Drept Civil-plângere contravenţională

 - plângere contravenţională –

SENTINŢA  CIVILĂ  NR.  561

Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2018 

Pe rol se află judecarea plângerii contravenţionale promovată de petenta AA în contradictoriu cu intimata BB (O.G. nr. 15/2002 – proces-verbal seria R 16 nr. 0399414/23.08.2016).

  La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns av. CC, pentru petentă, lipsă fiind petenta şi reprezentantul intimatei.

  S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei următoarele:

  - procedura de citare este legal îndeplinită;

  - cauza este la al doilea termen de judecată;

  - s-a acordat termen pentru a se comunica intimatei înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către petentă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat şi nici probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului:

  Av. CC, pentru petentă, solicită admiterea plângerii contravenţionale, înţelegând să invoce excepţia tardivităţii comunicării procesului-verbal de contravenţie, acesta nefiind comunicat în termenul legal de 6 (şase) luni, nefiind comunicat la domiciliul petentei nici chiar după data formulării prezentei plângeri contravenţionale. Pe fondul cauzei, trebuie avut în vedere că nu petenta este cea care conducea autoturismul, acesta fiind înstrăinat, vânzarea fiind consfinţită prin hotărârea judecătorească.

În considerarea dispoziţiilor art. 394 Cod de procedură civilă, instanţa declară dezbaterile închise, după care,

I N S T A N Ţ A,

  Deliberând asupra plângerii contravenţionale de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de …, petenta AA în contradictoriu cu intimata BB. (în prezent BB) a contestat procesul-verbal de constatare a contravenției, solicitând constatarea nulităţii absolute a acestuia.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancţiunii aplicate cu măsura avertismentului.

În motivarea plângerii, petenta a invocat, pe cale de excepţie, prescripţia executării sancţiunii, conform art. 14 din OG nr. 2/2001.

A arătat că, la data de .., i s-a comunicat la cerere de către Direcţia Taxe şi Impozite Piatra-Neamţ procesul-verbal menţionat prin care a fost amendată pentru o presupusă faptă din data de …. A precizat că atunci când s-a prezentat să achite impozitele la bugetul local i s-a comunicat că figurează cu două amenzi contravenţionale.

Petenta a susţinut că a vândut autoturismul cu numărul de înmatriculare la data de numitului Puiu Sava în contradictoriu cu care a formulat o acţiune pentru radierea autoturismului, aflată pe rolul Tribunalului Neamţ.

Astfel, datele reţinute în procesul-verbal nu corespund realităţii, nefiind cea care a săvârşit contravenţia, întrucât nu a condus autoturismul la data de 28.02.2016 şi nici nu mai avea calitatea de proprietar de la data de 12.06.2015.

În ceea ce priveşte termenul de formulare a plângerii contravenţionale, a susţinut că acţiunea a fost introdusă în termenul legal întrucât procesul-verbal contestat nu a fost legal comunicat, acesta fiind comunicat la o adresă greşită, adresa de domiciliu fiind schimbată, de la data de 08.05.2015. Astfel, data la care a primit efectiv procesul-verbal este 21.07.2017, când i s-a comunicat de către Direcţia de Taxe şi Impozite.

Petenta a reiterat că aplicarea amenzii este nelegală motivat de faptul că a intervenit prescripţia executării sancţiunii, reglementată conform art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001 astfel: „Executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancţiunii.” A arătat că termenul de decădere este evident complinit.

În subsidiar, având în vedere lipsa de pericol social al faptei, a consecinţelor negative, precum şi circumstanţele personale ale contravenientului, a solicitat înlocuirea sancţiunii aplicate cu măsura avertismentului.

În drept, a invocat OG nr. 2/2001.

În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, fiind anexate în copie: procesul-verbal de constatare a contravenției, dovada de comunicare, carte de identitate, contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit din, certificat de atestare fiscală din, adresa nr..

Petenta a achitat în mod legal taxa judiciară de timbru de 20 lei.

