Inexistenţa unor motive suficiente care să justifice continuarea privării de libertate a cărei durată era mai mare de un an şi două luni

DREPT PROCESUAL PENAL.

Inexistenţa unor motive suficiente care să justifice continuarea privării de libertate a cărei durată era mai mare de un an şi două luni

Art. 206 Noul Cod procedură penală

În contestaţia formulată de inculpatul T.A. a fost desfiinţată încheierea penală atacată în ceea ce priveşte soluţia pronunţată în materia măsurii preventive şi rejudecând, s-a admis cererea formulată de inculpatul T.A. de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.

Curtea a apreciat că la acest moment procesual nu se mai poate reţine în cauză situaţia prevăzută de art. 223 alin.(2) Cod de procedură penală.

Totodată, a apreciat că reacţia opiniei publice nu mai poate să justifice privarea de libertate a inculpatului o perioadă îndelungată de timp (de peste un an şi două luni), concluzia contrară echivalând cu a considera că persoana acuzată de fapte de o anumită gravitate ar trebui menţinută în arest până la pronunţarea unei hotărâri pe fond, fără posibilitatea liberării acesteia în cursul procedurii. Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 242 alin. (2) Cod de procedură penală dau posibilitatea instanţei de a face o (nouă) apreciere asupra circumstanţelor faptelor, dar şi celor care privesc persoana supusă măsurii preventive, prin evaluarea împrejurărilor concrete ale cauzei şi conduitei procesuale a inculpatului, fără îndoială, în raport de stadiul procesului penal.

Curtea de Apel Oradea, Secţia penală

Încheierea nr.155 din 23.12.2015; Dosar nr. 130/111/2015/a10

Prin încheierea penală din 10 decembrie 2015 pronunţată de către Tribunalul Bihor, în baza art. 362 alin. (2) Cod procedură penală, raportat la art. 208 alin. (2) şi (4) Cod procedură penală, a constatat temeinică şi legală şi a menţinut măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul T. A.

Potrivit art. 362 alin. (2) Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. (4) Cod procedură penală, verificarea subzistenţei temeiurilor ce au determinat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul T. A. urmează a se realiza în tot cursul judecăţii, însă nu mai târziu de 60 de zile, calculate de la data pronunţării prezentei încheieri.

De asemenea, a respins cererea inculpatului T. A. formulată prin apărătorul său ales, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai uşoară.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut că în cauză există probe de natură să convingă un observator obiectiv, în sensul art. 5 par. 1 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cu privire la existenţa unei bănuieli rezonabile că inculpatul T. A. este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Articolul 5 par.1 lit. c) din Conven?ia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertă?ilor Fundamentale, ratificată de România la data de 20.06.1994 stipulează necesitatea existen?ei unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infrac?iune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate şi caracterul său nearbitrar.

În cauză, instanţa a constatat faptul că suspiciunea rezonabilă în sensul art. 223 alin. (1) Cod procedură penală privind săvârşirea de către inculpatul T. A. a infracţiunilor imputate (care constituie temeiul privării de libertate) există, ea decurgând din materialul probator administrat până în prezent.

S-a reţinut că în cauză există situa?ia prevăzută de art. 223 alin.(2) Cod procedură penală prin raportare la periculozitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, dată de importanţă valorilor sociale ocrotite penalmente.

În consecin?ă, s-a reţinut că aceste fapte justifică aprecierea că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate în rândul persoanelor care respectă valorile sociale ocrotite de lege.

Pe de altă parte, Tribunalul a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv se menţin în continuare faţă de stadiul procesual al cauzei şi atitudinea procesuală a inculpatului care nu a recunoscut comiterea faptelor, fiind necesară administrarea în continuare de probe încuviinţate.

Circumstanţele persoanele ale inculpatului, în opinia instanţei, nu sunt de natură, la acest moment procesual, să conducă la concluzia schimbării temeiurilor măsurii arestului preventiv, mai ales că acestea existau şi în momentul în care se presupune că acesta a comis faptele de care este acuzat.

S-a reţinut că mai mult, conduita procesuală neadecvată a inculpatului, care în timpul şedinţei de judecată a adresat ameninţări atât părţii civile L. A. D. cât şi procurorului de şedinţă, constituie temeiuri noi care justifică menţinerea măsurii preventive luate faţă de inculpat, existând pericolul ca acesta să comită noi infracţiuni în cazul în care va fi pus în libertate.

De asemenea, s-a constatat că din chiar declaraţiile inculpatului, rezultă că acesta este plecat de foarte mulţi ani din ţară. În aceste împrejurări, instanţa este îndreptăţită să aprecieze în mod rezonabil că acesta se va sustrage judecăţii dacă va fi pus în libertate, în condiţiile în care acesta nu are nicio sursă de venit licit în ţară, singura lui sursă de venit se pare ca fiind obţinută din desfăşurarea unor activităţi ilicite în afara ţării.

În ceea ce priveşte durata măsurii preventive a arestului, instanţa a apreciat că aceasta nu constituie temei al revocării sau al înlocuirii acestei măsuri preventive cu altă măsură preventivă mai puţin restrictivă de libertate, dacă se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, această durată având relevanţă, conform art. 241 Cod procedură penală, numai sub aspectul încetării de drept a măsurii arestării preventive, ceea ce nu este cazul în acest moment.

De asemenea, Tribunalul a apreciat că la acest moment procesual măsura arestului preventiv este propor?ională cu gravitatea acuza?iei aduse inculpatului şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, iar nicio altă măsură preventivă nu este aptă să asigure la acest moment procesual buna desfăşurare a judecăţii dată fiind particularităţile şi complexitatea cauzei, stadiul în care se află prezentul proces penal şi atitudinea procesuală neadecvată a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul T. A. criticând hotărârea atacată pentru motive de netemeinicie şi solicitând înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu sau controlului judiciar.

Examinând legalitatea şi temeinicia soluţiei contestate, Curtea a constatat următoarele:

Pe de o parte, Curtea a constatat că în cauză există probe de natură să convingă un observator obiectiv, în sensul art.5 paragraf 1 lit.c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cu privire la existenţa unei bănuieli rezonabile că inculpatul T. A. este posibilul autor al infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism, fapte comise în forma continuată, prevăzute de art. 210 alin. (1) lit. a) Cod penal şi art. 213 alin. (1) Cod penal, toate cu aplic. art. 35 alin. (1) Cod penal şi art. 38 alin. (1) Cod penal constând în aceea că în perioada 2012 - 2014 inculpatul T. A., prin adoptarea unui comportament disimulat, a recrutat mai multe persoane de sex feminin (L. A., P. P., R. C., B. D. şi R. M.), folosind metoda lover-boy, iar ulterior, prin inducere în eroare şi prin constrângere fizică şi psihică le-a determinat să practice prostituţia în xxxxxxxxxxxx, exploatându-le în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau, după caz, parte din persoanele de sex feminin astfel recrutate, le-a îndemnat, determinat şi le-a înlesnit practicarea prostituţiei.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că la acest moment procesual nu se mai poate reţine în cauză situa?ia prevăzută de art. 223 alin.(2) Cod de procedură penală.

Curtea a reţinut că în cauza Letellier contra Franţei instanţa europeană a arătat că anumite infracţiuni, prin gravitatea deosebită şi reacţia publicului, pot crea o stare de nelinişte capabilă să justifice temporar detenţia preventivă, dar acest factor poate fi pertinent şi suficient numai dacă se bazează pe fapte capabile să demonstreze că eliberarea acuzatului tulbură, în mod real, ordinea publică. Detenţia nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv ameninţată, întrucât continuarea detenţiei nu trebuie să servească pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate.

Curtea a apreciat că reacţia opiniei publice nu mai poate să justifice privarea de libertate a inculpatului T. A. o perioadă îndelungată de timp (de peste un an şi două luni), concluzia contrară echivalând cu a considera că persoana acuzată de fapte de o anumită gravitate ar trebui menţinută în arest până la pronunţarea unei hotărâri pe fond, fără posibilitatea liberării acesteia în cursul procedurii.

Nu în ultimul rând, inculpatul T. A. este suspectat că se află la primul conflict cu legea penală şi a fost privat de timp libertate pentru o perioadă de aproximativ de peste un an şi două luni, interval de timp care, în opinia Curţii, a fost suficient pentru a-l face să conştientizeze pe deplin gravitatea faptelor pentru care este cercetat şi a corespuns necesităţii unei bune desfăşurări a procesului penal.

Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 242 alin. (2) Cod de procedură penală dau posibilitatea instanţei de a face o (nouă) apreciere asupra circumstanţelor faptelor, dar şi celor care privesc persoana supusă măsurii preventive, prin evaluarea împrejurărilor concrete ale cauzei şi conduitei procesuale a inculpatului, fără îndoială, în raport de stadiul procesului penal.

Din acest punct de vedere, Curtea a remarcat faptul că cercetarea judecătorească a fost în mare parte efectuată de prima instanţă şi că, deşi durata măsurii preventive depăşise un an, prima instanţă a menţinut aceeaşi ritmicitate a termenelor intervalul dintre acestea fiind destul de îndelungat, de aproximativ 4 săptămâni.

În consecinţă, la acest moment procesual, Curtea nu mai a constatat existenţa unor motive relevante şi suficiente care să justificare privarea de libertate prin menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului T. A., simpla menţinere a temeiurilor de fapt ale arestării iniţiale referitoare la suspiciunea comiterii faptelor de care este acuzat inculpatul (pe care se întemeiază susţinerile parchetului de menţinere a măsurii arestării preventive) prin raportare la gravitatea faptei, durata măsurii privative de libertate şi stadiul cercetării judecătoreşti nefiind aptă să justifice în sine continuarea arestării preventive.

Curtea a apreciat că nu se impune în cauză dispunerea unei alte măsuri preventive privative de libertate faţă de durata de ansamblu a privării de libertate în cauză însă este necesară şi proporţională cu scopul urmărit impunerea măsurii controlului judiciar.

Pentru aceste considerente în baza art. 206 Cod procedură penală Curtea a admis contestaţia formulată de inculpatul T. A. împotriva încheierii penale din 10 decembrie 2015 pronunţate de către Tribunalul Bihor în dosarul nr. 130/111/2015, a desfiinţat încheierea penală atacată în ceea ce priveşte soluţia pronunţată în materia măsurii preventive şi rejudecând a admis cererea formulată de inculpatul T. A. de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.

În baza art. 242 alin. (2) Cod procedură penală raportat la art.215 Cod procedură penală a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul T. A. prin încheierea penală nr. 130/DL/27.09.2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor, cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri.

A constatat că inculpatul T. A. şi-a asumat obligaţia de a locui pe durata controlului judiciar în xxxxxxxxxxxxx, în locuinţa mamei sale, care şi-a dat în prealabil acordul pentru ca inculpatul T. A. să folosească spaţiul privat al acesteia şi să îi asigure întreţinere în cuantum de 200 euro lunar.

În baza art. 215 alin. (1) Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul T. A. va trebui să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei din comuna xxxxxxxxxxx;

c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În baza art. 215 alin. (2) Cod procedură penală pe timpul controlului judiciar inculpatul T. A. va trebui să respecte următoarele obligaţii:

a.să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei;

b.să nu se apropie de părţile civile L. A. D., P. P. sau membrii de familie ai acestora şi nici de persoana vătămată R. C. sau membrii de familie ai acesteia;

c.să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu părţile civile L. A. D., P. P. sau cu membrii de familie ai acestora, cu persoana vătămată R. C. sau cu membrii de familie ai acesteia şi cu martorii B. D. C., B. G. C., V. A.– M., T. F.– C., V. A.– M., B. M.–C. sau cu membrii de familie ai acestora;

d.să comunice lunar informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă.

Curtea a constatat că inculpatul T. A. are în cunoştinţă următorul termen acordat în cauză, respectiv 11.01.2016, că are obligaţia de a se prezenta în faţa Tribunalului Bihor şi că are obligaţia de a se prezenta la data de 07.01.2016, ora 8,30 la IPJ Bihor – Serviciul de Criminalistică în vederea efectuării testului poligraf.

În baza art.215 alin.(3) Cod procedură penală a atras atenţia inculpatului T. A. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor enumerate mai sus care îi revin pe durata măsurii preventive, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului T. A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. xx/27.09.2014 emis de Tribunalul Bihor, dacă inculpatul nu mai este reţinut sau arestat în altă cauză.

În baza art. 215 alin. (5) Cod procedură penală, o copie a minutei s-a comunicat IPJ Buzău, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Buzău şi Poliţiei de Frontieră Română.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în contestaţie au rămas în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare