Încuviinţare purtare nume minor

Sentinţă civilă 4819 din 14.10.2010


sentinţa civilă nr. 4819 din 14.10.2010  - încuviinţare purtare nume minor –

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 17.08.2010, sub nr. 7566/279/2010, reclamanta xx a chemat în judecată pe pârâtul xx, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să încuviinţeze ca minorul xx, să poarte numele pârâtului, şi anume acela de xx şi să dispună modificarea actului de naştere în sensul ca la rubrica “tatăl” să fie trecut numele acestuia, iar la rubrica nume de familie să fie menţionat xx în loc de xxi.

În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat instanţei următoarele:

În timpul căsătoriei cu xx reclamanta a întreţinut o relaţie de concubinaj cu pârâtul, în urma căreia s-a născut la data de xx minorul xx. Prin sentinţa civilă nr. xx, Judecătoria Piatra Neamţ a declarat desfăcută prin acord căsătoria dintre reclamantă şi numitul xx, iar prin sentinţa civilă nr. xx s-a admis acţiunea în tăgada paternităţii, constatându-se că fostul soţ al reclamantei nu este tatăl minorului xx. Prin declaraţie autentificată pârâtul xx a recunoscut paternitatea minorului xx motiv pentru care reclamanta a promovat prezenta acţiune.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 64 alin. 2 din Codul familiei.

Acţiunea a fost legal timbrată, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 lit. c din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Pârâtul xx, prezent în faţa instanţei de judecată, a declarat că este de acord cu acţiunea, susţinerile reclamantei corespunzând cu realitatea.

În susţinerea acţiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei fotocopii ale umătoarelor acte: certificatul de căsătorie înregistrat sub nr. 71/09.05.2007 în Registrul stării civile al Primăriei oraşului Mironeasa, jud. Iaşi; certificatul de naştere al minorului Andrei Mihai, înregistrat sub. nr. 2392/18.11.1994 în Registrul stării civile al Primăriei municipiului Piatra Neamţ, jud. Neamţ, sentinţele civile nr. 711/2009 şi nr. 364/2009 ale Judecătoriei Piatra Neamţ şi declaraţia autentificată sub nr. 1050/10.08.20010 la B.N.P. Costea Violeta Georgeta.

Instanţa a admis probele propuse în cauză, după a căror analiză şi coroborare reţine următoarele:

La data de xx s-a născut în afara căsătoriei minorul xx, fiind rezultatul dintre convieţuirea dintre reclamanta xx şi pârâtul xx. Întrucât în momentul naşterii copilului reclamanta era căsătorită cu numitul Andrei Mircea, în actul de naştere al minorului figurează ca tată soţl mamei deoarece, conform articolului 53 Codul familiei, copilul născut în timpul căsătoriei îl are ca tată pe soţul mamei, această prezumţie cu caracter absolut fiind  răsturnată, iar prin sentinţa civilă nr. xx a Judecătoriei Piatra Neamţ constatându-se că susnumitul nu este tatăl minorului.

Ulterior, tatăl biologic – pârât în prezenta cauză, a recunoscut paternitatea minorului prin înscris autentic, în conformitate cu dispoziţiile art. 57 alin. 2 Codul familiei.

În consecinţă, instanţa apreciază ca fiind întemeiată cererea cu a cărei soluţionare a fost învestită, iar în temeiul art. 64 alin. 2 din Codul familiei, urmează să încuviinţeze ca minorul xx, să poarte numele pârâtului, acela de „Toma”, în condiţiile în care sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 63 şi art. 64 din Codul familiei, filiaţia copilului din afara căsătoriei fiind stabilită prin recunoaştere.

De asemenea, în conformitate cu art. 57 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, instanţa va dispune ca serviciul de stare civilă din cadrul Primăriei municipiul xx să facă menţiunile corespunzătoare în actul de naştere al minorului xx, înregistrat sub. nr. xx în Registrul stării civile, în sensul următor: se va consemna numele minorului ca fiind xx, iar la rubrica „tatăl” se va înscrie numele pârâtului xx.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanţa va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta