Partaj

Sentinţă civilă 4422 din 31.05.2017


Sentinţa civilă nr. 4422/31.05.2017 a Judecătoriei Galați

În fapt, părţile s-au căsătorit la data de 10.02.2010, căsătoria acestora fiind declarată desfăcută prin sentinţa civilă nr. xx/19.06.2013 pronunţată de Judecătoria Lieşti în dosarul nr. xx/233/2013, definitivă. (fila 8).

În drept, potrivit art. 339 Codul civil, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor. Iar în sensul art. 343 Cod civil, calitatea de bun comun nu trebuie dovedită.

Aşadar, întrucat calitatea de bun comun nu trebuie dovedită, orice bun aflat în patrimoniul soţilor este considerat, până la proba contrară, comun. Regimul comunităţii de bunuri este imperativ, aşa încât bunurile dobândite în timpul căsătoriei, sunt bunuri comune, unica derogare fiind bunurile proprii enumerate limitative în art. 340 Codul civil.

În referire la perioada corespunzătoare regimului matrimonial a soţilor, acesta a început odată cu încheierea căsătoriei şi a încetat prin desfacerea căsătoriei prin divorţ.

În raport de prevederile art. 385 alin. 1 Cod civil, instanţa reţine că în cazul divorţului, regimul matrimonial încetează între soţi la data introducerii cererii de divorţ.

Aşadar, faţă de menţiunile din sentinţa civilă nr. xx/19.06.2013 pronunţată de Judecătoria Lieşti, instanţa constată că cererea de desfacere a căsătoriei a fost introdusă pe rolul Judecătoriei Lieşti la data de 30.04.2013, aceasta fiind data încetării regimului matrimonial.

În concret, în tăcerea legii cu privire la criteriile de stabilire a cotelor soţilor la dobândirea comunităţii matrimoniale, instanţa este chemată să judece în echitate şi să stabilească aceste cote ţinând  seama de contribuţia efectivă a fiecăruia la dobândirea acestor bunuri.

În măsura în care nu există dovezi din care să rezulte aportul diferenţiat al soţilor la dobândirea bunurilor comune, reţinând şi cererea acestora de stabilite a unei contribuţii egale la dobândirea bunurilor, instanţa va aplica o prezumţie simplă de egalitate a acestora, urmând a reţine cote de câte 50% în favoarea fiecăruia.

Având în vedere dispoziţiile legale anterior enunţate, care constituie temeiul juridic al comunităţii de bunuri aplicabile în prezenta speţă, instanţa urmează a analiza punctual, în cele ce urmează, cererile cu care reclamantul a înţeles să investească instanţa.

Ca un aspect prealabil, se constată că reclamantul şi-a modificat cererea introductivă prin cererea adiţională formulată în data de 09.11.2015.

În referire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamant a sultei de 50% din suma de 8.580 lei, sumă achitată cu titlu de rate lunare pentru imobilul situat în mun. Galaţi, conform contractului de credit bancar, reţine următoarele:

Deşi prin acţiunea introductivă, reclamantul a solicitat partajul imobilului apartament situat în mun. Galaţi, prin cererea adiţională, reclamantul nu a mai înţeles să investească instanţa cu acest capăt de cerere.

Practic, prin acest capăt de cerere, reclamantul solicită obligarea pârâtei la achitarea unei sulte de 50% din contravaloarea unor rate la creditul bancar contractat pentru achiziţionarea imobilului, cerere care este accesorie unei cereri de partaj a unui bun, fără a solicita însă în prealabil partajul bunului.

De asemenea, deşi instanţa a pus în discuţie aspectul anterior menţionat la termenul din data de 18.04.2017, reclamantul prin reprezentant convenţional avocat a arătat că dorinţa reclamantului a fost aceea de a nu partaja imobilul, aceasta fiind disponibilitatea părţii.

Aşadar, în sensul art. 984 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa va face împărţeala în natură. În temeiul celor stabilite potrivit alin. (1), ea procedează la formarea loturilor şi la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă în bani.

Aşadar, întrucât instanţa nu a fost învestită în acest dosar cu un capăt de cerere de partaj a imobilului apartament, din mun. Galaţi, capătul de cerere de obligare a pârâtei la plata unei sulte pentru acest imobil, este neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamant a sultei de 50% din suma de 23.000 lei, reprezentând avans achitat de părţi la momentul achiziţionării imobilului, reţine următoarele:

Şi acest capăt de cerere este în strânsă legătură cu partajul imobilului apartament, din mun. Galaţi.

