Plângee contravenţională. Date eronate vinietă. Demersuri pentru pentru a se efectua corecţii asupra menţiunilor referitoare la numărul de înmatriculare. Înlocuire amendă cu avertisment.

Sentinţă civilă 1415 din 16.03.2018


Astfel, având în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 raportate la împrejurările concrete în care fapta a fost săvârşită, lipsa producerii unor urmări, instanţa apreciază că scopul sancţiunii contravenţionale poate fi atins şi prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 şi art. 5 teza I din O.G. nr. 2/ 2001.

În fapt, prin procesul verbal seria R16 nr. xx întocmit la data de 11.10.2016, petenta a fost sancţionata contravenţional în baza art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 pentru că a încălcat prevederile referitoare la achitarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale, respectiv a circulat la data de 29.07.2016, pe DN 21 km58+765m, pe raza localităţii Baraganul, jud. Brăila, autovehiculul cu nr. de înmatriculare GL xx xx fără rovinietă valabilă. Petentei i-a fost aplicată o amendă în cuantum de 2.750 lei.

Astfel, analizând modul de întocmire a procesului-verbal R16 nr. xx/04.04.2016, instanţa constată că acesta respectă dispoziţiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenţie conţine menţiunile privitoare la numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârşite, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator.

Deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34, rezultă că procesul-verbal de contravenţie face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.

În ceea ce priveşte temeinicia, instanţa reţine că potrivit art. 8 alin.1 din O.G. nr. 15/2002- privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, iar procesul - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă faptul că la achiziţionarea rovinietei pentru autovehiculul proprietatea petentei s-a înscris în mod eronat nr. de înmatriculare respectiv GL xx xx în loc de GL xx xx.

Petenta a făcut dovada că a depus diligente pentru a se efectua corecţii asupra menţiunilor referitoare la numărul de înmatriculare al autovehiculului pentru care s-a achitat taxa de rovinietă (f. 14) si, mai mult decât atât, din cuprinsul adresei emise de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Galaţi reiese că numărul de înmatriculare GL xx xx figurează atribuit autovehiculului Scania, proprietatea petentei (f. 64) iar numărul de înmatriculare GL xx xx figurează atribuit autovehiculului Mercedes Benz, proprietatea lui xx xx xx (f. 54).

Conf. art. 9 al. 3 din OMT 611 În situaţia emiterii rovinietei sau peajului pentru un număr de înmatriculare eronat, în cazul în care nu a fost solicitată şi efectuată corecţia numărului de înmatriculare în conformitate cu disp. al. 1 ( în termen de maxim 60 de minute din momentul emiterii rovinietei sau peajului), utilizatorul va solicita CNADNR – S.A., corecţia numărului de înmatriculare în baza de date.

Instanţa de judecată, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, administrează probele, prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.

Deşi nu înlătură existenţa contravenţiei şi vinovăţia petentei, aspectele învederate de petenta şi reţinute de instanţă din analiza materialului probator constituie totuşi împrejurări ce relevă un grad de pericol social redus al contravenţiei săvârşite, căruia trebuie să-i corespundă în plan sancţionator o măsură echivalentă, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001.

Astfel, având în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 raportate la împrejurările concrete în care fapta a fost săvârşită, lipsa producerii unor urmări, instanţa apreciază că scopul sancţiunii contravenţionale poate fi atins şi prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 şi art. 5 teza I din O.G. nr. 2/ 2001.

În concluzie, pentru considerentele expuse, instanţa va admite în parte plângerea contravenţională formulată, va modifica Procesul verbal de constatare seria R16 nr. xx/11.10.2016, încheiat de intimată în sensul că va înlocui sancțiunea contravențională de 2.750 lei amendă cu sancțiunea” Avertisment”.

Sentinţa civilă nr. 1415/16.03.2018