Evaluare funcţionar public. Exigenţele necesare pentru raportul de evaluare, din perspectiva naturii de act administrativ.

Decizie 2781 din 24.09.2018


Rezumat:

Evaluarea funcţionarului public fiind o prerogativă a angajatorului, controlul de legalitate exercitat de către instanţa de contencios administrativ trebuie să vizeze respectarea la nivel formal a procedurii de evaluare, care trebuie să fie în concordanţă cu dispoziţiile legale. Însă raportul de evaluare este şi un act administrativ, subsumându-se cerinţelor de legalitate specifice actelor administrative, printre acestea fiind condiţia de motivare, înţeleasă ca justificare a raţiunilor de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii sale. În condiţiile în care evaluatorul nu a explicat şi probat argumentele evaluării, această neregularitate constituie un motiv temeinic pentru a infirma legalitatea raportului de evaluare atacat de reclamantă.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată la data de 08.05.2017pe rolul Tribunalul Suceava, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. .../86/2017, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comuna B. prin primar a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea raportului de evaluare nr. 126/06.01.2017 şi a calificativului „satisfăcător” şi refacerea evaluării şi acordării unui calificativ corespunzător activităţii desfăşurate în anul 2015, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 37 din 11 ianuarie 2018, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comuna B. prin Primar, A anulat raportul de evaluare a performanţelor individuale ale funcţionarilor publici nr. 126/06.01.2017 și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Comuna B. prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate.

Motivându-şi recursul, pârâta a arătat că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură şi, de asemenea, a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a unor norme de drept material.

Un prim motiv de casare incident în cauză este cel reglementat de art. 488 pct. 5 Cod pr. civ.: când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Conform art. 22 alin. (6) Cod pr. civ.: judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

În cauză, Tribunalul Suceava a procedat la verificarea evaluării profesionale a reclamantei din punct de vedere a îndeplinirii criteriilor de performanţă deşi nici prin contestaţia administrativă şi nici prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a solicitat acest lucru, astfel încât a fost încălcat principiul disponibilităţii procesului civil.

Rezumând motivele invocate prin contestaţia administrativă şi prin acţiune, acestea se referă la faptul că nu ar fi fost parcursă etapa interviului şi că aceasta nu a primit o fişă a postului, fără a contesta însă justeţea calificativelor acordate.

Practic instanţa de fond s-a erijat în avocatul reclamantei şi a constatat motive de nelegalitate contestate.

În legătură cu acest aspect a solicitat pârâta să se constate că prin cererea de chemare în judecată au fost invocate alte motive de nelegalitate decât cele cuprinse în contestaţia administrativă, astfel încât instanţa de judecată era ţinută să analizeze doar motivele de nelegalitate din cererea de chemare în judecată conţinute şi de contestaţia administrativă.

Deci motivele care nu au fost invocate prin procedura prealabilă nu putea fi analizate de către instanţa de judecată, în caz contrar fiind anihilat efectul procedurii prealabile, care ar fi lipsită de scop.

În acest sens a învederat că, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că plângerea prealabilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta exista.), trebuie să vizeze exact solicitările persoanei vătămate şi nu se poate considera îndeplinită această cerinţă legală în cazul în care acţiunea se referă la un capăt de cerere diferit de cele solicitate autorităţii publice. (Decizia nr. 2146 din data de 29 iunie 2.016 pronunţată de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acţiune în constatare).

Un alt motiv de casare incident este cel reglementat de art. 488 pct. 8 Cod pr. civ. sentinţa fiind pronunţată cu aplicarea greşită a următoarelor norme de drept material: art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 13, art. 108, art. 110, art. 111, art. 113, art. 116, art. 120 alin. 4 din H.G. nr. 611/2008

Sub un prim aspect, Tribunalul Suceava a dispus anularea raportului de evaluare a performanţelor individuale ale funcţionarilor publici nr. 126/06.01.2017 fără a analiza şi legalitatea adresei nr. 29.03.04.2017 prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată împotriva raportului de evaluare contestat.

În condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat şi anularea Adresei din 29.03.2017 acţiunea este inadmisibilă.

Din economia dispoziţiilor art. 120 alin. 1, 2, 3 şi 4 din H.G. nr. 611/2008 şi a art. 8 din Legea nr. 554/2004, rezultă că obiectul acţiunii este reprezentat de anularea actului prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă, adică refuzul de admitere a contestaţiei.

Relevante sunt prevederile art. 120 alin. 4 din H.G. nr. 611/2008 care prevăd că funcţionarul nemulţumit de rezultatul contestaţiei se poate adresa instanţei de contencios, fiind evident că rezultatul contestaţiei este obiectul acţiunii în contencios.

În caz contrar, suntem în situaţia în care se analizează legalitatea actului administrativ faţă de care a fost formulata contestaţie, iar actul prin care s-a admis contestaţia rămâne valabil, deoarece nu a fost contestat în contenciosul administrativ.

Prin urmare, acţiunea este inadmisibilă în condiţiile în care reclamanta nu a solicitat şi anularea Adresei nr. 29 din 03.04.2016 prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă.

Conform art. 13 din H.G. nr. 611/2008: Evaluarea funcţionarilor publici se realizează, în condiţiile legii, în vederea stabilirii gradului de atingere de către funcţionarii publici a obiectivelor profesionale, prin raportare la atribuţiile curente din fişa postului, precum şi în vederea stabilirii gradului de îndeplinire a criteriilor de performanţă.

Cât priveşte fondul evaluării, instanţa se află în imposibilitatea aprecierii activităţii în raport cu calificativul acordat, activitatea salariatului putând fi cunoscută, apreciată şi evaluată doar de şeful ierarhic superior.

La modul în care instanţa de fond a înţeles să verifice evaluarea reclamantei din punct de vedere al oportunităţii, practic aceasta s-a transformat în comisie de evaluare şi a apreciat calitatea activităţii reclamantei dintr-un domeniu cu specific aparte, fapt ce ar duce la o ingerinţă în atributele angajatorului. Este prerogativa exclusivă a angajatorului, potrivit dispoziţiilor art.40 alin.1 lit.f din Codul Muncii, ca în limita normelor interne, să aprecieze, prin diferiţi factori, tocmai pentru a asigura obiectivitatea, asupra cunoştinţelor şi experienţei ori asupra altor criterii specifice. Nu există nici un temei legal care să permită instanţelor de judecată să cenzureze, sub aspectul fondului, evaluarea salariaţilor, singura situaţie asupra căreia instanţa se poate pronunţa, fiind aceea a legalităţii procedurii în baza căreia s-a desfăşurat evaluarea.

Potrivit practicii europene, dar şi potrivit practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 329/17.09.2014 - Secţia de contencios administrativ), în instanţă nu poate fi contestată modalitatea în care au fost apreciate cunoştinţele sau capacităţilor unei persoane - în cadrul concursului sau cu prilejul unei evaluări.

Revenea reclamantei, conform art. 249 I Cod pr. civ. sarcina de a dovedi îndeplinirea indicatorilor specifici, aşa cum sunt menţionaţi in fişa de evaluare.

Prin acţiunea de faţă reclamanta susţine subiectivismul evaluatorului şi al membrilor comisiei la stabilirea punctajului la aceste criterii şi solicită anularea raportului de evaluare, dar nu oferă dovezi sau indicii în sprijinul afirmaţiilor sale, în afara diferenţei de opinie inerentă atunci când e vorba despre propria evaluare.

În cauză, nu numai că nu s-a susţinut nelegalitatea procedurii de evaluare şi a punctajului acordat, sau a încadrării acestuia la calificativul satisfăcător, dar nu s-a dovedit prin dovezile administrate în cauză nici o atitudine abuzivă, răuvoitoare a evaluatorului şi a membrilor comisiei.

Acordarea calificativelor în cadrul procedurii anuale de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici, reprezintă o prerogativă a angajatorului, instanţa de judecată investită cu o acţiune în anularea „Fişei de evaluare a activităţii profesionale anuale” neavând decât competenţa de a exercita controlul de legalitate a procedurii de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarului publici, fără a realiza ea însăşi evaluarea.

În mod nelegal a reţinut instanţa de fond că pentru evaluarea activităţii reclamantei nu a fost parcursă etapa interviului reglementată de art. 116 din H.G, nr. 611/2008.

La penultimul alineat al paginii 2 din cererea de chemare în judecată reclamanta recunoaşte faptul că raportul de evaluare i-a fost prezentat în ziua de 27.03.2017 în mod lecturat şi după examinarea sumară, nu l-a primit şi semnat pentru că nu respectă dispoziţiile legale. Deci reclamanta recunoaşte că raportul de evaluarea i-a fost citit şi i-a fost dat spre studiere astfel încât cerinţele art. 116 alin. 1 lit. a au fost îndeplinite.

Cealaltă condiţie, de la lit. b nu a fost îndeplinită şi raportul nu a fost semnată de către reclamantă deoarece aceasta a refuzat să-l semneze, fapt recunoscut de reclamantă, în cuprinsul raportului se precizează data întocmirii, 06.01.2017 dar şi faptul că, persoana evaluată, în speţă reclamanta, refuză semnarea şi primirea documentului, astăzi 27.03.2017 ora 12.30 în prezenţa: C. viceprimar, D. administrator public, E. consilier primar, în urma interviului. Important este însă că raportul i-a fost dat spre semnare, refuzul reclamantei neputând fi imputat pârâtei.

Deci instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 116 din HG nr. 611/2008 atunci când a reţinut că etapa interviului nu a fost parcursă în mod legal.

Nelegală este şi susţinerea instanţei conform căreia pârâtul nu a furnizat argumente în sensul stabilirii obiective a nivelului comparativ al rezultatelor, instanţa de fond remarcând că acordarea tuturor notelor s-a realizat aleatoriu, fără repere clare, obiective, şi faptic justificate prin oferirea de date statistice ale activităţii funcţionare, fără a se arăta depăşirea termenelor de realizare sau nerealizările în concret (ultimul alineat al paginii 6 din sentinţă).

Pe lângă faptul că instanţa nu poate face ea evaluarea activităţii profesionale a reclamantei, acesta fiind atributul exclusiv al angajatorului, aşa cum s-a arătat mai sus, şi a nesocotit dispoziţiile art. 249 Cod pr. civ. conform cărora sarcina probei aparţine celui care face o susţinere, pârâta a solicitat a se observa că nu este indicată nicio dispoziţie legală care să prevadă astfel de obligaţii în sarcina pârâtei.

Notarea obiectivelor este reglementată de art. 113 din HG nr. 611/2008. iar acest text de lege nu impune în sarcina angajatorului obligaţia de a indica repere clare, obiective şi faptic justificate sau date statistice aşa cum în mod nejustificat şi fără fundament legal reclamă prima instanţă.

Totodată, H.G. nr. 611/2008 nu impune ca raportul de evaluare să fie însoţit de acte doveditoare sau ca raportul să facă referire la evaluările anterioare.

Practic prima instanţă a adăugat la lege aplicând în mod greşit prevederile art. 113 din HG nr. 611/2008, care au fost respectate pe deplin de către pârâtă.

La fel de nelegală este şi susţinerea judecătorului fondului potrivit căreia autoritatea pârâtă fiind datoare să justifice discrepanţele majore prin depunerea de înscrisuri doveditoare scăderii acestei capacităţi a funcţionarului care beneficiază de prezumţia menţinerii capacităţilor la nivelul anterior (finalul penultimului alineat al paginii 6 din sentinţă), în condiţiile în care în HG nr. 611/2008 nu există niciun text de lege care să impună o astfel de sarcină excesivă angajatorului, care, dacă ar fi să aplicăm raţionamentul instanţei, ar trebui ca în legătură cu fiecare angajat să întocmească un dosar de supraveghere zilnică pentru fiecare angajat în care să se descrie comportamentul profesional al acestora.

Această susţinere este lipsită de fundament legal, mai ales că acea prezumţie de care vorbeşte instanţa de fond nu este reglementată nefiind obligatoriu ca un funcţionar sa aibă aceeaşi activitate profesională ca în anul precedent.

Caracterul ilogic al prezumţiei menţinerii capacităţilor la nivelul anterior invocată de instanţă ar însemna că dacă într-un an un angajat obţine calificativul nesatisfăcător se prezuma că îşi va menţine acelaşi calificativ şi în anul următor, aspect de neconceput.

A solicitat pârâta să se constate perseverenţa judecătorului fondului în a impune acesteia să probeze modalitatea în care reclamanta nu şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile în condiţiile în care art. 249 plasează sarcina probei reclamantului şi mai ales că prima instanţă a respins proba cu cei doi martori indicaţi în acţiune pentru a dovedi neîndeplinirea sarcinilor de serviciu de către reclamantă.

A învederat pârâta că, obiectivele menţionate în raportul de evaluare respectă prevederile art. 111 din H.G. nr. 611/2008 în timp ce criteriile de performanţă utilizate în evaluare menţionate în raport sunt cele enumerate în anexa V a H.G. nr. 611/2008.

De altfel obiectivele individuale pentru anul 2016 au fost stabilite prin Raportul de evaluarea a activităţii reclamantei pentru anul 2015, înregistrat la Primăria comunei B. cu nr. 47/19.01.2016, care a fost semnat de către reclamantă fără a exista obiecţiuni, astfel încât în anul 2016 aceasta trebuia să îşi desfăşoare activitatea astfel încât să îndeplinească aceste obiective.

III. În cauză este incident şi cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 din Codul de procedură civilă când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Pe lângă faptul că sentinţa nu indică motivele de drept conform cărora pârâta avea obligaţia de a dovedi modul în care reclamanta şi-a desfăşurat activitatea, aceasta conţine şi motive contradictorii.

Astfel deşi instanţa de fond a reţinut incidenţa Deciziei CCR prin care au fost declarate neconstituţionale ale art. 69 alin. 5 din Legea nr. 188/1999 şi că evaluarea activităţii reclamantei a fost realizată în lipsa unui cadru legislativ previzibil şi accesibil impunându-se concluzia că actul administrativ a fost emis fără fundament legal, totuşi a procedat la verificarea legalităţii raportului de evaluare prin raportare la legislaţia declarată neconstituţională.

Or, a analiza ulterior aceste dispoziţii legale înseamnă să le consideri ca fiind constituţionale, fiind astfel evident că instanţa de fond pe de-o parte le califică ca fiind neconstituţionale dar pe de altă parte le analizează în cadrul sentinţei, motivele fiind în mod evident contradictorii.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului.

Prin întâmpinarea depusă la data de 03 iulie 2018 reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru următoarele motive:

În primul rând, recurenta tratează cu superficialitate, Decizia nr. 818/7.12.2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 311/10.04,2018, susţinând că instanţa de fond a recunoscut, contrar dispoziţiilor ei, constituţionalitatea HG nr. 611/2008.

Conform art. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei, art. 11 alin. (3) stabilind că deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Deşi Tribunalul Suceava a reţinut în motivarea sentinţei absenţa cadrului legislativ previzibil şi accesibil, viciul neconstituţionalităţii dispoziţiei legale primare afectând legalitatea procedurii de evaluare, recurenta nu analizează acest aspect, ci susţine fără temei legal, că prin analizarea condiţiilor impuse de HG nr. 611/2008 le-a considerat constituţionale.

Or, faţă de Decizia nr. 818/7.12.2017 a Curţii Constituţionale care a declarat neconstituţionale prevederile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, evaluarea făcută reclamantei în baza HG nr. 611/2008 este fără fundament legal, sentinţa fiind temeinică şi legală.

În al doilea rând, motivele de recurs invocate nu sunt fondate:

- art. 488 pct. 5 - principiul disponibilităţii nu a fost încălcat de vreme ce obiectul litigiului l-a constituit anularea actului administrativ al evaluării profesionale, iar instanţa de fond s-a pronunţat în limitele învestirii sale;

- art. 488 pct. 8 CPC constituie motiv de casare doar în ce priveşte încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Criticile formulate în cele 4 subpuncte nu pot fi considerate aplicări greşite ale normelor de drept material - adresa nr. 29/03.04.2017 a fost contestată prin acţiune, atitudinea abuzivă, răuvoitoare a evaluatorului rezultă din chiar concluziile raportului de evaluare prin care sunt acuzată de abateri disciplinare cu iz penal, fără nici o dovadă, etapa interviului nu s-a desfăşurat, iar angajatorul trebuie să indice clar obiectivele evaluării şi nu doar la modul general, care deschide calea subiectivismului.

- art. 488 pct. 6 CPC se referă la lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă.

Or, în cauză nu există contradicţie între dispozitiv şi considerente cât timp ambele duc la aceeaşi soluţie - de admitere a acţiunii, nu există considerente contradictorii de vreme ce din ele rezultă temeinicia acţiunii, nu lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv, aceasta nu este superficială şi nu cuprinde considerente străine de cauză.

Ca urmare, nici acest motiv de casare nu este fondat.

Faţă de obligativitatea Deciziei nr. 818/07.12.2017 a Curţii Constituţionale, sentinţa Tribunalului Suceava este legală şi temeinică, motiv pentru care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul, ale cărui motive se subsumează prevederilor art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 şi 8 Cod proc. civilă, Curtea constată că este nefondat, pentru considerentele care urmează:

O primă critică invocată de recurentă vizează încălcarea de către judecătorul fondului a principiului disponibilităţii, mai precis a art. 22 alin. 6 C.p.c., prin faptul că s-a procedat la verificarea evaluării profesionale a reclamantei din punct de vedere a îndeplinirii criteriilor de performanţă, deşi nici prin contestaţia administrativă şi nici prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat acest lucru.

Conform art. 22 alin. 6 C.p.c. Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, ceea ce înseamnă că în toate cazurile instanţa trebuie să se pronunţe numai omnia petita, respectiv asupra tuturor capetelor de cerere, fie principale, fie accesorii, cum, de altfel, s-a şi procedat în speţă.

Separat de aceasta, nici limitele stabilite prin apărările părţilor nu au fost depăşite din moment ce atât prin contestaţie, cât şi prin acţiune, reclamanta a susţinut îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi ignorarea obiectivelor evaluării, contestând, chiar dacă succint şi folosind un limbaj simplu, chiar justeţea calificativelor acordate.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate constând în inadmisibilitatea acţiunii în considerarea omisiunii reclamantei de a solicita anularea adresei nr. 29/03.04.2016 prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă, Curtea îl găseşte vădit nefondat din moment ce la art. 120 alin. 4 din HG nr. 611/2008 se prevede dreptul celui nemulţumit de modul de soluţionare a contestaţiei de a se adresa instanţei de contencios administrativ, iar nu exercitarea dreptului la acţiune exclusiv împotriva răspunsului primit.

Potrivit art. 488 pct. 6 C.p.c. casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Prin urmare textul de lege se referă la trei ipoteze distincte şi anume fie motivarea hotărârii este inexistentă, fie este inexactă, fie este insuficientă, cu menţiunea că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat tuturor argumentelor aduse de părţi, în condiţiile în care motivarea implicită ori neagreată de parte nu constituie motiv de casare.

Cum sentinţa de fond este amplu motivată, atât în fapt, cât şi în drept, Curtea găseşte nefondat şi motivul de casare întemeiat pe art. 488 alin. 1 pct. 6 C.p.c., cu menţiunea suplimentară că invocarea deciziei CCR nr. 818/07.12.2017, nepublicată la data pronunţării, trebuie privită ca un argument în plus faţă de celelalte motive de nelegalitate reţinute de tribunal, fără a exista contradicţia din considerente de care se prevalează recurenta.

Curtea notează, în continuare, că acordarea calificativelor în cadrul procedurii de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici reprezintă o prerogativă a angajatorului, instanţa de judecată învestită cu o acţiune în anularea raportului de evaluare având competenţa de a exercita controlul de legalitate a procedurii de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici, fără a realiza ea însăşi evaluarea şi de a acorda un alt calificativ. Ca atare, în raport de împrejurarea că evaluarea însăşi este o chestiune de oportunitate, controlul de legalitate exercitat de către instanţa de contencios administrativ trebuie să vizeze respectarea la nivel formal a procedurii, care trebuie să fie în concordanţă cu dispoziţiile legale.

Separat de aceasta trebuie să se ţină seama şi de faptul că raportul de evaluare este un act administrativ, subsumându-se cerinţelor de legalitate specifice actelor administrative, printre acestea fiind condiţia de motivare, înţeleasă aici ca justificare a raţiunilor de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii sale, condiţie ce se înscrie printre coordonatele dreptului la o bună administrare şi constituie o garanţie contra arbitrariului administraţiei publice, impunându-se cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică drepturi subiective sau situaţii juridice individuale.

Or, raportul de evaluare contestat în speţă nu furnizează argumente în sprijinul concluziilor sale, deşi punctajele acordate criteriilor de evaluare variază de la 1 la 3 şi au atras acordarea calificativului „satisfăcător”, ceea ce ar fi impus cu atât mai mult rigoare în maniera de întocmire a lui.

Evaluatorul nu şi-a justificat factual punctul de vedere şi deşi a enumerat anumite „dificultăţi obiective întâmpinate în perioada evaluată”, nu a explicat şi probat relevanţa acestora asupra obiectivelor de performanţă raportat la perioada 01.01.2016 – 01.12.2016, deşi legea urmăreşte să asigure funcţionarului public cunoaşterea faptelor reproşate, fie pentru a-şi corecta performanţele viitoare, fie, dacă este cazul, pentru de a se apăra împotriva actului emis cu exces de putere.

Rezultă că această neregularitate, astfel cum a constatat şi judecătorul fondului, constituie un motiv temeinic pentru a infirma legalitatea raportului de evaluare atacat de reclamantă, fiind evident că, în soluţia contrară, ar rămâne în sarcina funcţionarului evaluat şi a instanţelor de judecată să presupună care au fost motivele concrete care au justificat notarea şi acordarea calificativului, ceea ce nu poate fi acceptat.

În ceea ce priveşte interviul de evaluare se observă că, deşi nu este exclus că s-a încercat purtarea unei discuţii, aceasta nu a avut caracterul unui „schimb de informaţii” din moment ce reclamanta a fost pusă în situaţia de a exprima un punct de vedere faţă de concluzii prestabilite, lipsite de explicaţii corespunzătoare raportat la ponderea de realizare pe categorii a indicatorilor de performanţă, drept care se poate conchide că iniţiativa a avut un caracter pur formal.

Faţă de cele ce preced, văzând prevederile art. 496 alin. 1 C.p.c., Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.