinţarea probei prin înscrisuri, interogatoriu si proba testimoniala.

În cauză, instanţa a administrat proba prin înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, intanţa reţine următoarele:

I.Referitor la contractele de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum:

În fapt, între P.B.R. S.A., în  calitate de bancă, şi A.M., în calitate de împrumutat, a intervenit Contractul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum nr.200002J1160449679 din 06.03.2008, prin care banca a acordat un credit în valoarea de 13.125 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 120 luni (filele 53-62, vol.I ds TB).

Între P.B.R. S.A., în  calitate de bancă, şi B.K., în calitate de împrumutat, a intervenit Contractul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum nr.200002J1160436839 din 26.02.2008, prin care banca a acordat un credit în valoarea de 11.815,50 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 120 luni (filele 63-72, vol.I ds TB).

Între P.B.R. S.A., în  calitate de bancă, şi I.S.A:, în calitate de împrumutat, a intervenit Contractul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum nr.42180000000428320 din 18.02.2008, prin care banca a acordat un credit în valoarea de 21.588,00 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 120 luni (filele 100-107, vol.I ds TB).

Între P.B.R. S.A., în  calitate de bancă, şi Lazar Mihaela, în calitate de împrumutat, a intervenit Contractul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum nr.422502A0200425776 din 14.02.2008, prin care banca a acordat un credit în valoarea de 21.588,00 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 120 luni (filele 144-150, vol.I ds TB, filele 1-3 vol.II ds TB).

II.Referitor la contractele de împrumut pentru nevoi personale,

Între P.B.R. S.A., în  calitate de bancă, şi G.M.C.-G.L.C., în calitate de împrumutat, a intervenit Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr.421402A0490393184 din 24.12.2007, prin care banca a acordat un credit în valoarea de 30.335,55 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 120 luni (filele 51-57, vol.II ds TB).

Între P.B.R. S.A., în  calitate de bancă, şi T.M., în calitate de împrumutat, a intervenit Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr.14000000000461559 din 17.03.2008, prin care banca a acordat un credit în valoarea de 15.225,00 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 120 luni (filele 77-83, vol.I ds TB).

Între P.B.R. S.A., în  calitate de bancă, şi V.F., în calitate de împrumutat, a intervenit Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr.31010000000401393 din 14.01.2008, prin care banca a acordat un credit în valoarea de 12.915 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 120 luni (filele 125-133, vol.I ds TB).

Referitor la contractele de credit,

Între P.B.R. S.A., în  calitate de bancă, şi C.I.P. si C.M.A.A., în calitate de împrumutaţi, a intervenit Contractul de credit nr.310002J14800133398 din 19.07.2007, prin care banca a acordat un credit în valoarea de 45.937 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 29 ani (filele 5-9, vol.III ds TB).

Între P.B.R. S.A., în  calitate de bancă, şi C.D. si C.E., în calitate de împrumutaţi, a intervenit Contractul de credit nr.4213R000000018220 din 18.09.2007, prin care banca a acordat un credit în valoarea de 77.000 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 360 luni (filele 105-111, vol.II ds TB).

Între P.B.R. S.A., în  calitate de bancă, şi C.G. si C.I., în calitate de împrumutaţi, şi C.O.G., în calitate de co-plătitor, a intervenit Contractul de credit nr.4203R2A046002466 din 24.12.2007, prin care banca a acordat un credit în valoarea de 78.900 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 15,92 ani  (filele 82-89, vol.III ds TB).

Între P.B.R. S.A., în  calitate de bancă, şi L.G.A. si L.M.D., în calitate de împrumutat, a intervenit Contractul de credit nr.310102J1480018745/17.10.2007, prin care banca a acordat un credit în valoarea de 36.600 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 180 luni (filele 75-80, vol.II ds TB).

Între P.B.R. S.A., în  calitate de bancă, şi N.M. si N.C., în calitate de împrumutaţi, a intervenit Contractul de credit nr.03000000000019105 din 21.09.2007, prin care banca a acordat un credit în valoarea de 63.750 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 29,75 ani (filele 32-38, vol.III ds TB).

Între P.B.R. S.A., în  calitate de bancă, şi R.A.C. si R.O., în calitate de împrumutat, a intervenit Contractul de credit nr.31000000000014341, prin care banca a acordat un credit în valoarea de 80.213 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 360 luni (filele 92-97, vol.II ds TB).

III.Referitor la contractul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum încheiat de P.B.R. si A.M. (Contractul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum nr.200002J1160449679 din 06.03.2008), instanţa reţine următoarele:

1.Problema obligaţiei de informare

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare de către pârâtă a obligaţiilor de informare, consultare şi avertizare a consumatorilor, instanţa reţine că, potrivit art. 18 şi art. 19 din O.G. nr. 21/1992, astfel cum se afla în vigoare la data încheierii contractului de credit, consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină securitate. Informarea consumatorilor despre produsele şi serviciile oferite se realizează, în mod obligatoriu, prin elemente de identificare şi caracterizare ale acestora, care se înscriu la vedere, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică, instrucţiunile de folosire ori altele asemenea, ce însoţesc produsul sau serviciul, în funcţie de natura acestuia.

În privinţa contractelor de credit, în art. 6 din Legea nr. 289/2004, care se afla în vigoare la data încheierii contractului analizat, înainte de încheierea contractului, creditorul are următoarele obligaţii: a) să ofere gratuit consumatorului, pe hârtie sau pe alt suport durabil, un grafic de rambursare şi un exemplar al proiectului contractului de credit, în momentul solicitării de către consumator a unei oferte de credit; b) să prezinte consumatorului informaţiile complete, corecte şi precise privind contractul de credit avut în vedere; c) să informeze consumatorul despre întreaga documentaţie de credit necesară acordării unui credit.

Potrivit art.75 si art.76 din Legea nr.296/2004, „Art.75. Orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. Art. 76. Orice informaţii privind pachetele de servicii turistice, preţurile acestora, contractele de credit pentru consum şi toate celelalte condiţii aplicabile contractului, comunicate de organizator sau de detailist consumatorului, trebuie să conţină indicaţii corecte şi clare, care să nu permită interpretări echivoce ale acestora.” 

Din întreaga reglementare a obligaţiei de informare stabilită de actele normative aplicabile în sarcina instituţiei financiare reiese că aceasta priveşte informarea consumatorului cu privire la conţinutul contractului de credit ce urmează a fi încheiat, cu privire la costurile creditului şi cu privire la documentaţia necesară acordării creditului.

În prezenta cauză, reclamanta A.M. a avut cunoştinţă de moneda în care urma a fi acordat creditul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum, având în vedere că acest element esenţial al contractului a fost menţionat în cererea de credit. Totodată, până la încheierea contractului de credit din data de 06.03.2008, împrumutatul A.M. a avut la dispoziţie suficient timp pentru a se informa cu privire la cursul valutar al monedei în care a solicitat acordarea creditului, toate informaţiile cu privire la care se invocă încălcarea obligaţiei pârâtei de a le aduce la cunoştinţa reclamantei A.M. fiind publice.

Sub pretextul lipsei de informare din partea instituţiei de credit, consumatorul nu îşi poate invoca propria lipsă de diligenţă, constând în faptul că nu s-a interesat de evoluţia cursului de schimb al francului elveţian, pentru a observa că acesta a atins un minim istoric în perioada încheierii contractului de credit sau că variază frecvent.

În realitate, reclamanta A.M. a făcut alegerea monedei în care a solicitat acordarea creditului, în mod conştient, pentru a beneficia de avantajele pe care le-a presupus acest tip de contract de credit, respectiv o limită mai ridicată de creditare, justificată de o dobândă mult mai mică decât cea pentru creditele acordate în lei sau în euro.

Având în vedere că variaţia cursului de schimb CHF-RON era publică la data încheierii contractului de credit, precum şi că este de notorietate şi prevăzut de lege aspectul că, la acordarea oricărui împrumut în valută de către orice persoana fizică sau juridică, se suportă un risc valutar, cuantumul său fiind diferit în funcţie de moneda în care se acordă creditul şi de evoluţia sa pe piaţa financiară, instanţa consideră că reclamanta şi-a asumat riscul valutar în mod conştient şi în deplină cunoştinţă de cauză, pentru a obţine creditul necesar satisfacerii nevoilor sale personale.

În mod evident, obligaţia de informare prevăzută de textele de lege invocate de reclamantă nu poate cuprinde informarea cu privire la previziunile asupra evoluţiei cursului valutar, ulterior încheierii contractului de credit, întrucât acest aspect nu poate fi cunoscut nici de instituţia de credit, cu atât mai mult cu cât contractul a fost încheiat pentru o perioadă de 120 luni.

Instanţa mai consideră că obligaţia de informare nu priveşte consilierea consumatorului cu privire la oportunitatea contractării unui anumit serviciu, neputându-i-se imputa operatorului economic faptul că nu a sfătuit pe împrumutat să aleagă un alt tip de credit, care probabil că nici nu i-ar fi permis satisfacerea nevoilor personale.

Având în vedere valoarea ridică a creditului contractat şi durata mare de timp în care se face rambursarea acestuia, împrumutatul este cel care ar fi putut solicita serviciile unui consultant financiar pentru a stabili dacă încheierea unui contract de credit corespunde nevoilor sale şi care sunt cele mai avantajoase servicii de creditare, pe termen mediu sau lung.

Pentru aceste considerente, instanţa constată că este neîntemeiată invocarea de către reclamanta a încălcării de către pârâtă a obligaţiei de informare, aspectele privind evoluţia cursului de schimb al francului elveţian până la data încheierii contractului de credit fiind publice şi uşor accesibile pentru orice persoană, iar cele privind evoluţia ulterioară a acestui curs de schimb nefiind cunoscute.

