Partaj bunuri comune. Caracter de bun comun a sumelor de bani existente în contul bancar personal al unuia dintre soţi.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.08.2015 sub nr. de dosar 3244/866/2015, reclamantul – pârât a solicitat, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă , să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei și să se constate că reclamantul are o cotă de contribuție de 70% la dobândirea acestor bunuri, cu cheltuieli de judecată. 

În motivare, reclamantul – pârât a arătat că s-a căsătorit cu pârâta-reclamantă în anul 2004, iar căsătoria lor a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 1066 pronunțată la data de 27.04.2015 a Judecătoriei Pașcani. Anterior încheierii căsătoriei, reclamantul-pârât a fost plecat la muncă în străinătate, iar la data încheierii căsătoriei avea economisită suma de 20.000 lei. Din aceste economii și prin aportul material al părinților săi a fost organizată nunta, iar restul de bani de aproximativ 13.000 lei a fost folosiți pentru efectuarea de diverse lucrări. 

În anul 2005 a plecat din nu în străinătate pentru a lucra, activitate pe care o desfășoară și în prezent. În anul 2006 a venit și pârâta-reclamantă însă aceasta a lucrat doar în perioada 2007- martie 2010, având venituri net inferioare. Din martie 2010 pârâta-reclamantă a revenit în țară, fără ca în perioada următoare să mai fie încadrată în muncă. Încă din anul 2005 reclamantul – pârât a făcut economii cu scopul de a procura utilaje și de a înființa la un moment – dat o firmă în țară. Pârâta-reclamantă și-a însușit întreaga sumă de 136.000 euro aflată în contul bancar. Din informațiile sale, pârâta-reclamantă ar fi achiziționat imobile din banii sustrași.

Față de acestea, a solicitat să se constate caracterul de bun comun a sumei de 136.000 euro și să se dispună partajarea acestei sume prin reținerea în favoarea reclamantului – pârât a unei cote de contribuție de 70 %.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 357 Cod civil, art. 980 și urm. Cod procedură civilă și 453  Cod procedură civilă.

În probațiune, reclamantul – pârât a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei-reclamante, a probei testimoniale.

Acțiunea a fost timbrată cu suma de 18.032 lei (f. 7, vol. I).

Reclamantul – pârât a anexat acțiunii următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 1066/2015 pronunțată la data de 27 aprilie 2015 de Judecătoria Pașcani în dosarul nr. 184/866/2015 (f. 8).

La solicitarea instanței de a se completa taxa judiciară de timbru, reclamantul – pârât a formulat precizări prin care a arătat că renunță la cel de-al doilea capăt al cererii privind reținerea în favoarea sa a unei cote de contribuție majorate la dobândirea sumei de 136.000 euro.

În temeiul art. 201, alin. 1 Cod procedură civilă s-a dispus comunicarea acțiunii și a înscrisurilor către pârâta-reclamantă, iar aceasta, în termenul acordat, a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.

Prin cererea reconvențională pârâta-reclamantă a solicitat partajarea bunurilor comune imobile dobândite în timpul căsătoriei și anume o casă de locuit și un grajd. În privința bunurilor mobile, pârâta-reclamantă a solicitat partajarea sumei de 36.000 euro aflată în contul bancar al reclamantului-pârât. Pârâta-reclamantă a solicitat reținerea unei cote de contribuție de 50 % pentru fiecare dintre foștii soți la dobândirea bunurilor comune, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, pârâta-reclamantă a arătat că reclamantul – pârât a cumpărat înainte de încheierea căsătoriei terenul arabil în suprafață de 4750 mp conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3445/1999 de BNPA . În decembrie 2003 a obținut o autorizație de construcție, fără însă a proceda și la efectuarea lucrărilor. După încheierea căsătoriei, ambii soți s-au adresat unui proiectant  care a întocmit proiectul de autorizație nr. 29/2004, ce a reprezentat anexă la autorizația de construire 6/14.12.2005. Cu rea credință reclamantul a omis să declare și aceste bunuri. Construcțiile sunt extrem de moderne, iar valoarea acestora este foarte mare. Sumele de bani strânse au fost puse cu titlu de depozit la bancă și reclamantul –pârât a refuzat să se folosească de aceste sume de bani, preferând să contracteze diverse împrumuturi. Pârâta-reclamantă a fost nevoită să achite împrumuturile luate. Bun comun poate fi considerată doar suma de 36.000 euro. Suma din contul personal al pârâtei-reclamante nu face parte din categoria bunurilor comune. Reclamantul – pârât cunoaște că părinții pârâtei-reclamante i-au donat suma de 33.000 euro, sumă ce a fost folosită pentru acoperirea datoriilor contractate pentru renovarea casei.

În drept, pârâta-reclamantă și-a întemeiat întâmpinarea și cererea reconvențională pe dispozițiile art. 205, 209 și 453 Cod procedură civilă.

În probațiune, pârâta-reclamantă a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului-reclamant, expertize de specialitate și a probei testimoniale.

Pârâta-reclamantă a anexat întâmpinării și cererii reconvenționale următoarele înscrisuri: carte de identitate (f. 31 ), declarație notarială (f. 32), pașaport pârâta-reclamantă (f. 33-34), contract de muncă (f. 35-41), extras carte funciară (f. 4243), autorizație construcţie nr. 6/14.12.2003 (f. 44), certificat urbanism nr. 8/15.09.2003 (f. 45-46), proiect pentru autorizație construcţie (f. 47-75), contract cont curent (f. 76-78).

În temeiul art. 201, alin 2 și 209, alin. 5 Cod procedură civilă, întâmpinarea și cererea reconvențională au fost comunicate reclamantului-pârât, iar acesta, în termenul acordat, a formulat răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională.

În cuprinsul acestora, reclamantul – pârât a arătat că pârâta-reclamantă nu prezintă nici o explicație cu privire la modul în care a fost extrasă din cont suma de 136.000 euro înainte de depunerea acțiunii de divorț. Aspectele invocate de aceasta privind ajutorul acordat de părinții săi sau contractarea împrumuturilor pentru renovarea locuinței sunt nereale. Imobilul era deja edificat când a cunoscut-o pe pârâta-reclamantă. În timpul căsătoriei cu pârâta - reclamantă au fost executate o serie de îmbunătățiri la casă și un grajd. Perioada iulie 2007 – martie 2010 a fost singura perioadă în care fost sa soție a lucrat. Părinții pârâtei-reclamante sunt persoane de condiție modestă astfel că nu avea de unde să îi dea pârâtei-reclamante sumele de bani invocate. În dosarul de divorț, pârâta-reclamantă a recunoscut că imobilul casă de locuit a fost construit înainte de încheierea căsătoriei.

Reclamantul –pârât a solicitat să se constate că imobilul – casă de locuit nu este bun comun, ci doar suma de 136.000 euro.

Pârâta-reclamantă a timbrat cererea reconvențională cu suma de 1374 lei (f. 98).

Instanța a încuviințat pentru ambele părți probele testimonială, cu înscrisuri și interogatoriu. Pentru pârâta-reclamantă a fost încuviințată proba cu expertiză în construcții și evaluare imobiliară.

La termenul din data de 19.04.2016 a fost administrată proba cu interogatoriul pârâtei-reclamante (f. 4-5, vol. II) și proba testimonială cu martorii , pentru pârâta-reclamantă, și , pentru reclamantul – pârât (f. 6-7, vol. II).

La data de 24.05.2016 a fost depus raportul de expertiză construcții și evaluare imobiliară (f. 14-53, vol. II).

La termenul din data de 31.05.2016 a fost audiat pentru reclamantul – pârât martorul (f. 54, vol. II), iar pentru pârâta-reclamantă martorul (f. 55, vol. II), iar la termenul din data de 06.09.2015 a fost audiați martorii , pentru pârâta-reclamantă, și , pentru reclamantul – pârât (f. 60-61, vol. II).

La data de 11.10.2016 a fost înaintat de către expertul răspunsul la obiecțiunile formulate de către părți (f. 86-91, vol. II).

La termenul din data de 13.10.2016 a fost audiat pentru reclamantul – pârât martorul (f. 94, vol. II).

Instanța a dispus din oficiu recalcularea taxelor judiciare de timbru, stabilind în sarcina pârâtei-reclamante obligația de a completa taxa judiciară de timbru cu suma de 10.145,44 lei, sumă pentru care a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata acesteia, prin încheierea din data de 31.01.2017.

La solicitarea instanței, reclamantul-pârât a formulat precizări în cuprinsul cărora a arătat că solicită să se constate că imobilul – casă de locuit este bunul său propriu, însă nu a înțeles să achite taxa judiciară de timbru aferentă.

Prin cererea înregistrată pe rolul aceste instanțe la data de 26.01.2017 sub nr. de dosar 522/866/2017 reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta , să se constate că imobilul casă de locuit situat în , jud. Iași este bunul său propriu.

În motivarea cererii, reclamantul a reiterat aceleaşi aspecte menționate în cererea introductivă ce face obiectul prezentului dosar cu privire la anul și modalitatea de edificare a imobilului.

Acțiunea și înscrisurile au fost comunicate pârâtei care a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, pârâta a reiterat aceleași aspecte din întâmpinarea și cererea reconvențională din prezentul dosar.

Prin încheierea din data de 23.05.2017 a fost admisă excepția conexității și s-a dispus conexarea dosarului nr. 522/866/2017 la prezentul dosar 3244/866/2015.

La termenul din data de 25.04.2017 a fost admisă cererea reclamantului-pârât de efectuare a unei contraexpertize în specialitatea construcții și evaluare imobiliară, fiind desemnat expert .

Din oficiu instanța a dispus la termenul din data de 20.06.2017 efectuarea unei expertize contabile.

La data de 23.06.2017 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză construcții și evaluare imobiliară (f. 3-46, vol. III), iar la data de 18.01.2018 a fost depus răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâta-reclamantă.

La data de 14.11.2017 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză contabilă (f. 55-69, vol. III).

Reclamantul – pârât a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea acțiunilor astel cum au fost formulate și anume partajarea sumei de 136.000 euro și constatarea caracterului de bun a propriu al reclamantului al imobilului casă de locuit. Din probele administrate în cauză a rezultat că anterior încheierii căsătoriei reclamantul era proprietarul suprafeței de teren situate în localitatea, jud. Iași, pe care se afla edificat imobilul – casă de locuit. Faptul că au fost realizate o serie de lucrări asupra imobilului pe parcursul căsătoriei nu schimbă caracterul de bun propriu al acestuia.

A mai solicitat admiterea în parte a cererii reconvenționale cu privire la suma de 36.000 euro, sumă ce urmează a fi atribuită pârâtei – reclamante, iar anexa gospodărească edificată în timpul căsătoriei să fie atribuită reclamantului – pârât. acesta din urmă a mai solicitat înlăturarea probelor extrajudiciare de care pârâta-reclamantă a înțeles să se folosească și anume declarația autentificată, dată de părinții acesteia. De asemenea, depozițiile martorilor pârâtei-reclamante nu sunt sincere. 

Pârâta-reclamantă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat lichidarea regimului matrimonial asupra bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei și anume: o casă de locuit, un grajd, un fânar, un gard din scândură și din panouri prefabricate de beton. A solicitat să fie avută în vedere prima expertiză efectuată în cauză. Cu privire la bunurile mobile, a solicitat partajarea sumei de 36.000 euro conform contului bancar deschis pe numele reclamantului. Pârâta-reclamantă a mai arătat că imobilul casă de locuit este bun comun având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerat bun propriu, respectiv cele referitoare la înscrierea construcției în cartea funciară. Martorii audiați au confirmat că pentru edificarea și îmbunătățirea bunurilor imobile a fost împrumutată suma de 44.700 euro. De asemenea, părinții pârâtei-reclamante au donat acesteia suma de 33.500 euro și au contribuit cu materiale de construcții și mobiliere, la edificarea imobilului.

Sumele de bani depuse în contul personal al pârâtei-reclamante sunt reprezintă câștigurile personale ale acesteia. De asemenea, imobilul casă de locuit a fost renovat de 2 ori de la zero din bani împrumutați ce au fost restituiți de pârâta-reclamantă după introducerea acțiunii de divorț.

Analizând actele și lucrările cauzei civile de față, instanța reține:

În fapt, la data de 16.05.2004 reclamantul – pârât și pârâta-reclamantă s-au căsătorit, iar prin sentinţa civilă nr. 1066/2015 pronunțată la data de 27.04.2015 de Judecătoria Pașcani în dosarul nr. 184/866/2015 s-a dispus desfacerea căsătoriei acestora prin acord.

În drept, referitor la dispoziţiile legale în raport de care instanţă va aprecia caracterul de bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei/bunuri proprii ale soților, vor fi reținute atât disp. art. 30 şi următoarele din Codul familiei, având în vedere momentul încheierii căsătoriei (2004) şi, mai ales,  momentul dobândirii acestora (anterior anului 2011), astfel cum reiese din  disp. art. 6 din Cod civil coroborat cu art.5 alin. 2, art. 27, art. 33 şi urm. din Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009, cât și dispozițiile art. 339 și art. 343, alin. 1 Cod civil pentru bunurile dobândite ulterior datei de 01.10.2011, cu mențiunea că deşi comunitatea de bunuri a încetat la introducerii cererii de divorț,  respectiv după intrarea in vigoare a noului Cod civil, acest aspect nu prezintă relevanță.

Analizând acțiunile introductive formulate de reclamantul – pârât, se constată că acesta solicită constatarea caracterului de bun comun al sumei de 136.000 euro și partajarea acesteia, cu reținerea unei contribuții egale a soților și constatarea caracterului de bun propriu al imobilului casă de locuit situat în sat/com. , jud. Iași.

În privința pârâtei-reclamante, se constată că aceasta solicită constatarea caracterului de bun comun al imobilului casă de locuit și a anexei gospodărești situate în sat/com. , jud. Iași, precum și a sumei de 36.000 euro și partajarea acestora, cu reținerea unei cote egale de contribuție a foștilor soți.

Instanța reține că reclamantul – pârât a dobândit anterior încheierii căsătoriei cu pârâta-reclamantă dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 4750 mp situată în localitatea , jud. Iași prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3445/14.12.1999 de BNP .

Reclamantul – pârât a obținut autorizația de construire nr. 06/14.12.2003 emisă de Primăria com. Miroslovești (în prezent ) –f. 44, vol. I, prin care a fost autorizată executarea lucrărilor de construire a unei locuințe în baza proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire nr. 29/2004.

Instanța are îndoieli cu privire la respectarea întocmai a procedurii prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții în condițiile în care pentru emiterea autorizației de construire este necesară depunerea proiectului pentru executarea lucrărilor, ori conform actelor dosarului, proiectul nr. 29/2004 (f. 47-75, vol. I) a fost întocmit în mai 2004, la aproximativ 5 luni după eliberarea autorizației de construire.

Însă, instanța nu poate reține nici data de 14.12.2005 menționată pe proiectul ce a fost vizat spre neschimbare în condițiile în care autorizația de construire era deja emisă din data de 14.12.2003.

