Contestare decizie a organului fiscal prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei. Soluţia ce poate fi dispusă de instanţă. Inadmisibilitatea contestării deciziei de impunere în lipsa contestării deciziei dată în contestația administrativă.

Rezumat:

 Constatând nelegalitatea deciziei prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, instanţa de fond nu putea soluţiona ea însăşi contestaţia administrativă, ci trebuia să oblige organul de soluţionare a contestației să soluționeze contestaţia petentului, instanţa administrativ - fiscală neputând fi legal investită decât în condiţiile art.281 alin.2 şi 5 Cod procedură fiscală.

Solicitarea de anulare a deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii apare ca inadmisibilă în condiţiile în care cu privire la aceste decizii nu s-a emis încă o decizie de soluţionare a contestaţiei formulată şi nici nu sunt îndeplinite cerinţele art. 281 alin.5 Cod procedură fiscală.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 19.05.2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Soluţionare Contestaţii din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. - Direcţia Regională Vamală B. – Biroul Vamal de Frontieră B., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- Desfiinţarea Deciziei nr. 5267/27.03.2017 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice, prin Serviciul Soluţionare Contestaţii, prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de subsemnatul A., împotriva Deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5868 - 5872 din 14.07.2017.

- Anularea în totalitate a următoarelor Decizii emise de Direcţia Regională Vamală B. referitoare la stabilirea obligaţiilor de plată accesorii aferente debitelor stabilite prin Sentinţa Penală nr. 229/22.15.2015: Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5868/ 14.07.2016, prin care au fost stabilite obligaţii de plată accesorii în sumă de 322.276 lei, Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5869/14.07.2016, prin care au fost stabilite obligaţii de plată accesorii în sumă de 488.276 lei, Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5870/14.07.2016, prin care au fost stabilite obligaţii de plată accesorii în sumă de 162.759 lei, Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5871/14.07.2016, prin care au fost stabilite obligaţii de plată accesorii în sumă de 10.152 lei, Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5872/14.07.2016, prin care au fost stabilite obligaţii de plată accesorii în sumă de 437.434 lei.

În cadrul procedurii premergătoare fixării primului termen de judecată pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 07 noiembrie 2017, instanţa a pus în discuţia părţilor cadrul procesual incomplet faţă de faptul că, în cauză, se contestă 5 decizii emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. - Direcţia Regională Vamală B. – Biroul Vamal de Frontieră B., dar acesta nu figurează ca şi pârâtă în cauză.

Astfel, reclamantul a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice B. - Direcţia Regională Vamală B. – Biroul Vamal de Frontieră B..

Prin întâmpinarea formulată la data de 11 decembrie 2017, pârâta Direcţiei Generală Regională a Finanţelor Publice B., Direcţia Regională Vamală B., Biroul Vamal de Frontieră B. a solicitat respingerea acţiunii.

Prin răspunsul la întâmpinare reclamantul A. a solicitat respingerea excepţiilor formulate şi argumentele invocate de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. prin întâmpinare, ca neîntemeiate şi admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată prin contestaţia ce face obiectul prezentei cauze, înregistrată la data de 19 mai 2017 la Tribunalul Botoşani.

Prin sentinţa nr. 83 din 23 ianuarie 2018, Tribunalul Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile nulităţii cererii de chemare în judecată şi a inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B.; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Soluţionare Contestaţii din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. - Direcţia Regională Vamală B. – Biroul Vamal de Frontieră B. a anulat Decizia nr. 5267/27.03.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a anulat, în parte, Deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5868/14.07.2016, nr. 5869/14.07.2016, nr. 5870/14.07.2016, nr. 5871/14.07.2016 şi nr. 5872/14.07.2016 emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B., în sensul că a înlăturat reclamantul din rândul debitorilor menţionaţi în conţinutul celor cinci titluri de creanţă.

Prin aceeaşi sentinţă instanţa a luat act că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au promovat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. – Direcţia Regională Vamală B. – Biroul Vamal de Frontieră B.

În motivarea căii de atac promovate, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. a susţinut în primul rând că sentinţa este nemotivată în fapt şi în drept, fiind incidente dispoziţiile art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă.