La data de 30.08.2017, intimata BB prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică CESTRIN a depus la dosar întâmpinare, la filele 15-21, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale şi menţinerea procesului-verbal ca fiind temeinic şi legal întocmit.

În fapt, intimata a arătat că, la data de……. vehiculul cu numărul de înmatriculare …., aparţinând petentei, a fost surprins că a circulat pe drumurile naţionale fără a deţine rovinieta valabilă, sens în care, la data de …., a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei ..

A mai arătat că, potrivit art. 1 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, începând cu data de 1 iulie 2002, a fost introdus tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

În conformitate cu art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, fapta de a circula fără rovinietă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

Procesul-verbal de constatare a contravenţiei este întocmit în mod legal şi temeinic potrivit prevederilor O.G. nr.  15/2002 coroborate cu O.G. nr. 2/2001.

Intimata a susţinut că procesul-verbal a fost întocmit, cu respectarea art. 9 alin. 4 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului şi a martorilor, constatarea contravenţiei fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control a Rovinietei, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

A subliniat că procesul-verbal a fost semnat olograf de către agentul constatator, o copie fiindu-i comunicată petentei.

Procesul-verbal a fost întocmit în termenul legal de 6 luni de la săvârşirea contravenţiei, aşa cum prevede art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, şi comunicat în termenul de două luni de la data constatării contravenţiei, aşa cum prevede art. 9 alin. 8 din OG nr. 15/2002.

A solicitat a se avea în vedere Decizia Î.C.C.J. nr. 43/21.11.2016 din care rezultă că prin data constatării contravenţiei se înţelege data întocmirii procesului-verbal şi nu data săvârşirii contravenţiei, cum greşit a reţinut petenta.

Cu privire la susţinerea petentei privind schimbarea de domiciliu, a arătat că procesul-verbal este transmis la adresa furnizată de organele abilitate, iar proprietaru/utilizatorul este identificat prin interogarea bazei de date a M.A.I. pe baza informaţiilor menţionate în certificatul de înmatriculare.

Pentru ca procesul-verbal să poată fi comunicat la noua adresă a contravenientului, se impune care acesta să-şi actualizeze informaţiile cuprinse în certificatul de înmatriculare, conform art. 2 alin. 2 din Ordinul MAI nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor: „În cazul schimbării oricăror date înscrise în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, titularul acestuia este obligat să solicite autorităţii emitente eliberarea unui nou astfel de document, în termen de cel mult 30 de zile de la data la care a survenit modificarea.”

Având în vedere că petenta nu a depus diligenţele necesare în vederea schimbării certificatului de înmatriculare al autovehiculului, comunicarea procesului-verbal s-a efectuat la vechea adresă de domiciliu/sediu, deci această neconcordanţă se datorează culpei exclusive a reclamantei.

În acest context, petenta nu se poate prevala de propria incorectitudine pentru a obţine protecţia judiciară a dreptului său, cunoscutul principiu „nemo auditur propriam turpitudinem allegans” fiind o garanţie a respectării regulilor sociale.

A susţinut intimata că nu există cadru legislativ care să o oblige să caute contravenienţii de la o adresă la alta, legislaţia obligând proprietarul vehiculului să relizeze demersurile necesare înregistrării datelor de identificare în certificatul de înmatriculare.

Dreptul de a consulta baza de date a Ministerului Afacerilor Interne – Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor este reglementat de OG nr 15/2002, iar angajaţii săi nu au competenţa să verifice în alte sisteme informatice.

Intimata a susţinut că este imposibil să verifice bazele de date ale Biroului de Evidenţa Populaţiei, motivat de faptul că adresele de domiciliu ale contravenienţilor sunt date cu caracter personal şi nu se pun la dispoziţie la cerere, fără consimţământul persoanei în cauză.

A susţinut că, dacă în urma contractului de vânzare-cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate, aceasta nu poate fi imputată intimatei.

