Stabilire drept de creanţă constând în îmbunătăţiri efectuate la un imobil proprietatea altei persoane.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. X/866/2017 din 17.01.2017 reclamanta BC a chemat în judecată pe pârâta AA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că are un drept de creanţă asupra imobilului tip apartament, situat în Paşcani, , în cuantum de 50.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că prin contractul de constituire a dreptului de uzufruct viager nr. 1034 încheiat la data de 10 aprilie 2013 la BNPA Isachi Mihai şi Isachi Dragoş i-a fost constituită clauza de uzufruct viager asupra imobilului situat în Paşcani.

Începând cu toamna 2015, cu acordul pârâtei a început să facă o serie amplă de îmbunătăţiri în imobil, practic acesta fiind renovat în totalitate.

Astfel, reclamanta a făcut următoarele îmbunătăţiri:

-izolat apartamentul pe exterior - 3.000 lei;

-geamuri tip termopan - 2.800 lei;

-glafuri la geamurile menţionate anterior - 600 lei;

-schimbat balconul vechi cu tâmplărie termopan - 2.700 lei;

-glafuri balcon - 500 lei;

-uşă balcon + geam, ambele din termopan - 1.200 lei; -glaf-200 lei;

-gresie pentru 2 holuri, baie, bucătărie - 7.000 lei;

-parchet + izolaţie în două camere - 2.000 lei;

-manoperă montat parchet - 200 lei;

-faianţă pereţi baie, hol, bucătărie -6.000 lei;

-manoperă pentru montarea gresiei şi faianţei - 3.700 lei;

-uşi de interior: bucătărie, sufragerie, dormitor, din lemn masiv 1.200 lei (400 lei bucata);

-glafuri uşi - 300 lei (câte 100 lei pentru fiecare uşă);

-uşă baie termopan + montaj - 700 lei;

-gresie balcon + izolaţie - 500 lei;

-izolat dormitor - 500 lei;

-glet var toate camerele - 2.000 lei;

-manoperă văruit pentru toate camerele - 3.000 lei;

-tavan fals sufragerie - 700 lei;

-montat tavan fals - 300 lei;

-edificat instalaţie separată de gaz metan + contor - 2.000 lei;

-instalaţie baie şi schimbat conducte - 2.000 lei;

-chiuvetă cu dulăpior şi oglindă - 500 lei;

-cadă 400 lei;

-oală WC - 250 lei;

-chiuvetă bucătărie inox - 200 lei;

-instalaţie + baterie - 300 lei;

-lustre (bucătărie, dormitor, hol intrare, hol mic, balcon, baie) -1.000 lei;

-contravaloare spoturi şi montat spoturi în tavan fals sufragerie -1.500 lei;

-achitat documentaţie carte funciară - 700 lei;

-utilităţi achitate în ultimii 3 ani: apă - 1.400 lei, gaz - 1.000 lei şi energie electrică 3.000 lei.

Valoarea lucrărilor enumerate mai sus este de 47.950 lei, iar valoarea utilităţilor achitate este de 5.400 lei, rezultând un total al dreptului de creanţă în valoarea de 53.350 lei.

Toate lucrările menţionate mai sus le-a tăcut pe cheltuiala sa exclusivă, iar cu toate că pârâta din prezenta cauză avea o pensie de urmaş de la tatăl său, aceasta a refuzat să achite vreo sumă de bani pentru toate lucrările menţionate mai sus, folosind în scop strict personal banii din acea pensie.

În momentul achiziţionării tuturor materialelor de construcţie, precum şi a culorilor stabilite pentru gresie, faianţă, var, lustre, pârâta a fost cea care a ales modelul şi culoarea fiecăruia. Au existat momente când reclamanta a cumpărat un obiect (ex: lustră) şi, aducându-l în imobil, pârâtei nu i-a plăcut şi l-a schimbat cu ce dorea ea.

Prin sentinţa civilă nr. 191/2016 pronunţată în dosarul nr. 351/866/2015 al Judecătoriei Paşcani a fost admisă acţiunea formulată de pârâta AA ce a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de constituire a dreptului de uzufruct viager asupra imobilului situat în Paşcani, sentinţă ce a rămas definitivă şi irevocabilă la data de 22.12.2016 prin decizia civilă nr. 1985/2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi, ca urmare a apelului declarat de reclamantă.

La momentul încheierii contractului de uzufruct viager pârâta era minoră şi avea vârsta de 17,6 ani. După împlinirea vârstei de 18 ani, aceasta a început să aibă venituri lunare de aproximativ 250 euro cu titlu de pensie de urmaş, însă a început să aibă o relaţie dubioasă cu numitul CA, viitorul său soţ. Reclamanta s-a opus acestei relaţiei deoarece nu avea 18 ani împliniţi, iar situaţia şcolară a acesteia era una dezastruoasă, motiv pentru care au început să aibă mici certuri în casă.