Cu privire la susţinerile instanţei de fond conform cărora Decizia nr. 5267/ 27.03.2017 a fost emisă cu exces de putere, consideră recurenta că acestea nu constituie o motivare în sensul legii, sentinţa necuprinzând motivele concrete privitoare la anulare. Hotărârea judecătorească nu poate fi un act discreţionar, ci rezultatul unui proces logic de analiză a argumentelor invocate de părţi şi a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, or, chiar la succinta analiză a sentinţei recurate, rezultă fără putinţă de tăgadă că instanţa nu a reţinut susţinerile pârâtelor şi nu a arătat sub nici o formă motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile acesteia. A arătat recurenta că hotărârea judecătorească trebuia să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuiau să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport legal, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 425 alin. 1 lit. b) Cod procedură civilă.

A susţinut recurenta că soluţia pronunţată este nelegală, hotărârea fiind dată – în opinia recurentei – cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, sub incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă; că instanţa de fond a dispus anularea Deciziei nr. 5267/27.03.2017 emisă de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice, prin care a fost suspendată soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5868, 5869, 5870, 5871, 5872 din 17.07.2016 emise de către Direcţia Regională Vamală B., fără a cerceta fondul cauzei, aspect care rezultă şi din considerentele hotărârii recurate.

Recurenta este de părere că anularea Deciziei nr. 5267/27.03.2017 prin care s-a dispus, în calea administrativă, suspendarea contestaţiei, presupune în mod necesar şi legal reluarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei, nicidecum anularea de către instanţa de judecată a actelor administrative contestate; că a proceda astfel, fără a se reveni la situaţia anterioară emiterii Deciziei nr. 5267/27.03.2017, echivalează cu eludarea normelor legale prevăzute de Codul de procedură fiscală şi nerespectarea normelor privind competenţa generală a instanţelor, soluţia pronunţată fiind dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, sub incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. 1, pct. 4 Cod procedură civilă.

A susţinut recurenta că în mod greşit prima instanţă a analizat mai întâi legalitatea deciziilor de calcul accesorii, cu toate că obiectul judecăţii îl constituie, în principal Decizia nr. 5267/27.03.2017, sub aspectul legalităţii acesteia.

A învederat faptul că instanţa de fond a pierdut din vedere că prin Decizia nr. 5267/27.03.2017 nu a fost soluţionată pe fond contestaţia reclamantei, ci a fost suspendată, în temeiul dispoziţiilor art.273 alin. 1, art. 277 alin. 1 lit. b), art. 279 alin. 5 din Legea nr. 207/2015, până la soluţionarea definitivă a cauzei penale ce face obiectul dosarului penal nr. 289/91/2014 şi a susţinut că legalitatea acestei măsuri de suspendare trebuia analizată de către prima instanţă, nu legalitatea actului ca o consecinţă a nelegalităţii, fie şi parţiale, a deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5868-5872/14.07.2016.

A susţinut că faţă de cadrul legal prevăzut de dispoziţiile art. 281 alin. 2 Cod procedură fiscală conform cărora deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în mod greşit prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea deciziilor de calcul accesorii.

Dreptul de a se adresa instanţei de contencios administrativ despre care se reţine în considerentele sentinţei recurate se exercită numai în cadrul instituit de lege, respectiv în condiţiile prevăzute de art.281 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, normă specială în raport de Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, acest drept nefiind afectat în situaţia în care s-ar dispune de către instanţă reluarea procedurii administrative de soluţionare pe fond a contestaţiei. Reclamantul are deschisă calea de a contesta, ulterior în faţa instanţei, decizia emisă de organul fiscal de soluţionare, în eventualitatea în care va fi nemulţumit de aceasta.

În ceea ce priveşte anularea deciziilor de calcul accesorii, a învederat faptul că prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Galați în calea de atac împotriva Sentinţei penale nr. 229/22.12.2015 s-au înlăturat dispoziţiile pe latură penală şi civilă în ceea ce îl priveşte pe reclamantul A., însă actele contestate continuă să-şi producă efectele, câtă vreme sentinţa instanţei de fond nu a fost modificată faţă de ceilalţi inculpaţi, aceştia fiind obligaţi în solidar la plata prejudiciului produs.

A concluzionat susţinând că prin raportare la faptul că prioritatea de soluţionare o au instanţele penale, care, în rejudecare, se vor pronunţa asupra caracterului infracţional al faptelor în ceea ce-l priveşte pe reclamant, potrivit principiului de drept penalul ţine în loc civilul, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, în ceea ce îl priveşte pe reclamantul A., în mod legal Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a procedat la suspendarea soluţionării contestaţiei în calea administrativă prevăzută de lege.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca nefondată.

 În susţinerea recursului său, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a făcut un scurt istoric al cauzei.

A precizat că, aşa cum s-a învederat şi la fond, prin decizia pronunţată de către Curtea de Apel B. în dosarul 2893/91/2014, în apel, nu s-a modificat titlul executoriu - sentinţa penală nr. 229/22.12.2015 - în ceea ce priveşte întinderea şi cuantumul pretenţiilor civile la plata cărora au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, astfel cum reiese din dispozitivul sentinţei susmenţionate.

Ca urmare, deşi în ceea ce-l priveşte pe reclamantul din prezentul dosar - A. - prin decizia nr. 548/A/09.05.2016 pronunţata de Curtea de Apel Galați, s-au înlăturat dispoziţiile pe latură penală şi civilă, s-a dispus totuşi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vrancea în acest sens formându-se dosarul nr. .../91/2014* pe rolul Tribunalului Vrancea, astfel încât a solicitat să se constate că prin decizia Curţii de Apel Galați pronunţată în dosarul nr. 2893/91/2014 nu s-a dispus anularea sau reducerea sumelor pe care inculpaţii au fost obligaţi să le plătească în solidar. Raportat la faptul că faţă de inculpatul A. s-a dispus rejudecarea pentru aceleaşi fapte şi acelaşi prejudiciu, dosarul .../91/2014* având termen de judecată la 21.03.2018, consideră că apare ca neîntemeiată solicitarea reclamantului de anulare în totalitate a Deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5868 - 5872/14.07.2016, emise de Biroul Vamal de Frontieră B. în baza sentinţei penale nr. 229/22.12.2015. Cu toate acestea, prin sentinţa criticată, Tribunalul Botoşani a dispus în mod neîntemeiat anularea deciziei nr. 5267/ 27.03.2017 prin care DGRFP a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative.

A susţinut recurenta că în mod neîntemeiat a dispus Tribunalul Botoşani şi anularea în parte a Deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5868, 5869, 5870, 5871 şi 5872/ 14.07.2016 emise de DGRFP B., prin înlăturarea reclamantului A. din rândul debitorilor menţionaţi în conţinutul celor cinci titluri de creanţă, înainte de finalizarea dosarului penal nr. .../91/2014*.

A solicitat să se constate că, deşi prin decizia nr. 548/A/09.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Galați în calea de atac împotriva sentinţei penale nr. 229/22.12.2015 s-au înlăturat dispoziţiile pe latură penală şi civilă în ceea ce-l priveşte pe reclamantul A., deciziile prin care au fost calculate obligaţiile fiscale accesorii continuă să-şi producă efectele faţă de ceilalţi inculpaţi, până la finalizarea dosarului nr. 2893/91/2014* în care reclamantul este rejudecat pentru aceleaşi fapte şi pentru acelaşi prejudiciu, existând posibilitatea ca în urma rejudecării debitele stabilite în sarcina inculpatului A. să fie menţinute. Consideră recurenta că numai în cazul în care în urma rejudecării dosarului penal reclamantul ar fi exonerat de la plata prejudiciilor stabilite în solidar cu ceilalţi inculpaţi, acesta va putea fi înlăturat din rândul debitorilor, cu efecte atât asupra debitului principal cât şi a debitelor accesorii stabilite prin deciziile contestate.

Având în vedere aceste aspecte, consideră recurenta că Serviciul de Soluţionare Contestaţii din cadrul DGRFP a apreciat în mod corect prin decizia contestată, că se impune suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de reclamant împotriva deciziilor contestate, până la pronunţarea unei soluţii definitive în ceea ce – l priveşte pe reclamant, în rejudecarea laturii civile din dosarul penal.

A susţinut recurenta că în cauză, în mod corect s-au aplicat de către Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor dispoziţiile art. 277 alin. 1, lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, procedura administrativă urmând a fi reluată în conformitate cu dispoziţiile art. 277 alin. 3 prima teză din acelaşi act normativ; că în cauză sunt aplicabile şi prevederile pct. 10.2 din Instrucţiunile pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3741/2015. Având în vedere aceste din urmă dispoziţii a susţinut că raportat la acţiunea care face obiectul acestui dosar a solicitat instanţei de fond să constate că este neîntemeiată.

