Recurs. Hotărâre judecătorească ce reţine motive contradictorii cu privire la starea de fapt. Consecinţe

Recurs. Hotărâre judecătorească ce reţine motive contradictorii cu privire la starea de fapt. Consecinţe

- art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă vizează nu numai ipoteza în care lipsesc considerentele hotărârii, dar şi când acestea sunt contradictorii sau nu au legătură cu cauza, deoarece şi această situaţie poate fi calificată ca nemotivare a hotărârii, motivul de recurs vizând atât lipsa motivării cât şi motivarea inexactă sau insuficientă.

Când starea de fapt stabilită de prima instanţă este una contradictorie, nu se poate stabili cu exactitate care a fost starea de fapt avută în vedere de instanţa de fond, iar în lipsa stabilirii acesteia, în faza procesuală a recursului, fază în care formează obiectul analizei instanţei de recurs numai corecta aplicare a normelor juridice de către instanţa de fond la starea de fapt astfel cum a fost lămurită de prima instanţă, nu se poate analiza legalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de fond sub aspectul reţinerii încălcării procedurii de emitere a actului administrativ contestat.

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 55 din 28 ianuarie 2019

Prin Sentința nr. (...)/CA/04.07.2018, Tribunalul (...) a admis în parte, ca întemeiată, acţiunea precizată formulată de reclamanta (...) în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (...) prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice (...).

A anulat în parte Decizia nr. (...)/28.02.2017 de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare, emisă de pârâtă, cu privire la suma de 500 lei reprezentând amenzi, precum și cu privire la suma de 194.664 lei (compusă din suma de 10132 lei reprezentând TVA și suma de 184532 lei reprezentând impozit pe profit).

A menţinut restul dispoziţiilor actului administrativ contestat.

A respins în rest pretenţiile reclamantei, ca nefondate.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (...) prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...), solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe cale de consecinţă, respingerea acțiunii.

În motivare, arată recurenta că sentința a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Precizează recurenta că din evidenţele fiscale, debitoarea S.C. (...) S.R.L., figurează cu obligații față de bugetul general consolidat în sumă de 252.437 lei, aferente perioadei 05.08.2014 - 05.08.2016, ceea ce prezumă insolvența acesteia pentru neplată, după 60 zile de la scadența datoriilor.

Apreciază recurenta că răspunderea pentru starea de insolvabilitate a societăţii este imputabilă intimatei care în calitate de administrator, avea obligaţia sa facă demersuri pentru încasarea creanţelor societăţii şi să achite obligaţiile datorate bugetului general consolidat.

Menţionează recurenta că intimata, în calitate de administrator al SC (...) (...) SRL, deși a constatat că fondurile băneşti disponibile erau insuficiente pentru plata datoriilor, nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, deși societatea se afla în încetare de plăţi, împrejurare ce denotă reaua-credinţă a acesteia.

Conform deciziei de impunere nr. F-(...)/25.06.2014, emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală, organele de control au stabilit societății SC (...) (...) SRL obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 194.664 lei.

Astfel, în opinia recurentei, fapta intimatei de a nu declara obligațiile fiscale la organul fiscal, ca urmare a operaţiunilor efectuate, pentru categoriile de impozite menţionate mai sus, demonstrează reaua credință a acesteia, atât în ce privește ascunderea bunurilor cât şi nedeclararea obligațiilor cu scopul de a se sustrage de la plata datoriilor, fapta ce se încadrează la art. 27 alin. 2 lit. c) şi d) din O.G. nr. 92/2003.

Precizează recurenta, în esenţă, că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra legalității şi temeiniciei Deciziei nr. (...)/11.07.2017 emisă de D.G.R.F.P. (...), privind soluţionarea contestaţiei formulate de intimată împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. (...)/28.02.2017 emise de A.J.F.P. (...).

Referitor la demisia nr. (...)/02.02.2014 din funcţia de administrator a intimatei, arată recurenta că această demisie a fost înscrisă în registrul comerțului la data de 05.12.2014, după întocmirea actelor de control, fiind astfel răspunzătoare ca şi administrator pentru obligațiile societății SC (...) (...) SRL.

Văzând cele de mai sus, raportat la faptul ca instanţa nu a analizat art. 27, apreciază recurenta că sentinţa cuprinde motive contradictorii şi a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea normelor de drept material.

În drept, recurenta invocă art. 488 alin. 1, pct. 8 Cod procedură civilă.

Intimata (...), deşi legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul, instanţa a constatat următoarele:

Prin decizia nr. (...) din 28 februarie 2017, emisă de recurentă (filele 10 - 11 dosar fond), s-a stabilit răspunderea solidară a intimatei (...), în calitate de administrator al debitorului S.C. (...) (...) S.R.L., pentru obligaţiile fiscale restante în cuantum total de 252437 lei, din care suma de 144049 lei – debit principal, respectiv suma de 107888 lei – debit accesoriu, precum și amenzi în sumă de 500 lei, ale societăţii menţionate, actul administrativ fiind emis în temeiul art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În fapt s-a reţinut că intimata (...), în calitate de administrator al S.C. (...) (...) S.R.L., în perioada exercitării mandatului, nu și-a îndeplinit obligația legală de a cere instanței deschiderea procedurii insolvenței pentru obligațiile fiscale rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.

Totodată, s-a reținut că în sarcina societății, în urma unui control efectuat de recurentă, s-au stabilit obligații fiscale suplimentare, reprezentând TVA și impozit pe profit, ceea ce denotă, în opinia pârâtei, reaua credință a administratorului societății, privind nedeclararea obligațiilor fiscale ale societății, către organul fiscal.

Împotriva acestei decizii intimata a formulat contestaţie în procedura administrativă (filele 13 - 16 dosar fond), aceasta fiind soluţionată prin decizia nr. (...)/11 iulie 2017 (filele 44 - 47 dosar fond), contestaţia fiind respinsă ca neîntemeiată.

Curtea a constatat că recursul este întemeiat, hotărârea instanţei de fond fiind nelegală.

Astfel, în ceea ce priveşte criticile de nelegalitate formulate de recurentă, Curtea a reţinut că acestea se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, hotărârea atacată este nelegală dacă nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.

Art. 425 alin. 1 lit. b) Cod procedură civilă, prevede obligaţia pentru instanţă de a indica în considerentele hotărârii, obiectul cererii, susţinerile părţilor, pe scurt expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia arătându-se motivele pentru care s-au admis cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă vizează nu numai ipoteza în care lipsesc considerentele hotărârii, dar şi când acestea sunt contradictorii sau nu au legătură cu cauza, deoarece şi această situaţie poate fi calificată ca nemotivare a hotărârii, motivul de recurs vizând atât lipsa motivării cât şi motivarea inexactă sau insuficientă.

Motivarea reprezintă un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, iar lipsa acesteia atrage nelegalitatea ei, scopul motivării fiind acela de a fundamenta şi explica măsurile adoptate de instanţă în cadrul dispozitivului.

Articolul 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului garantează părţilor dreptul la un proces echitabil care presupune, printre altele, şi obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile. O motivare corespunzătoare presupune că instanţa poate să nu răspundă tuturor susţinerilor părţilor însă este imperativ necesar ca susţinerile esenţiale ale acestora să fie analizate şi să se indice în hotărârea judecătorească motivele pentru care instanţa le-a apreciat ca fiind întemeiate sau neîntemeiate.

Instanţa de recurs a constatat că motivarea instanţei de fond este contradictorie iar soluţia pronunţată de instanţa de fond este în contradicţie cu motivele arătate în cuprinsul considerentelor.

Astfel, în ceea ce priveşte motivele contradictorii reţinute de instanţa de fond, Curtea a constatat că prima instanţă a stabilit, pe de o parte, că în mod legal a procedat recurenta la reţinerea în sarcina intimatei reclamante a obligaţiei solidare alături de debitorul insolvabil, în temeiul prevederilor art. 25 alin. 2 lit. c) Cod de procedură fiscală.

Or, instanţa de recurs a constatat că în virtutea acestui temei de răspundere solidară a administratorului, recurenta pârâtă a emis actul administrativ fiscal contestat pentru întreaga sumă înscrisă în cuprinsul acestui act juridic, respectiv pentru suma de 252437 lei.

Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că în mod nelegal a fost angajată răspunderea intimatei în temeiul art. 25 alin. 2 lit. d) din Codul de procedură fiscală, reţinând că s-a angajat nelegal răspunderea intimatei pentru suma totală de 194664 lei şi dispunând anularea parţială a deciziei de angajare a intimatei în limita sumei menţionate precum şi a sumei de 500 lei reprezentând venituri din amenzi.

Or, instanţa de control judiciar a constatat că starea de fapt stabilită de prima instanţă este astfel contradictorie de vreme ce reţine iniţial că actul administrativ contestat este emis pentru suma totală de 252437 lei iar apoi că actul administrativ nelegal este emis pentru suma de 252437 lei la care se adaugă suma de 194664 lei, aceasta din urmă fiind stabilită nelegal în opinia instanţei de fond.

În aceste condiţii nu se poate stabili cu exactitate care a fost starea de fapt avută în vedere de instanţa de fond iar, în lipsa stabilirii acesteia, în faza procesuală a recursului, în care formează obiectul analizei instanţei de recurs numai corecta aplicare a normelor juridice de către instanţa de fond la starea de fapt astfel cum a fost lămurită de prima instanţă, nu se poate analiza legalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de fond sub aspectul reţinerii încălcării procedurii de emitere a actului administrativ contestat.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar a constatat că din cuprinsul deciziei atacate rezultă neechivoc că intimatei reclamante i s-a angajat răspunderea solidară în limita sumei totale de 252437 lei.

Din această sumă totală, Curtea a constatat că recurenta a stabilit incidenţa temeiului de răspundere solidară reglementat de 25 alin. 2 lit. c) Cod de procedură fiscală pentru întreaga sumă şi incidenţa art. 25 alin. 2 lit. d) din Codul de procedură fiscală doar pentru o parte din întreaga sumă pentru care s-a angajat răspunderea solidară, respectiv pentru suma de 194664 lei.

Aşadar, în măsura în care prima instanţă a reţinut că nu este legală angajarea răspunderii solidare a intimatei în temeiul art. 25 alin. 2 lit. d) din Codul de procedură fiscală, însă este legală şi temeinică angajarea răspunderii solidare a intimatei în temeiul art. 25 alin. 2 lit. c) din Codul de procedură fiscală, temei care vizează întreaga sumă pentru care s-a emis actul administrativ atacat, apare ca fiind contradictorie şi echivocă soluţia instanţei de fond de anulare a actului administrativ atacat pentru sumele de 194664 lei şi 500 lei în condiţiile în care, tot prima instanţă, a reţinut că subzistă temeiul de angajare a răspunderii solidare a intimatei reglementat de 25 alin. 2 lit. c) Cod de procedură fiscală, temei care priveşte întreaga sumă pentru care s-a emis decizia atacată.

În plus, Curtea a constatat că este întemeiată şi susţinerea recurentei în sensul că instanţa de fond nu a analizat legalitatea şi temeinicia deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative. Or, în lumina prevederilor art. 281 alin. 2 Cod procedură civilă acesta este actul administrativ fiscal care formează obiectul controlului instanţei.

În raport de aceste considerente, s-a constatat că instanţa de fond, prin reţinerea contradictorie a situaţiei de fapt, nu a lămurit cauza, situaţie care echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, instanţa de recurs a admis recursul şi a casat cu trimitere pentru o nouă judecată la aceeaşi instanţă hotărârea recurată, ţinând seama de considerentele prezentei decizii.

În rejudecare, instanţa de fond va administra orice probe necesare lămuririi stării de fapt iar pe baza acestora, va analiza susţinerile părţilor, răspunzând motivat argumentelor esenţiale ale acestora.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Domenii speta

Spete similare