Solicitarea de constatare a nulităţii absolute pentru acest considerent este neîntemeiată atât din perspectiva inexistenţei motivului invocat, cât şi ca urmare a faptului că lipsa de informare nu este sancţionată de lege cu nulitatea absolută, vicierea consimţământului putând atrage nulitatea relativă a contractului, care nu mai poate fi invocată ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie prevăzut de art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.

Faptul că pârâta este un profesionist în domeniul financiar-bancar nu implică în mod necesar cunoaşterea de către aceasta a modului cum va evolua cursul valutar, cu atât mai mult cu cât perioada contractuală este una îndelungată.

În conformitate cu art. 249 Cod procedură civilă, revenea reclamantei obligaţia de a dovedi că, în cauza de faţă, la momentul încheierii contractului de credit, pârâta avea cunoştinţă că în viitor moneda CHF se va aprecia considerabil faţă de moneda naţională, că a ascuns aceste informaţii (posibilitatea ca francul elveţian va creşte în raport cu moneda naţionala cu până la 100%) şi că a acţionat în consecinţă pentru a-şi procura câştiguri necuvenite. Însă, nu a fost produsă nicio dovadă în acest sens, astfel încât nu se poate reţine îndeplinirea condiţiei privind reaua-credinţă a pârâtei (îmbogăţire fără justă cauză) şi nici încălcarea prevederilor art.18 din O.G. nr.21/1992.

Este adevărat că profesionistul are o obligaţie de informare, însă aceasta trebuie păstrată în limite rezonabile, neputând să i se pretindă anticiparea cursului valutar pe perioade îndelungate de timp.

Ţinând cont de faptul că OUG nr.50/2010 a intrat în vigoare la data de 21 iunie 2010, ulterior încheierii contractului de credit, instanţa constată că bancii nu i se poate reproşa nesocotirea obligaţiilor de informare instituite prin acest act normativ. În caz contrar, instanţa ar încălca dispoziţiile privind neretroactivitatea legii prevăzute în art.15 alin.2 din Constituţia României.

Având în vedere că nu s-a probat săvârşirea de către pârâtă a unei fapte ilicite, neexistând niciun indiciu al cunoaşterii de către bancă a modalităţii de evoluţie a cursului de schimb pentru moneda în care a fost acordat creditul, instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998-art.999 Cod civil din 1864 pentru angajarea răspunderii sale delictuale, în modalitatea solicită de reclamanta, respectiv prin obligarea băncii la suportarea riscului valutar.

2.În legătură cu petitul avand ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar (art.8.1 din contractele de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum, art.8.1 din contractele de împrumut pentru nevoi personale şi art.6.3 din contractele de credit), instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, fiind interzis comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Art. 4 alin. 1 din această Lege stabileşte că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Conform art. 3 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispoziţiilor acestei legi.

De asemenea, în ce priveşte noţiunea de clauză abuzivă, art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE atribuie acest caracter clauzelor contractuale care nu s-au negociat individual şi, în contradicţie cu exigenţa de bună-credinţă, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

Din ambele reglementări rezultă aceleaşi condiţii care imprimă unei clauze contractuale caracter abuziv şi anume: contractul să fie încheiat între profesionişti şi consumatori, clauza să nu fie negociată individual şi să se creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorilor.

Clauza de risc valutar cuprinsă la art. 8.1 din Contractul de credit nu are caracter abuziv, întrucât clauzele referitoare la moneda creditului şi la riscul valutar ţin de aplicarea şi prevederea în mod expres în cuprinsul contractului dintre părţi a regulii de drept comun privind restituirea sumelor de bani împrumutate.

Instanţa reţine că acest fapt era cunoscut de către reclamanta la data încheierii convenţiei de credit sau cel puţin trebuia cunoscut, consumatorul fiind obligat la a depune un minim de diligenţă şi de interes în lecturarea contractului încheiat cu banca.

Instanţa are în vedere că reclamanta a avut posibilitatea de a negocia conţinutul clauzelor contractuale privind moneda de acordare a creditului, putând opta între mai multe tipuri de credite în diverse monede de schimb (naţională sau în valută), alegând, în final, din portofoliul de produse bancare oferite de pârâtă, creditele cu caracteristicile pe care le-a considerat potrivite nevoilor sale. În speţa de faţă este în afara oricărui dubiu că acordarea creditului în moneda CHF s-a făcut la solicitarea expresă a reclamantei, acest credit fiind mai avantajos din punct de vedere al costurilor sale.

Această opţiune a fost făcută conştient de către consumator, în considerarea avantajelor pe care le oferea în comparaţie cu celelalte produse de creditare oferite atât de bancă, cât si de alţi furnizori de produse bancare: cost mai redus şi acces la o sumă mai mare de bani.