Consideră recurenta că instanţa de fond a dispus prematur înlăturarea calităţii de debitor a reclamantului şi înlăturarea sa din deciziile contestate şi că în mod neîntemeiat a dispus anularea Deciziei nr. 5267/27.03.2017 emisă de Serviciul de Soluţionare Contestaţii din cadrul DGRFP, prin care s-a suspendat soluţionarea contestaţiei administrative, apreciind-o ca nefiind justificată şi emisă cu exces de putere deşi contestaţia nu poate fi soluţionată pe fond înainte de finalizarea cauzei penale.

 Având în vedere înscrisurile existente la dosar a solicitat să se constate că în speţă nu au fost identificate argumente pertinente în sensul nelegalităţii actelor contestate, în măsură să conducă la anularea acestora, chiar şi numai faţă de reclamantul A., întrucât faţă de acesta s-a dispus rejudecarea în dosarul penal, debitele nefiind anulate.

 A solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în totalitate a sentinţei recurate şi în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de reclamant şi menţinerea actelor administrativ fiscale emise de autoritatea vamală şi de organul fiscal, ca fiind temeinice şi legale.

 Prin întâmpinarea depusă la 27 aprilie 2018, intimatul A. a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate şi menţinerea sentinţei recurate ca legală şi temeinică.

 Intimatul a învederat faptul că prin Decizia penală nr. 548/A/2016 din data de 09.05.2016, Curtea de Apel Galați a admis apelul său şi a desfiinţat în întregime Sentinţa penală nr. 229/22.12.2015 pronunţată în dosarul nr. .../91/2014 de către Tribunalul Vrancea, înlăturând în întregime dispoziţiile pe latură penală şi civilă privitoare la persoana sa, respectiv faptul că nu mai face parte din rândul inculpaţilor care răspund în solidar pentru plata pretenţiilor civile, Curtea de Apel Galați desfiinţând pe această cale în întregime titlul de creanţă aferent.

A menţionat faptul că nu a fost modificat titlul executoriu dat prin sentinţa penală nr.229/22.15.2015 în ceea ce priveşte întinderea şi cuantumul pretenţiilor civile la plata cărora au fost obligaţii inculpaţii în solidar, dar a fost modificat în sensul că, conform sentinţei, aşa cum a fost modificată, nu mai face parte din rândul inculpaţilor care răspund în solidar pentru plata pretenţiilor civile.

A arătat că dată fiind anularea bazei de impunere care guvernează creanţele fiscale principale stabilite în sarcina sa, este evidentă nulitatea actelor de impunere aferente obligaţiilor fiscale accesorii, date fiind normele legislative în materie art.. 50 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi în virtutea principiului consacrat prin adagiul „accesorium sequitur principalae”, amintit chiar de către organele fiscale, însă folosit în mod eronat în ceea ce-l priveşte.

A susţinut că în mod greşit şi total neîntemeiat pârâta a procedat la suspendarea contestaţiei în contrapartida anulării Deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5868-5872 din data de 14.07.2016, ignorând cu desăvârşire normele legale date de art. 49 alin. 1 lit. c), art. 49 alin. 2, art. 50 alin. 1 şi 2, art. 277 alin. 4, art. 279 alin. 2 şi alin. 6 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, că deciziile menţionate continuă să-şi producă efectele asupra inculpaţilor asupra cărora nu au fost înlăturate dispoziţiile pe latură civilă şi penală, ori, aşa cum se recunoaşte, în ceea ce-l priveşte, hotărârea penală a fost desfiinţată. Este dată situaţia în care în mod abuziv, cu încălcarea prevederilor şi procedurilor legale, Direcţia Regională Vamală B. a emis în data de 14.07.2016 deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5868-5872/14.07.2016 pentru obligaţii de plată principale care au la bază un titlu de creanţă anulat de Curtea de Apel Galați la data de 09.05.2016 prin Decizia penală nr.548/A/2016.

A precizat faptul că de la data de 09.05.2016 se ştia sau trebuia să se ştie că titlul de creanţă referitor la obligaţiile de plată principale, care a stat la baza stabilirii obligaţiilor accesorii, a fost desfiinţat în întregime, fiind înlăturate dispoziţiile pe latură penală şi civilă privitoare la persoana sa. A menţionat faptul că obligaţiile accesorii de plată contestate au fost stabilite de către organele fiscale la o dată la care obligaţiile fiscale principale nu aveau la bază un titlu de creanţă valabil, anume faptul că obligaţiile fiscale principale nu existau la data la care au fost stabilite obligaţii fiscale accesorii.