În condiţiile în care părţile nu au înţeles să partajeze acest imobil în prezentul dosar, acest bun urmează a avea în continuarea regimul juridic de bun deţinut de către părţi în codevălmăşie, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 339 Cod civil, până la realizarea partajului.

În consecinţă, având în vedere că până la partajul bunului imobil subzistă starea de codevălmăşie a părţilor în raport de acesta, instanţa urmează a reţine netemeinicia acestui capăt de cerere. A dispune asupra acestui capăt de cerere independent de partajul imobilului  presupune ca instanţa, fără a efectua partajul bunului în prealabil, să stabilească cota parte ce se cuvine fiecăreia dintre părţi în privinţa bunului, respectiv contribuţiile lor efective la achiziţionarea acestui bun.

Având în vedere că instanţa nu a fost învestită cu cererea de partajare a bunului imobil,  va respinge şi acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sultei de 50% din depozitul constituit împreună, în sumă de 9.500 lei, pe numele pârâtei, reţine următoarele:

În referire la acest capăt de cerere, pârâta a susţinut că sumele de bani au fost cheltuite de către părţi în timpul căsătoriei.

Din analiza extraselor de cont bancar, aferente contului în care au fost depuse sumele de bani de către părţi, în timpul căsătoriei, instanţa constată că în timpul căsătoriei au fost depuse, la data de 24.05.2012 (fila 35 vol II), suma de 2.500 lei, la data de 20.02.2013, suma de 1.140 lei (fila 38, vol. II) şi la data de 15.03.2013, suma de 5.000 lei (fila 33 verso, vol. II).

Însumând sumele anterior menţionate, rezultă că părţile au economisit în timpul căsătoriei suma de 8.640 lei.

Cu toate acestea, pârâta a argumentat că o parte din suma de 5000 lei depusă în timpul căsătoriei la data de 15.03.2013, respectiv suma de 3.800 lei, provine din drepturi salariale cuvenite sie, pe care le-a primit cu câteva zile anterior acestei depuneri.

Instanţa constată că aceste susţineri ale pârâtei sunt confirmate de înscrisurile depuse la file 43-48 vol. II. Aşadar, din lista de plată numerar depusă la fila 48, rezultă că în cadrul dosarului de executare silită nr. xx/121/2010, pârâta a primit la data de 13.03.2013 suma de 3.845 lei, iar reclamantul a primit suma de 3953 lei.

În consecinţă, având în vedere faptul că suma menţionată de către pârâtă, de 3.800 lei, reprezintă drepturi salariale ale acesteia, obţinute în baza sentinţei civile nr. 501/09.03.2012 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. xx/121/2010, respectiv prima aferentă zilei feroviarilor pentru anul 2009, prima de Paste pentru anul 2009 şi salariul suplimentar pentru anii 2007, 2008, 2009, proporţional cu perioada efectiv lucrată, actualizată cu rata de inflaţie, începând cu data scadenţei fiecărei sume, reclamantul la rândul său obţinând drepturi similare, instanţa urmează a deduce din suma totală de 8.640 lei anterior arătată, suma de 3.800 lei, reprezentând drepturi salariale ale pârâtei, cuvenite acesteia anterior încheierii căsătoriei.

Faţă de motivele anterior arătate, instanţa constată că acest capăt de cerere este întemeiat în parte, în limita sumei de 4.840 lei, rezultată prin scaderea sumei de 3.800 lei, reprezentând drepturi salariale ale pârâtei (anterioare încheierii căsătoriei) din sumele depuse de parti in timpul căsătoriei, în suma totală de 8.640 lei, în contul deschis la BCR S.A. nr. xx.

În consecinţă, având în vedere că reclamantul a solicitat jumtate din această sumă, corespunzător unei cote de 50% reţinute de către instanţă, instanţa urmează a obliga pârâta la plata sumei de 2.420 lei, cu titlu de depozit bancar cuvenit reclamantului, constituit pe numele pârâtei.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sultei de 50%

din contul BPL – reprezentând sume depuse de părţi în timpul căsătoriei în cuantum de 3000 lei, reţine următoarele:

Din înscrisurile depuse la fila 57 verso şi 58, rezultă că părţile, au economisit prin depuneri bancare, în timpul căsătoriei, suma de 3.000 lei, în contul xx.