Deşi e posibil ca la momentul contractării creditului, debitorul să nu fi luat în considerare o creştere considerabilă a cursului de schimb CHF-RON, prin solicitarea unui împrumut în franci elvenţieni împrumutatul a acceptat posibilitatea ca restituirea capitatului si plata dobanzii să se realizeze la un alt curs de schimb decat cel de la data încheierii contractului de credit.

Pentru evitarea riscului valutar, împrumutatul a avut posibilitatea de a solicita un credit în moneda în care îşi câştigă veniturile lunare.

Prin contractarea unui credit în moneda în care îţi realizează veniturile, consumatorul avea reprezentarea clară a consecinţelor economice produse de contractul de credit asupra patrimoniului său.

Totuşi, împrumutatul a apreciat că luarea unui credit în franci elveţieni corespunde mai mult nevoilor sale.

Prin urmare, instanţa nu va reţine lipsa de negociere a clauzelor privind moneda acordării creditului şi riscul valutar, fiind evident faptul că a fost opţiunea împrumutatului de a accesa un credit în franci elveţieni, acesta având posibilitatea reală de negociere a monedei creditului, precum şi de a impune moneda în care urma a fi acordat creditul dintre RON, EUR şi CHF.

În lipsa unor dovezi, instanţa nu poate primi susţinerile reclamantei în sensul că aceasta a încheiat contractul de credit fiind constrânsa de banca sau prin inducerea în eroare a împrumutatului.

Instanţa apreciază că nu este îndeplinită nici condiţia dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, întrucât acest dezechilibru trebuie raportat la momentul încheierii contractului şi trebuie să vizeze aspecte intrinseci acestuia. Or, ceea ce invocă reclamantul este un aspect extrinsec, respectiv deprecierea monedei naţionale în raport de francul elveţian, fenomen asupra căruia pârâta nu a avut niciun control.

Prin urmare, instanţa apreciază că prin încheierea acestui contract de împrumut banca nu a obţinut un câştig injust în detrimentul consumatorului.

Nu pot fi reţinute susţinerile reclamantei conform cărora riscul valutar a fost stabilit în sarcina consumatorului, întrucât modul de formulare a clauzelor contestate nu conduce la o astfel de concluzie, riscul fiind în sarcina ambelor părţi, după cum are loc o apreciere sau o depreciere a monedei contractate în raport de moneda naţională. Faptul că, în concret, pentru o perioadă de timp din durata contractului, fluctuaţia cursului valutar a fost defavorabilă reclamantei nu este de natură a atrage dezechilibrul avut în vedere de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, întrucât raportarea nu se poate realiza la situaţiile concrete ivite la un moment dat, ci la conţinutul juridic al drepturilor şi obligaţiilor părţilor.

Banca nu a fost scutită de consecinţele negative ale variaţiei cursului de schimb, întrucat ulterior încheierii contractului a existat posibilitatea ca moneda naţionala să se aprecieze în raport cu francul elveţian, sub nivelul de la momentul semnării contractului de credit.

Instanţa are în vedere şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza C-415/11 – Mohamed Aziz împotriva Caixa d’Estalvis de Catalunya, Tarragona i Manresa (Catalunyacaixa)), în sensul că noțiunea „dezechilibru semnificativ” în detrimentul consumatorului trebuie apreciată prin intermediul unei analize a normelor naţionale aplicabile în lipsa unui acord între părţi, pentru a evalua dacă şi, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situaţie juridică mai puţin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul naţional în vigoare, iar pentru a şti dacă dezechilibrul este creat „în contradicţie cu cerinţa de bună‑credinţă”, este important să se verifice dacă vânzătorul sau furnizorul, acţionând în mod corect şi echitabil faţă de consumator, se putea aştepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte clauza în discuţie în urma unei negocieri individuale.

În speţă, instanţa reţine că, având în vedere contractarea unui credit în CHF şi virarea sumei în această monedă de către bancă, este rezonabil să se presupună că, în urma unei negocieri individuale, reclamantai ar fi acceptat restituirea creditului tot în CHF, aceasta fiind regula în dreptul român şi pe piaţa financiară, prevăzută de dispoziţiile supletive ale art. 1578 Cod civil din 1864.

Astfel, lipsa dezechilibrului care ar fi produs prin clauzele contestate este evidenţiată şi de faptul că acestea, stipulând restituirea creditului în moneda acordată, nu pun consumatorul într-o situaţie inferioară celei care ar rezulta din dispoziţiile legale supletive din dreptul intern. Chiar dacă aceste clauze nu ar fi fost incluse în contract şi chiar dacă s-ar face abstracţie de ele, prevederile incidente din Codul civil de la 1864 impun restituirea sumei împrumutate în aceeaşi monedă.

De asemenea, în condiţiile în care nu s-a dovedit că pârâta putea anticipa valorile acestor fluctuaţii, nu se poate reţine un dezechilibru nici din această perspectivă şi, cu atât mai puţin, faptul că a acţionat contrar cerinţelor bunei-credinţe.

