Contestaţie decizie de pensionare. Cerere de valorificare a unei adeverinţe privind venituri brute pentru care s-a achitat contribuţia de asigurări sociale. Respectarea principiului contributivității

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă sub nr. 2224/118/2017, reclamantul D V a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta CJPC, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei pârâtei nr. 225290/24.02.2017, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensie, cu plata diferențelor între pensia încasată și cea cuvenită, actualizarea diferențelor cu indicele de inflație până la data plății efective a drepturilor restante, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamantul susține că a depus la dosarul de pensie adeverința nr. 12127/27.10.2016, care nu îi este luată în considerare.

Reclamantul învederează că la data de 03.03.2017 a formulat contestație administrativă ce a primit număr de înregistrare 15491/P749, însă nu a primit răspuns în termen de 45 de zile de la momentul depunerii contestației.

Adeverința depusă la dosarul administrativ relevă că pentru veniturile expuse în aceasta s-a achitat contribuția de asigurări sociale, în conformitate cu dispozițiile legale în materie de la momentul respectiv, iar Legea nr. 263/2010 recunoaște posibilitatea valorificării unor venituri, în măsura în care pentru acestea s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale.

Reclamantul argumentează că în speță trebuie respectat principiul contributivității prevăzut la art. 2 lit. c din Legea nr. 263/2010, conform cu care la stabilirea drepturilor de pensie trebuie avute în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția de asigurări sociale. În măsura în care un anumit venit a avut caracter permanent și a constituit baza de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale, acesta trebuie avut în vedere la determinarea pensiei în sistemul Legii nr. 263/2010.

Reclamantul învederează că principiul contributivității inserat în art. 2 din Legea nr. 263/2010 este prezent și în art. 3 din Legea nr. 3/1977, care ocrotește drepturile de pensie ale oricărei persoane care desfășoară activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale.

În drept, s-au invocat Legea nr. 3/1977, Legea nr. 263/2010.

În probațiune, s-a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și expertiză contabilă.

Au fost anexate cererii, în copie simplă, carte de identitate, adresa emisă de pârâtă sub nr. 15491/P749/27.03.2017, decizia contestată, adeverința în litigiu.

Pârâta CJPC a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În fapt, pârâta susține că prin decizia nr. 225290/24.02.2017 a fost respinsă cererea nr. 63985/01.11.2016 privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, prin care reclamantul a solicitat valorificarea datelor înscrise în adeverința nr. 12127/27.10.2016 emisă de S.C. S S.A. Constanța.

Pârâta învederează că pentru calculul punctajului mediu anual au fost respectate dispozițiile art. 165 din Legea nr. 263/2010, astfel că luând în considerare dispozițiile legale referitoare la calculul punctajelor lunare și anuale, sumele primite cu titlu de „salarii brute” nu pot fi luate în considerare la determinarea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, fiind fructificate sub forma salariilor tarifare și a sporurilor cu caracter permanent acordate.

În drept, s-au invocat C. pr. civilă, Legea nr. 263/2010.

În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Pârâta a anexat dosarul administrativ.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Acțiune scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:

Prin decizia nr. 225290/24.02.2017 emisă de pârâta CJPC, s-a respins cererea reclamantului D V de recalculare a pensiei prin valorificarea sumelor primite cu titlu de venituri brute lunare cuprinse în adeverința nr. 12127/27.10.2016 emisă de S.C. S S.A., cu motivarea că acestea nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare datei de 01.04.2001 și nu se regăsesc în Anexa nr. 15 la Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. nr. 257/2011.

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație administrativă, iar prin adresa nr. 15491/P749/27.03.2017 pârâta a învederat că sumele primite cu titlu de venituri brute înscrise în adeverința depusă în vederea recalculării nu pot fi valorificate în determinarea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, acestea fiind fructificate sub forma salariilor tarifare de încadrare și a sporurilor cu caracter permanent acordate.

Verificând înscrisurile existente în dosarul administrativ anexat de pârâta CTPC, instanţa constată că reclamantul s-a prevalat de adeverinţa nr. 12127/27.10.2016 emisă de S.C. S S.A. Constanța, existentă în dosarul administrativ.

Adeverința menționată evidențiază veniturile brute realizate de reclamant în perioada decembrie 2004 - aprilie 2000, făcându-se referire și la faptul că în perioada lucrată de reclamant unitatea a reținut și a virat către stat atât contribuția de asigurări sociale la total fond salarii brute, cât și cotele pentru pensia suplimentară.