În ceea ce priveşte argumentele pârâtei privind faptul că prin Decizia nr. 548/A/09.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Galați s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vrancea a menţionat că nu privesc speţa de anulare a Deciziilor de stabilire a obligaţiilor accesorii, dat fiind faptul că obligaţiile fiscale principale nu există şi nu au existat la momentul emiterii respectivei decizii. A precizat că pârâta continuă prin argumente invocate şi prin afirmaţiile susţinute să încalce un drept fundamental şi constituţional, anume prezumţia de nevinovăţie având în vedere că prin Decizia penală nr. 548/A/2016 din 9 mai 2016 Curtea de Apel Galați a înlăturat în întregime dispoziţiile pe latură penală şi civilă privitoare la persoana sa, fiind implicit exonerat de la plata prejudiciilor stabilite prin Sentinţa penală nr. 229/22.12.2015, care a stat la baza emiterii Deciziilor referitoare la stabilirea obligaţiilor de plată accesorii ce fac obiectul prezentei cauzei.

A concluzionat susţinând că organul fiscal nu s-a conformat obligaţiei legale de a modifica titlul executoriu în conformitate cu modificarea titlului de creanţă, urmare a Deciziei penale nr.54S/A/09.05.2016, prin care au fost înlăturate obligaţiile penale şi civile privind persoana sa, respectiv de a desfiinţa titlul executoriu urmare a desfiinţării titlului de creanţă reprezentat de Sentinţa penală nr. 229/29.12.2015 emisă de Tribunalul Vrancea, dar prin Sentinţa nr. 83 din 23.01.2018, Tribunalul Botoşani a asigurat corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, punându-le în aplicare prin înlăturarea reclamantului din rândul debitorilor menţionaţi în cadrul Deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5868 - 5872/14.07.2016.

Examinând sentinţa recurată prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului precum şi a motivelor de recurs invocate, Curtea, constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, în fapt, curtea reţine că prin Sentinţa penală nr. 229/22.12.2015 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2893/91/2014, instanţa penală a dispus condamnarea petentului din cauza de faţă, alături de alte şapte persoane, pentru săvârșirea infracţiunilor de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la infracţiunea de contrabandă calificată.

Prin aceeași sentinţă reclamantul intimat a fost obligat, în solidar cu alte nouă persoane, la plata în favoarea statului român suma de 3.862.696 lei.

În urma comunicării către Biroul Vamal de Frontieră B. din cadrul Direcţiei Regionale Vamale B. a titlului de creanţă reprezentat de Sentinţa penală nr. 229/22.12.2015 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2893/91/2014 au fost emise Deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr.5868 - 5872/14.07.2016, acte administrativ fiscale a căror nulitate se invocă în prezenta cauză.

Prin Deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5868 - 5872/14.07.2016 au fost stabilite în sarcina reclamantului intimat A. în solidar cu celelalte persoane condamnate, dar şi cu alte persoane, obligaţii fiscale în cuantum total de 1.420.897 lei – reprezentând accesorii calculate asupra debitului principal în cuantum de 3.862.696 lei stabilit prin Sentinţa penală nr.229/22.12.2015 pronunţată de Tribunalul Vrancea. Astfel, prin deciziile sus-menţionate, Biroul Vamal de Frontieră B. a procedat, la calcularea pentru perioada 05.04.2014 - 14.07.2016 a obligaţiilor fiscale accesorii aferente sumei de 3.862.696 lei menţionată în Sentinţa penală nr.229/22.12.2015 pronunţată de Tribunalul Vrancea.

Sentinţa penală nr.229/22.12.2015 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr.2893/91/2014 a fost atacată cu apel, iar prin Decizia penală nr. 548/A/09.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Galați, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT — Biroul Teritorial Vrancea şi de inculpaţi împotriva sentinţei penale 229/22.12.2015 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2893/91/2014 şi, în consecinţă, faţă de reclamantul intimat din cauza de faţă s-a pronunţat următoarea soluţie: „Desfiinţează în întregime sentinţa penală nr. 229/22.12.2015 a Tribunalului Vrancea, înlăturând dispoziţiile pe latură penală şi civilă privitoare la inculpaţii  C. şi A. şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vrancea cu privire la aceşti inculpaţi. Menţine actele procedurale efectuate în cauză până la data de 09.12.2015.”