Instanţa nu va avea în vedere la stabilirea acestei sume, sumele de bani ce au fost indicate de către pârâtă că reprezentând pensie de întreţinere încasată pentru fiica acesteia.

În consecinţă, instanţa urmează a reţine că şi acest capăt de cerere este întemeiat, în limita unei cote de 50% din această sumă, urmând a obliga pârâta să achite reclamantului suma de 1.500 lei, reprezentând depozit bancar cuvenit reclamantului, constituit pe numele pârâtei.

În referire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamant a sultei de 50% din chiria încasată pe fiecare lună, ca urmare a închirierii imobilului, pentru perioada iulie 2013-aprilie 2014, în cuantum de 5.000 lei, reţine următoarele:

Cu ocazia interogatoriului, la intrebarea nr. 8, pârâta a răspuns că în primele şase luni după achiziţionarea imobilului, reclamantul a permis unei familii să locuiască în apartament, în contul unei datorii.

De asemenea, la intrebarea nr. 10 la interogatoriu, pârâta a arătat că nu a încasat vreo chirie pentru imobilul apartament.

A mai susţinut pârâta că în august 2010, a făcut contract de comodat pentru imobil, iar ulterior a fost sfătuită să facă contract de închiriere pentru apartament.

Instanţa constată că la fila 181, vol. I dosar a fost depus contractul de comodat încheiat de pârâta pentru apartamentul proprietatea părţilor.

Deşi în cauză nu s-a făcut dovada încasării de către pârâtă a unor sume de bani cu titlu de chirie, pentru apartamentul din mun. Galaţi,  instanţa constată că în precizările depuse la către pârâtă la data de 02.02.2016, aceasta a recunoscut că a încasat sume de bani cu titlu de chirie, două luni, respectiv iulie şi august 2013, câte 500 lei lunar.

În consecinţă, instanţa urmează a lua act de această recunoaştere a pârâtei şi, faţă de caracterul apartamentului, de bun comun al părţilor, o va obliga pe pârâtă să achite reclamantului, 500 lei, reprezentând jumătate din suma încasată de către aceasta cu titlu de chirie.

În referire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 500 lei, achitată de reclamant cu titlu de impozit pentru imobilul anterior descris, pentru anii 2014, 2015, instanţa constată că la dosar nu au fost depuse înscrisuri în dovedirea temeiniciei acestui capăt de cerere.

În consecinţă, va respinge ca neintemeiat acest capăt de cerere.

Față de toate aceste considerente de fapt și de drept dezvoltate, instanța va admite în parte cererea formulată de reclamantul xx în contradictoriu cu pârâta xx, astfel cum a fost modificată și va constata că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, în contribuţie de 50% fiecare:

-suma de 4.840 lei, sub formă de depozit bancar constituit pe numele pârâtei;

-suma de 3.000 lei, sub forma de economisire depusă în contul BPL;

Totodată va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei totale de 3.920 lei, reprezentând jumătate din sumele dobândite de către părţi în timpul căsătoriei, constând în depozite bancare.

De asemenea, va constata că reclamantul deţine un drept de creanţă împotriva pârâtei, în cuantum de 50% din suma încasată de aceasta cu titlu de chirie pentru apartamentul ce constituie bun comun, de 1000 lei, pentru lunile iulie – august 2013 și va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei, reprezentând ½ din chiria încasată de către pârâtă pentru imobilul bun comun.

Totodată, va respinge în rest, celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

Instanţa constată că reclamantul a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 2.521,69 lei, din care suma de 1.500 lei, onorariu avocaţial şi suma de 1.021,69 lei, taxa judiciară de timbru.

Instanţa constată că pârâta a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei, reprezentând onorariu avocaţial.

Având în vedere soluţia asupra cererii reclamantului, în temeiul art. 453 alin. 2 instanţa urmează a obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.260,84 lei, reprezentând ½ din cheltuielile de judecată efectuate de către reclamant, proporţional cu pretenţiile admise.

De asemenea, va obliga reclamantul la plata sumei de 1000 lei către pârâtă, reprezentând ½ din cheltuielile de judecată efectuate de către pârâtă.

După compensarea cheltuielilor de judecată avansate de fiecare parte cu luarea în considerare a cotei de contribuție reținută pentru fiecare parte, instanța va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 260,94 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, după compensare.