Contractul de vânzare-cumpărare este un înscris sub semnătură privată care nu prezintă certitudine asupra datei întocmirii lui. Data înscrisurilor sub semnătură privată poate fi opusă doar părţilor contractante. Pentru a fo opozabilă terţilor, data înscrisului trebuie să fie certă, în înţelesul art. 278 din Codul de procedură civilă.

Conform art. 1675 din Codul civil, „vânzarea nu poate fi opusă terţilor decât după îndeplinirea formalităţilor de publicitate”.

Referitor la data certă dobândită prin prezentarea contractului de vânzare-cumpărare la Serviciul de Impozite şi Taxe Locale a opinat că data certă a înscrisului nu este echivalentă cu asigurarea publicităţii, în vederea opozabilităţii înscrisului faţă de terţi. Conform art. 18 din Codul de procedură civilă, „(1) Drepturile, actele şi faptele privitoare la starea şi capacitatea persoanelor, cele în legătură cu bunurile care aparţin acestora, precum şi orice alte raporturi juridice sunt supuse publicităţii în cazurile expres prevăzute de lege. (2) Publicitatea se realizează prin cartea funciară, Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, denumită în cuprinsul prezentului cod şi arhivă, prin registrul comerţului, precum şi prin alte forme de publicitate prevăzute de lege.”

Atâta timp cât petenta figurează ca proprietar al autovehiculului în certificatul de înmatriculare, cât şi în evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări, aceasta are calitatea de subiect activ al raportului juridic obligaţional, potrivit art. 8 coroborat cu art. 1 lit. b) din OG nr. 15/2002 şi îi revine obligaţia de a face dovada valabilităţii rovinietei.

Orice schimbare a proprietarului7utilizatorului autoturismului devine opozabilă terţilor doar după înscrierea dreptului de proprietate în evidenţele serviciului public comunitar competent.

A arătat că, potrivit art. 7 şi 8 coroborate cu art. 1 alin. 1 lit. b) din OG nr. 15/2002, responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise în cartea de identitate a autovehiculului ca deţinător sau utilizator, indiferent de persoane care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenţiei.

În acest sens, a invocat Decizia nr.pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României nr. prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea privind interpretarea termenului de utilizator al autovehiculului în situaţia în care acesta a fost înstrăinat în baza unui act de vânzare-cumpărare, dat fiind că sesizarea curţii pe această chestiune de drept nu îndeplineşte condiţia noutăţii.

Intimata a mai invocat ca relevante pentru soluţionarea cauzei deciziile prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor OG nr. 15/2002, respectiv Decizia nr. 623 din 12 iunie 2012 şi Decizia nr. 459 din 16 iunie 2015.

Atâta timp cât petenta figurează ca şi proprietar al autovehiculului în certificatul de înmatriculare şi în evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor şi nicio altă persoană nu este menţionată în calitate de utilizator, aceasta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravenţional, potrivit art. 8 coroborat cu art. 1 lit. b) din OG nr. 15/2002 şi acesteia îi revine obligaţia de a face dovada valabilităţii rovinietei.

A arătat că, potrivit art. 24 alin. 2 lit. d) din Ordinul MAI nr. „proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligaţi să solicite radierea din circulaţie în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane”.

Petenta nu a dovedit că, la data constatării contravenţiei, autoturismul ar fi fost radiat din evidenţele poliţiei de pe numele său.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 217/2013 s-a reţinut că certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, iar persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare îşi asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit şi pe reţeaua de drumuri naţionale, unde deţinerea unei roviniete este obligatorie, aşa încât vina de a nu deţine rovinietă îi aparţine.

Intimata a susţinut că acceptarea unei soluţii contrare nu ar conduce decât la perpetuarea şi consolidarea unei situaţii juridice anormale, în sensul că părţile nu vor efectua nici pe viitor demersurile necesare în vederea reglementării situaţiei juridice dintre ele, atitudinea de pasivitate având la bază şi convingerea părţilor contractului de vânzare-cumpărare că orice sancţiune contravenţională aplicabilă fostului proprietar după data predării autoturismului va fi anulată de instanţă.

Astfel, nefinalizarea formalităţilor de publicitate se poate transforma într-o cauză perpetuă de impunitate contravenţională. Pe de altă parte, petenta are la dispoziţie acţiunea în regres împotriva cumpărătorului pentru recuperarea prejudiciilor cauzate de acesta.

Petenta avea posibilitatea de a împiedica circulaţia pe drumurile publice a autovehiculului fără achitarea tarifului de utilizare prin sesizarea poliţiei rutiere, sesizând faptul că nu a fost efectuată transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în vederea reţinerii certificatului de înmatriculare.

De asemenea, petenta avea posibilitatea ca, în baza contractului de vânzare-cumpărare, să notifice DRPCIV cumpărătorul şi de a solicita menţionarea în baza de date a acestuia ca utilizator pentru a i se aplica acestuia sancţiunile contravenţionale.

În drept, intimata a invocat dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002, Ordinul MTI nr. 611/2015 şi Deciziile Curţii Constituţionale nr. 623 din 12 iunie 2012, Decizia nr. 459 din 16 iunie 2015, Decizia nr. 217 din 9 mai 2013, precum și Decizia nr. 43/21.11.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, anexând, în copie, adresa Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor Argeş, dovezi de comunicare, autorizaţie de control, planşa fotografică.

Intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La dat de, petenta a formulat răspuns la întâmpinare, la filele 32-35, reiterând susţinerile din plângerea contravenţională. A susţinut că este irelevant că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale întrucât, atâta timp cât constatarea s-a făcut pe baza înregistrărilor video, nu s-a putut realiza o constatare efectivă a autorului. Acest sistem de constatare a contravenţiilor pe baza unor înregistrări video permite doar constatarea faptei săvârşite, însă nu şi a autorului. Aşadar, procesul-verbal beneficiază de o prezumţie relativă de adevăr, până la proba contrară.

Petenta a invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la aplicarea prezumţiei de nevinovăţie persoanei căreia i s-a întocmit un proces-verbal de contravenţie prin faptul că sarcina probei revine petentului care trebuie să-şi dovedească nevinovăţia, susţinând că sunt incidente garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie cu privire la acuzaţiile în materie penală.

Petenta a susţinut că, în cauză, menţinerea procesului-verbal exclusiv în baza unui act emis în mod unilateral de agentul constatator care nu a fost prezent la locul săvârşirii faptei aduce o gravă atingere dreptului la apărare şi prezumţiei de nevinovăţie.

În drept, a invocat dispoziţiile Convenţiei europene a drepturilor omului şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, anexând, în copie: nota de intrare prin care a solicitat eliberarea unei copii a procesului-verbal, extras ECRIS cu privire la dosarul de radiere, copia acţiunii din dosarul nr.

Ulterior, petenta a depus, în copie, sentinţa civilă nr. 978C din 03.10.2017, pronunţată de Tribunalul Neamţ, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. ...

În ceea ce priveşte termenul legal de formulare a plângerii contravenţionale, instanţa a apreciat că acesta a fost respectat având în vedere că din cartea de identitate a petentei depusă la fila 6 rezultă că aceasta are domiciliul legal la adresa din Piatra-Neamţ, Bld. Dacia, iar procesul-verbal de contravenţie a fost comunicat la adresa din Piatra-Neamţ, str. Orhei. Instanţa reţine că, potrivit art. 27 alin. 1 din OG nr. 2/2001, „Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului.” Nu este deci întemeiată susţinerea intimatei că a realizat în mod corect comunicarea la adresa menţionată în certificatul de înmatriculare, atâta vreme cât legea impune comunicarea procesului-verbal de contravenţie la domiciliul contravenientului, nu la adresele înscrise în alte acte. Imposibilitatea intimatei de a consulta baza de date cu evidenţa populaţiei este o deficienţă legislativă şi administrativă pentru care petenta nu are nicio culpă. Nu se poate aplica, în cauză, principiul invocat de intimată, respectiv nemo auditur propriam turpitudinem allegans, deoarece petenta a respectat obligaţia legală de a-şi înscrie în evidenţa publică noul domiciliu.

De altfel, este evident că nu s-a putut realiza comunicarea prin poştă, cu aviz de primire, şi s-a procedat la comunicarea prin afişare, la data de 17.10.2016, la aceeaşi adresă expirată.

Prin urmare, atâta timp cât procesul-verbal nu i-a fost comunicat petentei la domiciliul legal cu care figura în evidenţa oficială, termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut pentru formularea plângerii contravenţionale nu poate fi calculat de la comunicarea realizată de intimat, cu încălcarea prevederilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001.

Pe fondul cauzei, instanţa a administrat, la solicitarea părţilor, proba cu înscrisurile depuse la dosar şi proba cu planşa fotografică realizată de intimată.

Examinând probele administrate în cauză şi apreciindu-le în mod liber, potrivit convingerii sale, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria R16 nr. 0399414, încheiat la data de 23.08.2016 de către un agent din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică CESTRIN, petenta AA a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 250 lei.

S-a constatat că la data de 28.02.2016, pe DN28, … m, pe raza localităţii Leţcani, jud. Iaşi, vehiculul cu numărul de înmatriculare …, aparţinând petentei, a fost surprins că a circulat pe drumurile naţionale fără a deţine rovinieta valabilă.

Fapta a fost încadrată juridic în contravenţia prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, fiind sancţionată potrivit art. 8 alin. 32 din acelaşi act normativ.

Anterior, la data de …, petenta AA a înstrăinat autoturismul cu numărul de înmatriculare … către Puiu Sava, aşa cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, depus la fila 7 din contract.

Prin sentinţa civilă nr. ., pronunţată de Tribunalul Neamţ, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. . instanţa a admis acţiunea formulată de reclamanta AA şi a dispus transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra autoturismului cu numărul de înmatriculare .. din evidenţa reclamantei în patrimoniul pârâtului Sava Puiu.

Cu privire la prescripţia executării sancţiunii contravenţionale, instanţa apreciază că această apărare a petentei este întemeiată.

Potrivit art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, „Executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancţiunii. (2) Prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale poate fi constatată chiar şi de instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale.”

Instanţa apreciază că această chestiune este strâns legată de aceea privind comunicarea procesului-verbal, comunicare ce a fost viciată în cauză, aşa cum s-a arătat anterior. Or, situaţia unei comunicări nelegale a procesului-verbal de contravenţie trebuie să fie asimilată cu aceea a lipsei oricărei comunicări.

Aşadar, instanţa apreciază că operează în speţă prescripţia executării sancţiunii contravenţionale aplicate petentei prin procesul-verbal . având în vedere că acesta nu i-a fost comunicat petentei la domiciliul legal cu care aceasta figura în evidenţa publică, nefiind respectate prevederile art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, aşa cum a fost acesta interpretat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 10/10.06.2013, pronunţată în recurs în interesul legii.

În considerentele acestei Decizii, instanţa supremă a statuat că „În dreptul românesc, deşi contravenţia a fost scoasă de sub incidenţa legii penale, întreaga procedură de sancţionare şi, ulterior, de contestare a procesului-verbal de contravenţie trebuie să respecte garanţiile art. 6 paragraful 1 sus-menţionat. În Cauza Anghel împotriva României, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 4 octombrie 2007, s-a remarcat faptul că dreptul românesc nu califică drept "faptă penală" contravenţia pentru care reclamantul a fost sancţionat cu amendă, legiuitorul român alegând să scoată în afara legii penale unele fapte care, deşi aduc atingere ordinii publice, au fost săvârşite în împrejurări care conduc la concluzia că acestea nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni. Curtea a considerat că, în ciuda naturii pecuniare a sancţiunii aplicate efectiv reclamantului şi a naturii civile a legii care sancţionează contravenţia, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale, deoarece dispoziţia a cărei încălcare a fost imputată reclamantului avea un caracter general şi nu se adresa unui anumit grup de persoane, ci tuturor cetăţenilor. Din acest motiv, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor analizate urmează să se realizeze printr-o altă metodă, cea mai adecvată fiind interpretarea logică şi sistematică, întrucât permite a se evidenţia natura şi importanţa drepturilor ocrotite. Numai în ipoteza în care se consideră că îndeplinirea procedurii de comunicare prin afişarea actului se află într-un raport de subsidiaritate faţă de comunicarea prin poştă, cu aviz de primire, se poate afirma că sunt respectate garanţiile procedurale. Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum şi data comunicării acestuia, pentru a-şi formula apărările (plângerea contravenţională, excepţia prescripţiei aplicării sancţiunii contravenţionale). Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a Curţii Constituţionale confirmă ipoteza susţinută, statuând că raţiunea comunicării prin poştă, cu aviz de primire, "constă în aducerea la cunoştinţa persoanei care a săvârşit o contravenţie a documentelor menţionate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoştinţarea efectivă a contravenientului în privinţa faptei săvârşite şi a sancţiunilor contravenţionale aplicate". Astfel, procedura afişării procesului-verbal de contravenţie la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situaţia în care nu s-a reuşit, din diverse motive, comunicarea prin poştă, cu aviz de primire.”

Procedând la o analiză complementară, în drept, instanţa reţine că, potrivit principiilor generale de drept administrativ, actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate, iar procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este un act administrativ, fiind emis pe baza şi în executarea legii de o autoritate administrativă sau de alte structuri care înfăptuiesc administraţia publică, cu scopul de a produce efecte juridice. În acelaşi timp, actul administrativ este cenzurabil de instanţa de contencios administrativ, în primă instanţă judecătoria. În acest sens, art. 34 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prevede că instanţa administrează probele necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.

În plus, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale „chiar dacă art. 47 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 face referire la dispozițiile Codului de procedură civilă, instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenția intră sub incidența art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin urmare, nu se poate susține răsturnarea sarcinii probei.” (Decizia nr.1.353 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.822 din 9 decembrie 2010)

Examinând procesul-verbal contestat sub aspectul legalităţii, instanţa apreciază că acesta nu a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, de art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, acesta cuprinzând toate menţiunile cu privire la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia sau semnătura agentului constatator. De altfel, petenta nu a invocat niciun motiv de nulitate.

Şi sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, plângerea petentei este întemeiată, având în vedere că aceasta nu era proprietarul autovehiculului cu numărul de înmatriculare …, care a circulat fără a deţine rovinietă valabilă la data de 28.02.2016, şi nici nu avea un drept legal de utilizare, iar obligaţia trascrierii trasmiterii dreptului de proprietate este potrivit legii în sarcina cumpărătorului.

Contractul de vânzare-cumpărare încheiat de petentă cu privire la autoturism este opozabil terţilor, în baza art. 1281 din Codul civil, potrivit căruia „Contractul este opozabil terţilor, care nu pot aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor născute din contract. Terţii se pot prevala de efectele contractului, însă fără a avea dreptul de a cere executarea lui, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.”

Instanţa reţine că, potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, „Fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă.”

Din înscrisurile depuse de petentă la dosar rezultă că aceasta nu a circulat fără rovinietă valabilă întrucât, la data de 12.06.2015, petenta a vândut autoturismul cu numărul de înmatriculare NT 05 BKF.

Referitor la persoana căreia îi revine obligaţia efectuării demersurilor necesare pentru transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, instanţa reţine că, potrivit art. 11 alin. 4 teza a doua din OUG nr. 195/2002, „În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidenţele autorităţilor competente simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni şi emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.” Aşadar, potrivit legii, petenta nu avea obligaţia de a solicita această transcriere, ci noul proprietar, respectiv cumpărătorul. Instanţa apreciază că dispoziţiile art. 24 alin. 2 lit. d) din Ordinul nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, invocate de intimată, nu au fost corelate cu modificările operate în textul OUG nr. 195/2002, act normativ cu forţă juridică superioară Ordinului nr. 1501/2006.

Aşadar, nu petenta este cea care avea obligaţia legală de a efectua demersurile necesare pentru transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în baza de date consultată de intimată.

Mai mult, instanţa reţine că, într-adevăr, potrivit art. 7 alin. 1 din OG nr. 15/2002 „Responsabilitatea achitării corespunzătoare a tarifului de utilizare şi a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.”, iar potrivit art. 1 lit. b „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini”. Aşadar, chiar textul special care reglementează contravenţia în cauză impune condiţia ca utilizatorul să deţină în proprietate autovehiculul sau să îl folosească în baza unui drept legal. Or, dreptul de proprietate cu privire la autovehicul se dovedeşte cu înscrisul reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare, înscrierea în certificatul de înmatriculare fiind numai o operaţiune administrativă. Cum în cauză petenta nu avea nici în proprietate şi nici în folosinţă autovehiculul verificat de intimată, instanţa reţine că aceasta nu are calitatea de subiect activ al contravenţiei de a circula fără a deţine rovinieta valabilă.

Împrejurarea că intimata s-a aflat în imposibilitate de a afla proprietarul actual al autoturismului, consultând baza de date în care era înscrisă numai petenta, nu îi este imputabilă intimatei, însă nu îi poate fi imputată nici petentei care, după cum s-a arătat mai sus, nu avea obligaţii în sensul transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.

Instanţa apreciază că este necesară o colaborare administrativă între organele fiscale şi serviciile de înmatriculări de autovehicule astfel încât în momentul radierii din rolul fiscal al unei persoane a dreptului de proprietate cu privire la un autovehicul să se transmită această informaţie, pe cale administrativă, către serviciul de înmatriculări autoturisme.

A impune particularilor să declare în mod repetat înstrăinarea unui vehicul la toate instituţiile publice interesate este nu numai o sarcină excesivă, dar şi una pe care nici o lege în vigoare nu o prevede.

Este adevărat că, aşa cum a arătat intimata, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate invocate în legătură cu această contravenţie şi reglementarea ei legală motivat de împrejurarea că încredinţarea spre folosinţă a autovehiculului unei alte persoane presupune că persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare îşi asumă întreaga responsabilitate. Or, aceste considerente vizează evident o altă situaţie de fapt, respectiv aceea în care autovehiculul este încredinţat spre folosinţă unei alte persoane. În speţă, însă, autovehiculul a fost vândut, fiind în proprietatea altei persoane, situaţie de fapt care trebuie stabilită de instanţa de judecată, aceasta fiind singura competentă să aplice legea potrivit acestei situaţii de fapt, Curtea Constituţională neavând astfel de atribuţii şi nici nu a analizat această ipoteză de fapt în mod expres în jurisprudenţa sa.

Decizia ., pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României nr. …, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea privind interpretarea termenului de utilizator al autovehiculului în situaţia în care acesta a fost înstrăinat în baza unui act de vânzare-cumpărare nu poate avea niciun efect în speţa de față. Chestiunea de drept cu care a fost sesizată Instanţa Supremă nu a fost nici analizată, nici dezlegată, având în vedere neîndeplinirea unei condiţii de admisibilitate a sesizării constând în caracterul de noutate al chestiunii de drept supuse analizei.

În consecinţă, întrucât petenta nu are calitatea de subiect activ al contravenţiei pentru care a fost sancţionată, instanţa va admite plângerea contravenţională formulată de petenta AA în contradictoriu cu intimata BB, va anula procesul-verbal şi va exonera petenta de plata amenzii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

  Admite plângerea contravenţională formulată de petenta AA . în contradictoriu cu intimata BB .

Anulează procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria Exonerează petenta de plata amenzii în cuantum de 250 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra Neamţ.

  Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 ianuarie 2018.

Domenii speta

Spete similare