Împreună cu pârâta a decis să efectueze în imobil lucrările descrise mai sus, întrucât îi era ruşine de ceilalţi vecini care aveau imobilele renovate.

Chiar dacă pârâta este proprietara imobilului, atât preşedintele asociaţiei, cât şi meşterii care au efectuat lucrările, îi solicitau reclamantei în mod direct sume de bani pentru lucrările efectuate, deoarece pârâta nu a dorit niciodată să avanseze vreo sumă de bani, iar apartamentul arăta în mod deplorabil şi nu putea locui în condiţii bune, nu putea primi prieteni, etc.

În mod inexplicabil, pârâta a aşteptat să efectueze şi să achite toate lucrările şi datoriile imobilului, după care la data de 4.02.2015 a promovat acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 351/866/2015 al Judecătoriei Paşcani, acţiune care a fost admisă.

De aproximativ 5 luni de zile, mai exact din luna septembrie 2015, pârâta este plecată din imobilul proprietatea sa şi nu a achitat datoriile la apă, energie, gaz, asociaţie, etc. Deoarece reclamanta este cea care a rămas în imobil, iar preşedintele asociaţiei, precum şi vecinii zilnic îi băteau la uşă existând posibilitatea ca aceştia să fie deconectaţi de la apă, etc, a fost nevoită să le achite.

Precizează că suma ce reprezintă dreptul de creanţă pe care îl are asupra imobilului menţionat în petitul acţiunii reprezintă economiile sale de o viaţă şi solicită ca pârâta să i le restituie întrucât cu acceptul acesteia a făcut îmbunătăţiri în imobil.

Arată că a fost de bună credinţă în ceea ce privesc atât renovările din imobil, dar şi plata utilităţilor.

Pârâtei i s-au comunicat cererea de chemare în judecată şi înscrisurile anexate la adresa indicată de către reclamantă, însă nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut de lege.

La data de 19.04.2017 pârâta a depus un înscris în care arată că a aflat întâmplător despre existenţa acestui dosar pe rolul instanţei, constatând că reclamanta cu rea credinţă a indicat adresa de comunicare ca fiind cea din buletin, deşi pârâta  nu mai locuieşte acolo de mai bine de doi ani, iar reclamanta cunoştea acest aspect. Cât timp s-a desfăşurat judecata în dosarul nr. X/866/2015 a fost citată la sediul cabinetului de avocatură şi a locuit cu chirie, iar în prezent este plecată la muncă în Germania. Prin urmare, a solicitat să-i fie comunicată acţiunea şi să fie repusă în termenul de a depune întâmpinare.

La termenul din 17.05.2017 instanţa a admis cererea pârâtei de repunere în termenul de depunere a întâmpinării.

La data de 09.06.2017 pârâta a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

Arată pârâta că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6062 din data de 19 decembrie 2008, a dobândit apartamentul nr. 6, compus din două camere de locuit şi dependinţe, în suprafaţă utilă de 44,03 mp + 3,23 mp balcon, din blocul - . Apartamentul a fost dobândit de la fratele tatălui său decedat, care a încasat indemnizaţia în Spania, urmare a accidentului a cărui victimă a fost tatăl său. La data decesului tatălui său în accident în Spania părinţii săi erau  divorţaţi, iar de despăgubirile oferite de statul spaniol trebuia să beneficieze doar copiii, adică pârâta şi sora sa.

AF - fratele tatălui său - a încasat despăgubirile cuvenite şi, prin metode necinstite, a cumpărat două apartamente pentru pârâtă şi sora acesteia, declarându-se beneficiarul indemnizaţiei şi după ce a fost acţionat în judecată apartamentele au reintrat în posesia adevăraţilor beneficiari, urmaşi de drept, respectiv pârâta şi sora sa. A fost determinat AF să încheie contracte de vânzare-cumpărare în favoarea acestora şi, în acest fel, de drept a devenit proprietara apartamentului compus din două camere, menţionat mai sus.

Reclamanta, mama sa, divorţată de mai multă vreme de tatăl său, nu a avut niciun drept asupra despăgubirii şi nici asupra apartamentului pe care l-a dobândit pârâta, însă ea a fost curatorul pârâtei, dat fiind că la acel moment era minoră şi contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat prin intermediul ei. Până la vârsta de 18 ani a beneficiat de o pensie de urmaş de pe urma tatălui său, pensia lunară a fost de câte 270 euro, iar banii cuveniţi pârâtei ca pensie erau viraţi într-un cont al mamei sale la BCR, ea beneficiind în întreg de suma cuvenită.

