Nelegalitatea excluderii unui mijloc de probă de către instanţa de judecată care nu a fost exclus de judecătorul de cameră preliminară. Forţa probantă a unui înscris eliberat de o instituţie publică ce poartă menţiunea „acest document este destinat numai

Decizie 616 din 11.06.2018


Rezumat:

Curtea reţine că este nelegală înlăturarea unui înscris ca mijloc de probă de către instanţa de judecată în condiţiile în care aceasta este atributul exclusiv al judecătorului de cameră preliminară, la finalul procedurii de cameră preliminară, lucru care nu s-a întâmplat în cauză întrucât prin Încheierea din data de 04.10.2016 pronunţată în dosarul 6792/314/2016/a1 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală şi nu a exclus niciun mijloc de probă.

Menţiunea de pe o adresă a Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră – Punctul de contact P. că „acest document este destinat numai pentru uzul poliţiei şi a organelor abilitate de lege pentru cercetarea infracţiunilor şi nu poate fi folosit în cadrul procesului penal” nu obligă în niciun fel instanţa de judecată, relevant în acest sens fiind dacă din conţinutul adresei rezultă fapte sau împrejurări de natură a contribui la aflarea adevărului.

 (Decizia penală nr.616 din 11.06.2018, dosar nr. 6792/314/2016)

Hotărârea:

Prin Sentinţa penală nr. 53 din 12.02.2018 a Judecătoriei Suceava, în temeiul art. 396 alin. 1 şi 5 C.p.p. raportat la art. 16 alin. 1 lit. c C.p.p., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. 1 C.pen., de uz de fals prev. de art. 323 C.pen., de fals în declaraţii prev. de art. 326 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., întrucât nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunile.(...)

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul numărul 201/P/2016 din data de 22.08.2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor de „fals material în înscrisuri oficiale”, prev. de art. 320 alin. 1 C.pen., „uz de fals”, prev. de art. 323 C.pen. şi „fals în declaraţii”, prev. de art. 326 C.pen., cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen.

În rechizitoriu s-a reţinut că inculpatul A. s-a născut în localitatea B. din Ucraina iar, după dobândirea cetăţeniei române, i s-a eliberat la data de 30 iulie 2015 cartea de identitate seria XV nr. xxxxxx de către SPCLEP C., la domiciliu fiind trecută adresa din municipiul C., str. yyy, aparţinând martorei D.

La data de 07.09.2015, inculpatul A. s-a prezentat la Instituţia Prefectului - Judeţul C. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, solicitând, în scris, preschimbarea permisului de conducere eliberat de către autorităţile ucrainene nr. BAH 204710 din 02.08.2012, valabil pentru categoriile A, B1, B, C1,C, D1, BE, C1E, cu un document similar românesc.

La cererea formulată, inculpatul a ataşat permisul de conducere, în original, eliberat de Inspecţia Auto de Stat din Oraşul B., din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei, traducerea acestuia din limba ucraineană în limba română, legalizată prin încheierea din 31.08.2015 a notarului public E., certificatul medical eliberat la 07.09.2015 de Centrul Medical, din care rezulta că este apt de a conduce autovehicule de categoria celor menţionate în permisul ucrainean, certificatul de cazier judiciar emis de I.P.J. C. – Cazier judiciar cu nr. 6120691 din 07.09.2015, chitanţa nr. 9733942/1 din 07.09.2015, privind achitarea taxei pentru eliberarea permisului, precum şi o copie după cartea de identitate.

La data de 09.09.2015 Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor C. a solicitat autorităţilor ucrainene, prin adresa cu nr. 38489, să confirme autenticitatea şi valabilitatea permisului de conducere prezentat de inculpat la data de 07.09.2015.