Faptul că proiectul pentru executarea construcției a fost întocmit ulterior momentului începerii lucrărilor de construire a imobilului nu va fi avut în vedere la stabilirea regimului juridic al imobilului – casă de locuit. Aceste aspecte au implicații în domeniul administrativ și ar fi atras, cel mult, sancționarea contravențională a reclamantului – pârât care nu a respectat întocmai procedura prevăzută de Legea nr. 51/1991 și nicidecum asupra regimului juridic al unui bun.

Din probatoriul administrat, instanța reține că reclamantul – pârât a început construcția casei de locuit înainte de încheierea căsătoriei cu pârâta-reclamantă.

Astfel, pârâta-reclamantă a răspuns la întrebarea nr. 1 a interogatoriului luat la solicitarea reclamantului –pârât (f. 4-5, vol. II) că anterior încheierii căsătoriei erau ridicați pereții casei, aceasta fiind acoperită cu tablă zincată.

Martorul (f. 7, vol. II) a arătat că lucrările la imobilul casă de locuit au fost începute în anul 2003, fiind ridicați pereții și pus acoperișul, aspecte precizate și de către martorii , și (f. 51, 60-61 vol. II).

Astfel, din probatoriul administrat rezultă că imobilul casă de locuit a fost efectiv construit anterior încheierii căsătoriei dintre părți.

Art. 492 vechiul Cod civil (în vigoare la momentul edificării construcției) prevede că orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sînt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până ce se dovedeşte din contra.

Textul stabileşte, aşadar, o prezumţie relativă, pe care un constructor o poate înlătura prin proba contrarie, dacă dovedeşte că lui îi aparţine proprietatea construcţiilor, plantaţiilor sau lucrărilor aflate pe terenul aparţinând altei persoane.

Instanța reține că în cauză nu a fost răsturnată prezumția relativă prevăzută de art. 492 vechiul Cod civil.

Dreptul de proprietate asupra noii lucrări a fost dobândit, de plin drept, pe măsura efectuării lucrărilor, fără a fi necesară vreo manifestare de voință din partea proprietarului terenului.

De asemenea, nici susținerile pârâtei-reclamante privind neînscrierea în cartea funciară a imobilului – casă de locuit nu prezintă relevanță în condițiile în care în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 492 și urm. vechiul Cod civil.

Potrivit art. 31, lit. a) Codul familiei (în vigoare la momentul începerii lucrărilor de construcții) nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț, bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei.

Deși ulterior încheierii căsătoriei au fost efectuate o serie de lucrări asupra imobilului – casă de locuit, acestea nu transformă imobilul casă de locuit în bun comun al soților, ci suntem în prezența unui spor de valoare adus imobilului unuia dintre soți.

Instanța reține că lucrările efectuate asupra construcției sunt lucrări adăugate, necesare, utile sau voluptorii, după caz, care dau dreptul pârâtei-reclamante la despăgubiri și nicidecum nu o transformă într-un coproprietar al imobilului.

Îmbunătățirile sau chiar reparațiile capitale efectuate asupra imobilului nu au dus la transformarea esențială a acestuia, ci doar la sporirea valorii. Constituie însă bun comun sportul de valoare dobândit de imobil prin îmbunătățiri sau reparații.

Însă, instanța reține că pârâta-reclamantă nu a solicitat să se constate că are un drept de creanță cu privire la valoarea îmbunătățirilor, ci a solicitat să se constate că imobilul este bun comun și să se dispună ieșirea din indiviziune.

Potrivit art. 22, alin. 6 Cod procedură civilă judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii ori cât timp pârâta-reclamanta nu a solicitat să se constate, nici măcar în subsidiar, că are un drept de creanță constând în contravaloarea îmbunătățirilor, instanța nu  îi va putea acorda acest drept din oficiu, urmând doar a respinge ca neîntemeiată solicitarea acesteia de a se reține în masa bunurilor comune ale foștilor soți a unui imobil casă de locuit situat în localitatea .

Având în vedere aceste aspecte, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantul – pârât în dosarul nr. 522/866/2017, conexat la prezentul dosar, și va constata caracterul de bun propriu al reclamantului – pârât al imobilului casă de locuit situat în localitatea , jud. Iași, edificat conform autorizaţiei de construire nr. 06/14.12.2003 emisă de Primăria com. Mirosloveşti, jud. Iaşi.

În schimb, din probatoriul administrat a rezultat că părțile, în timpul căsătoriei, au realizat împreună alte construcții pe terenul aparținând reclamantului – pârât.

Cu titlu preliminar, se reține că în cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză în specialitatea construcții și evaluare imobiliară și a unei contraexpertize.

Raportul de expertiză în specialitatea construcții și evaluare imobiliară a fost efectuat la solicitarea pârâtei-reclamante, în timp ce raportul de expertiză a fost efectuat la solicitarea reclamantului – pârât.

Analizând raportul de expertiză , se constată că acesta a evaluat casa de locuit, grajdul, fânarul, gardul din beton și cel din scândură, beciul, fântâna și terenul intravilan deși obiectivele trasate de instanță au fost: identificare imobile casă de locuit și grajd, evaluare construcții și identificare îmbunătățiri realizate și evaloarea acestora.