Nedeclarând că este divorţată, şi ea a beneficiat şi beneficiază de o indemnizaţie, astfel încât în total încasa pe lună 500 euro. Toţi banii din pensia pârâtei de urmaş au fost însuşiţi de mama sa până la vârsta de 18 ani. Profitând de influenţa pe care o avea asupra pârâtei, în înţelegere cu concubinul ei, a indus în eroare cu privire la înţelesul juridic al contractului de constituire a dreptului de uzufruct viager asupra imobilului situat în municipiul Paşcani, contract autentificat sub nr. 1034 din data de 10 aprilie 2013.

Potrivit contractului respectiv, reclamanta avea dreptul de uzufruct asupra întregului apartament, pe tot timpul vieţii, aceasta însemnând că, practic, apartamentul proprietatea pârâtei era exclusiv în folosinţa acesteia, pârâta neavând nici măcar dreptul să locuiască acolo. Prin sentinţa civilă nr. 191/2016, pronunţată în dosarul nr. 351/866/2015 al Judecătoriei Paşcani, s-a admis acţiunea civilă ce a formulat-o pârâta şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului de constituire a dreptului de uzufruct viager autentificat sub nr. 1034 din data de 10.04.2013.

Sentinţa a rămas definitivă, astfel încât apartamentul este bunul proprietatea pârâtei. Dintotdeauna reclamanta a fost de rea-credinţă în toate demersurile pe care le-a făcut. A încercat întotdeauna să-şi apropie bunuri care nu i se cuvin şi declaraţiile ei au fost întotdeauna contradictorii. In acţiunea de faţă reclamanta precizează că începând cu toamna anului 2015 ar fi făcut o serie de îmbunătăţiri în imobil şi că, practic, imobilul a fost renovat în totalitate.

Declaraţia ei este mincinoasă, pentru că încă de la începutul anului 2015 pârâta a promovat acţiune în nulitatea absolută a contractului de constituire a dreptului de uzufruct. Prin urmare, în niciun caz nu putea să facă lucrări din toamna anului 2015 şi în niciun caz cu acordul pârâtei. Mai mult decât atât, încă din luna noiembrie 2014 a fost în lucru un dosar de violenţă în familie şi distrugere. Mama sa, reclamanta BC, a reclamat-o pentru un comportament inadecvat şi, potrivit referatului încheiat în dosarul cu nr. 453964 din data de 19.11.2014, s-a dispus clasarea cauzei.

In mod cert, între pârâtă şi mama sa au existat dintotdeauna conflicte, mai ales după încheierea contractului despre care pârâta a aflat mult mai târziu, aşa cum rezultă din sentinţa pe care a menţionat-o. În sentinţa civilă nr. 191/2016 ale cărei considerente au putere de lucru judecat, potrivit art. 430 alin. 2 Cod procedură civilă, care prevede în mod clar că autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, reclamanta (pârâtă acolo) a susţinut că din „primăvara anului 2009 am început să fac modificări majore în imobil, pentru sporirea confortului reclamantei şi al meu. Astfel că, am înlocuit geamurile cu tâmplărie din termopan, precum şi uşile din interiorul imobilului, pentru că erau foarte vechi şi de calitate proastă".

Este ceea ce menţionează la pag. 3 din întâmpinarea depusă în dosarul nr. X/866/2015. În aceeaşi întâmpinare şi la aceeaşi pagină menţionează că în vara anului 2009 a montat gresie şi faianţă în bucătărie, pe holul de la intrare, în baie şi în holul mic. Este ceea ce se reţine şi la pag. 3 din sentinţa civilă nr. 191/2016. Prin urmare, în mod cert afirmaţia reclamantei din acţiune este falsă. Pârâta nu a fost consultată cu privire la nicio lucrare pretins a fi efectuată în apartamentul proprietatea sa.

Raportat la momentul menţionat de reclamantă atât în întâmpinarea depusă, dar reţinută şi în sentinţa civilă pronunţată, dreptul la acţiune al reclamantei este prescris.

Se impune ca reclamanta, în conţinutul acţiunii promovate, să menţioneze pe fiecare categorie de lucrări anul efectuării lucrării, pentru că în suportul cererii nu există niciun document care să justifice aceste lucrări. Sunt chitanţe pentru plata unor utilităţi, în condiţiile în care ea a folosit apartamentul în întreg. Pârâta a fost nevoită să părăsească apartamentul, să-şi închirieze un apartament, deşi era proprietatea sa şi toate cheltuielile, în mod firesc, erau în sarcina reclamantei. Susţine reclamanta că suma ce reprezintă dreptul ei de creanţă reprezintă economiile ei de o viaţă, însă, aşa cum a arătat anterior, reclamanta nu a lucrat, a beneficiat de indemnizaţia necuvenită de pe urma tatălui pârâtei, dar şi de pensia acesteia până la vârsta de 18 ani.