Prin adresa nr. P.C.P./B.V./nr. 3.456.881 din 19.10.2015 Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră – Punctul de contact P. a comunicat faptul că în baza de date a Autoinspecţiei de Stat a Ucrainei din Regiunea B. inculpatul A. nu figurează cu permisul de conducere seria BAH 204710 pentru categoriile A, B1, B, C1, C, D1, BE, C1E, înscrisul prezentat autorităţilor române fiind falsificat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 29.08.2016 sub numărul .../314/2016.

Pentru dovedirea situaţiei de fapt reţinută prin rechizitoriu au fost menţionate următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces verbal de sesizare din oficiu nr. 39446 din 27.10.2015; cererea adresată S.P.C.R.P.C.Î.V. C. nr. 38489 din 07.09.2015; permisul de conducere seria BAH 204710, în original;copia cărţii de identitate seria XV nr. xxxxxx;traducerea legalizată a permisului de conducere;certificat medical eliberat de Centrul Medical nr. 1498 din 07.09.2015;certificat de cazier judiciar şi chitanţa nr. 9733942/1 din 07.09.2015;adresa P.C.P./B.V./nr. 3456881 din 19.10.2015 eliberată de I.G.P.F.- Punctul de contact P. şi declaraţia martorei D.

Prin Încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 04.10.2016, rămasă definitivă prin necontestare la data de 18.10.2016, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 201/P/2016 din data de 22.08.2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava privind pe inculpatul A.precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat.

În faza de judecată inculpatul a beneficiat de asistenţa juridică a apărătorului desemnat din oficiu, avocat F. (delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 3402/30.12.2016).

Deşi legal citat, inclusiv cu mandat de aducere precum şi cu alertă în sistemul SINS, inculpatul nu s-a prezentat la judecarea cauzei.

În cursul cercetării judecătoreşti, au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţia martorei D.

Din oficiu, instanţa a dispus ataşarea cazierul judiciar actualizat al inculpatului.

Totodată au fost solicitate relaţii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă C., Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C., I.G.P.R., A.N.P., Instituţia Prefectului judeţului C., răspunsurile comunicate de aceste instituţii fiind ataşate la dosar).

Nefiind contestate de părţi, probele constând în: proces verbal de sesizare din oficiu nr. 39446 din 27.10.2015; cererea adresată S.P.C.R.P.C.Î.V. C. nr. 38489 din 07.09.2015; permisul de conducere seria BAH 204710, în original;copia cărţii de identitate seria XV nr. xxxxxx;traducerea legalizată a permisului de conducere;certificat medical eliberat de Centrul Medical nr. 1498 din 07.09.2015;certificat de cazier judiciar şi chitanţa nr. 9733942/1 din 07.09.2015;adresa P.C.P./B.V./nr. 3456881 din 19.10.2015 eliberată de I.G.P.F.- Punctul de contact P. şi declaraţia martorei D. ; procese verbale privind căutarea şi citarea inculpatului, nu au fost readministrate, dar au fost puse în dezbaterea contradictorie a părţilor conform art. 374 alin 7 C.p.p., astfel încât au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Inculpatul A. s-a născut în localitatea B. din Ucraina iar, după dobândirea cetăţeniei române, i s-a eliberat la data de 30 iulie 2015 cartea de identitate seria XV nr. xxxxxx de către SPCLEP, la domiciliu fiind trecută adresa din municipiul C., str. yyyy, imobil aparţinând martorei D.

La data de 07.09.2015, inculpatul A. s-a prezentat la Instituţia Prefectului - Judeţul C. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, solicitând, în scris, preschimbarea permisului de conducere eliberat de către autorităţile ucrainene nr. BAH 204710 din 02.08.2012, valabil pentru categoriile A, B1, B, C1,C, D1, BE, C1E, cu un document similar românesc.