Analizând cererea reconvențională formulată, se constată că pârâta – reclamantă a solicitat să se constate caracterul de bunuri comune a imobilelor – casă de locuit și grajd, fără nici o referire la gard sau fântână. Este adevărat că în concluziile scrise pârâta-reclamantă a solicitat să se rețină caracterul de bun comun și al gardului, însă notele scrise depuse după închiderea dezbaterilor nu pot reprezenta un veritabil act de sesizare a instanței întrucât nu îmbracă forma unei cereri conform art. 149 Cod procedură civilă și nici nu s-a solicitat modificarea cererii reconvenționale prin includerea și a acestor bunuri.

Expertul a stabilit o valoare totală de circulație a imobilelor casă de locuit, grajd, beci, fânar, fântână și gard de 70.212,44 euro.

În privința raportului de expertiză , instanța reține că în cadrul acestuia s-a răspuns punctual la obiectivele trasate, expertul stabilind o valoare totală de circulație de 23.575 euro pentru imobilul – casă de locuit și 7.350 euro pentru anexele gospodărești – grajd, fânar și poiată. 

Instanța reține că valoarea de circulație a unui bun reprezintă suma estimată pentru care o proprietate va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie cu preţul determinat obiectiv, după o activitate de marketing corespunzătoare, în care părţile implicate au acţionat în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângere.

Deși imobilul casă de locuit nu va fi reținut în masa bunurilor comune ale părților, instanța va avea în vedere că valoarea de circulație indicată de expertul este excesivă raportat la zona în care se află situate aceste bunuri.

În situația în care la dosar există două rapoarte de expertiză ce stabilesc valori de circulații extrem de diferite, instanța este ținută a avea în vedere și alte probe administrate în funcție de care urmează a stabili care dintre cele două rapoarte stabilește o valoare mai apropiată de realitate.

La termenul din data de 06.09.2016 au fost depuse la dosarul cauzei o serie de înscrisuri (f. 62-69, vol. II) cuprinzând anunțuri privind vânzarea unor proprietăți imobiliare. Analizând conținutul acestora se constată că este vorba de anunțuri de vânzare a unor imobile situate în mun. Pașcani, jud. Iași, ale căror prețuri variază între 32.000 euro și 65.000 euro. De asemenea, trebuie avut în vedere că prețul indicat în fiecare dintre anunțuri include și terenul aferent construcției, teren care la rândul lui are o valoare destul de ridicată comparativ cu un teren situat în localitatea .

Având în vedere că valoare de circulație a unui imobil reflectă suma de bani pe care un proprietar o va primi la înstrăinarea bunului și nu valoarea materialelor sau a investițiilor, față de faptul că la stabilirea valorii de circulație sunt avute în vedere o serie de criterii, unul dintre acestea fiind zona de situare a bunului, instanța va reține raportul de expertiză având în vedere că acesta stabilește o valoare de circulație a imobilelor apropiată de realitate.

Față de considerentele expuse anterior, instanța reține că doar anexele gospodărești – grajd, fânar și poiată au caracter de bun comun al soților, nu și imobilul - casă de locuit pentru care a fost stabilit caracterul de bun propriu.

Faptul că anexele gospodărești au fost construite în timpul căsătoriei părților nu este contestat de niciuna dintre acestea, aspect confirmat şi de probatoriul administrat în cauză.

Instanța reține că anexele gospodărești au o valoare de circulație de 7.350 euro conform raportului de expertiză .

Cu privire la bunurile mobile supuse partajului, se constată că în timp ce reclamantul – pârât a solicitat partajarea sumei de 136.000 euro, pârâta-reclamantă a solicitat partajarea unei sume de 36.000 euro.

Analizând raportul de expertiză contabilă (f. 55-69, vol. III), se constată că  fiecare dintre părți a avut cont bancar deschis la Banca Comercială Română.S.A. De asemenea, conform răspunsului la obiectivul nr. 2 suma totală depusă în conturile părților pe parcursul căsătoriei (16.05.2004-27.04.2015) este de 205.716 euro.

La obiectivul nr. 4 expertul a răspuns că în contul bancar al cărei titular era pârâta-reclamantă s-a regăsit până la data de 16.01.2015 suma de 100.000, 14 euro în timp ce în contul bancar al cărui titular era reclamantul – pârât , până la data de 19.12.2014 s-a regăsit suma de 36.505,78 euro.

Din aceste sume s-au făcut retrageri în numerar de către în sumă de 135.700,5 euro în perioada 19.12.2014 – 30.01.2015.

Instanța reține că niciun dinte părți nu contestă caracterul de bun comun al sumei de 36.000 euro existente în contul bancar deschis pe numele reclamantului – pârât .

În schimb, pârâta-reclamantă menționează că sumele existente în contul său bancar sunt bunuri proprii. De asemenea, aceasta a mai arătat că a primit de la părinții săi suma de 33.500 euro și că parte din banii aflați în conturile bancare au fost folosiți pentru a achita împrumuturile contractate de la diverse persoane fizice.

Este necontestat de către părți că sumele de bani reprezintă venituri din muncă. Având în vedere că părțile au solicitat reținerea unei cote egale de contribuție, instanța nu va mai analiza probatoriul administrat pentru a se stabili dacă fiecare dintre soți a lucrat pe întreaga perioadă a căsătoriei, dacă vreunul dintre ei a avut venituri superioare sau inferioare.

