Exercitarea autorităţii părinteşti.

Sentinţă civilă 2033 din 19.11.2018


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22.11.2017 cu nr. 7847/866/2017, reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună ca autoritatea părintească pentru minora să fie exercitată în comun de ambii părinți, cu stabilirea unui program de legături personale în favoarea reclamantei. Au fost solicitate, de asemenea, cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că prin sentința civilă nr. 75/11.01.2008, pronunțată de Judecătoria Pașcani în dosarul nr. 4280/866/2007, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți și, printre altele, minora a fost încredințată tatălui spre creștere și educare, cu obligarea mamei la plata unei pensii de întreținere. După intrarea în vigoare a noului Cod Civil (1 octombrie 2018), a fost introdusă instituția autorității părintești și, având în vedere că prin hotărârea de divorț s-a încredințat minora tatălui, față de modificările survenite conform Codului civil, se impune modificarea măsurilor privind minora. Autoritatea părintească, de regulă, se exercită în comun de părinți și, cum nu există niciun motiv care să justifice o altă măsură, solicită reclamanta să dispună ca autoritatea părintească să revină ambilor părinți. Într-o perioadă de timp, arată că a locuit în Italia și nu a avut cunoștință că pârâtul a formulat o plângere penală împotriva sa ce viza neplata pensiei de întreținere De îndată ce a revenit în România, prin mandat poștal a trimis pentru minoră suma de 3.500 lei, ce reprezintă pensia de întreținere pe ultimii 3 ani. În favoarea stabilirii unui program de legături personale, a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în interpretarea art. 8 din Convenție. Având în vedere că minora a locuit întotdeauna la tatăl său, apreciază că instanța ar trebui să stabilească locuința sa statornică acolo. Din luna septembrie 2017, precizează reclamanta că a revenit în com. Miroslovești și, în acest context, își dorește să aibă legături personale cu fiica sa.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 397, art. 400, art. 401, art. 403 și art. 503 C.civ. și  art. 453 C.proc.civ. .

În dovedire, s-s solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu și proba testimonială. S-a solicitat, de asemenea, efecuarea unor anchete sociale.

Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii sub toate capetele de cerere.

Referitor la cererea de stabilire a locuinței pentru minoră, a arătat că există o hotărâre definitivă în acest sens, care se bucură de autoritate de lucru judecat. Pârâtul susține că niciodată de la data despărțirii de reclamantă nu i-a interzis acesteia să ia legătura cu minora. Precizează însă că reclamanta și-a părăsit familia și implicit copilul când acesta avea doar 1 an. După despărțire niciodată nu a venit să vadă copilul, nu a telefonat, nu s-a interesat de situația fiicei, nu a trimis nimic la copil (bani sau alte bunuri) timp de aproximativ 11 ani. Pârâtul mai arată că reclamanta nu locuiește la părinții săi, așa cum arată în cererea de chemare în judecată. În această localitate a revenit doar în luna septembrie 2017 când, fiind cercetată pentru fapta de abandon de familie, constrânsă fiind de împrejurări a achitat din cei 10 ani pentru care datorează pensie de întreținere, doar pensia pe 3 ani, în suma modică de 97 lei lunar. După expedierea pensiei prin poștă, tot în luna septembrie 2017, reclamanta i-a ieșit în cale fiicei când venea de la școală și, fără a se prezenta, a invitat-o la părinții săi. Minora a refuzat, neștiind cu cine vorbește. Ulterior reclamanta nu a mai încercat să o contacteze pe fiica sa. Între timp a și plecat din comună. Pârâtul susține că minora a fost profund tulburată pe plan emoțional, bulversată, după întâlnirea neașteptată cu mama sa.

Întâmpinarea nu a fost întemeiată în drept.

În dovedire, s-s solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu și proba testimonială. S-a solicitat, de asemenea, efecuarea unor anchete sociale.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a contestat, în esență, argumentele invocate de pârât prin întâmpinare.

În probațiune, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, interogatoriul ambelor părți și proba testimonială cu 4 martori (fl. 63-66). La solicitarea instanței, au fost depuse la dosar referate de anchetă socială (fl. 38, 50-51).  Minora a fost audiată în camera de consiliu la data de 09.05.2018 (fl. 45).

Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, reţine următoarele:

În fapt, din relaţiile de căsătorie dintre cele două părţi, s-a născut la data de 31.05.2006  minora, aşa cum rezultă din certificatul de naştere depus la dosarul cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 85/11.01.2008 (fl. 10-12), pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 4280/866/2007, îndreptată prin încheierea nr. 81/20.02.2010, irevocabilă prin neapelare, a fost admisă cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta şi s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 17.09.2005 din vina exclusivă a pârâtei. Prin aceeași sentință, minora a fost încredințată tatălui reclamant spre creștere și educare, cu obligarea mamei pârâte la plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 97 lei.

Potrivit art. 403 C.civ., în cazul schimbării împrejurărilor, instanţa de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi faţă de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituţiei de ocrotire, a instituţiei publice specializate pentru protecţia copilului sau a procurorului.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat stabilirea locuinței la tată, având în vedere că minora a locuit întotdeauna la tatăl său.

Referitor la cererea de stabilire a locuinței pentru minoră, pârâtul a invocat prin întâmpinare excepția autorității de lucru judecat, față de pronunțarea anterioară a unei hotărâri irevocabile în acest sens.

Având în vedere că instanța a fost învestită să analizeze capătul de cerere privind stabilirea locuinței la 10 ani de la pronunțarea sentinţei civile nr. 85/11.01.2008 (fl. 10-12), iar în sprijinul acestui capăt de cerere au fost învederate motive noi, cum ar fi, de exemplu, caracterul statornic al locuinței minorei în toată această perioadă (împrejurare care în mod logic nici nu a putut fi avută în vedere la pronunțarea primei sentințe), instanța va respinge excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la capătul de cerere privind stabilirea locuinţei copilului, excepţie invocată de pârât prin întâmpinare.

Analizând concluziile celor două referate de anchetă socială efectuate în cauză (fl. 38, 50-51), instanța stabilește că este în interesul superior al copilului ca locuința minorei să rămână la tată, având în vedere relațiile apropiate tată – fiică și împrejurarea că după pronunțarea sentinței din anul 2006 minora a locuit în mod stabil doar cu tatăl său.

În consecință, instanţa constată că nu se impune modificarea locuinţei minorei, stabilită la tată prin sentinţa civilă nr. 75/11.01.2008, pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 4280/866/2017, definitivă prin neapelare.

În continuare, va fi analizat capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești.

Prin sentinţa civilă nr. 85/11.01.2008 (fl. 10-12), pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 4280/866/2007, îndreptată prin încheierea nr. 81/20.02.2010, irevocabilă prin neapelare, minora a fost încredințată tatălui reclamant spre creștere și educare.

La pronunțarea sentinţei civile nr. 85/11.01.2008, au fost avute în vederile dispozițiile Codului familiei, în vigoare la data soluționării acelei cauze.

Ulterior, la data de 01.10.2011 a intrat în vigoare noul Cod civil care a preluat reglementarea raporturilor de familie din vechiul Cod al familiei. Printre altele, a fost introdusă instituția autorității părintești.

Conform art. 503 C.civ., părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească.

În temeiul art. 504 C.civ., dacă părinţii sunt divorţaţi, autoritatea părintească se exercită potrivit dispoziţiilor referitoare la efectele divorţului în raporturile dintre părinţi şi copii.

Potrivit art. 505 alin. 2 C.civ., dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.

Conform art. 507 C.civ., dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească

În temeiul art. 2 din Legea nr. 272/2004, prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie. Conform alin. 4, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

În temeiul alin. 6, în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele:

a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie;

b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;

c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor;

d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;

e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament.

Coroborând dispoziţiile legale menţionate anterior, instanţa reţine că, în principiu,  exercitarea autorităţii părinteşti introdusă prin noul Cod civil se face în comun, de către ambii părinţi, în mod egal şi în mod exclusiv, inclusiv copiilor născuţi în afara căsătoriei.

Noul Cod civil a stabilit şi mecanisme speciale de exercitare a autorităţii părinteşti. De la regula exercitării în comun şi în mod egal, a fost reglementată şi posibilitatea scindării autorităţii părinteşti, operând separarea copilului de unul dintre părinţi. Situaţia este însă diferită de aceea în care, la divorţ, se stabileşte doar locuinţa copilului la unul dintre părinţi, iar exercitarea autorităţii părinteşti se realizează în comun şi în mod egal de părinţi. De asemenea, această ipoteză nu se confundă nici cu aceea în care exerciţiul autorităţii părinteşti revine doar unuia dintre părinţi, potrivit art. 507 C.civ. .

Cazurile în care intervine scindarea exerciţiului autorităţii părinteşti sunt următoarele:

a)desfacerea căsătoriei prin divorţ, când instanţa de tutelă apreciază că există motive întemeiate pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de unul dintre părinţi, conform art. 398 C.civ.

b)desfiinţarea căsătoriei, când se aplică prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ, potrivit art. 305 alin. 2 C.civ.

c)cazul copilului din afara căsătoriei, când părinţii nu convieţuiesc şi când se aplică, de asemenea, dispoziţiile privitoare la divorţ

Cu privire la ultimul caz, aplicabil în prezenta cauză, instanţa reţine că potrivit art. 505 alin. 2 C.civ., dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ, respectiv instanţa poate dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti să revină doar unuia dintre părinţi.

Coroborând probele administrate în prezenta cauză, instanţa reţine că solicitarea reclamantei de a exercita în comun autoritatea părintească nu este întemeiată pentru argumentele care urmează a fi expuse în continuare.

Conform declaraţiilor celor patru martori audiaţi (fl. 63-66), reclamanta nu a avut niciun fel de contact cu minora după pronunțarea sentinței de divorț până în toamna anului 2017. Nu s-a implicat sub nicio formă, nu a contactat-o pe minoră în niciun fel, iar între părinți nu a existat vreo comunicare cu privire la creșterea și educarea minorei.

În referatul de anchetă socială de la fl. 50-51, se reţine că de la data separării în fapt a părţilor (septembrie 2007), reclamanta nu a menţinut legătura cu minora şi fostul soţ şi nu a plătit pensie de întreţinere  pentru minoră până la sfârşitul anului 2017, când a virat prin poştă suma de 3.550 lei. De asemenea, deşi a fost la domiciliul părinţilor de mai multe ori în această perioadă (aproximativ 11 ani), în satul Verşeni, unde se afla la mai puţin de 1 km de locuinţa minorei, reclamanta nu a căutat-o şi nu a contribuit material sau financiar la creşterea acesteia până în anul 2017.

Instanța apreciază în mod pozitiv împrejurarea că reclamanta a început să își respecte obligația de plată a pensiei de întreținere, chiar dacă a achitat această pensie doar pentru trei ani în urmă, dar nu poate considera că perioada de 10 ani în care reclamanta nu s-a implicat sub nicio formă nu mai poate fi avută în vedere la stabilirea modului de exercitare a autorității părintești.

Conform art. 264 alin. 1 şi 4 C.civ., în procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea. Opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta şi cu gradul său de maturitate.

Analizând declaraţia minorei (fl. 45), ţinând cont şi de vârsta sa şi de gradul de maturitate, instanţa reţine că reclamanta nu a căutat-o niciodată, iar de la bunica paternă știe că aceasta este mama sa. Cu alte cuvinte, se poate afirma că minora aproape nu își cunoaște mama.

Având în vedere neimplicarea de termen lung (aproximativ 10 ani) a mamei în procesul de creștere și educare a minorei, dar și lipsa totală a unor canale eficiente de comunicare între reclamantă și pârât, în principal, din culpa mamei, lipsă a comunicării de natură să creeze serioase impedimente în rezolvarea unor probleme urgente ale minorei, instanța va respinge capătul de cerere privind exercitarea autorităţii părinteşti în comun şi va dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei, născută la data de 31.05.2006, să revină în exclusivitate tatălui pârât. Instanța apreciază că tatăl pârât este cel mai în măsură să gestioneze creșterea și educarea minorei, după cum a dovedit în toată perioada ulterioară pronunțării sentinței de divorț și o eventuală autoritate comună nu ar avea ca efecte decât îngreunarea luării unor decizii care privesc minora.

În cele ce succed, va fi analizat capătul de cerere privind legăturile personale ale reclamantei cu minora.

Potrivit art. 401 alin. 1 C. civ., părintele său, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. De asemenea, copilul care nu locuieşte la unul dintre părinţi are dreptul de a avea legături personale cu acesta, conform art. 262 alin. 2 C. civ.

Acest drept al copilului este menţionat şi de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului care, în art. 14, prevede că minorul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii. Art. 15 din aceeaşi lege prevede modalităţile prin care se pot realiza aceste relaţii personale, printre care: întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părinte, corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul.

De asemenea, potrivit art. 17 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, minorul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. În sensul legii, relaţiile personale se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părinte, corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul, transmiterea de informaţii copilului cu privire la părinte, transmiterea de informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele care are dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul.

În acelaşi timp, instanţa are în vedere art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi faptul că jurisprudenţa europeană a stabilit că legăturile personale dintre părinte şi copil reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, chiar dacă relaţia dintre părinţi nu mai există, iar măsurile interne, inclusiv hotărârile instanţei, care ar împiedica o astfel de relaţie constituie o ingerinţă în dreptul la viaţa familială.

În referatul de anchetă socială de la fl. 50-51, se concluzionează că la acest moment se impune menţinerea legăturilor personale cu ambii părinţi, chiar dacă reclamanta a manifestat un dezinteres total faţă de relaţia mamă-fiică până în luna noiembrie 2017.

În baza dispoziţiilor legale sus-enunţate, se reţine că atât reclamanta, cât şi minora, au dreptul reciproc de a menţine legături personale şi contacte directe, cât timp nu există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. Afecţiunea maternă reprezintă, la nivel de principiu, un element de echilibru în viaţa oricărui copil contribuind la crearea un climat pozitiv de dezvoltare.

La alegerea modalităţii concrete de exercitare a acestui drept, instanţa urmează să ţină cont de interesul superior al copilului, respectiv de necesitatea ca părintele în discuţie să o poată vedea pe minoră şi să ţină personal legătura cu ea, pentru a putea realiza şi o apropiere sufletească graduală, fără însă ca aceasta să interfereze cu activităţile normale ale copilului sau cu relaţia cu celălalt părinte, precum şi fără a afecta sentimentul de stabilitate de care trebuie să beneficieze minora.

Instanţa va avea în vedere la stabilirea programului de vizitare ataşamentul minorei faţă de tată, dar şi vârsta acesteia şi starea psihică şi emoţională. De asemenea, va avea în vedere şi faptul că din mijloacele de probă administrate, mama nu s-a implicat sub nicio formă în creşterea şi educarea minorei de la vârsta de 1 an până la vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, reclamanta păstrează dreptul legal de a fi prezentă în viaţa minorei, chiar sub o formă mai redusă.

Pentru toate aceste motive, instanţa va admite în parte capătul de cerere privind programul de legături personale în favoarea reclamantei.

Părţile vor stabili de comun acord un program de legături personale în favoarea reclamantei.

În caz de neînţelegere între părţi, instanţa va stabili următorul program de legături personale în favoarea reclamantei cu privire la minora:

-începând cu prima lună ulterioară comunicării prezentei sentinţe şi până la împlinirea vârstei de 14 ani, mama va avea dreptul să participe la întâlniri de 4 ore sâmbăta şi 4 ore duminica, în zile de weekend consecutive, în două weekend-uri pe lună, stabilite de comun acord sau, în lipsa acordului, în weekend-uri alternative (un weekend da, un weekend nu), care vor avea loc, în lipsa unui acord cu privire la alt spaţiu, la domiciliul minorei;

-după vârsta de 14 ani, mama va avea dreptul să participe la întâlniri de 4 ore sâmbăta şi 4 ore duminica, în zile de weekend consecutive, în două weekend-uri pe lună, stabilite de comun acord sau, în lipsa acordului, în weekend-uri alternative (un weekend da, un weekend nu), care vor avea loc într-un spaţiu public din judeţul Iaşi, ales de comun acord, diferit de domiciliul minorei (parc, restaurant etc. ).

Instanţa apreciază că punerea în practică a programului de legături personale depinde în mod determinant de modul în care părinţii vor reuşi să depăşească tensiunile existente la acest moment.

Conform art. 451 alin. 1 C.proc.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. 3, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului

Potrivit art. 452 C.proc.civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 451 şi urm. C.proc.civ., în aplicarea principiului accesorium sequitur principale, având în vedere soluţia de admitere în parte ce urmează a fi pronunţată cu privire la cererea de chemare în judecată, instanţa va admite în parte şi cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi va obliga pârâtul la plata sumei totale de 220 lei, din care 20 lei, reprezentând parte din taxa judiciară totală de 60 lei, achitată conform chitanţei de la fl. 17  şi 200 lei, parţial onorariu avocaţial din totalul de 500 lei, achitat conform chitanţei nr. 1345/05.11.2018.

În temeiul art. 448 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., prezenta sentinţă este executorie cu privire la stabilirea modului de exercitare a autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei minorei şi modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul.

Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la capătul de cerere privind stabilirea locuinţei copilului, excepţie invocată de pârât prin întâmpinare.

Constată că nu se impune modificarea locuinţei minorei, stabilită la tată prin sentinţa civilă nr. 75/11.01.2008, pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 4280/866/2017, definitivă prin neapelare.

Respinge capătul de cerere privind exercitarea autorităţii părinteşti în comun şi dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei, să revină în exclusivitate tatălui pârât.

Admite în parte capătul de cerere privind programul de legături personale în favoarea reclamantei.

Părţile vor stabili de comun acord un program de legături personale în favoarea reclamantei.

În caz de neînţelegere între părţi, stabileşte următorul program de legături personale în favoarea reclamantei cu privire la minora:

-începând cu prima lună ulterioară comunicării prezentei sentinţe şi până la împlinirea vârstei de 14 ani, mama va avea dreptul să participe la întâlniri de 4 ore sâmbăta şi 4 ore duminica, în zile de weekend consecutive, în două weekend-uri pe lună, stabilite de comun acord sau, în lipsa acordului, în weekend-uri alternative (un weekend da, un weekend nu), care vor avea loc, în lipsa unui acord cu privire la alt spaţiu, la domiciliul minorei;

-după vârsta de 14 ani, mama va avea dreptul să participe la întâlniri de 4 ore sâmbăta şi 4 ore duminica, în zile de weekend consecutive, în două weekend-uri pe lună, stabilite de comun acord sau, în lipsa acordului, în weekend-uri alternative (un weekend da, un weekend nu), care vor avea loc într-un spaţiu public din judeţul Iaşi, ales de comun acord, diferit de domiciliul minorei (parc, restaurant etc. ).

Admite în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Obligă pârâtul la plata sumei totale de 220 lei, din care 20 lei, reprezentând parte din taxa judiciară totală de 60 lei, achitată conform chitanţei de la fl. 17  şi 200 lei, parţial onorariu avocaţial din totalul de 500 lei, achitat conform chitanţei nr. 1345/05.11.2018.

În temeiul art. 448 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., prezenta sentinţă este executorie cu privire la stabilirea modului de exercitare a autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei minorei şi modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minora.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Paşcani.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.11.2018.

Domenii speta