Pentru perioadele în care s-au realizat venituri pentru care s-au achitat contribuţiile de asigurări sociale, sumele se impun a fi luate în calculul pensiei pe considerentul egalităţii şi contributivităţii ce guvernează stabilirea şi plata pensiilor de stat.

Prin Decizia nr. 19 din 17.10.2011, publicată în Monitorul Oficial nr.824/22.11.2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că, "(...) în acord cu Decizia nr. 736 din 24 decembrie 2006 a Curţii Constituţionale, instanţelor judecătoreşti, în exercitarea deplinei jurisdicţii în fapt şi în drept, le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă, potrivit legislaţiei anterioare, s-au "încasat sau nu contribuţii de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual şi dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, acestea constituind probleme de fapt şi de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, iar nu o problemă de interpretare a legii" . În partea finală a deciziei, se concluzionează că în condiţiile în care se constată de către instanţele investite cu cererea de recalculare a pensiilor că pentru sumele salariate, reprezentând venituri suplimentare pentru muncă în acord, angajatorul a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariate suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuţia de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariate suplimentare obţinute de către salariaţi, aceste venituri vor fi valorificate la determinarea dreptului de pensie.

În temeiul Legii nr. 263/2010, principiul contributivităţii impune ca la calculul pensiei să fie luate în considerare toate sporurile pentru care s-a calculat şi s-a plătit contribuţia de asigurări sociale, indiferent dacă acestea au făcut parte sau nu din baza de calcul a pensiilor, atât timp cât dovada încasării lor, a plăţii contribuţiei individuale de asigurări sociale este atestată prin adeverinţă emisă de angajator.

În aceste condiţii, neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor, astfel cum de altfel a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunţată în recurs în interesul legii privind interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 si art. 164 alin. (1) si (2) din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 4/2005.

Instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. c din Legea nr. 263/2010, sistemul public se organizează şi funcţionează având ca bază principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.

Acest principiu de bază este reluat în modul de calcul al drepturilor de pensie, art. 96 alin. 1 şi 2 din Legea nr.263/2010 statuând că, „(1) Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv. (2) Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică”.

Contribuţia individuală de asigurări sociale a fost reglementată prin Decretul nr. 389/1972, care în art. 1 a prevăzut obligativitatea pentru angajator de a vărsa la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califică la locul de muncă sau care urmează cursuri de perfecţionare profesională, precum şi asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai şcolilor profesionale, pe timpul cât fac practică în producţie, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc şi de durata contractului de muncă.

Textul de lege instituie obligaţia vărsării la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuţiei asupra câştigului brut realizat de angajat, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri.

Reglementarea privind calculul drepturilor de pensie, instituită prin Legile nr.19/2000 si nr.263/2010 a fost construită în jurul principiului contributivităţii, potrivit căruia orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare pentru care salariatul şi/sau angajatorul au achitat statului contribuţii de asigurări sociale trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudenţa sa că drepturile de asigurări sociale cuvenite în baza contribuţiilor de asigurări sociale plătite constituie un bun patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de statul român prin Legea nr. 30/1994.

Este de menţionat în acest sens şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauza Ana Maria Frimu s.a. impotriva României, prin care Curtea, deşi a respins cererea ca inadmisibilă, a reafirmat faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie garantează plata prestaţiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuţii la bugetul asigurărilor sociale (relevantă în acest sens este şi cauza Constantin Abaluţă s.a. împotriva României).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că drepturile de asigurări sociale sunt legate de plata contribuţiilor de asigurări sociale specifice, considerându-se că dreptul la alocaţia de urgenţă (pentru care reclamantul plătise contribuţia specifică) reprezintă un drept patrimonial în sensul art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, hotărârea în cauza Gaygusuz împotriva Austriei din 16 septembrie 1996.

Jurisprudenţa C.E.D.O. a asimilat drepturi care decurg din politici sociale cu noţiunea de „bun” în sensul dispoziţiilor art.1 din Protocolul nr.1, în sensul că o reducere substanţială a nivelului pensiei este considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate atunci când persoana a plătit cotizaţiile obligatorii, a îndeplinit condiţiile cerute de legea internă la data respectivă, existând o relaţie directă între totalul cotizaţiilor vărsate în decursul vieţii şi dreptul de a beneficia obligatoriu de o fracţiune din patrimoniul de pensii.

Prin Decizia nr. 872/25 iunie 2010 a Curţii Constituţionale s-a statuat că dreptul la pensie este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieţii individului, acesta fiind obligat prin lege să cotizeze la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual, raportat la nivelul venitului realizat.

Corelativ, se naşte obligaţia statului ca în perioada pasivă a vieţii individului să-i plătească o pensie al cărei cuantum să fie guvernat de principiul contributivităţii, cele două obligaţii fiind intrinsec şi indisolubil legate.

Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieţii persoanei asigurate contribuţiile vărsate de către acesta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivităţii şi de a asigura mijloacele de subzistenţă a celor care au dobândit acest drept în condiţiile legii. Astfel, statul are obligaţia pozitivă de a lua absolut toate măsurile necesare realizării acestei finalităţi şi de a se abţine de la orice comportament de natură a limita în vreun fel dreptul la asigurări sociale.

Instanţa de judecată este suverană în a aprecia şi a interpreta dispoziţiile legale în materia dreptului la pensie, printr-o corelare corespunzătoare a textelor prevăzute de lege, în conformitate cu jurisprudenţa constatată a instanţelor judecătoreşti, precum şi cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Pârâta CJPC nu a contestat faptul că au fost achitate contribuțiile de asigurări sociale aferente veniturilor brute expuse în adeverință.

Instanța reține că nu interesează în speță includerea formală a unor venituri în anexa la Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, ci faptul că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuţia de asigurări sociale plătită de către angajator pentru veniturile expuse în adeverință, motiv pentru care nu există temeiuri pentru a se refuza aplicarea principiului contributivității.

Or, făcând aplicarea jurisprudenţei instanţei supreme în materie de contributivitate, nu rezultă raţiunile pentru care pârâta a considerat că trebuie valorificate numai salariile tarifare din carnetul de muncă și sporurile cu caracter permanent acordate, nu şi adeverinţa în litigiu, în limita contribuţiilor de asigurări sociale efectiv plătite.

Pentru aceste considerente, văzând art. 149 şi urm. din Legea nr. 263/2010 cu modificările ulterioare, instanţa urmează a admite acţiunea reclamantului şi va dispune anularea deciziei pârâtei nr. 225290/24.02.2017.

Pe cale de consecinţă, instanţa va obliga pârâta CTPC să emită reclamantului o nouă decizie de recalculare a pensiei, cu luarea în considerare în limita contribuțiilor de asigurări sociale efectiv plătite a adeverinţei nr. 12127/27.10.2016 emise de S.C. S S.A.

Prin stabilirea eronată a punctajului mediu anual, în patrimoniul reclamantului s-a produs un prejudiciu susceptibil de reparaţie pecuniară.

Fiind îndeplinite condiţiile acordării de despăgubiri, valorificând principiul reparării integrale a prejudiciului, instanţa va obliga pârâta la plata către reclamant a diferenţelor de drepturi de pensie corespunzătoare, începând cu data de 01.12.2016 şi până la data emiterii noii decizii de recalculare a pensiei, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

Scopul actualizării este acela de a menţine valoarea reală a obligaţiei monetare la data efectuării plăţii, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens) şi nu evidenţiază beneficiul nerealizat, care reprezintă câştigul pe care creditorul l-ar fi obţinut din învestirea sumelor de bani.

În acelaşi sens se evidenţiază în jurisprudenţă că indicele de inflaţie reprezintă “un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piaţă, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflaţi în circulaţie, aduşi astfel la actuala lor putere de cumpărare, în timp ce dobânda legală reprezintă câştigul, folosul, profitul, ce putea fi obţinut de creditor din investirea acelei sume”. (Dec. C.A. Bucureşti nr. 3482/R din 19 mai 2009)

Cheltuielile de judecată reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părţile în legătură cu activitatea lor procesuală. Având în vedere că una dintre părţi se face vinovată de declanşarea activităţii judiciare, partea care a pierdut procesul suportă atât cheltuielile făcute de ea, cât şi cheltuielile făcute de partea care a câştigat, deoarece este în culpă procesuală, prin atitudinea sa în proces determinând aceste cheltuieli.

În cauză, reclamantul a anexat la dosar chitanţa nr. 2653/01.04.2017, care atestă plata onorariului de avocat în sumă de 400 lei, iar pârâta este în culpă procesuală, motiv pentru care instanţa va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, conform art. 453 C. pr. civilă.

Domenii speta

Spete similare