Instanța reține că potrivit Codului familiei (pentru veniturile din muncă realizate anterior datei de 01.10.2011) venitul din muncă reprezintă bun comun având în vedere că nu este cuprins în excepțiile limitative prevăzute de art. 31 Codul familiei, retribuția fiind destinată susținerii sarcinilor căsătoriei în sopul îndeplinirii prevederilor art. 2 Codul familiei.  De asemenea, când legea a vrut ca anumite sume de bani dobândite în timpul căsătoriei să fie bunuri proprii, a prevăzut în mod expres acest lucru cum este cazul premiilor sau recompenselor – art. 31, lit. d) Codul familiei.

Art. 341 Cod civil (pentru veniturile realizate ulterior datei de 01.10.2011) prevede în mod expres că veniturile din muncă sunt bunuri comune.

Deși pârâta-reclamantă a încercat să inducă ideea că sumele de bani aflate în contul său bancar sunt bunuri personale, instanța reține că noul Cod civil – art. 317, alin 2 și 3,  a statuat expres ceea ce era acceptat anterior de doctrină și jurisprudență și anume faptul că soții au independență patrimonială, însă acest lucru nu înseamnă că sumele de bani existente în contul bancar deschis doar pe numele unuia dintre soți reprezintă bunuri proprii.

Instanța reține că și sumele de bani ce se regăseau în contul pârâtei-reclamante sunt bunuri comune.

Prin proba testimonială administrată în cauză, pârâta-reclamantă a încercat să probeze că ar fi împrumutat diverse sume de bani pe parcursul căsătoriei de la anumite persoane pentru a realizarea unor lucrări la imobilele din localitatea .

Astfel, martorul (f. 6, vol. II) – verișoara pârâtei – reclamantei,  arătat că i-ar fi împrumutat acesteia din urmă în anul 2011 suma de 17.500 euro pentru renovarea casei, sumă ce  a fost restituită în februarie 2015. De asemenea, martorul (f. 55, vol. II) coleg de serviciu cu fratele pârâtei – reclamantei,  a relatat că i-ar fi împrumutat pârâtei – reclamante suma de 12.500 euro în anul 2013  pentru construcția casei, sumă ce a fost restituită în ianuarie 2015.

Martorul (f. 60, vol. II), prietenă cu pârâta-reclamantă, a relatat că  după anul 2007 a împrumutat-o pe pârâta-reclamantă cu suma totală de 17.700 euro, sumă ce a fost împrumutată treptat, și restituită în februarie 2015.

Instanța nu va reține declarațiile acestor martori în condițiile în care nu s-a probat cu înscrisuri existența acestor contracte de împrumut.

Mai mult decât atât, nu s-a făcut dovada unor relații atât de apropiate între pârâta-reclamantă și cei trei martori pentru ca aceștia din urmă să îi fi împrumutat celei dintâi sume de bani atât de ridicate.

Martorul a arătat că din anul 2002 a lucrat în Franța și Italia și le-a mai văzut pe părți când venea acasă în concedii. Deși martorul și pârâta-reclamantă sunt verișoare, faptul că nu s-au vizitat, ci s-au văzut doar ocazional, denotă că între acestea nu există o relație atât de apropiată încât martorul să îi împrumute pârâtei-reclamante suma de 17.500 euro, sumă ce ar fi fost restituită abia după 4 ani. Mai mult decât atât, nu s-a făcut dovada faptului că martorul ar fi dispus de o asemenea sumă de bani în condițiile în care este ajutor de bucătar. În plus, nu există niciun înscris care să ateste transferul sumei de bani de la martor la pârâta-reclamantă sau invers.

De asemenea, și în privința martorului , instanța are în vedere aceleași considerente expuse anterior privind lipsa unei relații apropiate dintre martor și părți, nedovedirea existenței unor disponibilități bănești atât de ridicate ale martorului care are funcția de agent de poliție, precum și inexistența unor înscrisuri care să ateste împrumutul.

Aceleași considerente vor fi avute în vedere și în privința celui de-al treilea martor, .

De asemenea, deși pârâta-reclamantă a menționat că reclamantul – pârât nu ar fi fost de acord să se retragă vreo sumă de bani din conturile bancare, din raportul de expertiză contabilă rezultă că pe parcursul căsătoriei a fost depusă suma totală de 205.716 euro, iar la datele de 19.12.2014 și 16.01.2015 în conturi se mai regăseau doar sumele de 100.000, 14 euro și 36.505,78 euro, ceea ce duce la concluzia că, în realitate, au fost scoase sume de bani din conturile bancare deschise pe numele părților.

De asemenea, instanța mai are în vedere și dispozițiile art. 1195  vechiul Cod civil și art. 309, alin. 2 Cod proc. civ. ce prevăd inadmisibilitatea probei testimoniale în privința actelor juridice cu o valoare mai mare de 250 de lei.  În cauză nu se poate reține o imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris pentru dovedirea actului juridic în condițiile în care, așa cum s-a arătat, între martori și pârâta-reclamantă nu există o relație incompatibilă cu solicitarea de a se încheia un înscris constatator, deoarece ar rezulta o lipsă de încredere din partea celui ce pretinde înscrisul, de natură să afecteze relațiile părților în viitor.

În plus, s-ar putea face și o serie de aprecieri cu privire la compatibilitatea calității de împrumutător dintr-un pretins contract de împrumut cu cea de martor, teza probatorie pentru proba testimonială fiind tocmai dovedirea existenței contractului de împrumut.

Fiecare dintre martori a arătat că are cunoștință că pârâta-reclamantă ar fi împrumutat sume de bani și de la alte persoane, fără a le nominaliza sau fără a indica cuantumul sumelor astfel că declarațiile acestora sub acest aspect ar fi oricum lipsite de valoare probatorie.

De asemenea, instanța nu va reține nici declarația dată de părinții pârâtei-reclamante , autentificată sub nr. 1675 din data de 19.10.2015 de către Biroul Individual Notarial , în cuprinsul căreia ar fi arătat că ar donat fiicei lor suma de 33.500 euro în luna august a anului 2011.

Instanța reține că aceasta declarație dată de părinții pârâtei-reclamante nu are nici o valoare probatorie în prezenta cauză având în vedere data întocmirii acesteia (ulterior introducerii acțiunii) și lipsa coroborării cu vreo altă probă.

Față de toate aceste aspecte, având în vedere expertiza contabilă efectuată în cauză, instanța va reține caracterul de bun comun al sumei de 136.000 euro, din care pârâta-reclamantă a retras suma totală de 135,700,5 euro.

Având în vedere toate aceste considerente, instanța reține că reclamantul – pârât și pârâta-reclamantă au dobândit în timpul căsătoriei, cu cote egale de contribuție următoarele bunuri:

-Un imobil – anexă gospodărească compusă din grajd, fânar și poiată, situat în sat/com. Ciohorni, jud. Iași, în valoare de 7.350 euro conform raportului de expertiză ;

-Suma de 136.000 euro din care suma de 100.000 euro aflată până la data de 16.01.2015 în contul bancar deschis pe numele pârâtei – reclamante la Banca Comercială Română.SA și suma de 36.000 euro aflată până la data de 19.12.2014 în contul bancar deschis pe numele reclamantului – pârât la aceeași unitate bancară.

Instanța va dispune ieșirea din indiviziune a părților și partajarea bunurilor comune astfel că va atribui reclamantului – pârât un imobil - anexă gospodărească compusă din grajd, fânar și poiată, situat în sat/com. Ciohorni, jud. Iași, în valoare de 7350 euro și suma de 64.325 euro, echivalentul în lei la cursul BNR la data plății.

Având în vedere că pârâta-reclamantă a retras întreaga sumă de 136.000 euro din conturile bancare, o va obliga pe aceasta la plata către reclamantul – pârât a sumei de 64.325 euro, echivalentul în lei la cursul BNR la data plății.

Deși pârâta-reclamantă a retras doar suma de 135.700,5 euro, diferența de 299,5 euro a rămas în contul bancar al cărei titular este astfel că tot în patrimoniul său se află.

Va atribuit pârâtei-reclamante suma de 71.675 euro (din care 68.000 euro reprezentând cota de jumătate din suma de 136.000 euro și suma de 3.675 euro reprezetând jumătate din valoarea anexei gospodărești atribuite reclamantului - pârât).

Instanţa constată că fiecare dintre părţi a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată. În privinţa reclamantului – pârât se reţine că acesta a suportat următoarele cheltuieli: 17.952 lei taxă judiciară de timbru, 1.805 lei taxă judiciară de timbru aferentă dosarului nr. 522/866/2017, 2.966 lei onorarii experţi şi 2.500 lei onorariu avocat.

În privinţa pârâtei-reclamante se constată că aceasta a suportat următoarele cheltuieli: 1374 lei taxă judiciară de timbru şi 2560 lei onorariu expert.

De asemenea, prin încheierea din data de 31.01.2017 pârâta – reclamantă a fost scutită de plata taxei de timbru stabilitî în sarcina sa în cuantum de 10.145,44 lei.

Cu referire la taxa de timbru aferentă dosarului nr. 522/866/2017 instanţa are în vedere dispoziţiile  art. 453 Cod procedură civilă care prevede ca (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.  De asemenea, art. 452 Cod procedură civilă prevede că Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Faţă de dispoziţiile legale enunţate, având în vedere soluţia de admitere a acţiunii ce face obiectul dosarului nr. 522/866/2017, instanţa va obliga pârâta-reclamantă la plata către reclamantul – pârât a sumei de 1805 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – taxă judiciară de timbru.

Cu privire la cheltuielile de judecată aferente dosarului nr. 3244/866/2015, având în vedere că în procesele de partaj, părţile sunt şi reclamanţi şi pârâţi, ele suportă împreună cheltuielile de judecată, în afară de cele provocate prin cereri neîntemeiate ale uneia din părţi, acestea având o dublă calitate, iar soluţia de ieşire din indiviziune este deopotrivă în interesul tuturor. Reţinând că obiectul acţiunii este indivizibil, se impune suportarea cheltuielilor de judecată în raport de valoarea pretenţiilor admise şi potrivit cu cota ce revine fiecăruia.

Având în vedere că pentru soluţionarea partajului se constată că reclamantul – pârât a efectuat cheltuieli totale de 23.418 lei, faţă de cota egală de contribuţie a părţilor la dobândirea bunurilor comune, va obliga pârâta-reclamantă la plata către reclamantul – pârât a sumei de 11709 lei cu tilu de cheltuieli de judecată.

În privinţa pârâtei-reclamante, se constată că aceasta a suportat cheltuieli de judecată în cuantum total de 3934 lei, astfel că, pentru aceleaşi considerente expuse anterior, va obliga reclamantul – pârât la plata către aceasta a sumei de 1967 lei.

Cu privire la taxa de timbru în cuantum de 10145, 44 lei pentru care pârâta-reclamantă a beneficiat de ajutor public judiciar, se reţine că suma de 3062,82375 lei reprezintă taxă de timbru aferentă cererii de partaj privind imobilul - casă de locuit.

Referitor la ajutorul public judiciar acordat pârâtei- reclamantei, instanţa reţine dispoziţiile art. 18 din OUG nr. 51/2008 conform cărora cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume şi cele ale art. 19, alin. 1 din OUG nr. 51/2008 potrivit cărora dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenţii, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

De asemenea, conform art. 50 ind. 2 din acelaşi act normativ în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public.

Faţă de dispoziţiile art. 19, alin. 1 din OUG nr. 51/2008, suma de 3062,82375 lei reprezintă parte din ajutorul public judiciar acordat prin încheierea din 31.01.2017 va rămâne în sarcina statului având în vedere soluţia de respingere a solicitării de a se constata caracterul de bun comun al imobilului casă de locuit.

În privinţa sumei de 7082,61625 lei ce reprezintă parte din ajutorul public judiciar acordat pârâtei – reclamante prin încheierea din data de 31.01.2017, faţă de dispoziţiile art. 50 ind. 2 din OUG nr. 51/2008, o va obliga pe aceasta din urmă la plata către stat a sumei de 3.541,308125 lei.

În temeiul art. 18 din OUG nr. 51/2008, având în vedere specificul acţiunii de partaj, faţă de faptul că şi reclamantul – pârât a căzut în pretenţii raportat la cota de ½ din bunurile supuse partajului, îl va obliga şi pe acesta să plătească către stat suma de 3541,308125 lei.

Astfel, constatând că pârâta-reclamantă datorează reclamantului – pârât suma de 13.514 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar reclamantul – pârât datorează pârâtei-reclamante suma de  1967 lei, va compensa cheltuielile de judecată datorate de fiecare dintre părţi până la concurenţa sumei de 1967 lei şi va obliga pârâta-reclamantă la plata către reclamantul – pârât a sumei de 11.547 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de reclamantul – pârât , în contradictoriu cu pârâta-reclamantă .

Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă în contradictoriu cu reclamantul – pârât .

Admite acţiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta ce a făcut obiectul dosarului nr. 522/866/2017 al Judecătoriei Paşcani, conexat la prezentul dosar.

Constată că imobilul – casă de locuit, situat în , jud. Iaşi, edificat conform autorizaţiei de construire nr. 06/14.12.2003 emisă de Primăria com. Mirosloveşti, jud. Iaşi, identificat conform raportului de expertiză construcţii şi evaluare imobiliară , reprezintă bun propriu al reclamantului .

Constată că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale, următoarele bunuri:

-un imobil – anexă gospodărească compusă din grajd, fânar și poiată, situat în sat/com. Ciohorni, jud. Iași, în valoare de 7.350 euro conform raportului de expertiză ;

-suma de 136.000 euro din care suma de 100.000 euro aflată până la data de 16.01.2015 în contul bancar deschis pe numele pârâtei – reclamante la Banca Comercială Română.SA și suma de 36.000 euro aflată până la data de 19.12.2014 în contul bancar deschis pe numele reclamantului – pârât la aceeași unitate bancară.

Dispune ieșirea din indiviziune şi partajarea bunurilor comune astfel:

Atribuie reclamantului – pârât un imobil - anexă gospodărească compusă din grajd, fânar și poiată, situat în , jud. Iași, în valoare de 7350 euro și suma de 64.325 euro, echivalentul în lei la cursul BNR la data plății.

Atribuie pârâtei – reclamate suma de 71.675 euro.

Obligă pârâta-reclamantă la plata către reclamantul – pârât a sumei de 64.325 euro, echivalentul în lei la cursul BNR la data plăţii.

Compensează cheltuielile de judecată datorate de părţi una celeilalte până la concurenţa sumei de 1967 lei şi obligă pârâta-reclamantă la plata către reclamantul – pârât a sumei de 11.547 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Suma de 3062,82375 lei reprezentând parte din ajutorul public judiciar acordat pârâtei-reclamante prin încheierea din 31.01.2017 rămâne în sarcina statului.

Obligă pârâta-reclamantă să restituie către stat suma de 3.541,308125 lei reprezentând parte din ajutorul public judiciar acordat prin încheierea din data de 31.01.2017.

Obligă reclamantul – pârât la plata către stat a sumei de 3.541,308125 lei reprezentând parte din ajutorul public judiciar acordat pârâtei-reclamante prin încheierea din data de 31.01.2017.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei sentinţe, ce se va depune la Judecătoria Paşcani.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11.04.2018.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare