Încălcarea art. 99 al. 1 pct. 17 din oug 195/2002, plângere contravenţională admisă.

Sentinţă civilă 1930 din 16.11.2016


Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. X/866/2016 din 17.06.2016 petentul LPI  a solicitat anularea  procesului verbal  seria PISX  nr. 0104966 încheiat la data de 11.06.2016, precum şi restituirea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţei de înmatriculare reţinute, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea plângerii petentul arată că în data de 11.06.2016 prin procesul verbal menţionat i s-a aplicat sancţiunea principală de 2 puncte-amendă şi sancţiunea complementară a reţinerii certificatului de înmatriculare şi a unei plăcuţe cu numărul de înmatriculare ( cealaltă plăcuţă neputând fi detaşată) pentru fapta prevăzută de art. 99 al. 1 pct. 17 din OUG 195/2002.

Consideră petentul că procesul verbal este nelegal şi netemeinic întrucât plăcuţele de înmatriculare i-au fost eliberate de către Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Iaşi în anul 2008, fiind eliberat cu aceeaşi ocazie cu certificatul de înmatriculare care atestă acest lucru.

La momentul opririi sale a explicat agentul constatator şi faptul că de la momentul când i-au fost eliberate plăcuţele cu numerele de înmatriculare şi până în prezent nu a mai formulat nicio altă cerere de eliberare a altor plăcuţe cu caractere alfanumerice identice sau distincte şi nici nu a procedat la fabricarea unor plăcuţe personalizate la vreo societate de profil, autoturismul său având montate din 2008 şi până în acel moment în permanenţă în mod exclusiv aceleaşi plăcuţe eliberate de autoritatea abilitată, respectiv DRPCIV Iaşi.

Mai arată petentul că a precizat agentului faptul că normele standardizate în baza cărora se eliberează plăcuţele nu sunt, din câte cunoaşte, publice, fiind accesibile doar instituţiilor abilitate să elibereze plăcuţe omologate de înmatriculare, iar nu publicului larg.

După ce a predat agentului toate documentele solicitate, acesta i le-a restituit, solicitându-i să procedeze la detaşarea plăcuţelor şi la îndepărtarea autoturismului de pe partea carosabilă întrucât atât plăcuţele, cât şi certificatul de înmatriculare îi vor fi reţinute motivat de neconformitatea cu standardul a plăcuţelor, fără însă să se indice despre ce neconformităţi sau elemente neconforme cu standardul ori despre ce standard este vorba.

Întrucât locul unde fusese oprit era în vecinătatea unui şanţ, terenul fiind în pantă şi denivelat, a solicitat agentului permisiunea de a detaşa plăcuţele şi a lăsa autovehiculul în cea mai apropiată parcare, astfel că agentul l-a escortat până în parcarea unei staţii de alimentare din localitatea Budăi. A fost detaşată doar plăcuţa montată în spatele autoturismului întrucât cea din faţă era prinsă în nituri, fiind în imposibilitatea obiectivă de a o detaşa, situaţie de care agentul s-a convins încercând personal să o detaşeze.

Consideră petentul că fapta reţinută în sarcina sa nu există întrucât raportat la dispoziţiile art. 19, 20, 23, 24 din HG 1391/2006, plăcuţele fiind emise de către DRPCIV Iaşi în anul 2008, nu ar fi putut impieta din punct de vedere obiectiv în nici un fel asupra procesului de ştanţare, vopsire, inserare a elementelor de siguranţă/securitate, etc a plăcuţelor ce i-au fost eliberate de autoritatea competentă spre a conduce la o neconformitate cu standardul a acestora, nici ulterior nu a intervenit asupra acestora în vreun fel spre a insera sau elimina elemente care să determine neconformitatea cu standardul.

Precizează petentul că în procesul verbal nu au fost indicate elementele de neconformitate cu standardul ori în ce constă neconformitatea cu standardul a plăcuţelor cu numerele de înmatriculare, nici tipul, indicativul sau numărul standardului în vigoare cu ale cărui prevederi plăcuţele nu ar fi conforme.

Mai consideră că se impune constatarea nulităţii procesului verbal şi raportat la faptul că martor asistent nu poate fi un alt agent rutier, lipsind deopotrivă şi menţiunea cu privire la numărul casetei pe care a fost filmată fapta( aşa cum reiese din susţinerile agentului).

Faţă de aceste împrejurări, solicită admiterea plângerii.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii. De asemenea, a înaintat la dosar documentaţia care a stat la baza încheierii procesului verbal.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor legale incidente,  instanţa reţine următoarele:

La data de 11.06.2016 petentul a fost sancţionat contravenţional cu 2 puncte-amendă şi sancţiunea complementară a reţinerii certificatului de înmatriculare şi a unei plăcuţe cu numărul de înmatriculare în baza art. 99 al. 1 pct. 17din OUG 195/2002, reţinându-se în sarcina sa că a condus  auto marca BMW cu numărul de înmatriculare - pe DE 583 în localitatea Sârca având plăcuţele cu numerele de înmatriculare faţă şi spate neconforme cu standardul. S-a menţionat în procesul verbal faptul că plăcuţa din faţă nu a putut fi  ridicată, aceasta fiind prinsă cu nituri.

 Verificând din punct de vedere al formei procesul-verbal contestat, instanţa constată că acesta conţine menţiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei, menţiuni a căror omisiune ar fi putut determina nulitatea absolută a procesului verbal.

Nerespectarea dispoziţiilor art. 19 din OG 2/2001 ar putea conduce la nulitatea relativă a procesului verbal numai în situaţia în care prin încheierea procesului verbal în acest mod contravenientului i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt fel decât prin anularea procesului verbal.

În speţă, petentul nu a invocat şi nu a făcut dovada faptului că ar fi suferit vreo astfel de vătămare.

În drept, potrivit art. 99 al. 1 pct. 17 din OUG 195/2002 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa  I de sancţiuni conducerea unui vehicul pe ale cărui plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare sunt aplicate folii sau alte dispozitive care nu permit citirea numărului de înmatriculare ori plăcuţele nu corespund standardelor în vigoare.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanţa constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanţiile procesuale recunoscute şi garantate de articolul 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în continuare Convenţia, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituţia României şi are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).

Pentru a determina dacă aceste garanţii sunt sau nu aplicabile în procedura contravenţională este imperios necesar ca, anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancţiunii, instanţa să determine dacă procesul verbal atacat constituie „acuzaţie în materie penală” în sensul autonom dat de Convenţie acestei noţiuni.

În cauzele Deweer (27 februarie 1980, seria A nr. 35, pag. 24, par. 48) şi Foti c. Italiei (10,12,1982, seria A nr. 56, pag. 18) Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în continuare Curtea, a arătat ce trebuie înţeles în sensul Convenţiei prin „acuzaţie”. În opinia Curţii această noţiune trebuie definită mai degrabă în sens formal şi se referă la „existenţa unei notificări din partea autorităţilor cu privire la imputarea săvârşirii unei fapte penale”.

Fără îndoială, aşadar, că procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei constituie o „acuzaţie” în sensul Convenţiei ,astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat în lumina criteriilor instituite prin practica Curţii.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciază, în mod constant că pentru a determina dacă o contravenţie poate fi calificată drept “acuzaţie în materie penală” în sensul Convenţiei sunt necesare a fi avute în vedere trei criterii: 1)dacă textul ce defineşte contravenţia aparţine, conform legii naţionale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura şi gradul de severitate al sancţiunii aplicate, toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul şi obiectul art. 6 din Convenţie.

În aprecierea Curţii, indicaţiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativă în ce priveşte primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).

Celelalte două criterii urmează a fi cercetate alternativ, iar nu cumulativ.

În examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 să devină aplicabil este suficient ca fapta să fie prin natura sa « penală » din punct de vedere al Convenţiei sau să expună persoana vizată unei sancţiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparţine sferei « penale ». Astfel, norma juridică ce sancţionează astfel de fapte, precum cea reţinută în sarcina petentului, are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice se adresează tuturor cetăţenilor) şi amenda şi măsurile complementare (sancţiunea contravenţională aplicabilă) urmăreşte un scop preventiv şi represiv, nu să asigure o reparaţie pecuniară a unei eventuale daune, ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristică distinctivă a sancţiunii penale.

Curtea aminteşte în cauza Anghel c. României că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 şi 3 din art. 6 din Convenţie. Primul consacră principiul prezumţiei de nevinovăţie, obligaţia prezentării probei revenind acuzării şi îndoiala folosind în avantajul acuzatului.

Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenţie obligă, între altele, statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei ce i se aduce, în acordarea timpului şi înlesnirilor necesare pentru a-şi pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat şi în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării.

Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanţa constată că petentului i s-a adus la cunoştinţă,  chiar în momentul constatării şi sancţionării contravenţiei reţinute în sarcina sa de către agentul constatator, acuzaţia în mod detaliat, asigurându-i-se dreptul de a-şi construi apărarea, astfel cum rezultă din întocmirea procesului verbal contestat. De asemenea, petentului i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe şi de a analiza probele administrate de către intimat în faţa instanţei de judecată.

Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu poate face dovada prin el însuşi a existenţei faptei, a autorului acesteia şi a vinovăţiei, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârşirea contravenţiei, în măsura în care nu conţine constatări personale, prin propriile simţuri ale agentului constatator.

În speţă, fapta descrisă  poate fi şi a fost constatată în mod direct şi nemijlocit de agentul constatator.

Instanţa constată însă că în cuprinsul procesului verbal s-a reţinut doar faptul că plăcuţele de înmatriculare sunt neconforme cu standardul, fără a se indica în mod expres în ce anume constă această neconformitate şi la care standard se face referire.

 Potrivit art. 19 din HG 1391/2006 autorităţile competente pentru înmatricularea şi radierea autovehiculelor şi remorcilor sunt serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, sub coordonarea Direcţiei regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.

Conform art. 20 din acelaşi act normativ la înmatriculare, autovehiculului sau remorcii i se atribuie plăcuţe cu numărul de înmatriculare şi se eliberează certificatul de înmatriculare.

(2) Plăcuţele cu numărul de înmatriculare trebuie să aibă fondul reflectorizant de culoare albă şi literele şi cifrele, în relief, de culoare neagră, albastră sau roşie.

(3) În certificatul de înmatriculare se înscriu, obligatoriu, numărul de înmatriculare atribuit, precum şi numărul de identificare al autovehiculului sau remorcii.

Potrivit art. 24 la înmatriculare, fiecărui autovehicul şi fiecărei remorci li se atribuie câte un număr de înmatriculare compus din indicativul judeţului sau al municipiului Bucureşti, numărul de ordine, format din cifre arabe, şi o combinaţie de trei litere cu caractere latine majuscule. La înmatriculare, proprietarul vehiculului poate solicita, cu plata tarifelor în vigoare, atribuirea unei combinaţii preferenţiale a numărului de înmatriculare.

Petentul a primit plăcuţele cu numerele de înmatriculare de la DRPCIV Iaşi la momentul înmatriculării vehiculului şi nu s-a făcut dovada faptului că ulterior acestui moment petentul ar fi intervenit în vreun fel asupra acestora sau că le-ar fi înlocuit cu alte plăcuţe confecţionate de dânsul ( petentul în mod obiectiv nu poate face dovada unui fapt negativ, respectiv dovada faptului că nu a intervenit asupra plăcuţelor şi nu le-a înlocuit cu altele).

Pe de altă parte, chiar în ipoteza în care aceste plăcuţe nu ar fi conforme cu standardul în vigoare, acest lucru nu îi poate fi imputat petentului câtă vreme acestea nu au fost confecţionate de către petent, ci i-au fost înmânate de autoritatea competentă la momentul înmatriculării autovehiculului. Standardul după care sunt fabricate plăcuţele cu numere de înmatriculare nu este unul cunoscut publicului larg ( probabil motivat şi de faptul că aceste plăcuţe nu pot fi confecţionate de orice proprietar de autovehicul după bunul plac, ci doar autorităţile competente potrivit legii), astfel încât o eventuală neconformitate  se datorează culpei autorităţii emitente şi nu petentului. Or, câtă vreme standardul nu este accesibil oricărei persoane, faptul de a circula cu plăcuţe neconforme, plăcuţe înmânate de autoritatea competentă a statului în mod evident nu poate atrage culpa petentului şi nici răspunderea acestuia.

Faţă de aceste împrejurări, instanţa apreciază că petentul nu a săvârşit contravenţia reţinută în sarcina sa, iar procesul verbal nu este temeinic întocmit.

În consecinţă, instanţa va admite plângerea formulată şi va anula procesul verbal contestat, dispunând restituirea către petent a certificatului de înmatriculare şi a plăcuţei de înmatriculare reţinute cu ocazia încheierii procesului verbal menţionat.

În baza art. 453 cod proc civ. intimatul va fi obligat să plătească petentului suma de 820 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru şi onorariu de avocat).

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Admite plângerea formulată de petentul LPI , în contradictoriu cu intimatul IPJ Iaşi.

Anulează procesul verbal seria PISX nr. 0104966 încheiat la data de 11.06.2016.

Dispune restituirea către petent a certificatului de înmatriculare şi a plăcuţei de înmatriculare reţinute cu ocazia încheierii procesului verbal menţionat.

Obligă intimatul să plătească petentului suma de 820 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru şi onorariu de avocat).

Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Paşcani în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.11.2016.

PREŞEDINTE,  GREFIER,