La cererea formulată, inculpatul a ataşat permisul de conducere, în original, eliberat de Inspecţia Auto de Stat din Oraşul B., din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei, traducerea acestuia din limba ucraineană în limba română, legalizată prin încheierea din 31.08.2015 a notarului public E., certificatul medical eliberat la 07.09.2015 de Centrul Medical, din care rezulta că este apt de a conduce autovehicule de categoria celor menţionate în permisul ucrainean, certificatul de cazier judiciar emis de I.P.J. C. – Cazier judiciar cu nr. 6120691 din 07.09.2015, chitanţa nr. 9733942/1 din 07.09.2015, privind achitarea taxei pentru eliberarea permisului, precum şi o copie după cartea de identitate.

La data de 09.09.2015, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor C. a solicitat IGPF - punct de contact P., prin adresa cu nr. 38489, să comunice informaţii privind permisului de conducere prezentat de inculpat la data de 07.09.2015.

Prin adresa nr. P.C.P./B.V./nr. 3.456.881 din 19.10.2015 Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră – Punctul de contact P. a comunicat faptul că în baza de date a Autoinspecţiei de Stat a Ucrainei din Regiunea B. inculpatul A. nu figurează cu permisul de conducere seria BAH 204710 pentru categoriile A, B1, B, C1, C, D1, BE, C1E.

Din conţinutul declaraţiei martorei D. reiese faptul că i s-a solicitat de către o prietenă, în prezent decedată, să îi faciliteze inculpatului primirea în spaţiu în vederea obţinerii unei cărţi de identitate româneşti, lucru cu care aceasta a fost de acord. Martora precizează că s-a întâlnit o singură dată cu inculpatul şi că acesta nu a locuit la domiciliul acesteia.

Instanţa de fond a reţinut că vinovăţia unei persoane se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei, iar sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului.

S-a reţinut că la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte „erga omnes”.

Hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare, situaţie care este aplicabilă şi în prezenta cauză.

Din coroborarea materialului probator administrat în cauză instanţa de fond a reţinut că nu rezultă situaţia de fapt menţionată în actul de sesizare, respectiv că inculpatul a declarat în mod necorespunzător adevărului în faţa unei instituţii, în scopul obţinerii unui document similar românesc, în condiţiile în care actul prezentat nu figura în baza de date a Auto Inspecţiei de Stat a Ucrainei din Regiunea B., fiind falsificat în vederea producerii de consecinţe juridice.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că Ministerul Public a apreciat că vinovăţia inculpatului este susţinută de următoarele mijloace de probă: cererea adresată S.P.C.R.P.C.Î.V. C. nr. 38489 din 07.09.2015 ; permisul de conducere seria BAH204710, în original; copia cărţii de identitate seria XV nr. xxxxxx traducerea legalizată a permisului de conducere; certificat medical eliberat de Centrul Medical nr. 1498 din 07.09.2015 ( f.21); certificat de cazier judiciar şi chitanţa nr. 9733942/1 din 07.09.2015; adresa P.C.P./B.V./nr. 3456881 din 19.10.2015 eliberată de I.G.P.F.- Punctul de contact P. ( f.23); declaraţia martorei D.; procese verbale privind căutarea şi citarea inculpatului.

Instanţa de fond a apreciat că în întregul material probator administrat în cauză nu există nicio probă directă sau indirectă care să dovedească faptul că inculpatul a săvârşit infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. 1 C.pen., uz de fals, prev. de art. 323 C.pen. şi fals în declaraţii, prev. de art. 326 C.pen. pentru care a fost trimis în judecată.

În ceea ce priveşte proba cu înscrisul-adresă P.C.P./B.V./nr. 3456881 din 19.10.2015 eliberată de I.G.P.F.- Punctul de contact P., instanţa de fond a considerat că din conţinutul acesteia nu reiese, astfel cum a reţinut Ministerul Public în actul de sesizare, faptul că înscrisul prezentat autorităţilor române este falsificat, ci doar că în baza de date a Auto inspecţiei de Stat a Ucrainei din Regiunea B., inculpatul A. nu figurează cu permisul de conducere seria BAH 204710 pentru categoriile A, B1, B, C1, C, D1, BE, C1E.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut faptul că în partea de jos a înscrisului anterior menţionat se arată faptul că acel document este destinat numai pentru uzul poliţiei şi a organelor abilitate de lege pentru cercetarea infracţiunilor şi nu poate fi folosit în cadrul procesului penal.