În cazul contractului de credit, prestaţia esenţială a băncii este punerea la dispoziţie a sumei împrumutate, iar prestaţia esenţială a împrumutatului este restituirea capitalului şi a dobânzii (care reprezintă preţul creditului). Or, acestea sunt indisolubil legate de moneda creditului, neputându-se considera că face parte din obiectul contractului doar suma numerică indicată, nu şi moneda. Totodată, clauzele contractuale nu presupun dificultăţi de înţelegere, fiind clare şi inteligibile, iar cel mai puţin avizat consumator putea să înţeleagă că are obligaţia de a achita, lunar, sumele în franci elveţieni, aspect menţionat în mod expres atât în clauzele contractuale, cât şi în graficul de rambursare. Fluctuaţia cursului valutar nu este de natură a afecta caracterul clar şi inteligibil al clauzelor contestate şi al monedei creditului, întrucât profesionistul nu putea să prevadă modalitatea concretă în care cursul va varia, pentru a introduce în contractul de credit.

Astfel, clauzele deduse judecăţii nu pot fi considerate abuzive nici din perspectiva art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.

Este neîntemeiată şi invocarea de către reclamantă a hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din data de 30 aprilie 2014, pronunţată în cauza C-26/13, Árpád Kásler şi Hajnalka Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt, întrucât situaţia de fapt şi cea juridică din prezentul litigiu sunt diferite de cele avute în vedere în hotărârea respectivă.

Cauza analizată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene avea ca ipoteză de lucru un contract de credit în forinţi şi o clauză a acestuia care prevedea că determinarea valorii în valută a împrumutului se realizează la cursul de schimb la cumpărarea valutei practicat de bancă, în vigoare la data deblocării fondurilor, în timp ce o altă clauză permitea împrumutătorului să stabilească valoarea în forinţi maghiari a fiecărei rate lunare la cursul de schimb la vânzare al monedei, aplicat de bancă în ziua anterioară scadenţei. În acest context, împrumutatul era ţinut să suporte diferenţele de schimb valutar, fără însă ca vreun serviciu de schimb să fie furnizat de împrumutător.

Această situaţie nu se regăseşte în cazul contractului dedus judecăţii, întrucât reclamantul a contractat creditul în CHF, i-a fost virată în cont suma exprimată în CHF şi şi-a asumat obligaţia de a achita ratele în CHF, având totodată posibilitatea de a-şi procura liber această valută.

Mai mult, în prezenta cauză, reclamanta contestă chiar moneda în care a fost acordat creditul şi obligaţia esenţială de a restitui ratele în aceeaşi monedă, spre deosebire de cauza Kasler, în care se aveau în vedere clauzele contractuale care permiteau băncii utilizarea unor cursuri valutare diferite la vânzare şi la cumpărare.

Instanţa mai reţine că, întrucât contractul de credit reprezintă o specie a contractului de împrumut de consumaţie, se aplică principiul nominalismului monetar, instituit de art. 1584 Cod civil din 1864 (aplicabil în speţă în temeiul art. 3 şi art. 102 din Legea nr. 71/2011), conform căruia obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract, iar în cazul intervenirii unei creşteri sau scăderi a preţului monedelor, înainte de a sosi data plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată, nefiind obligat a restitui această sumă decât în moneda aflată în curs în momentul plăţii.

Valabilitatea acestui principiu a fost menţinută în Codul civil din 2009, care prin art. 2164 prevede că, în lipsa unei stipulaţii contrare, împrumutatul este ţinut să restituie aceeaşi cantitate şi calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creşterea sau scăderea preţului acestora, iar în cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ţinut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia, dacă părţile nu au convenit altfel.

Aşadar, principiul nominalismului monetar are o reglementare legală, astfel încât achitarea ratelor în moneda acordată (CHF), indiferent de fluctuaţiile acesteia, nu poate fi considerată abuzivă, în conformitate cu art. 3 alin. 2 din Legea nr. 193/2000.

Susţinerile reclamantei privind prevalenţa protecţiei consumatorilor faţă de dispoziţiile supletive prin care este reglementat principiul nominalismului monetar sunt neîntemeiate, întrucât nicio lege din domeniul protecţiei consumatorilor nu derogă de la principiul nominalismului monetar, acesta fiind aplicabil şi contractelor de credit încheiate de consumatori.

Sunt neîntemeiate şi susţinerile reclamantei în sensul că suportarea riscului valutar transformă contractul de credit într-un contract aleatoriu, ceea ce nu este permis. În acest sens, instanţa reţine prevederile art. 947 alin. 2 Cod civil din 1864, conform cărora contractul este aleatoriu când echivalentul depinde, pentru una sau toate părţile, de un eveniment incert. Contractele de credit, indiferent de moneda în care sunt contractate, nu au caracter aleatoriu, ci comutativ, întrucât întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor a fost clar determinată. Faptul că moneda creditului variază în raport de alte monede nu transformă un contract comutativ într-unul aleatoriu, întrucât un astfel de fenomen se produce între diferite tipuri de monede aflate pe piaţă, pe când obligaţiile contractuale au fost stabilite într-o singură monedă.

Invocarea teoriei impreviziunii este lipsită de temei juridic, soluţiile jurisprudenţiale izolate nefiind de natură să contureze o practică suficient de bine caracterizată pentru a se stabili că o asemenea excepţie de la principiul forţei obligatorii a contractului civil era acceptată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispoziţiile art. 1271 din Codul civil din 2009 nefiind aplicabile contractului de credit încheiat în anul 2007, conform art. 107 din Legea nr. 71/2011.

Faptul că, prin art. 107 din Legea nr. 71/2011, s-a stabilit în mod expres că dispoziţiile art. 1271 din Codul civil din 2009 privitoare la impreviziune se aplică numai contractelor încheiate după intrarea în vigoare a Codului civil, conduce la concluzia că dispoziţiile care reglementează impreviziunea nu reprezintă o consacrare a unei jurisprudenţe anterioare, ci o soluţie legislativă nouă, aplicabilă pentru viitor.

Totodată, instanţa constată că situaţia din prezenta cauză nici nu justifică aplicarea teoriei impreviziunii pentru exonerarea reclamantei de la respectarea clauzei de risc valutar, având în vedere că riscul valutar a fost asumat în mod expres de către împrumutat, precum şi că modificarea situaţiei avute în vedere la încheierea contractului nu poate fi calificată ca fiind excesiv de oneroasă pentru consumator, obligaţia de restituire a creditului în moneda în care a fost acordat fiind justă şi conformă dispoziţiilor legale aflate în vigoare atât la data încheierii contractului, cât şi la data soluţionării prezentei cauze.

Este adevărat că, în urma creşterii cursului de schimb al francului elveţian, sunt afectate temporar interesele financiare ale persoanelor care au beneficiat de credite în această monedă, însă această situaţie nu poate fi remediată în temeiul Legii nr. 193/2000, ci doar prin acordul de voinţă al părţilor sau prin intervenţia legiuitorului.

Instanţa nu poate reţine argumentele reclamantei în legatura cu Norma BNR nr.17/2003, întrucat acest act normativ nu instituie în sarcina bancilor obligaţia de a suporta riscul deprecierii monedei naţionale.

Ţinând cont de faptul că împrumutatul a avut posibilitatea de a rambursa anticipat sumele datorate, chiar şi prin încheierea cu parata sau altă banca a unui alt contract de împrumut pentru refinanţarea împrumutului în franci elveţieni, instanţa nu poate primi susţinerile reclamantei în sensul că omisiunea includerii unei clauze de reconversie face dovada că banca a acţionat cu rea-credinţă şi premeditare economică pentru împovărarea împrumutatului.

Având în vedere faptul că pe calea prezentei acţiuni instanţa nu poate completa dispoziţiile contractului de credit, instanţa nu poate primi susţinerile reclamantei referitoare la lipsa unei proceduri de stopare sau de diminuare a riscului valutar sau cele privind lipsa unui mecanism de schimb al monedei străine.

3.Cu privire la petitul avand ca obiect modificarea contractului de credit în sensul stabilizării cursului valutar CHF-LEU la cursul de la data încheierii contractului de credit şi la plata ratelor la valoarea cursului de la data încheierii contractului, denominarea în moneda naţionala a plăţilor, instanţa apreciază ca aceste solicitari sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce urmeaza:

Prin Hotărârea Curţii de Justitie a Uniunii Europene (Camera întâi) din data de 14. 06.2012, în cauza C – 618/10, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Audiencia Provincial de Barcelona (Spania), prin decizia din 29.11.2010, primită de Curte la 29.12.2010, în procedura Banco Español de Credito SA împotriva Joaquin Calderón Camino, Curtea a hotărât că atunci când constată existenţa unei clauze abuzive, instanţele au numai obligaţia de a exclude aplicarea unei astfel de clauze, pentru ca aceasta să nu mai producă efecte obligatorii în ceea ce priveşte consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conţinutul acesteia. Astfel, contractul în care este inclusă clauza trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare, decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menţinere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.

Prin urmare, instanţa nu poate da curs solicitării reclamantei care a solicitat instanţei să interpreteze dispoziţiile art.6 alin.1 din Directiva CEE nr.93/13 în sensul că această dispoziţie nu se opune unei norme de drept naţional care permite instanţei naţionale să remedieze nulitatea clauzei prin înlocuirea cu o dispoziţie de drept naţional cu caracter supletiv.

În plus, aceste solicitări, apar ca fiind nelegale şi inechitabile, reclamanta urmărind transformarea unui credit acordat în monedă străină, cu dobândă variabilă specifică, într-un credit în lei.

Or, conform art. 969 Cod civil din 1864, contractul valabil încheiat între părţi are putere de lege, acesta neputând fi modificat de către instanţă, în funcţie de voinţa uneia dintre părţi.

Modificarea solicitată de către reclamant apare ca fiind inechitabilă, având în vedere că rata dobânzii a fost stabilită pentru un credit acordat în CHF, valoarea redusă a dobânzii fiind şi unul dintre motivele pentru care consumatorul a ales produsul de creditare în valută străină. Totodată, variaţia ratei dobânzii este raportată la un indice de referinţă variabil specific monedei în care a fost acordat creditul (LIBOR CHF), care are o valoare redusă, diferită de valoarea indicelui de referinţă obiectiv aplicabil pentru creditele acordate în lei.

Totodată, această solicitare contravine efectelor pe care le produce constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale, potrivit art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 193/2000, acesta fiind lipsirea de efecte şi eliminarea clauzelor abuzive, respectiv rezilierea contractului, la cererea consumatorului.

Vazand că părţile litigante nu sunt în ipoteza vanzarii unur bunuri sau prestării unor servicii, ci în ipoteza încheierii unui contract de împrumut, instanţa apreciază că reclamanta  nu este îndrituita să invoce nesocotirea dispoziţiilor art.3 alin.1 din Regulamentul BNR nr.4/2005, întrucat acordarea împrumutului în franci elveţieni este permisă de alin.2 al aceluiaşi articol.

Asadar, ţinand seama de jurisprundenta obligatorie a CJUE, precum şi de împrejurarea că, în speţă, contractul de credit reprezinta legea părtilor, instanţa apreciaza ca nu este îndrituita sa dea curs solicitarii reclamantei de modificare a contractului, întrucat, în caz contrar, s-ar nesocoti vointa bancii la momentul încheierii contractului de credit.

Faţă de cele mai sus expuse, instanţa va respinge aceste capete de cerere, ca neîntemeiate.

IV.Referitor la contractul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum încheiat de P.B.R. si B.K. (Contractul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum nr.200002J1160436839 din 26.02.2008, emis la solicitarea reclamantei B.K. nr.436839 din 17.02.2008 f.131, vol.IV), instanţa reţine următoarele:

Având vedere în vedere aceleaşi considerente, respectiv cele de la pct.III, instanţa va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere formulate de reclamanta B.K..

V.Referitor la contractul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum încheiat de P.B.R. si I.S.A: (Contractul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum nr.42180000000428320 din 18.02.2008, emis la solicitarea reclamantului I.S.A: nr.428320 din 12.02.2008 f.126, vol.IV), instanţa reţine următoarele:

Ţinând seama de aceleaşi considerente, respectiv cele de la pct.III, precum şi faptul că prin încheierea contractului de credit reclamantul a evitat consecinţele negative ale  deprecierii monedei naţionale prin raportare la moneda Euro, şi anume prin stingerea creditului în valoare de 5.585,43 Euro ce a facut obiectului contractului de credit din  14.03.2007 încheiat cu A.A.B. S.A., instanţa va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere formulate de reclamantului I.S.A:.

VI.Referitor la contractul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum încheiat de P.B.R. si D (L) M (Contractul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum nr. 422502A0200425776 din 14.02.2008, emis la solicitarea reclamantei D (L) M nr.425776 din 08.02.2008 f.120, vol.IV), instanţa reţine următoarele:

Ţinând cont de aceleaşi considerente, respectiv cele de la pct.III, precum şi faptul că prin încheierea contractului de credit reclamanta, avand studii superioare, a evitat consecinţele negative ale  deprecierii monedei naţionale prin raportare la moneda Euro, şi anume prin stingerea creditului în valoare de 3.810,00 Euro ce a facut obiectului contractului de credit din  165625/07.05.2007 încheiat cu P.B. S.A., instanţa va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere formulate de reclamantei  D (L) M.

VII.Referitor la contractul de împrumut pentru nevoi personale încheiat între P.B.R. S.A şi G.M.C.-G.L.C. (Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr.421402A0490393184 din 24.12.2007, emis la solicitarea reclamanţilor G.M.C. si G.L.C. nr.393184 din 18.12.2007 f.117, vol.IV), instanţa reţine următoarele:

Avand în vedere aceleaşi considerente, respectiv cele de la pct.III, precum şi împrejurarea ca reclamanţii au studii superioare, instanţa va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere formulate de reclamanţii G.M.C. si G.L.C..

VIII.Referitor la contractul de împrumut pentru nevoi personale încheiat între P.B.R. S.A şi  T.M. (Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr.14000000000461559 din 17.03.2008, emis la cererea reclamentei nr.461559/11.03.2008 f.128, vol.IV ds TB), instanţa reţine următoarele:

Având vedere în vedere aceleaşi considerente, respectiv cele de la pct.III, instanţa va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere formulate de reclamanta T.M..

IX.Referitor la contractul de împrumut pentru nevoi personale încheiat între P.B.R. S.A şi  V.F. (Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr.31010000000401393 din 14.01.2008, emis la cererea reclamantei nr.4401393/10.01.2008 f.123, vol.IV ds TB), instanţa reţine următoarele:

Având vedere în vedere aceleaşi considerente, respectiv cele de la pct.III, instanţa va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere formulate de reclamanta V.F..

X.Referitor la contractul de credit încheiat între P.B.R. S.A. si C.I.P. si C.M.A.A. (Contractul de credit nr.310002J14800133398 din 19.07.2007), instanţa reţine următoarele:

Având vedere în vedere aceleaşi considerente, respectiv cele de la pct.III, instanţa va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere formulate de reclamanţii C.I.P. si C.M.A.A..

XI.Referitor la contractul de credit încheiat între P.B.R. S.A. si C.D. si C.E., în calitate de împrumutaţi (Contractul de credit nr.4213R000000018220 din 18.09.2007, emis la solicitarea reclamanţilor nr.18220/22.08.2007 f.111, vol.IV), instanţa reţine următoarele:

Având vedere în vedere aceleaşi considerente, respectiv cele de la pct.III, precum şi împrejurarea că prin acest contract reclamanţii au stins alte credite contractate la alte banci,  instanţa va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere formulate de reclamanţii C.D. si C.E..

XII. Referitor la contractul de credit încheiat între P.B.R. S.A. si  C.G., C.I. şi C.O.G. (Contractul de credit nr.4203R2A046002466 din 24.12.2007), instanţa reţine următoarele:

Având vedere în vedere aceleaşi considerente, respectiv cele de la pct.III, faptul ca prin acest contract reclamanţii au stins alte credite contractate la alte banci,  precum şi împrejurarea că reclamanţii au evitat consecinţele negative ale  deprecierii monedei naţionale prin raportare la moneda Euro, şi anume prin stingerea creditului în valoare de 2.967,51 Euro ce a facut obiectului contractului de credit încheiat cu B. Sucursala Moşilor, instanţa va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere formulate de acesti reclamanţi.

XIII.Referitor contractul de credit încheiat între P.B.R. S.A. si L.G.A. si L.M.D. (Contractul de credit nr.310102J1480018745/17.10.2007, emis la solicitarea reclamanţilor nr.J148.18745 din 31.08.2007, fila 115, vol.IV ds TB), instanţa reţine următoarele:

Având vedere în vedere aceleaşi considerente, respectiv cele de la pct.III, faptul ca prin acest contract reclamanţii au stins alte credite contractate la alte banci,  precum şi împrejurarea că reclamanţii, avand studii superioare, au evitat consecinţele negative ale  deprecierii monedei naţionale prin raportare la moneda Euro, şi anume prin stingerea creditelor în valoare de 9.190,54 Euro şi, respectiv, 7.641,43 Euro, ce au facut obiectului contractelor de credit încheiate cu R.B. S.A., B. S.A, instanţa va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere formulate de acesti reclamanţi.

IX.Referitor la contractul de credit încheiat între P.B.R. S.A., N.M. si N.C. (Contractul de credit nr.03000000000019105 din 21.09.2007, emis la solicitarea reclamanţilor nr.19105 din 11.09.2007, fila 107, vol.IV, ds. TB), instanţa reţine următoarele:

Având vedere în vedere aceleaşi considerente, respectiv cele de la pct.III, instanţa va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere formulate de aceşti reclamanţi.

X.Referitor la contractul de credit încheiat între P.B.R. S.A. şi R.A.C. si R.O. (Contractul de credit nr.31000000000014341), instanţa reţine următoarele:

Având vedere în vedere aceleaşi considerente, respectiv cele de la pct.III, instanţa va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere formulate de aceşti reclamanţi.

Faţă de cele mai sus expuse, instanţa va respinge cererea, ca neîntemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea privind pe reclamanţii C.G. domiciliat în …., C.I. domiciliată în …., C.O.G.  domiciliată în ….., N.M. domiciliat în …., N.C.  domiciliată în …., C.I.P. domiciliat în …., C.M.A.A. domiciliată în ….., C.D. domiciliat în …., C.E. domiciliată în …., R.A.C. domiciliat în …., R.O. domiciliată în …, L.G.A. domiciliat în …., G.M.C. domiciliat în …., G.L.C. domiciliată în ….., D (L) M domiciliată în …., V.F. domiciliată în …., I.S.A: domiciliat în …., T.M. domiciliată în …., B.K. domiciliată în ….., şi A.M. domiciliată în ….., toţi cu domiciliul ales la C.AV. C.A.  în …., în contradictoriu cu pârâta P.B.R. S.A cu sediul în …., şi cu sediul ales în …, la Cabinet de Avocat „L.O.”, ca neîntemeiata.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.03.2016.

Domenii speta

Spete similare