Prin urmare, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. era îndreptăţită să emită titluri de creanţă prin care să stabilească accesorii aferente debitului principal, faţă de o parte din persoanele condamnate prin Sentinţa penală nr. 229/22.12.2015 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2893/91/2014, astfel cum a rămas aceasta definitivă prin Decizia penală nr. 548/A/09.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Galați.

Împotriva Deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5868 - 5872/14.07.2016 emise de Biroul Vamal de Frontieră B. din cadrul Direcţiei Regionale Vamale B., reclamantul intimat A. a formulat contestaţie administrativă.

Prin Decizia nr. 5267/27.03.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice, în temeiul art.277 alin.1 lit. b) Cod procedură fiscală, organul de soluţionare a contestaţiei a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, până la soluţionarea definitivă a cauzei penale ce face obiectul dosarului penal nr. .../91/2014* aflat pe rolul Tribunalului Vrancea.

Prin cererea care face obiect de analiză în cauza de faţă, reclamantul intimat a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună desfiinţarea Deciziei nr. 5267/ 27.03.2017 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice, prin Serviciul Soluţionare Contestaţii şi anularea în totalitate a următoarelor decizii emise de Direcţia Regională Vamală B. referitoare la stabilirea obligaţiilor de plată accesorii aferente debitelor stabilite prin Sentinţa Penala nr. 229/22.15.2015: Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5868/14.07.2016, prin care au fost stabilite obligaţii de plată accesorii în sumă de 322.276 lei, Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5869/14.07.2016, prin care au fost stabilite obligaţii de plată accesorii în sumă de 488.276 lei, Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5870/14.07.2016, prin care au fost stabilite obligaţii de plată accesorii în sumă de 162.759 lei, Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5871/14.07.2016, prin care au fost stabilite obligaţii de plată accesorii în sumă de 10.152 lei, Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 5872/14.07.2016, prin care au fost stabilite obligaţii de plată accesorii în sumă de 437.434 lei.

Cu privire la motivele de recurs invocate de recurente curtea reţine următoarele:

Astfel, referitor la motivul de recurs prevăzut de art.488 pct.6 Cod procedură civilă invocat de recurenta Direcţia Regională a Finanţelor Publice B., curtea reţine că potrivit acestui temei legal casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cu privire la acest motiv de nelegalitate a hotărârii recurate curtea reţine că potrivit dispozițiilor art.425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească se dă în numele legii iar în considerente trebuie să cuprindă, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art.425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă.

Motivarea este, prin urmare, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie.

Instanța de judecată trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut prin acțiune și asupra tuturor mijloacelor ce au stat la temelia pretențiilor ridicate de părțile unui proces. Cu alte cuvinte, motivarea nu poate fi în principiu implicită, ci trebuie să poarte asupra tuturor criticilor formulate și, în general, asupra tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate. Altfel spus, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv, iar obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, instanță care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Astfel, curtea reaminteşte faptul că motivarea hotărârii nu este o problemă de volum ci una de conţinut. Astfel cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa CEDO (cauza Albina contra României) obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, precitată, paragraful 81; Hotărârea Van der Hurk, precitată, p. 20, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija, precitată, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei, Cererea nr. 40.490/98, CEDH 2000-IX). Dimpotrivă, conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Prin urmare, motivarea hotărârii nu presupune un răspuns detaliat la toate argumentele părţilor însă se impune ca solicitările părţilor să fie efectiv examinate de către instanţă aceasta având obligaţia de a analiza şi răspunde acestora.

Or, în cauza de faţă, curtea reţine că hotărârea judecătorească recurată este motivată corespunzător cuprinzând aprecieri ale judecătorului fondului cu privire la obiectul dedus judecăţii, la apărările părţilor şi la mijloacele de probă invocate de acestea.

Prin urmare, curtea consideră că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art.488 pct.4 Cod procedură civilă invocat de recurenta Direcţia Regională a Finanţelor Publice B., curtea reţine că potrivit acestui temei legal casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Prin sintagma “depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti” se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum sunt acestea delimitate de constituţie sau de legile organice care le reglementează funcționarea, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat.

Or, în cauza de faţă nu se constată o astfel de incursiune din partea judecătorului fondului, acesta soluţionând cererea de chemare în judecată în raport de reglementările aplicabile raportului juridic dedus judecății, potrivit celor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, curtea consideră că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art.488 pct.8 Cod procedură civilă invocat de ambele recurente, curtea reţine că potrivit acestui temei legal casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de recurs este întemeiat.

În cauza de faţă, sub un prim aspect, curtea reţine că instanţa de fond a fost investită cu soluţionarea unei decizii emisă de organul de soluţionare a contestaţiilor din cadrul DGRFP prin care în temeiul art.277 alin.1 lit. b) Cod procedură fiscală, s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, până la soluţionarea definitivă a cauzei penale ce face obiectul dosarului penal nr.2893/91/2014* aflat pe rolul Tribunalului Vrancea.

Analizând legalitatea Deciziei nr. 5267/27.03.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice, prin care s-a suspendat soluţionarea contestaţiei administrative formulată de petent, curtea consideră că într-adevăr aceasta este nelegală.

Astfel, potrivit art.277 alin.1 lit. b) şi alin.4 Cod procedură fiscală organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.(…) Hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor de soluţionare competente, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Curtea consideră că organul de soluţionare a contestaţiilor a interpretat şi aplicat eronat acest temei legal la speţa de faţă.

După cum s-a arătat, în cauza de faţă, la baza emiterii Deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr.5868 - 5872/14.07.2016 a stat titlul executoriu reprezentat de Sentinţa penală nr.229/22.12.2015 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2893/ 91/2014, titlu executoriu care, în ce-l priveşte pe intimat,a fost desfiinţat prin Decizia penală nr. 548/A/09.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Galați. Prin urmare, în cazul în care ca urmare a rejudecării se va constata de către instanţe penală că intimatul datorează sume de bani statului român, noua sentinţă penală va reprezenta un nou titlu executoriu în baza căruia organul fiscal ar putea emite alte decizii. În nici un caz un nou titlu executoriu nu poate sta la baza deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr.5868 - 5872/ 14.07.2016, pentru simplul motiv că acest nu exista la data emiterii acestor decizii.

Aşadar, sub acest aspect sentinţa instanţei de fond este legală.

Pe de altă parte, constatând nelegalitatea acestei decizii prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, instanţa de fond nu putea soluţiona ea însăşi contestaţia administrativă, ci trebuia să oblige organul de soluţionare a contestației să soluționeze contestaţia petentului. Aceasta întrucât, instanţa administrativ fiscală nu poate fi legal investită decât în condiţiile art.281 alin.2 şi 5 Cod procedură fiscală.

Prin urmare, sub. acest aspect sentinţa instanţei de fond este nelegală.

Sub al doilea aspect, curtea consideră că soluţia instanţei de fond prin care a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr.5868 - 5872/14.07.2016 invocată de DGRFP B., este nelegală.

Astfel, potrivit art.281 alin.2 şi 5 Cod procedură fiscală deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii. (…) În situaţia nesoluţionării contestaţiei în termen de 6 luni de la data depunerii contestaţiei, contestatorul se poate adresa, pentru anularea actului, instanţei de contencios administrativ competente potrivit Legii nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. La calculul termenului de 6 luni nu se iau în considerare perioadele prevăzute la art. 77 alin. (2) Cod procedură fiscală şi nici cele în care procedura de soluţionare a contestaţiei este suspendată potrivit art. 277 Cod procedură fiscală.

Or, faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, este evident că solicitarea petentului de anulare a deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr.5868 - 5872/14.07.2016 apare ca inadmisibilă în condiţiile în care cu privire la aceste decizii nu s-a emis încă o decizie de soluţionare a contestaţiei formulată şi nici nu sunt îndeplinite cerinţele art.281 alin.5 Cod procedură fiscală.

Faţă de aceste considerente, constatându-se că este nelegală hotărârea pronunțată în cauză, în temeiul dispozițiilor art.20 alin.(3) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art.488 pct.8, art. 496 și art. 498 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va dispune admiterea recursurilor, casarea hotărârii atacate și în rejudecare, va admite în parte contestaţia, va anula Decizia nr. 5267/27.03.2017 şi va obliga pârâta DGRFP să soluţioneze pe fond contestaţia administrativă. Totodată, va admite excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr.5868 - 5872/14.07.2016 invocată de DGRFP B. şi va respinge contestaţia formulată în contradictoriu cu DGRFP B. având ca obiect anularea deciziilor referitoare la obligaţiile de plata accesorii, ca inadmisibilă.

Domenii speta

Spete similare