Astfel, din punct de vedere al fiabilităţii lui, s-a considerat că acest înscris nu este un mijloc de probă care să dovedească caracterul fals al permisului de conducere a cărui preschimbare a solicitat-o inculpatul. Organele de cercetare penală, în baza informaţiilor cuprinse în acest înscris ar fi putut, dacă considerau că s-au săvârşit infracţiuni să administreze mijloace de probă cu care să dovedească acele fapte.(de ex. expertiză/constatare tehnico-ştiinţifică-pentru a stabili dacă permisul de conducere este falsificat, relaţii de la autorităţile ucrainene pentru a comunica dacă pe numele inculpatului a fost emis acel permis de conducere, etc.).

S-a mai arătat că la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe.

Înfăptuirea justiţiei penale cere ca instanţele judecătoreşti să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).

S-a reţinut că numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Având în vedere lipsa de fiabilitate a singurei probe pe care Ministerul Public şi-a întemeiat acuzaţia, respectiv adresa P.C.P./B.V./nr. 3456881 din 19.10.2015 eliberată de I.G.P.F.- Punctul de contact P. cu privire la faptele de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. 1 C.pen., uz de fals, prev. de art. 323 C.pen. şi fals în declaraţii reţinute în rechizitoriu, instanţa de fond a considerat că nu poate reţine din probatoriul administrat că faptele imputate inculpatului au fost săvârşite de acesta. Astfel, aşa cum s-a precizat anterior pentru a se stabili existenţa vinovăţiei penale a unei persoane este necesar să existe probe certe şi concludente în acest sens, probe care în cauza de faţă lipsesc.

De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că potrivit Constituţiei, art. 5/2 din C.p.p. şi art. 66 alin. 1 C.p.p. inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu sunt obligaţi să-şi dovedească nevinovăţia, organele de urmărire penală fiind cele care trebuie să dovedească cele învederate, conform art. 63 din C.proc.pen., prezumţie de nevinovăţie ce nu a fost înlăturată.

Or, s-a reţinut că din probele administrate în cauză nu au rezultat probe certe de vinovăţie a inculpatului care la data de 07.09.2015 a solicitat, în scris, Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor preschimbarea permisului de conducere eliberat de către autorităţile ucrainene nr. BAH 204710 emis la 02.08.2012, valabil pentru categoriile A, B1, B, C1, C, D1, BE, C1E, declararea necorespunzătoare a adevărului fiind făcută în faţa instituţiei în scopul obţinerii unui document similar românesc, în condiţiile în care actul prezentat nu figura în baza de date a Autoinspecţiei de Stat a Ucrainei din Regiunea B., fiind falsificat în vederea producerii de consecinţe juridice, singurele aspecte ce au fost dovedite cu certitudine fiind faptul că persoana inculpatului a solicitat preschimbarea unui permis de conducere autorităţilor din România.

Pentru a se ajunge la concluzia condamnării, legea pretinde ca probele administrate sa fie în măsură sa răstoarne prezumţia de nevinovăţie instituită în favoarea inculpatului şi să nu lase niciun dubiu cu privire la autorul faptei şi vinovăția acestuia. În cauză, aceste exigenţe nu sunt realizate aşa cum s-a arătat în paragrafele anterioare.

În consecinţă, având în vedere lipsa probatoriului administrat în cauză şi constatând că prezumţia de nevinovăţie nu a fost răsturnată în cauză, de către organele de urmărire penală, instanţa de fond în baza art. 396 alin. 1 şi 5 C.p.p. raportat la art. 16 alin. 1 lit. c C.p.p. l-a achitat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. 1 C.pen., de uz de fals prev. de art. 323 C.pen., de fals în declaraţii prev. de art. 326 C.pen. întrucât nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunile.

(...)

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Astfel, s-a arătat că soluţia este nelegală deoarece prima instanţă nu s-a pronunţat asupra solicitării de desfiinţare a permisului de conducere fals. În privinţa netemeiniciei soluţiei primei instanţe s-a arătat că probele administrate în cauză dovedesc vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Procedând la soluţionarea apelului declarat în cauză şi examinând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 1, 2, art. 420 C.p.p., Curtea a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul numărul 201/P/2016 din data de 22.08.2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor de „fals material în înscrisuri oficiale”, prev. de art. 320 alin. 1 C.pen., „uz de fals”, prev. de art. 323 C.pen. şi „fals în declaraţii”, prev. de art. 326 C.pen., cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen.

Conform art. 320 alin. 1 C.pen. infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale este definită ca fiind: „Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice”.

Curtea a reţinut că în mod corect prima instanţă l-a achitat pe inculpat pentru această infracţiune motivat de faptul că nu există probe că acesta ar fi săvârşit fapta. Această infracţiune pedepseşte pe cel care produce de la zero un înscris oficial fals sau falsifică datele de pe un astfel de înscris prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod.

În cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte faptul că inculpatul ar fi întreprins vreo acţiune dintre cele care definesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale (falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice).

Faţă de cele expuse anterior, Curtea a apreciat că nu se poate reţine nici măcar existenţa infracţiunii de complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale în condiţiile în care o soluţie de condamnare trebuie să se sprijine pe probe certe şi nu pe prezumţii şi deducţii ale organelor judiciare.

În ceea ce priveşte celelalte infracţiuni pentru care a fost trimis inculpatul în judecată, Curtea a reţinut infracţiunea de uz de fals potrivit dispoziţiilor art. 323 C.pen. reprezintă fapta de a folosi un înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice. Totodată, infracţiunea de fals în declaraţii, potrivit art. 326 C.pen., constă în fapta de a face declaraţii necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe.

Conform art. 175 alin. 1 şi 2 C.pen. funcţionarul public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Cu privire la situaţia de fapt, Curtea a reţinut că la data de 7.09.2015, inculpatul A. s-a prezentat la Instituţia Prefectului  Judeţul Suceava – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, solicitând, în scris, preschimbarea permisului de conducere eliberat de către autorităţile ucrainene nr. BAH 204710 din 02.08.2012, valabil pentru categoriile A, B1, B, C1,C, D1, BE, C1E, cu un document similar românesc.

La cererea formulată, inculpatul a ataşat permisul de conducere, în original, eliberat de Inspecţia Auto de Stat din Oraşul B., din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei, şi traducerea acestuia din limba ucraineană în limba română, legalizată prin încheierea din 31.08.2015 a notarului public E.

La data de 09.09.2015, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor C. a solicitat autorităţilor ucrainene, prin adresa nr. 38489, să confirme autenticitatea şi valabilitatea permisului de conducere prezentat de inculpat la data de 07.09.2015.

Prin adresa nr. P.C.P./B.V./nr. 3.456.881 din 19.10.2015 Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră – Punctul de contact P. a comunicat faptul că, în baza de date a Autoinspecţiei de Stat a Ucrainei din Regiunea B., „numitului A. nu i-a fost eliberat permisul de conducere cu seria BAH 204710 pentru categoriile A, B1, B, C1, C, D1, BE, C1E”.

Prima instanţă a reţinut că din cuprinsul acestui din urmă înscris „nu reiese astfel cum a reţinut Ministerul Public în actul de sesizare faptul că înscrisul prezentat autorităţilor române este falsificat, ci doar că în baza de date a Auto inspecţiei de Stat a Ucrainei din Regiunea B., inculpatul A. nu figurează cu permisul de conducere seria BAH 204710 pentru categoriile A, B1, B, C1, C, D1, BE, C1E.”

Totodată, judecătorul fondului a mai reţinut, dând o deosebită importanţă acestui aspect (fraza fiind subliniată, scrisă îngroşat şi înclinat), faptul că „în partea de jos a înscrisului anterior menţionat se arată faptul că acel document este destinat numai pentru uzul poliţiei şi a organelor abilitate de lege pentru cercetarea infracţiunilor şi nu poate fi folosit în cadrul procesului penal.”

Curtea a reţinut că este nelegală înlăturarea unui înscris ca mijloc de probă de către instanţa de judecată în condiţiile în care aceasta este atributul exclusiv al judecătorului de cameră preliminară, la finalul procedurii de cameră preliminară, lucru care nu s-a întâmplat în cauză (prin încheierea din data de 04.10.2016 pronunţată în dosarul .../314/2016/a1 judecătorul de cameră preliminară constatând legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală şi nu a exclus niciun mijloc de probă).

În continuare a mai reţinut judecătorul fondului că „din punct de vedere al fiabilităţii lui, acest înscris nu este un mijloc de probă care să dovedească caracterul fals al permisului de conducere a cărui preschimbare a solicitat-o inculpatul. Organele de cercetare penală, în baza informaţiilor cuprinse în acest înscris ar fi putut, dacă considerau că s-au săvârşit infracţiuni să administreze mijloace de probă cu care să dovedească acele fapte. (de ex. expertiză/constatare tehnico-ştiinţifică-pentru a stabili dacă permisul de conducere este falsificat, relaţii de la autorităţile ucrainene pentru a comunica dacă pe numele inculpatului a fost emis acel permis de conducere, etc.)”.

Curtea a constatat că informaţiile menţionate în adresa nr. P.C.P./B.V./nr. 3.456.881 din 19.10.2015 au fost valorificate de autorităţi prin procesul verbal din data de 26.10.2015 iar acest din urmă înscris a fost reţinut de către judecătorul de cameră preliminară ca mijloc de probă (f.2 din încheierea din data de 04.10.2016 pronunţată în dosarul .../314/2016/a1).

Curtea a mai reţinut că în conformitate cu art. 198 alin. 1 C.p.p. „Înscrisurile pot servi ca mijloace de probă, dacă, din conţinutul lor, rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului”.

Este adevărat faptul că în cuprinsul adresei nr. P.C.P./B.V./nr. 3.456.881 din 19.10.2015 Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră – Punctul de contact P. nu se precizează expres faptul că permisul de conducere seria BAH 204710 pentru categoriile A, B1, B, C1, C, D1, BE, C1E (prezentat de către inculpat autorităţilor române) este fals ci că inculpatului nu i-a fost emis acest permis de conducere.

Stabilirea împrejurării dacă un înscris oficial este fals sau nu este atributul exclusiv al instanţei de judecată însă adresa în discuţie fundamenta convingerea instanţei de faptul că autoritatea competentă să elibereze un act oficial (în cauza de faţă permisul de conducere seria BAH 204710) nu a emis acel act. Per a contrario, permisul de conducere seria BAH 204710 pentru categoriile A, B1, B, C1, C, D1, BE, C1E, nefiind emis de autoritatea pe care legea o prevede, a fost falsificat. Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar a concluzionat că inculpatul, care ştia că nu este posesor de permis de conducere în Ucraina, a cunoscut despre caracterul fals al acestui permis de conducere, deşi nu s-a demonstrat cine l-a contrafăcut, iar prin depunerea lui la Instituţia Prefectului Judeţul C., Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, a urmărit producere de consecinţe juridice (preschimbarea permisului de conducere cu un document similar românesc).

Curtea nu a împărtăşit concluzia judecătorului fondului despre menţiunea cuprinsă în partea de jos a adresei nr. nr. P.C.P./B.V./nr. 3.456.881 din 19.10.2015 Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră – Punctul de contact P., deoarece este vorba despre inserarea unor formulări tip, care nu îşi găsesc fundamentarea în cuprinsul Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Menţiunea că „acest document este destinat numai pentru uzul poliţiei şi a organelor abilitate de lege pentru cercetarea infracţiunilor şi nu poate fi folosit în cadrul procesului penal” nu obligă în niciun fel instanţa de judecată, relevant în acest sens fiind dacă din conţinutul adresei rezultă fapte sau împrejurări de natură a contribui la aflarea adevărului (art. 198 C.p.p.) cu atât mai mult cu cât informaţiile din acest document, aşa cum s-a arătat anterior, au fost valorificate de autorităţi prin procesul verbal din data de 26.10.2015 iar acest din urmă înscris a fost reţinut de către judecătorul decameră preliminară ca mijloc de probă şi se impunea a fi avut în vedere de către instanţa de fond.

Inculpatul odată cu depunerea permisului de conducere a declarat în scris prin cererea de preschimbare că permisul este adevărat (conform fişei din data de 7.09.2015, depusă în original la fila 111 dosar fond).

Curtea a reţinut că situaţia de fapt mai sus menţionată a rezultă din coroborarea următoarele probe: proces verbal de sesizare din oficiu nr. 39446 din 27.10.2015; cererea adresată S.P.C.R.P.C.Î.V. C. nr. 38489 din 07.09.2015, permisul de conducere seria BAH204710, în original;copia cărţii de identitate seria XV nr. xxxxxx;traducerea legalizată a permisului de conducere; certificat medical eliberat de Centrul Medical nr. 1498 din 07.09.2015;certificat de cazier judiciar şi chitanţa nr. 9733942/1 din 07.09.2015;adresa P.C.P./B.V./nr. 3456881 din 19.10.2015 eliberată de I.G.P.F.- Punctul de contact P.; declaraţia martorei D.; procese verbale privind căutarea şi citarea inculpatului  şi adresa nr. 206728 din data de 05.06.2018 a Direcţiei Municipale de Evidenţă a Persoanelor – Biroul de Evidenţă a Persoanelor.

Din coroborarea mijloacelor de probă menţionate anterior, rezultă fără dubiu că fapte de a folosi un înscris oficial falsificat şi de a da declaraţii necorespunzătoare adevărului există şi au fost săvârşite de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege iar vinovăţia inculpatului A. a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care la data de 07.09.2015 a depus la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Autovehiculelor Suceava permisul de conducere emis de autorităţile ucrainene seria BAH 2044710 emis la data de 02.08.2012, cunoscând că este fals în condiţiile în care nu a fost niciodată posesor de permis de conducere, în vederea producerii unor consecinţe juridice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals prevăzută de art.323C.pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material este cristalizat prin realizarea acţiunii de folosire a permisului de conducere emis de autorităţile ucrainene seria BAH 2044710 emis la data de 02.08.2012, cunoscând că este fals, şi în vederea producerii unor consecinţe juridice, respectiv eliberarea unui permis de conducere de către autorităţile române fără a mai promova un examen în acest sens. Urmarea imediată a faptei este atingerea adusă încrederii publice pe care trebuie să o inspire înscrisurile oficiale, iar legătură de cauzalitate dintre fapta şi prejudiciu este dovedită prin probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, în accepţiunea art. 16 alin.3 lit. a C.pen. Inculpatul a avut reprezentarea faptei sale şi a consecinţelor antisociale şi a urmărit acest rezultat, având intenţia de a produce consecinţe juridice prin fapta sa.

În drept, s-a constatat că fapta inculpatului A. care la data de 07.09.2015 a declarat la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Autovehiculelor Suceava prin cererea depusă faptul că este posesorul unui permisul de conducere emis de autorităţile ucrainene valabil în vederea producerii unei consecinţe juridice pentru sine, respectiv pentru a obţine un permis de conducere emis de autorităţile române, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art.326C.pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 293 alin. 1 C.pen. constă în activitatea inculpatului A. de a declara în faţa funcţionarilor publici români că este posesorul unui permis de conducere emis de autorităţile ucrainene. Urmarea imediata a faptei este crearea unei stări de pericol cu privire la încrederea publică în adevărul pe care trebuie să-l reflecte declaraţiile făcute în faţa funcţionarilor publici, iar legătura de cauzalitate dintre faptă săvârşită şi urmarea imediată este dovedită din întreg probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, în accepţiunea art. 16 alin.3 lit. a C.pen. Inculpatul a avut reprezentarea faptei sale şi a consecinţelor antisociale şi a urmărit acest rezultat, având intenţia de a produce consecinţe juridice prin fapta sa.

Totodată, Curtea a reţinut că infracţiunile prevăzute de art.323C.pen. şi art. 326 C.pen. din prezenta cauză sunt săvârşite de inculpat în stare de concurs real prev. de art.38 alin.1C.pen., fiind îndeplinite condiţiile pentru reţinerea acestei instituţii, respectiv, inculpatul a săvârşit două infracţiuni înainte de a interveni vreo hotărâre de condamnare între ele.

La individualizarea pedepselor principale ce au fost aplicate inculpatului s-a avut în vedere prevederile art. 74 C.pen. - în care sunt enumerate criteriile după care se stabileşte şi întinderea acesteia, respectiv în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului care se evaluează după criteriile menţionate la lit. a-g ale aceluiaşi text de lege, anume împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite (astfel cum au fost evidenţiate anterior); starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunilor; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului (inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale); conduita după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal (inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor şi nici nu s-a prezentat în instanţă deşi s-au făcut toate demersurile posibile în acest sens); nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială (în vârstă de 28 ani la data săvârşirii faptei).

Curtea l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art.323C.pen. şi la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art.326 C.pen., urmând să facă şi aplicarea dispoziţiilor art.39C.pen.

Curtea a mai constatat că în privinţa modalităţii de executare a pedepsei, aceasta va fi în regim de detenţie, din moment ce inculpatul nu şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii (acesta nu a putut fi găsit deşi s-au făcut numeroase demersuri atât cu ocazia urmăririi penale, cât şi a cercetării în fond şi a judecării apelului), nefiind deci îndeplinită condiţia impusă de către art. 91 alin. 1 lit. c C.pen., pentru a putea fi aplicată instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Totodată, Curtea a reţinut că faţă de constatarea faptului că inculpatul a folosit un permis de conducere fals şi a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului consemnate într-un înscris oficial este întemeiat şi primul motiv de apel expus de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava şi se impune anularea înscrisurilor false.

În consecință, faţă de considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art.421pct.2 lit. a C.p.p., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava împotriva sentinţei penale nr.53 din 12.02.2018 a Judecătoriei Suceava, va desfiinţa, în parte, sentinţa penală sus menţionată şi în rejudecare:

A înlăturat dispoziţiile de achitare a inculpatului A., în baza art. 396 alin.1 şi 5 C.p.p. rap. art.16 alin.1lit.c C.p.p. pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals, prev. de art.323 C.pen. şi fals în declaraţii, prev. de art.326C.pen.

În temeiul art. 396 alin.1 şi 2 C.pen., l-a condamnat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art.323 C.pen. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.

În temeiul art. 396 alin.1 şi 2 C.pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art.326C.pen. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.

În temeiul art. 38 alin.1, art.39 alin.1lit.b C.pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea de 6 (şase) luni închisoare, la care a adaugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă menţionată, respectiv 2 (două) luni închisoare, în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 8 (opt) luni închisoare, în regim de detenţie.

A desfiinţat înscrisurile false, respectiv: permisul de conducere eliberat pe numele inculpatului A. de către autorităţile ucrainiene nr. BAH 204710 emis la data de 02.08.2012, pentru categoriile A, B1, B, C1, C, D1, BE, C1E, aflat în original la fila 18 ds.u.p., precum şi cererea inculpatului A. adresată SPCRPCÎV Suceava nr.38489 din 07.09.2015, aflată în original la fila 111 ds.fond.