Cum ar fi putut să o consulte reclamanta cu privire la pretinsele lucrări pe care le-a făcut, din moment ce pârâta aveam 14 ani în anul 2009, iar ea era cea care gestiona pensia pârâtei, ea folosea bunul, ea 1-a folosit şi în continuare şi tot ea a indus-o în eroare şi a încheiat acel contract de constituire de drept de uzufruct viager, ce a fost desfiinţat? Având calitatea de uzufructuar, potrivit art. 716 din Codul civil, la încetarea uzufructului uzufructuarul nu poate pretinde vreo despăgubire pentru lucrările adăugate unui bun imobil, cu excepţia celor necesare sau pentru îmbunătăţirile aduse unui bun imobil, chiar atunci când prin acestea s-a sporit valoarea bunului.

Drept urmare, şi dacă reclamanta ar fi făcut o serie de lucrări pentru confortul ei, nu al pârâtei, întrucât conflictele şi tensiunile dintre ele au fost permanente şi motivat de împrejurarea că a folosit pensia pârâtei de urmaş în integralitatea ei până la vârsta de 18 ani, raportat şi la dispoziţiile invocate, nu are niciun drept în a pretinde despăgubiri şi, fireşte, acţiunea sa pentru constatarea dreptului de creanţă, astfel cum a fost formulată, este neîntemeiată.

Reclamanta, deşi a fost parte în dosarul nr. X866/2015 şi a luat cunoştinţă de contractul de închiriere încheiat de pârâtă cu MV pentru apartamentul în care a locuit întrucât nu a putut folosi apartamentul său proprietate, a menţionat în acţiune că lucrările de îmbunătăţiri s-ar fi făcut din toamna anului 2015, cu acordul pârâtei, în condiţiile în care contractul de închiriere a fost încheiat la data de 03.09.2015.

A intuit, probabil, că pârâta va invoca prescripţia dreptului material la acţiune şi atunci a indicat anul 2015, deşi pârâta nu locuia în apartament din luna septembrie 2015, iar relaţiile au fost tensionate între părţi încă înainte de anul 2014. Cum ar fi putut pârâta să-şi folosească ea pensia din moment strict personal, din moment ce banii erau viraţi în contul mamei sale şi ea ridica sumele de bani. Aberante sunt susţinerile reclamantei cu privire la efectuarea lucrărilor de îmbunătăţiri din toamna anului 2015 de către pârâtă împreună cu ea.

Mai mult decât atât, şi restul susţinerilor cu privire la plata utilităţilor sunt neîntemeiate. După ce au apărut problemele între părţi reclamanta nu a mai plătit utilităţile, deşi locuieşte în apartament, refuzând să-l elibereze. În mod cert nu putea exista o înţelegere între părţi în niciun fel, nici cu privire la achiziţionarea de bunuri sau cu privire la gestionarea veniturilor, pentru că reclamanta a fost tot timpul posesivă, şi-a impus punctul de vedere, iar atunci când pârâta nu a fost de acord cu ea, a avut reacţii violente.

Pârâta este în posesia unui certificat medico-legal din data de 03.09.2015, certificat cu nr. 10021, eliberat de Institutul de Medicină Legală Iaşi, care atestă una-două zile îngrijiri medicale pentru vindecare. A şi formulat plângere împotriva reclamantei la data de 05.09.2015, după agresiune fiind nevoită să se stabilească cu chirie. Nu ştie despre ce documentaţie de carte funciară este vorba, dacă priveşte încheierea contractului de constituire de drept de uzufruct, din moment ce contractul a fost rezoluţionat, iar suma provine din pensia pârâtei, nu i se cuvine în niciun caz vreo despăgubire, dar nu ştie la care moment se referă şi când a achitat documentaţia de carte funciară.

Cu privire la utilităţile menţionate pentru ultimii trei ani, după cum afirmă, reclamanta posedă bunul. Toate cheltuielile sunt în sarcina ei, neavând dreptul la niciun fel de despăgubiri. Potrivit art. 733 Cod civil, uzufructuarul suportă toate sarcinile şi cheltuielile ocazionate de litigiile privind folosinţa bunului, culegerea fructelor ori încasarea veniturilor.

Reclamanta nu precizează câte geamuri tip termopan s-au montat, nu precizează ce înseamnă „schimbat balconul vechi cu tâmplărie termopan". Nu s-au făcut în apartament alte lucrări decât cele pe care pârâta, de altfel, le ştie, şi anume: s-au montat trei geamuri termopan, s-a închis balconul, s-au montat patru uşi, s-a pus gresie în bucătărie, baie, hol, deşi exista gresie, însă toate fără acordul său şi cu sumele de bani din pensia sa şi toate până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Pe cale de cerere reconvenţională, solicită să se dispună următoarele:

- evacuarea necondiţionată a reclamantei-pârâte din apartamentul bun comun situat în municipiul Paşcani, 

- obligarea pârâtei la plata lipsei de folosinţă a apartamentului de la data de 22.12.2016, până la eliberarea efectivă a apartamentului, câte 600 lei / lună.

În motivarea acestei cereri  arată că prin sentinţa civilă nr. 191/2016, pronunţată în dosarul nr. 351/866/2015 al Judecătoriei Paşcani, s-a dispus constatarea nulităţii absolute a contractului de constituire a dreptului de uzufruct viager asupra imobilului apartament proprietatea pârâtei, dobândit cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 6062 din data de 19 decembrie 2008. Sentinţa civilă a rămas definitivă prin decizia civilă Tribunalului Iaşi nr. 1985/2016 din data de 22.12.2016.

De la acel moment, reclamanta-pârâtă şi-a pierdut dreptul de a mai locui în apartamentul proprietatea pârâtei şi, în consecinţă, locuieşte fără drept şi abuziv şi îi încalcă dreptul de proprietate care, potrivit art. 555 din Codul civil, reprezintă dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu. Având în vedere că pârâta a fost nevoită să-şi închirieze un apartament, că a plătit chirie şi nu poate folosi bunul său proprietate, reclamanta-pârâtă trebuie să fie obligată şi la lipsa de folosinţă a spaţiului, echivalent cu chiria percepută pentru un apartament în municipiul Paşcani cu două camere.

La data de 20.09.2017 reclamanta a depus întâmpinare la cererea reconvenţională, solicitând respingerea acesteia.

Prin cererea formulată, pârâta a solicitat evacuarea necondiţionată a reclamantei din apartamentul bun comun, situat în Paşcani, şi obligarea acesteia la plata lipsei de folosinţă a apartamentului de la data de 22.12.2016.

Precizează că imobilul despre care se face vorbire nu reprezintă un bun comun, dată fiind existenta sentinţei civile nr. 191/2.02.2016, pronunţată în dosarul nr. X/866/2015 al Judecătoriei Paşcani, prin care s-a dispus că imobilul reprezintă un bun propriu al pârâtei - reclamante.

Întrucât după pronunţarea sentinţei menţionată mai sus, pârâta -reclamantă a deconectat imobilul de la energie electrică, reclamanta a fost nevoită să îşi caut un alt spaţiu locativ. Astfel că, imediat ce a găsit o posibilitate, reclamanta s-a mutat la o altă adresă.

In momentul în care a fost formulată cererea reconvenţională reclamanta nu mai locuia în imobilul pârâtei - reclamante.

Prin urmare, se impune respingerea capătului de cerere din reconvenţională ce vizează evacuarea întrucât reclamanta nu mai locuieşte in X.

Solicită să se dispună şi respingerea capătului de cerere ce vizează plata lipsei de folosinţă a apartamentului întrucât pârâta -reclamantă a plecat din acest imobil fără ca reclamanta să o izgonească sau să nu îi permită accesul în imobil.

Aceasta a avut permanent o cheie de la apartament, însă a ales să se stabilească cu concubinul ei de atunci, respectiv actualul ei soţ, numitul CA.

O perioadă de timp a fost plecată la muncă în străinătate.

Consideră că pârâta - reclamantă trebuie să îi achite suma de bani solicitată în petitul acţiunii întrucât de mai mulţi ani nu a făcut nicio plată pentru utilităţile imobilului în care a locuit, reclamanta fiind singura care a achitat toate taxele ce vizează: impozit, lumină, gaz, asociaţie, cablu, apă, salubritate, etc.

La data de 20.09.2017 pârâta a depus răspuns la întâmpinarea formulată la cererea reconvenţională, precizând că din eroare s-a menţionat în cererea reconvenţională la primul capăt de cerere că se solicită evacuarea necondiţionată a reclamantei-pârâte din apartamentul bun comun. Apartamentul, din motivarea cererii, dar şi din întâmpinare şi actele depuse alăturat, este bunul său propriu şi fără niciun drept reclamanta-pârâtă BC a locuit în acest apartament.

Face această precizare pentru că reaua-credinţă a mamei sale este ultra dovedită şi nu scapă niciun prilej în a se comporta necorespunzător.

Având în vedere că pârâta este unica proprietară a apartamentului din municipiul Paşcani, str judeţul Iaşi şi că în apartament locuia reclamanta-pârâtă şi nu achita cheltuielile la energia electrică, gaz metan, RAGCL şi salubritate, pârâta a decis să reînnoiască contractele pentru că este singura proprietară, a achitat la zi toate cheltuielile şi atunci, în mod logic, având în vedere că  urma să plece în Germania să lucreze, reclamanta-pârâtă nu a mai putut beneficia de utilităţile apartamentului.

Insă, în timp ce pârâta se afla în Germania cu prietenul său, actualmente soţ, în lipsa acesteia şi fără să o notifice, reclamanta-pârâtă a luat bunurile din locuinţă, pârâta a fost informată că a luat uşile, probabil şi alte bunuri, dar, din câte i s-a spus, chiuveta, cada, astfel încât, probabil, apartamentul este gol.

Pârâta nu a intrat în apartament pentru că era normal ca în momentul în care a părăsit apartamentul să fie notificată, să încheie un proces-verbal în care să se menţioneze momentul în care a părăsit apartamentul, ce bunuri s-au ridicat, ce bunuri au rămas, care este starea apartamentului, ceea ce nu s-a întâmplat.

Pârâta nu a avut cheie de la apartament după ce a fost determinată să plece din locuinţă, aşa cum a arătat în întâmpinare şi a fost nevoită să locuiască cu chirie, pentru că reclamanta-pârâtă a schimbat încuietoarea. Prin urmare, nu a avut acces, nu a avut posibilitate să locuiască în apartament, a fost lipsită de folosinţa apartamentului, a fost nevoită să plătesc chirie, i s-au adus prejudicii, deşi reclamanta-pârâtă a recunoscut că nu are niciun drept asupra imobilului şi că nu trebuia să o lipsească de folosinţa acestuia.

Susţinerile acesteia cu privire la plata utilităţilor au fost arătate în conţinutul întâmpinării. Există martori cu care face dovada că la părăsirea apartamentului s-au luat bunuri care făceau parte din locuinţă, şi se referă la uşi, chiuvetă, cadă etc, dar şi bunuri mobile.

Reclamanta cu rea-credinţă indică acelaşi domiciliu, şi anume cel al apartamentului care este proprietatea pârâtei, însă, din informaţii, pe ascuns şi în condiţiile arătate, locuieşte în Paşcani, însă într-o garsonieră în zona gării, , pârâta neavând alte informaţii.

La termenul din 18.10.2017 instanţa a dispus modificarea citativului cu privire la numele pârâtei, având în vedere faptul că aceasta s-a căsătorit şi a dobândit numele de C prin căsătorie. La acelaşi termen a unit cu fondul excepţia prescripţiei invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Instanţa a încuviinţat reclamantei proba cu înscrisuri, expertiză în construcţii şi proba testimonială, iar pârâtei proba cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză în construcţii şi proba testimonială.

A fost interogată reclamanta şi au fost audiaţi martorii NV, C  petru, BC, MVC, CVM.

A fost ataşat dosarul nr. X/866/2015 al acestei instanţe.

În cauză a fost întocmit un raport de expertiză în construcţii de către domnul expert Lazăr Liliean.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma normelor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

În fapt, reclamanta şi pârâta sunt mamă şi fiică.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6062/19.12.2008 pârâta a dobândit în proprietate un apartament situat în Paşcani, 

Prin contractul autentificat sub nr. 1034/10.04.2013, pârâta, asistată de curator, a constituit cu titlu gratuit un drept de uzufruct viager asupra acestui apartament în favoarea mamei sale pentru tot restul vieţii acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 191/02.02.2016 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul X/866/2015 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de constituire a dreptului de uzufruct viager autentificat sub nr. 1034/2013 ( în acea cauză AA având calitate de reclamantă, iar BC calitatea de pârâtă).

 Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut în acea cauză faptul că la momentul încheierii contractului reclamanta era minoră, curatorul numit în vederea asistării acesteia la încheierea contractului era o persoană străină, aceasta nu avea alt imobil în proprietate decât cel în discuţie, dreptul de uzufruct instituit privea întreg imobilul. S-a reţinut că aceasta nu a realizat pe deplin efectele încheierii actului deoarece avea o falsă reprezentare asupra naturii actului care se încheie. A mai reţinut instanţa că reclamanta nu avea reprezentarea împrejurării că, după încheierea contractului de uzufruct, faţă de drepturile ce i se confereau uzufructuarei, ar fi urmat să părăsească imobilul, în vederea asigurării folosinţei imobilului de către pârâtă. Totodată, exista în mod cert posibilitatea ca părţile, chiar şi în contractul supus analizei, să prevadă limitele dreptului de uzufruct (de ex., limitarea acestuia la o cameră) ori să încheie, eventual un contract de abitaţie/uz asupra unei părţi a imobilului.

De asemenea, instanţa a apreciat că în cauză sunt incidente şi disp. art. 1214 C.civ., eroarea obstacol asupra naturii juridice fiind înlesnită de către atitudinea pârâtei de la momentul încheierii contractului, care, în mod fraudulos a omis să informeze pe reclamantă asupra împrejurărilor esenţiale pe care se cuvenea să le dezvăluie reclamantei.

Astfel, din clauzele inserate în cuprinsul contractului, contrar percepţiei inoculate reclamantei (de a avea şi pârâta, ca mamă, dreptul să locuiască şi ea în apartament, alături de reclamanta proprietară – aspect, de altfel, perceput de către reclamantă ca fiind unul de bun simţ), uzufructul s-a constituit asupra întregului apartament, fiind, de asemenea, precizat în mod expres incidenţa disp. art. 709 C.civ., ce se referă la dreptul uzufructuarului de a folosi în mod exclusiv bunul.

Prin urmare, a concluzionat instanţa, apare ca fiind dovedită de către reclamantă existenţa unei erori  esenţiale, ce poartă asupra naturii juridice a contractului,  sancţiunea aplicabilă în aceste cazuri fiind nulitatea absolută.

În cadrul acelui dosar pârâta ( reclamanta din speţă) a susţinut faptul că din primăvara anului 2009 a început să facă modificări majore în apartament pentru sporirea confortului ambelor părţi.

În cauza de faţă aceasta susţine că lucrările au fost efectuate începând cu toamna anului 2015.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză domnul expert  a identificat lucrările menţionate în acţiune, arătând că acestea au fost efectuate de reclamantă în perioada august-septembrie 2015.

Instanţa a admis obiecţiunile formulate de pârâtă, astfel că a solicitat expertului să precizeze care sunt elementele în baza cărora a stabilit faptul că lucrările au fost efectuate în această perioadă.

În răspunsul la obiecţiuni domnul expert a precizat faptul că la data deplasării la faţa locului reclamanta a declarat că lucrările au fost efectuate în perioada august-septembrie 2015, iar reprezentanta pârâtei nu a contestat aceste susţineri. Mai arată domnul expert că nu au fost prezentate documente care să ateste această perioadă.

Instanţa reţine însăşi reclamanta a avut o poziţie oscilantă, în dosarul X/866/2015 afirmând că a efectuat îmbunătăţiri începând cu anul 2009, iar în cauza de faţă susţinând că acestea s-au efectuat în toamna anului 2015. Pe de altă parte, nu au fost administrate probe concludente pe baza cărora să se poată stabili fără putinţă de tăgadă perioada în care aceste lucrări au fost efectuate, astfel că neputându-se stabili cu precizie perioada efectuării acestora, nu se poate stabili nici momentul de la curge termenul de prescripţie.

În consecinţă, instanţa va respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de către pârâtă.

Din ansamblul probelor administrate rezultă că tatăl pârâtei, fostul soţ al reclamantei, a decedat într-un accident de muncă care a avut loc în Spania, iar pârâta a beneficiat de o pensie de urmaş. Reclamanta beneficiază şi în prezent de suma de 475 euro lunar cu titlu de pensie de urmaş ( după cum chiar aceasta a recunoscut în cuprinsul cererii de acordare a ajutorului public judiciar), deşi acesta nu avea calitatea de soţ supravieţuitor la data decesului tatălui pârâtei, cei doi fiind divorţaţi.

Reclamanta a susţinut că lucrările în apartament au fost efectuate pe cheltuiala sa exclusivă. Însă, în cuprinsul răspunsului la interogatoriu reclamanta recunoaşte că a beneficiat de pensie de urmaş de la statul spaniol, deşi tatăl pârâtei nu mai era soţul său. De asemenea, a recunoscut faptul că din anul 2008 şi până la majoratul pârâtei a încasat suma de 275 euro lunar reprezentând pensia de urmaş a acesteia, şi că toată suma cuvenită cu titlu de pensie pentru pârâtă a folosit-o pentru lucrările efectuate în apartament. A mai recunoscut reclamanta şi faptul că a dispus de veniturile pârâtei şi a decis singură cu privire la bunurile pârâtei, decizând cu privire la pensia pârâtei, confortul din casă şi achiziţionarea de bunuri.

Prin urmare, instanţa constată că buna credinţă a reclamantei este cel puţin pusă sub semnul îndoielii. Astfel, aceasta a beneficiat de sume de bani cu titlu de pensie de urmaş de la statul spaniol la decesul tatălui pârâtei, deşi nu mai era soţia acestuia, cei doi divorţând anterior, a declarat diferite perioade în care ar fi fost efectuate lucrările în apartament în dosarul nr. X/866/2015 şi în cauza de faţă, a susţinut că lucrările au fost efectuate exclusiv pe cheltuiala sa ( pârâta folosind în scop strict personal suma primită cu titlu de pensie de urmaş şi refuzând să achite vreo sumă pentru lucrări) pentru ca mai apoi, în răspunsul la interogatoriu, să recunoască faptul că a încasat pensia pârâtei până la majoratul acesteia şi a folosit banii pentru lucrările din apartament ( de altfel, pârâta fiind minoră nici nu putea ridica personal banii din bancă pentru a-i folosi mai apoi după bunul plac). Trebuie precizat şi faptul că în cerere a indicat domiciliul pârâtei ( la care acesteia iniţial i-a şi fost comunicată acţiunea) ca fiind la apartamentul în litigiu, deşi cunoştea faptul că aceasta nu locuieşte efectiv acolo de mai mult timp).

Prin probele pe care le-a administrat reclamanta nu a reuşit să dovedească faptul că lucrările menţionate în acţiune le-a efectuat pe cheltuiala sa exclusivă şi cu acordul pârâtei ( din contra, chiar aceasta recunoaşte că a folosit pensia pârâtei pentru aceste lucrări), astfel că cererea sa de obligare a pârâtei la restituirea contravalorii acestora apare ca fiind nejustificată.

În ceea ce priveşte utilităţile pe care reclamanta pretinde că le-a achitat, instanţa reţine faptul că din toamna anului 2015 pârâta nu a mai locuit în acel apartament ( în prezent aceasta aflându-se la muncă în Germania), acesta aflându-se în posesia exclusivă a reclamantei. Prin urmare, reclamanta fiind cea care a beneficiat de serviciile prestate de către furnizorii de utilităţi, era firesc să plătească şi contravaloarea acestora. Pe de altă parte, pârâta nelocuind în acel imobil, nu a beneficiat de serviciile respective şi nu i se poate pretinde să plătească contravaloarea acestora. Cu toate acestea, la dosar au fost depuse chitanţe din care rezultă că în perioada 02.06.2015-12.01.2017 pârâta a achitat contravaloarea serviciilor la RAGCL ( inclusiv restanţe a căror plată fusese eşalonată).

Faţă de cele reţinute, instanţa constată că cererea reclamantei este neîntemeiată şi o va respinge.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de către pârâtă, instanţa constată că aceasta este întemeiată doar în parte, urmând a fi astfel admisă.

Astfel, de la data când sentinţa civilă nr. 191/2016 a rămas definitivă, respectiv 22.12.2016 reclamanta şi-a pierdut dreptul de a locui în imobilul proprietatea pârâtei, având doar calitatea de tolerat.

Pârâta a recunoscut că este încă în posesia apartamentului, dar nu mai locuieşte acolo, iniţial s-a declarat de acord să predea pârâtei cheia, dar ulterior s-a răzgândit, arătând că doreşte ca pârâta să-i plătească investiţia pe care a făcut-o în imobil.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta ocupă fără titlu imobilul proprietatea pârâtei, iar aceasta din urmă, în calitate de proprietar are dreptul la dobândirea folosinţei bunului, ca atribut al dreptului de proprietate, se va dispune evacuarea reclamantei din imobilul aparţinând pârâtei.

În ceea ce priveşte solicitarea pârâtei de obligare a reclamantei la plata lipsei de folosinţă a apartamentului, instanţa constată că aceasta este neîntemeiată.

Este adevărat faptul că pârâta a închiriat un alt imobil începând cu data de 03.09.2015 ( imobil în care a şi locuit, părăsind apartamentul în litigiu), însă în cauză nu au fost administrate probe prin care să se dovedească fără putinţă de tăgadă că reclamanta ar fi obligat-o să plece din imobilul proprietatea sa.

Faptul că pârâta a înțeles să părăsească imobilul în urma unor conflicte cu reclamanta nu justifică solicitarea sa. Chiar și în situația în care reclamanta s-ar fi opus revenirii sale la imobil, aceasta ar fi avut la îndemână o serie de remedii juridice pentru reintegrarea sa, remedii de care nu a înțeles să se folosească. Cu atât mai mult, nu s-a făcut dovada faptului că reclamanta i-ar fi refuzat efectiv accesul în imobil.

În baza art. 453 cod proc. civ. reclamanta va fi obligat să plătească pârâtei suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta-reclamantă.

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta-pârâtă Budulică Camelia, în contradictoriu cu pârâta CA,  .

Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtă.

Dispune evacuarea reclamantei-pârâte BC din imobilul situat Paşcani.

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere din cererea reconvenţională având ca obiect obligarea reclamantei-pârâte la plata lipsei de folosinţă a apartamentului.

Obligă reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Paşcani în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 

 PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare