Acordarea dobânzilor legale pentru neplata drepturilor salariale acordate printr-o hotărâre judecătorească, doar pe 3 ani anteriori solicitării

DREPTUL MUNCII

Acordarea dobânzilor legale pentru neplata drepturilor salariale acordate printr-o hotărâre judecătorească, doar pe 3 ani anteriori solicitării

- OUG nr. 71/2009

- art. 1082 şi art. 1088 vechiul Cod civil

- art. 1531, art. 1535 şi art. 2513 din Noul Cod civil

- art. 330 alin. 4 vechiul Cod de procedură civilă

- art. 517 alin. 4 şi art. 521 alin. 3 din noul Cod de procedură civilă

- art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă

- Legea nr. 230/2011

- art. 201 din Legea nr. 71/2011

Dobânzile solicitate au început să curgă în perioada în care erau în vigoare dispoziţiile vechiului Cod civil, ale Decretului nr. 167/1958 în materia prescripţiei dreptului material la acţiune, situaţie în care se impunea ca din oficiu instanţa de fond să invoce excepţia de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru perioada ce depăşea trei ani anteriori înregistrării acţiunii, greşit apreciindu-se că erau aplicabile prevederile cuprinse în noul Cod civil potrivit cărora instanţa nu avea dreptul, obligaţia de a invoca excepţia, ci doar intimata prin întâmpinare sau cel târziu la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate.

Curtea de Apel Oradea – Secţia I-a civilă

Decizia civilă nr. 89 din 8 februarie 2018

Prin Sentinţa civilă nr. (...)/LM din 19.09.2017, Tribunalul (...) a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 01.10.2011.

A admis în parte acţiunea formulată de SINDICATUL (...) DIN ÎNVĂŢĂMÂNT (...) în reprezentarea reclamanţilor membri de sindicat (…), în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA GIMNAZIALĂ (...) şi COMUNA (...) PRIN PRIMAR, şi în consecinţă:

A obligat pârâţii să plătească reclamanţilor dobânzile legale aferente drepturilor băneşti stabilite prin Sentinţa civilă nr.(...)/LM/2009 pronunţată de Tribunalul (...) în dosar nr. (...)/2008 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. (...)/2011-R a Curţii de Apel (...), începând cu data de 01.10.2011 şi până la data plăţii efective.

A obligat pârâta COMUNA (...) PRIN PRIMAR să vireze unităţii de învăţământ, sumele de bani necesare achitării dobânzii legale.

A respins cererea reclamanţilor pentru pretenţiile aferente perioadei 11.01.2011 - 01.10.2011, ca fiind prescrisă.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat, să se dispună obligarea unității de învățământ angajatoare la plata dobânzii legale aferente drepturilor băneşti cuvenite conform unei hotărâri judecătoreşti pronunţate anterior datei de 01 octombrie 2011, înaintea intrării în vigoare a Noului Cod civil.

Potrivit art. 6 alin. (4) din Noul Cod civil „prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”. Acest articol nu distinge între dispoziţiile de drept material şi cele de drept procesual în materia prescripţiei. Totodată, art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil stabileşte că „prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”.

Prin urmare, s-a reţinut că legea aplicabilă prescripţiei extinctive, sub toate aspectele, este legea în vigoare la data la care prescripţia a început să curgă, iar instanţa poate să invoce, din oficiu, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune dacă termenul de prescripţie a început să curgă sub imperiul Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, în condiţiile în care Legea nr. 71/2011 nu cuprinde vreo dispoziţie specială în acest sens, iar art. 6 alin.4 Noul Cod civil vizează atât dispoziţiile de drept material, cât şi pe cele de drept procesual în materia prescripţiei.

Întrucât, în speţă, termenul de prescripţie a început să curgă sub incidenţa Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, s-a apreciat că instanţa este obligată, conform art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, să cerceteze, din oficiu, dacă dreptul la acţiune este prescris.

S-a mai reţinut că, prin decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unor probleme de drept, s-a stabilit că: „Plăţile voluntare eşalonate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.”. În motivarea deciziei s-a arătat, în esenţă, că daunele-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a creanţelor recunoscute prin titluri executorii, au caracterul unor prestaţii succesive şi sunt datorate pentru întreaga perioadă de executare cu întârziere şi calculate pentru fiecare zi de întârziere, cu începere de la data scadenţei acestor creanţe, iar creditorii sunt îndreptăţiţi la daune-interese moratorii pentru o perioadă de 3 ani anterioară introducerii cererii de plată a dobânzii.

De asemenea, prin Decizia nr.21 din data de 22 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr.(...)/2015 s-a apreciat în acelaşi sens, menţionându-se că: „În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 şi art. 1523 alin. 2 lit. d) din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 şi 4 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (art. 161 alin. 1 şi 4 din Codul muncii în forma anterioară republicării) şi art. 1088 Cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acţiunii.”

Din coroborarea dispoziţiilor legale menţionate anterior cu cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că se poate trage concluzia că dobânzile legale aferente sumelor datorate de pârâtă în baza titlului executoriu sunt supuse unor termene de prescripţie extinctivă separate, care încep să curgă pentru fiecare, în funcţie de data scadenţei şi care sunt supuse dispoziţiilor Decretului nr.167/1958 sau dispoziţiilor din noul Cod civil, în funcţie de momentul în care au început să curgă, respectiv înainte de 01 octombrie 2011 sau începând cu această dată. Însă numai pentru prescripţiile începute înainte de data de 01 octombrie 2011 instanţa poate invoca din oficiu excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar nu şi pentru cele începute după această dată. Având în vedere cele menţionate anterior şi faptul că pârâta nu a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la drepturile solicitate scadente anterior datei de 01 octombrie 2011 şi a respins cererea cu privire la aceste drepturi ca prescrisă.

În ceea ce priveşte temeinicia pretenţiilor formulate, instanţa de fond a apreciat că prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.(...)/LM/2010 pronunţată de Tribunalul (...) la data de 22.05.2009 în dosar nr.(...)/2008, menţinută prin Decizia Curţii de Apel (...) nr. (...)/2011-R, pârâţii au fost obligaţi la calcularea şi plata către membrii de sindicat pe care îi reprezintă reclamantul, în funcţie de perioada lucrată de fiecare dintre aceştia, a drepturilor salariale neachitate reprezentate de diferenţa dintre salariul de bază minim brut garantat prin contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 - 2010 şi salariul de baza brut de încadrare avut, actualizate la data plăţii efective pentru perioada ianuarie –decembrie 2007 precum şi la majorările de 2% faţă de nivelul lunii martie 2007 pentru perioada aprilie - septembrie 2007 şi de 11 % faţă de nivelul lunii septembrie pentru perioada octombrie - decembrie 2007, pârâţii unităţile administrativ teritoriale au fost obligate să vireze unităţilor de învăţământ din raza lor teritorială de competenţă fondurile necesare achitării diferenţelor salariale.

S-a reţinut că, prin hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu, pârâţii au fost obligaţi la plata unor drepturi băneşti de natură salarială decurgând din executarea raporturilor de muncă în favoarea reclamanţilor membri de sindicat. Prin această hotărâre judecătorească nu s-a dispus obligarea pârâţilor şi la plata de dobânzi legale pentru sumele datorate, nefiind solicitate de către reclamanţi.

Din înscrisurile depuse în probaţiune, respectiv adresa nr. (...)/07.09.2017, instanţa de fond a constatat că unitatea de învăţământ a efectuat plăţi pe seama reclamanţilor în temeiul Sentinţei civile nr.(...)/LM/2010 pronunţată de Tribunalul (...) şi că data ultimei plăţi a fost în luna decembrie 2015.

S-a apreciat că potrivit dispoziţiilor art.166 alin. 4 din Codul muncii întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, iar art. 1084 Cod civil stipulează că „daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit”, aceste dispoziţii fiind preluate de art. 1531 Cod civil. Conform art.1073 Cod civil „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare".

A reţinut instanţa de fond că art. 1081 Cod civil prevede că „daunele nu sunt debite decât atunci când debitorul este în întârziere de a îndeplini obligaţia sa, afară numai de cazul când lucrul ce debitorul era obligat de a da sau a face, nu putea fi dat nici făcut decât într-un timp oarecare ce a trecut, iar conform art. 1082 „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligaţiei, sau pentru întârzierea executării, cu toate ca nu este rea credinţă din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauza străină, care nu-i poate fi imputată".

Potrivit art. 1088 Cod civil „la obligaţiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate. În cazul lor debitorii sunt de drept în întârziere, potrivit art. 1079 alin. 2 pct. 1 Cod civil, nemaifiind necesară punerea acestora în întârziere în vreuna din modalităţile prevăzute de lege.

Respectarea principiului acoperirii integrale a prejudiciului produs salariatului prin întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia, s-a reţinut că se realizează nu doar prin plata drepturilor salariale restante, ci şi prin obligarea angajatorului la plata de daune-interese constând printre altele, în dobânda legală aferentă sumelor neplătite sau plătite cu întârziere.

Cu privire la plata dobânzii şi acordarea actualizării sumelor datorate în funcţie de indicele de inflaţie, instanţa a apreciat că pot fi acordate cumulat întrucât sunt două instituţii distincte. În timp ce dobânda reprezintă preţul lipsei de folosinţă, actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti. Acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului şi invers deoarece acestea au temeiuri şi sporuri diferite. Dobânda îşi are temeiul în art. 1489 Cod civil, iar actualizarea îşi are raţiunea în respectarea principiului reparării integrale a pagubei. Prin acordarea dobânzii se urmăreşte sancţionarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligaţiei care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmăreşte acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuaţiile monetare în intervalul scurs de la data scadenţei şi cea a plăţii efective a sumei datorate, această opinie fiind exprimată atât în doctrină cât şi în practică.

Faptul că prin actele normative menţionate de pârât s-a eşalonat plata acestor drepturi salariale, stabilite prin titluri executorii, nu afectează dreptul de a pretinde plata dobânzii legale, plată pretinsă tocmai pentru acoperirea integrală a prejudiciului care se produce prin lipsa de folosinţă a sumelor de bani datorate.

Aşadar, s-a apreciat că titularii creanţelor ce intră în sfera de aplicare a prevederilor OUG nr. 71/2009 sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare (daune - interese moratorii) pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

S-a constatat că prin Decizia nr. 2/2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilind că: “În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi art. 2 din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările şi completările ulterioare.”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, executarea sau executarea cu întârziere a obligaţiei de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligaţiei a cărei încălcare a fost sancţionată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract.

Prin urmare, s-a apreciat că, în cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligaţiei, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

În ceea ce priveşte condiţiile de angajare a răspunderii civile delictuale, s-a reţinut că „Este evident faptul că prin executarea eşalonată a obligaţiei de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existenţă este confirmată chiar de OUG nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eşalonat se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Or, prin instituirea obligaţiei de actualizare a sumei cu indicele preţurilor de consum, legiuitorul recunoaşte implicit existenţa prejudiciului cauzat prin executarea eşalonată şi, în consecinţă, instituie o reparaţie parţială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).

S-a apreciat că în speţă sunt incidente dispoziţiile invocate ale art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit aceloraşi dispoziţii, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În cazul dat, s-a reţinut că pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum, însă, principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.”

Debitorul poate fi exonerat de obligaţia de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanţei stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenţiei unui caz fortuit sau a unui caz de forţă majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei „cauză străină, care nu-i poate fi imputată” în înţelesul art. 1082 din Codul civil din 1864.

„Deşi nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin OUG nr. 71/2009, în scopul menţinerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanţa dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă (în temeiul art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009), iar nu şi beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.”

Cât priveşte existenţa unei fapte ilicite, săvârşite cu vinovăţie, în sensul dispoziţiilor legale ce instituie răspunderea civilă, s-a reţinut că aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a plăţii sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în circumstanţele date, nu se poate reţine că OUG nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumţia relativă de culpă a debitorului în executarea obligaţiei, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esenţiale, şi anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului şi faptul că măsura de eşalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terţ.

În contextul considerentelor, mai sus reţinute şi în temeiul dispoziţiilor legale mai sus arătate coroborate cu dispoziţiile art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, instanţa de fond a apreciat pretenţiile reclamanţilor membrii de sindicat reprezentaţi de SINDICATUL (...) DIN ÎNVĂŢĂMÂNT (...), ca fiind întemeiate în parte, admiţându-le ca atare şi pe cale de consecinţă a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor dobânzile legale aferente drepturilor băneşti stabilite prin Sentinţa civilă nr.(...)/LM/2009 pronunţată de Tribunalul (...) în dosar nr.(...)/2008 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.(...)/2011-R a Curţii de Apel (...), începând cu data de 01.10.2011 şi până la data plăţii efective.

Întrucât a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 01.10.2011, pe cale de consecinţă, instanţa a respins pretenţiile aferente perioadei 11.01.2011-01.10.2011 ca fiind prescrise.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei Comuna (...) prin Primar să vireze unităţii de învăţământ pârâte fondurile necesare plăţii drepturilor băneşti, prima instanţă a reţinut că potrivit art.16 din Hotărârea Guvernului nr. 2192 din 30 noiembrie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii.

Art. 1 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii cu modificările ulterioare prevede că, creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.

Având în considerare art. 104 al Legii nr. 1/2011 - Legea Educaţiei Naţionale, s-a constatat că plata salariilor şi a celorlalte drepturi băneşti ale salariaţilor din învăţământ reprezintă o componentă a finanţării unităţilor şcolare iar aceasta finanţare se realizează de la şi prin intermediul bugetului local.

Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a apreciat cererea reclamanţilor întemeiată faţă de pârâta Comuna (...) prin Primar, şi în consecinţă a obligat-o să vireze unităţii de învăţământ, sumele de bani necesare achitării dobânzii legale.

Instanţa a luat act de faptul că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat apel pârâta Comuna (...) prin Primar, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinţei în sensul acordării drepturilor solicitate doar pe ultimii 3 ani anteriori solicitării, fără cheltuieli de judecată.

Prin motivele de apel s-a invocat că instanţa în prima parte a hotărârii s-a axat pe problema prescripţiei dreptului la acţiune, a invocat mai multe texte legale, aspecte de natură juridică analizate în hotărâri, decizii ale altor organe, instanţe ce sunt însă prezentate incomplet sau au legătură doar tangenţial cu obiectul cauzei.

Reclamanţii, potrivit acţiunii introductive, au solicitat obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferente Sentinţei civile nr. (...)/2009 a Tribunalului (...), dată în dosar nr. (...)/2008, s-au invocat prevederi legale începând cu Codul civil din 1864, art. 1073 - 1090 şi Codul nou civil pentru a se justifica aplicarea Decretului Lege nr. 167/1958, or, nu contestă aceste prevederi legale ci invocă art. 31 din Legea nr. 389/1943 şi art. 6 aliniat 2 din Legea nr.241/1947 potrivit cărora prescripţiile împlinite precum şi cele începute înaintea punerii în aplicare a acestei legi sunt cârmuite în ce priveşte natura, durata şi efectele lor, de dispoziţiile legii sub care au început, prevederi preluate de legislaţia ulterioară, Decretul Lege 167/1958, art. 6 aliniat 4 Noul Cod civil.

Sunt invocate şi Decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7/2015 ce nu au relevanţă decât tangenţial, or, Decizia nr. 21 din 21 iunie 2015 menţionată precizează că pot fi solicitate dobânzile penalizatoare pentru termenul de prescripţie de 3 ani anterior introducerii acţiunii. Din coroborarea dispoziţiilor legale şi a celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se poate trage concluzia că dobânzile legale aferente sumelor datorate în baza titlului executoriu sunt supuse Decretului Lege nr. 167/1958 şi dispoziţiile din Noul Cod civil.

Nu contestă dreptul material al reclamanţilor la repararea prejudiciului însă invocă excepţia de prescripţie pentru pretenţiile ce cad în afara termenului prevăzut de Decretul Lege nr. 167/1958 analizat prin Decizia nr. 21/22 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Codul de procedură civilă prevede la art. 468 că termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, sentinţa indică un termen de 10 zile, or, solicită ca în măsura în care termenul prevăzut de Codul de procedură civilă s-a modificat să se indice în ce bază, pentru a se înlătura orice confuzie.

Este necesar a se calcula şi indica sumele necesare datorate pentru a se cunoaşte suma şi a fi votată de consiliul local, menţionată în evidenţele contabile.

S-au invocat în drept dispoziţiile legale sus-menţionate.

Prin întâmpinarea, depusă la dosar, Sindicatul (...) din Învăţământ (...) a solicitat respingerea apelului; criticile sunt o reiterare a poziţiei din întâmpinările depuse la fond, o reiterare a excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâtei, or, chemarea în judecată se justifică prin mecanismul finanţării învăţământului, aspect confirmat de practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de restul practicii judiciare ce a statuat în sensul soluţionării unor astfel de cauze în contradictoriu cu unitatea şcolară şi cea administrativ teritorială ce asigură finanţarea.

Apelanta, prin răspunsul la întâmpinare a arătat că îşi menţine poziţia exprimată prin cererea de apel.

Cealaltă intimată nu şi-a comunicat poziţia faţă de apelul declarat în cauză.

Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, instanţa de apel a constatat următoarele:

Câtă vreme prin apelul declarat nu s-au invocat excepţii privitor la o lipsă a calităţii procesuale pasive a apelantei şi de altfel prin sentinţa ce face obiectul prezentei căi de atac nu s-au analizat astfel de aspecte, de critici, apărările intimatului Sindicatul (...) din Învăţământ (...), în reprezentarea reclamanţilor, formulate prin întâmpinare referitor la acest aspect, nu se impun a fi analizate şi implicit nici cele comunicate prin răspunsul la întâmpinare.

Litigiul a fost promovat de către Sindicatul (...) din Învăţământ (...), în reprezentarea mai multor reclamanţi, îndreptat împotriva mai multor unităţi de învăţământ şi unităţi administrativ teritoriale, fiind înregistrat pe rolul Tribunalului (...) la data de 21.09.2016 sub dosar nr. (...)/2016, acţiunea fiind disjunsă de către Tribunalul (...), formate dosare separate pentru fiecare unitate de învăţământ şi unitate administrativ teritorială, salariaţi ai fiecărei unităţi şcolare.

Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, prin Sentinţa civilă nr. (...)/LM/2009, pronunţată la data de 22.05.2009 de către Tribunalul (...) în dosar nr. (...)/2008, menţinută potrivit Deciziei Civile nr. (...)/11.01.2011 pronunţată de către Curtea de Apel (...), a fost admisă acţiunea formulată de Sindicatul (...) din Învăţământ (...) în reprezentarea mai multor reclamanţi, printre care şi cei din prezentul dosar, obligate o multitudine de unităţi şcolare, de unităţi administrativ teritoriale, printre care şi apelanta pârâtă, intimata pârâtă, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Consiliul Judeţean (...), la calcularea şi plata către membrii de sindicat pe care îi reprezintă reclamantul în funcţie de perioada lucrată de fiecare dintre aceştia a drepturilor salariale neachitate reprezentate de diferenţa dintre salariul de bază minim brut garantat prin contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 şi salariul de baza brut de încadrare avut, actualizate la data plăţii efective pentru perioada ianuarie–decembrie 2007 precum şi la majorările de 2% faţă de nivelul lunii martie 2007 pentru perioada aprilie - septembrie 2007 şi de 11 % faţă de nivelul lunii septembrie pentru perioada octombrie - decembrie 2007.

Au fost obligaţi pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Consiliul Judeţean (...) şi unităţile administrativ teritoriale să vireze unităţilor de învăţământ din raza lor teritorială de competenţă fondurile necesare achitării drepturilor băneşti mai sus arătate. Au fost obligate pârâtele unităţile de învăţământ să efectueze cuvenitele menţiuni în carnetele de muncă.

Procedând la verificarea acestei hotărâri, Curtea a reţinut că reclamanţii cu ocazia formulării acţiunii soluţionate prin aceasta, au solicitat doar actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflaţie, prin prezenta acţiune au solicitat însă plata dobânzilor legale calculate asupra sumelor datorate potrivit acestei hotărâri ce constituie titlu executoriu, or, nu există niciun impediment legal în a se formula pe cale separată o astfel de solicitare, criticile în acest sens nefiind fondate.

Conform dispoziţiilor cuprinse în OUG. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, se realizează actualizarea acestora în funcţie de rata inflaţiei, însă, această dispoziţie nu exclude posibilitatea acordării dobânzii legale, natura juridică a acestora fiind diferită.

Deoarece referitor la acţiunile având ca obiect acordarea dobânzii legale, privitor şi la interpretarea, aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi art. 1088 din Codul civil din 1864 respectiv art. 1531 alin.1, alin. 2 teza I şi art. 1535 alin. 1 din Noul Cod civil, cu referire la acordarea daunelor interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în condiţiile art. 1 şi 2 din OUG nr. 71/2009, ce formează şi obiect al prezentei cauze, practica judiciară la nivel naţional a fost una neunitară, acest aspect a fost tranşat prin Decizia civilă nr. 2/17 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmare a soluţionării unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 3 iunie 2014.

Conform acestei decizii, obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 330 alin. 4 Cod procedură civilă (art. 517 alin. 4 Noul Cod de procedură civilă) (dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României) s-a statuat în sensul că: „în aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza 1 şi art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

Din analiza considerentele deciziei susmenţionate, se reţine faptul că s-a avut în vedere că este evident faptul că prin executarea eşalonată a obligaţiei de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existenţă este confirmată chiar de OUG nr. 71/2009 care în cuprinsul art. 1 alin. (3) prevede că sumele plătite eşalonat se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Prin instituirea obligaţiei de actualizare a sumei cu indicele preţurilor de consum, legiuitorul a recunoscut implicit existenţa prejudiciului cauzat prin executarea eşalonată şi, în consecinţă a instituit doar o reparaţie parţială, prin acordarea de daune interese compensatorii. S-a precizat că în aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile art. 1082 şi art. 1088 Cod civil din 1864 respectiv ale art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1535 alin. 1 din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor cât şi beneficiul de care acesta este lipsit.

Curtea a reţinut că, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, a fost într-adevăr remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009 constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum, însă doar parţial câtă vreme, de altfel, acest aspect a fost dispus chiar prin unele titluri executorii susmenţionate. Principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii impune însă şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit, respectiv daune interese moratorii sub forma dobânzii legale, criticile apelantei în ceea ce priveşte faptul că nu ar fi solicitat reclamanţii în cadrul dosarului nr. (...)/2008 plata dobânzii legale fiind astfel irelevante şi doar pentru a răspunde acestora s-a impus expunerea celor statuate în acest sens de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De altfel, în cuprinsul motivelor de apel s-a precizat şi faptul că nu se contestă dreptul material al reclamanţilor la repararea prejudiciului ci doar că se invocă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru o parte din sumele acordate, critici la care se va răspunde prin cele de mai jos.

Referitor la data de la care pot fi acordate dobânzi aferente drepturilor salariale acordate reclamanţilor, se impunea ca instanţa de fond să facă trimitere la Decizia nr. 7/27.04.2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 461/26.06.2015, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că plăţile voluntare eşalonate în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu, nu întrerup termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru daunele interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare. Din considerentele acestei decizii, rezultă că cererile de chemare în judecată prin care se solicită plata daunelor interese moratorii pentru plata eşalonată a titlurilor executorii în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 sunt supuse dispoziţiilor art. 3 alin. 1 din Decretul Lege nr. 167/1958, care prevăd că termenul general de prescripţie, aplicabil acţiunilor personale, care însoţesc drepturile subiective civile de creanţă, este de 3 ani. Creditorii sunt îndreptăţiţi la aceste daune interese pentru o perioadă de 3 ani anterioară introducerii cererii de plată a dobânzii, al cărui cuantum va fi stabilit în funcţie de plăţile eşalonate efectuate în executarea creanţelor titlurilor executorii. S-a apreciat totodată că nu există o cauză de întrerupere a cursului termenului general de prescripţie de 3 ani, în condiţiile în care actele normative cu privire la plata eşalonată a sumelor de bani prevăzute în titlurile executorii nu cuprind dispoziţii referitoare la plata dobânzii penalizatoare pentru neexecutarea titlurilor respective la scadenţă. Prin plata parţială a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti irevocabile şi prin emiterea actelor normative privind eşalonarea plăţii, debitorii nu au recunoscut şi îndreptăţirea creditorilor la plata daunelor interese moratorii sub forma dobânzii legale, neoperând astfel o întrerupere a dreptului de a cere plata acestor daune.

Curtea a apreciat astfel că, raportat la dispoziţiile cuprinse în art. 521 alin. 3 din Codul de procedură civilă, conform cărora dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României Partea I, critica apelantei în sensul că nu are relevanţă această decizie apar ca nefondate.

În acelaşi sens a fost pronunţată însă şi Decizia nr. 21/22.06.2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie potrivit aceleiaşi competenţe conferite de art. 519 Cod de procedură civilă, stabilind, în interpretarea şi aplicarea art. 1079 alin. 2, punctul 3, din vechiul Cod civil, art. 1523 alin. 2 litera d) din noul Cod civil, art. 156 alin. 1, 4 Codul muncii, art. 1088 din vechiul Cod civil, art. 2 din OG nr. 9/2000 aprobată prin Legea nr. 356/2002 şi a art. 2 din OG nr. 13/2011 aprobată prin Legea nr. 43/2012, că dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor sale de plată, pot fi solicitate pentru un termen de 3 ani anteriori datei introducerii acţiunii, or, aceste prevederi se referă şi au aplicabilitate şi cu privire la drepturi derivate din cele pentru care erau incidente dispoziţiile vechiului Cod civil, aspect greşit însă neluat în considerare de către instanţa de fond.

Problema esenţială raportat la care s-a dispus acordarea drepturilor solicitate pentru o perioadă mai mare de 3 ani anteriori formulării cererii a derivat din faptul că deşi acţiunea s-a înregistrat potrivit celor expuse mai sus la data de 21.09.2016, prin aceasta s-a solicitat acordarea dobânzilor legale aferente titlului executoriu ce cuprinde drepturi salariale din perioada în care erau incidente dispoziţiile vechiului Cod civil, a Decretului Lege nr. 167/1958.

Din cuprinsul art. 5 din Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, aliniat 1, se reţine faptul că legiuitorul a stabilit că, dispoziţiile Noului Cod civil se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, or, câtă vreme dreptul salarial pentru care se solicită acordarea dobânzilor s-a născut sub incidenţa prevederilor vechiului Cod civil, acestea fiind drepturi accesorii celui principal, urmează acelaşi regim juridic, astfel că în speţă sunt incidente prevederile vechiului Cod civil şi ale Decretului nr. 167/1958 în materia prescripţiei dreptului material la acţiune şi nu cele ale Noului Cod civil, cum greşit a reţinut instanţa de fond.

Conform reglementării cuprinse în Decretul nr. 167/1958, prescripţia extinctivă constă în stingerea dreptului material la acţiune neexercitat în termenul de prescripţie stabilit de lege şi termenul de prescripţie extinctivă este intervalul de timp stabilit de lege înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acţiune în sens material, sub sancţiunea pierderii acestui drept.

În cauză, faţă de cele arătate şi mai sus, Curtea a apreciat că sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958, reglementare referitoare la prescripţia extinctivă anterioară intrării în vigoare a Codului civil din 2009, câtă vreme este vorba de prescripţii începute a fi curs mai înainte de data de 1 octombrie 2011, potrivit dispoziţiilor art. 3 (actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor) şi art. 201 (prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Atâta timp cât şi în art. 6 alin. (4) din Codul civil din 2009 se prevede expres că prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, faţă de considerentele expuse şi în cuprinsul Deciziei civile nr. 21/22.06.2015 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în baza competenţelor conferite de art. 519 din Noul Cod de procedură civilă, arătată mai sus, criticile aduse sentinţei apelate apar ca fiind astfel întemeiate.

Ca urmare, câtă vreme dreptul solicitat, dobânda legală, a derivat din neplata în timp util a unor drepturi născute în perioada în care erau în vigoare dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, a vechiului Cod civil, implicit acest drept este unul accesoriu dreptului principal şi urmează astfel acelaşi regim juridic, astfel că, se impunea ca instanţa de fond, potrivit art. 18 din Decret nr. 167/1958, privitor la prescripţia extinctivă, să invoce din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acţiune sau la executarea silită este prescris, nefiind în speţă vorba de drepturi care să atragă aplicarea noilor dispoziţii legale în materie respectiv a art. 2513 din Noul Cod civil, potrivit cărora prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, greşit instanţa de fond reţinând că nu putea invoca din oficiu excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Cât priveşte critica adusă cu privire la termenul de apel indicat în cuprinsul sentinţei apelate, Curtea a reţinut că, într-adevăr, potrivit art. 468 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Deoarece însă prezentul litigiu dedus judecăţii este de natura conflictelor de muncă, acesta este reglementat implicit de Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, ce la art. 215 a stabilit faptul că împotriva hotărârilor pronunţate de Tribunale în primă instanţă se poate exercita calea de atac a apelului în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii, dispoziţie derogatorie de la termenul instituit de art. 468 alin 1 din Noul Cod de procedură civilă. Ca urmare, în mod corect în cuprinsul Sentinţei apelate s-a menţionat faptul că aceasta este supusă căii de atac a apelului în termen de 10 zile de la comunicarea acesteia, criticile în acest sens nefiind astfel întemeiate.

Referitor la calcularea şi indicarea sumelor datorate, acest aspect reprezintă o chestiune de punere în executare a celor dispuse, organele de specialitate ale apelantei putând efectua astfel de operaţiuni de calcul pe baza evidenţelor contabile, a dispoziţiilor legale în materie iar pe de altă parte s-a reţinut că nu s-a solicitat acordarea unei sume efective prin acţiunea dedusă judecăţii.

Faţă de toate considerentele expuse, în baza art. 480 aliniat 2 Cod procedură civilă, instanţa de apel a admis ca fondat apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată, a admis excepţia de prescripţie al dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 21.09.2013, în loc de pretenţiile anterioare datei de 01.10.2011, drepturile stabilite în favoarea intimaţilor reclamanţi fiind astfel acordate doar din data de 21.09.2013 în loc de data de 01.10.2011, celelalte dispoziţii urmând a fi păstrate ca fiind legale şi temeinice.

Domenii speta

Spete similare